Cuvântul Poporului, 1932 (Anul 14, nr. 1-52)
1932-01-01 / nr. 1
Pag. 2 cu multă siguranţă peste suprafaţa întregului glob pământesc. Numai atunci când toţi plugarii ţării vor fi luat binecuvântarea în copilărie de la binefacerile şcolli putem spune : „Prin noi înşine“. Şi chiar pentru acest lucru mice plugar, şcoală şi învăţător e necesară cea mai strânsă solidaritate. Din umilinţa lor, căcie umilinţa celor mulţi, trebua să se nască mântuirea cât de târziu. Dar despre aceasta în alt articol. ION TATU CUVÂNTUL POPORULUI Binecuvântarea Domnului — Mărturisirile unui duhovnic — Binecuvântarea Domnului. Ziua trecută a fost cea mai însemnată în viața mea. Era înainte de prânz. Eu legănam pe Nicuşor. Rada cetia cu glas înalt dintr-o carte, iar Sanda cosea cu linişte lângă o fereastră. Sanda se ridică deodată speriată de pe scaun şi căzu iar pe el. Ne înfiorarăm. O întrebai îndată că ce i cu ea ? Prinse a zâmbi şi zise cu un surâs silit: — Vine ... Se deschise atunci uşa şi intră cu reverinţă Florin Bujor. II salutarăm îndată toţi, din inimă şi suflet şi ne bucurarăm aşa aşa de mult, că ne cercetează şi după cum se vede în stare cu mult mai bună ca în trecut. Pe mine mă îmbrăţişă, pe Rada o sărută, iar în fața copilei mai mari se închină cu multă cinste. Ea părea tot speriată. El desluşi îndată paloarea feţii. Silibi îndată pricina. Rada il lămuri îndată. El sărută cu gingăşie mâna copilei în semnul miilor de iertăciuni pentru spaima prilegiuită. De altcum nici nu era aşa de mare. Copila se desmeteci îndată. Se şi înroşi în curând, ca un mugur proaspăt de bujor. Copilele aduseră vin şi prăjitură pe masă ca să ne omenim mai bine decât în trecut, cu oaspetele şi binefăcătorul. Ne spunea că are şi câţiva tovarăşi în ospătărie şi aşa nu putea să zăbovească multă vreme la noi. Sanda îl roagă aşa de frumos să rămână. El şi rămase. Purta o haină de drumar. Amintise de ortaci. Eu credeam că va fi o ceată de teatralişti! Ii zisei apoi : — Brusturii noştri sunt săraci. Un sat prăpădit. Măestria teatrală nu se prea răsplăteşte aici. El începu a râde şi îmi răspunse : — Da, voim să jucăm o piesă, dar fără bani... Rada era aşa de veselă. Doria de mult să vadă un teatru. Ii şi povesti îndată surorii sale, care pregătea în odaia vecină masa cu prăjitură şi vin. — Mulţi teatralişti mai ai cu Domnia Ta? — Un domn şi o doamnă. Dar joacă foarte bine, răspunse el. Sanda era aşa de îngrijorată. Aruncă o privire închisă asupra lui şi-l întrebă apoi: — Şi vei juca şi domnia-ta ?... Cuvintele acestea le rosti ea cu glasul acela lin, pe care abea îl poţi înţelege, dar care străbate până în adâncul sufletului. Glasul acesta îl întrebuinţa în zilele cele mai îngrijorătoare numai, când binele îşi schimba locul cu răul. Cuvintele acestea îl zguduiră şi pe actor. Erau cuvintele unui înger pământean. El încă o privia cu toată seriozitatea. Se luptă cu sine. Nu ştia ce săi răspundă. Făcu la urmă un pas spre ea şi îi răspunse : — Domnişoară ! Pe Dumnezeul meu şi pe Dumnezeul Domniei-tale, în chestia aceasta numai Domnia-ta hotărăşte... Sanda îşi pleacă privirea. El vorbea. Sanda răspundea. Nu ştiu ce avea de desbătut. Auziam că vorbeau. Ascultam cu răsuflarea oprită, cu Rada, dar nu puteam înţelege nimic din cele ce vorbeau, căci pare că n’aveau nici un înţeles. Se vede însă că se înţelegeau destul de bine. Vedeam ce înrâurire au