Cuvântul, iunie 1925 (Anul 2, nr. 169-192)
1925-06-10 / nr. 175
ANUL II No. 175c Miercuri 10 Iunile 1925 Redacţia şi Administraţia 4. STRADA SĂRINDAR, 4 Telefon 78/09 Administraţia 78/10 Redacţia Director: C. GONGOPOL --------*------- In pagina IV Manifestaţia liberală de la Bacău 2 Lei 4 pagini S'au creiat de către ministerul artelor trei premii anuale intitulate : premiul naţional de proză premiul naţional de poezie, premiul naţional de critică şi istorie literară. Aceste premii (fiecare în valoare de 100.000 lei) au menirea să designeze valori literare definitiv consacrate, cu hotărâtoare influenţă asupra ritmului ulterior al creiaţiei literare, am putea spune creiatori de nuanţe şi sensibilităţi sau mai precis scriitorii şi poeţii reprezentativi ai literaturii contemporane. Intenţia nu a fost rea dar realizarea nătângă. Căci trebue să porţi pe umeri o tărtăcuţă nu un cap, să fii străin de literatură ca de graiul tracilor, cum este o onorabila nulitate de la culte şi arte Al. Lapedatu, spre a-ţi imagina că în fiecare an poţi alege trei scriitori români reprezentativi. Semnalăm acest greşit punct de vedere în consacrarea oficială (căci nimănui să nu-i treacă prin minte că valorificările comisiei premiilor naţionale sunt obligatorii pentru criteriile critice individuale) ca în viitor un ministru ceva mai inteligent ca bobleţul personaj de la Culte şi arte, iar în raport cu literatura ceva mai aproape de ea, să modifice normele premiilor naţionale. In locul acordării anuale de premii să se dea odată la cinci ani şi atunci nu o şuu de mii de lei care în reaptate nu înseamnă decât 2500 lei aur ci o sumă de 500 mii lei ce ar echivala valoarea şi greutatea marelui premiu Năsturel pe care îl acordă Academia Română (evident ne gândim la anii când leul era anul). Acordându-se odată la cinci ani, literatura română ar putea număra ca valori aproximativ naţionale cam 20 de prozatori, 22 de poeţi şi 20 de critici pe veac. Cam excesiv şi prea puţin sever criteriu, dar oricum mai judicios. .Anul trecut — lipsea premiul naţional de critică şi istorie literară — s-au decernat cu o vădită înţelegere a semnificaţiei acestor premii d-lui Mihail Sadoveanu şi d-lui Octavian Goga. Evident şi prozatorul Sadoveanu şi poetul Octavian Goga înfăţişează două momente caracteristice cu repercusiuni ulterioare în ritmul evolutiv al literaturii româneşti. Anul acesta — a apărut şi premiul naţional de critică şi istorie literară—în comisie şi-au făcut loc pe primul plan socotelile şi duşmăniile de club politic. Să precizăm. Vom recunoaşte că premiul naţional de proză s'a acordat cu înlesnire şi dreaptă judecată (nici nu era prea grea alegerea) d-lui Ion Al. Brătescu-Voineşti. Premiul naţional de poezie s‘a acordat cu o vădită uşurinţă d-lui Mihail Codreanu uitânduse de o pildă O. Carp — dar unde uşurinţa de judecată literară a făcut loc minciunei politicianilor este în alegerea celui care înfăţişează într’o mai amplă măsură critica şi istoria literară. Sunt foarte bun prieten cu d. G. Bogdan-Duică, pasiunea sa de amănunte, exactitatea informaţiilor sale, tinereţea firei sale şi sprinteneala judecăţii m-au sedus totdeauna (ultimele lucrări „Istoria literaturii române“ şi Viaţa şi ideile lui Slimeon Baxanţiu o dovedesc) dar oricât iubire şi stimă aş avea, condescendenţa faţă de adevăr mă obligă să pun în lumină unele lucruri urâte — de care premiatul este cu totul străin. Necontestat că istoria literară românească a fost creiată de d. N. Iorga, concepţia de ansamblu, fixarea unui cadru în care diversele năzuinţi, multiplele influenţe, variatele