Cuvîntul Nou, octombrie 1971 (Anul 4, nr. 448-474)

1971-10-26 / nr. 469

Pag. 2 CUVINTUL NOU ANUL IV. Nr. 46* L­EGEA privind încadrarea şi promovarea în muncă a personalului din unităţile socialiste de stat Dezvoltarea în ritm susţinut a economiei naţionale, introducerea celor mai noi realizări ale ştiinţei şi tehnicii în toate domeniile de activitate determină creşterea ro­lului cadrelor în organizarea şi conducerea procesului de produc­ţie, în soluţionarea problemelor complexe ale vieţii economice şi sociale, în activitatea de conduce­re a economiei naţionale, partidul şi statul, nostru acordă o atenţie deosebită îmbunătăţirii modului de încadrare şi promovare în muncă a personalului de execuţie şi de conducere din unităţile so­cialiste de stat, întăririi răspunde­rii individuale şi colective a aces­tuia în îndeplinirea sarcinilor ce îi revin. Procesul creşterii economice şi dezvoltării sociale a ţării oferă posibilitatea ca, an de an, în mod planificat, să se creeze noi locuri de muncă în toate sectoarele de activitate, îndeplinirea în condiţii cit mai bune a sarcinilor ce de­curg din vastul program de dez­voltare a patriei noastre necesită îmbunătăţirea continuă a activită­ţii de încadrare în muncă a per­sonalului în unităţile socialiste de stat. In acelaşi timp, este necesar ca promovarea în muncă să se facă din rindul acelor cadre care au o temeinică pregătire profesio­nală, aptitudini şi experienţă în activitatea de organizare a pro­ducţiei şi a muncii, capabile să mobilizeze colectivele în care lu­crează la aplicarea în viaţă a politicii partidului şi statului nostru, în scopul îmbunătăţirii activită­ţii de încadrare şi promovare în muncă a personalului în unităţile socialiste de stat, Marea Adunare Naţională a Republicii Socialiste România adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I DISPOZIŢII GENERALE 1 Art. 1. — In Republica Socia­listă România fiecare cetăţean are dreptul la muncă. Proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie,­­dezvol­tarea continuă a economiei naţio­nale — pe baza planului de stat — creează tuturor cetăţenilor ţării posibilitatea să desfăşoare o ac­tivitate utilă în domeniul econo­mic, social-cultural, tehnico-ştiin­­ţific sau administrativ. Cetăţenii îşi pot alege locul de muncă, încadrarea, lor pe posturi făcîndu-se în raport cu pregătirea şi capacitatea lor profesională, nevoile societăţii şi ale colectivu­lui în care urmează să-şi desfă­şoare activitatea. Art. 2. — De la data încadrării în muncă într-o unitate socialistă de stat, fiecare cetăţean devine membru al colectivului unităţii şi, ca urmare, are aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi membri ai colectivului respectiv, prevă­zute în Codul Muncii, în celelalte acte normative care reglementea­ză raporturile de muncă, în con­tractul colectiv şi în contractul individual de muncă. Prin, contractul pe care îl în­cheie cu unitatea respectivă, el devine un, participant activ la în­făptuirea sarcinilor ce revin co­lectivului unităţii din care face parte, se angajează faţă de aces­ta să-şi pună întreaga capacitate în slujba intereselor generale ale societăţii, să contribuie cu toată puterea sa de muncă la buna gos­podărire şi dezvoltare continuă a avutului obştesc, împreună cu cei­lalţi membri ai colectivului poartă răspunderea pentru ca activitatea unităţii în care lucrează să se des­făşoare în condiţii eficiente. Art. 3. — In dubla lor calitate —­ de producători şi proprietari — oamenii muncii încadraţi în u­­nităţile socialiste de stat au drep­tul şi­ obligaţia să participe ne­mijlocit la îmbunătăţirea orga­nizării şi conducerii activităţii unităţilor; să contribuie la pro­movarea celor mai bune ca­dre în funcţii de conducere, spunîndu-şi părerea asupra a­­cestora , să se adreseze șe­filor ierarhici sau organelor su­perioare unității în care lucrează, cu orice probleme de