Cuvântul Nou, aprilie 2004 (Anul 15, nr. 3949-3972)

2004-04-01 / nr. 3949

Social - Politic Mişcarea creştin-democrată (UDMR) îşi lansează candidatul la PrimăriaSfântu Gheorghe " — " Kelemen Tibor: “Nu adversari, ci alternativă în interesul locuitorilor” Ieri, Mişcarea­­creştin-democrată din cadrul UDMR şi-a lansat în mod oficial candidatul la funcţia de primar cu care va participa la prealegerile din 18 aprilie, respectiv Kelemen Tibor, actualul director al (aşa cum se cunoaşte mai bine) Direcţiei Muncii. Flancat de doi candidaţi la funcţia de consilieri, Kelemen Tibor a ţinut să precizeze din capul locului că mişcarea al cărui reprezentant este nu se constituie ca un adversar al Platformei civice ce-l are în frunte pe Albert Almos, ci este o alternativă în interesul locuitorilor. De altfel, în conferinţa de presă unde s-a făcut lansarea, a existat o adevărată reţinere de la exprimarea oricărei critici faţă de actuala conducere a oraşului, menţinându-se­ o poziţie de parteneriat în cadrul uniunii. în această idee, candidatul Mişcării creştin-democrate a anunţat că se doreşte primarul tuturor locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe, fără deosebire, urmând să-i servească în aceeaşi măsură pe toţi, inclusiv pe rromi, stabilind o comunicare pozitivă cu toţi locuitorii. întrebările presei privind relaţia sa cu comunitatea românească din oraş, cu partidele româneşti au fost “driblate”, deşi i s-a sugerat candidatului mişcării că populaţia de etnie română ar fi favorabilă schimbării din funcţie a lui Albert Almos. La acestea răspunsul a fost categoric: “Cu cât mă iubiţi mai mult, cu atât mai multe şanse am să pierd”. S-a emis şi ideea că ar fi ideal ca toate partidele să tragă în aceeaşi direcţie; nu s-a specificat în care, dar contextul viza latura economică pornind de la realitatea că “ceea ce îi este bun lui Janos, e bun şi pentru Ion". Tocmai din acest motiv, Kelemen Tibor îşi doreşte în preajmă oameni competenţi din punct de vedere profesional, cu ajutorul cărora să atragă cât mai multe investiţii. Chestiunea privind participarea la prealegeri a tuturor locuitorilor din Sfântu Gheorghe a fost tranşată simplu: mişcarea respectă statutul UDMR care prevede accesul populaţiei maghiare la prealegeri, deci românii nu sunt încurajaţi să decidă din prima fază ce primar vor. Gabriel FLORESCU Scrisoare a lui Marko Bela către organizaţiile civice maghiare Preşedintele UDMR, Marko Bela, a trimis, miercuri, o scrisoare organizaţiilor civice maghiare, inclusiv Consiliului Naţional al Secuilor, prin care invită aceste organizaţii la consultări pentru a stabili o listă cu priorităţile Uniunii în următorii patru ani. Marko Bela a precizat că scrisoarea se adreseză reprezentanţilor celor nouă biserici maghiare, celor nouă platforme din UDMR, organizaţiilor de tineret şi organizaţiilor şi asociaţiilor civice, printre acestea din urmă figurînd, alături de Consiliul Naţional Secuiesc, Asociaţia economiştilor maghiari din România, Asociaţia inginerilor maghiari din România şi Asociaţia Muzeului Ardelean. Liderul Uniunii a spus că, prin aceste consultări, se va face o analiză a problemelor comunităţii maghiare, pentru a se stabili “un program cât mai concret" al UDMR pentru alegerile parlamentare şi se va discuta despre funcţionarea Uniunii în continuare. Hî dă 5 motive să foloseşti 1NLAV1T 1 Dis^riuibili/iv.i pentru vânzare cd puţin SJjUri lapte mar IU pe c­ap de vacă zilnic. 