Cuvântul Poporului, 1927 (Anul 9, nr. 1-52)
1927-01-01 / nr. 1
Pag. 2 „CUVÂNTUL POPORULUI“ România după montim piit Importantul discurs al dlui Ioan Lupaş, ministrul sănătăţii publice, rostit în şedinţa de la 3 Decemvrie a Camerei. Opera M. S. Regelui Ferdinand în conştiinţa naţională a poporului român Astfel el a lăsat un testament politic de mare importanţă urmaşului său, un testament despre care istoria noastră naţională va înregistra cu satisfacţie, că Regele Ferdinand a reuşit să-l ducă la îndeplinire, cu acelaş eroism cu care l-a dus şi înaintaşul Său, Regele Carol. (Aplauze pe băncile majorităţii şi ale Ligii Apărărirei Naţionele Creştine). Când a coborât Regele Carol, încărcat de ani, de glorie şi de virtute, în mormântul său de la Curtea de Argeş, în necropola seculară a celor mai vechi întemeietori ai statului român, acest nou întemeetor putea să ducă cu sine pe plaiurile veşniciei, conştiinţa unei mari datorii împlinite integral şi speranţa unui viitor din ce în ce mai frumos al acestei ţări, pe care dânsul o consolidase, lăsând urmaşului său un tron împresurat de iubirea întreagă a întregei naţiuni române. (Aplauzele băncile majorităţii şi ale ligii Apărării Naţionale Creştine). Vă aduceţi aminte, domnilor, cuvintele cu care M. Sa Regele Ferdinand a urcat tronul, spunând că va fi în toate împrejurările bun Român. A făcut promisiunea aceasta solemnă, înainte de a răsuna, de pe buzele răposatului Nicolae Filipescu, cunoscuta urare: „Majestate urarea care Ţi-o facem este să Te încoronezi, la Alba Iulia, sau să mori pe câmpia de la Turda“ (aplauze pe băncile majorităţii şi ale Ligii Apărării Naţionale Creştine). Din norocire, pentru Dinastia noastră, din norocire pentru Naţiunea şi Patria noastră, s-a îndeplinit partea cea dintâi a acestei urări, dar, până să se îndeplinească, Maiestatea Sa Regele Ferdinand a trebuit să treacă prin grele suferinţe şi sbuciumări sufleteşti în anii 1916—1918, când Românii păreau cu toţii pironiţi pe crucea răstignirei, cine a pătimit, alături de popor decât Majestatea Sa Regele nostru, a cărui frunte a sângerat de cununa cea de spini a muceniciei, înainte de a se împodobi, cu coroana de oţel, pe care naţiunea recunoscătoare i-o îmbia, în ziua încoronării de la Alba lulia, la 15 Octomvrie 1922 (aplauze prelungite pe băncile majorităţii şi ale Ligii Apărării Naţional Creştine). In recenta scrisoare a Regelui Ferdinand către preşedintele consiliului nostru de miniştri, sunt câteva cuvinte laconice, asupra cărora cred că merită să insistăm. In aceste cuvinte Regele spune că nimeni nu va pune la îndoială hotărârea şi energia sa de a se învinge pe sine însuşi, de câteori interesele ţării cer să-şi îndeplinească datoria de Monarh şi de Suveran. Aceste cuvinte laconice, ne chiamă în memorie altă mărturisire, făcută în zilele cele mai grele ale începutului de pribegie, în Moldova, ale acestui episod trist şi dureros, mărturisire care va rămâne, cred, pentru toate timpurile, unul dintre cele mai interesante şi mai impresionante documente omeneşti. In mărturisirea aceea arată ce luptă grea s’a dat în întreaga sa fiinţă, între inima de om şi între conştiinţa de Suveran şi cum aceasta din urmă a învins. Lupta şi sbuciumarea sufletească, de ani de zile, i-a fost uşurată în momentul când a văzut clar drumul României, alături de Franţa, de