Cuvântul Nou, aprilie 2002 (Anul 13, nr. 3347-3370)

2002-04-01 / nr. 3347

Anul XIII Numărul 3347 8 pagini •9 6 3 3^ Miercuri 3 aprilie 2002 2500 lei Numărătoare inversă la Chişinău Gabriel FLORESCU Amploarea manifestaţiilor anticomuniste de la Chişinău seamănă izbitor cu cea ce s-a întâmplat la vremea respectivă în Piaţa Universităţii din Bucureşti, cu deosebirea că în capitala Moldovei asistăm la un fel de avalanşă care se măreşte odată cu trecerea timpului. După ce la început s-au aflat în Piaţa Unirii câteva mii de demonstranţi care protestau împotriva limbii ruse, treptat s-a ajuns la zeci de mii, iar ţinta nemulţumiţilor s-a orientat spre preşedintele Voronin şi guvernul patronat de acesta, în disperare de cauză, încă preşedintele a apelat la tot felul de tertipuri învăţate, probabil, de la Ceauşescu, în loc să se fi orientat asupra perestroikăi iniţiate de Gorbaciov, câţiva miniştri au fost demişi sau obligaţi să-şi părăsească postul pentru că un fir de sânge românesc (sau moldovenesc, că-i totuna) care le curge prin artere s-a revoltat împotriva rusificării ţării; s-a trecut la ameninţări împotriva unui partid parlamentar; un deputat a dispărut fără urmă numai din cauza convingerilor sale. Este clar că Voronin nu vrea să priceapă şi pace care este mersul evenimentelor şi că, chiar dacă pe moment ar reuşi să-şi salveze poziţia, în timp acest lucru este imposibil prin încercarea de a impune rusificarea şi plecarea în faţa Moscovei. Deocamdată, la manifestaţie participă îndeosebi oameni din capitală: studenţi, elevi, cetăţeni de origine română, însă ce se va întâmpla în momentul în care oamenii din întreaga republică îşi vor depăşi teama şi vor susţine cererile Pieţii Unirii? Sfârşitul este previzibil pentru oricine, doar pentru Voronin, nu. Situaţia din Republica Moldova seamă în unele privinţe cu aceea dintr-un stat african subdezvoltat, în vreme ce o pătură foarte mică trăieşte cât de cât rezonabil, marea masă a populaţiei n-a atins nici limita sărăciei, rămânând sub această barieră. Economic, Moldova se află în pragul colapsului, iar politic a şi depăşit acest prag odată cu încercarea de sugrumare a democraţiei prin acţiunile îndreptate împotriva Partidului Popular Creştin Democrat. Degeaba s-au transmis semnale clare din cancelariile europene privind dezaprobarea unui asemenea gest politic. Voronin şi comuniştii lui n-au avut urechi să audă, s-au crezut în continuare în imperiul sovietic, când Occidentul putea să urle cât vroia, Brejnev şi urmaşii săi tot nu se sinchiseau de ceea ce înseamnă drepturile omului. Dezinteresul actualilor guvernanţi faţă de opinia publică este caracteristic artei autocraţii staliniste de cea mai pură esenţă.­­ Până în prezent, demonstraţia din Pis­­a Unirii a Chişinăului n­­a degenerat în lupte de stradă şi victime, dar nu-i departe nici acel moment, mai ales că oamenii s-au pregătit pentru o confruntare de lungă durată, motiv pentru care au instalat deja corturile, la fel ca şi predecesorii lor din Piaţa Universităţii.­ ­“ Cronica optimistului MAMA TIA Mama Tia este doamna Otilia Creţu, căreia astăzi locuitorii comunei Hăghig şi, împreună cu ei, noi toţi, îi cântăm "La mulţi ani cu sănătate”. Mama Tia împlineşte astăzi 80 de ani, o vârstă la care încă ne uimeşte cu optimismul şi ascuţimea de minte care nu au părăsit-o. Ce a făcut deosebit d-na Otilia Creţu în 80 de ani de viaţă? îmi spune, cu modestie, chiar sărbătorita: “Dacă mă gândesc bine, am muncit din greu toată viaţa mea, fără să am prea mult timp pentru altceva. în 1992 am celebrat nunta de aur alături de soţul meu, pe care bunul Dumnezeu ni l-a luat câţiva ani mai târziu. Am născut şi crescut 2 copii şi n-a fost deloc uşor, vremurile au fost grele, nu-s uşoare nici azi... Adevărul e că nu înţeleg multe din cele care se întâmplă acum cu tânăra generaţie, copiii sunt dezorientaţi, se trezesc