individualităţi s-au integrat într'un ritm unitar, a fost formulată cu grandoare în evocarea istorică de d. N. Iorga. Nu este o exagerare de trepăduş aşteptând milog o promovare de la starea de conferenţiar îndoelnic la universitate la o stare mai sigură de profesor, ci afirmarea onestă a unui adevăr ce ni se impune. „Istoria literaturii române în veacul al XVIII (vai cu ce entuziasm susţinut o utilizează până la epuizare d. I. Bianu la cursul său de istorie literară!) ca şi Istoria literaturii române în veacul al XIX sau — fără a mai aminti alte lucrări ce ar însemna pomenirea unei biblioteci întregi — „Cărţi reprezentative în viaţa omenirii“, stabilesc o metodă în istoriografia literară — creiază o şcoală în critica istorică a literaturii. Tot ce s a lucrat ulterior în istoria literară, nu a fost altceva decât o continuare, cu aceiaş metodă şi în acelaş cadru fixat de d. N. Iorga. Dar în critica literară în ctul să pomenim activitatea prodigioasă de la „Semănătorul“ şi „Floarea darurilor“.Atunci cum se tălmăceşte această omitere? Foarte simplu. Fostul chibiţ istoric al d-lui N. Iorga —trepăduşii d-sale s-au verificat ulterior totdeauna ca neîntrecute javre — adică d. Al. Lapedatu n‘a uitat câteva neplăcute urecheli suferite la Cameră din partea d-lui N. Iorga. Ori d-Lapedatu a prezidat comisiunea premiilor naţionale din care făcea parte şi d. Octavian Goga care la rândul său n‘a uitat flecăelile suferite tot la Cameră şi tot din partea d-lui N. Iorga — mai adăugăm la d. Goga şi tendinţa de a atrage în politică alături de d-sa pe d. Bogdan-Duică. Dispunând lapedatul de la arte de votul d-lui Octavian Goga (ba bine că nu) cu d. Corneliu Moldovanu nu a fost prea greu — fiindu-i subaltern — să-i impună alegerea d-Lui Bogdan Duică. Majoritatea de trei — din cei cinci — a putut da pe această cale o revanşă nătângă, faţă de înfrângerile penibile din politică. Dar mai sunt oare aceste premii—premii naţionale când sunt date sub presiunea antipatiilor sau măruntelor socoteli politice? Politica şi de data aceasta spurcă sub forma găinaţului judecăţii critice, al lapedatului de la fete. Pamfil Şeicaru Camera de punere sub acuzare, a admis apelul parchetul lui şi a decis arestarea preventivă a confratelui M. Cortorus vinovat de a fi pedepsit impertinenţa grosolană a chestorului mamelucitor liberali. A trebuit reunirea luminatei competenţe juridice şi intransigenta independentă de conştiinţă a trei consilieri de curte, pentru ca sacro-santa falcă a d-lui Manolescu-Strunga să dobândească reparaţiunea pe care zadarnic cearcă să i-o dea dantistul Sancţiunile de care a fost ferit agresorul dlui Pan. Halippa, şi maestrul bătăilor organizate celebrul căpitan Popescu au fost cu severitate aplicate unui om ofensat care a înţeles să-şi ia satisfacţia îndreptăţită. Şi această operaţiune s’a făcut în dispreţul tuturor legilor şi a uzanţelor utilizate până acuma în cazuri similare. Interesul instrucţiei nu poate fi invocat căci mărturisirea d-la Condrus face orice instrucţie inutilă. Calitatea şi situaţia socială a d-lui Condrus îndepărtează orice temeri că s’ar putea sustrage sancţiunilor legii iar siguranţa şi ordinea publică nu erau întru nimic ameninţate de un om care poartă panglica legiunei de onoare şi al cărui trecut e cea mai deplină chezăşie de perfectă onorabilitate. Ceace a refuzat conştiinţa judelui instructor şi a trei judecători de tribunal a fost acceptat de instanţa superioară. Este desigur o foarte curioasă divergenţă de opinie cu atât mai curioasă cu cât se produce într’o speţă atât de lipsită de controverse juridice. Ceace