cuvintele copilei asupra actorului. Deşi erau nimicuri numai. El îşi împleti în urmă, în cruce pălmile, ca la rugăciunea cea mai ferbinte, privi cu ochii înlăcrămaţi spre cer şi zise apoi cu glasul înfiorător al desnădejdii: — Atunci sunt nenorocit!... Rada sări repede de lângă mine, prinse a râde şi a face hazuri, privia sburdalnica mea copilă când la el, când la ea. Şi zise apoi: — Se vede că voi aţi şi început comedia. El strânse atunci cu căldură mâna copilei mai mici zicându i: — De-ar fi asta. Eu pusei în vremea aceasta vin în pahare şi beurăm toţi în sănătatea oaspelui şi binefăcătorului nostru. El privea cu drag la Sanda şi ciocni îi zise: — Intr'adevăr, în sănătatea mea ?... Sanda îşi duse mâna la inimă, îşi propti privirea spre pământ. Şi a beut. Florin Bujor... deveni aşa de vesel. Se ridică deodată cu bucurie vădită şi se aproprie de leagăn. Eu îi povestii cu Rada toată întâmplarea. El se uită cu drag la Rada şi zise cu gingăşie: — Adecă nu mai cunoscut, micuţo, când ţi-am dat darul de Anul nou ?... — Domnia ta? strigarăm toţi deodată. El urmă: — Numele meu e Horea Neculce. Eu sunt boer. Unchiul, fratele tatălui meu, întemeiat pe nişte hârtii false, folosi ani de-arândul avuţia întinsă a tatălui meu, fie ertat, moştenirea mea şi-a surorii mele. In această vreme trăirăm sărăceşte, din puţinul moştenit la moartea mamei noastre, fie iertată. Mai muncită şi mai necăjită era sora mea atunci, căci o asuprea ca un sălbatic unchiul, care-i era tutor. El voia s’o mărite după un tovarăş şi prieten bun de-al său. Sora, însă, nu l putea iubi. Ea se logodi în taină cu boerul Ian cu Bărnuţiu. Tatăl boerului însă se împotrivea grozav la aceasta legătură. Cu toată împotrivirea unchiului meu şi a boerului, se încheie şi cununia, dar în taină. Nicuşor e rodul acestei căsătorii. Putui apoi a slobozi pe sora din casa unchiului meu, pe motiv de a şi căuta de sănătate la o baie. Merse cam greu. Oferii supravegherea şi răspunderea mea proprie. După naştere trebuia să aşezăm băiatul în o familie cucernică, unde să se ţină în taină. Auzi odată o istorie despre sărăcia, bunătatea şi milostenia duhovnicului din Brusturi și venit să mă conving în persoană despre cele auzite. Felul primirii a fost hotărîtor de H. ZSCHOKKE—A. NANU. Va urma Cronic medicală Obezitate. Persoanele grase se numesc obeze. Aceasta boala, cac!la ciuli multora si grăsimea din calesfara poate fi numita boala, consta în îngrâmădirea exigeratî a materiei grase îi toate organele capului omenesc: sub piele, pe muşchiu, rinichi şi Leat. Grâsima depusa pe Inimă, care şi ea este un muşhitu, produce bătăi neregulate şi respiraţie anevoioasa. Oamenii graşi se plâng adeseori de înecâciune şi respiraţie grea. Cezitatei se vede ani cu seamăe persoane care duc o viaţă liniştita, lipsită de griji şi necazuri, care îşi petrec zilele mai mult şezând decât lucrând, dovada ne sunt oameni politici care, sau alimentat din bugetul statului şi pentru ţară n‘au făcut prea multe lucruri mari. Pentru oamenii graşi cea pai mare fericire pe pâmânt este a mânca mult şi bine şi a bia din răsputeri. La toate acestea se mai adaugă şi o fire blândă, nepâsâtoare de tot ce se petrece în jurul lor. La carte se scria că obezitatea se întâlneşte de obiceiu la oraşe şi mai deloc la sate. Daca ne uitam cu atenţiune în jurul nostru trebuie să cerem schimbarea acestei păreri