Cuvântul Poporului, 1932 (Anul 14, nr. 1-52)

1932-01-01 / nr. 1

As. XIV .............................. ................. A * aMIIMS t it'* s& a» - — — — loO > i F# a js»fi?aî« — — — - •­­M tru lay* - - - 4 i’stsirn BâiiCj fi Instituții de stat — 10­­0 V neri 1 lațiuanV 1932. N.*. 1 ac*.- I !■■■'— .........»*.n ii I..........I.......■mi VED AC H* ȘI A..»«r­ISTH a |»~ 5iBlU Str. i- 'otatid!» !» i.ibraria bâtlanului. PriiiTUL UNUI EXEMPLAR Lfdl 3 -fi N UNTUK ! Sl I N t t h A T I I Ni primesc la biroul adm­intraţiei noaM»­­Rândul mim Lei 2.50 — idl itxt Lei 3'50 Apăraţi-i pe plugari. Plugarul e inima ţării, când e vorba sS-şi sacrifice lotul pen­tru ea, şi e talpa pe care calcă atâţi osândiţi ai societăţii noastre. C‘or fi intre ei şi oameni slabi, cine a văzut pădure fără uscături dar noi vorbim aici de lemnul bun de lucru. Prima rază de lu­­mină dimineaţa îl găseşte cu mâi­nile legate de coarnele plugului. Intunerecul nopţii îi spune c‘a flămânzit şi obosit cu dobitoace cu tot şi­ atunci se întoarce acasă câte 5—10 Km. de drum. De pe urma muncii lui isvo­­răsc toate bunătăţile pământului şi totuşi el se mulţumeşte cu cel mai slab din acele bunătăţi. Sunt plugari dornici de bunătatea unui ou şi nu se îndură să­­ guste dulceaţa. Laptele îl vând, viţelul de lângă vacă îl vând, grâul îl vând şi totuşi el e cel vecinic cu portofelul gol. Apoi dacă vedem atâta jertfă din partea lor faţă de Stat, oare nu ar trebui să­­ apărăm de parazitismul de azi, ce le stoarce ultimiie rămăşiţe de exis­tenţă omenească. Să mă explic: Ii trebue plu­garului o cerere. Trei rânduri plictisite și nervoase, aruncate în grabă pe o coală de hârtie de notarul comunei îi scutură de 30 de lei, plus 13 lei timbru =43 lei. Costul a două feldere de porumb. Oare el în cinci minute le-a câș­tigat? Pentru o simplă cerere, care nici un rezultat poate să nu aibă e executată o familie să nu mănânce mălaia o săptămână întreagă. Apoi aceasta e proporţie? Apoi aceasta e dreptele ? Sunt lăsaţi la bătaia de joc a tuturor nesătuilor. Alt exemplu: Un plu­gar are o incurcală cu spiţe pă­mântului la comună, incurcală e şi la impozitul agricol. Cere nenea Ion sus, vine jos, se roagă de Tenda se închină la Manda să­­ facă rânduială. Credeţi că-i sare cineva în ejutor? Aş! Ferit-a sfântul! A ba da ! Dacă nenea Ion îi promite o plată grasă. Apoi tot pe plată Domni­ca şi plata tot dela plugar, e ceva prea în­­drăsneţ şi totodată neuman. Pro­fitaţi de analfabetismul în care i-a aruncat soarta vitregă, profitaţi de supunerea şi de bunătatea lor. Oare dacă-i gătaţi dacă l-arî subt tot miezul, ce-o fi de ţara şi de neamul acesta, care pe bă­tăturile mâinilor lor se reazîmă. Durerea lor nu se termină aici, ar trebui o carte întreagă ca să le putem face nemuritoare sufe­rinţele şi nedreptăţile. Azi atât, în numărul viitor altceva. IO­AN TATU Dar orice sper zice, adevă­rata bucurie de sărbătorile Cră­ciunului au avut-o de bună seamă, învăţătorii, pe lângă toate năcazurile zilnice. După multele congrese de protestare, în sfârşit li s‘a recunoscut şi lor cererile îndreptăţite, li s‘a făcut dreptate şi vor rămânea astfel şi mai de­parte funcţionari de stat şi plă­tiţi de către stat. Că salarul îl vor primi în viitor punctual sau cu mari întârzieri, ca până acum, asta e altă vorbă. Principalul lu­cru este că nu vor mei fi avizaţi la bunăvoinţa cutărui primar a­­nalfabet din cutare comună ca să le achite jumătatea din salarul muncii pe drept şi cu multă trudă. Târgul s-a făcut după cum se mai zice: „a mai dat Românul, a mai lăsat jupânul“. Cea mai însemnată întâm­plare a fost sărbătorirea domnului Octavien Goga de către Parlament, şcoli, ziarişti, amici etc., de către întreaga su­flare 45 ţării. In faţa omului pro­videnţial, amici şi adversari au încetat lupta politică şi au închi­nat cu recunoştinţă steagurile la picioarele sărbătoritului. Dacă este adevărat că dl mareşal Averescu a scris cu ascuţitul săbiei sale glo­rioase pe marmora neperitoare slove de aur în istoria neamului, nu mai puţin adevărat este că măreţele străduinţe ale dlui Oc­­tavian Goga vor rămânea pe veci legate de inima tuturor Ro­mâni­­lor, fiindcă prin scrisul său mi­nunat şi prin fermecătoarele sale cuvinte însufleţite a dărâmat pe­trele de hotar care ne-au des­părţit şi netezind drumul aspira­­ţiunilor noastre seculare nea condus către ţinta mult dorită a unirii tuturor Românilor, în­tr'un singur