Cuvântul Poporului, 1925 (Anul 7, nr. 1-40)

1925-01-11 / nr. 1

An VII. Nr. 1 Duminecă 11­­­nuarie 1925 FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ.­­ APARE DUMENECA. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Sibiiu, Str. Şcoalei de înot 8 — 10 Redactor responsabil: El. Măgeanu ANUNŢURI ŞI INSERAŢIUNI se primesc la biroul administraţiei noastre UN RÂND CU LITERE MÂRUNTE : Prima oară — — — 4 Lei A doua şi a treia oară 3 Lei Orice corespondenţă să se trimită la adresa «CUVÂNTUL POPORULUI», Sibiiu Str. Regina Maria 1. A BONA MEN T­U L Pe un an — — — — — — — — 10 Lei Pe o jumătate — — — — — — 5o » Pe trei luni — — — — — — — 25. In America pe an — — — — — 3oo . Chestiunea dezarmărei. Sunt mulţi oameni, aşa numiţii paci­fişti cari cred şi susţin că pacea lumii nu poate fi asigurată decât printr’o dezarmare complectă şi generală. Ne mai fiind nimeni Înarmat, nu va avea cine mai porni râz­­boiu. Aceşti pacifişti fac pentru ideea lor o propagandă foarte întinsă în toată lumea. Scopul este ceva ideal, pentru că tot pă­mânteanul s’ar bucura de o pace veşnică. Chiar şi Liga naţiunilor se ocupă cu ideia dezarmării, iar Danemarca şi-a des­fiinţat armata menţinând numai un număr foarte mic de poliţişti pentru liniştea in­ternă. Din punctul nostru de vedere încă se admite dezarmarea, pentrucă România este o ţară doritoare de pace, căci numai aşa se va putea consolida şi progresa. Insă această dezarmare trebue să o facă mai întâiu vecinii, cari din zi în zi devin tot mai ameninţători şi numai In ultimi I caz noi. — Dar să ne întrebăm ce zic la aceasta Ungurii, cari visează învierea Ungariei mi­lenare ; Ruşii cari vor Basarabia şi revolu­ţie mondială provocată cu arma; Bulgarii cari au pus gând pe Dobrogea ? In ce fel vor admite ei dezarmarea şi unde este pu­terea care ie-ar putea-o impune ? Am văzut că prin tratatele de pace puterilor învinse li­ s’au impus de către în­vingători reducerea armatelor sau chiar desfiinţarea lor, li­ s’au interzis fabricarea de arme şi gaze otrăvitoare, pentrucă să nu mai fie agresivi. Intr'adevăr învinşii au primit aceste condiţiuni, dar nu le-au res­pectat şi nu le respectă nici în prezent. Germanii fabrică arme, armata o ascund sub diferite societăţi sportive. Ungurii la fel iar Bulgarii au introdus munca obliga­torie pentru toată lumea. Cât priveşte Ru­sia bolşevică numai acum în ultimul timp a făcut comenzi de sute de aeroplane în străinătate, ţine sub arme cel mai mare efectiv de oameni şi face pregătiri pentru o cât mai bună înzestrare a armatei sale cu tot ceea ce e necesar. Din acestea toate, rezultă că ideia dezarmare­, oricât de frumoasă şi înălţă­toare este ea, la noi nu poate primde, pentru că dezarmarea însemnează distruge­rea neamului, iar cei ce o propoveduesc sunt duşmanii ascunşi ai ţării. A avea armată nu însemnează ime­diat războiu, în cazul nostru însă a avea armată însemnează a avea viaţă asigurată. Iată de ce guvernanţii noştri nu trebue să-şi întoarcă nici pe un moment gândul de la nevoile și lipsurile armatei, pe cari vor trebui să le satisfacă imediat, căci dacă armata n'are ce-i trebue, nu-și va putea îndeplini misiunea. La începutul «Vremea trece, vremea vine», a spus Eminescu în celebra sa glossâ, de care, — vrând-nevrând, — ne aducem aminte de câteori vr’un nou an vine sâ-i ia locul celui prăbuşit în