Cuvântul Nou, martie 2005 (Anul 16, nr. 4227-4251)

2005-03-01 / nr. 4227

Social - Politic Negocierile politice continuă Alianţa DA speră să obţină jumătate din fotoliile de şefi din instituţiile publice covăsnene Coloratura politică a instituţiilor publice descentralizate nu este nici pe departe clarificată, iar Alianţa D.A. speră în continuare să obţină măcar 50% din funcţiile de conducere vizate. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, liderii PD şi PNL au declarat că negocierile nu sunt încheiate şi că procentele înaintate vineri de către liderii locali ai UDMR nu vor fi luate în seamă. Cu toate că au aceleaşi interese, PNL Covasna este mai docil decât aliatul PD. Zoltán Hobincu, liderul interimar al liberalilor nu crede că în Covasna sunt probleme insurmontabile din punct de vedere politic şi face apel la flexibilitate şi diplomaţie, în timp ce Gheorghe Baciu, şeful democraţilor acuză UDMR că doreşte îndepărtarea românilor din fruntea instituţiilor publice, lucru inacceptabil, atâta timp cât Alianţa a câştigat alegerile. De asemenea, dl. Baciu spune răspicat că este exclusă cedarea în favoarea UDMR a Direcţiei Silvice şi Direcţiei Finanţelor Publice. Următoarea rundă de negocieri va avea loc în următoarele zile. Protocolul de colaborare va fi semnat numai după ce scaunele de şefi de instituţii deconcentrate vor obţine spoiala politică. (R.C.) “Liceenii” ia o nouă apariţie Un nou număr al revistei “Liceenii” a elevilor de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul şi-a făcut apariţia la sfârşitul lunii februarie. Revista, respectând tipicul tiparului revistelor şcolare, cuprinde materiale istorice, incursiuni în opera lui Caragiale, un aniversar al lunii dragostei, februarie, test de cultură generală, precum şi nelipsite de “Ştiaţi că...” şi glume. (Monica VAJNA) Oportunitate şi schimb de experienţă Instituţiile europene oferă oportunităţi de lucru în posturi legate de pre-aderare. Având în vedere apropiata aderare a României, Oficiul European pentru Selecţia Personalului, în numele instituţiilor europene şi mai ales al Parlamentului European, va lansa un apel de cereri de exprimare a interesului pentru a identifica persoanele potenţial interesate de contracte de muncă pe termen determinat. Oficiul doreşte să înfiinţeze o bază de date cu persoane care cunosc foarte bine limba română şi în mod satisfăcător una din următoarele limbi: engleză, franceză sau germană. Din această bază de date instituţiile pot să aleagă personal non­­permanent pentru posturi legate de pre­­aderare. Acest apel de cereri de exprimare a interesului a fost publicat pe interenet. Orice cetăţean al României sau al uneia dintre actualele State Membre ale UE îşi poate depune candidatura, cu condiţia să aibă competenţă lingvistică. Personalul angajat pe bază de contract limitat (contract agents) reprezintă o nouă categorie de personal non­­permanent, care a fost introdusă ca parte a recentei reforme a Reglementărilor privind personalul. Se primesc solicitări pentru posturile de Administrator şi de Asistent: a) pentru postul de Administrator este nevoie de un nivel de educaţie echivalent studiilor universitare complete. Domeniile avute în vedere sunt: comunicare/relatii publice, servicii parlamentare si servicii legale/lingvistice. Toţi candidaţii trebuie să aibă cel puţin doi ani de experienţă profesională. b) postul de Asistent/Secretar. Pentru aceste posturi cei interesaţi trebuie să aibă o diplomă de studii medii şi cel puţin trei ani de experienţă profesională relevantă. Domeniile în care sunt disponibile aceste posturi sunt: administrarea resurselor umane, administrativ, servicii parlamentare şi servicii. Detalii privind posturile sunt oferite în cererea de exprimare a interesului. Cei ineresaţi îşi pot depune candidatura pentru o singură poziţie, on-line via website-ul EPSO. Data limită pentru trimiterea candidaturilor este 24 martie 2005, ora 12.00 (ora Bruxelles-ului). Se recomandă celor interesaţi să trimită din timp documentele. Alina GAL PSD critică “politizarea excesivă” a instituţiilor statului 9 Vicepreşedintele Partidului Social Democrat (PSD) Dan Ioan Popescu a criticat luni, într-o