Cuvântul Nou, iulie 2005 (Anul 16, nr. 4328-4353)

2005-07-22 / nr. 4346

Anul XVI Numărul 4346 8 pagini Vineri 22 iulie 2005 40 bani Repetabila demisie Gabriel FLORESCU Nu, nu este vorba despre aceea a premierului Tăriceanu, ci a partenerului de coaliţie. Modul în care primul ministru a întors înainte­­înapoi filele din agenda sa de demisionar au nemulţumit profund pe­sediştii care se pregăteau deja de alegerile anticipate, mai ales că argumentele lui Popescu Tăriceanu nu conving pe nimeni­ în afara celor care nu văd cu ochi buni varianta alegerilor anticipate. Adevărul este că, în final, nimeni în afară de PD nu mai doreşte un scrutin înainte de termen ce este problematic în ce priveşte finalitatea sa. Ţinând cont de antecedentele partidului lui Băsescu acum nu ne rămâne decât să aşteptăm reacţia pediştilor ca răspuns la decizia unilaterală a liberalilor. Primul care şi-a manifestat surprinderea şi dezaprobarea a fost, bineînţeles, preşedintele ţării, al cărui comunicat a fost pe cât de lapidar, pe atât de ameninţător, respectând limbajul politic. Traian Băsescu a luat doar act de hotărârea premierului şi şi-a manifestat regretul că s-a ratat un bun prilej de a obţine majoritatea parlamentară cu toate avantajele ce ar decurge dintr-o astfel de situaţie. De asemenea, preşedintele a reiterat poziţia sa pro-alegeri anticipate. La rândul său, conducerea PD a încercat din răsputeri să-l convingă pe premier să demisioneze reluând argumentele lui Băsescu, dar fără a obţine mai mult decât acesta, în final trebuind să accepte revocarea deciziei de demisie. La ce ne-am aştepta în ce priveşte viitorul coaliţiei, mai ales după ce inundaţiile vor mai linişti spiritele, iar oamenii politici nu vor mai avea subiecte de discuţii mai “profunde”? Căutând în istoria recentă a ţării unele asemănări dăm peste două momente: primul din cursul guvernării 1997-2000, iar al doilea din 2003. Dacă precedenta situaţie, când mai multe partide s-au aflat la putere, s-a soldat cu un fiasco total, de vină au fost, în principal, pediştii conduşi de Petre Roman, dar aţâţaţi de Traian Băsescu. Fără îndoială, nu s-au distins prin mare dorinţă de colaborare nici ţărăniştii, nici liberalii sau udemeriştii, întregul cabinet semănând mai degrabă cu o herghelie speriată ce aleargă în toate direcţiile, însă impulsul determinant a fost dat atunci de Băsescu şi ai săi, mereu puşi pe harţă şi demisie, astfel încât s-a ajuns la final de mandat doar în urma a numeroase certuri şi pertractări. Mai aproape de noi, în 2003, primul ministru de­ atunci, Adrian Năstase şi-a dorit organizarea de alegeri anticipate care, potrivit sondajelor realizate în acea perioadă, ar fi fost favorabile PSD, însă preşedintele Iliescu s-a împotrivit. Finalul îl ştim cu toţii. Roata istoriei, iată, se învârteşte încă o dată şi ne readuce la situaţiile anterioare. Acum vor preşedintele şi PD-ul alegeri anticipate, dar nu sunt de acord ceilalţi parteneri. Ne putem aştepta într-un viitor foarte apropiat ca pediştii să repete figura din 1998-99 şi să forţeze debarcarea lui Tăriceanu prin demisia miniştrilor ce reprezintă partidul. Atunci ori va pleca actualul premier, ori se destramă coaliţia, dar in mod cert se va ajunge la alegerile anticipate atât de dorite de președinte. “Multe s-ar putea face şi la noi, în iarăş, dacă primăria ar organiza mai bine acţiunile în folosul comunităţii” Scriam cu vreo două săptămâni în urmă despre lucrările de reabilitare a tronsonului Vâlcele- Aradi-Hăghig, ce face parte din noul Drum Naţional 13 E, ca şi despre lucrările de reparaţii care urmau să înceapă la drumul comunal asfaltat, Hăghig-larăş. Stând la vremea respectivă de vorbă cu câţiva locuitori din larăş, sat aparţinător­i comunei Hăghig, aceştia nu s-au plâns însă de starea proastă a drumului împietruit ce străbate acest sat de la un capăt la altul. “Cred că se poate repara şi cu contribuţia noastră în muncă. Am spus-o şi la Consiliul local, dar e necesar ca primăria să organizeze cum trebuie activitatea, mobilizându-i pe toţi cei apţi de muncă, inclusiv pe cei care au căruţe şi tractoare, şi dându-le de lucru aici, în sat, celor care primesc ajutoare sociale şi care nu prea sunt puşi la treabă" - ne-a spus Ion Costel Călugăr. De altfel, în ceea ce-l priveşte pe Aurel GOLCIU (Continuare în pagina a 2-a) Cotidian social-politic al județului