serviciu ori atunci cînd constată că se aduc prejudicii intereselor unității res­pective. Art. 4. — Personalul încadrat în muncă în unitățile socialiste de stat beneficiază, în condiţiile le­gii, de următoarele drepturi: a) . să lucreze în meseria sa,­­profesia sa, potrivit studiilor, cursurilor de specializare sau altor forme­ de pregătire profesională absolvite ; b) să primească pentru munca prestată, ca retribuţie, o parte din venitul naţional destinată con­sumului, potrivit principiului so­cialist de repartiţie după cantita­tea, calitatea şi importanţa socială a muncii; în unităţile economice, retribuţia personalului se face direct din valoarea nou creată în fiecare din unităţile respective; ca să participe la conducerea unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, să aleagă şi să fie ales în organele de conducere colecti­vă ; d) să fie promovat, în categorii superioare de încadrare sau în funcţii de conducere potrivit ca­pacităţii profesionale şi aptitudi­nilor sale, cu respectarea condiţii­lor de studii şi vechime prevăzute pentru postul respectiv ; e) să obţină burse, concedii de studii sau alte înlesniri pentru perfecţionarea pregătirii profesio­nale ; f­) să aibă repaus săptămînal şi concediu anual de odihnă plătit ; g) să beneficieze de condiţii co­respunzătoare de protecţie a mun­cii, iar în cazul femeilor şi tine­rilor să beneficieze şi de măsuri­le speciale de ocrotire prevăzute de reglementările în vigoare ; h) să primească alocaţie de stat pentru copii, ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat, asistenţă medicală gratuită şi să beneficieze de înlesniri pen­tru trimiterea în tratament şi o­­dihnă în staţiuni balneoclimateri­ce; i) să primească pensie­­pentru limită de vîrstă sau în caz de invaliditate ; j) să obţină înlesniri pentru pri­mirea, spre folosinţă, a unei locu­inţe proprietate de stat sau pen­tru obţinerea creditelor de la stat în vederea construirii unei locuin­ţe proprietate personală ; k) să folosească baza materială a unităţilor socialiste de stat des­tinată activităţii culturale şi spor­tive. De asemenea, personalul înca­drat în muncă în unitățile socia­liste de stat beneficiază și de alte­ drepturi prevăzute în regle­mentările legale în vigoare. Art. 5. — Personalul încadrat în muncă în unitățile socialiste de stat are următoarele obligații : a) să îndeplinească întocmai și la timp sarcinile profesionale ce îi revin ; b) să execute cu grijă operaţiile de lucru, să realizeze lucrări de bună calitate, în conformitate cu standardele de stat şi normele în vigoare ; c) să respecte ordinea şi disci­plina la locul de muncă ; d) să respecte programul de lu­cru, să folosească integral şi cu maximum de eficienţă timpul de muncă, pentru îndeplinirea obli­gaţiilor de serviciu ; e) să-şi ridice necontenit nive­lul de pregătire profesională, să urmeze şi să absolve cursurile de perfecţionare organizate de u­­nitatea respectivă ; f) să folosească pe deplin capa­citatea de producţie a maşinilor, instalaţiilor şi a celorlalte mijloa­ce de muncă ; g) să îngrijească cu spirit de răspundere utilajele, sculele şi dispozitivele cu care lucrează, să asigure ordinea la locul de mun­că ; h) să respecte cu stricteţe nor­mele de consum de materii prime, materiale, combustibil şi energie electrică, să se preocupe intens şi sistematic de buna gospodărire a acestora şi realizarea de econo­mii ; i) să contribuie la valorificarea superioară a resurselor materiale ale ţării, la apărarea şi dezvolta­rea proprietăţii socialiste, în ve­derea creşterii continue a poten­ţialului economiei noastre naţio­nale ; j) să respecte normele de pro­tecţia muncii ; k) să păstreze secretul de stat ; l) să aibă o corectă comporta­re cetăţenească . De asemenea, personalul înca­drat în muncă în unităţile socia­liste de stat are şi alte obligaţii prevăzute în reglementările legale în vigoare. Conducerile