Cuvântul Libertății, iulie-septembrie 2021 (Anul 33, nr. 9298-9311)

2021-08-05 / nr. 9303

EDITOR: S.C.ED PRESS COM S.R.L. Redacția și administrația: 200733 Craiova, str. Nicolăescu Plopșor nr. 2 A, TEL/FAX 0251/41.41.41. 41.24.57. Număr de înmatriculare la Registrul Comerțului: 116/1410/2005; ISSN 1220-9538 SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII SR EN ISO 9001:2012 CERTIFICAT NR. 406/C/2012 Societate cu capital integral privat. Cod fiscal: R0 17758027 Email: mediafax@mail.cvipress.ro __________Internet: www.cvipress.ro__________ Director: __________MIRCEA CANTĂR__________ Redactor-șef: _________MARGA BULUGEAN_________ REDACȚIA: Laura Moțirliche, Marga Bulugean, Cristi Pătru, Sport: Cosmin Staicu Fotoreporter: Tibi Bologh Secretariat: 0251.412.457 Publicitate: 0251.412.552 Redacția: 0251.412.613 Responsabilitate juridică pentru conținutul articolului aparține autorului. De asemenea, in cazul unor agenții de presă și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține. joi, 5 august 2021 2 / cuvântul libertății actualizate în 1969, viața patriarhală a Craiovei culturale avea să resimtă „șocul”,­­alminteri confecționat­­al apariției romanului .,Cearta”, autor fiind profesorul universi­tar Alexandru Piru, discipol al criticului literar George Călines­­cu, decanul Facultății de Litere din cadrul Universității din Cra­iova, redactorul-șef al revistei „Ramuri”. „Cearta” este unicul roman al lui Alexandru Piru, care avea să și mărturisească, în an­turajul său, că l-a scris pentru a demonstra „idioților, cum se scrie un roman”. Unii critici au spus că este o descriere a moravuri­lor mediului intelectual, cu accen­te privind relațiile erotice, un roman cu cheie ca „Bietul Ioanide”, dar minor în raport cu acesta (Alex Ștefanescu în Istoria Literaturii Române Contemporane - 1941- 2000). Alții, ca de pildă Eu­gen Simion, au reținut ideea că „în dragoste femeia e la­bilă, în timp ce bărbatul e sta­tornic, indivizibil. La mijloc e o incompatibilitate funcia­ră și din această cauză pasi­unea dintre inclementul An­drei Patriciu și frivola Grazia Maria nu poate să dureze. Al­­b­u, în diverse împrejurări, referindu-se la roman l-a eti­chetat drept unul de „analiză psihologică”. O precizare ne­cesară, anul apariției roma­nului (1969) era anul în ca­­re­ Lucian Pintilie realiza „Reconstituirea” (premieră pe 5 ianuarie 1970), ecourile G8-ului revoluționar străbătuse­ră și în România, condamnarea invadării Cehoslovaciei de trupele tratatului de la Varșovia, condu­se de URSS, îl făcuse pe liderul de la București vedetă politică internațională. Sosesc la Bucu­rești premierul britanic Harold Wilson, președintele Franței Charles De Gaulle și cel al SUA, Richard Nixon. Rula pe marile ecrane filmul „Z” al lui Costa Gavras, radiografie a strivirii in­dividului de mecanismul statal care ar trebui­ să îl apere și pri­mise Oscar. în rețeaua comer­cială își făcuseră apariția man­datarii. Cânta Pheonix și Roman­tic. Eram încă departe de Con­sfătuirea de lucru cu activul din domeniul cultural din 9 iunie 1971, dar „iritați” de lucrările Congresului al X-lea al partidu­lui. Cam acesta era contextul politic intern la apariția romanu­lui „Cearta”. Masiv și elegant, aidoma unui boxer ajuns miliar­dar, cu o voce de bass, cu scli­piri veșnic ironice, cum îl descrie Al. Ștefănescu, Alexandru Piru, repetăm de inspirație călinescia­­nă, era un simpatizat cât iubit de studenți pentru umorul său sec, și o anume generozitate la exa­mene. Nebulos cu detașare și excesiv cu disciplină. Era o en­ciclopedie. Păstra o expresie so­bră impenetrabilă și avea harul de a provoca hohote de râs, la care rămânea impasibil. Era o subtilă combinație de rigoare, erudiție și inteligență. O instanță culturală. Practic, prin venirea sa la Craio­va s-au deschis ferestrele fere­cate ale Universității. Se respira un alt aer. Era de benton, așa­dar, în mediile elevate ale urbei să comentezi „Cearta”, în cafe­nele și alte spații de socializare. Așa cum mai târziu va fi să îl comentezi pe Marin Sorescu, după atacul la Eugen Barbu în „Ramuri”, Augustin Buzura la apariția „Orgoliilor”, „Fețelor tă­cerii” sau Marin Preda la apariția „Celui mai iubit dintre pământeni” sau „Delirul” ș.a.m.d.. Nimic nu prevestea ceea ce avea să se în­tâmple: o trosneală de neimaginat, în ziarul local „înainte”, din 11 martie 1970 (nr. 7781) referitoa­re la roman, sub titlul ..Cearta - o carte care nu trebuia să apară” sub semnăturile lui Mihai Stănes­­cu și Alexandru Firescu, care reprezentau ca redactor-șef și redactor-șef adjunct conducerea publicației. Comentariul era