Cuvântul Liber, octombrie 2017 (Anul 29, nr. 188-208)

2017-10-14 / nr. 197

Colţul spiritual Sfânta Parascheva Dragi prieteni, pentru mulţi dintre noi sfinţii sunt nişte per­sonaje de poveste. Ştim despre ei tot felul de istorioare, cum că sfântul Petru este portarul Raiului, sfântul Nicolae are un bici pentru copiii răi, sau că sfântul Ilie este un moş supărat care aduce furtună şi vreme rea. E adevărat că aceste povestioare au un mic sâmbure de adevăr, dar noi uităm ce este mai important: că sfinţii sunt oameni care au trăit în această lume, au existat cu adevărat şi au fost şi ei oameni ca şi noi. Unii creştini nu înţeleg faptul că legă­tura dintre oameni şi sfinţi este o legătură vie, o legătură foarte importantă şi pentru unii, şi pentru alţii. Sfinţii ne iubesc şi nu trec cu vederea rugăciunile noastre pentru că, iubindu-ne, vor să ne ajute să mergem pe calea mântuirii. Ei sunt ca nişte fraţi ai noştri mai mari, care au ajuns într-un loc unde este bine şi vor să ne ajute şi pe noi să ajungem acolo. Sfinţii nu ne ajută numai prin modelul vieţii lor, ci ne pot fi aproape zi de zi, în necazurile noastre. Rugându-ne mereu lor, ca să mijlocească în faţa lui Dumnezeu pentru noi, ni-i facem ca nişte prieteni, cărora le putem cere ajutorul în orice clipă şi pentru orice problemă. Şi nu trebuie să mergem departe ca să îi chemăm să ne ajute, ci doar să îi rugăm: „Sfinte Ioane, ajută-mă tu aici, că nu ştiu ce să fac!" sau „Cuvioasă Maică Parascheva, dă-mi tu gândul cel bun, că nu ştiu cum e mai bine să fac!". Şi dacă avem dragoste faţă de sfinţi, ei ne vor răspunde întotdeauna: în anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: - Fata mea, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Maicii noastre, Sfânta Parascheva! - Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi! După o oră, femeia şi-a trimis copila la slujba de vecernie şi a rugat-o să cumpere ceva. Pe stradă, fata a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată la spital. Mama copilei, a alergat a doua zi la Sfânta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi, iertare şi salvarea fiicei sale accidentate. După trei zile, copila s-a întors sănătoasă acasă. Părintele GHEORGHE ŞINCAN, paroh la Târgu-Mureş 14 OCTOMBRIE 2017 Zile trecute: 287 Zile rămase: 78 Soarele răsare la: 7.37 Soarele apune la: 18.38 Ortodox: Sf. Parascheva cea nouă Greco-catolic: Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Prota­sie şi Ce­sie Romano-catolic: Sf. Ca­rst I Zodia: Balanţa (22 septembrie - 22 octombrie) A . Berbec. Sunteţi plin de energie şi aveţi idei ori- ' " ginale. Puteţi avea succes în afaceri şi călătorii, în susţinerea examenelor sau cultivarea relaţiilor sociale. Taur. Dacă sunteţi în WS/vr"* căutarea unui nou loc de muncă, aveţi toate şansele să îl găsiţi astăzi. Farmecul personal vă ajută să rezolvaţi o situaţie tensionată. # Gemeni. Puteţi obţine avantaje materiale im­portante, cu condiţia să vă temperaţi spiritul critic. Primiţi vizita unei rude, care vă dă o veste bună. Rac. Dificultăţile finan­ciare cu care vă confruntaţi nu reuşesc să vă afecteze bună dispoziţie şi nici voinţa de a munci. Leu. Sunt favorizate călă­­toriile în interes de afaceri. Pe plan financiar, se pare că parcurgeţi o perioadă mai dificilă. Nu vă pierdeţi optimismul!­­ Fecioară, în prima parte a zilei aveţi succes într-o acti- An­­itate extraprofesională, da­­torită colaborării bune cu un partener de afaceri. Balanţă. Este momentul să vă sigrea, puneţi în aplicare planurile în legătură cu afirmarea pro­fesională. Aveţi mari şanse de reuşită pe plan social şi financiar. Scorpion. Vă puteţi ocupa de probleme delicate din domeniul afacerilor. Reuşiţi să terminaţi o lucrare începută cu mai mult timp în urmă. Săgetător. Aveţi ocazia să­­ vă afirmaţi în societate şi să obţineţi câştiguri financiare. La locul de muncă aveţi parte de laude din partea şefilor. Capricorn, în cursul di- 4 ISL mineţii aflaţi că veţi pleca într-o deplasare în interes de serviciu. Chiar dacă această veste vă dă planurile peste cap, bazaţi-vă pe intuiţie. Vărsător. Puteţi obţine venituri suplimentare dintr-o colaborare. Aveţi posibi­litatea să finalizaţi o lucrare dificilă, cu un efort minim. Peşti. Dacă vi se propune un nou loc de muncă, nu vă grăbiţi să refuzaţi! Şansa este de partea dumneavoastră. Sfătuiţi-vă şi cu partenerul de viaţă! HOROSCOP) . CUVÂNTUL SÂMBĂTĂ, 14 OCTOMBRIE 2017 Femeile nu mai acceptă franmii în cap ai „iubiţilor” parteneri! Astăzi, 14 octombrie 2017,începând cu ora 15,în Bucureşti, se va desfăşura marşul „împreună pentru siguranţa femeilor!", ca urmare a faptului că una din patru femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său de viaţă, iar peste 90% dintre victimele care depun cerere pentru ordin de restricţie sunt tot de gen feminin. „Ieşim în stradă pentru a descuraja şi a condamna toate formele de violenţă ale