Cuvântul Poporului, 1931 (Anul 13, nr. 1-52)

Cuvantul_Poporului_1931_01-06 - 1931-01-03 / nr. 1

Ka. XLI Se cade să facem fără su­­i o părtinire bilanţul anului 1930, să ne revedem toată acti­vitatea, toată munca depusă — fiecare la locul lui — şi să ne facem noi înşi­ne judecători im­parţiali, pentru a ne dirija paşii, în urma acestei examinări, pe că­rările ce trebue să le străbatem în anul ce începem. Acesta trebue să fie gândul tuturora, dela mic până la mare, de la slujbaş la ţăran şi dela bo­gat la sărac. Câţi nu-şi vor zice, că timp de 365 zile şi-au făcut complect datoria, însă nici unul nu va spu­ne, că şi-a făcut-o numai faţă de „eu­,l­eg­ismului său. Pe deasupra tuturor celor imaur­ite, putem spune, că anul Îngropat a fost unul dintre cei mai grei, mai plita de amărăciuni mai înzorzonat cu făgădueli, mai puţin bogat în evenimente mari, dar în care ţara i-a progresat, din contră a dat înapoi. Anul 1930 e îngropat şi des­pre morţi nu se vorbeşte decât b­ine. Deşi noul an începe cu bi­ruri mari, lefuri mplătite încă din trecutul an, salarii micşorate pentru sacrificiu, cereale pe preţ de batjocură, scumpete înaltă, criză generală peste tot, dar tot cu atâţia deputaţi şi miniştri, cu comisii şi supracomisii, cu pre­fecţi dubli şi şapte directorate şi alte multe necazuri şi dureri generale, totuşi se cuvine ca cel puţin acum la început, să avem o mică licărire de nădejde în mai spre bine. Să sperăm şi chiar să cre­dem, că zilele ce vor veni, vor fi mai senine, mai pline de bu­curii, mai bogate în măsuri să­nătoase şi mai împodobite cu a­­devăr şi dreptate. Să nădăjduim că vom păşi pe calea progresului, vom trece peste criza ce ne apasă, vom a­­vea linişte în ţară şi bunăînţele­­gere între oameni. Vom ajunge ca să ne iubim şi să ne stimăm lucrând pentru pentru propăşirea şi fericirea pa­triei. Să sperăm că vom vedea foarte puţine vorbe şi nici o pro­misiune, dar multe fapte şi foarte multe realizări. Cu aceste gânduri bune În­cepem noul­ea urând cetitorilor prietinilor şi binevoitorilor noştri La mulţi ani! — Fireşte - răspunde grăbit, Iuliu Roată. — Spune-mi aşadară, continuă Massaryk, cu ce vei începe? Tinerul demagog n-a putut da nici­ un răspuns la această în­trebare, pentru că nici­odată nu s-a gândit asupra lucrului cu care are avea să-și înceapă ce­­rierea politică. — Să vedem - adaogă Ma­­sseryk. Se zice că finanțele sunt lucrul cel mai important într’un stat. Spune-mi, te rog, nu te-ai strădui să înmulţeşti pe cât numai e posibil venitele publice ? — Ba da. — Ei, ar fi de dorit să-mi ex­plici şi mie cum vei purcede aici. De sigur că trebuie să ţi fie cunoscut, care sunt izvoarele de venit ale ţării tale, câte sunt, şi de ce natură sunt. — Iuliu Roată, tinărul demo­crat, a trebuit cu ruşine să re­cunoască că nu ştie nimic din­­jtotate acestea!­ Atunci spune-mi cum crezi tu că s-ar putea alcătui un buget al statului ? Am auzit că partidul naţional-ţărănesc, din care şi tu faci parte a ajuns în mare în­curcătură în privinţa bugetului şi zilele-i sunt numărate. El taie în carne vie, fac reduceri şi econo­mii tot acolo unde nu trebuie şi unde nu să pot face, câtă vreme partizanii lor ajunşi la locuri ne­meritate se îmbuibă din banii storşi cu puterea din şerparul ţăranului. — Eu mărturisesc sincer, grăi Iuliu Roată că până acum n-am avut timp încă să mă ocup cu astfel de lucruri. La dreptul vorbind nici nu ştiu ce este aceea buget? Mi se pare că nici nu să plăteşte să mă cuget la aşa ceva, câ­t vreme visteria statului să umple regulat cu bani la sfârşitul anului, când toba fiscului execută fără milă pe mizerabilii de contribuabili care nu vor să-şi plătească bi­rurile. — Ai perfectă dreptate, numai cât mai întâi. Trebuie să ştii că cetăţeanul Român nu poate su­porta biruri grele ca pe vremea fanarioţilor, când văcăritul să în­casa de două ori pe an. Va veni o vreme când el nu va mai putea plăti nici cu cenuşa din vatră şi acesta mai ales că cerealele a­­gricultorilor n-au nici-un preţ pe piaţă. Spune-mi, cum crezi că s-ar putea