conferinţă de presă, ceea ce el a numit “politizarea excesivă" a instituţiilor statului promovată de actuala coaliţie de guvernare atât la nivel central, cât şi la nivel local, în opinia lui Dan Ioan Popescu, formaţiunile care constituie arcul guvernamental şi-au împărţit pe criterii “strict politice” funcţiile de conducere din ministere şi din instituţiile subordonate, fără a ţine seama că pe multe dintre aceste posturi activau profesionişti neînregimentaţi politic. Popescu a oferit câteva exemple, cum ar fi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Autoritatea pentru Străini, Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, dar şi companii şi societăţi naţionale, regii autonome din subordinea unor ministere. Liderul PSD a afirmat că dacă PUR-ului i-a revenit, de exemplu, Institutul pentru Testarea Pesticidelor, UDMR a preluat conducerea Institutului Naţional al Monumentelor Istorice. “Probabil că UDMR este în prezent cel mai interesat partid de monumentele istorice ale României”, a spus Popescu. “Această politizare excesivă atât la nivel central, cât şi la nivel judeţean a depăşit orice limită a bunului simţ”, a apreciat vicepreşedintele PSD. El a arătat că un semnal negativ a venit din partea oficialilor europeni în urma schimbărilor pe care actualul Guvern le-a făcut la conducerea Autorităţilor Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi Gazelor. “Sunt îngrijorat că unul din capitolele cele m­ai dificile negociate cu UE, cel referitor la energie, începe să fie pus acum sub semnul întrebării datorită acestor modificări şi restructurări făcute pe criterii strict politice. Misiunea permanentă a României pe lângă UE a semnalat deja Guvernului de la Bucureşti faptul că reprezentanţi ai Comisiei Europene analizează motivele şi modul în care au fost schimbaţi preşedinţii de la ANRE şi ANRG, autorităţi care trebuie să îşi desfăşoare activitatea în mod total independent”, a spus Dan Ioan Popescu. El a apreciat că înlocuirile în cauză sunt “aberante”, deoarece şefii acestor autorităţi nu erau membri ai PSD. Potrivit lui Popescu, astfel de aspecte legate de seriozitatea cu care ţara noastră abordează problemele de maximă importanţă vor avea efecte negative în ceea ce priveşte prestaţia României şi modul cum este percepută de organismele europene în puţinul timp rămas până la integrare. Pe de altă parte, Dan Ioan Popescu şi Titus Corlăţean, purtătorul de cuvânt al PSD, au făcut referiri critice şi în legătură cu intenţia Ministerului Afacerilor Externe de a rechema de la post o serie de ambasadori. Vicepreşedintele PSD consideră că o schimbare radicală, în 24 de ore, nu este favorabilă unei politici a unui anumit minister. “Faptul că sunt schimbaţi foarte mulţi ambasadori, consuli sau reprezentanţi ai României în diverse organisme nu cred că este benefic pentru imaginea ţării noastre. Orice schimbare atrage după sine o perioadă de nemulţumiri a celor care sunt schimbaţi şi o perioadă de aşezare a celor nou numiţi. România este într-un proces foarte important de integrare în structurile europene şi mi se pare corect ca MAE să acorde importanţa cuvenită imaginii României în străinătate”, a spus Dan Ioan Popescu. La rândul său, Titus Corlăţean a subliniat că printre ambasadorii aflaţi în prezent la post se află “profesionişti excelenţi ai politicii externe româneşti”. i­i Liberalii au propus-o pe Raluca Turcan pentru a conduce Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea SRR şi SRTV Liberalii au propus-o pe Raluca Turcan, preşedintele Comisiei de cultură, artă, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, pentru a conduce Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, a declarat, luni, liderul grupului deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu. Comisia specială de anchetă privind activitatea SRR şi SRTV ar urma să se înfiinţeze după ce propunerea va fi aprobată marţi de plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor. Luni dimineaţă ar fi trebuit să se întâlnească, la iniţiativa lui Nicolăescu, liderii grupurilor parlamentare din ambele Camere pentru a cădea de acord asupra algoritmului politic ce va sta la baza alcătuirii comisiei