Cuvântul Poporului, 1924 (Anul 6, nr. 2-51)

1924-01-13 / nr. 2

Pag. 2 Sa ne călăuzim de învăţăturile şi îndrumările moralei creştine, să lucram fără şovăire şi oboseală, fiecare la locul nostru, pentru că , ai !­-şa ne-om putea uşura viaţa noastră în parte, şi numai aşa vom putea asi­gura existenţa şi propăşirea acestui neam, pentru binele omenirei întregi al nostru al tuturor şi al urmaşilor noştri. Noi credem cărările celor de mâine şi noi ne clădim altarul sufletului, la care vor venii copiii noştri să se în­chine. Slăbiciunea noastră. S-a spus de multe ori, în timpul din urm­ă, că noi nu suntem stăpânii de fapt ai acestei ţâri, nu suntem stăpânii bogăţii­lor, multe şi de multe feliuri, ale ţării noas­tre şi nici nu lucrăm îndeajuns pentru ca cel puţin într’un viitor apropiat să îndrep­tăm această stare de lucruri, oraşele ţării noastre sunt în mare parte străine, şi nu numai aici în Ardeal, unde faptul se ex­plică, ci chiar şi în vechia noastră ţară românească, iar ţăranul, acela care repre­zintă cu numărul şi cu vitalitatea lui nea­mul românesc, energia lui de viaţă, nu are încă toate posibilităţile unei desvoltări li­bere şi creatoare, creatoare de viaţă curat românească. Materialismul vremii de astăzi ne strânge ca un cerc fatal şi ne ţine încă în situaţia aceasta. Administraţia noastră păr­tineşte de prea multe ori pe străini, faţă cu elementul românesc; un român rar poa­te ajunge acolo unde un jidan, s­pre exem­pl, se ridică elî cea­­ mai tăiare uşurinţa. Explicaţia este banul. Românul care în­cearcă să facă şi el ceva, de cele mai mul­te ori nu este în situaţia să poată ,,unge roata“ cu câteva sute, sau chiar mii de lei, pentru ca, în cauză dreaptă, să pot la în­vinge pe jidan, care poate jef­ui oricât, câştigând astfel situaţia. Până când nu vom avea o adminis­traţie conştientă, dar cu conştiinţă româ­nească, nu bănească, mai este lipsa încă de mişcare studenţească, cu toate exage­rările ei, şi acestea justificate în multe cazuri. Dar noi nu ne ştim nici respecta în­deajuns. Fiindcă jidanul — dacă veni vor­ba de el — serbează ziua Sâmbetei. Lui i se fac toate cu precădere în ziua Vinerei, pentru că el Sâmbăta nu lucrează nimic şi trebue să-şi închee afacerile în ajun. Respectă oare administraţia românească Dumineca sau zilele de sărbătoare româ­nească tot aşa ca particularul şi interesa­tul jidan ziua Sâmbetei ? Cutare şef, să deem un şef de ma­gazie cfr., jertfeşte şi sărbătoarea româ­nească pentru interesul jidanului. Dacă Vi­nerea are Românul sărbătoare şi se găseşte un jidan negustor care are marfă de expe­diat, dl şef aprobă ca Vineri după masă jidanului să i se pună la dispoziţie un vagon ca să-şi încarce marfa, fiindcă ziua următoare­i Sâmbătă şi atunci jidanul nu lucrează. Cazul s'a întâmpla nu chiar aşa de mult şi cazuri asemănătoare s’au pe­trecut şi în alte locuri şi în alte oficii de stat. Aşa lucrează administraţia! Şi atunci nu-i mirare că uneori opinia publică se indignează atât de tare încât indignarea trece în revoltă, cum s’a