Cuvîntul Nou, iunie 1987 (Anul 20, nr. 4768-4793)

1987-06-01 / nr. 4768

Proletari din fopte fan­te, uniti vá ! Organ al Comitetului Judeţean Covasna al P.C.R. şi al Consiliului Popular Judeţean in spiritul sarcinilor subliniate ele secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu Un program de modernizare profund ancorat în realităţile economice, dar şi ecologice Unul dintre meseriaşii de frunte ai întreprinderii de Maşini-Agregat şi Subansam­­ble Auto, Varga János, frun­taş în întrecerea socialistă. Aurul verde. Lemnul păduri­lor. O comoară de mare preţ, o comoară care trebuie preţuită la adevărata ei valoare. Cam aceasta ar fi una din preocu­pările — economisirea mate­riei lemnoase — care stau în centrul atenţiei programului de organizare şi modernizare a producţie aici, la C.P.L. Sfîntu Gheorghe. Şi dacă i s-ar părea cuiva ciudat că una din direc­ţiile acţiunii de organizare a producţiei a fost crearea unui stoc imens de cherestea, harni­cul colectiv al acestei unităţi i-ar, putea demonstra că se în­­şală. Cum ? De ce ? Simplu : „pentru că — ne spune inter­locutorul nostru, inginerul Cse­­gizy Ştefan, şeful atelierului de proiectare — nu am stocat che­resteaua de dragul de a avea cît mai multă materie primă sub nasul nostru. Acţiunea a pornit din alte considerente, s-au construit, prin mijloace proprii, şoproane pentru depozi­tarea materialului lemnos în scopul permiterii uscării sale naturale. Aceasta înseamnă o reducere a consumului de e­­nergie, lemnul se usucă pînă la umiditatea de 24 la sută fără nici o intervenţie care ar pre­supune consum de carburant sau electricitate“. — Deci efectul se resimte. — Da, dar nu numai prin reducerea costurilor, ci şi prin îmbunătăţirea calităţii masei lemnoase. Uscarea naturală este mai uniformă, măreşte fiabili­tatea produselor. — Am înţeles că una din preocupările majore ale colec­tivului de oameni ai muncii de la C.P.L. este economisirea ma­teriei prime... — Şi aţi înţeles bine. Che­resteaua trebuie gospodărită cu multă atenţie, nu trebuie să desfiinţăm pădurile pentru a a­­sigura necesarul nostru de ma­teriale. De aceea s-a şi acţio­nat, pe linia modernizării pro­ducţiei, pentru raţionalizarea debitării şi pregătirii materia­lelor. S-a redus ponderea che­restelei aprovizionate prin schimbarea „din mers“ a teh­nologiilor şi trecerea la folosi­rea semifabricatelor şi prefa­bricatelor. Dar principala rea­lizare în acest domeniu a fost crearea unui sector centralizat pentru debitarea şi îmbinarea furnirelor la platforma Sfîntu Gheorghe pentru toate subuni­tăţile. A fost întîi ideea, am pus cu toţii umărul la mate­rializarea ei şi s-a văzut clar Cornelius POPA (Continuare în pag. a 3-a) Foto: KOVÁCS László Ascensiunea unei... unităţi-pilot Complexul de îngrăşar­e a bovinelor din Boroşneu Mare, distins anul trecut cu titlul de Erou al Noii Revoluţii A­g­r­a­­­r­e este, de-acum, bine cunoscut cititorilor. Mai puţini ştiu, poate, că după ce a intrat în funcţiune în 1978, acest complex „pro­ducea“ numai pierderi, mergînd pînă la valori foarte ridicate , cea mai matre fiind de 36.000.000 lei intr-uri.ani Aşa states­c deci, lucru­ril­le, cînd în anul 1982, funcţia de director a­l com­plexului — cu un efectiv de 2.030 de capete, tot atî­­tea cîte