Cuvântul Poporului, 1928 (Anul 10, nr. 1-52)
1928-09-15 / nr. 38
An. X. Nr. 38 Sâmbătă 15 Septemvrie 1928. ABONAMENTUL Pe un an — — — — — — — *• 200 Le) Pe o jumătate — — — — — -■ 100 , Pe trei luni — — — — — — — 50 . In America pe an — — — — — 600 . REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA SIBIU Str. Pintenului 1, (la Librăria Săteanului) PREŢUL UNUI EXEMPLAR LEI 3.— ANUNŢURI ŞI INSERAŢIUN! se primesc la biroul administraţiei noastre un rAnd cu litere mărunte,; Prima oară — — — 5 Lei A doua ?i a treia oară 4 Lei Din UI ha mm de loan Tatu, înv. director. S'au împlinit aproape zezece ani de când trăim viaţa libera sub un regim românesc, sunt zece ani decând putem sâ vorbim în draga voe, limba dulce şi armonioasă, limba româneasca, sunt zece ani de când speranţa alinatoare a pierduţilor noştrii strămoşi s-a realizat în cel mai strălucit vis, în anul 1918 care va rămânea cel mai norocos an în Istoria neamului românesc. Neamul românesc a fost cel mai chinuit şi mai nenorocit neam, care veacuri multe a trait sub asuprirea altor neamuri streine, a fost singurul neam care nu şi-a lăsat nimic din lege, din credinţa şi din obiceiuri chiar cu preţul vieţii sale, a fost un neam aruncat pe toate colţurile, pe toate dealurile şi prin toţi munţii de valul turbat al streinilor răutăcioşi. Neamul românesc a fost un neam de robi, care a slujit în pământul lui, a fost un neam care a ştiut să sufere, să plângă, să spere şi sa îndure tot, ca în urma sa se răzbune cu cel mai arzător foc, ce arde şi sapa urme în sufletele drepte, pentru cari dreptatea a fost numai cuvânt. «Speranţa e o marfa atât de eftină că o poate poseda şi cel mai sărac dintre oameni.» Da, şi românul a fost sărac, dar a fost bogat în speranţe, cari îi umpleau inima de cea mai dulce şi mai fermecătoare seninătate. Speranţa, curajul şi răbdarea întăresc atât de tare sufletul omului, încât durerile şi loviturile crudei sparte sunt pentru el pledeci uşoare, ce fac ca viaţa sa fie cât mai variată cu scenele ei, aci tragice, aci hazlii. Şi acestea nu i-au lipsit românului nostru, pentru că i-au fost lăsate moştenire din tată în fiu. Românul a fost învăţat să sufere, dar suferinţa i-a dictat sa se răzbune. Momentul a sosit. In vara anului 1914 toate puterile mari ale Europei s'au încăerat în cele mai grozave lupte, înspăimântând toată omenirea, dela pruncul din leagăn până la bătrânul gârbovit şi albit de ninsoarea bătrâneţelor. Doi ani s'au războit vitejii Europei, doi ani s'a vărsat sânge de om şi s'au gunoit pustiurile străinătăţii cu corpuri neînsufleţite de nefericiţi, doi ani au luptat Românii din Ardeal sub steag strein, sub steag păgân şi el creştini, alături de şovinişti Maghiari, cari voiau cu orice preţ să piardă naţionalităţile nemaghiare, cari aveau să ameninţe existenţa statului Austro-Ungar. Dar cântecul nostru răsună duios în toate inimile îndurerate: „Avem un vis neîmplinit „Copil al suferinţii „De jalea lui ne-au răposat „Şi moşii şi părinţii-Duioşia noastră culegea din sufletele fraţilor noştrii, ajunşi liberi, de peste Carpaţi, revolta cea mai fierbinte contra asupritorilor streini, cerându-ne sa fim al lor cu pământ, cu dureri, cu lacrimi