Cuvîntul Libertății, aprilie 1990 (Anul 2, nr. 84-105)

1990-04-01 / nr. 84

99 Adevărul e stăpînul nostru. Nu noi stăpînii adevărului.“ EMIN­ESCII ANUL I 1 NR. 84 m DUMINICA 1 APRILIE 1990 ! 4 PAGINI — 50 BANI —Ttmuîini iirBiWMiiiniiMiiiiwiTiii 1 I 'im—mm—im 11111111111—inimi mim A ...In căutarea unor noi locuri de muncă! Sigur, ocuparea unui loc de muncă rămine încă o pro­blemă de actualitate. Mai mulți cititori ai ziarului ne-au cerut lămurirea, măcar in principiu, a unor situații „mai delicate“, fapt pentru care, ieri, am avut o con­vorbire cu domnul Gheorghe Pătrău, directorul Direcției Muncii Dolj. — Domnule director, care e situația „la zi“ a încadră­rilor in muncă, in județ ? — Pină in prezent am so­luționat 16 000 cereri, iar al­tele 4 000 se află in atenția noastră. Mă gîndesc insă, cu tristețe, la faptul că, din cei 4 000 de tineri care au absol­vit, acum, in februarie, di­verse școli profesionale, au fost repartizați doar jumă­tate, întrucât pină și între­prinderile care i-au școlari­zat și cu care elevii (părin­ții lor) au încheiat contrac­te, refuză să-i primească. Țin să mulțumesc, și pe a­­ceasta cale, conducerilor ce au înțeles semnificațiile res­pectării Decretului 33/1990. In rest, nu avem „liber“ nici măcar un loc de șofer, de inginer electrotehnic sau electromecanic, de econo­mist I . La redacție am primit scrisori ce conțin unele so­luții de creare a noi locuri de muncă. Unii cititori ne-au sugerat ca in posturi­le de administratori ai aso­ciațiilor locatarilor să fie în­cadrate femei, pensionarii aflați în prezent pe aceste funcții urmind să se bucure pe deplin de pensie și să dea posibilitate altora să poată ciștiga și ei un ban. Domnul Ion Neagoe, maistru pensionar, propunea ocupa­rea celor 18 posturi de remi­zieri așa-ziși „inspectori fis­cali" de la Circumscripția ION DIACONU (Continuare in pag. a III—a) Ieri la amiază, moment de pioasă comemorare la 100 de zile de la Revolu­ția din decembrie 1989. Foto : Die Alex. I Remember Veșnică pomenire eroilor Revoluției împlinirea a 100 de zile de la Revoluția română din Decembrie a fost marcată, ieri, la Craiova, prin sluj­ba de pomenire a eroilor care și-au jertfit viața pen­tru dreptate, democrație și demnitate. Un sobor de preoți a înălțat rugi către Dumnezeu pentru sufle­tele celor plecați atît de tragic dintre noi, iar tineri, copii, oficialități, cetățeni ai orașului, participanți la această sfîntă slujbă din piața Primăriei Județene, au aprins luminări și au depus flori la crucea ridi­cată aici prin grija Mitropoliei Olteniei. Corul și fanfara militară au cântat „Imnul eroilor“ și „Deș­­teaptă-te, române“, iar garda militară a prezentat onorul, trăgînd trei salve în cinstea martirilor că­zuți în Revoluție. Glorie veșnică celor căzuți. P.S. Din păcate, atmosfera solemnă a sfintei slujbe a fost tulburată de apariția a 10 autocamioane, care au pătruns în piață, ignorînd cu desăvîrșire actul pios care se petrecea aici, sub pretextul­­ solidari­tății cu o manifestare a cadrelor didactice. Dacă sin­dicatul „Frăția“ consideră că un astfel de moment poate fi perturbat, noi ne disociem total de o ase­menea idee. Se vede că unii n-au înțeles mai nimic, din suprema jertfă a eroilor neamului în Revoluția din Decembrie. Dumnezeu să-i ierte pe cei săraci cu duhul ! EMILIAN BANU Legea firii, legea pămîntului Multi sînt de părere că, in comparatie