mortalităţi şi sa­­crificări de necesitate se înregistrau intr-un an ! — a fost preluată de un om destoinic, Szekely Ladislau, fireşte, mult mai cunoscut acum, decît era la început. Două lucruri l-au interesat atunci cel mai mult: schim­barea unor cadre pe pos­turi, în funcţie de compe­tenţă şi schimbarea menta­lităţii tuturor, indiferent de treapta pe care se aflau. De pildă, Pető Sándor, om foarte tînăr şi acum, dar­­mite­ atunci (are 25—26 de ani), era un lucrător oare­care, în echipa sanitar-ve­­terinară; acum e şeful fer­mei zootehnice (mai există o fermă, cea vegetală). Cît priveşte disciplina persona­lului, aceasta e ca la fa­brică : nimeni nu are voie sâ întîrzie nici măcar cite­­va minute, fără să suporte consecinţele. In această privinţă un procent spune multe, el fiind cel mai mare din cîte mi-a fost dat vreodată să întîlnesc : în cinci ani, în numai cinci ani au ple­cat din uni­tate aproxi­mativ 70 la sută din oameni. Cei care s-au înca­drat în normele de disci­plină — e vorba de disci­plina de program, cît şi de cea profesională — au ră­mas, ceilalţi au fost înlo­cuiţi cu alţii, dornici să înveţe, perseverenţi în a-şi ridica necontenit nivelul pregătirii profesionale, con­ştiincioşi în tot ce fac. Alt fapt, iarăşi deosebit de in­teresant, de semnificativ : mulţi, chiar dintre munci­torii calificaţi, s-au întors din fabrici, revenind în a- Ioan DRAGAN (Continuare în pag a 3-a) oameni , fapte 4 PAGINI- 50 BANI ANUL XX NR. 4768 LUNI 1 IUNIE 1987 Soarele răsare 5h 36m apune 20h 5dm Luna răsare 7h 66m apune 23h 54m Au trecut 152 zile Au rămas 213 zile Copiii noştri — viitorul nostru 1 Iunie, adică Ziua lor, a tuturor copiilor lumii, înseamnă săr­bătoarea unei iubiri desăvîrşite şi durabile, dealtfel ziua lor este statornica noastră în­toarcere o dată pe an, într-o zi anume, într-o lună anume în copilă­rie, adică în acea „stare de graţie“ rămasă doar în patrimoniul memo­riei. Sărbătoarea copilăriei şi-a ales luna lui cireşăr şi parcă începutul de vară îi stă cel mai bine bucuriei u­­nei vîrste fără egal. Azi, de ziua lor, noi oamenii mari şi de bună credinţă ai în­tregii planete albastre îi în­conjurăm cu dragoste şi gri­jă pentru că aşa se cuvine, pentru că ei, copiii de azi, vor deveni generaţiile de constructori ai zilei de mîi­­ne, vor fi personalitatea mi­leniului III. Toţi copiii României simt această grijă şi iubire pen­tru fiinţa lor. Şi oare minu­natele condiţii de învăţătu­ră şi de viaţă nu sunt o pildă elocventă? Ca să ne creştem generaţia viitoare pe măsura idealurilor, a marilor aspiraţii revoluţio­nare trebuie să-i ocrotim şi să-i învăţăm materia aceea, numită dragoste de muncă şi dragoste de ţară. In România socialistă, o­­crot­irea copiilor, grija pen­tru educarea lor este ridi­cată la rang de politică de stat. Este poltica unei ţări şi a unui conducător iubit şi preţuit de întreaga fiin­ţă a patriei, secretarul ge­neral al Partidului Comu­nist Român, preşedintele Re­publicii Socialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cel mai apropiat prieten al tinerei generaţii. In această zi de caldă sărbătoare toţi copiii României îşi îndreap­tă cele mai frumoase gînduri, întreaga lor recunoştinţă şi dragoste fierbinte faţă de omul care le ocroteş­­t­e copilăria