bărbaţilor împotriva femeilor. Vrem ca femeile şi fetele să fie în siguranţă acasă, în spaţiile publice, la locul de muncă,în şcoli şi în universităţi. Ieşim în stradă pentru că una din patru femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său şi pentru că 90% dintre victimele care cer ordin de protecţie sunt femei. Ieşim în stradă pentru că un sfert din omorurile înregistrate într-un an au loc în familie şi pentru că, în prezent, doar 34% dintre agresori sunt condamnaţi definitiv. Ieşim în stradă pentru că sexismul, rasismul, homofobia sunt încă obstacole cu care trebuie să se confrunte femeile atunci când vor să reclame agresiunile şi abuzurile. Totodată, atragem atenţia asupra obstacolelor cu care se confruntă femeile cu venituri mici (cu sau fără loc de muncă), femeile cu dizabilităţi, femeile rome sau care fac parte dintr-o altă minoritate etnică sau religioasă, (imigrante). Indiferent de grupul din care provin sau de vulnerabilităţile lor, femeile sunt supuse presiunii sociale pentru a ascunde actele de agresiune comise asupra lor de bărbaţi, pentru a nu fi, pe nedrept, judecate de cei din jur", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului. De asemenea, li se cer autorităţilor să modifice de urgenţă legislaţia în conformitate cu Convenţia de la Istanbul (ratificată de România în 2016), să introducă de urgenţă ordinul de protecţie provizoriu (art. 52 din Convenţie), emis de poliţie imediat după constatarea faptei de violenţă, care să asigure o protecţie reală şi rapidă, să modifice de urgenţă Codul Penal, astfel încât cercetarea agresorilor să continue chiar dacă victima îşi retrage plângerea (art. 55 din Convenţie), să se înfiinţeze centre specializate pentru cazurile de violenţă sexuală, cu personal specializat, care să acţioneze în interesul victimelor, prin consiliere psihologică şi consiliere legală, şi să se aloce resurse la nivel local şi naţional pentru aplicarea tuturor măsurilor de protecţie corespunzătoare (art. 56 din Convenţie). (L.P.) www.cuvantul-liber.ro ) FILĂ DE CALENDAR . 2009 - în China, este descoperită o fosilă a unei reptile­­ zburătoare, Darwinopterus, ce a trăit cu cca. 160.000.000 de ani în urmă. 1995 - A decedat Henry Roth, scriitor american. 1990 - A decedat Leonard Bernstein, compozitor, pianist și dirijor american. 1959 - A decedat Errol Flynn, actor american. 1923 - S-a născut Victor Kernbach, scriitor român. 1865 - La Blaj este înfiinţată Arhieparhia de Făgăraş şi Alba lulia a Bisericii Române Unite cu Roma. 1853 - S-a născut Ciprian Porumbescu, compozitor şi dirijor român. 1789 - în SUA, preşedintele George Washington proclama prima Thanksgiving Day. Cugetarea zilei: „înţeleptul nu spune ce ştie, iar prostul nu ştie ce spune."— (Proverbe turceşti) PICURI DE ÎNŢELEPCIUNE Trădarea de Ţară şi... Conştiinţa » !­ui „ Când a făcut Dumnezeu pe om, a sădit în el ceva dumnezeiesc, ca un gând mai fierbinte şi luminos, având calitatea unei scântei care luminează mintea şi arată acesteia deosebirea binelui de rău. Aceasta se numeşte « CONŞTIINŢĂ» şi ea este legea firii. Conştiinţa este gândul sădit de Dumnezeu în om, ca o scânteie fierbinte şi luminoasă. Ea luminează deplin mintea şi o obligă să facă deosebirea între bine şi rău. în conştiinţă se întâlneşte «dumnezeiescul cu omenescul». Prin ea omul se află în legătură ontologic-dialogică cu Dumnezeu. E şi a lui Dumnezeu şi a omului. Ea e faţa întoarsă către Dumnezeu. Conştiinţa e gând a lui Dumnezeu, dar semănat în om şi prin aceasta ţine de om. Prin conştiinţă omul vorbeşte cu sine, dar prin sine vede pe Dumnezeu şi răspunde lui Dumnezeu." „Filocalia" vol. IX, Ava Dorotei *** „ Sunt creştin! Mare este Dumnezeu, Domnul nostru, mare este puterea Sa şi înţelepciunea Sa nu are sfârşit. Cred... numai şi numai în slujba lui Iisus Hristos; în El găsim singurul refugiu, singura mângâiere! Văd acum, că prin strădaniile mele, Dumnezeu este slăvit şi în astronomie, întrucât cerurile spun slava lui Dumnezeu. Creatorul- Dumnezeu, pim de bunăvoinţă a adus în fiinţă natura din mine". Johanes Kepler (1571-1630), fondatorul astronomiei moderne. A fost descris ca „omul ce a început procesul prin care superstiţia a fost înlocuită cu raţiunea" datorită marii sale opere şi descoperiri din domeniul astronomiei. Legile mişcării planetare formulate au fost rezultatul credinţei într-un Dumnezeu al ordinii, şi nu al haosului, în cartea sa, „Armonia lumilor, publicată în 1619. *** „Dacă trădarea, făţărnicia, ne­loialitatea faţă de ŢARA MAMĂ ar rămâne nepedepsite, societatea ar putea ajunge ca o arenă de fiare sălbatice, sfâşiindu-se una pe alta ". George Bernard Shaw (1856 - 1950), mare dramaturg englez P.S. „Să purtăm în trupul nostru totdeauna moartea lui Hristos, pentru că în felul acesta simţim prezenţa Lui în viaţa de zi cu zi." (II Cor 4, IO) „1001 CUGETĂRI” vol. XII, Preot ortodox român ILIE BUCUR SĂRMĂŞANUL

Next