pune însă intr’o şi mai ciudată lumină încăpăţânata persistentă a parchetului condus de ministrul justiţiei este faptul că pentru o vină similară victima de azi a obţinut pedepsirea disciplinară a judecătorului care îndrăznise să pronunţe o hotărâre condamnatoare. Prin urmare arest preventiv pentru vinovaţii de bătae atunci când sunt din opoziţie şi complectă impunitate garantată prin terorizarea magistraţilor, atunci când un protejat cd guvernului comite aceiaş infracţiune. Guvernul poate fi mulţumit de opera de „liberalizare” a justiţiei întreprinsă cu atâta tact de d. Mârzescu. Regele şi reforma administrativă Ce aşteaptă opoziţia de la Suveran „Stăpânul“ partidului liberal CODIM Viol Brail-B. D. Orbanu Prin reducerea la tăcere a opoziţiei guvernul şi-a atins, cel puţin de fapt, scopul: votarea reformei administrative este asigurată. Intr’o singură şedinţă de-o oră jumătate. —I s’a făcut REGELE FERDINAND experienţa. S'au „votat” 100 de articole. Ceeace însemnează că, oricât ar protestat majoritatea tratată ca şi opoziţia, oricât s’ar opune aceasta din urmă, — proectul de reformă administrativă va fi smuls Camerii în două-trei şedinţe-Car d. Vaida, în numele opoziţiei unite, a ridicat în faţa băncii ministeriale spumegânde de furie spectrul textului constituţional . Regele poate refuza sancţionarea şi promulgarea unei legi lipsită de girul valabil al discuţiunei libere în Parlament. Actualităţi politice mâne astfel o simplă dovadă de neruşinarea politică a unui guvern ce şi-a perdut minţile. — Nu amestecaţi pe Rege în luptele politice, — a bâjbâit după un răspuns d. Duca. Dar chestiunea a rămas înfiptă ca un cui în inima guvernului şi nu poate fi despărţită de proectul de reformă care va fi dus Suveranului pentru sancţionare. Opoziţia, siluită în Parlament, aşteaptă de la Suveran sancţiunea atotputerniciei abusive a regimului Ion I C. Brătianu. Partidul liberal n’a suportat niciodată în cursul deceniilor de când există tirania pe care o sufere astăzi din partea d-lui Vintilă Brătianu. Nici d. Ionel Brătianu n’a îndrăznit să-și maltrateze vre-odată partizanii, cum îi maltratează d. Vintilă Brătianu, dela umilul deputat din fundul Cadrilaterului până la fruntaș al partidului sau chiar ministru. Ceeace s’a petrecut zilele trecute între ministrul de finanţe şi d. Orleanu, preşedintele Camerii, este caracteristic. D. Orleanu, bătrân liberal, fost ministru, preşedinte al Camerii a trebuit să sufere injoncţiuni jignitoare adesea , de astădată însă n’a mai voit să cedeze. Faptele : D. Vintilă Brătianu a cerut să se declare cu anticipaţie obstrucţia opoziţiei, pe baza noului regulament. D. Orleanu a refuzat, — şi d. Vintilă Brătianu i-a întors spatele. D. Orleanu, pentrucă aceasta s’a făcut totuşi cu ajutorul unui vicepreşedinte oarecare, ca de-D VINTILĂ BRATIANU clarat că nu va mai prezida nici o şedinţă a Camerii la votări de proecte şi-a plecat indignat la Galaţi, nu însă înainte de-a comunica d-lui Ionel Brătianu : „ Megalomania lui” —adică a d-lui Vintilă Brătianu — va pierde partidul liberal. In orice caz, cât mai sunt preşedinte de Cameră, nu voiu tolera să mă trateze ca stăpân pe slugă. Iar d. Vintilă Brătianu, imediat după conflict, a declarat: — E ultima oară când mai joacă un rol. Preşedinte de Cameră nu va mai fi... Poate primar la Galaţi ! Autentic-Reforma administrativă va ră PĂIANJENUL LUCREAZĂ Păianjenul lucrează. Nu s-a votat încă legea privilegiului Băncei Naţionale şi alte opt nouă bănci liberale se înfiinţează deodată în diverse oraşe de provincie, prin capitalurile pe care Banca Românească le