fericită, to­ Dora-Maria NAGY (Continuare în pag. a 2-a) . _____________________________ Pentru o artă competitivă, la un mnait nivel calitativ Şi această ediţie a Festivalu­lui Naţional „Cîntarea Româ­niei“ a adus pe scenele aşeză­mintelor culturale din judeţ, mii de artişti amatori — tineri şi vîrstnici, foarte mulţi talen­­taţi — reconfirmînd astfel vita­litatea, durabilitatea acestei am­ple manifestări a muncii şi creaţiei, iniţiată de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Timp de luni de zile, forma­ţii artistice şi interpreţi au prezentat spectacole în cadrul fazelor de masă, intercoopera­­tiste sau zonale. Cei mai buni, fiind vorba şi de concurs, adică laureaţii cu premiul întîi la faza judeţeană ,au fost din nou prezenţi pe scena Teatrului şi Casei de Cultură a Sindicatelor din mu­nicipiul Sfîntu Gheorghe la tre­cerea în revistă a formaţiilor artistice şi interpreţilor vocali şi instrumentali, în vederea promovării în etapa republica­nă a Festivalului Naţional „Cîn­tarea României“. Profitînd de prezenţa unor personalităţi ale vieţii cultura­le, din ţară şi din judeţ, la a­ceastă amplă manifestare artis­tică am solicitat păreri şi opinii la care au răspuns cu amibi­­litate : Pandele Enache, instruc­tor principal la Consiliul Cul­turii şi Educaţiei Socialiste; Ro­meo Ghircoiaşiu, vicepreşedin­te al Uniunii Compozitorilor din R.S. România; Mihai Cri­­şan, critic de teatru; Felicia Niculescu, folclorist la Institu­tul de Cercetări Etnografice şi Dialectologice, Gavrilă Emese, preşedintele Comitetului Jude­ţean de Cultură şi Educaţie So­cialistă. . __ Ioan NEGULILI In PAGINA A III-A publi­căm o sinteză a dezbaterii or­ganizate de redacţia ziarului nostru pe tema de mai sus De peg-fie în bătrîna moata din Zagon In casa bătrînului morar din Zagon doarme o fetiţă de trei ani. De veghe somnului ei stă zgomotul blind al roţii vechi, de lemn, mişcată de năvala a­­pei. Pe masa mare din mijlocul camerei abureşte o mămăligă uriaşă, galben-aurie, făcută din mălaiul măcinat la moară. Mă­măliga este sărată de lacrimi­le bătrînului Árva Béla, mora­rul. Nevenindu-i, parcă, să creadă, morarul a dat drumul apei să curgă, să învîrtâ roata morii, a pus boabele vechi de porumb în coșul de bucate și mălaiul a început să se cearnă. S-a împlinit visul de fiecare noapte al acestui bătrîn. După şase ani, moara de apă din Zagon macină din nou. Moara e veche, tare veche. Carnet­ele reporter „Eu aici m-am născut. Tata la moara asta a fost morar, mo­şul la fel, şi tata moşului tot aici a trăit şi-a muncit. Poate să aibă şi 500 de ani moara asta“. Ochii morarului spun mai mult decît vorbele. Cînd moa­ra a fost oprită, în 1981, bătrî­­­nul s-a îmbolnăvit. A ieşit la pensie. Apoi, cînd a auzit că primarul cel nou din Zagon umblă să pună iar moara la treabă, sîngele a început să­­ umble ca-n tinereţe. A uitat de boală. A muncit cu oamenii co­munei la săpatul canalului prin care apa vine de la barajul rostuit zdravăn în sus. Lucru solid, făcut cu tragere de inimă și cu convingere. Apa aceea poate uda, la nevoie, și gră- Dumitru­ MANOLACHESCU (Continuare în pag. a 3-a) ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------­ _____________________| 913LUTECA JUDEJECHS - WvnBsvT — GC QMcrtanuP I __________

Next