după liceu fără un loc de muncă. Ce-aş face eu să-i ajut? Nu ştiu, poate că aş încerca să le insuflu un alt fel de comportament, poate le-aş da o solidă educaţie religioasă, pentru că, fără nici o îndoială, credinţa în Dumnezeu face oamenii mai buni. Iar părinţii ar trebui să-i înveţe frica de lege”. Mama Tia este exemplul viu despre cum o femeie de 80 de ani îi poate molipsi de optimism şi “gândire pozitivă” pe cei mult mai tineri decât ea. Şi pentru că privirea ei este o rază de lumină în penumbra cotidiană, îi dorim să ne lumineze calea mulţi ani de­­acum înainte. La mulţi ani!, d-nă Otilia Creţu. La mulţi ani!, mama Tia. ANONIMUS ilSport' .'4m TB m. - ■""«pi . .i' * Azi se sărbătoresc 152 de ani de la înfiinţarea JANDARMERIEI ROMÂNE O forţă de ordine publică sigură, credibilă şi stabilă, ce apără valorile democraţiei Interviu cu dl. col. Aurel Şerb, comandantul CJJ Covasna - Horia C. DELIU - Azi este o dată importantă pentru jandarmi, stimate d-le colonel Aurel Şerb, şef al Comandamentului de Jandarmi Judeţean Covasna. Vă rugăm să vă referiţi la însemnătatea evenimentului.­­ într-adevăr, data de 3 aprilie are o semnificaţie aparte pentru noi, oamenii de arme îmbrăcaţi în uniforma bleu-jandarm sărbătoresc “Ziua Jandarmeriei Române” şi împlinirea a 152 de ani de la atestarea documentară a înfiinţării armei. Domnitorul Moldovei, Alexandru Grigore Ghica, a semnat pe 3 aprilie 1850 documentul intitulat “Legiunea pentru reformarea slujitorilor în corp de jandarmi”, zi care a marcat naşterea Jandarmeriei în spaţiul românesc. - Ce reprezintă acum această armă cu un profil aparte în cadrul structurilor Ministerului de Interne român? - Jandarmeria constituie o forţă de ordine publică pe structură militară, sigură, credibilă şi stabilă, absolut echidistantă politic, componentă de bază­ a Ministerului de Interne, având potr­ivit legii atribuţii cu privire la asigurarea pazei şi apărării unor obiective, menţinerea şi restabilirea ordinii publice, îndeplinirea misiunilor de prevenire şi combatere a infracţiunilor. Ea participă la promovarea şi apărarea valorilor democratice în statul de drept. - Să ne referim acum concret la activitatea unităţii pe care o conduceţi... - După cum se ştie, la Sfântu Gheorghe fiinţează după Revoluţia din decembrie ’89 o unitate de jandarmi, mai precis din luna octombrie 1991, ca urmare a aplicării unei Hotărâri de Guvern privind îmbunătăţirea structurii organizatorice a unor unităţi din cadrul M.I., iar ca urmare a punerii în aplicare a Legii 116/1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, pe structura fostului Batalion de jandarmi îşi desfăşoară activitatea din toamna aceluiaşi an Comandamentul de Jandarmi Judeţean Covasna. Activitatea unităţii noastre s-a desfăşurat şi se desfăşoară pe coordonatele strategiei de reformă a Jandarmeriei Române, prevăzute prin Programul de guvernare, şi acţionăm pentru asigurarea ordinii publice, apărarea avutului public şi privat, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, paza şi apărarea a 17 obiective de importanţă deosebită pentru activitatea statului, bunuri şi valori din zona de responsabilitate, în anul 2001 misiunile Comandamentului nostru au căpătat noi valenţe, mai ales în ceea ce priveşte asigurarea ord­inii publice în localităţi urbane şi rurale ale judeţului.