2 Cîștigi in bugetul propriu cel puţin 150­1 ki atni! de fapte disponibilisit. 3 I­­a acest câştig, se adăugit un ulux de peste I4U0 Idi '«dll primii de la buget pentru laptele mari's valorificat ““ ''' ;4­­)veţi atât ed­ilmlul asupra producţiei de lapte pe cap­u k de vacă cât­­asupra consu­mulţii de lapte pe viţel II. Obţineţi viţei să nu­ t»si »i view roşi ,putând regla jj furajarea acestora in mod profesional PREJ: 50.000 lei / kg TVA INCLUS Detalii şi comenzi la tel. 0267-313981,0740-010042 S.C. BIBCO S.A. BIBORTENI » REPREZENTANTA SFÂNTU GHEORGHE Tel/fax:­ 0267 - 351502 Vă aşteaptă la sediul situat în strada Kos Karoly nr.4 pentru a vă oferi produsele binecunoscute firmelor şi clienţilor fideli produselor Biborţeni. Vă oferim: Apă minerală Aqua­ viva şi Aqua-Magnesia la 0,5 I, 1,5 I şi 2 I — o adevărată binecuvântare a naturii. Băuturi răcoritoare: BIBCO soc cu lămâie Cola Lămâie Orange Tropical Mere Nou: Apă minerală cu aromă de lămâie - Aqua plus 2 I Apă minerală cu aromă de mentă - Aqua plus 21 “La alegeri ne vom baza doar pe forţe proprii” - afirmă Albert Almos declarându-se sceptic în privinţa ajutorului promis de PSD­ Liderul UDMR Covasna. Albert Almos a anunţat în deschiderea conferinţei de presă de ieri că în săptămâna precedentă formaţiunea politică reprezentată de dânsul a reuşit să rezolve toate problemele ce apăruseră în legătură cu unele candidaturi depuse. De asemenea, s-a început întocmirea buletinelor de vot pentru candidaţii UDMR, cei care vor avea drept de vot la aceste “preelectorale" fiind persoanele de peste 18 ani, membre ale UDMR, de naţionalitate maghiară sau care se declară maghiari şi asociaţiile afiliate UDMR. Probleme ar mai fi totuşi la Dalnic, localitate desprinsă de Moacşa, necazul fiind în acest caz că hotărârea de guvern, deşi există, nu s-a publicat încă, ceea ce duce la întârzierea depunerii candidaturilor, în ceea ce priveşte localităţile Micfalău, Malnaş şi Bixad, acolo s-au depus deja 5 candidaturi pentru posturile de primari. Luând în calcul şi posibilitatea că vor putea exista şi localităţi în care nu vor fi destule candidaturi pentru consilieri, Albert Almos a afirmat că în acest caz se vor completa listele cu UDMR -ul local. De asemenea s-a menţionat şi faptul că se aşteaptă depuneri de candidaturi şi din partea femeilor, în legătură cu depunerea oficială a candidaturii lui Kelemen Tibor pentru Primăria Sfântu Gheorghe, liderul UDMR şi totodată actualul primar a afirmat că organizarea prealegerilor va da posibilitatea “măsurării forţelor” şi că populaţia va decide în cele din urmă cine merită să preia "frâiele” administraţiei oraşului pentru următorii patru ani. Referitor la declaraţiile conducerii PSD Covasna cum că această formaţiune va sprijini UDMR la localele din iunie- acolo unde va fi cazul, evident- Albert Almos a spus că el a aflat din presă acest lucru şi că nimeni de la PSD nu a discutat această problemă cu el, neferindu-se să afirme însă că el nu crede în vreo astfel de atitudine a actualului partid de guvernământ, deoarece acesta nicicând nu a fost alături de UDMR, care “se va baza şi de această dată pe forţe proprii”. Monica V.VOINEA Conferinţa de presă UDMR Curtea de Apel judecă recursul împotriva arestării lui Gregorian Bivolaru Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti se vor pronunţa­, miercuri, asupra contestaţiei formulate de liderul spiritual al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, privind arestarea lui preventivă pentru 29 de