unităţilor socialis­te de stat au datoria să creeze con­diţiile corespunzătoare pentru des­făşurarea normală a procesului de producţie, să asigure la timp ma­teriile prime şi materialele, scu­lele şi dispozitivele, ca şi toate celelalte mijloace de muncă nece­sare, astfel incit personalul înca­drat în fiecare unitate să-şi poată îndeplini sarcinile şi obligaţiile ce îi revin. Art. 6. — In sensul prezentei legi : a) prin unităţile socialiste­ de stat se înţeleg ministerele, cele­lalte organe centrale de stat, co­mitetele executive ale consiliilor populare judeţene, municipale, o­­răşeneşti, comunale, precum şi unităţile economice, social-cultu­­rale şi administrative subordonate acestora ; b) prin compartimente de mun­că se înţeleg atelierele, sectoarele, laboratoarele, fermele, loturile, şantierele, secţiile,­ birourile, servi­ciile, direcţiile şi alte compartimen­te similare din structura unităţi­lor economice, social-culturale şi administrative ; c) prin funcţii de conducere se înţeleg conducător­ii unităţilor so­cialiste de stat, inginerii şefi, con­tabilii şefi, şefii compartimentelor de muncă prevăzute în nomen­clatoarele de funcţii ale unităţilor socialiste de stat; d) prin absolvenţi ai învățămîn­­tului superior se înțeleg cadrele care, după absolvirea studiilor respective, au promovat examenul de diplomă. CAPITOLUL II MODUL DE ÎNCADRARE ȘI PROMOVARE ÎN MUNCĂ A PERSONALULUI ÎN UNITĂȚILE SOCIALISTE DE STAT Art. 7. — In unitățile socialiste de stat, încadrarea și promovarea în muncă a personalului se fac pe bază de examen sau concurs. Con­cursul se organizează atunci cînd pentru ocuparea unui post vacant sînt mai mulți candidaţi. Art. 8. —■ In scopul încadrării și promovării în muncă a persona­lului, în unitățile socialiste de stat vor funcționa următoareie Co­­m­isii l a) comisia tehnică de­­încadrare și promovare a muncitorilor, a­­vînd următoarea componenţă : Preşedinte: împuternicitul con­­ducătorului unităţii. Secretar: delegatul comparti­mentului de personal. Membri: şeful compartimentului de muncă, maistrul în sectorul că­­­ruia lucrează muncitorul respec­tiv, delegatul sindicatului. Comisia va fi completată cu 1—3 ingineri, tehnicieni sau mun­citori de înaltă calificare. b) comisia de încadrare și pro­movare a personalului tehnic, e­­conomic, de altă specialitate și administrativ, avînd următoarea componentă : Președinte : împuternicitul con­ducătorului unității..­ Secretar: delegatul comparti­mentului de personal. Membri : șeful compartimentului de muncă în care se află postul vacant, delegatul sindicatului. In vederea ținerii examenului sau concursului, comisia prevă­zută la lit. b va fi completată cu cadre de specialitate a postului va­cant din unitatea respectivă. De asemenea, comisia poate fi com­pletată cu cadre din afara unităţii cum sunt: cadre universitare, cer­cetători ştiinţifici sau alţi specia­lişti, cu acordul conducerii între­prinderii sau instituţiei­­din care aceştia fac parte. Organul de conducere colectivă al unităţii poate înfiinţa comisii separate pe secţii sau sectoare, în funcţie de necesităţi. Examenul sau concursul se sus­ţin în faţa comisiilor prevăzute la lit. a şi b. Persoanele care candidează pen­tru ocuparea unui post ce nece­sită o specialitate care nu intră în profilul unităţii respective pot fi trimise spre a fi examinate de o comisie din cadrul altei unităţi socialiste de stat care are în pro­filul său asemenea specialităţi profesionale. Pe baza rezultatelor obţinute la examen sau concurs, comisiile au sarcina să prezinte conducerii unităţii respective lista candidaţi­lor reuşiţi. Art. 9. — Persoana care a reu­şit la examenul sau concursul pentru ocuparea unei funcţii de conducere va fi supusă unei pe­rioade de încercare de 3 luni. Dacă la sfîrşitul acestei perioade, persoana respectivă s-a dovedit corespunzătoare, promovarea va fi definitivată de la data