via­bil, grosier, justițiar și jalnicul spectacol oferit sugera ideea unei comenzi politice de la cel mai înalt nivel al județului. Lider al comuniștilor doljeni era ing. Con­stantin Băbălău, alminteri, după spusele celor care l-au cunoscut un „comunist de omenie”, care va ajunge ulterior ministru, am­basador în Mexic și chiar... par­lamentar (1996 - 2000) din par­tea PRM. Secretar cu propagan­da era Ionel Cetățeanu, care răs­pundea direct și de publicațiile care apăreau în Craiova, de ase­menea un intelectual de calitate, chiar luminat, pentru acele vre­muri. Fără o astfel de comandă insidioasă, un atac direct la adre­sa unui redutabil intelectual, în­depărtat în 1948 din învățământ și din viața publică pentru 7 ani, decanul Facultății de Litere și re­dactorul-șef al revistei „Ramuri” era imposibil. Și totuși, există și părerea că, de fapt, n-a fost nici o comandă politică, și întreg de­mersul hazardat al conducerii zia­rului „înainte” a fost potențat de pe aliniamente colaterale, cum ar fi culturnicii locali conservatori, cadre universitare obosite și nu numai. Cronica din ziarul local începea astfel: ,J Sosirea la redac­ție a unui număr neobișnuit de mare de scrisori transmise de ci­titori ai romanului lui Al. Piru „ Cearta” —unele pline de între­bări ce vădesc dilemele în care s-au aflat respectivii lectori, al­tele arătând dezamăgiri, iar cele mai multe formulând protestul vehement- a stimulat intenția noastră de a sonda în profunzi­me opinia publică, de a eviden­ția astfel cât mai just o măsură reală de valoare, de a stabili un adevăr de necontestat­. E inevi­tabil după lectura acestui pasaj sulfuros să te acoperi de des­cumpănire. Așadar un ziar local -evident de partid- exprima­mu opinii favorabile sau non-favora­­bile, la o apariție editorială, ci emitea judecăți implacabile. Si­gur, la o privire superficială, ori­ce bec poate face concurență lunii, deși în materie de literatură se trecuse deja de câțiva ani buni la degajarea lunii de becuri sau de licurici. Intenția satirică de veștejire a pateticei narațiuni a dragostei, în viteze schimbătoa­re, după ce deja Garabet Ibrăi­­leanu în „Adela” -roman citat de autorii cronicii- îndrăgostit la bătrânețe mărturisea că „iubirea era antidotul morții”, a cronica­rilor citați se face aluvionar, cu încercări schiloade de erudiție, dar fără argumentația critică de rigoare. Forța de seducție a ro­manului „Cearta” rezidă în nenu­mărații parteneri sentimentali ai Graziei Maria, mireasa himerică a mai multor bărbați, și firul epic nu e deloc subțire. Episoadele se succed în tranșee și par scrise în tranșee. Faptul că c­­u toți­­ Manea Pârvu, Titu Jinan­­drilă, Petru Filoporul, Radolphe Monsat, Lulu Georgescu, Ion Palmă „Ioncik”, Andrei Patriciu indignează, nu-i așa fiindcă, fi­nalmente cu ce concluzie rămân cititorii romanului universitarului Alexandru Piru? Lipsa de pudoa­re, asta i se reproșa autorului. Protagonista feminină e frumoa­să, inteligentă, cu anume gene­rozitate cinică în împărțirea „gra­țiilor” cu care fusese dotată. Cro­nicarii de la „înainte” îl pleznesc pe autorul romanului cu „valoa­rea etică”, transformată în ghi­lotină, nicidecum cu cea esteti­că, și nu îi reproșează posibilul echilibru. Evocă, în un mod ama­tor, că romanul e văduvit de ori­ce valoare epică sau stilistică. Evident pentru a fi ..pe linie” nu putea lipsi un citat din Nicolae Ceaușescu la tribuna Cong­' "u­­lui al X-lea, vizând discipli­­­­na ideologico-morală a scriitorilor. Conform comandamentelor mo­rale, într-o societate complexă, oportunistă, labilă, orice intelec­tual scăpat de sub control trebu­ia readus în sistem, când aspira funciar la o autonomie într-un domeniu oarecare. Lui Alexandru Piru (22 august 1917-6 noiem­brie 1993) nu i s-a întâmplat ulte­rior nimic, în urma articolului apă­rut, ceea ce a generat și uimire și neînțelegere a ceea ce se petre­cuse, îi provocase firești tulbu­rări sufletești, dar a pozat ca un învingător. Nu pusese în discuție o ideologie, ci propria suverani­tate. Au jucat liderii de la Dolj ai Partidului Comunist... la două capete cum se spune, sau chiar au realizat ulterior, când studenții dej­ea mârăiau că se căzuse într-o capcană. Alexandru Piru își va păstra postul de decan la Facul­tatea de Litere până în 1974 când va pleca la București. Un para­dox, după 1990, atât Alexandru Piru cât și Constantin Băbălău vor deveni parlamentari, în mandate diferite. Al. Firescu mai întâi și apoi Mihai Stănescu, vor părăsi ziarul, nu după mulți ani, într-un fel pe scara de serviciu. După 51 de ani. Dileme nedezlegate! — MIRCEA CANȚĂR -.......—

Next