Cuvântul Nou, mai 2006 (Anul 17, nr. 4580-4605)

2006-05-02 / nr. 4580

Anul XVII Numărul 4580 8 pagini Marți 2 mai 2006 40 bani BRUCTfcfcA JUDEȚEANĂ „BOD PÉTER” SFÂNTU GHEORGHE Tel. 351 609. 315 5/7 SEPSISZENTGYÖRGY *ÉTER MEGYEI KÖNYVTÁR b 1 1 Traian Băsescu: Avem toată îndreptăţirea să sperăm într-un raport pozitiv al Comisiei Europene Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, la revenirea de la Bruxelles, că evaluările autorităţilor de la Bucureşti se confirmă, România având toată îndreptăţirea să spere într-un raport pozitiv al Comisiei Europene, care nu va recomanda aplicarea clauzei de salvgardare. Afirmaţia şefului statului vine ca urmare a unei întrevederi pe care acesta a avut-o, la Bruxelles, cu comisarul european pentru extindere, Oili Rehn, prezent şi el la lucrările forumului intitulat ‘Provocări transatlantice în era globalizării’. ’Am avut o discuţie cu privire la apropiatul raport de ţară (care urmează a fi dat publicităţii de Comisia Europeană pe 16-17 mai - n.r.). Evaluările noastre, prezentate frecvent în intervenţiile mele, se confirmă şi avem toată îndreptăţirea să sperăm într-un raport pozitiv, care nu va recomanda aplicarea clauzei de salvgardare pentru România’, a spus preşedintele. Şeful statului a precizat că, în cadrul discuţiilor avute cu Olli Rehn, a exprimat dorinţa autorităţilor române, ca în baza acestui raport, în iunie, la Consiliul European, să se ia decizia cu privire la intrarea României în UE începând cu 1 ianuarie 2007.­­Fac precizarea şi nu aş dori să existe vreo confuzie vorbesc unspic liuiiart. I­IMunifi­can­­ C­­munca Europeană şi nu­ de integrarea României în Uniunea Europeană Integrarea completă este un proces care va continua, un proces care va necesita continuarea reformelor și consolidarea lor în diverse segmente ale acquisului comunitar’, a precizat T­raian Băsescu, în acest sens, el a reiterat faptul că integrarea completă a României se va face peste câțiva ani buni, 5, 6, probabil 10, după intrarea în UE­. V „într-un timp relativ scurt Magazinul Şugaş va scăpa total de urmele comunismului - subliniază într-un interviu. Csilla Horvath, director executiv al Centrului Comercial Şugaş -Doamnă director, care mai este forma juridică a Centrului Comercial Şugaş? - Societatea Comercială Şugaş este o societate pe acţiuni care îl are ca acţionar majoritar şi administrator unic pe dl. Kurko Janos pagina György. în cadrul acesteia se fac intr-adevăr schimbări de formă şi în nici un caz schimbări de fond.­­Care sunt schimbările de formă pe care le-aţi făcut şi cele pe care intenţionaţi să le faceţi?­­ Ceea ce doresc să subliniez este faptul că schimbările care s-au făcut şi cele care se vor face au fost şi sunt în funcţie de cerinţele clienţilor noştri. Şi pentru a fi mai convingătoare, noi realizăm anual (în lunile martie şi octombrie), cu ajutorul unor tineri studenţi, sondaje în care clienţii noştri răspund la o serie de întrebări. Acestea fac referire la produsele­ din magazin, la calitatea acestora, spre ce fel de produse se îndreaptă pretenţiile clienţilor, cum arată magazinul în ansamblul său. Sunt şi întrebări de marketing care ne interesează privitor la ce audiență au posturile de radio locale, care sunt cele mai citite ziare locale, pentru a putea încheia contracte de publicitate cu acestea. Și nu în ultimul rând sunt întrebări care se referă la datele Angela NEGOIT­A pagina 3 SPORT Gabriel