­­ Ştiu că v-aţi extins aria de acţiune şi la sate, un­ lucru deosebit de benefic. Cum comentaţi? - Confirm acest lucru, chiar a constituit o mâncirie pentru noi că începând din anul trecut printr-un Ordin al Ministrului de Interne a luat fiinţă după 1990 primul Post de jandarmi în mediul rural din ţară la noi în judeţ! Mai precis în comuna Breţcu. Eforturile depuse de jandarmii covăsneni pentru îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor au fost bine primite de comunitate, majoritatea locuitorilor judeţului nostru înţelegând necesitatea prezenţei jandarmilor în peisajul cotidian. Şi pe mai departe solicităm membrilor comunităţii în mijlocul căreia ne desfăşurăm activitatea să aibă încredere în Jandarmeria Română, în capacitatea acesteia de a răspunde nevoilor­ de ordine şi linişte publică, asigurându-i că jandarmii vor acţiona numai în limita competenţelor legale, pentru a le asigura un climat de normalitate civică,­­ în numele redacţiei noastre, domnule colonel Şerb, vă adresăm dv. şi întregului colectiv cele mai calde felicitări cu ocazia acestui eveniment şi vă dorim să rămâneţi la fel de buni profesionişti în tot ceea ce întreprindeţi! In comuna Sita Buzăului Oamenii harnici... vestesc primăvara Vasilica CIOBANU Cu vreo trei săptămâni în urmă, Primăria Sita Buzăului a început ample lucrări specifice primăverii. Principala acţiune desfăşurată în acest sens este cea cu privire la decolmatările efectuate pe afluenţii râului Buzău, respectiv din zonele Bobocea, Pârâiaş şi Valea Zăbrătăului, unde pe parcursul anilor s-au adunat roci, mâl şi alte reziduuri. “Efectuarea acestor lucrări a necesitat o muncă susţinută şi nişte cheltuieli destul de mari - spune doarm­u! Constantin Filofi, primarul comunei Sita Buzăuuri. Ţinând cont de faptul că bugetele locale sunt aşa cum sunt, lucru la care nu-mi face plăcerea să mă mai refer, foarte multe din lucrări s-au făcut şi cu contribuţia în muncă a cetăţenilor, în acest sens trebuie remarcat faptul că la lucrări au luat parte şi beneficiari ai prevederilor Legii nr. 416 privind venitul minim garantat." Pe lângă lucrările de decolmatare s­­au executat şi lucrări de împietruire a drumurilor din zonele Bobocea, Cremenea şi C­­­u­m­e­nn­i­c . Astfel, s-au administrat cantităţi apreciabile de prund, de balast, iar pentru aceste amenajări s-a recurs, de asemenea, la contribuţia cetăţenilor. Important de subliniat este faptul că oamenii au înţeles că asemenea lucrări se pot executa şi cu contribuţia în muncă a lor. Cu alte cuvinte, aici există o bună colaborare între administraţia locală şi locuitorii comunei, tocmai de aceea domnul Constantin Filofi doreşte să le mulţumească cetăţenilor din comună pentru că au înţeles şi au fost receptivi la mesajul primăriei. “în această perioadă au fost efectuate şi lucrări privind curăţenia localităţii, atât în centrul comunei, cât şi de-a lungul cursurilor de apă - mai precizează domnul Constantin Filoti. Practic, aş putea spune că luna martie este realmente o lună proprce pentru cărăţenia, igienizarea şi înfrumuseţarea comunei noatre, dar şi pentru efectuarea lucrărilor specifice primăverii. Şi­ aici, ar mai trebui amintite şi lucrările de curăţire a păşunilor şi de administrare a îngrăşămintelor.” La Primăria Sita Buzăului s-a avut în vedere ca lucrările executate de beneficiarii ajutoarelor sociale să fie oarecum distincte în toate aceste acţiuni de primăvară, aşa încât să se vadă efectiv rezultatul muncii lor, dar atunci când s-a considerat necesar a fost masată această forţă de muncă şi la realizarea unor lucrări mai mari. Sigur că, pentru efectuarea unor lucrări au fost folosite şi utilajele din dotarea primăriei. Uichi - Cotidian social-politic al județului Covasna Voineştenii vor avea din nou dispensar medical Până în urmă cu vreo doi-trei ani în Voineştii Covasnei exista un dispensar medical uman ai cărui medici de familie asigurau asistenţa medicală pentru locuitorii din acest cartier al oraşului. Cum după acea clădire a fost redobândită de fostul proprietar, cele două doctoriţe şi asistentele s-au mutat în cabinete aflate în zona centrală a oraşului. Drept urmare pacienţii din Voineşti trebuie să se deplaseze câţiva kilometri, fie cu autobuzul, fie pe jos, ceea ce pentru bolnavi, mai ales pentru cei în vârstă, dar şi pentru mamele cu copii mici, înseamnă un efort destul de mare. în anul trecut Primăria oraşului Covasna a cumpărat în Voineşti o