Italia şi de Anglia, când a înţeles că, dacă România ar continua pe cealaltă cale ar însemna că consimte să renunţe la independenţa sa, sau chiar să devină, din nou, vasală a unei puteri străine, să-şi periciliteze şi să-şi zădărnicească, poate pentru totdeauna, îndeplinirea menirei sale istorice. (Aplause pe băncile majorităţii). Cel ce a fost capabil de o astfel de biruinţă asupra fiinţei Sale, este un adevărat erou. Eroism care lasă urme neperitoare, este eroismul, care te ajută să te învingi pe tine însuţi. In privinţa aceasta, rămâne atitudinea Suveranului nostru, iarăşi ca un mare precept de educaţie, pentru toţi conducătorii noştri politici. (Aplause pe băncile majorităţii). Dacă s’ar fi înţeles, domnilor deputaţi, îndemnul acesta regal, cred că naţiunea română ar fi rămas scutită de multe scene dureroase, la cari a asistat, în cursul anilor dela 1919 încoace. Dacă s’ar fi înţeles şi urmat această îndrumare eroică atunci ar fi fost cu neputinţă ca ziua încoronării dela Alba lulia să fie, într’un mod atât de nedrept şi nemeritat, dată uitării. (Aplause furtunoase pe băncile majorităţii). Partidul naţional şî încoronarea dela Alba luat D. Virgil Madgearu: Dv. aţi fost la Alba lulia, domnule ministru ? O voce de pe băncile majorităţii: A fost în temniţele de la Seghedin. O voce de pe băncile partidului naţional-ţărănesc: Dar d-ta ai fost la Alba lulia ? Deputatul Eugen Savu: Am fost la Alba lulia şi am avut onoarea să asist la alegerea de preşedinte a d-lui Pop deBăneşti şi de vice-preşedinte a dlui Ştefan Ciceo Pop. D. Lupaş, ministrul sănătăţii şi ocrotirilor sociale: Domnule Madgearu, m’ai întrebat dacă am fost la Alba Iulia? Am fost. D. Virgil Madgearu: La încoronare aţi fost? D. I. Lupaş, ministru sănătăţii şi ocrotirilor sociale. Şi la încoronare am participat sufleteşte. D. Virgil Madgearu: Sufleteşte am fost cu toţii, dar am fost împiedecaţi de a merge trupeşte de împrejurările pe care d-ta le cunoşti foarte bine şi pe care te interpretai atunci, domnule Lupaş, ca şi noi. D. I. Lupaş, ministrul sănătăţii şi ocotirilor sociale. Domnilor deputaţi, întreruperea dlui Madgearu mă sileşte să-i răspund că dacă îndemnul regal ar fi fost înţeles din partea tuturor conducătorilor politici, aşa cum a înţeles să-l înfăptuiască, să-l transpună într-o realitate morală politică, însuşi Regele nostru, atunci demostraţiunea politică de la Alba Iulia nu ar fi putut să aibă loc în ziua încoronării (Aplause pe băncile majorităţii). D. Virgil Madgearu: Mărturisesc că nu am înţeles. D. I. Lupaş, ministrul sănătăţii şi ocrotirilor sociale: Cum am interpretat eu... In ceea ce mă priveşte personal, d-le .Madgearu, dacă doreşti să cunoşti şi latura aceasta, află că eu am avut rol de Casandră în preajma acelei zile de încoronare. D. Dr. Ioaniţescu: Totdeauna ai avut rolul acesta. D. Al. Vaida Voevod: Cine a redactat memoriul ? D. D. Lupaş, ministrul sănătăţii şi al ocrotirilor sociale. D. Ghiţă Pop. D. Al Vaida Voevod: In comisiune n’ai fost şi d-ta ? (Aplauze pe băncile partidului naţional-ţărănesc). D. L Lupaş, ministrul sănătăţii şi al ocrotirilor sociale: Fiindcă d. Vaida benevoeşte a face această întrebare, dacă n’am fost şi eu în comisiune, să vă spun cum s’au petrecut lucrurile. După ce în şedinţa comitetului de o sută eu am arătat, în termeni destul de lămuriţi, cari vor