Cuvântul Poporului, 1928 (Anul 10, nr. 1-52)

1928-09-15 / nr. 38

An. X. Nr. 38 Sâmbătă 15 Septemvrie 1928. ABONAMENTUL Pe un an — — — — — — — *• 200 Le) Pe o jumătate — — — — — -■ 100 , Pe trei luni — — — — — — — 50 . In America pe an — — — — — 600 . REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA SIBIU Str. Pintenului 1, (la Librăria Săteanului) PREŢUL UNUI EXEMPLAR LEI 3.— ANUNŢURI ŞI INSERAŢ­IUN! se primesc la biroul administraţiei noastre un rAnd cu litere mărunte,; Prim­a oară — — — 5 Lei A doua ?i a treia oară 4 Lei Din UI ha mm de loan Tatu, înv. director. S'au împlinit aproape ze­­zece ani de când trăim vi­aţa libera sub un regim ro­mânesc, sunt zece ani de­­când putem sâ vorbim în draga voe, limba dulce şi armonioasă, limba româ­neasca, sunt zece ani de când speranţa alinatoare a pierduţilor noştrii strămoşi s-a realizat în cel mai stră­lucit vis, în anul 1918 care va rămânea cel mai noro­cos an în Istoria neamului românesc. Neamul românesc a fost cel mai chinuit şi mai ne­norocit neam, care veacuri multe a trait sub asuprirea altor neamuri streine, a fost singurul neam care nu şi-a lăsat nimic din lege, din credinţa şi din obiceiuri chiar cu preţul vieţii sale, a fost un neam aruncat pe toate colţurile, pe toate dealurile şi prin toţi munţii de valul turbat al streinilor răută­cioşi. Neamul românesc a fost un neam de robi, care a slujit în pământul lui, a fost un neam care a ştiut să su­fere, să plângă, să spere şi sa îndure tot, ca în urma sa se răzbune cu cel mai arzător foc, ce arde şi sapa urme în sufletele drepte, pentru cari dreptatea a fost numai cuvânt. «Speranţa e o marfa a­­tât de eftină că o poate poseda şi cel mai sărac din­tre oameni.» Da, şi româ­nul a fost sărac, dar a fost bogat în speranţe, cari îi umpleau inima de cea mai dulce şi mai fermecătoare seninătate. Speranţa, cura­jul şi răbdarea întăresc a­­tât de tare sufletul omului, încât durerile şi loviturile crudei sparte sunt pentru el pledeci uşoare, ce fac ca viaţa sa fie cât mai variată cu scenele ei, aci tragice, aci hazlii. Şi acestea nu i-au lipsit românului nostru, pentru că i-au fost lăsate moştenire din tată în fiu. Românul a fost învăţat să sufere, dar suferinţa i-a dic­tat sa se răzbune. Momentul a sosit. In vara anului 1914 toate puterile mari ale Europei s'au în­­căerat în cele mai grozave lupte, înspăimântând toată omenirea, dela pruncul din leagăn până la bătrânul gârbovit şi albit de nin­soarea bătrâneţelor. Doi ani s'au războit vi­tejii Europei, doi ani s'a vărsat sânge de om şi s'au gunoit pustiurile străinătăţii cu corpuri neînsufleţite de nefericiţi, doi ani au luptat Românii din Ardeal sub steag strein, sub steag pă­gân şi el creştini, alături de şovinişti­ Maghiari, cari voiau cu orice preţ să piardă naţionalităţile nemaghiare, cari aveau să ameninţe exis­tenţa statului Austro-Ungar. Dar cântecul nostru ră­sună duios în toate inimile îndurerate: „Avem un vis neîmplinit „Copil al suferinţii „De jalea lui ne-au răposat „Şi moşii şi părinţii-Duioşia noastră culegea din sufletele fraţilor noştrii, ajunşi liberi, de peste Car­­paţi, revolta cea mai fier­binte contra asupritorilor streini, cerându-ne sa fim al lor cu pământ, cu dureri, cu lacrimi şi cu credinţa