Cuvântul Liber, iunie 2019 (Anul 31, nr. 103-122)

2019-06-11 / nr. 109

CUVÂNTUL MARȚI, 11 IUNIE 2019 Ziara Eroilor, omagiată la Baton în fiecare an, de ziua înălţării Domnului Iisus Hristos la cer, sau ziua de Ispas, cum este cunoscută în popor, credincioşi, preoţi, elevi, profesori aduc un omagiu tuturor celor care s-au jertfit pentru ţară, în lagăre sau închisori, pentru libertatea şi demnitatea noastră, în speranţa ca nouă, generaţiilor care vom urma, ne va fi mai bine, vom trăi cu fruntea sus, fără a mai îndura umilinţe, jigniri, batjocură în propria ţară. După terminarea Sfintei Liturghii, preotul paroh, Vasile Anca, a oficiat slujba parastasului, în memoria tuturor eroilor, ştiuţi şi neştiuţi, căzuţi pe câmpurile de luptă, în cele două conflagraţii mondiale, dar şi a celor care au pătimit cumplit în lagăre şi închisori. Elevii Şcolii Gimnaziale din Batoş au depus o coroană de flori în faţa monumentului ridicat în cinstea lor, după care au intonat Imnul Eroilor. De asemenea, doamna profesor Silvia Cîmpean a vorbit despre cât de important este ca noi, toţi, să nu dăm uitării sacrificiul pe care ei, eroii neamului nostru, l-au făcut, pentru ca astăzi să ne bucurăm de libertatea cuvântului, de pace, de bunăstare şi linişte. Cu siguranţă, a trăi în vreme de război este cumplit, căci el, războiul, se dă pe două fronturi: cel propriu-zis de luptă şi cel secundar, cel de acasă, fiecare dintre cele două fiind primejdioase şi aducătoare de moarte în felul lor. Eroi nu sunt numai cei ce au stat în bătaia puştii, înfruntând în faţă moartea, preferând să se jertfească pentru patrie şi neam, crezând cu tărie în ţelul lor. Dacă acasă îi aştepta o mamă, o soţie sau copii, îi putem numi eroi şi pe ei, într-o oarecare măsură, deoarece aceştia se confruntau cu multiplele neajunsuri, care inevitabil îşi făceau simţită prezenţa într-un astfel de timp: lipsuri, sărăcie şi poate, cel mai îngrozitor lucru dintre toate, foamea groaznică pe care o îndurau. Astăzi, copiii noştri au parte de toate bunătăţile, deoarece părinţii se trudesc pentru ei, însă creierul lor este constant „injectat" cu super eroi, care deţin puteri miraculoase şi care cu ajutorul minţii, dar şi a forţei fizice fac minuni, neştiind în esenţă ce înseamnă să fii un erou adevărat. Aspectul cel mai important, pe care nu trebuie sub nicio formă să-l neglijăm, este următorul: fiecare popor are propriii eroi, noi românii îi avem pe ai noştri, iar datoria noastră morală este să nu uităm ceea ce au făcut pentru noi. Cinste lor! Veşnica lor pomenire! SIMONA ROXANA ANCA 11 IUNIE 2019 r — a*1 Zile trecute: 162 Zile rămase: 203 Soarele răsare la: 5.26 Soarele apune la: 21.15 Ortodox: Sf. Ap. Bartolomeu şi Ba­rnaba Greco-catoHc: Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba Romano-catoHc: Preasfânta inimă a lui Isus şi Sf. Barnaba Zodia: Gemeni (21 mai -21 iunie) v ______________________­ I I I I I I I I I I I­I FILĂ DE CALENDAR .­­ 1993 ■ în SUA are loc premiera filmului Jurassic Park, de Steven Spielberg. 1992 - La Bucureşti are loc prima ediţie a Târgului Internaţional de Carte Bootcarest. 1991 - în Filipine are loc erupţia vulcanului Pinatubo, coloana de cenuşă putând fi văzută de la 100 km depărtare. 1955 - S-a născut Mariana Buruiană, actriţă şi scriitoare româncă. 1848 - în Ţara Românească, izbucneşte Revoluţia de la 1848. 1770 - Exploratorul englez James Cook a descoperit Marea Barieră de Corali din largul coastei australiene. 1591 - în Ţara Românească Ştefan Surdul devine Domn al Ţării Româneşti. 1574 - în Moldova, Petru Şchiopul devine Domnul Moldovei. Cugetarea zilei: „Nu există vrăjmaş mai mare pentru om, decât omul însuşi, şi de nimic nu trebuie să se teamă omul ca de el însuşi. Cine îşi stăpâneşte simţămintele, acela îşi petrece viaţa în pace." (Părintele Arsenie Boca) ( HOROSCOP ) Berbec. Sunteţi ho­tărât să demaraţi o afacere la care vă gândiţi de multă vreme. Nu vă lipsesc nici banii, nici ideile. Taur. Sunteţi impulsiv şi aveţi tendinţa de a-i jigni pe cei din jur. Sunteţi invitat la o petrecere la care mergeţi cu drag. Gemeni. S-ar putea ca partenerul de viaţă să vă reproşeze că nu vă interesează problemele de familie. Cu răbdare şi tact, puteţi evita o ceartă. Rac. Se pare că nu mai plecaţi într-o că­lătorie, din cauza neîn­ţelegerilor cu partenerul de viaţă. Evitaţi scandalul! Leu. Ar fi bine să vă exprimaţi clar ideile, pen­tru că persoana iubită ar putea să vă interpreteze greşit dorinţa de a fi mai liber. Fecioară. Aveţi difi­cultăţi de comunicare, care vă pot afecta rela­ţiile pe plan social. Se pare că resimţiţi oboseala acu­mulată în ultimele zile. Balanţă. S-ar putea ca relaţiile sentimentale să aibă de suferit, din cauza unor neînţelegeri de moment. Vă sfătuim să vă păstraţi