adâncul veciniciei. Anul 1925 a venit, — conform uzului, — cu urări, promisiuni, vese­lie şi cu mese întinse, ca şi când din păţaniile anului trecut n‘am avea ni­mic de învăţat. In loc de atâta vorbărie, de atâ­tea sorcoveli, mai m­ult sau mai pu­ţin sincere, mult mai bine ar fi dacă privirile noastre le-am îndrepta asu­pra anului 1924 iar din cele pătimite şi păţite, să tragem învăţături pentru anul 1925. Politica financiară a ţării, aşa cum a fost practicată de marele vis­tiernic Vintila Brâtianu, a dat greş pe toata linia. A ţinea funcţionarii statului cu lefuri de mizerie, a face economii la tărâţe şi a fi prădător la făină, a cheltui pentru banchete, pentru sine­cure, pentru misii şi misiţi milioane şi a lăsa cerşetori pe drumuri pen­sionarii neputincioşi sau a nu plăti pe aceia cari au fost devastaţi şi năpăstuiţi pe urma războiului este cât se poate de neuman şi condam­nabil. E condamnabilă politica de aro­ganţă faţă de capitalul străin, care ne-ar fi accelerat refacerea, pe lângă condiţii neumilitoare. E condamnabilă politica «prin noi înşine», fiindcă după paravanul ei se monopolizează pentru anumiţi oameni şi anumite societăţi de-ale partidului toată avuţia ţârii în detrimentul in­tereselor naţionale, susţinute de acei cari nu fac parte din partid, dar cari sunt tot atât de cu durere faţă de nevoile ţârii. E condamnabilă politica de du­plicitate dusă faţă de studenţime, că­rora «Ianus»-ul din guvern cu ochiul cel neoficios îi aţâţa şi îi încurajază iar cu ochiul cel oficios îi arunca in închisori şi îi persecuta, fără să stu­dieze această gravă chestiune, care tulbură de atâta timp liniştea ţării, anului 1925« La alegerile parţiale s'a proce­dat cu aceiaş brutalitate cunoscută din alegerile generale, jignind astfel sentimentul cetăţenilor şi vătămând încrederea în sfinţenia legilor. Cea mai neagră pagina a anului trecut fără îndoiala ca a fost pana­maua cu paşapoartele, unde sub masca unei afaceri de petrol, patro­nată de bărbaţi sus puşi, s-a făcut adevărat negoţ de robi cu necăjiţii noştri ţărani. In preajma anului 1925 reprivind asupra celor înşirate mai sus şi asu­pra multor ca aceste, am putea să tragem dureroase învăţături, căutând să îndreptam ce se mai poate şi să ne ferim ca să nu se mai întâmple asemenea fapte în anul care ne aş­teaptă. Altcum toate urările vor fi za­darnice. Va fi vai de noi, dacă din ex­perienţa trecutului nu vom putea trage învăţături pentru viitor. Partenie Navrea­­ nu nu raism­ Conform tradiţiei, în seara de Bobotează «Reuniunea culturală a meseriaşilor români» a dat un rea­­reuşit concert în sala «Unicum» sub isteaţa conducere a dlui I. Stanciu, un harnic membru al clasei meseria­şilor. Nu putem decât să admirăm stă­ruinţa depusa de dl Stanciu la pre­gătirea acestui concert. Domnia sa a avut de luptat cu multe elemente po­trivnice, ca: invidia răutăcioşilor din mijlocul cărora face parte, absenţa de la repetiţii, voci neîngrijite, lipsa de cu­noştinţe muzicale a coriştilor etc. etc. Având în vedere toate acestea, reuşita concertului o vedem şi mai mare, findcă prin ea triumfa voinţa unui om, pusă în slujba binelui. Acei cari ţin aprins focul discu­ţiilor economice au ţinut să strălucească prin absenţă de la mani­festarea culturală, spre a dovedi încă odată cân„ sunt oameni şi ca atari sunt subjugaţi de ambiţii şi vanitate.

Next