începerii perioadei de încercare. In cazul cînd în perioada de încercare,, persoana nu a dovedit că poate face faţă sarcinilor ce îi revin, va fi trecută în funcţia avută ante­rior sau alta echivalentă. A. încadrarea în muncă a personalului Art. 10. — Încadrarea în mun­că în unitățile socialiste de stat și repartizarea pe posturi a mun­citorilor şi a celorlalte categorii de personal de execuție se fac în funcție de : a) studiile, cursurile de spe­cializare sau alte forme de pre­gătire profesională pe care le are fiecare persoană ; b) vechimea în meserie sau în specialitatea prevăzută pentru postul respectiv ; c) modul in care şi-a desfăşurat activitatea profesională anterioa­ră ; d) rezultatele obţinute la proba practică, verificarea cunoştinţelor profesionale, examen sau concurs, după caz; e) comportarea în societate. La încadrarea în muncă a fiecă­rei persoane se va face un con­trol medical, stabilindu-se dacă starea sănătăţii îi permite realiza­rea sarcinilor prevăzute pentru postul respectiv. Condiţiile de studii şi vechime, pentru ocuparea posturilor de muncitori, tehnicieni, maiştri, in­gineri, economişti şi alte categorii de personal sunt prevăzute la cap. III şi IV din prezenta lege. In afara acestor condiţii, prin reglementările legale, pentru ocu­parea unor posturi pot fi stabilite şi anumite condiţii specifice locu­lui de muncă respectiv. Art. 11. — încadrarea în muncă a unei persoane se aduce la cu­noştinţa colectivului din comparti­mentul în care acesta urmează să lucreze. Art. 12. — în cazul în care o persoană încadrată în muncă des­făşoară o activitate profesională necorespunzătoare sau nu respec­tă ordinea şi disciplina la locu­l de muncă, colectivul din compar­timentul respectiv poate cere a­­plicarea de sancţiuni disciplinare, inclusiv desfacerea contractului de muncă. Organele de conducere colec­tivă au obligația să analizeze te­meinic aceste cereri și, după as­cultarea persoanei în cauză, să ia, potrivit reglementărilor legale în vigoare, măsurile care se impun, informînd colectivul asupra hotă­­rîrii luate. B. Promovarea în muncă a personalului Art. 13. — In unitățile socialis­te de stat va putea fi promovată într-o funcţie de conducere per­soana care îndeplineşte următoa­rele condiţii : a) are studiile şi vechimea în specialitate, prevăzute pentru pos­tul respectiv ; b) are o calificare corespunză­toare şi se preocupă de perfecţio­narea pregătirii sale profesionale; c) obţine rezultate deosebite în realizarea sarcinilor ce-i revin ; d) a reuşit la examen sau concurs ; e) dovedeşte calităţi de bun organizator al producţiei şi mun­­cii, exigenţă, capacitate de anali­ză şi previziune, adoptă decizii e­­ficiente ; f) are o atitudine principială şi tovărăşească, foloseşte un stil de muncă corespunzător în activita­tea de îndrumare şi control a colectivului cu care lucrează; g) dovedeşte ataşamentul faţă de orînduirea socialistă şi faţă de interesele poporului, aplică cu consecvenţă politica partidului şi statului; h) are o comportare corectă­ în societate. Art. 14. — Vor fi promovate în muncă cele mai bune cadre, indiferent de sex şi naţionalitate — români, maghiari, germani, sîrbi sau alte naţionalităţi. Art. 15.­­— Promovarea perso­nalului se face­­— de regulă —, dintr-o funcţie inferioară în cea imediat superioară. Art. 16. — La promovarea într-o funcţie de conducere a unei persoane se va cere păre­rea colectivului în care aceasta lucrează, în legătură cu activi­tatea desfăşurată. Vor fi pro­movate în funcţii de conducere acele persoane care au obţinut cele mai bune recomandări din partea colectivului respectiv. Con­sultarea colectivelor de muncă se va organiza de către organele sin­dicale împreună cu organele de conducere colectivă a unităţilor respective. Art. 17. — Pentru cunoaşterea posibilităţilor şi a perspectivelor de dezvoltare şi promovare a ca­drelor, în scopul repartizării