Cuvântul Liber, ianuarie 2017 (Anul 29, nr. 1-19)

2017-01-10 / nr. 5

CUVÂNTUL MARȚI, 10 IANUARIE 2017 EMINESCU DE IERI ŞI DE AZI Noul an începe de fiecare dată cu speranţe, cu bucurii, cu dorinţe de mai bine, de sănătate şi de fericire. Dar la noi, la români, anul începe cu Eminescu. Dumnezeu a vrut ca în acest colţ de rai al lumii să se ivească geniul poeziei, acela care ne luminează destinul şi cultura în lume, făcându-ne mândri că suntem români. Cât va exista Mihai Eminescu, mai există speranţă, visare, iubire de om şi de natură, mai există poezie. Opera celui „nepe­reche" al literaturii noastre a pătruns într-atâta în memoria celor ce vorbesc şi scriu, încât urma ei nu se mai poate şterge pe veci. Frumuseţea verbului eminescian va sta încrustată între podoabele neamului românesc, cât timp acesta va exista. Eminescu reprezintă o comoară spirituală a românilor. Personalitatea sa este uimitoare şi pilda care ne-o transmite este unică. A avut o viaţă scurtă, dar bogată prin ceea ce ne-a lăsat în urma sa. A fost un om deosebit de înzestrat, cu rare însuşiri şi multă ştiinţă, sclipitor în gândirea sa, cu o rară putere de asociere a cuvintelor, întemeiată însă pe cunoaşterea cea mai desăvârşită a sensurilor şi forţei lor. L-a interesat timpul trăit de el şi n-a uitat problemele viitorului. Viaţa sa a fost frământată, până ce va ajunge la tragica pierdere a raţiunii, când asupra minţii sale atât de rare s-a coborât greaua perdea care l-a despărţit de lumea reală, în cursul vieţii, a avut de înfruntat încercări şi adversităţi, neînţelegere din partea multor contemporani, greutăţi care nu se cuveneau a-i fi aşezate pe umeri şi a-i stânjeni, dacă nu chiar răpi prin meschinătatea lor rara sa capaci­tate de creaţie. Nu toţi au ştiut să-i aprecieze valoarea însuşirilor şi a operei sale şi, din păcate, nedemni contestatari se întâlnesc până astăzi, neţinându-se seama, înainte de toate, de importanţa lui Eminescu şi a operei sale pentru naţiune, dar şi pentru umanitate. Creaţia sa poetică îşi păstrează valoarea prin unicitatea ei, printr-o formă de rară frumuseţe, care înfruntă timpurile de peste un secol de la dispariţia lui şi printr-un fond inegalabil de idei îmbrăcate în hainele strălucitoare ale unei forţe de exprimare excepţionale. Om al timpului său, a trăit extra­ordinara epopee a începuturilor României moderne. Venit pe lume la mijloc de veac, doar cu câţiva ani înaintea Unirii Principatelor, trăindu-şi tinereţea la sfârşitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza şi în prima parte a domniei lui Carol I, şi-a marcat prezenţa nu doar prin nemu­ritoarele sale versuri, ci şi prin activitatea sa de ziarist comentator la „Timpul". Este o latură a vieţii şi faptei sale căreia nu i s-a dat şi nu i se dă însemnătatea cuvenită. Eminescu este în această privinţă un etalon pentru vremea sa, dar şi pentru timpurile noastre. Ansamblul articolelor sale ni-l dezvăluie atât de prezent în vremea sa, martor, dar şi sfătuitor, cu o rară competenţă, întemeiată pe o bază culturală rar întâlnită, cu siguranţa demersului său şi deseori cu limpezimea unor clarviziuni, unele dintre ele valabile până în zilele noastre. Mulţi dintre tinerii noştri ziarişti - dar şi vârstnicii! - pot găsi în aceste articole ale lui Eminescu exemplu de profesionalism, ele fiind construite pe baza unei informări şi a unei documentaţii temeinice, cu fermitate şi obiectivitate şi cu un rar talent, unele dintre ele dându-ţi impresia că au fost scrise astăzi! Eminescu a mai fost şi un însufleţitor