calmul­ , Scorpion. S-ar putea să­­jijo aflaţi că aţi pierdut banii investiţi într-o afacere în care v-aţi pus mari speranţe. Vă sfătuim să nu vă asumaţi niciun risc. Săgetător. S-ar pu­tea să pierdeţi bani într-o călătorie în interes personal. în schimb, primiţi o propunere de colaborare. Capricorn. Sunteţi nehotărât şi reuşiţi să îi derutaţi şi pe cei din jur. Nu începeţi mai multe treburi deodată, pentru că riscaţi să nu le terminaţi. Vărsător. S-ar putea să aveţi dificultăţi de co­municare şi să nu vă înţelegeţi prea bine cu cei din anturaj şi chiar cu persoana iubită. Peşti. Dacă reuşiţi să vă temperaţi spiritul critic, este posibil să câştigaţi bani frumoşi. Un prie­ten vă aduce un cadou surpriză. Pentru a aduce copii pe lume. FEMEILE NU VOR MAI FI OBLIGATE SĂ POARTE SARCINA! O echipă de medici de la Spitalul Pediatric din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, au început procedura prin care solicită aprobarea agenţiei americane care se ocupă de siguranţa medi­camentelor şi a alimentelor (FDA) pentru a demara cercetările asupra creşterii embrionilor umani... în medii artificiale. Cercetătorii din Philadelphia sunt de părere că dezvoltarea embrionilor umani în utere artificiale poate modifica fundamental modul în care înţelegem sarcinile, naşterea copiilor sau chiar întreaga evoluţie umană. „Dacă dezvoltarea embrionilor se va face în medii artificiale, atunci ar fi posibil să se acţioneze asupra acestora fără a restrânge autonomia femeilor. Introducerea unei astfel de proceduri poate prezenta beneficii, atât pentru mame, care nu vor mai fi obligate să poarte sarcina timp de 9 luni, cât şi pentru fetuşi. Suntem de părere că, în maximum 10 ani, creşterea embrionilor în medii artificiale va deveni realitate. De asemenea, subliniem că o astfel de metodă prezintă o multitudine de avantaje, acestea incluzând prevenirea şi tratarea complicaţiilor care apar în timpul sarcinii, fără a compromite legătura care se formează între mamă şi copil", ne asigură oamenii de ştiinţă americani, citaţi de descopera.ro. (LP.) Porţiune de drum redată circulaţiei pe A3 Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov informează că au fost finalizate lucrările de montare a grinzilor unui pasaj, parte com­ponentă a autostrăzii A3, lotul Cheţani - Câmpia Turzii. Executarea lucrărilor a determinat închiderea parţială sau totală a circulaţiei pe DN 15, la ieşirea din localitatea Cheţani spre Luduş. DRDP Braşov le mulţumeşte parti­cipanţilor la trafic, pentru înţelegere, transmite conducerea Direcţiei. (I.S.) Să fim sănătoşii LIPSA UNUI ŢEL ÎN VIAŢĂ, ASOCIATĂ CU RISCUL DE MOARTE TIMPURIE Cercetătorii americani de la Universitatea din Michigan, citaţi de descopera.ro, susţin că per­soanele de peste 50 de ani care au un ţel în viaţă se confruntă cu un risc mai mic de moarte timpurie. „în studiul nostru, am analizat datele a aproximativ 7.000 de oameni, cu vârsta de peste 50 de ani, care au fost supuşi unor testări psihologice, de-a lungul mai multor ani, şi am ajuns la concluzia că poate fi stabilită o legătură între lipsa unor planuri de viitor şi mortalitatea timpurie. Rezultatele acestor testări au fost ulterior comparate cu rata mortalităţii în decursul studiului, constatându-se că din cei 7.000 de participanţi au murit 776, de-a lungul timpului. Cei care au fost clasificaţi ca neavând un scop bine definit în viaţă au prezentat o tendinţă aproape dublă de deces în perioada în care au fost urmăriţi, faţă de candidaţii care au arătat dorinţa de a urma anumite planuri de viaţă. Această corelaţie între riscul de moarte prematură şi absenţa unui ţel în viaţă s-a menţinut şi în momentul în care am luat în calcul factori precum depresia, aceasta având potenţialul de a contribui la riscul de deces al unei persoane. Nu există niciun dezavantaj în ceea ce priveşte stabilirea unui scop în viaţă, din contră, cercetările sugerând că există unele beneficii. Cercetări anterioare au sugerat că implicarea în acţiuni de voluntariat şi practicarea meditaţiei au, de asemenea, un impact pozitiv asupra speranţei de viaţă şi a stării de bine. Conform studiului nostru, există mai multe cauze pentru această corelaţie între riscul de deces prematur şi faptul că un individ are sau nu un scop în viaţă. Astfel, una dintre cele mai plauzibile teorii face trimitere la faptul că acei indivizi care nu au un scop în viaţă prezintă şi un nivel ridicat de cortizol, cunoscut şi ca hormonul stresului, prezenţa lui în corp fiind corelată cu unele probleme de sănătate. Totuşi, în această cercetare, nu a fost luat în calcul faptul că unii dintre participanţi se confruntau cu boli cronice, fapt care ar putea conduce spre lipsa unui ţel în viaţă", explică oamenii de ştiinţă americani. (L.P.)

Next