şi utilizării judicioase a acestora, al aplicării cu stricteţe la fiecare loc de muncă a principiului so­cialist de repartiţie după cantita­tea, calitatea şi importanţa socia­lă a muncii, toate unităţile socia­liste­ de stat vor introduce un sis­tem de apreciere anuală a perso­nalului tehnic, economic, de altă specialitate și administrativ. Siste­mul de apreciere va putea fi extins și la unele categorii de muncitori. Aprecierile anuale­ se păstrează la compartimentul de personal şi învăţămînt al unităţii. Art. 18. — Aprecierile vor re­flecta sintetic activitatea desfăşu­rată­ pe­ baza următoarelor crite­rii : — rezultatele obţinute în înde­plinirea sarcinilor de serviciu ; — nivelul pregătirii profesio­nale şi de cultură generală, preo­cuparea pentru îmbogăţirea cu­noştinţelor de specialitate ; — calităţile personale — spi­ritul de iniţiativă, disciplina în muncă, conştiinciozitatea şi per­severenţa în îndeplinirea sarcini­lor, prestigiul profesional; — preocuparea faţă de bunul mers al unităţii, grija pentru a­­părarea proprietăţii socialiste, a­­plicarea legilor şi păstrarea secre­tului de stat ; — comportarea în cadrul co­lectivului de muncă, în familie şi în societate, participarea la activitatea obştească, atitudinea faţă de interesele generale ale patriei. Aprecierile vor conţine un ca­lificativ — foarte bun, bun, sa­tisfăcător sau slab — în raport cu modul în care fiecare persoa­nă corespunde cerințelor postu­lui pe care îl ocupă. Art. 19. — Aprecierile şi ca­lificativele se acordă — la pro­punerea şefului compartimentu­lui de muncă respectiv — de către un colectiv stabilit de or­ganul de conducere colectivă al unităţii. Aprecierile şi califica­tivele se aduc la cunoştinţa ce­lui în cauză, în cadrul colectivu­lui din care acesta face parte. Cei nemulţumiţi de aprecierile şi calificativele primite pot face contestaţie la organul colectiv de conducere al unităţii respective în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă. Soluţionarea contes­taţiilor se va face în cel mult 30 zile de la data prezentării lor. Art. 20. — Pentru personalul de conducere al unităţii — director, inginer şef, contabil şef, sau alte funcţii­­ echivalente cu acestea — aprecierile şi calificativele se a­­cordă de către organul de con­ducere colectivă al unităţii ierar­hic superioare. Art. 21. — Conducerile unităţi­lor socialiste de stat au obligaţia să analizeze aprecierile şi califi­cativele acordate şi să ţină seama de acestea, atît la repartizarea judicioasă a cadrelor pe locuri de muncă, cît şi la promovarea lor în funcţii superioare. Persoanele care au fost notate în ultimul an cu calificativul slab, nu pot fi promovate în funcţie ; aceste persoane pot fi menţinute în funcţia ocupată sau retrogra­date într-o funcție inferioară, du­pă caz, în conformitate cu preve­derile legale. CAPITOLUL III CONDIŢIILE DE STUDII ŞI VECHIME PENTRU ÎNCADRAREA ŞI PROMOVAREA ÎN MUNCA A PERSONALULUI DIN UNITĂȚILE ECONOMICE » A. Pentru încadrarea în muncă a personalului de execuţie Art. 22. — Pot fi încadraţi în unităţile economice ca muncitori calificaţi, absolvenţii şcolilor pro­fesionale, ai liceelor de speciali­tate sau ai cursurilor de speciali­zare postliceale, precum şi mun­citorii care au dobîndit calificarea la locul de muncă sau prin uce­nicie. Muncitorii calificaţi pot fi în­cadraţi în : a) categorii de calificare ; b) trepte în cadrul aceleiaşi ca­tegorii. Încadrarea muncitorilor califi­caţi în categorii se face pe bază de probă practică şi de verificare a cunoştinţelor profesionale, sus­ţinute în faţa comisiei tehnice de încadrare şi promovare a munci­torilor. In vederea încadrării în cate­gorii superioare, la proba practi­că şi la verificarea cunoştinţelor, vor fi admişi muncitorii care în­deplinesc — cumulativ — urmă­toarele condiţii : — au efectuat în ultimele 3 luni lucrări superioare categoriei lor de încadrare; — și-au