Cuvântul Liber, iunie 2014 (Anul 26, nr. 104-123)

2014-06-11 / nr. 110

I EDITORIAL­E. CINE SE TEME DE „PONTI"?!? UNDE DAI SI UNDE CRAPĂ SfIU... GRIJA „PATRIOTULUI NATIONALE"! D­upă cum se ştie, vineri, 23 mai a.c., la invitaţia Asociaţiei „Punţi de lumină", reputatul scriitor Radu Theodoru a fost prezent la Târgu-Mureş, pentru a-şi lansa unul dintre cele mai recente volume: „Francmasoneria. Pro şi contra". Manifestarea s-a bucurat de interesul­ scontat, autorul fiind însoţit de generalul dr.Mircea Chelaru - unul dintre prezentatorii cărţii şi în Capitală, cu puţină vreme în urmă, şi de George Savu, reprezentantul editurii bucureştene „Paco", oaspeţilor alăturându-li-se prestigioase gazde: scriitorul Lazăr Lădariu, redac­­tor-şef al cotidianului „Cuvântul liber", preşedinte al ASTREI mureşene, prof.univ.dr.Vasile Dobrescu, prof.univ.dr.Cornel Sigmirean şi, evident, subsemnata, ca autor de proiect şi moderator. Public numeros, succes eclatant. Nu revin asupra manifestării, s-a comentat suficient la vremea respectivă. Lucrurile sunt cunoscute. Ceea ce se cunoaşte mai puţin şi, recunosc, nici eu nu ştiam, fiindcă nu i-aş mai fi întins mâna persoanei „politicoase" care m-a monitorizat pe tot parcursul prezenţei celor doi generali la Târgu-Mureş, este ostilitatea virulentă cu care anumite persoane din grupări mai mult sau mai puţin oculte s-au grăbit să împiedice desfăşurarea lansării, împroşcând cu noroi şi calomnii atât asociaţia, cât şi pe membrii ei. Iată ce posta „avant la lettre", pe blogul personal, arhitectul Adrian Grigoriu, acuzându-mă indirect de tentativă de crimă şi instigând cititorii, Ex-candidatul PNDC, în 2012, la Primăria Capitalei fiind prezent ulterior în Sala „Tonitza", secondat, la rându-i, spre surprinderea mea, de un membru din staff-ul Vetrei Românești. Nu-i dau încă numele, vom aborda altădată subiectul. MARIANA CRISTESCU . (Continuare în pag. a 3-a) Sute de mureşeni vor fi audiaţi în dosarul Omniasig Ofiţeri din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor vor audia, în perioada următoare, 799 de mureşeni care au încheiat poliţe de asigurare la Omniasig, suspicionate că ar fi fost falsificate, în dosar fiind cercetaţi penal 340 de angajaţi ai companiei de asigurări, dintre care 47 cu funcţii de conducere. Conform anchetatorilor, reprezentanţii Omniasig au încheiat, numai în data de 26 iulie 2013, aproximativ 12.000 de poliţie de asigurare suspecte, judeţul Mureş situându-se pe locul patru (cu 799 de poliţe), după Covasna (960), Alba (914) şi Harghita (913). Ieri, serviciile de investigare a fraudelor de la nivelul inspec­toratelor judeţene de poliţie au primit liste cu persoanele care vor fi chemat la audieri. Totodată, poliţiştii vor primi, în premieră, un ghid de anchetă, care va conţine un set de întrebări la care clienţii Omniasig vor trebui să răspundă. (L.P.) Fotó: IOSIF TRIF LA NOI, POLITICA ŞI NU MESERIA E BRĂŢARA DE AUR O întrebare: oare de ce unii oameni de afaceri, bogaţi, fără grija zilei de mâine, se înghesuie pe slujbele de la stat? De ce un tip având venituri lunare cu mult peste 10.000 de euro, cu case conturi şi maşini de lux, se aruncă imediat asupra unui salariu de sub 1.000 de euro? Răspunsul? Simplu (dacă nu ar fi de condamnat): pentru că statul român este o uriaşă maşinărie de spoliat banii altora. Adică, ai noştri (pe hârtie), ai tuturor, care plătim taxe, impozite, amenzi, CAS-uri, etc., etc. Totul funcţionează după un „sistem" reglat (conturat) în ultimii 24-25 de ani. Se aseamănă perfect cu un cartel, iar regulile sunt făcute de capii săi, de li­be­ra■ -v oamenii politici. e, cu ( COMENTARIU) funcţiile de stat vii de S (spre deosebire de la privat), dreptul de semnătură (ştampila) pentru grămezile de bani publici sunt distribuite poli­tic. Cum vă explicați faptul că, în campaniile electorale, numeroase GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 3-a) Citiţi zilnic cotidianului l m mm I I V.“

Next