Covasna Aprobări speciale pentru clasele de liceu în anul şcolar 2005-2006 au fost aprobate 64 de clase a IX-a liceu (zi) - 19 la secţia română şi 45 la secţia maghiară, însă realizarea claselor aprobate nu a fost posibilă, din lipsă de elevi. Astfel, în anul şcolar 2005-2006 în judeţul Covasna vor fi 53 de clase de liceu - 17 la secţia română şi 36 la secţia maghiară. Locuri la liceu Se pare că majoritatea elevilor care au susţinut examenul de capacitate anul acesta nu au trecut destule opţiuni pe fişa de completare pentru admitere. Din această cauză, unii elevi care au trecut examenul de capacitate au fost admişi la şcolile profesionale sau la Şcoala de Artă şi Meserii, deşi la liceu mai sunt încă locuri libere. Revenirea elevilor asupra deciziilor de a-şi schimba opţiunile este posibilă cu condiţia de a completa o nouă fişă de opţiuni. Dar decizia aparţine în totalitate elevilor dacă doresc să facă liceul sau îşi lasă în continuare opţiunile completate pe prima fişă. (Alina GAL) Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului Dezbaterile s-au încheiat, efectele cât se vor lăsa aşteptate? Timp de o săptămână ziarul Cuvântul Nou a prezentat în sinteză, la zi, conţinutul dezbaterilor celei de­­a VII­­-a ediţie a Universităţii de Vară care a avut ca temă „ Comunităţi româneşti de pretutindeni şi Integrarea Europeană” şi la care au participat 125 de persoane, reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Basarabia şi Macedonia dar şi din Australia, Austria, Italia , Franţa şi Spania. La ediţia din acest an au fost invitaţi membrii guvernului, politicieni din toate spectrele politicului românesc, însă aceştia nu au răspuns invitaţiei deoarece „ probleme ţării erau mai importante” aşa că dezbaterile au continuat şi fără domniile lor. Temele supuse dezbaterilor au fost numeroase, de stringentă actualitate vizând românii de peste hotare, dar şi din judeţele unde aceştia sunt în minoritate. Referindu-se la cei din judeţele Covasna şi Harghita, Constantin Strujan, prefect de Harghita,­­remarca: „ Românii din aceste două judeţe din inima ţării se simt ca în emigraţie în propria ţară iar aceste probleme sunt reale şi mă refer la faptul că, pentru ocuparea oricărei funcţii publice în aparatul administrativ judeţean este, obligatorie cunoaşterea limbii maghiare, ca factor de admitere sau respingere a candidaturii, chiar şi pentru postul de portar se impune această condiţie. Nu îmi explic de ce la Bucureşti nu se ţine cont de aceste realităţi şi de ce suntem ignoraţi de aceştia de câte ori ne adresăm cu plângeri de acest gen”.­­ Chiar din prima zi, cei prezenţi la dezbateri au concluzionat cu regret că cele zece milioane de români din afara graniţelor ţării nu reprezintă o prioritate pentru clasa politică românească, decât din patru în patru ani, altfel fiind chiar trataţi cu dezinteres, din cauza faptului că, până la schimbarea actualei legi electorale, aceştia nu constituie un capital electoral semnificativ pentru aceasta. Lucru reflectat și de decizia Guvernului României de a trece Departamentul pentru România de Angela NEGOIȚĂ (Continuare în pagina a 3-a) pagina 6 rrrs. i l-a scăpat un crap... de un milion de dolari Cu siguranţă că sportul pe care-l practică îi dă liniştea şi o anume stare sufletească. Cu vorba calculată, domoală şi parcă abia auzită, când povesteşte domnul Ioan Niţu pare că nu doreşte să conturbe liniştea din jurul său. Este parcă mai obişnuit cu liniştea din mijlocul naturii decât cu zgomotul şi zarva semenilor săi. Oricând este dispus să stea pe malul apei, să-i privească luciul în care pare să se oglindească liniştea cerului şi care ascunde o lume mută, cea a peştilor. Domnul Ioan Niţu din municipiul Sfântu Gheorghe pescuieşte de când era copil, iar pe la vârsta de 18 ani a participat la primul concurs de pescuit organizat în ţară, ulterior a început să participe şi la concursuri de crap din afara ţării. Până acum a umblat cam în trei sferturi din ţările europene şi succesele la concursuri n-au întârziat să apară. Cel mai bun rezultat este cel de vicecampion mondial, numai campion mondial n-a fost, însă poate va cuceri şi acest titlu în anul în curs, în Belgia. De vreo opt ani participă la concursuri de crap împreună cu domnul Aurel Lupşan din Braşov."Concursurile la crap se ţin cu echipe compuse din doi pescari datorită faptului că