angajat cu pasiune în unele proiecte naţionale, conducător de organisme studenţeşti la Viena, dar şi militant pentru naţiunea sa şi ţelurile ei. îndrăgostit de trecut, a fost un fervent şi dăruit slujitor al ţării sale, al programului de construcţie naţională. A murit când nu împlinise încă 40 de ani. Abia după moarte a fost perceput în dimensiunile sale reale, ceea ce n-a împiedicat ca din vreme în vreme pigmei contestatari să încerce să-l dărâme de pe soclu, contestându-i până şi funcţia de poet naţional. Dar dincolo de rele-voinţe şi de dorinţe denigratoare, Mihai Eminescu rămâne pentru români ceea ce se cuvine: una din marile personalităţi ale naţiunii şi ale umanităţii, opera sa afirmându-l triumfător dincolo de veac! Prof. GHEORGHE DARABAN, Liceul Tehnologic „Vasile Netea” Deda LUNCA TECII ÎN STRAIE DE SĂRBĂTOARE „BALUL IONILOR", organizat în ziua de „Sfântul Ioan Botezătorul", este o tradiţie a satului Lunca Tecii, acolo unde aproape în fiecare gospodărie există cel puţin un sărbătorit. Despre evenimentul care a avut loc şi în acest an de Bobotează, în satul Lunca Tecii, ne vorbeşte primarul comunei Lunca, ing. Teodor Vultur. „Acest eveniment s-a reluat după 1990, ajungând la a X-a ediţie. Am avut şi o mică întrerupere, după care s-a reluat de către un grup de tineri iubitori ai portului popular.Scopul este de păstrare a tradiţiei portului popular, a costumului popular, marcând sfârşitul sărbătorilor de iarnă. Evenimentul a debutat sâmbătă, 7 ianuarie, la Sfânta Liturghie, unde au participat locuitorii satului, dar şi din împrejurimi, îmbrăcaţi în straie populare. La ora 14, un grup de tineri călare, îmbrăcaţi şi ei în costume naţionale, purtând steagul tricolor şi însoţiţi de câteva căruţe împodobite cu ţoale ţesute la război de către femeile din sat, au plecat din faţa primăriei prin tot satul, pentru a chema sătenii la bal. Tinerii călare şi căruţele cu tineri au fost întâmpinaţi de multe familii care i-au servit cu vin şi prăjituri pentru a le mulţumi pentru invitaţie. Atmosfera de sărbătoare se încinge la Căminul Cultural unde a avut loc Balul de la ora 20, iar intrarea a fost gratuită pentru toţi cei care purtau straie populare. Formaţia „Transilvania"din Reghin, cu participarea renumiţilor interpreţi Sorin Pantea şi Maria Neag, a distrat petrecăreţii, după ce le-au urat sărbătoriţilor gânduri bune în anul care abia a început. Petrecerea Ionilor a continuat până în zorii zilei de Duminică în acompaniamentul muzicii populare". VIOLETA TEBAN PATRIARHUL IUSTINIAN (1901 - 1977) Sfântul Sinod al Bisericii Orto­doxe Române a proclamat anul 2017 drept „Anul omagial al educaţiei religioase, al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Iustinian Patriarhul şi al apă­rătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului". Cu binecuvântarea IPS Irineu Arhiepiscop al Alba luliei, voi încerca, şi în acest an, să vă pun la suflet câteva figuri remarcabile dintre cei care, unii, au plătit cu viaţa apărarea demnităţii naţio­nale şi a credinţei strămoşeşti în timpul perioadei comuniste. Pentru primul articol ne vom opri la personalitatea Patriarhului lustinian al României. Patriarhul lustinian s-a născut la data de 22 februarie 1901, în satul Sueşti - Vâlcea, primind la botez numele Ioan. în anul 1915, la dorinţa mamei sale, intră la Semi­narul Teologic „Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea. La absolvirea seminarului, în 1923, devine învă­ţător la Şcoala Normală din Râmnicu Vâlcea. Continuându-şi activitatea de învăţător, se