Cuvântul Poporului, 1932 (Anul 14, nr. 1-52)

1932-01-01 / nr. 1

Pag. 2 cu multă siguranţă peste supra­faţa între­gului glob pământesc. Numai atunci când toţi plugarii ţării vor fi luat binecuvântarea în copilărie de la binefacerile şcoll­i putem spune : „Prin noi înşine“. Şi chiar pentru acest lucru mice plugar, şcoală şi învăţă­tor e necesară cea mai strânsă soli­­daritate. Din umilinţa lor, căcie umilinţa celor mulţi, trebua să se nască mântuirea cât de târziu. Dar despre aceasta în alt articol. ION TATU CUVÂNTUL POPORULUI Binecuvântarea Domnului — Mărturisirile unui duhovnic — Binecuvântarea Domnului. Ziua trecută a fost cea mai însemnată în viața mea. Era îna­inte de prânz. Eu legănam pe Nicuşor. Rada cetia cu glas înalt dintr-o carte, iar Sanda cosea cu linişte lângă o fereastră. Sanda se ridică de­odată speriată de pe scaun şi căzu iar pe el. Ne în­fiorarăm. O întrebai îndată că ce i cu ea ? Prinse a zâmbi şi zise cu un surâs silit: — Vine ... Se deschise atunci uşa şi intră cu reverinţă Florin Bujor. II salutarăm îndată toţi, din ini­mă şi suflet şi ne bucurarăm aşa aşa de mult, că ne cercetează şi după cum se vede în stare cu mult mai bună ca în trecut. Pe mine mă îmbrăţişă, pe Rada o sărută, iar în fața copilei mai mari se închină cu multă cinste. Ea părea tot speriată. El desluşi îndată paloarea feţii. Silib­i în­dată pricina. Rada il lămuri îndată. El sărută cu gingăşie mâna co­pilei în semnul miilor de iertă­ciuni pentru spaima prilegiuită. De altcum nici nu era aşa de mare. Copila se desmeteci îndată. Se şi înroşi în curând, ca un mugur proaspăt de bujor. Copilele aduseră vin şi pră­jitură pe masă ca să ne omenim mai bine decât în trecut, cu oas­petele şi binefăcătorul. Ne spunea că are şi câţiva tovarăşi în os­­pătărie şi aşa nu putea să zăbo­vească multă vreme la noi. Sanda îl roagă aşa de frumos să ră­mână. El şi rămase. Purta o haină de drumar. Amintise de ortaci. Eu cre­deam că va fi o ceată de tea­­tralişti! Ii zisei apoi : — Brusturii noştri sunt săraci. Un sat prăpădit. Măestria tea­trală nu se prea răsplăteşte aici. El începu a râde şi îmi răs­punse : — Da, voim să jucăm o piesă, dar fără bani... Rada era aşa de veselă. Do­ria de mult să vadă un teatru. Ii şi povesti îndată surorii sale, care pregătea în odaia vecină masa cu prăjitură şi vin. — Mulţi teatralişti mai ai cu Domnia Ta? — Un domn şi o doamnă. Dar joacă foarte bine, răspunse el. Sanda era aşa de îngrijo­rată. Aruncă o privire închisă a­­supra lui şi-l întrebă apoi: — Şi vei juca şi domnia-ta ?... Cuvintele acestea le rosti ea cu glasul acela lin, pe care abea îl poţi înţelege, dar care străbate până în adâncul sufle­tului. Glasul acesta îl întrebuinţa în zilele cele mai îngrijorătoare numai, când binele îşi schimba locul cu răul. Cuvintele acestea îl zguduiră şi pe actor. Erau cuvintele unui înger pământean. El încă o pri­­via cu toată seriozitatea. Se luptă cu sine. Nu ştia ce săi răspundă. Făcu la urmă un pas spre ea şi îi răspunse : — Domnişoară ! Pe Dum­nezeul meu şi pe Dumnezeul Domniei-tale, în chestia aceasta numai Domnia-ta hotărăşte... Sanda îşi pleacă privirea. El vorbea. Sanda răspundea. Nu ştiu ce avea de desbătut. Auziam că vorbeau. Ascultam cu răsuflarea oprită, cu Rada, dar nu puteam înţelege nimic din cele ce vor­beau, căci pare că n’aveau nici un înţeles. Se vede însă că se înţelegeau destul de bine. Ve­deam ce înrâurire au cuvintele