învechite, deoarece oameni graşi pe timpuri grele de criză, ca acestea pe care Ie străbatem nu mai vedem plimbându-se pe străzie nici ale oraşelor nici ale sitelor din tot cuprinsul ţârii româneşti. După cum să înţelege din gazete slăbiciunea corporală a cetăţenilor va lua cu timpul forme înfricoşătoare, nu peste mult burta contribuabilului se va lipi de şira spinării, iar din pielea lui argăsită se va face tobă de perceptor. Şi sa mai zică cineva că nu mergem pe un drum nou, în ritm grabic către groapă, de unde nu va fi reîntoarcerea niciodată! In catehismul bunului samaritean să spune că obezitatea este adeseori moştenită şi că există o strânsă legătură între grăsime şi boala zahărului. Poate de aceea, fiindcă tocmai de curând s'a iefinit şi zahăru! cu 5 leî la kilogram, astfel că tot mai mulţi cetăţeni pot sa-şi mai îndulcească iarna-ul zilelor cu alviţă. Tot o legătura pare a fi de obezitate şi bătrâneţe după credinţa frincezulu’,“care zice că cine îmbătrâneşte se îngraşe. Explicaţia ar fi că omul îmbîz bâind arderile în organizim s'ar face mai încet şi astfel multe materii dătâtoare de grăsime s*ar aşeza în corp. Pentru a se curarisi cineva de boala grasimei, adecă cine vrea să slăbească, trebuie să aibă viinţa de-a slabi şi daca nu are această voinţă să se supună voinţei altora, sa se Internele în regM sanatorii pentru a urma an anume regim: regimulInflămânzirei. Dar Doamne, câte neadevăruri mai sufere şi hârtia î Păi, mai simte astăzi cineva nevoit să se Interneze în sanatoriu ca să slăbească, când bine să ştie că pentru acest lucru este destul sa fie contribuabil Român? Şi mai departe Dacă este recunoscut astăzi că, toate regnurite de slab re se bazează pe principiul: mâncă puţin şi un anume fel de mâncare până la deplina îngreţoşire, atunci ţara românească este cel mai bun şi mai renumit „Sanatoriu* din înţreagă lumea. Căci ce fac altceva curbele de sacrifici şi multele impozite nesuferite, dacă nu slăbesc şi încă cum de rămâie nunul pielea şi oasele pe sărmanul cetiţean? Ş'apoi aţi uitat vorba ănuia, care striga în gura mare nunul Ieri, alaltăieri ,,Ţara este bolnavă, ea trebuie pusă la pat şi la un sever regim, la regimul mamSHgei cu ceapă?“ A dacă cum? Eu, cetăţean român care muncesc până dau la nas pentru ei să plătesc ospeţele cutarei Excelenţe, tot eu să mânănu mamaliga cu ceapă? In alte ţări se folosesc contra obezităţii oţet, purgative uşoare de sare de Carlsbad, cură de jod şi altele. In România alimente oprite pentru cei graşi sunt: cărnuri grase, sosuri, unt, găină grasa, şuncă, sardele, prăjituri, şocolata. Din băuturi bere licheruri, vin, şampanie, omul gras sa nu bea nimic până la sfârşitul mâncării, când va lua puin ceaiu cald, slab şi fără zahăr, pâine foarte puţină şi furt timbru. Dintre fructe sunt bune : fragile, cireşele, coacăzele, portocalele, toate însă fără zahăr, în general legumele verzi sunt de recomandat obezilor. Cea mai minunata reţeta pentru slăbire însă tot răbdările prăjite au rămas. Dr. T.B. Nr. 7 „la“ la sate nn dupăamiaza Duminecîi de 13 Decembrie a. c. despărţământul Avrig al Astrei, reprezentat prin membrii săi activi dnni Dr. Traian Bude şi Vasile Borghia înv. a ţinut o conferinţă poporală în fruntaşa comună Tălmăcel. Frumoasa primire de care S-au împăr- Tuturor colaboratorilor, cetitorilor şi abonaţilor noştri dorim an nou fericiţi REDACŢIA