realizat sarcinile ce li le-au revenit, cu respectarea ca­lității prescrise ; — îndeplinesc condițiile de pre­gătire și vechime prevăzute în anexa, nr. 1 care face parte integrantă din prezenta lege, precum și condițiile cuprinse în indicatoarele tarifare de califi­care întocmite conform regle­mentărilor legale în vigoare, încadrarea muncitorilor califi­cați în categorii superioare se va putea face dacă unitatea are prevăzut în planul său un volum suficient de lucrări co­respunzătoare categoriei la care muncitorii solicită să fie în­cadraţi, în cazul cînd unitatea nu-i poate asigura un volum corespunzător de lucrări din ca­tegoria în care urmează să pro­moveze, dar o altă unitate din cadrul aceleiaşi centrale sau a­­celuiaşi minister are asemenea lucrări, conducerea centralei sau ministerului, după caz, poate a­­proba persoanei respective trans­ferul în interesul­­ serviciului, încadrarea la noua unitate se face în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Trecerea muncitorilor calificaţi de la o treaptă la alta în ca­drul aceleiași categorii se face pe baza calităţilor personale şi a rezultatelor obţinute în produc­ţie, cu respectarea următoarelor condiţii de vechime : Vechimea minimă — de la nivelul de bază la treapta I­­ an — de la treapta I la treapta a Il-a 2 ani­­— de la treapta a Il-a la treapta a IlI-a 2 ani încadrarea personalului opera­tiv a cărui activitate este asi­milată cu aceea a muncitorilor calificați, se va face potrivit prevederilor acestui articol. Art. 23. — încadrarea munci­torilor necalificati, se face în categorii, în raport cu lucrările pe care le au de executat, pre­cum și în trepte, în raport­ cu condiţiile de vechime prevăzu­te la art. 22, la propunerea maistrului sau a şefului com­partimentului respectiv, care a verificat, pe baza unei probe practice, capacitatea lor de a îndeplini sarcinile prevăzute în listele de lucrări necalificate. în același mod se face înca­drarea în muncă pe posturi de portari, curieri, personal de serviciu și pe alte posturi echi­valente, verificîndu-se capaci­tatea persoanelor respective de a îndeplini sarcinile ce le re­vin. Art. 24. — In funcţia de teh­nician, proiectant sau în alte funcţii echivalente pot fi înca­draţi : a) absolvenţii liceelor de specialitate cu profil tehnic; b) absolvenţii şcolilor de maiştri; c) absolvenţii şcolilor de spe­cializare postliceală cu profil tehnic ; d) absolvenţii liceelor de cul­tură generală, cu o vechime de cel puţin 5 ani ca muncitori ca­lificaţi sau ca desenatori teh­nici ; ci muncitorii de înaltă califi­care, absolvenţi ai şcolilor pro­fesionale, cu o vechime de 8 ani ca muncitori calificaţi ; Art. 25. D­in funcţia de teh­nician principal, proiectant principal sau în alte funcţii echivalente pot fi încadraţi : a) tehnicienii şi cadrele care ocupă alte funcţii tehnice, care îndeplinesc condiţiile de stu­dii de la art. 24 cu o vechime de cel puţin 5 ani în astfel de funcţii; b) muncitorii specialişti şi muncitorii încadraţi în catego­ria cea mai mare de calificare din reţeaua ramurii respective, absolvenţi ai şcolilor prevăzute la art. 24 ; C) absolvenţii liceelor de cul­tură generală, care au vechi­mea prevăzută la lit. a, dacă au absolvit şi un curs de spe­cializare cu profil tehnic. Art. 26. D­in funcţia de sub­­inginer pot fi încadraţi absol­venţii învăţămîntului de sub­­ingineri în specialitatea res­pectivă. Art. 27. — In funcţia de su­b­­inginer principal pot fi înca­draţi subinginerii care au o vechime de cel puţin 8 ani in funcţii tehnice. Art. 28. — In funcţia de in­giner, chimist, fizician, mate­matician, biolog, geolog sau în alte funcţii echivalente pot fi încadraţi absolvenţii învăţă­­mîntului superior în speciali­tatea respectivă. Art. 29. — In funcţia de in­giner principal, chimist princi­pal, fizician principal, matema­tician principal, biolog principal, geolog principal