în­tâmplat în ziua de Crăciun, cu ocazia con­gresului jidovesc, proiectat la Sibiiu. Ca o sfidare a Românilor, Jidanii s’au hotărât să-şi ţină congresul chiar în sărbătoarea Crăciunului românesc. Aprobarea au obţi­nut-o — nu se ştie prin ce mijloace — chiar dela Minister. Publicul român din Sibiiu a văzut în aceasta o batjocorire a sărbătorii Crăciunului şi n’a putut rămâ­nea nepăsător în faţa acestei situaţii, fiind­că zadarnice erau protestele la administraţia locală, care nu poate călca ordinele de mai sus, şi fiindcă au văzut că pe cale legală nu­ se mai poate face nimic pentru a îm­piedeca ţinerea congresului, au căutat să-şi facă oarecum singuri dreptate. Au vrut să arate că sărbătoarea românească, în ţară românească trebue respectată chiar şi de Jidani. Au răzbunat Crăciunul românesc. Este lucrul acesta numai o dovadă a „sălbătociei“ noastre, un nou act de „hu­liganism“, cum îl va numi o anumită pre­să din Bucureşti, sau este dovada unei conştiinţe naţionale, trezită şi aţâţată, ex­presia de revoltă a sufletului românesc, care până acum numai batjocorit şi înjosit a fost de streini şi acum, la ei acasă, în ’ stat naţional, nu mai­­ vrea să rabde nici i cea n*■,î m­ijcs bstjucuín • • { V. - y j Săgeată. FOiŞOARĂ Răsfoit-am cartea... Păsfoit-am cartea amintirii tale Şi-am ferit cenuşa atâtor uitări, Pără la tine gândul să-şi găsească cale Să nu mai alerge pe alte cărări. Clipele trăite au plecat în stoluri Cum se duc cocorii toamna dela noi Şi ne lasă 'n suflet nepătrunse goluri Cari ne ’ntreabâ oare mai vin înapoi? Se opresc la poarta gândurilor mele Amăgiri răsleţe fără de ’nţeles Şi­ nu aduc icoane din trecut cu ele Şi mă mir de unde şi când le-au cules. Nu ’nţeleg de ce vin clipele deşarte Să-mi sdrobeascâ visul unei amintiri, Să-mi mai sape groapa ce azi mă desparte De căldura sfântă a unei iubiri. Ca tot muritorul şi eu am credinţă In visul vieţii aevea văzut, Dacă azi sunt poate o biată fiinţă Mâine sunt o mână ferice de lut. Tainele vieţii nu le pot pătrunde, Nu pot înţelege măreţia lor, Suflet cu păcate ce crezi până unde Le poţi fi tovarăş la drum şi la zbor? Razele iubirii vreau să mă ’ncălzească, .Să pătrundă un suflet al dragostei foc, Eternă să fie şi pururi să crească Legată de mine şi-un fir de noroc... Răsfoit-am­ cartea amintirii tale Crezâ­rd că pot schimba al vremilor pas, Pân’ la tine gândul să-şi găsească c.(\k Singura ce 'n iunie astazi nu­-ai rămas. IO­AN BERG­HI A. «CUVÂNTUL PopoR­ULUI» [ Compania teatrală „Astra“ „Bastardul“, dramă in 4 acte de Dourande. Sâmbătă 5 Ianuarie Compania teatrală „Astra“ și-a început a doua parte a acti­­vitatei sale cu drama în 4 acte a lui Do­­urande, «Bastardul», o piesă în care tonul melodramatic predomină. Robert, fiul bancherului Duversy are un copil cu Jeana. Armand Bab­in, iupeşte şi el pe Jeana şi voeşte s’o convingă a se despărţi de Robert, atrăgându-i atenţia că acesta, fiind fiul unui milionar, n’o va lua în căsătorie şi că mai târziu tot o va pă­răsi; şi pent­u a o convinge de acest