căsătoreşte în 1924, când este şi hirotonit preot, pe seama parohiei Băbeni. Din anul 1925 se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, finalizând-o în anul 1929, renunţând din anul 1930 la activitatea didactică. în 1932 este numit, de către PS Vartolomeu, Episcopul Râmnicului, director al Seminarului Teologic „Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea. Rămas răduv de la vârsta de 34 de ani, îşi creşte singur cei doi copii. în anul 1939 este numit direc­torul Tipografiei eparhiale. în anul 1945 este ales arhiereu vicar pe cel de-al doilea post al Mitro­poliei Moldovei, cu titulatura de „Vasluianul", fiind tuns în mona­hism la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, la data de 11 august 1945, în 1947, după retragerea din scaun a Mitropolitului Moldovei Irineu, Iustinian este numit locţiitor, de către Patriarhul Nicodim, fiind ales de Sfântul Sinod ca Mitro­polit al Moldovei în data de 19 noiembrie 1947. La data de 24 mai 1948, Marele Colegiu Electoral Bisericesc îl alege pe Mitropolitul Justinian al Moldovei ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi ai Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însăr­cinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării­ (Gramata Sinodală de instalare), în cei aproape 30 de ani de patriarhat, în timpul celei mai aprige persecuţii asupra Bisericii româneşti, persecuţia comunistă. Patriarhul Justinian a dat dovadă de mult curaj şi echilibru, diplo­maţie şi tenacitate, încercând să apere Biserica de loviturile siste­matice ale puterii politice, alegând „calea unei dârze rezistenţe camuflate sub un discurs «favo­rabil» pentru liderii comunişti" („Anuar liturgic şi tipiconal 2017", Bucureşti, 2016). Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura supravieţuirea sentimentului reli­gios şi al Bisericii: interzicerea educaţiei religioase în şcoli, naţionalizarea şcolilor confe­sionale, îndepărtarea icoanelor şi a altor simboluri religioase din şcoli (parcă şi azi se procedează aşa), intervine în favoarea clericilor arestaţi, a apărat monahismul supus unui proces de exterminare prin renumitul Decret 410/1959, s-a preocupat de calitatea învăţă­mântului bisericesc, tipărirea de cărţi bisericeşti, au fost construite şi restaurate numeroase biserici şi mănăstiri, a organizat o seamă de muzee de artă, a propus şi realizat canonizarea unor sfinţi mărturisitori români, şi multe altele, care astăzi se trec prea uşor cu vederea de aşa-numiţii istorici sau critici. Patriarhul Justinian încetează din viaţă la data de 26 martie 1977, după o grea suferinţă. Celor care îl acuză de cola­borare cu puterea politică le stau mărturie câteva date statistice şi realităţi care vorbesc de la sine despre ceea ce a însemnat Patriar­hul Justinian în viaţa Bisericii Ortodoxe Române în timpul acelor prime vremuri: - 302 biserici construite din temelie; - 2.345 biserici reparate sau restaurate; - 271 de biserici în care a restau­rat pictura etc. Pentru toate acestea Patriarhul lustinian îşi merită locul în rândul vrednicilor Patriarhi care au fost în acest scaun. Veşnică odihnă pentru vred­nicul de pomenire lustinian Patriahul şi tuturor celor care au trecut prin surghiunul comunist, dar care, prin credinţa lor, răb­darea lor, ne-au dat nouă, celor de azi, o Biserică dreptmăritoare, aşa cum o avem şi cum suntem să o transmitem mai departe copiilor noştri, ca Mireasă a lui Hristos Domnul! AMIN! Pr. paroh. BOGDAN STELIAN RACOŢI Parohia Ortodoxă Română „Sf. Arhid. Ştefan” - Cristeşti - Mureş

Next