Cuvântul Poporului, 1938 (Anul 20, nr. 1-13)

1937-01-10 / nr. 1

Nr. 1. „CUVÂNTUL POPORULUI" Scrisoare deschisă Dlui D. V. Toni, preşedintele Asociaţiei generale a învăţătorilor din România Am citit articolul D-Voastră publicat în „Curentul“ din 17 Dec. tv. intitulat: „Până când?“ Revolta zecilor de mii de învăţători şi-au găsit un explozi­­bil sufletesc în adevărul celor spu­se aci. Da! Organele de control sunt nişte hârbe politicianiste cu care se joacă cum vreau politiciani de meserie. Funcţia e atât de compromisă de orice dascăl bine pregătit re­fuză hotărât să se mai gândeas­că la un astfel de post, care în loc să înalţe persoana, o coboară Lichelele sunt iertate de pă­cate şi făcute pe sub mână, iar oamenii cu un conţinut sufletesc mai bogat şi mai curat sunt trăs­nit fără milă şi aruncaţi la coa­dă ca să nu cumva să se urce vre-o virtute în vârful piramidei. Da! „Şcoala îşi trăieşte exis­tenţa într’o atmosferă viciată de politicianism“. Subscriem cu am­bele mâini. Dar fraza „Şcoala românea­scă are astăzi în fruntea ei un patriot care ar voi s‘o vadă cât mai consolidată şi cât mai sus, un om care nu-i stăpânit de sec­tarism politic, un susţinător ho­tărât al corpului didactic, noi n‘o putem subscrie. După noi e o tactică şi nici­decum o convingere a □­ Voastră. Apoi dacă Ministru­l Ministru poate sta o viaţă de om în fruntea unui departament „viciat de po­liticianism*? Am umblat la toate ministerele. Nici un minister nu geme de atâţia intervenţionişti ca Ministerul educaţiei naţionale. Apoi dacă D. Petre Ghiţes­­cu e „factotum“ la acest depar­tament ce consolidare mai însea­mană aceasta. H­istos n‘a propa­gat creştinismul cu ajutorul lui Iuda.— Ce înseamnă să mai păzeşti o pădure uscată şi putredă, sau de ce să mai stropeşti cu apă ră­dăcinile unui stejar fără viață. Biet grădinar la o grădină distru­să de coropişnite, cari ţi-au fost măsurile o viaţă de om, arată-ne o singură coropişniţă moartă, că ţi a distrus grădina şi te credem că ai încercat. M-a impresionat citatul luat din convorbirea cu Vlasack, pre­şedintele învăţătorilor Ceho-Slo­vaci, nu se poate concepe să se dea o direcţie de şcoală drept răsplată pentru servicii electorale şi sunt foarte rare pedepsele*. Pe acelaş femeiu stau Francezii şi Englezii. Doamne ce-i la noi ! Cu schimbarea unui guvern se schi­mbă şi servitorii şi portarii şi vă­carii satului, nu mai vorbim de schimbarea directorilor şcolari. Aici e o curată revoluţie. Asta după noi nu înseamnă patriotism, nici consolidare. E dea­­dreptul trădare şi anarhie. Pro­verbul „de la cap se impute peş­tele“ nu se poate desminţi aşa de uşor. Nu Vă acuzăm, aţi făcut prea mult pentru învăţători ca să co­mitem această greşală. In calita­tea ce vă găsiţi e greu să goliţi tot paharul adevărului. Vă înţele­gem. Dar ne mai permitem o în­trebare. Nu cumva şi Asociaţia ce cu onoare o conduceţi e vi­ciată de politicianism? Nu sunt in apropierea D-Voastră imediată persoane cari fac politică de mare calibru şi cami reped cu ghiuiele in colegii de altă credinţă politică ? Iată un subiect atât de actual, atât de crud şi atât de adevărat pe care o solidaritate silită Vă obligă să nu­­ trataţi. Şi acolo dele D Voastră în jos e aproape tot putred şi conrupt D Ie Tonî. O creangă verde şi sănătoasă in vârful unui copac scorburos şi ros de viermi­ politici rezistă la adieri uşoare, dar e doborâtă ca şi când n'ar fi fost, de