Cuvântul Libertății, iunie 2018 (Anul 30, nr. 8652-8674)

2018-06-25 / nr. 8670

actualitate­­ 2 Emmanuel Macron vrea sancționarea financiară a firilor care nu primesc migranți! Festivalul Lubenițelor, aflat la cea de-a doua ediție la Dăbuleni, a adus multă bu­curie, dar și mândrie în rândurile localni­cilor, care au venit într-un număr foarte mare să petreacă, pe platforma amena­jată pentru vânzarea pepenilor, în cele trei zile de sărbătoare, peste 3.000 de oameni „Vestigii arheologice de la Desa”, expuse la Muzeul Olteniei actualizate­­­­ de toate vârstele, chiar și din localitățile învecinate, au luat parte la distracția pusă la cale de autorități. „Festivalul acesta a fost foarte dorit de oamenii din localita­tea noastră. Până în mandatul domnului primar Aurel Băjejiaw­­esc at așa ca o aspi­rație de neamrț armenii își actualitate­­ . Peste 4.300 de candidați încep, de astăzi, lupta cu BACALAUREATUL doreau să aibă și ei un festival al lor, cum vedeau că se întâmplă prin alte localități, dar nu li s-a oferit acest prilej. Și s-au bucurat când au văzut că, efectiv, un de­ziderat local s-a concretizat”, a spu Claudia Ghiță, consilier imagine în ca­drul Primăriei Dăbuleni.

Next