sau în al­te funcţii echivalente pot fi încadraţi inginerii, chi­iştii, fizicienii, matematicienii, bio­logii, geologii care au o vechime de cel puţin 8 ani în funcţiile prevăzute la art. 28 sau în alte funcţii pentru care se cer stu­dii superioare în specialitatea respectivă. Pentru cei care îna­inte de absolvirea învăţămîn­­tului superior au ocupat funcţii medii în specialitate se poate lua în calcul şi cel mult jumă­tate din timpul cît au lucrat în funcţiile respective. B. Pentru promovarea în funcţii de conducere Art. 30. — în funcţia de mai­stru pot fi promovaţi : a) absolvenţii şcolilor de mai­ştri, a­vînd specialitatea respect­­ivă ; b) absolvenţii liceelor de spe­cialitate cu profil tehnic, avînd o vechime în producţie de cel puţin 5 ani ca muncitori cali­­f­icaţi ; c) muncitorii de înaltă califi­care — încadraţi în categoria cea mai mare de calificare din reţeaua ramurii respective , care au o vechime în producţie de cel puţin 8 ani ca muncitori calificaţi şi dovedesc capacitate de conducere şi organizare ; d) tehnicienii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 24, lit. a, d şi e, dacă au o vechime în funcţii tehnice de cel puţin 5 ani. Maiştrii promovaţi din rindul muncitorilor de înaltă calificare, precum şi din al tehnicienilor pre­văzuţi la art. 24, lit. d şi e, au obli­gaţia ca, în termen de 3 ani de la numirea lor în această funcţie, să absolve un curs special de mai­ştri. Art. 31. — în funcţia de maistru principal pot fi promovate cadrele care îndeplinesc condiţiile prevă­zute la art. 30 şi au o vechime de cel puţin 5 ani în funcţia de mai­stru sau în alte funcţii tehnice. Art. 32.­­■ In funcţia de şef de atelier pot fi promovaţi: a) inginerii şi alţi absolvenţi ai învăţămîntului superior de specialitate, care au o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani pen­tru atelierele de gradul I sau spe­cial, 4 ani pentru cele de gradul II sau III şi 2 ani pentru cele de gra­dul IV ; b) subinginerii care au o ve­chime în specialitate cu 2 ani mai mare decit cea prevăzută la lit. a ; c) maiştrii şi tehnicienii cu stu­dii medii, care au o vechime în specialitate cu 4 ani mai mare de­cit cea prevăzută la lit. a. Art. 33. — In funcţia de şef de secţie pot fi promovaţi, de regulă, şefii de atelier care au o vechime în această funcţie de cel puţin 3 ani pentru secţiile de gradul I sau special şi de cel puţin 2 ani pen­tru secţiile de celelalte grade. De asemenea, vor putea fi promo­vaţi : a) inginerii şi alţi absolvenţi ai învăţămîntului superior de spe­cialitate, care au o vechime în specialitate de cel puţin 8 ani pen­tru secţiile de gradul I sau spe­cial, 6 ani pentru cele de gradul II sau III și 4 ani pentru cele de gra­dul IV sau V ; b) subinginerii care au o vechi­me în specialitate cu 2 ani mai mare decît cea prevăzută la lit. a ; c) maiștrii și tehnicienii cu stu­dii medii care au o vechime în specialitate cu 4 ani mai mare decît cea prevăzută la lit. a. Art. 34. — In funcţia de şef de serviciu tehnic sau tehnico-eco­­nomic pot fi promovaţi : a) inginerii, economiştii şi alţi absolvenţi ai învăţămîntului su­perior de specialitate, care au o vechime de cel puțin 9 ani pen­tru centrale şi întreprinderile de gradul I sau special, 7 ani pentru întreprinderile de gradul II sau III şi 5 ani pentru cele de gradul IV sau V ; b) subinginerii care au o ve­chime în specialitate de 9 ani pen­tru întreprinderile de­ gradul II sau III şi 7 ani pentru cele de gradul IV sau V; c) absolvenţii învăţămîntului mediu care au îndeplinit funcţii tehnice, respectiv economice, cel puţin 9 ani pentru întreprinderi­le de gradul IV sau V. Art. 35. — In funcţia de inginer şef pot fi promovaţi, de regulă, şe­fii de secţii sau şefii de servicii cu profil tehnic, absolvenţi ai înn­­văţămîntului superior tehnic, ca­re au o vechime în specialitate de cel puțin 10 ani pentru întreprin­derile de gradul I