Cuvântul Libertății, octombrie 2007 (Anul 19, nr. 5473-5499)
2007-10-13 / nr. 5484
Alain Delon va vinde o parte din colecția sa de artă Actorul francez Alain Delon, colecționar de artă respectabil, va scoate, luni, la vânzare o parte din colecția sa de picturi, în cadrul unei licitații organizate la Paris, informează AFP. 40 de picturi, printre care se numără câteva foarte scumpe, din anii ’50, au fost evaluate la o sumă totală cuprinsă între 4,6 și 6,2 milioane de euro. Actorul în vârstă de 71 de ani a explicat presei că dorește să se ocupe singur de vânzarea colecției sale, pentru că “detestă licitațiile postume”, care au loc de obicei după luarea în primire a moștenirilor. Zâmbitor, alături de fiica sa Annouchka, în vârstă de 17 ani, Alain Delon a aruncat un ultim ochi pe tablourile de Appel, Soulages, Staël, Manessier, Hartung, Alechinsky, Riopelle, Dubuffet, Zao Wou-Ki și Vieira da Silva în timpul unei prezentări private organizate de casa de licitații Drouot-Montaigne: “De ce să fiu trist dacă eu singur am decis că (tablourile nr.1) trebuie să plece?”. Până în prezent, cu excepția unei expoziții care a cuprins câteva dintre picturile din colecția sa, organizată în mai la Paris, doar apropiații actorului au putut contempla tablourile, care au fost păstrate în locuințele acestuia din Franța și Elveția. Statul a început să cumpere desene din secolele al XVI-lea și al XVII-lea în anii ’60. A trecut, apoi, la picturi ale unor artiști din secolul al XIX-lea, precum Géricault, Delacroix, Millet și Corot, și la desene abstracte din anii ’50. Colecționari din lumea întreagă, printre care se numără ruși și chinezi, și-au arătat deja interesul. Cel mai important tablou scos la licitație este un Riopelle, “La vallée de l’oiseau”, evaluat la o sumă cuprinsă între 700.000 și 900.000 de euro. cuvântul libertätii / 13 sâmbătă 13, duminică 14 octombrie 2007 Iow Snoop Dogg, condamnat la trei ani de libertate sub supraveghere, va strânge gunoiul și frunzele și va vopsi băncile din parcuri în cadrul celor 160 de ore de muncă în serviciul comunității pe care le-a primit după ce a pledat vinovat la acuzația de deținere ilegală de arme, transmite Reuters. Snoop Dogg va fi supravegheat de un paznic de la Regia parcurilor, au informat autoritățile americane. Rapper-ul a primit această pedeapsă după ce a pledat vinovat la acuzația de deținere ilegală de arme. Snoop Dogg, în vârstă de 35 de ani, al cărui nume real este Cordozar Calvin Broadus Jr., a fost condamnat la trei ani de libertate sub supraveghere, pedeapsă care ar putea fi redusă, dacă pe parcursul unui an el nu va încălca legea. De asemenea, cântărețul trebuie să doneze suma de 10.000 de dolari unei fundații caritabile în beneficiul copiilor defavorizați. Pe 27 septembrie 2006, Snoop Dogg a fost arestat pe aeroportul John Wayne din Irvine, la 70 de kilometri sud-est de Los Angeles, în timp ce se îmbarca în cursa pentru New York. Autoritățile au descoperit o bată telescopică, de tipul celor utilizate de unele forțe ale poliției, în servieta în care își transporta laptopul. Avocatul lui Snoop Dogg, Donald Etra, a declarat că bâta a fost utilizată de clientul său pentru un moment muzical. Ezra și-a sfătuit clientul să pledeze nevinovat, dar Snoop a dorit să rezolve mai repede această problemă. Halle Berry. Artiștii de culoare sunt încă defavorizați la Hollywood Halle Berry, prima actriță de culoare care a câștigat un premiu Oscar pentru rol principal, a declarat că se simte frustrată pentru că trebuie, în continuare, să convingă studiourile de calitățile sale artistice, doar pentru că este mulatră. “Nu contează că am câștigat un Oscar, un Emmy, un Glob de Aur și un Urs de Argint”, a declarat Berry, care este însărcinată cu primul său copil, în timpul unui interviu pentru promovarea celui mai recent film al său, “Things We Lost in the Fire”. “Nu ar trebui să muncesc atât de mult pentru a fi luată în considerare. Ar fi trebuit să încetez să conving studiourile că sunt potrivită pentru un rol - ar fi trebuit ca totul să se întâmple pe baza meritelor mele”, a spus Halle. Berry a fost prima actriță de culoare care a câștigat un premiu Oscar, cu rolul din “Puterea dragostei” (2002). în cel mai recent film al său, Berry interpretează rolul lui Audrey Burke, o văduvă cu doi copii care după decesul soțului său îl roagă pe un prieten al acestuia, Jerry Sunborne, să locuiască cu familia sa. Ea îl ajută pe Sunborne, interpretat de Benicio Del Toro, să treacă peste dependența de heroină, în timp ce acesta o ajută să treacă peste pierderea soțului. Berry a declarat că prima întrebare pe care i-a pus-o regizoarei filmului, daneza Susanne Bier, a fost: “îți pasă că sunt de culoare? Pentru că rolul a fost scris pentru o femeie albă... Pentru că eu cred că acest lucru ar putea fi o problemă”. Răspunsul lui Bier a fost unul negativ. Actrița spune, însă, că Bier a fost o excepție în industria filmului, rasa a constituit “întotdeauna o problemă care se schimbă, încet”. Hollywood Reporter chiar a subliniat faptul că actorii din filmul “Things We Lost in the Fire” nu sunt albi: “Căutând cei mai buni actori, Bier a ales o combinație amestecată de rase, cu Halle Berry și Benicio Del Toro în roluri scrise fără îndoială pentru actori albi. Ce schimbare binevenită”. Pentru moment, însă, actrița în vârstă de 41 de ani se ocupă de sarcina sa și spune că rolul din “Things We Lost in the Fire” a ajutat-o să-și dea seama că este pregătită să devină mamă. “Aveam nevoie de acest lucru în viața mea ca de aer”, a spus aceasta. După o pauză de aproximativ un an dedicată maternității, Berry se va întoarce cu un rol în “Tulia”, în regia lui John Singleton. “Things We Lost in the Fire” va fi lansat în cinematografele din America de Nord pe 19 octombrie.