copilei asupra actorului. Deşi erau nimicuri numai. El îşi îm­pleti în urmă, în cruce pălmile, ca la rugăciunea cea mai ferbinte, privi cu ochii înlăcrămaţi spre cer şi zise apoi cu glasul înfio­rător al desnădejdii: — Atunci sunt nenorocit!... Rada sări repede de lângă mine, prinse a râde şi a face ha­zuri, privia sburdalnica mea co­pilă când la el, când la ea. Şi zise apoi: — Se vede că voi aţi şi în­ceput comedia. El strânse atunci cu căldură mâna copilei mai mici zicându i: — De-ar fi asta. Eu pusei în vremea aceasta vin în pahare şi beurăm toţi în sănătatea oaspelui şi binefăcăto­rului nostru. El privea cu drag la Sanda şi ciocni îi zise: — Intr'adevăr, în sănătatea mea ?... Sanda îşi duse mâna la inimă, îşi propti privirea spre pământ. Şi a beut. Florin Bujor... deveni aşa de vesel. Se ridică de­odată cu bucurie vădită şi se aproprie de leagăn. Eu îi povestii cu Rada toată întâmplarea. El se uită cu drag la Rada şi­­ zise cu gingă­şie: — Adecă nu mai cunoscut, micuţo, când ţi-am dat darul de Anul nou ?... — Domnia ta? strigarăm toţi de­odată. El urmă: — Numele meu e Horea Neculce. Eu sunt boer. Unchiul, fratele tatălui meu, întemeiat pe nişte hârtii false, folosi ani de-a­­rândul avuţia întinsă a tatălui meu, fie ertat, moştenirea mea şi-a su­rorii mele. In această vreme trăi­­răm sărăceşte, din puţinul moş­tenit la moartea mamei noastre, fie iertată. Mai muncită şi mai necăjită era sora mea atunci, căci o asuprea ca un sălbatic unchiul, care-i era tutor. El voia s’o mărite după un tovarăş şi prieten bun de-al său. Sora, însă, nu l putea iubi. Ea se logodi în taină cu boerul Ian cu Bărnuţiu. Tatăl boerului însă se împotrivea grozav la aceasta legătură. Cu toată împotrivirea unchiului meu şi a boerului, se încheie şi cu­nunia, dar în taină. Nicuşor e rodul acestei căsătorii. Putui apoi a slobozi pe sora din casa un­chiului meu, pe motiv de a şi căuta de sănătate la o baie. Merse cam greu. Oferii suprave­gherea şi răspunderea mea pro­prie. După naştere trebuia să a­­şezăm băiatul în o familie cucer­nică, unde să se ţină în taină. Auzi odată o istorie despre să­răcia, bunătatea şi milostenia du­hovnicului din Brusturi și venit să mă conving în persoană despre cele auzite. Felul primirii a fost hotărîtor­ de H. ZSCHOKKE—A. NANU. Va urma­ Cronic medicală Obezitate. Persoanele grase se numesc obeze. Aceasta boala, cac!la ciu­li m­ultora si grăsimea din cales­­fara poate fi numita boala, con­sta în î­ngrâmădirea exigeratî a materiei grase îi toate organele ca­pului omenesc: sub piele, pe muşchiu, rinichi şi Leat. Grâsi­­m­a depusa pe Inimă, care şi ea este un muşh­itu, produce bătăi neregulate şi respiraţie ane­vo­ioasa. Oamenii graşi se plâng adeseori de înecâciune şi respi­raţie grea. C­ezitatei se vede ani cu seamă­e persoane care duc o viaţă liniştita, lipsită de griji şi necazuri, care îşi petrec zilele mai mult şezând de­cât lucrând, dovada ne sunt oameni politici care, sau alimentat din bugetul statului şi pentru ţară n‘au făcut prea multe lucruri mari. Pentru oamenii graşi cea pai mare fericire pe pâmânt es­te a mânca mult şi bine şi a b­ia din răsputeri. La toate aces­tea se mai adaugă şi o fire blân­dă, nepâsâtoare de tot ce se pe­trece în jurul lor. La carte se scria că obezitatea se întâlneşte de obiceiu la oraşe şi mai deloc la sate. Daca ne uitam cu aten­ţiune în jurul nostru trebuie să cerem schimbarea acestei păreri