sau special, 9 ani pentru întreprinderile de gradul II sau IIi, 7 ani pentru întreprinderi­le de gradul IV sau V și 5 ani pen­tru cele de gradul VI. Art. 36. — In funcţia de director general la centrale şi de director ai celorlalte unităţi economice pot fi promovaţi specialişti care au ocupat funcţii de conducere, au a­­cumulat o bogată experienţă în or­ganizarea şi conducerea produc­ţiei şi a muncii, au dovedit un î­­nalt grad de pregătire profesională, militează cu fermitate pentru în­făptuirea politicii partidului şi sta­tului, mobilizează colectivele cu care lucrează la îndeplinirea exem­plară a sarcinilor, au o comporta­re ireproşabilă în societate şi în­deplinesc, cumulativ, următoarele condiţii : a) sunt absolvenţi ai învăţămîn­­tului superior ; b) au vechimea în specialitate de cel puţin 12 ani pentru cen­trale şi întreprinderile de gradul I sau special, 10 ani pentru între­prinderile de gradul II sau III, 8 ani pentru cele de gradul IV sau V şi 6 ani pentru cele de gradul VI; c) sunt absolvenţi ai Institutului Central de Pregătire a Cadrelor de Conducere din Economie şi Admi­nistraţia de Stat ori ai altui curs de pregătire sau perfecţionare a ca­drelor de conducere. In unităţile de gradele IV, V şi VI, în funcţia de director pot fi promovaţi şi subinginerii, pre­cum şi absolvenţii învăţămîntului mediu care au o vechime minimă în specialitate cu 2 şi respectiv 4 ani mai mare decît cea prevăzu­tă pentru gradele corespunzătoare la lit. b. Art. 37. — Condiţiile de stu­dii şi vechime pentru ocuparea funcţiilor economice, de altă spe­cialitate şi administrative, în uni­tăţile economice, sunt cele pre­văzute în cap. IV, respectiv în a­­nexa nr. 2. Personalul încadrat pe funcții tehnice, economice, de altă spe­cialitate și administrative pîna la şef de serviciu sau şef de secție, inclusiv, poate fi promovat, în ca­drul fiecărei funcții, pe gradații. Trecerea de la o gradaţie inferioa­ră la cea imediat superioară se fa­ce pe baza calităţilor personale şi a rezultatelor obţinute în activita­tea profesională, cu respectarea următoarelor condiţii de vechime : Vechimea minimă — de la nivelul de bază la grada­ţia 1­2 ani — de la o gradaţie inferioară la cea imediat superioară 3 ani Personalul care ocupă funcţii de execuţie tehnice, economice, de altă specialitate şi administrative, precum şi cel care ocupă funcţii de conducere, pînă la şef de serviciu sau şef de secţie, inclusiv, se în­cadrează în 4, 5 sau 6 gradaţii, conform reglementărilor legale în vigoare. Celelalte categorii de personal de conducere se încadrează pe func­ţii, fără gradaţii. încadrarea personalului operativ care prin activitatea ce o desfă­şoară se asimilează cu personalul tehnic, economic şi de altă spe­cialitate se va face în condițiile stabilite pentru aceste categorii de personal. CAPITOLUL IV CONDIŢIILE DE STUDII SI VECHIME PENTRU Încadrarea și promo­varea ÎN MUNCĂ A PERSONALULUI DIN UNITĂŢILE ADMINISTRA­ŢIEI DE STAT ȘI IN­STITUŢIILE SOCIAL­­CULTURALE A. Pentru încadrarea în muncă a personalului de execuţie Art. 38. — In funcţii medii eco­nomice, social-culturale, de altă specialitate şi administrative — contabil, statistician, inspector, îndrumător cultural, sau în alte funcţii echivalente —­ pot fi înca­draţi : a) absolvenţii liceelor de spe­cialitate ; b) absolvenţii şcolilor de spe­cializare postliceală ; c) absolvenţii liceelor de cultu­ră generală, care şi-au însuşit în practică cunoştinţele de speciali­tate strict necesare, avînd cel pu­ţin 2 ani in activitate. Art. 39. — în funcţii superioare de specialitate — economist, juris­consult, redactor, sau în alte func­ţii echivalente — pot fi încadraţi absolvenţii învăţămîntului supe­rior în specialitatea respectivă. Art. 40. — în posturi de func­ţionari administrativi — registra­tor, arhivar, casier, dactilograf sau în alte posturi echivalente —­ (Continuare în pag. a 3-a)

Next