altă clădire, acum în aceasta, unde într-o aripă funcţi°nează grădiniţa de copii, sunt în cu­rs de amenajare şi două cabinete medicale cu intrare separată. După cum am­ aflat de la domnul profesor Dumitru Furtună, directorul Şcolii generalei de 8 ani “Avram Iancu” din Voineşti, care este şi consilier în Conssiliul local al oraşului Covasna, lucrările necesare pentru amenajarea celor două cabinete, sălii de aşteptare şi introducerea apei curente sunt finanţate de la bugetul Consiliului local, fiind executate de muncitori de la Cooperativa “Constructorul” din acest oraş. Rămâne de văzut cum va fi asigurată dotarea cabinetelor cu aparatură medicală, mobilier şi alte obiecte de inventar. Cum bugetele de practică ale medicilor de familie, repartizate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, sunt “subţiri”, abia ajungând pentru plata salariilor asistentelor medicale şi acoperirea cheltuielilor curente - energie electrică, încălzire, telefon, medicamente de urgenţă şi materiale pentru curăţenie - bine ar fi ca Direcţia sanitară a judeţului să cuprindă în Programul de reabilitare al unităţilor sanitare, finanţat de Banca Mondială, şi dispensarul din Voineştii Covasnei. Astfel va putea fi asigurată cel puţin dotarea minimă prevăzută de normativele în vigoare. (Aurel GOLCIU) Începând de an­­­i­­n Judeţul Comuna Demarează activitatea de eliberare a noilor paşapoarte Deocamdată prezentăm numai o ştire, urmând să revenim zilele viitoare cu mai multe elemente informative, privitoare la noutatea aşteptată de România unii dintre concetăţenii care vor să călătorească peste hotare. Ne referim la declanşarea procedurii pentru eliberarea noilor paşapoarte, fiind montată la Sfântu Gheorghe aparatura performantă necesară respectivei operaţiuni. Dl. lt. col. Eugeniu Constantinescu, şeful Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei Covasna, ne-a precizat că începând de azi se începe operaţiunea preliminară de înregistrare şi ulterior de eliberare a noului tip de paşapoarte, timp de trei zile programul de lucru cu publicul al unităţii fiind de la 9,00 la 12,00 urmând ca apoi să se intre în fluxul normal. De reţinut că actualele documente de călătorie îşi menţin valabilitatea până la expirarea lor, ele nemaiputând fi prelungite. Pentru a nu se înregistra o aglomeraţie artificială, aşa cum s-a întâmplat în alte judeţe, cetăţenii sunt invitaţi să se prezinte numai dacă este absolută nevoie, urmând a se lua măsuri organizatorice specifice. Vom reveni, așa cum spuneam, cu date mai ample în intervalul următor. Horia C. DELIU PAŞAPORT ayi/UNo* Lwa3^idgZ£v-Ao>r AoapAoiNazstsdas vis ©te .‘ess m - 3HOtíGSHÖ fU-IWdS tfNSVAej yw3iqqnr vó-j tonflig jl5h> Digul de pe malu! Oltului va deveni pistă pentru biciclişti Primarul Albert Almos vrea să materializeze o idee mai veche, venită acum vreo patru ani din partea Asociaţiei medicilor din judeţ. El doreşte să demareze o acţiune de strângere de fonduri în vederea amenajării digului de pe malul râului Olt, pentru a fi folosit drept pistă pentru biciclişti. „Am văzut şi prin Occident astfel de trasee amenajate special pentru plimbări cu bicicleta şi mi s-a părut o idee excelentă. Ştiu că unora li se va părea cel puţin ciudat că, în timp ce străzile arată cum arată, noi să ne ocupăm de asfaltarea digului de la Olt, însă, trebuie să spun că realizarea acestui proiect nu implică cheltuieli de la bugetul local“. Acest „traseu de promenadă” pentru biciclişti se doreşte să aibe o lungime de 5 kilometri, de la podul de cale ferată de peste Olt, situat undeva în spatele Unităţii militare de la gară şi până la ticeni. Pentru realizarea proiectului ar fi necesară suma de 2,5 miliarde de lei, întrucât, un metru de asfalt costă aproximativ 500.000 lei. „Sumbascu Oreste, directorul Regiei Apele Române a îmbrăţişat această idee şi a promis că va face demersurile necesare