zile, dispusă de Tribunalul Bucureşti marţi noapte. Gregorian Bivolaru a susţinut, în faţa magistraţilor, că este victima unei “maşinaţiuni politice”, care este legată de f­ostul deputat Gabriel Bivolaru. Gregorian Bivolaru a mai spus că, în ziua în care i-a fost percheziţionată locuinţa din Bucureşti, el nu a fost chemat de Poliţie la locul descinderii, deşi se ştia unde se află. Totodată, el afirmă că locuinţa i-a fost devastată şi că sute de manuscrise şi de cărţi i-au fost călcate în picioare. La termenul de miercuri, au participat doi procurori (cel de şedinţă şi unul de la Pachetul Curţii de Apel Bucureşti). Procurorul de şedinţă a arătat că ancheta privind cazul MISA s-a declanşat în 12 martie, cînd a început urmărirea penală in­ rem (nu împotriva unei persoane anume, ci doar cu privire la comiterea unor fapte). Ulterior, Gregorian Bivolaru a fost acuzat de raport sexual cu o minoră şi de perversiuni sexuale, cea ce justifică măsura arestării preventive, mai ales că a vrut să fugă din ţară, a adăugat procurorul. Anchetatorul a mai arătat că, începînd din iunie-iulie 2001, minora Mădălina D. (din Costineşti, Constanţa) a avut relaţii amoroase cu Gregorian Bivolaru, care i-a arătat o afecţiune deosebită şi i-a făcut cadouri substanţiale. Părinţii fetei au făcut o plîngere penală împotriva liderului spiritual al MISA, în urma cercetărilor stabilindu-se că, de foarte multe ori, fata a părăsit România cu un paşaport pentru a cărui eliberare părinţii ei nu şi-au dat acordul. De la începutul anului, Mădălina şi Gregorian Bivolaru au fost de mai multe ori la Londra şi la Paris. Procurorii susţin că există probe în acest sens şi că fata a trimis chiar părinţilor săi fotografii din cele două oraşe europene. Gregorian Bivolaru a negat vehement că ar fi avut relaţii sexuale cu minora Mădălina D., ai cărei părinţi au depus plîngere împotriva lui. El a spus magistraţilor că Mădălina a fost doar tolerată în apropierea lui, avînd în vedere că era prietenă cu o tînără cu care liderul spiritual al MISA avusese relaţii intime. La rîndul lor, avocaţii lui Bivolaru au susţinut că însemnările din jurnalul Mădălinei­­ pe care procurorii îl invocă drept probă acuzatoare, alături de videocasete erotice şi fotografii erotice cu minora­­ ar conţine “fantasme” şi “frustrările unei adolescente”, iar că informaţiile cu privire la cadourile fabuloase pe care minora le-ar fi primit de la yogin nu se confirmă Apărătorii lui Bivolaru mai spun că, spre comparaţie, darurile primite de la liderul spiritual al MISA de femeia cu care el avusese relaţii intime au fost mult mai mici decît cele despre care se spune că acesta le-ar fi făcut Mădălinei. Uniunea Europeana a definit statutul refugiaţilor Miniştrii europeni de Interne au adoptat, marţi, după doi ani şi jumătate de discuţii, o reglementare prin care stabilesc statutul refugiaţilor, făcînd un pas important spre adoptarea unui sistem comun de acordare a dreptului de azil, relatează AFR Miniştrii au însă puncte de vedere diferite în legătură cu “procedurile de acordare a statutului de refugiat”, o reglementare în acest sens urmînd să fie adoptată pînă la 1 mai pentru a evita ca solicitanţii de azil să meargă în ţările care acordă mai uşor acest drept. Reglementarea adoptată marţi stabileşte două categorii de persoane: cele care pot beneficia de statutul de refugiat în virtutea Convenţiei de la Geneva şi cele care pot primi “protecţie subsidiară”. în primul caz, printre autorii