şi cu credinţa cu tot. Ei simt durerea cântecului nostru tainic şi închis şi agitaţi de sentimentul sacru al compătimirii au strigat: „ARDEALUL! „Al nostru e pământ din [vechiu pământ „Şi sânge din latinul nostru [sânge, „ E trup şi os din osul nostru [frânt „ Un dor avem în el şi-i cel mai sfânt „Şi nimeni astăzi nu ni-l poate ’nfrânge. Şi iată ca se ţin de cuvânt. In anul 1916 în luna August trec Carpaţii şi vin la noi sa ne desrobeasca. Le-a fost dor de noi, şi le-a fost mila de viaţa noastră, ameninţată de puhoiul tulbur al subjugatorilor. Prin multe greutăţi, isbânzi şi înfrângeri au trecut în decursul celor doi ani, cari au pecetluit cu fidelitate rostul acestui rasboiu, aţâţat de puterile centrale. Dar anul 1918 a liniştit agitaţia nebună a naţionalităţilor, lacome de triumfuri şi de jertfe omeneşti, dar tot acest an a fost ales de puterea nemărginita a Creatorului sa fixeze cel mai strălucit noroc, care a fost cătat de alţi nemulţumiţi, dar l-au pierdut ca Dumnezeu nemulţumitului îi ia darul. Ungurii şi Nemţii au aprins focul, dar focul s-a întors spre ei, aşa ca acest incendiu mistuitor de suflete şi de vieţi omeneşti a fost stins de Români. L-au stins cu lacrimile şi cu sângele lor şi-al celor de-acasa de n'a mai rămas nici o scântee din cel mai mare şi mai distrugător foc ce l-au avut Europenii. L-au stins voinicii noştrii, căzând jertfa pe altarul sfânt al patriei, încununaţi fiind cu cel mai strălucitor succes, căci le-a dictat o datorie sfântă, au fost chemaţi de un glas răzbunător şi împinşi de un instinct de fraternitate, prin care au dat dovada lumii întregi că sângele unui neam viu niciodată nu se face apă. Puterile centrale au declarat râsboiul şi câştigul a fost al Românilor. Ruşii au luptat alături de noi, dar ideea bolşevismului fâcându-i prea curând sâ-şi uite jurământul şi datoria s'au dezorganizat, şi iată că n‘a fost în dauna noastră, pe cât ne este folosul, ca s‘a folosit prilejul pentru ocuparea Basarabiei. Mare a fost minunea Părintelui ceresc cu cel mai robit şi mai batjocorit popor, căci numai o putere sfânta şi nemărginită a ajutat bravilor noştrii ostaşi să întindă graniţi naturale teritorului locuit de Români. Dacă fraţii de peste Carpaţi au fost în stare sâ desrobeascâ încă pe atâţia români, aceştia toţi cu ajutorul Celui ce ne-a dat strălucitul noroc, vor putea să păstreze vitregitatea teritorului câştigat bucată cu bucată prin suferinţi, prin lacrimi, prin mii de voinici, lăsaţi jertfă în ţărâna care a fost botezată cu sângele strămoşilor, părinţilor şi fraţilor, pierduţi din mijlocul nostru. Slimnic 1928. Ioan Tatu, înv. dir. O altă generaţie... ? — „Constatări neliberale“ — Intr’un număr al ziarului „Patria“ aţi putut ceti un articol intitulat „Generaţia Unirii“, în care autorul lui afirmă că înscăunarea unei noi mentalităţi politice occidentale — la noi — este o sarcină cel puţin tot atât de grea ca şi Unirea. Se poate. Dar să precizăm puţin, altfel atragem asupra noastră insulta presei patriotarde că suntem vânduţi“. Acum o lămurim. Valoarea afirmaţiunii că, înlocuirea mentalităţii şi a sistemului politic care dăinuieşte şi azi, e o faptă greu de înfăptuit, este numai aproximativ