de anchetă. Şedinţa a avut loc, dar în absenţa liderilor grupurilor PSD, consultarea cu aceştia urmând să aibă loc în cursul zilei de luni, a spus Nicolăescu. Comisia de anchetă asupra SRR şi SRTV va fi compusă, potrivit informaţiilor furnizate presei de Nicolăescu, din nouă deputaţi şi patru senatori, după formula următoare: doi deputaţi şi un senator de la PSD, doi deputaţi liberali, un deputat democrat, doi senatori ai Alianţei D.A., un deputat şi un senator din partea PRM, un deputat UDMR, un deputat PUR şi un deputat aparţinând minorităţilor naţionale, în afară de Raluca Turcan, liberalii vor mai fi reprezentaţi în Comisia specială de anchetă de senatorul Adrian Cioroianu şi de deputatul Mihai Sandu Capra, de profesie expert contabil, a spus Nicolăescu. Liderii grupurilor parlamentare ar mai fi dorit să discute, dacă reprezentanţii PSD ar fi fost prezenţi, şi despre corectarea unor defecţiuni intervenite în alcătuirea Comisiei­ comune privind controlul asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, a celei pentru Integrarea Europeană şi a Grupului Român pentru Uniunea Interparlamentară şi despre alcătuirea comisiilor care vor redacta regulamentul şedinţelor comune şi a aceleia ce va verifica bugetul Curţii de Conturi, a precizat Eugen Nicolăescu. Liberalii doresc ca în locul Comisiei pentru regulamentul şedinţelor comune să funcţioneze două comisii, una pentru modificarea statutului deputatului şi senatorului şi cealaltă pentru modificarea regulamentului, din raţiuni de eficienţă, a mai spus Eugen Nicolăescu. Preţurile se întorc cu o jumătate de veac în urmă Ieri de dimineaţă, în mai multe magazine din Sfântu Gheorghe, vânzătoarele erau ocupate cu lipitul noilor etichete de... doi­­trei lei. Această valoare nu exprimă numai preţul produsului, ci şi aspectul etichetei, în cele mai multe cazuri, afişarea preţurilor noi s-a făcut pe o hârtie obişnuită trasă la imprimantă, în contrast cu cartonaşele împopoţonate pe care sunt trecute preţurile de zeci şi sute de mii de lei. „Operaţiunea eticheta“ reprezintă prima etapă a denominării. Timp de patru luni vom învăţă să calculăm preţurile şi în leul greu. Comercianţii care de astăzi nu afişează preţurile atât în moneda veche, cât şi în moneda nouă riscă o amendă de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei, exprimată în moneda veche. Obligativitatea dublei afişări este valabilă până la 30 iunie 2006. Sancţiunea este prevăzută de legea privind denominarea monedei naţionale, nr. 348 din 2004. Denominare este o simplă schimbare a banilor. Toate monedele şi bancnotele actuale vor fi înlocuite de altele noi. înlocuirea banilor va începe însă abia de la 1 iulie. Până atunci, facem doar exerciţii de aritmetica. “Hârtia” pe care acum scrie 10.000 lei va fi echivalentă cu noua bancnotă de 1 leu nou. Ea va avea o grafică similară şi aceleaşi culori ca şi cele de acum, pentru a fi mai uşor de identificat şi de utilizat. Moneda de 1 ban, care este conform Constituţiei subdiviziunea leului, va reintra şi ea în circulaţie şi va fi echivalentă cu 100 de lei vechi. Banii nu îşi pierd valoarea, indiferent dacă sunt ţinuţi acasă sau la bancă. Nu va trebui deci să vă grăbiţi să schimbaţi banii. Bancnotele vechi sunt valabile până la sfârşitul anului viitor. Dacă înainte de 1989 un kilogram de cartofi costa aproximativ 8 lei, acum preţul va fi de doar un lei, echivalentul la 10 mii, un cozonac 3,45 lei, iar un mărţişor 50 de bani. Razván CONDREA Casă de piatră! Sâmbătă, o tânără pereche s-a prezentat în faţa ofiţerului stării civile pentru a-şi spune tradiţionalul „DA". Fostul nostru coleg şi actualul redactor şef al săptămânalului „Observatorul de Covasna“, Narcis Iordan şi talentata actriţă a Teatrului „Andrei Mureşanu“, Nadia Sămărghiţan au decis să-şi unească destinele. Le adresăm şi noi urarea „Casă de piatră, multă sănătate şi fericire!