fi consecinţele politice inevitabile ale acestei demonstraţii în potriva Coroanei Române, după ce, în şedinţă, argumentele mele au fost luate în bătae de joc din partea dlui Vaida... Voci: Auzi! Ruşine. D. L Lupaş, ministrul sănătăţii şi al ocrotirilor sociale, însuşi d. Vaida a vrut după cum are d-sa deseori obiceiul, să propună o comisie alcătuită tocmai din aceia care nu împărtăşiau părerea dlui Vaida: d. Goldiş, eu şi d. Ghiţă Pop. Eu m’am ridicat domnule Vaida — dacă vă ajută memoria — imediat şi am spus: domnilor vă rog, nu apelaţi la persoana mea, cunoaşteţi foarte bine atitudinea mea, eu nu sunt de aceeaşi părere cu dv., prin urmare nu pot face parte din comisie. Dar dta ai stăruit şi împreună cu prietenii dtale ai hotărât. Eu n'am putut desfiinţa această hotărâre; am plecat însă mâhnit acasă şi nici nu am mai luat parte la şedinţele următoare. Am rămas deci numai cu numele în această comisiune, fără a fi colaborat cu un singur cuvânt la memoriul pe care l-a prezentat Regelui dl Mihai Popovici, ambasadorul aulic al dlui Iuliu Maniu (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Dl Gr. Iulian: Am înţeles că dl Goldiş era de altă părere? Dl I. Lupaş: Adevărat nici dl Goldiş nu împărtăşia părerea dlui Vaida şi nici dânsul nu a colaborat la pomenitul memoriu, care este opera dlui senator Ghiţă Pop. Dlul Vaida Voevod: Die Lupaş, a trebuit cinci ani până să vii să dezavuezi şi să declari că ai fost inconştient. E regretabil (aplauze pe băncile partidului naţional-ţărănesc; sgomot). Voci: La ordine ! Dl I. Lupaş ministrul sănătăţii şi al ocrotirilor sociale: Această inconştienţă îţi aparţine în întregime die Vaida; ca fost ministru preşedinte al României întregite nu ar fi fost permis să procedezi (aplauze prelungite pe băncile majorităţii) cum ai procedat în multe ocazii politice importante, imprimând conducerii partidului o notă ştrengărească, de necuviinţă faţă de coroana României, notă împrumutată probabil din mentalitatea unui „ewiger“ Student vienez. Dar întreb, când aţi fi îndrăsnit dv. să vă permiteţi o astfel de necuviinţă faţă de coroana împărătească de la Viena sau faţă de aceea a „Sfântului Ştefan’de la Budapesta? (aplauze furtunoase pe băncile majorităţii; sgomot, întreruperi la opoziţie. Dl I. Lupaş, ministrul sănătăţii şi ocrotirilor sociale. Domnilor deputaţi, din cele ce am spus până acuma, cred că se poate înţelege îndeajuns importanţa cea mare educativă pe care ne-a dat-o atitudinea eroică a suveranului nostru. Cred că s-a putut înţelege cum suferinţele din cursul războiului au făcut să se contopească pentru totdeauna cu desăvârşire inima Regelui cu inima întregei naţiuni române (aplauze pe băncile majorităţii). Astfel încât avem impresiunea că reînvie vremurile bătrâne, vremuri în care un cronicar al veacului al XVII-lea, voind să caracterizeze în puţine cuvinte vrednicia unui domn de mărimea lui Matei Basarab, spune: «iubea Domnul pe ţară şi ţara pe Domn“. Tot aşa poate spune întreaga suflare românească în zilele noastre: „iubeşte naţiunea pe Suveran şi Suveranul iubeşte naţiunea“. (Aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Dacă, domnilor deputaţi, în ziua memorabilă a încoronării, a lipsit entuziasmul torenţial, pe care Majestatea Sa Regele a a Dr. I Lupaş ministrul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, Nr. 1