patosul unui vifor năpraznic. Întrebăm şi noi la rândul nostru cât veţ­ mai putea suferi ca unii din co­legii D Voastră din comitetul A­sociaţiei să prigonească pe învă­ţători. Până când va mai prigoni nu Ministru, ci Asociaţia însăşi pe învăţători ? Eu caracterizez asociaţia prin membrii comitetu­lui ei. Până când, D­­e Toni, până când ? Aştept răspuns ! Cu stimă: ION TATU, înv. student latină „Cuvântul IM Laudă de la început până la sfârşit. Am dres şi am făcut. Pen­tru naţie şi pentru ţară, Prefectul şi de data aceasta i a in trecut pe ceilalţi redactori ai ziarului. Sus­ţine că el e cel mai harnic Pre­fect din România. Ei au spus ce-au făcut pentru popor, dar n-au putut niui măcar să scrie dacă au făcut ceva din avuţia lor. Dar şi-au uitat să scrie cât au făcut pentru ei din aceşti trei ani de guvernare. Aici e rândul no­stru să ne spunem cuvântul. Deşi nu-i mai ţin curelele să se pună cu noi, lupta o socotim abia în­cepută. Tot aici am citit înscrierea de noui membrii in partid. Dar te loveşti de cuvintele: „pensionar“, „trecut în pensie“. Asta-i bună ! Asta e semn că partidul Liberal şi a sfârşit cariera, a înălbit, a imbătrânit, s-a scorojit, şi după o guvernare chinuită şi cârpită trece la pensie. Da! partidul Liberal nu va mai trece ca de obiceiu în opo­ziţie, e prea bătrân şi lipsit de tineret, el va trece în pensie tu­şind şi lecuindu-şi junghiurile. Greu mai e să te vezi bătrân, când tinerețea strălucește în ju­rul tău, iar tu pensionar să auzi cântecul: „Ochii văd inima cere „Ce folos că nu-i putere.­­ Pag. 2 Mițiatia flării Mii Hoi. Urmând o tradiţie adânc Înră­dăcinată in sbiciuirile poporului nostru ziua de Anul Nou a fost sărbătorită in toată ţara cu un fast impresionat. In Capitală serbarea Noului An a decurs într'un cadru solemn. La ora 11 s-a oficiat la Sf. Patriar­hie serviciul divin în prezenţa M. Sale Regelui şi a unei numeroase asistenţe. După te-deum-ul de la Patriarhie a avut loc — la ora 12 — recepţia de la Palatul Regal unde M. Sa Regele Carol II, a primit pe membrii guver­nului pe membrii înaltului Cler şi pe înalţii demnitari ai Statului. In numele ţării au adresat urări Suveranului dl. Gheorghe Tătărescu şi I. P. S. Sa Patriarhul Miron, Răspunsul M. S. Regelui. M. S. Regele a răspuns acestor urări cu următorul discurs: „Ţin să vă mulţumesc pentru cu­vintele ce ni le-aţi rostit, în numele Ţârii şi a Bisericii, în această primă zi a Noului An. Este o zi în care avem datoria de a gândi la anul care a trecut şi mai ales să ne pregătim pentru anul ce vine. Anul care a trecut, cu toate că­­ a fost plin de griji, cu voia lui Dum­nezeu şi cuminţenia oamenilor a tre­cut în pace şi a dat anumite semne­­ de înviorare şi de prosperitate. Fie, ca aceiaşi voinţă supremă şi aceiaşi cuminţenie să ne păstreze şi anul ce vine ca un an de pace şi un an de belşug. Acum doi ani, tot cu un aseme­nea prilej, am dat o indicaţie de pro­­gram­ de guvernare, program care se rezuma într-un singur cuvânt: gospo­dărie. Văd cu plăcere că, în anumite ra­muri ale activităţii noastre publice am a ţinut oarecum seamă de acest sfat şi că acest simţământ — că prima grijă a acelora cari sunt chemaţi să cârmu­­­iască ţara, este de a apăsa din ce în ce mai mult pe acest sentiment de gospodărie — îşi face din ce în ce mai­­mult drum în spiritul conducăto­rilor şi hotărât devine o cerinţă tot mai acută a tuturor locuitorilor ace­stei ţări. Cari vor putea fi realizările a­­nului 1937, nu este locul să spunem aci.