pentru obţinerea în cel mai scurt timp a documentelor necesare“, a spus primarului Albert Almos. Domnia sa a mai adăugat că va trimite adrese tuturor firmelor din Sfântu Gheorghe în vederea strângerii de fonduri. Răzvan CONDREA Banca Mondială va acorda României un credit de 40 milioane dolari pentru dezvoltare rurală Ministrul Finanţelor Publice, Mihai Tănăsescu, şi Ziad Alahdad, şeful Biroului Băncii Mondiale din România, vor semna, miercuri, acordul de împrumut în valoare de 40 de milioane de dolari aferent Proiectului de dezvoltare rurală derulat de instituţia financiară internaţională în România, informează un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Creditul este acordat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), divizie a Băncii Mondiale. Costul total al proiectului este de 53,42 milioane dolari, incluzînd contribuţia de 13,42 milioane dolari a Guvernului României, precum şi fonduri din partea comunităţilor locale. Proiectul va fi derulat pe parcursul a opt ani. în prima fază, care va dura patru ani, programul se va axa pe întărirea capacităţii locale de realizare a investiţiilor într-o zonă pilot restrînsă, precum şi pe asigurarea unor împrumuturi nerambursabile pentru investiţii în sub-proiecte care vizează domeniul drumurilor şi cel al alimentării cu apă, respectiv al colectării apelor uzate din acea zonă. Prima componentă a proiectului, şi anume dezvoltarea capacităţii instituţionale, are drept obiectiv consolidarea capacităţii administraţiei publice locale, a comunităţilor, a grupurilor de beneficiari şi de prestatori privaţi de servicii de a planifica şi realiza mici investiţii în infrastructură. De asemenea, componenta de infrastructură vizează creşterea accesului localităţilor rurale la serviciile de alimentare cu apă şi igienizare, precum şi realizarea eficientă şi durabilă a acestor servicii printr-un program de investiţii în infrastructură; în acelaşi timp, prin aplicarea programului se urmăreşte elaborarea unei strategii naţionale referitoare la drumurile rurale şi la aprovizionarea cu apă, respectiv igienizare. Manifestaţia de la­­ Chişinău continuă Manifestaţia anticomunistă din centrul Chişinăului a continuat şi în cursul nopţii, iar marţi dimineaţa au sosit în Piaţa Marii Adunări Naţionale coloane de manifestanţi, majoritatea fiind elevi sau studenţi, informează BASA-press. Cîteva sute de manifestanţi au blocat, luni seara, timp de aproape două ore, circulaţia pe arterele principale ale Chişinăului, ca răspuns la decizia autorităţilor de a opri alimentarea cu energie electrică a staţiilor Adunări Naţionale Protestatarii s-au împărţit în două grupuri, care au blocat străzile Mitropolit Bănulescu- Bodoni şi Puşkin, ce intersectează bulevardul Ştefan cel Mare. Poliţia a format mai multe cordoane, dar nu a intervenit pentru a-i dispersa pe manifestanţii care, aşezaţi pe carosabil, au scandat, pe lîngă tradiţionalele lozinci anticomuniste, şi “Vrem lumină!”. Deputatul creştin-democrat Ştefan Secăreanu, unul dintre organizatorii manifestaţiilor, le­­a comunicat protestatarilor că furnizorul de energie a sistat livrarea de curent ca urmare a refuzului Primăriei de a aviza cererea de prestare a serviciului respectiv. Totodată, Secăreanu a anunţat că deţine, din surse demne de încredere, informaţii potrivit cărora autorităţile comuniste intenţionau să ..........desfăşoare operaţiune d­e împrăştiere a manifestanţilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale, scop în care aceasta urma să rămînă în întuneric pe parcursul întregii nopţi. Cu toate acestea, la căderea întunericului, instalaţiile de iluminare a pieţei au fost puse în funcţiune, iar protestatarii au deblocat circulaţia după ce staţiile de amplificare au început să fie alimentate de la un generator adus de organizatori. amplificare MERIDIANE M­a­r i­i --------------------­ din Piața

Next