FLORESCU: Sănătatea muribundă O situaţie mai dramatică decât cea din prezent existentă in sistemul de sănătate a judeţului Covasna nici că s-a mai pomenit. Nu este vorba despre modul cum se eliberează medicamentele, nici de cazuri individuale, ci de o imagine de ansamblu a principalelor unităţi spitaliceşti, ceea ce este mult mai grav şi poate avea repercusiuni de lungă durată. în plus, deşi situaţia este foarte bine cunoscută de factorii de decizie locali, totuşi remediile nu se găsesc în judeţ, ci la ministerul păstorit de contabilul Nicolăescu. O radiografie, ca să folosim un termen medical, a spitalelor este de-a dreptul revoltătoare. Astfel, corpul C al Spitalului judeţean din Sfântu Gheorghe, adică cel principal, se află într-o stare deplorabilă deoarece lucrările începute aici nu pot fi continuate din două motive: primul, cel mai obişnuit la noi, este lipsa fondurilor; al doilea, după declanşarea reparaţiilor ce păreau de rutină a rezultat un fapt îngrijorător şi anume că amploarea stricăciunilor este mult mai mare decât se întrevedea. Astăzi, nimeni nu-şi asumă riscul pentru soarta clădirii în cazul unui cutremur de intensitate nu foarte mare. De altfel, proiectantul lucrărilor de reparaţii a tras un serios semnal de alarmă privind creşterea riscului cu 30% al unei catastrofe dacă nu se aprobă efectuarea unei consolidări serioase. Alături de Spitalul judeţean sunt in suferinţă şi celelalte unităţi: la Baraolt dăinuieşte aceeaşi stare de incertitudine de ani de zile; la Târgu Secuiesc, faptul că unitatea nu este încadrată corespunzător a condus, în pofida inaugurării unui corp ultramodern, la imposibilitate de plată pentru o serie de servicii şi aprovizionări; despre întorsura Buzăului ce să mai zicem atâta timp cât noua construcţie încă nu a fost terminată, iar viitorul ei este incert din punctul de vedere al beneficiarului; dacă până acum judeţul Covasna se mândrea cu singurul Spital de cardiologie de un anumit profil, iată că şi aici au apărut probleme de construcţie. în concluzie, ce mai rămâne din sistemul sanitar covăsnean? Poate unităţile private, dar ele nu pot efectua decât consultaţii. Marea dramă a asistenţei medicale provine, fără discuţie, de la modul cum este condus la nivel de ţară acest sector. Reforma mult trâmbiţată a ministrului Nicolăescu reprezintă, iarăşi, praf aruncat în ochii contribuabililor, dar în nici un caz un progres in domeniu. Ranchiunosul ministru n-a reuşit decât să creeze un adevărat haos, preocupându-se mai mult de plătirea unor poliţe directorilor de mari spitale care nu-i conveneau, afundându-se în nişte procese pierdute din capul locului şi venind cu un aşa-zis pachet de legi reformatoare ce au nemulţumit pe toată lumea. Fără să se obosească să consulte oamenii de specialitate din sistem, să ţină seama de opiniile acestora chiar dacă ele nu coincideau cu ale ministrului, promiţând că va face să curgă laptele şi mierea în sănătate, Nicolăescu s-a acoperit de dispreţ. Dacă persoana sa ne interesează cât negru sub unghie, ceea ce se întâmplă în reţeaua sanitară a judeţului Covasna ne îngrijorează cu atât mai mult, fără a mai vorbi despre faptul că nu se întrevede, deocamdată, nici o ameliorare, uşa domnului ministru rămânând închisă la apelurile covăsnenilor. lOOJ Cotidian social-politic al județului Covasna h5g0 'UQkS Inaugurarea unui magazin exclusiv cu produse din lemn în Sfântu Gheorghe s-a deschis