cu tot. Ei simt durerea cânte­cului nostru tainic şi închis şi agitaţi de sentimentul sacru al compătimirii au strigat: „ARDEALUL! „Al nostru e­ pământ din [vechiu pământ „Şi sânge din latinul nostru [sânge, „ E trup şi os din osul nostru [frânt „ Un dor avem în el şi-i cel mai sfânt „Şi nimeni astăzi nu ni-l poate ’nfrânge. Şi iată ca se ţin de cu­vânt. In anul 1916 în luna August trec Carpaţii şi vin la noi sa ne desrobeasca. Le-a fost dor de noi, şi le-a fost mila de viaţa noastră, ameninţată de puhoiul tul­bur al subjugatorilor. Prin multe greutăţi, isbânzi şi în­frângeri au trecut în decur­sul celor doi ani, cari au pecetluit cu fidelitate ros­tul acestui rasboiu, aţâţat de puterile centrale. Dar a­­nul 1918 a liniştit agitaţia nebună a naţionalităţilor, lacome de triumfuri şi de jertfe omeneşti, dar tot a­­cest an a fost ales de pu­terea nemărginita a Creato­rului sa fixeze cel mai stră­lucit noroc, care a fost că­tat de alţi nemulţumiţi, dar l-au pierdut ca­ Dumnezeu nemulţumitului îi ia darul. Ungurii şi Nemţii au a­­prins focul, dar focul s-a în­tors spre ei, aşa ca acest incendiu mistuitor de suflete şi de vieţi omeneşti a fost stins de Români. L-au stins cu lacrimile şi cu sân­gele lor şi-al celor de-acasa de n'a mai rămas nici o scântee din cel mai mare şi mai distrugător foc ce l-au avut Europenii. L-au stins voinicii noştrii, căzând jertfa pe altarul sfânt al patriei, încununaţi fiind cu cel mai strălucitor suc­ces, căci le-a dictat o dato­rie sfântă, au fost chemaţi de un glas răzbunător şi împinşi de un instinct de fraternitate, prin care au dat dovada lumii întregi că sângele unui neam viu nici­odată nu se face apă. Puterile centrale au de­clarat râsboiul şi câştigul a fost al Românilor. Ruşii au luptat alături de noi, dar ideea bolşevismului fâcân­­du-i prea curând sâ-şi uite jurământul şi datoria s'au dezorganizat, şi iată că n‘a fost în dauna noastră, pe cât ne este folosul, ca s‘a folosit prilejul pentru ocu­parea Basarabiei. Mare a fost minunea Pă­rintelui ceresc cu cel mai robit şi mai batjocorit po­por, căci numai o putere sfânta şi nemărginită a a­­jutat bravilor noştrii ostaşi să întindă graniţi naturale teritorului locuit de Români. Dacă fraţii de peste Car­­paţi au fost în stare sâ desrobeascâ încă pe atâţia români, aceştia toţi cu aju­torul Celui ce ne-a dat stră­lucitul noroc, vor putea să păstreze vitregitatea terito­rului câştigat bucată cu bu­cată prin suferinţi, prin la­crimi, prin mii de voinici, lăsaţi jertfă în ţărâna care a fost botezată cu sângele strămoşilor, părinţilor şi fraţilor, pierduţi din mijlo­cul nostru. Slimnic 1928. Ioan Tatu, înv. dir. O altă generaţie... ? — „Constatări neliberale“ — Intr’un număr al ziarului „Pa­tria“ aţi putut ceti un articol in­titulat „Generaţia Unirii“, în care autorul lui afirmă că înscău­narea unei noi mentalităţi poli­­tice­ occidentale — la noi — este o sarcină cel puţin tot atât de grea ca şi Unirea. Se poate. Dar să precizăm puţin, altfel atragem asupra noastră insulta presei pa­triotarde că suntem vânduţi“. A­­cum o lămurim. Valoarea afirma­­ţiunii că, înlocuirea mentalităţii şi a sistemului politic care dăinu­ieşte şi azi, e o faptă greu de înfăptuit, este numai aproximativ

Next