pompează de la primul institut de credit. Astfel tot mai mult Banca Naţională ca odinioară Bastilia pentru absolutismul monarhic, reprezintă fortăreaţa autocratismului bancar, unde mâine seniorii incapacităţii dovedite, desfrânatului ilegalism şi arbitrariului brutal se vor închide o bucată de vreme, inexpugnabili şi trufaşi, aşteptând rezultatele timidnţei ori inexperienţei adversarilor. Opt bănci aproape într-o singură zi!... Bate la uşa ceasul retragere!, după cel mai cumplit faliment politic şi moral ce a putut să dea guvernarea unui mare partid. Şi nici o idee nouă, nici un curent de primenire, nici măcar o preocupare de un ordin mai inalt... Dar opt bănci noui ca un lanţ de fortificaţii intermediare. Păianjenul lucrează. Pânza se întinde, creşte. Şi uitându-se cu dispreţ, la muştele căzute în laţ, miluite provizoriu cu nădejdea unui guvern de intendenţă al liberalilor în opoziţie, victime ridicole pe care le va devora la clipa oportună, păianjenul pare că spune, către cei care nu-i nemeresc cu aşchiile lor uşoare : Ei şi ? Am să mă ascund o bucată de vreme... Nu mă veţi mai vedea pe mine... Veţi avea la rândul vostru stăpânirea şi puterea. Dar numai aparenţele lor. M-aţi lăsat prea mult să-mi ţes în tihnă laţul. Şi de opera mea nu vă veţi atinge... Nu veţi îndrăzni, ori nu veţi fi lăsaţi. Orice veţi face alt, voi rămâne puternic... Şi-am să mă pot odihni într'o linişte netulburată, păianjenul are dreptate. Toată surprinzătoarea încăpăţânare de a sta la guvern, chiar ştiută fiindu-i lăcomia s a partidului liberal, n a fost şi nu e în funcţie de nici o reformă politică desinteresată... Legea administrativă şi fugara ei aplicaţie imediată este poruncită de scopuri bine cunoscute... Sânt o serie de alegeri ale căror consilii trimit câte un senator de drept în maturul Corp al nouei Constituţii. Dar pentru privilegiul Băncei Naţionale s’ar fi sacrificat orice reformă, cum se va face cu proectul asupra băuturilor spirtoase şi celelalte anunţate. Atât mai bine pentru el şi forţa lui Inatacabilă — ce rol poate avea ţara, liniştea şi binele ei ? — dacă partidul liberal ar reuşi să-şi instaleze intendenţa într'un provizoriu guvern succesoral. Dar dacă nu, este asigurat prin resorturile lui econmico-financiare şi de menţinerea osaturei partidului şi de disciplina şi fidelitatea cadrelor lui militante... Opt bănci într'o zi ! Mai mult ca oricând opoziţia îşi poate da seama de realitatea pe care au îngăduit-o funestele ei divisiuni şi uşurinţe, — şi mai ales să înţeleagă imperativa datorie de mâine, — ori cu câte jertfe de muncă, de energie și de amor propriu va trebui îndeplinită. C. Gongopol Cehoslovacia de T.DE VECHI In urma unei amabile invitaţiuni a guvernului de la Praga am avut prilejul vizitărei admirabilei ţări ce este Cehoslovacia, timp de două săptămâni, o întoarcere de vizită ziariştilor din republica vecină cari au fost în România toamna trecută. Dacă guvernul şi-ar da seama cât foloseşte contactul ziariştilor, cu cât o vizită ca cea făcută de grupul de gazetari români în Cehoslovacia este superioară în rezultate bune tuturor propagandelor prin broşuri pe care nu le citeşte nimeni sau prin misiuni inutil de solemne, este neîndoios că cel puţin în fiecare an ar invita odată pe reprezentanţii ziarelor streine, nu călătorie de cunoaştere îndeaproape a ţării. Şi dacă am avea motive să vedem că vizitele, tăcute anul trecut din România de confraţii poloni şi cehi şi slo-paci sunt un început ce nu va rămâne fără de a doua zi, am avea dreptul să sperăm că nu este departe vremea când ţara noastră cu măreţele-i bogăţii şi admirabilu-i popor, se va bucura de o justă apreciere peste graniţe. Dar noi avem o hotărâră preferită pentru propaganda oficială, probabil pentru că e inexistentă şi pentru cealaltă propagandă, prin miniştri comis-voiajori, înarmaţi cu proecte de legi inaplicabile, cari stau de vorbă umiliţi cu bancheri neîncrezători şi trufaşi cu ziariştii, atunci când catadixesc să ia contact cu ei. Am stat două săptămâni în Cehoslovacia. Admirs-b Lt.