stat mare şi puternic. Singurele clipe triste ale săp­tămânii au fost neputinţa partidu­lui naţional-ţărănist de­ aşi alege un şef, pe lângă toată intervenţia personală a dlui Lugoşianu la Londra în jurul dlui Titulescu şi continuarea războiului chino japo­nez cu toate intervenţiile Ligii Naţiunilor, care şi-a închis defi­nitiv protocoalele acestei neînţe­legeri. Dr. T. B. Icoane săptămânale. Au trecut şi străvec­hile săr­bători creştineşti ale Naşterii Domnului. Moş­ Crăciun, blândul vestitor al copiilor nevinovaţi şi-a luat din nou bâta la drum şi treista din cuiu ca s-o încarce cu diferite cadouri. Din cauza crizei de bani, a trebuit şi el de­sigur sărmanul să fie de data aceasta mai sgârcit decât îi e sufletul. Aşa a fost acum un an, aşa a trebuit să fie şi acum. Banii, care ar fi nece­sari să se rostogolească pe piaţă, ştau închişi în cassele de fie­r ale băncilor sau în întunerecul mu­­cigăit al lăzilor ţărăneşti. Nu mai e Încredere, nu mai e credit ni­căiri. Mulţi copii aşadară au trebuit să-şi puie pofta’n cuiu, fiindcă Moş­ Crăciun a sărăcit cu totul, i-o fi lovit şi curbat şi lui spina­rea afurisita de curbă de sacri­ficiu. Dar ce importă toate acestea, dacă budgetul zis şi el de sacri­ficiu a trecut prin Parlamentul fălii, cu hâr cu mâr, ca canele prin apă? După votarea bugetu­lui va urma de­sigur mult aştep­tata conversiune a datoriilor a­­gricole, după ea altele şi altele şi toate vor merge bine pe... hârtie. Să mai zică cineva că nu suntem oameni fericiţi şi norocoşi? No­rocul nostru cel mai proaspăt a fost că din înţepeneala diferitelor crize care ne bântuie totm­ei acum ne-a desmorţit vizita contelui Ştefan Bethien, fost prim ministru al ţării ungureşti şi de prezent reviziţionist neîmpăcat al tratate­lor de pace. Pe lângă materialul de vorbărie, această vizită neaştep­tată a contelui Bethlen, ne a mai scuturat niţel din toropeala care ne cuprinsese faţă de strigătele de alarmă pentru Ardealul pier­dut ale ungurilor care se deş­teaptă. Tot răul are şi partea lui bună. Era cât pe-aci să uităm prietinia sinceră a ungurilor, care ne-a copleşit cu toate bunătăţile pământeşti în decursul celor o mie şi mai bine de ani, cât am stat subt jugul lor. Plugarul şi şcoala. Două noţiuni cari au fost despărţite prin prăpastia analfa­betismului, spre durerea unui neam cere în timp ce alte popoare în­văţau să scrie şi să citească, nea­mul românesc scria cu săgeata în carnea duşmanului şi citea din buchile rănilor ce sângerau în continuu. Ca să fie intr-adevăr glorios şi mare i-a lipsit şcoala şi cartea. Ostaşul ro­mân a înscris în isto­ria ţării scene războinice care in­­va­zează cu a merilor şi cultelor popoare. Ce s-ar fi ales de pro­porţia acestor evenimente de că ostaşul român mai avea pe lângă tenacitatea patriotismului înăscut şi scânteea culturii primită pe băn­cile şcoalei. Dacă conducătorii după război s‘au străduit să com­pleteze lipsurile armatei, s‘a stră­duit şi pentru popor să­­ aprindă lumina învăţăturii în toate ascun­zişurile ţării. Şcoli, şcoli şi iar şcoli, a fost strigătul sincerilor patrioţi. Cu tinerele generaţii să se înjghebeze piatra neclintită a unirii de veci, cu tinerele mlădiţe să se ridice pădurea bravilor ste­jari ce au să lupte cu furtunile viito­rului, cu proaspeţii ostaşi, născuţi din aluatul curat al brazdei româ­neşti să se purifice spiritele cuprinse şi azi de veninul influenţelor stre­ine. Plugarul iube­te şcoala, dar nu ştie îndeajuns să-i preţuiască roadele. Pe mulţi îi surprinde re­gularitatea frecvenţei ce trebuie să o aibă un elev. Asta nu din­­ răutate pe cât din neobicinuinţă. Bieţii oameni, părinţi de copii, din epoca Austro-ungară poate că iau lucrurile în sensul celor petrecute sub unguri. Nu, iubiţi părinţi. Atunci scopul streinilor eră să rămânem cât mai întune­caţi, pentru a putea fi robiţi, iar azi s a întors pagina vremii, tre­­bue să fim cât mai luminaţi ca să putem stăpâni o ţară mare şi bogată, să putem stăpâni tocmai pe acei care ne-au pregătit în­tunerecul şi lanţurile iobăgiei. Şcoala adăugată la viaţa o­­mului, e tocmai ca un ochian pus în faţa ochilor. Vezi mult mai departe decât cu ochii liberi, o­­rizontul vederii se lărgeşte şi se clarifică tot mai mult. învăţătura e ochienul minţii, cere ne face să ieşim din strâm­­torile locului natal şi să vedem QmiTiiaftia w«-* ^erefa Maurus Harry Frank t» panica pin studio

Next

/
Thumbnails
Contents