lucru, o în­vita să vină seara, la orele 11, în lo­cuinţa lui Maximilian care dădea o mică petrecere amicilor săi şi unde va veni şi Robert, fiind Invitat. . I : ■ ■ ■­­ iese Ar rând p caftii a isiot; în î-Wil si o. jv î:. piR­ ei. rW-n mate mij’orele si isb* ies­e ;i ' v::i ; acare ioiimb'itft între '"05a s o fnnee ^alanlă» ce toţi o nm . se Sid­­ şi ; na, ÎI v*de şi pe punc­­tul de- c, de me ce-a văz v. »ar i'ubrea ; pa pu i­aică, o face şaibe o â­­nuia:ti ;4 D .i. Armand a laminat tdul' nuntă 4..n :\, i)o captivă? v '..lunci ntr’un moment de Mire amestecată cu ramă, mi pe Rob^t. Acesta vine și rdefegam.: c5« e aut»ul acestei îhseenăi, prov. - _­,« j^ntfcSr' Barim ia duel a im când u-*. cu vântul de bs­­tard. Dar Robert temându-se că în.acst duel, va pitea fi ucis, stârnește pe lân,;' tatăl său. fără sâ-i spună motivul grab sa'e si-i dea încuviințarea de-a se c£s -­ori cu fii ni; ce-o iubește și de care e se­mbit. Urneaă obscenă de o m­are pu­tere dramatică, c­ei se pun faţă în faţă doiâ lumi: aceea, dusei bogate ce are un sin­­gur crez: ba­ ui şi de alta parte avântul pili de tinereţe ai cel­ui ce iubeşte. Din acel c­onfiict, pare a ieşi învin­gător bancheul care şi-a sacrificat cel mii de preţ lucru cinstea. El refuză categoric această unire. Dar Jean, carre, neţinând seamă ce insulta la careţi plutea fi expusă, vine şi încunoştinţeazâ pe­­­â­rinţii lui Robert, şi aceasta cu atât mai’ m'nit, cu cât din des­tăinuirile fiului sinaf­a că bastardul Armand Bartin, nu e deed ful' său ce-1 avusese cu fosta lui amanta s , & care, ca un laş, o părăsise. Se duce la - j t’• acasă. Aci are loc o scenă de un di­­at m covârşitor. De-o parte fatal ce-şi re drepturile de-a fi ascut, - şi stimati ,ita fiu| bastard ce !! reneagă. - 1 sa* rival,­­'■ c ««iuaus cu durerea P 'inţa ce i-a fost rohiî^ “ 'land'Bartin r.e-a fost dat si admiră: ,iritarea superioară a dlui C. Hoc mt cu o intuiţie scenică mare, «. uperanent cald §j cu o gravitate în er.a firei sale, totuşi capabil să detailez o mai mici subtili­tăţi, acest artist :ut cu o uşurinţă uimitoare — prin mama sentimentelor. Cald şi pafeil n .cena din actul [’ când vine la Jeana d mărturiseşte iubirea lui neîmpărtăşit î.i actul II. când egoismul iudirei a. culminat în ac­tul IV, cu revolt asţinută şi erei»­cendă când nu rec-..... : uf Duversy drep­­tul de tată, pentru a ' im cu duioşî sfâşietoare a renunţare 1 .el ;i la iubir. E o interpretare su­rior şi care vă conta în cariera acesta» v. iisi A’ături dsa, dl Grigoriu a t st un par’ ier Ct Vulpea liberală Vulpea fări Incitare ! Striga în gara nare, Că decând elefantul peste păduri d'rungte, Trebile merg la vaîe~'Şi lumea pătime * - •' Că este nedrep­te, Că va să cheltuiască Veniturile toate _ Pentru masa aăiascâ. De-acestea elefantu cât a luat de știre, Temcndu- se, cu dr&tul, de vreo resvrătic, p'v epure - vulpe V ‘și bilet trimisei O înv.iă -n curte, ( '/ncmpse și-i zise: „Am aflat je pâr saci, ce oi mare talent. „ Voia să ie p u in pune, „Și începând ie mint, Nr 2__

Next