sâmbătă magazinul „Universul Lemnului”, cel mai mare de acest profil din municipiu, magazin ce aparţine firmei KOQS. Aici se comercializează o gamă variată de produse din lemn, de la mobilă ieftină până la mobilă de lux sau mobilier de grădină „în urma consultării cataloagelor producătorilor, clienţii noştri vor putea comanda modele dorite şi intenţionăm să asigurăm furnizarea cu material lemnos (răşinoase) la co­mandă”, ne-a declarat managerul firmei dl.Kuti Janos la inaugurarea maga­zinului. Angela NEGOITA n-% în aplicarea Legii 247/2005, în comunele Hăghig şi Vâlcele Solicitanţii nu se grăbesc să depună actele doveditore, iar comisiile locale joacă, mai de voie, mai de nevoie... bătuta pe loc în urmă cu mai bine de o săptămână. Sa Hăghig a avut loc o nouă şedinţă a comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar. A fost însă una de rutină, cum s-ar zice, pentru că membrii ei nu au luat nici o decizie importantă privind adoptarea vreunei soluţii de ieşire din situaţia de bătut pasul pe loc, în care s-a ajuns şi aici, ca în multe alte comune. Cauza principală care a pricinuit o astfel de situaţie constă în faptul că o parte însemnată din persoanele care au depus, în termenul prevăzut de Legea 247/2005, cereri prin care solicită reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri agricole sau cu vegetaţie forestieră, nu au completat încă dosarele cu acte doveditoare absolut necesare. E vorba îndeosebi de acte din care să rezulte calitatea de Aurel GOLCIlî pagina 2 V *•* '■ - '•! '­«.,»-.'5.- ► *'*-?* ..-f... ft" «5»& differ. ■ v*- * . jM­­idAOSMt­fcWZSVAO ^OADXN3ZS!ad3S Ll iile ‘609 tat iei. H03H0 niMVJS MERIDIANE Noi bombardamente iraniene împotriva PKK în nordul Irakului Forţele armate iraniene au bombardat luni poziţii ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) din nordul Irakului pentru a doua zi consecutiv, obligând la fugă zeci de familii, a anunţat grupul separatist kurd, citat de AFP. ’Iranienii au bombardat din nou poziţiile PKK în noaptea de duminică spre luni. Zeci de familii au fost obligate să-şi părăsească căminele’, a declarat agenţiei AFP Roustom Joudi, un responsabil al PKK. ‘Am suferit pierderi’, a adăugat el, fără să precizeze numărul acestora. Soldaţii iranieni şi-au concentrat tinurile asupra poziţiilor situate în apropierea satelor din regiunile muntoase Laradou, Roushga şi Qalaa Touka, la aproximativ 190 km nord de oraşul Soulemaniyah, capitala provinciei cu acelaşi nume, a precizat sursa amintită. ‘ Duminică, ministerul irakian al Apărării a acuzat Iranul că a bombardat ‘în ultimele 24 de ore’ poziţii ale PKK în Irak şi că a pătruns cu 5 km în interiorul teritoriului irakian, în apropiere de Haj Omran, în provincia Arbii. Se speră că măcar de data aceasta va fi vorba de O privatizare de succes la CFR Pe linia Sf. Gheorghe - Covasna - Breţcu circulă de la 1 mai automotoare în loc de garniturile feroviare obişnuite Călătorii mai vechi ştiu că în urmă cu vreo doi ani şi jumătate s-a încercat pentru prima dată privatizarea tronsonului de cale ferată pe ruta Sfântu Gheorghe - Covasna - Breţcu, utilizându-se nişte garnituri second-hand de automotoare neperformante, care nu au dat randament. Am scris la vremea respectivă de celebrele „droaşte”, Horia C.­UF I­I pagina 2 -----------------1 NICOLA la Sfântu \^­f' Gheorghe & METEO Temporar noros. Min.: 2°C Max.: 16°C Vânt: 28 km/h Direcţie vânt: SE

Next