“. fffcfv'* JM? * ! liII I'if»’*#,■­'' j'i PîliilsSilIM jki'feti im : I Societatea Civilă îi apără pe miniştrii Monica Macovei şi Ionuţ Popescu Zece organizaţii neguvernamentale, mare parte membre în Coaliţia pentru o Guvernare curată, afirmă că miniştrii Justiţiei şi Finanţelor trebuie sprijiniţi în lupta cu grupurile de interese din justiţie şi afaceri, se arată într-un comunicat transmis, duminică, Rompres. Semnatarii comunicatului sunt: Agenţia de Monitorizare a Presei - Academia Caţavencu; Alianţa Civică; Apador Comitetul Helsinki; Asociaţia Pro Democraţia; Centrul pentru Jurnalism Independent; Centrul pentru Resurse Juridice; Grupul pentru Dialog Social; Societatea Academică din România; Fundaţia pentru o Societate Deschisă şi Transparency International. Organizaţiile semnatare ale acestui document, îşi arată îngrijorarea faţă de “atacurile concertate” împotriva miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, chiar în zilele în care aceştia au început lupta cu grupurile de interese din justiţie şi afaceri, se menţionează în comunicatul citat. Societatea civilă salută “prima executare curajoasă” de datorii ale unor mari firme, inclusiv de presă, ca şi încercarea de a face transparent felul în care operează Parchetul României, instituţie care nu se bucură, în opinia celor zece organizaţii, de credibilitate la nivelul publicului. "Aceste gesturi curajoase ale celor doi miniştri nu sunt îndreptate contra unor persoane sau firme anume, ci contra unui mod discreţionar de a opera al organelor de stat, şi pentru a reuşi în încercarea fundamentală a unui stat de drept, aceea de a demonstra că persoanele şi firmele sunt egale în faţa legii. Este în interesul public ca practicile netransparente şi arbitrare din justiţie şi ale organelor de control fiscal să fie expuse opiniei publice şi eliminate”, se mai arată în sursa citată. Organizaţiile consideră că zvonurile nu au fost lansate întâmplător, ci în strânsă legătură cu o eventuală remaniere a miniştrilor aflaţi în linia întîi în lupta cu corupţia. Semnatarii comunicatului solicită Alianţei PNL-PD, să aplice “cu fermitate" mandatul care i-a fost încredinţat, sprijinind pe cei care înfăptuiesc reforma. 1t Coaliţia guvernamentală propune înfiinţarea de comisii separate pentru modificarea regulamentului şedinţelor comune şi a statutului parlamentarului Liderii grupurilor parlamentare din coaliţia guvernamentală au decis, luni, să propună Birourilor Permanente ale celor două Camere înfiinţarea unor comisii separate pentru modificarea regulamentului şedinţelor comune şi pentru modificarea statutului deputatului şi senatorului, a declarat Eugen Nicolăescu, liderul liberalilor din Camera Deputaţilor. în legislatura trecută a existat, potrivit precizărilor lui Nicolăescu, o singură comisie având ca obiect de activitate atât modificările la regulamentul şedinţelor comune, cât şi la statutul parlamentarului. Cele două comisii ar urma să aibă câte 13 membri, pentru a putea fi reprezentate toate grupurile parlamentare, a spus Nicolăescu. în perioada 2000-2004, comisia pentru regulament şi statut era formată din 11 senatori şi deputaţi. Tot 13 membri, în loc de 11 ca până acum, ar urma să aibă şi comisia bicamerală pentru verificarea activităţii Curţii de Conturi, în aceeaşi idee a reprezentării tuturor grupurilor parlamentare, au mai hotărât liderii grupurilor parlamentare din coaliția guvernamentală. Anul XVI Nr. 4227 Cronica rutieră Revenirea ninsorilor abundente a creat din nou probleme participanţilor la trafic Iată că din nou avertizarea meteorologică a INMH privind înrăutăţirea vremii s-a adeverit aproape sută la sută, la finalul săptămânii trecute iarna făcându-şi din nou simţită prezenţa, deşi am fi dorit să vină o dată primăvara. Chit că primele semne ale încălzirii se făcuseră simţite, în week-end iarna şi-a reintrat în drepturi din plin. Zăpada căzută din abundenţă a impietat fluenţa traficului, şoselele fiind acoperite în toate zonele, iar cum în zilele şi mai ales nopţile ce vor urma va scădea mult temperatura sub zero grade, şoselele vor deveni alunecoase, punând mari probleme circulaţiei pe drumurile publice. Zonele înalte - cele mai afectate Mai ales în zonele înalte ale judeţului, cum ar fi pe serpentinele de la Oituz pe D.N. 11, dar şi pe anumite porţiuni din D.N. 10 şi 12 ridică probleme mai aparte în circulaţie, după cum ne-a informat comisarul Ioan Huţanu, şeful serviciului Poliţiei Rutiere Covasna. Din fericire, nu s-au mai consemnat