învechite, deoarece oameni graşi pe timpuri grele de criză, ca a­­cestea pe care Ie străbatem nu mai vedem plimbându-se pe stră­­z­ie nici ale oraşelor nici ale sitelor din tot cuprinsul ţârii româneşti. După cum să înţelege din gazete slăbiciunea corporală a cetăţenilor va lua cu timpul forme înfricoşătoare, nu peste mult burta contribuabilului se va lipi de şira spinării, iar din pielea lui argăsită se va face tobă de perceptor. Şi sa mai zică cineva că nu mergem pe un drum nou, în ritm grabic că­tre groapă, de unde nu va fi reîntoarcerea niciodată! In catehismul bunului sama­ritean să spune că obezitatea este adeseori moştenită şi că există o strânsă legătură între grăsime şi boala zahărului. Poate de aceea, fiindcă tocmai de cu­rând s'a ief­init şi zahăru! cu 5 leî la kilogram, astfel că tot mai mulţi cetăţeni pot sa-şi mai în­dulcească i­arna-ul zilelor cu al­­viţă. Tot o legătura pare a f­­i de obezitate şi bătrâneţe după credinţa frincezulu’,­­“care zice că cine îmbătrâneşte se îngraşe. Explicaţia ar fi că omul îmbîz b­â­­ind arderile în organizim s'ar face mai încet şi astfel multe materii dătâtoare de grăsime s*ar aşeza în corp. Pentru a se curarisi cineva de boala grasimei, adecă cine vrea să slăbească, trebuie să aibă viinţa de-a slabi şi daca nu are această voi­nţă să se supu­nă voinţei altora, sa se Internele în regM sanatorii pentru a urma an anume regim: regimulInflă­­mânzirei. Dar Doamne, câte ne­adevăruri mai sufere şi hârtia î Păi, mai simte astăzi cineva ne­voit să se Interneze în sanato­riu ca să slăbească, când bine să ştie că pentru acest lucru este destul sa fie contribuabil Român? Şi mai departe Dacă este recunoscut astăzi că, toate reg­nurite de slab re se bazează pe principiul: mâncă puţin şi un anume fel de mâncare până la deplina îngreţoşire, atunci ţara românească este cel mai bun şi mai renumit „Sanatoriu* din în­­ţreagă lumea. Căci ce fac altceva curbele de sacrific­i şi multele impozite nesuferite, dacă nu slă­besc şi încă cum de rămâie nu­nul pielea şi oasele pe sărma­nul cetiţean? Ş'apoi aţi uitat vorba ănuia, care striga în gura mare nunul Ieri, alaltăieri­ ,,Ţara este bolnavă, ea trebuie pusă la pat şi la un sever regim, la re­gimul mamSHgei cu ceapă?“ A­ dacă cum? Eu, cetăţean român care muncesc până dau la nas pentru ei să plătesc ospeţele cutarei Excelenţe, tot eu să mâ­­nănu mamaliga cu ceapă? In alte ţări se folosesc con­tra obezităţii oţet, purgative u­­şoare d­e­ sare de Carlsbad, cură de jod şi altele. In România al­imente oprite pentru cei graşi sunt: cărnuri grase, sosuri, unt, găină grasa, şuncă, sardele, pră­jituri, şocolata. Din băuturi bere licheruri, vin, şampanie, omul gras sa nu bea nimic până la sfârşitul mâncării, când va lua puin ceaiu cald, slab şi fără za­hăr, pâine foarte puţină şi furt timbru. Dintre fructe­ sunt bune : fragile, cireşele, coacăzele, por­tocalele, toate însă fără zahăr, în general legumele verzi sunt de recomandat obezilor. Cea mai minunata reţeta pentru slăbire însă tot răbdările prăjite au ră­mas. Dr. T.B. Nr. 7 „la“ la sate nn dupăamiaza Duminecîi de 13 Decembrie a. c. despărţământul Avrig al Astrei, reprezentat prin membrii săi activi dnni Dr. Traian Bude şi Vasile Borghia înv. a ţinut o conferinţă po­porală în fruntaşa comună Tălmăcel. Frumoasa primire de care S-au împăr- Tuturor colaboratorilor, cetitorilor şi abonaţilor noştri dorim an nou fericiţi REDACŢIA

Next