actelor de persecuţie figurează şi miliţiile armate, dar acest aspect nu este recunoscut în anumite state. Acest tip de protecţie poate fi refuzată de UE, în cazul în care poate fi asigurată într-o parte a statului din care provine refugiatul ori de organizaţiile internaţionale. înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a criticat interpretarea, argumentînd că o organizaţie internaţională nu are aceeaşi autoritate ca un stat pentru a aplica legea, dînd ca exemplu situaţia din fosta Iugoslavie. Protecţia subsidiară se referă la persoanele care riscă pedepse cu moartea, tortura sau pot dovedi că sunt ameninţate cu moartea într-o situaţie de război civil. Prezenţa acestor persoane pe teritoriul UE va fi permisă timp de trei ani, putînd fi prelungită. Germania, care nu era de acord cu acest text, l-a acceptat marţi, cu condiţia limitării drepturilor acestor persoane, în Franţa, protecţia subsidiară a fost înlocuită cu azilul teritorial, acordat în anii 1990 algerienilor persecutaţi de grupările islamiste care nu aveau legătură cu instituţiile statului. Chiar dacă numărul solicitanţilor de azil a scăzut­ cu 22 la sută în 2003, Marea Britanie,­Germania şi Austria doresc să limiteze la maxim accesul la acest drept, lucru care stîrneşte îngrijorarea UNHCR. UNHCR este preocupat de procedurile de apelare a deciziilor de respingere a cererii de azil, care pemit expulzarea solicitanţilor, cu toate că în unele ţări europene între 30 şi 60 la sută din deciziile negative sunt aprobate la apel. Comisarul european pentru Probleme Interne, Antonio Vitorino, este preocupat de turnura pe care au luat-o discuţiile, dar nu a retras proiectul aşa cum au cerut organizaţiile neguvernamentale. Strada 1 Decembrie 1918 nr.2 PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SFÂNTU GHEORGHE Aşteaptă oferte de preţ pentru achiziţionare de anvelope şi camere Cei interesaţi pot procura caietul de sarcini în sediul primăriei, camera 18. Informaţii la telefon 0267-316957, interior 144. Ofertele se vor depune în plicuri sigilate la biroul relaţi cu publicul al Primăriei conform caietului de sarcini, până la data de 09.04.2004, orele 12,00. (378) ,împreună avem aproape 180 de ani...” (Urmare din pagina 1) gospodăriei, ca la ţară, ce mai! Pe­­atunci trebuia să munceşti, acuma tineretul e mai liber... Cum era satul pe-atunci şi cum erau vremurile, era mai bine? Era mai bine într-un fel, acum e mai bine altfel. Se lucra în Bod pe producţie, se dădeau produse, aveam animale, mai era şi colectivul, care avea şi partea lui bună, ne mai descurcam cumva, dar acuma cum se descurcă tineretul?! Iar de sat aş zice că cel mai bine pe-atunci era că nu erau atâţia ţigani, acuma s-a umplut satul... şi lor le merge mai bine decât altora! Copii aţi avut? Am avut­ un băiat şi o fată Unul e la Braşov şi altul la Săcele. Avem şi nepoţi acuma, medici sunt toţi. Spuneţi-mi, regretaţi ceva din viaţă? Nu am ce regreta... consider că nu am făcut rău nimănui şi în nici un caz nu am făcut rău voit, poate fără să ştiu şi fără să vreau. Am trecut prin prea multe: războaie, cutremure, necazuri... Regret doar că sunt bătrân şi m-au ajuns toate alea ale bătrâneţii, dar asta e: trebuie să ne împăcăm cu viaţa. Eu vă doresc numai bine şi­­ sănătate! .. “ CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SFÂNTU GHEORGHE organizează concurs pentru ocuparea fostului de DIRECTOR în cadrul Piscinei Acoperite şi Baza de înnot şi Recreere CONDIŢII DE