— Ştiu totuşi să sunt trei comanda­mente superioare, cari vor cere pen­tru ţară orice sacrificii, este oştirea sunt drumurile şi este sănătatea publică. Aceasta, cu toate mijloacele res­trânse pe care le avem la îndemână, se vor putea înfăptui in parte, dacă la chiverniseala lor va sta acel spirit de strânsă şi cuminte gospodărie. Atât guvernanţilor de astăzi, cât şi celor cari, în decursul vremurilor, vor fi chemaţi să conducă această ţară. Le dau acest sfat, dacă vor să păstreze un renume, dacă vor să fie iubiţi de această ţară, le dau acest sfat, dacă vor da tot sprijinul, pe care trebue s- l dau guvernelor Mele, aceasta va depinde înainte de toate, de astăzi înainte, numai şi numai de sentimentul absolut de gospodărie şi de utilitate publică. Ţara aceasta şi Întreg poporul Meu, să fie convinşi că din acest loc, unde mă găsesc prin voinţa Celui A­­tot Puternic şi prin voinţa poporului meu, eu sunt acela care voi sta strajă neclintită, pentru ca acest deziderat al meu şi al Ţării, să se împlinească cu sfinţenie. Sunt sigur că toţi aceia, cari au cari vor avea, sau vor să aibă, o răs­pundere în această ţară, mă vor pri­cepe. Ca pretutindeni, sunt şi la noi unii mai optimişti, iar alţii mai pesi­mişti. Astăzi voi face apel la cei pe­simişti, — căci cu cât crezi că lucru­rile merg mai rău, cu atât trebuie să-ţi dai silinţa ca ele să meargă mai bine; de aceia apelul meu la unire, apelul meu la colaborarea sufletească pe care rând pe rând şi zi de zi le am făcut conducătorilor acestei ţări, se îndreaptă astăzi către aceia care văd mai mult rău decât bine şi care deci trebue să priceapă că or­ice patimă personală trebue lăsată la o parte şi că numai satisfacerea intereselor ţării poate să îndepărteze răul, pe care-l văd ei. Urând Ţării şi poporului meu un an nou fericit, plin de prosperitate şi de linişte, îmi reînoiesc făgăduinţa că voi fi acela care, fără prihană şi fără odihnă, voi sta de veghe, ca această linişte s­ă se păstreze şi această pros­peritate să se întărească. Aşa să ne ajute Dumnezeu. Discursul M. S. Regelui a fost Indelung ovaţionat de asistenţă, garşul de foc. Veniţi cu toţi copii Din munţi şi din câmpii! Azi patria pe noi Ne chiamă la război S’o scoatem din nevoi In răcnete Şi ‘n trăznete Vom face sufletul din noi. Vom repezi ‘n duşmani­­: Ung­uri şi I dani R­e­volta şi biestem­. Căci preş săraci suntem, I Căci ezi doar tară­ avem, în răcnete Şi ‘n trăsnete Tot sângele să-l facem vrem. Vrem ţară de români, Nu slugi, ci vrem stăpâni. Destul am fost muşcaţi De câini şi lupi turbaţi, Acum vă deştepta­ţi! In răcnete Şi ‘n trăsnete Asupra lor vă aruncaţi. Cu Cuza-Ooga, no? Lupta vom ca eroi Tot tânăru-i ostaş Din sate şi oraş !n oastea lui Lupaş. In răcnete Şi ‘n trăsnete Vom fulgera pe-orice vrăşmaş. Ioan Tanu. Marşul de mai sus s‘a cântat cu­­ o mare însufleţire de cei 60 lăncieri , disciplinaţi din com. Slimnic, pregă- t­­iţi de înv. I. Tatu, în ziua de 27 Sept. I 1936 cu ocazia congresului Naţional­­l Creştin din Sibiu. Se cântă pe melodia „Imnul pre­­militarilor" (Ce veseli suntem noi....) . Primele cinci versuri se repetă, se trece la restul de 3 versuri cam­ iar se repetă. Adecă fiecare strofă e ruptă în două şi fiecare parte se cântă de două ori separat. Lăncierii noştri­ sunt îndrumaţi , să înveţe acest marş atât de sgudu- i­­or.

Next