Cuvântul Nou, iulie 2008 (Anul 19, nr. 5184-5206)

2008-07-01 / nr. 5184

Social - Politic Candidaţii declaraţi admişi în prima etapă computerizată se pot înscrie de luni Absolvenţii de gimnaziu declaraţi admişi la licee şi şcoli de arte şi meserii în urma primei repartizări computerizate trebuie să depună dosarele de înscriere cu actele de studii în original, începând de luni şi până pe 18 iulie, la unităţile şcolare la care au fost declaraţi admişi, a atenţionat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, printr-un comunicat. înscrierea la licee şi şcoli de arte şi meserii a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se va efectua pe baza următoarelor acte: cerere de înscriere, certificat de naştere, carte de identitate (dacă este cazul) în copie legalizată, adeverinţa cu notele obţinute la tezele cu subiect unic, foaia matricolă din clasele a V-a - a VIII-a (cu calculul mediei generale) şi fişa medicală. Candidaţii care, în perioada menţionată, nu depun dosarele de înscriere se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate de Comisia de Admitere a Municipiului Bucureşti pentru rezolvarea cazurilor speciale. 212 locuri libere în liceele bucureştene pentru etapa a doua de repartizare Au rămas libere în Bucureşti pentru etapa a doua a repartizării computerizate 212 locuri pentru liceu, din care 121 la liceele în care se susţin probe de aptitudini şi de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă, şi 2.615 locuri pentru şcolile de arte şi meserii, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISBM). IŞMB recomandă elevilor candidaţi şi părinţilor acestora să consulte broşura ‘Admiterea în învăţământul liceal şi profesional de stat anul 2008-2009, publicată pe site-ul inspectoratului. Completarea fişelor cu opţiuni va fi realizată de către absolvenţii claselor a VIII-a care nu au luat parte la prima etapă a admiterii computerizate, precum şi de către candidaţii nerepartizaţi după prima etapă, din municipiul Bucureşti şi din provincie. Conform calendarului de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal şi profesional, în perioada 30 iunie - 8 iulie se va desfăşura activitatea de completare a fişelor cu opţiuni pentru etapa a II-a a admiterii computerizate. A doua etapă de repartizare este programată pe 12 iulie. în intervalul 1-10 septembrie va avea loc o ultimă repartizare a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapele precedente, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare. Această a treia repartizare nu este computerizată. Aproape trei sferturi (73,59%) dintre absolvenţii de gimnaziu, adică 131.570 de elevi, au fost distribuiţi în licee, în prima etapă de repartizare computerizată. De asemenea, în prima etapă, 44.966 de absolvenţi de gimnaziu au fost repartizaţi la şcolile de arte şi meserii. Au mai fost admişi, în primă fază, 10.192 de elevi la şcolile vocaţionale, 1.767 pe locurile rezervate romilor, 1.083 elevi în învăţământul special şi 305 elevi în învăţământul militar. Potrivit secretarului de stat pentru învăţământ preuniversitar Zvetlana Preoteasa, au completat fişe de înscriere 178.799 de elevi, cu o medie de 20,5 opţiuni pe elev. CNA, reprezentat la o reuniune internaţională de la Istanbul Consiliul Naţional al Audiovizualului din România va fi reprezentat, luni, la Istanbul, la prima reuniune a Platformei Autorităţilor de Reglementare din domeniul audiovizual din ţările zonei Mării Negre de o delegaţie formată din preşedintele Răsvan Popescu, vicepreşedintele Radu Teodorei, potrivit unui comunicat remis Agenţiei ROMPRES. Iniţiativa înfiinţării acestei Platforme aparţine Consiliului Suprem pentru Radio şi Televiziune din Turcia. La ora actuală, există două platforme internaţionale de cooperare ale autorităţilor de reglementare a audiovizualului din ţările europene: EPRA (Platforma Europeană a Autorităţilor de Reglementare) şi Reţeaua Mediteraneană a Autorităţilor de Reglementare. Noul Forum al autorităţilor de reglementare din statele membre ale OCEMN are ca scop extinderea dialogului şi cooperării dintre autorităţile de reglementare ale statelor din zona Mării Negre şi crearea unui forum de discuţii pe probleme de interes comun, precum diversitatea culturală şi patrimoniul cultural, întâlnirile autorităţilor de reglementare din domeniul audiovizual din statele membre ale OCEMN ar urma să aibă loc de două ori pe an, în organizarea fiecărui stat semnatar. Dobânzi practicate de băncile comerciale pentru depozitele persoanelor fizice la data de 01.07.2008 Dobânzile ne-au fost comunicate de băncile respective BCR BRD Banca Transilvania Casa de Economii şi Consemnaţiuni Volksbank Dohlcrific­ă Banca Comercială Carpatica Banca Cooperatistă EUROCOOP St Gheorghe I 6,55-6,80 % 7,50%/an 7,5%/an 7,25% suma min. (50 lei) depozit RON 10,25 %/ an depozit EUR 5,75%/an 8,25% suma min. (50 lei) I­SO 6,80-7,05 % 8,50 -9,00 % / an 8-8,5% / an dacă depozitul depășește 3 luni 7,75% suma min. (50 lei) 8,75% suma min. (50 lei) 7% Dobândă fixă I­SO 7,50-8,00 % 9,50%/an 8% /an 8% suma min. (50 lei) 9,00% suma min. (50 lei) 8% Dobândă fixă 1 ps 7,75-8,25 % 7,00%/an 8% /an 8,50% suma min. (50 lei) 1­0 8,00-8,50 % 10,00%/an 8%/an 8,25% suma min. (50 lei) suma min. (50 lei) 9% Dobândă variabilă *a9 2 9,5% Dobândă variabilă Pagina 3 ■Anul XIX Nr. 5184 Lucrări pe carosabil în municipiul Sf. Gheorghe, pe strada József Bem se execută o lucrarea mai complexă de instalare a unor cabluri subterane de transport energie electrică, iar pe strada Stadionului, în dreptul Spitalului Judeţean, se continuă înlocuirea reţelei de canalizare şi apă curentă, circulaţia desfăşurându-se restricţionat Pentru prevenirea accidentelor poliţiştii recomandă conducătorilor auto să se deplaseze cu viteze adaptate la condiţiile de drum şi de trafic, să respecte toate regulile de circulaţie şi să adopte o conduită preventivă în trafic. (H.C.D.) Ziua Magistratului, sărbătorită la Parchetul General Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a înmânat luni, cu ocazia Zilei Magistratului, cadouri simbolice unor procurori care au ieşit la pensie. ‘Ştiu că aţi făcut un efort deosebit să veniţi din toate colţurile ţării, pentru a sărbători împreună Ziua Magistratului. Mă întreb şi eu, ca procuror, de foarte multe ori, dacă eforturile noastre sunt apreciate de cineva. Sigur, cu toţii avem satisfacţia unor reuşite profesionale, dar o recunoaştere din partea echipei, a colegilor nu poate decât să ne aducă o altfel de mulţumire’­­ a declarat Kovesi, la ceremonia desfăşurată la sediul Parchetului General. Laura Codruţa Kovesi a adăugat că astfel de manifestări vor fi organizate în fiecare an şi le-a spus procurorilor care s-au pensionat că uşa Ministeru­lui Public le rămâne deschisă, ‘într-o societate românească în care valorile sunt de foarte puţine ori apreciate, ne-am gândit cu modestie să vă dăruim un mic simbol, pe care puteţi să- l consideraţi un nou început, în cazul în care veţi dori să vă orientaţi spre o nouă profesie în sistemul judiciar’, și-a încheiat discursul procurorul general.

Next