un concurs durează 100-120 de ore şi nu rezistă nimeni, să pescuiască de unul singur atâta timp - povesteşte domnul Ioan Niţu. Aşadar, dacă sunt doi pescari, unul poate dormi un pic, iar celălalt pescuieşte.” La Campionatul mondial de crap din anul trecut, care s­a ţinut în Portugalia, echipa Niţu­ Lupşan a obţinut locul doi, la o diferenţă doar de 7 kg de primul loc. Oricum, locul doi la un campionat mondial înseamnă totuşi ceva. „La Cupa mondială de crap, în 100 de ore am Vasilica CIOBANU (Continuare în pagina a 2-a) li pagina 3 Cultură Unde duce sub­finanţarea?! Nu se mai eliberează medicamente nici măcar unde era raiul „compensatelor” pe pământ Pentru prima data în anul 2005, în judeţul Covasna nu se eliberează medicamente gratuite şi compensate. Potrivit directorului general interimar al Casei de Asigurări de Sănătate Covasna, dr. Alexandru Mândru, „în momentul de faţă, nu se eliberează medicamente gratuite şi compensate. Este, totuşi, posibil ca prin unele localităţi din judeţ să se elibereze sporadic medicamente. Este, însă, vorba de farmaciile mici, care au o căutare pe măsură, în municipiul Sfântu Gheorghe, la ora actuală nici o farmacie nu eliberează compensate parţial sau în procent de 100 la sută”. întrebat care este motivul pentru care şi judeţul nostru a prins din urmă - din păcate în sens negativ - restul ţării, doctorul Mândru a precizat: „Două sunt motivele principale. Primul este că în prima jumătate a anului s-au cam terminat fondurile pentru 2005, farmaciile eliberând medicamente peste valorile stipulate în contractele încheiate cu Casa. Al doilea motiv este însăși subfinanțarea. Atunci când elaborează bugetul, ministerul ar trebui să ţină seamă de starea de sănătate a populaţiei, aspect, în opinia mea, primordial.” După ce a punctat că, pentru iulie, mai sunt ceva bani doar la capitolul medicamente pentru cronici, Alexandru Mândru ne-a confirmat ieri faptul că începând din această lună şi până la sfârşitul anului nu se vor mai elibera medicamente decât în limita contractului. în acest sens, conducătorii farmaciilor au şi semnat un act. Dacă în iulie au fost alocate 11 miliarde de lei vechi pentru „gratuite" şi „compensate”, în primul semestru s-au consumat medicamente în valoare de 75 de miliarde de lei, iar asta numai în limita contractului. Dom D.FELDIOREAN • '«AOM I i­ZZSlnSiSfiS *V. Pentru că legea este prea permisivă. Mulţi dintre concetăţeni » » sunt tentaţi să o încalce' I • Cei care o fac suportă consecinţele Noul Cod rutier, care se doreşte o formă îmbunătăţită a Ordonanţei Guvernului 195/2002, prevede sancţiuni mult mai severe pentru cei care încalcă legea. Numai că deşi Parlamentul României l-a votat, preşedintele Traian Băsescu nu a promulgat respectivul act normativ, trimiţându-l zilele trecute înapoi spre mediere la comisiile de specialitate. în acest document sunt prevăzute sancţiuni mai aspre pentru o serie de abateri de la normele de­ circulaţie, şi alcoolul având un loc distinct. Pentru că alături de viteza excesivă, consumul de băuturi cu concentraţie de alcool înainte de a pleca la drum reprezintă un pericol foarte mare. Atât pentru şoferii înşişi, cât - mai ales - pentru ceilalţi participanţi la trafic, ce adesea cad victime nevinovate nesăbuinţei unora, accidentându-se grav ori mortal. Trei, Doamne, şi toţi trei în numai trei zile din ultimul interval de timp au fost depistaţi tot atâţia şoferi ce băuseră. Comisarul Marian Ioniţă, adjunctul şefului Poliţiei Rutiere Covasna, colaboratorul nostru, ni le-a adus la cunoştinţă. Ne referim la tânărul de 23 de ani din Arcuş, B.Z., care conducea autovehiculul cu numărul CV-CI-UOV, aflându-se în stare de ebrietate. Testat cu aparatura de specialitate a ieşit o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s­­au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei exacte. în progresie a urmat un alt conducător auto, pe DN 12, Z.A., de 34 de ani, din Sfântu Gheorghe, ce conducea auto HR-DI-SSG, fiind găsit cu 0,99 mg/l, iar lui K.S., de 49 de ani, din Târgu Secuiesc, aflat la volanul maşinii CV- 0I-XCl, alcoolmetru i-a indicat 0,99 mg/l. Şi acestora doi li s-au recoltat probe de sânge, urmând a se aplica procedurile legale în funcţie de rezultate. A.P.TAUS paginile 4-5 ll A vv. Programe TV 22-28 iulie Premierul Tăriceanu va prezenta în săptămânile următoare un bilanţ al­­ activităţii Guvernului, care ar putea fi urmat de o remaniere Premierul Călin Popescu- Tăriceanu va prezenta în următoarele săptămâni o evaluare a activităţii Guvernului, precum şi a fiecărui ministru în parte, evaluare ce ar putea fi urmată de o remaniere a Cabinetului. Surse guvernamentale confirmă informaţiile potrivit cărora cel puţin patru dintre miniştri vor fi înlocuiţi din funcţie. Este vorba despre ministrul integrării europene, Ene Dinga, ministrul finanţelor publice, Ionuţ Popescu, ministrul mediului, Sulfina Barbu, şi ministrul sănătăţii, Mircea Cinteză. Primul-ministru a refuzat joi să vorbească despre remaniere, chiar dacă ultimele sondaje de opinie indică faptul că un astfel de demers este necesar pentru dinamizarea activităţii Guvernului. “O remaniere nu se face pe baza sondajelor de opinie,, chiar dacă acestea conţin elemente care pot fi luate în consideraţie, în următoarele săptămâni voi prezenta o evaluare a activităţii Guvernului, la 6 luni de la învestire, precum şi a fiecărui ministru în parte”, a declarat premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Traian Băsescu: Cât timp voi fi om politic nu voi accepta o alianţă cu PSD şi cu PRM Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că atâta timp cât va fi om politic cu responsabilităţi nu va accepta niciodată o alianţă cu Partidul România Mare (PRM) şi nici cu Partidul Social Democrat (PSD). Reacţia şefului statului vine ca urmare a unor voci care au cerut în ultimul timp constituirea unui guvern de uniune naţională. “Cât timp voi fi om politic care va avea responsabilităţi, niciodată nu voi accepta o alianţă cu Partidul România Mare şi nici cu PSD, până când PSD nu se curăţă, între mine şi PSD distanţa este mult prea mare”, a declarat Traian Băsescu, la Universitatea Dimitrie Cantem­ir, unde a participat la cursurile Universităţii Europene de vară care se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti. Preşedintele a subliniat faptul că nu poate vedea ţara prin “sintagma dragă unui fost preşedinte de stat - să trecem peste corupţie, să trecem peste minciună şi să ne unim cu toţii”. • “în ce să ne unim? Poporul acesta a dat un vot cu speranţa că va veni cineva să cureţe administraţia, comunitatea oamenilor de afaceri de corupţie. Un guvern de uniune naţională închide acest subiect, iar eu nu voi fi de acord să fie închis în timpul mandatului meu”, a explicat şeful statului. Traian Băsescu a afirmat în context că îl “deranjează” orice fel de colaborare cu PSD. . Turcia vrea să-şi reformeze legea anti-terorism pentru a contracara PKK Turcia prevede să amendeze legea antiteorism pentru a facilita lupta împotriva rebelilor kurzi, care şi-au intensificat în ultima perioadă operaţiunile armate împotriva guvernului turc, a afirmat ministrul justiţiei, Cernii Cicek, într-un interviu publicat joi. « Oficialii de la Ankara sunt neliniştiţi de reluarea ostilităţilor de către kurzi în sud-estul anatolian majoritar kurd, unde Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat drept o organizaţie teroristă de către Statele Unite şi Uniunea Europeană, şi-a intensificat atacurile după ce a pus capăt la sfârşitul lunii iunie 2004 armistiţiului unilateral, de cinci ani, relatează AFP. Noile măsuri nu vor afecta libertăţile individuale, garantate mai nou de legea care susţine candidatura Turciei pentru integrarea în UE, a asigurat Cicek. ”Noi examinăm măsurile luate de Spania şi Marea Britanie după atacurile Al Qaida. Vom lua măsuri în acest context”, a explicat ministrul turc. Primul ministru al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a confirmat miercuri că Ankara intenţiona, de asemenea, să creeze o agenţie guvernamentală, specializată în problemele terorismului. Armata a cerut crearea unei asemenea instituţii, ataşată serviciilor primului ministru, care ar defini strategiile şi ar asigura coordonarea luptei anti-teroriste. Conflictul kurd a făcut circa 37.000 de morţi de la începutul atacurilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan, în 1984. Cel puţin 105 soldaţi şi 37 de civili au murit în ultimele 12 luni în violenţele având legătură cu PKK, potrivit armatei. . De asemenea, Turcia a fost ţinta atentatelor atribuite reţelei Al Qaida - patru atentate sinucigaşe soldate cu 63 de morţi în 2003 la Istanbul - şi grupărilor de extremă stânga. MERIDIANE

Next