evenimente grave în acest week-end nu ca în urmă cu şapte zile când a fost ceva de groază (patru accidente grave în trei zile),, situaţia menţinându-se de această dată sub control în judeţul Covasna, starea de viabilitate a dru­murilor fiind menţinută permanent sub observaţie. Atenţie maximă 9 Căderile masive de omăt în ultimele zile în zona muntoasă a judeţului nostru au făcut ca Drumul Naţional 10 pe porţiunea între Zăbrătău şi Barajul de la Siriu să redevină extrem de periculos, la fel ca în urmă cu câteva zile când a fost parţial închis s­au s-a circulat pe un singur fir din pricina căderilor masive de stânci. Prăbuşirea pe carosabil a unor stânci, a unor bolovani de mari dimensiuni a pus şi pune, în continuare, în mare pericol siguranţa traficului în zonă. Şoferilor care se încumetă să străbată zona li se atrage atenţia să se deplaseze cu mare prudenţă, existând în orice moment pericolul producerii unor accidente grave. Tronson dificil De fapt aşa după cum am mai semnalat recent, după fiecare potop sau cădere masivă de zăpadă se întâmplă frecvent asemenea fenomene îngrijorătoare, alunecările de teren, căderile de pietre fiind tot mai dese, punând în pericol viaţa persoanelor ce se aventurează să treacă pe acolo. Lucrători din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă şi ale Poliţiei din cele două judeţe vecine au intervenit pentru a opri temerarii ce intenţionau să treacă printre bolovani pe timpul nopţii, insistând ca să nu se mai circule prin acel loc până ce nu se vor degaja toate pietrele de pe carosabil şi nu va exista pericolul căderii altora. Acţiuni punctuale de prevenţie După cum ne-a relatat ieri comisarul Ioan Huţanu, şeful serviciului Poliţiei Rutiere Covasna, în ultimul interval s-au organizat 68 de acţiuni de supraveghere şi control pe şosele, cu care prilej au fost aplicate în jur de 900 sancţiuni contravenţionale. Este o cifră în creştere faţă de săptămâna anterioară, fapt ce se datorează imprudenţelor participanţilor la trafic, care au comis felurite abateri Valoarea amenzilor s-a cifrat la 200 milioane de lei, la acţiunile de verificare luând parte 68 lucrători din cadrul Poliţiei Rutiere, cât şi agenţi ai posturilor comunale de Poliţie. De reţinut că activităţile de prevenţie vor continua şi în perioada următoare. Rubrică realizată de Horia C. DELIU Mircea Geoană propune “un desant parlamentar românesc” la Bruxelles Preşedintele Comisiei de Politică Externă din Senat, Mircea Geoană, a solicitat luni, în numele grupului senatorial PSD, ca legislativul să desemneze “un desant parlamentar” care să se deplaseze la Bruxelles în luna martie a acestui an. Fostul ministru de Externe a explicat, în plenul Senatului, că în acest fel parlamentarii ar putea face lobby pentru semnarea în aprilie 2005 de către România a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Mircea Geoană a propus ca din delegaţie să facă parte reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare, dar şi preşedintele PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, ca unic reprezentant în România al Partidului Popular European. Cu această ultimă propunere senatorul UDMR György Frunda nu a fost de acord, amintind că UDMR este, la rândul său, membru cu drepturi depline al Partidului Popular European. Mircea Geoană a recomandat totodată guvernului să nu trateze cu superficialitate semnalele de genul celui referitor la oprirea procesului de integrare a României în UE dat de gruparea conservatoare germană din Parlamentul European, întrucât aceste semnale reprezintă “un risc grav” pentru aderarea ţării noastre în Uniune. Pe de altă parte, Mircea Geoană nu a fost de acord cu avertizările adresate populaţiei de preşedintele Traian Băsescu referitoare la costurile integrării. “România are nevoie de eurodecizii, nu de euronaivi. Nu trebuie să transformăm România într-o populaţie de eurosceptici”, a spus senatorul PSD. Mircea Geoană a solicitat Guvernului să introducă un mecanism de monitorizare a îndeplinirii măsurilor necesare aderării României la UE, propunând totodată, în numele grupului senatorial PSD, să se revină la formula de colaborare transpartinică în probleme de interes naţional.

Next