cu industria, agricultura se va pune mai repede pe picioare și, s-ar părea, fără eforturi costisi­toare. Este necesară o echi­pă de tehnicieni cu minte ascuțită și capabilă să di­­buiască șurubul trebuitor pentru a da cep situației, fără prea multe dureri de cap. Deși nici acest domeniu nu va fi scutit de ele. De-a lungul celor 45 de ani de totalitarism, țăranul român a trecut prin multe chingi (și schingiuiri — nu numai morale) pentru ca, la un mo­ment dat, să i se facă leha­mite de pămînt : a suportat calvarul cotelor, al deportă­rilor, s-a ferit cît a putut de „munca de lămurire“ pînă și-a dat seama că, ne­­avind încotro, trebuie să „se înscrie“ (mai bine zis să fie înscris) în gospodăria agri­colă colectivă, de unde, concomitent cu scurgerea anilor, se întorcea de pe „drumul belșugului“, după luni de trudă, cu un sac de produse, și acela peticit. Când clanul dictatorial arun­case ultimul praf în ochii opiniei publice cu acea fic­țiune ridicolă numită „noua revoluție agrară“, țăranul român era deja cu totul alt­ceva : apucase demult dru­mul orașelor și al șantiere­lor, cu care „luminătorul” împînzise fără noimă o țară întreagă, rupîndu-se defini­tiv, ca mentalitate, de lu­mea satului, dar nereușind niciodată să se integreze cu adevărat noilor structuri. A fost mereu prizonierul unei stări de provizorat numită navetism. Iar cei rămași în vatră au statut, tot căpătat și ei un provizoriu, de locuitori ai satelor. Ce a însemnat colectiviza­rea a simțit fiecare țăran atît pe propria-i piele, cit și prin comparație : în mod ciudat, inițiatorii comasări­lor forțate (calchlind, în modul cel mai ortodox, mo­delul stalinist) au scăpat din calcul o fîșie care, chipurile, submontană nu s-ar fi pretat, din punct de vedere tehnic, sistemului „avanta­jos“ de muncă la grămadă. Oamenii locurilor însă și-au văzut de treburi ca mai inainte, bucuroși c-au fost lăsați de-o parte. Și-au fo­losit priceperea, hărnicia și libertatea de acțiune, reu­șind în două decenii, de la „marea cotitură“, să depă­șească, prin nivel de civili­zație și bunăstare, celelalte așezări împinse cu toroipa­nul pe „drumul cel nou“. Ba, prin aceste localități ne­luminate de „farul călăuzi­tor“, se gîndiseră și unii membri ai nomenclaturii să-și încropească o turmă de oi, să-și ridice cite o vi­­lișoară, fiindcă banul la ban ROMULUS DIACONESCU (Continuare in pag. a II-a) Constituie, fără dubiu, un succes faptul că la prima sa Conferință, după aproape o jumătate de veac de hia­tus politic și cruntă dicta­tură în România, P.N.L. re­unește o participare care a făcut­­ neîncăpătoare sala Teatrului Liric din Craiova (au avut acces doar mem­brii efectivi, cu carnet). Am văzut multă lume tinără, in­telectuali, muncitori, stu­denți, dar și vîrstnici, nu­meroase femei. Explicabilă aderența la acest mare partid, pe de o parte, prin tradițiile istorice care s-au situat in avanpostul unor momente cruciale ale fău­ririi României moderne: 1848, Independența, Carol I și Ionel Brătianu, Marea Unire, rezistența și marti­rajul de după 1946 , pe de altă parte — atracția exer­citată azi de personalitatea polivalentului intelectual și om politic sobru, echilibrat, profund care este dl. Radu Cîmpeanu. Debutînd furtunos, cu con­testarea unui prezidiu auto­­instalat și chiar a calității celui care deschidea lucră­rile, Conferința a afirmat, din start, refuzul oricărui