PREZENTARE: cel puţin studii superioare de scurtă durată; aptitudini de organizator şi conducător Informaţii suplimentare la sediul Primăriei în Biroul Resurse Umane sau prin telefon (316957/126) şi prezentarea dosarelor se poate face cel târziu până la data de 9 aprilie 2004, ora 13,00, zilnic în acelaşi birou. Concursul se compune dintr-un proiect managerial (max.5 pagini) depus până la ■data încheierii înscrierilor și dintr-un interviu, care va avea loc pe data de 15 aprilie 2004, ora 10,00 la sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe. (379) Anul XV Nr. 3949 “Trebuie schimbată...” (Urmare din pagina­) celei braşovene vecine, Bod şi ai municipiului Sfântu Gheorghe. “Preferăm însă ca în viitor să angajăm îndeosebi localnici, mai cu seamă tineri, care au posibilitatea să înveţe la locul de muncă meseriile de tâmplar, mecanic, electrician ş.a. Nu-i uşor însă să-i găsim, pentru că, se ştie, la Arad­, în comuna Vâlcele, foarte mulţi tineri şi alte persoane apte de muncă, care nu sunt angajate, fac parte din comunităţile de rromi, preferând să facă coadă la Primărie pentru primirea ajutorului social, în loc să muncească. Am reuşit totuşi să angajăm vreo 4-5 şi vă pot spune că până la urmă, cu sprijinul nostru, al colectivului în care lucrează, s-au integrat cu rezultate bune. împreună cu primăria şi şcoala trebuie să găsim însă o soluţie, pentru a-i determina pe tinerii rromi să termine cel puţin 8 clase, iar apoi să înveţe o meserie căutată, cu care au şanse să ocupe un loc de muncă inclusiv la firma noastră. O chestiune care ţine de mentalităţile formate în timpul fostului regim comunist şi cu care ne luptăm pentru a o schimba, este şi aceea potrivit căreia la noi, în România, mulţi consideră că a veni la serviciu, nu înseamnă a veni la lucru, la muncă. Or, dacă vrem să progresăm, să trăim fiecare mai bine, trebuie să facem în aşa fel încât această mentalitate să dispară cât mai repede.” Sistemul de retribuire pe care domnul Mircea Nitra îl aplică la firma sa este cel cu plata pe bucată, menit să schimbe tocmai această mentalitate, să-i motiveze pe oameni să muncească mai mult, mai bine, pentru a câştiga pe măsura eforturilor făcute. “Cine munceşte cum trebuie câştigă în jurul a 5-6 milioane de lei pe lună, câştig la care se adaugă şi bonurile de masă, iar pentru navetişti asigurarea transportului cu mijloacele auto ale firmei. Pentru mine e o mare bucurie să-i văd mai cu seamă pe tineri că sunt mulţumiţi, că au satisfacţia pe care le-o dă faptul că şi la vîrsta de 20 de ani pot să trăiască decent din câştigurile pe care le realizează, să fie de ajutor familiilor lor, să-și facă proiecte pentru viitor.” Liceeni din municipiul Sfântu Gheorghe... (Urmare din pagina 1) vreun profesor să fie prezent pentru ca elevul să nu se simtă inhibat. “Noi nu avem internet in şcoală ceea ce i-a surprins pe oaspeţii noştri studenţi. Nici municipiul nu putem spune că stă prea bine din acest punct de vedere, ceea ce a limitat accesul tinerilor la informaţii. De aceea eu consider că prezenţa membrilor asociaţiei şi informaţiile pe care le-am obţinut prin intermediul lor ne vor folosi pe viitor. Mie una mi s-au părut deosebit de interesante discuţiile despre simboluri (dolar-euro), dar şi jocurile (să aranjeze statele al căror nume era scris pe câte un bileţel, incluse deja în Uniunea Europeană şi cele care urmează să fie incluse în primul val, al doilea val), soluţiile date de elevi la problemele identificate