rezolva crza agricolă In care se sbate ţara ta ? — Aşa pe de-a rostul şiIntr’o clipă nu-ţi pot da socoteală. — Nu face nimic, • răspunde liniştit Massaryk, • dacă ai un­deva scris lucrul acesta, uşor putem controla. Dar Iuliu Roată nici în scris n-a avut nimic. Să lăsăm atunci criza agri­colă şi financiară, începu din nou Massaryk- poate că vei fi mai bine orientat in politica ce apar­ţine de ministerul Instrucţiunei- Câte şi de ce fel de şcoli are nevoie ţara românească? Ce crezi, trebuie mărit sau scăzut numărul şcoalelor. — Ca să-ţi mărturisesc ade­vărul - replică Iuliu Roată - eu drept să ţi spun dacă ar atârna dela mine aş dărâma toate şco­lile, căci ce folosesc unui sfat astfel de clădiri, câtă vreme cei mai proşti şi nepricepuţi oameni ajung astăzi la cârma ţării fără să-şi mai bată capul şi să şi to­cească cioarecii pe băncile şcoa­­lei ? — Cum, nu-ţi dai tu seamă amice, că închizând toate şcoa- lele vei deschide tot atâtea tem­niţe şi case de nebuni ? Eşti tu pe deplin convins că şcoala nu foloseşte omului nimic în a lui viaţă ? — Nu, ci numai mi se pare, pentru că toţi tovarăşii mei din partid zic aşa. — Nu trebuie să ţi se pară frate Iuliu, ci trebue să ştii precis aceasta şi s-o poţi dovedi. Şi Iuliu Roată a dat dreptate lui Massaryk. — Ei, bine, zise mai departe Massaryk, dacă vrei să cârmuieşti statul şi să ajungi la onoare­­tre­buie să mai ştii de câtă şi ce fel de armată are nevoie ţara ta? — Cum să ştiu eu toate a­­cestea, exclemă tânărul demagog. Tu mă întrebi atâtea, încât ar tre­bui să încep o muncă uriaşe pentru a-ţi putea răspunde la toate acestea. — Bineînţeles, Iuliu, altfel nici că se poate, tu nu ţi vei pu­tea chivernisi cum să cade nici propria ta gospodărie dacă nu ştii ce-ţi trebuie şi cât îţi trebuie. Iată că-ţi stă la îndemână chiar casa ta, mai bine zis a unchiului tău. Pune-te pe lucru şi-o admi­nistrează şi astfel te vei putea singur convinge dacă ai price­pere şi chemare pentru aşa ceva sau nu. — Eu m-aş pune bucuros, dar unchiul meu nu vrea să-mi primească sfaturile. De Anul nou! ABOKAKIHfliL as &b — — — — — ■— — -■ 160 Lei o jumătate — — — — —*• 89 . tril taal — — — — — — — 50 . 7a^M0iaCHM|J ţi instituţii de stat — 500 . REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA SIBIU Str. Pintenului 1, (la Librăria Săteanului) PREŢUL UNUI EXEMPLAR LEI 3.— ANUNŢURI Şi INSERAŢ­IUNI ce primesc la biroul administraţiei noastre Rândul m\m Lei 2.50 — în text Lei 3'50 Masaryk $1 SuSiu Hoaţă (Localizare după Xenofon, Socrates şi Glaucon.) Iuliu Roată, un înfocat ade­rent al partidului naţional-ţără­­nesc, deşi numai de 20 ani a părăsit gospodăria părinţilor săi pentru a putea cerceta întrunirile politice, cu gândul ca prin po­pularitate să ajungă la cârma statului şi să se îmbogăţească fără prea multă bătaie de cap. In acest scop s-a prezentat într-o zi marelui bărbat de stat, Masarik, preşedintele republicei cehoslo­vace. Massaryk văzându-l îmbrăcat în costum naţional românesc, cu opinci şi zurgălăi la picioare, purtând în mâna dreaptă un cio­mag noduros,, la întrebat priete­­neşte: — Amice Iuliu, am auzit că tu ai mare dorinţă de-a ajunge la cârma statului şi în fruntea vieţii publice din România. — Da, aceasta mi-e dorinţa. — Ce fru­moasă chemare, zice Masaryk, să cârmuieşti un stat, o ţară atât de bogată în comori naturale cum e România.Cărbuni, petrol, gez­metari şi mei cu seamă căderi multe de apă, sunt tot a­­tâtea bogăţii, după cere numai mâna trebuie s-o întinzi ca să le posezi. Cât de mult bine ai putea să fec­­iu pentru patria ta, mai cu seamă în timpurile grele de astăzi, când tot felul de crize bântue statele bătrânei Europe. Ce onoare pentru tine şi pentru casa ta. Cât de renumit poţi de­veni în ţara românească. Dar nu numai în România. Viteazul oş­tean, dl Mareşal Averescu a cules laurii mărire­ şi între duş­manii de la Mărăşti. Prea bine, numai cât eu cred şi tu încă trebuie să admiţi că o astfel de mărire nu se poate câştiga uşor, ci trebuie meritată cumva. V S mbíft 3 lanufrie 193! Nr. 1

Next