preconcept, manipulării, a clișeelor și inerțiilor, rele­­vînd setea generală de au­tentică democrație a parti­cipanților. O asemenea ra­țiune majoră, ca și lipsa exercițiului politic scuză și alte momente mai puțin „urbane“ de pe parcursul desfășurării acestui for care, după circa 4 ore, și-a atins principalul obiectiv — ale­gerea organelor de condu­cere și schițarea reperelor activității pînă la alegeri. Dintr-un succint raport al ADRIAN FULGA (Continuare In pag. a III-a) Șansele exercițiului democratic — însemnări de la Conferința județeană Dolj _____a Partidului Național Liberal — Dă Doamne, să vină autobuzul ! ! Foto : Ștefan Ionescu Cu mici excepții, în toate mediile și sferele de acti­vitate ale acestui oraș, cu însemnată pondere econo­mică In ansamblul județu­lui, se resimte suflul nou al Reconstrucției. In unitățile Industriale și agricole, pe șantierele de locuințe, în sfera serviciilor oamenii au început să-și ia rosturile in serios. 9 La afișierul din fața primăriei un grup de cetă­țeni luau aminte de un „co­municat“ local ce a fost primit cu vie satisfacție : „Pentru depolitizarea comu­nistă a denumirii unor străzi, primăria propune : Strada V.I. Lenin să se nu­mească Strada Mihail Emi­­nescu; Strada 7 Noiembrie — 23 Decembrie; Strada 11 Iunie — Constantin B­rân­­cuși; Strada Olga Bancic — Armoniei; Strada Zile Pinti­­lie să poarte denumirea Gh. Rădulescu Motru“. • Tînărul inginer Sîlvian Fotache, directorul între­prinderii de Transformatoa­re și Motoare Electrice, ne anunță că toți proiectanții și specialiștii unității au fost angajați într-o adevă­rată campanie pentru ren­tabilizarea și creșterea efi­cienței produselor din no­menclatorul de fabricație al întreprinderii. Dovadă și faptul că, recent, au fost omologate noile tipuri de transformatoare de 100 — 630 și de 1­000 KVA, precum și 10 tipo variante de motoare, cu puteri cuprinse intre 55 ION ȘIROCANU (Continuare m­ona. * IU nn Telegrafic, din orașele Doljului Azi, Filiași IN PAGINILE 2—3 ■ Cu haz și fără haz ■ Dintre sute de catarge ■ Cuvânt liber cetățeni­lor in „Cuv­intul Libertă­ții“ ■ Retefei gospodinei. Meșterul tipograf Cu oarecare intirziere și cu adinei mihnire, am aflat că a trecut, nu de mult. In lumea umbrelor unul dintre cei mai străluciți meșteri tipografi, pe care i-a dat, de-a lungul timpului, Olte­nia , Ion Stancu-Zane, îmi fac o datorie de conștiință și de suflet, scriind, acum, aceste rinduri. Intr-o viață de muncă aspră, in care nu s-a menajat deloc, sacrifi­­cindu-se pe altarul acestei nobile, „aristocratice“ mese­rii, Ion Stancu-Zanc dobin­­dise faima pe care o avea, mai înainte, Virgil Molin, despre care-și amintesc, c­ât evlavie și respect, generați­­ile mai vechi. De altfel, la școala lui Virgil Molin s-a format și Ion Stancu-Zane. L-am cunoscut, in urmă cu un sfert de veac, in primii ani ai noii serii a revistei „Ramuri". Cei din echipa redacțională de atunci, con­dusă de gazetarul, inepui­zabil și plin de vervă, Ilie Purcaru, eram de tot tineri și romantici, nonconformiști, chiar in acea perioadă de relativă deschidere, d­nă o­­dioasa dictatură nu începuse, încă, să-și arate­­ colții. Re­vista se făcea cu mult en­tuziasm și cu­ multă pasi­une, cu elanul specific tine­­reței. Stăteam zile și nopți in tipografie. Nu ne mai du­ceam­ acasă. De multe ori, adormeam, frinți de obo- OVION­. GLHDIRMIC (Ontim.are io pag. a II-a)

Next