într-un caz dat, spunea Adriana. Evident că diferenţe au existat de la o şcoală la alta, de la o clasă la alta, de la un grup de elevi la altul. Dar, în principiu toţi ştiu despre Uniunea Europeană, mai mult sau mai puţin în amănunt, şi în acelaşi timp doresc integrarea României în UE, dar potrivit spuselor domnişoarei Octavia Cornea, studentă a Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene şi membră a Asociaţiei Studenţilor Europenişti elevii nu ştiu nimic despre avantajele integrării şi mai ales despre dezavantajele şi riscurile aderării. Tocmai de aceea concluzia este că în două zile elevii nu pot afla prea multe despre Uniunea Europeană, iar ei au nevoie de asemenea informaţii. Corecte. Menţionăm că asemenea întâlniri se derulează de 4 ani, aceasta fiind a IV-a ediţie. Sunt incluse în proiectul din acest an oraşele Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Bacău, Borsec, Sfântu Gheorghe şi Piatra-Neamţ. Finalitatea proiectului constă într-o excursie în ultimul week-end din luna aprilie la Arcalia (lângă Bistriţa). Pe baza unei scrisori de motivaţie trimisă de fiecare elev interesat din oraşele amintite, se vor selecta câte 4 tineri, cu excepţia Clujului de unde vor veni 8 elevi, care vor participa la o întâlnire cu studenţii în cadrul căreia vor avea de negociat un caz de conflict (este vorba de un joc mai complex). CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA 9 Sfântu Gh­eorghe-Piaţa Libertăţii nr.4 Aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul instituţiei Următoarele acte cu caracter normativ­ de interes general: Hotărârile nr.28, 29, 30, 41 şi 42/2004, privind aprobarea contului anual de execuţie a bugetului Consiliului Judeţului Covasna şi al instituţiilor publice de interes judeţean pe anul 2003, privind rectificarea bugetului Consiliului Judeţean Covasna şi al instituţiilor publice de interes judeţean pe anul 2004, cu privire la utilizarea în anul 2004 a fondului de rulment al Consiliului Judeţean Covasna pentru finanţarea unei investiţii, privind aprobarea listei drumurilor comunale prevăzute a fi pietruite sau reabilitate cu finanţare din credite externe potrivit contractului de împrumut subsidiar nr.33/553/2004, încheiat între Consiliul Județean Covasna și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. privind modificarea anexelor nr.1 și nr.2 la Hotărârea Consiliului Județean Covasna nr.23/2003 privind aprobarea Programului de transport rutier de persoane prin serviciile regulate în trafic interjudeţean limitrof în şi din judeţul Covasna pe perioada 01.07.2003 - 30.06.2004”. (380) M­­­IC­A PUBLICITATE VÂNZĂRI ALTE VÂNZĂRI CASE VÂND Fiat Regata diesel, fabricație VÂND casă Comandău, 3 camere, 1985. Telefon 0744-872.288. (7194515) pivniță, grajd, centru, 100.000.000 lei. Telefon 0723-052.290. (R) VÂND două garaje beton. Telefon 0745-006393. 352731. (7194510) VÂND casă familială în Covasna str. Digului 8, 3 camere, 80 metri pătraţi, încălzire centrală, garaj, teren 630 metri pătraţi. Telefon: VÂND teren intravilan cu autorizaţie de urbanism 0,30 ha, preț 4 euro/mp. Sfântu Gheorghe, str.Jókai Mor. Telefon 343018. (7194505) 340764.(R) CUMPĂRĂRI APARTAMENTE Cumpăr iepuri la 2 kg. Telefon 367.663. DOUA CAMERE (7194511) VÂND apartament două camere, Sfântu DIVERSE Gheorghe, str. Elevilor nr.2, bl.2, sc.A, ap 4, 300 milioane, negociabil. (7194443) Execut ieftin și de calitate zugrăveli, placări gresie, faianță. Telefon 0740- 903146. (7194517)

Next