Cuvântul Poporului, 1933 (Anul 15, nr. 1-35)

1933-01-01 / nr. 1

Pag. 3 mărul sprijinitorilor lui va creşte tot mai mult şi apostolotul pe cere îl săvârşeşte va fi încununat astfel de tot mai îmbucurătoare roduri. In aceestă credinţă îi urăm „Cuvântului“ sibien încă mulţi ani de eroică existentă întru vestirea adevărului şi a dreptăţii care trebue să vină. NICOLAE COLAN Rectorul Academiei Teologice „ANDREENE“ „Cuvântul Poporului* In al 15-lea an Cu acest număr „Cuvântul Poporului“ intră în al cinsprezecelea an de vieţă Dintr’o simplă înţelegere a unui rost în viaţa culturală a poporului nostru, în August 1919 primul număr al ziarului a eşit de sub tipar, începutul a fost modest. O mică tipografie la Săliştea-Sibiului, foarte putini indrăsneji în a mânui condeiul, sprijin material inexistent, dar cu un sutet curat şi plin de impresiile vremii, iată Începuturile ziarului nostru. Să nu se uite că erem în culmea unei fericiri naţionale, rară la istoria popoarelor. Unirea era făcută, Budapesta era ocupată. Gândurile pănă aci Încătuşate ISS cereau libertatea. Şi aşa am pornit la drum. N‘am şovăit nici o clipă ca prin litera tiparului să spargem bezna întunereului cultural ce apăsa satele noastre sărace, umile, dar cinstite şi credincioase. In scurt timp s‘au strâns in jurul nistru intelectualii de toate categele, toji dornici de a aşterne pe hârtie gânduri înțelepte pentru hrana sufletească a mult încercatului nostru popor. Deşi n‘am propeduit în coloanele ziarului de at frumosul şi advărul, totuş începând din luna Maiu 1920 toamecele cenzurii a început să opereze şi am apărut cu pete alr sau negre la coloane, fără ca să desnâdejduim. In 27 Iunie 1920 zice cetitorilor şi colscretiior noştri! „La revedere“, pentru că nu mai puteam suporta, ca număr de număr să apărăm cu coloanele albe. Presa era ferecată in lanţuri. Dar prigoana a luat sfârşit numai după un an şi mai bine,când „Cuvântul Poporului“ a pornit din nou la drum, neîntrerupt apoi pănâ az. In Septemvrie 1923 ne mutăra tipografia la Sibiu, pentru a putea aduce înbunătăţiri technice şi redacţionale, cerute de progresul vremii. Şi dacă ulterior pe frontispiciul ziarului nostru s-a scris, că este organul partidului naţionalagrer o mărturisim azi cu faţa curată, că în coloanele noastre niciodată nu am propovăduit ura şi desbinarea între fraţi, nu am făcut demagogie stearpă, nu am aţâţat spiritele pentru scopuri meschine, dar totdeauna am cerut cinste, ordine şi legalitate. Am mărturisit un patriotism sacru năltând faptele mari, am reamintit obligaţiunile noastre naţionale, am legat de sufletul tuturora iubirea de limbă, lege şi neam. fostă activitatea noastră a fost îndreptată în a deschide orizonturi culturale noi in pătura de jos, în a înălţa sifletele şi în a biciui moravurile cari tindeau spre decădere. Fă ard un mic bilanţ al drumului străbătut timp de cinsprezece ani, întâmpinăm noul an, care începe cu conştiinţa datoriei împlinit, de obârşie şi a mărginenilor din plasa Săliştei, şi ca drept recunoştinţă să fim sinceri şi să ne punem mâna pe inimă şi să ne întrebăm, cu ce recunoştinţă răsplătim faptele măreţe ce le-a săvârşit acest mare suflet de român? Ar fi timpul suprem să revenim şi în ora a 12, şi să ne alipim pe lângă Domnia Sa pentru ai asigura tot sprijinul nostru moral neprihănit, să nu mai dâinuim în greşala de până acum, pentru că cu nimica nu-i putem răsplăti binele pe cari ni l a făcut tuturora decât cu recunoştinţa. Un alt preţios colaborator la Cuvântul Poporului, şi demn mănuitor al condeiului este a fost şi va rămâne DN. Berghia Deasemenea printre bunii colaboratori ai acestui jurnal cu plăcere amintim pe o seamă dintre învăţătorii, profesorii şi preoţi, şi o parte dintre intelectualii din jurul Sibiului, dar in special pe dl învăţător I. Tatu din comuna Slimnic, care sa evidenţiat intrun mod demn. Ne face să credem că şi pe viitor va contribui tot în aceiaş măsură de publicitate ca pănă acum ? Iniţiatorului şi proprietarului acestei gazete îi dorim sănătate şi perseverenţă in tot ce e bun, frumos şi românesc . Tuturor colaboratorilor, pe cari nu din rea voinţă ci din trecere cu vederea, nu i-am amintit că au contribuit la existenţa şi dăinuirea acestei foi româneşti, le exprimăm mulţumiri şi-i rugăm să binevoiască şi în viitorul apropiat şi depărtat să-şi depună obolul lor intelectual. Cu ultima dorinţă şi rugăminte, dorim abonenţilor, sprijinitorilor şi cetitorilor acestui jurnal, anul nou 1933 fericit şi să nu-şi uite in timpurile acestea de grea existenţă ca posibil cât mai neîntârziat să-şi achite abonamentul şi să îndemne şi pe alţii să aboneze această românească foaie pentru a-i putea asigura existenţa apariţiei şi să putem avea satisfacţii, ca săi serbăm şi jubileul de 25 ani. C. CRISTIU profesor liniu ii jumătulu dein înlumarsa liniului „Linii Pupilii“ Era in primăvara anului 1919 îndată după alipirea Ardealului pe vecii-, ţara mamă, comunitătişte luase în dezvoltarea ei culturală, şcolară şi naţională un nou avânt. Se simţea nevoia înfiinţării unei librării româneşti pentru comună şi jur. Tânărul bărbat destoinie şi anume pregătitile Măgean a luat hotărârea în deplin acord cu persoanele intelectuale din plasa Sălişte, deşi cu însemnate jertfe materiale, mai ales imediat după răsboiu, să deschidă prima librărie şi tipografie din această comună fruntaşe. Nu mult timp după aceesa, la stăruinţa dlui Mogeanu şi cu concursul altor intelectuali din Sălişte luă fiinţă şi să apară şi foaia săptămânală „Cuvântul Poporului.“ Cu siguranţă că nu greşim, când cu deosebită satisfacţie şi recunoştinţă şi aici ca şi în alte multe predilecţiuni de pură cultură românească, că partea leului, o are eruditul şi neobositul profesor universitar Dr. Ioan Lupaş, fiu al comunei Sălişte, carele în tot timpul existenţei acestei foi nu a pregetat nici cu scrisul şi nici cu fapta să asigure existenţa de apariţie a acestei gizele săptămânale. Dar totodată acest suflet mare de om şi a dat tot concursul moral şi material pentru înaintarea in toate privinţele a comniei sale „Cuvântul Poporului“ împlineşte cincisprezece ani de conţinuă apariţie. Aniversarea acestei gazete — aproape un jubileu când ne gândim la sărăcia ce bântue după războiu în ziaristica românească de dincoace de Carpaţi — nu este numai un prilej de înviorătoare bucurie pentru cei cari au contribuit prin scrisul lor la menţinerea ei, nu trebue să aducă numai sentimentul de satisfacţie a unui drum străbătut, ci cată a fi ceva mai mult. Trebue să fie un moment de reculegere un popas, în care repriveşti trecutul şi-ţi fixezi gândurile printr'un serios examen de conştiinţă. O gazetă care nu vrea să fie numai întreprindere de comerţ — şi gazeta noastră nu a vrut şi nu nu vrea deloc acest lucru — trebui să aibe în primul rând o atitudine în faţa ansamblului de probleme ce se pun societăţii in mijlocul căreia apare. Nu e un lucru tocmai uşor, mai ales astăzi. La fiecare margine de drum, uneori la margine de codru, se aţin astăzi doftori, cari îşi fac reclamă la felul lor că au leacul miraculos pentru vindecarea relelor, care bântue Ţara. Aceste leacuri sunt teoriile. Sunt mulţi astăzi cugetătorii — unii serioşi alţii mai puţin — cari işi frământă creerul cu grelele probleme ce s’au apărut asupra noastră şi nu e totdeauna uşor să alegi din ele adevărul de rătăcire. Răspunderea este mare atunci când prin atitudinea ce o adopţi, comunicând-o, poţi influenţa şi pe alţii. Statul nostru a fost condus după războia de teorii aproape totdeauna alături de realitate, a trăit din formule. Guvernele se intitulau pompos „de refacere“ de „uniune naţională“ sau tragic „de sacrificiu“ şi aşa mai departe. Şi aproape fiecare guvern nou aruncă marii formule noui de la faimosul „prin noi înşine" până la neseriosul „Stat ţărănesc“. Liberalii au crezut, sau s-au făcut a crede, că fericesc ţara industrializând-o pe spatele agriculturii naţional-ţărăniştii trâmbiţează dispreţ pentru oraşe, „vampirii satelor“ şi refuză să acorde dreptul la viaţă altora decât plugarilor. Rezultatul îl vedem: şi industria şi comerţul ca şi agricultura sunt astăzi la pământ, sugrumate. Şi, curios lucru, atât guvernul industrializării forţate, cât şi cel al reţărănizării absurde au întrunit pe rând la epoci apropiate voturile majorităţii poporului. Aceasta dovedeşte că opinia noastră publică nu este încă formată. Nimeni nu se teme că minţind odată va fi huiduită a doua oară. Şi într'adevăr mincinoşii sunt cei mai bine cotaţi oameni astăzi, la noi. Opinia publică este un zăgaz, acolo unde ea ştie ce vrea şi încotro tinde, contra tuturor teoriilor vătămătoare izvorâte din setea de inovaţie şi de atâtea ori din vinovata lipsă de înţelegere a timpului. Fiindcă nu s-a găsit încă acel om, care să poată spune cu conştiinţa împăcată, dacă nu e escroc, că el, singur, e copt pentru a guverna o ţară. La noi acest zăgaz a lipsit. Aci, în formarea unei opinii publice luminate, apare rolul greu al unei gazete. Aceasta trebue să fie ţinta ei, impusă de conştiinţa că prin aceasta realizează supremul bine pentru societate. Gazeta noastră, modestă, are totuşi satisfacţia de a putea (Muri li un popas... de D. I. HERŢIA Nr. 1 !