__ primiţi pretutindeni întâmpinaţi de-o oficialitate deosebit de curtenitoare şi înconjuraţi cu dragoste de-o populaţie ale cărei sentimente se manifestau timide în faţa ceremonialului oficial, dar cu atât mai sincere pe feţele surâzătoare şi în privirile deschis prietenoase. La graniţă ne-au întâmpinat doui oameni, doui prieteni astăzi, şi d. Hyka, de la ministerul de externe cehoslovac, un tânăr liniştit, rece în aparenţă, de-o inteligenţă vie şi de-un tact remarcabil, excelentul nostru conducător în toată călătoria; şi d. Svikowski, un distins ziarist, care a vizitat România şi o iubeşte cu căldura temperamentului său de entusiast, reprezentantul Sindicatului ziariştilor din Praga După câteva ore plecăm în cea mai bună dispoziţie ca prieteni de o viaţă întreagă cu însoţitorii noştri către primul popas. Tatranska Lomnica, o mică staţiune climaterică odihnitoare, aşezată între vârfurile modeste ale munţilor Tatra, legată prin tramvai electric de alte mici localităţi cu vile cochete, cu hoteluri moderne şi sanatorii de tuberculoşi, după modelul celor din Elveţia. Regiunea e mult asemnănătoare celei carpatice. O vegetaţie bogată de brazi monumentali îmbracă coastele minuţilor; pietroşi şi goi sunt numai ici colo, unde i-au desbrăcat avalanşele sau unde se fac iarna sporturi ce atrag vizitatori numeroşi din toată Cehoslovacia. Sub dominaţia habsburgică regiunea Tatrei era frequentată cu deosebire de magnaţii unguri şi de mica nobilime austriacă care îşi crease aproape un privilegiu exclusiv de odihnă şi distracţie în colţurile acestea şi le păstrau un farmec intim şi un aer nobil făcându-le inaccesibile burghezimei şi mai cu seamă evreilor. Mi s'a citat, ca o interesantă curiozitate, faptul că nu mult înaintea războiului când în faţa burgheziei avute privilegiile de asemenea categorie ale nobilimii imperiului eru săpate şi când bogătaşii javrei pătrunseră indiscret şi sgomotoşi acolo, s-a produs în Camera magnaţilor o interpelare violentă împotriva invadării regiunei de către neblazonaţi şi s'a cerut guvernului să împiedice indezirabila apropiere... In minunata regiune a Tatrei n'am stat însă decât prea puţin ca să-i fi putut admira toate frumuseţile şi fermecătoarele-i aspecte. Abia câteva ore, într'o singură zi am vizitat şi Stary Smokovec şi Strabske Pleso, două splendide staţiuni la câţiva kilometri de Tatranska Lomnica — şi seara continuam drumul către o formidabilă cetate de fier, oraşul faimoaselor uzine Witkowice. De la frumuseţile vrăjitoare ale naturei treceam dea dreptul la impresionanta forţă a muncei. Niciodată n’am avut o senzaţie mai apăsătoare, copleşitoare chiar de cât când din liniştea majestoasă şi odihnitoare a munţilor m’am trezit în infernul vastelor uzine, între zeci de coşuri gigante, în atelierele de foc. Vizita în nesfârşitul oraş-unui Vitkovice, mi-a dat o reconfortantă impresie de forţă vie, de vigoare, de putere creatoare, de triumf. Vastele uzine în care oamenii par pitici faţă de măreţia lucrurilor, opera lor, rotiţe mute ale unui imens angrenaj în permanentă mişcare, furnici harnice într'un muşuroiu gigantic, — mi-au apărut mai târziu ca simbolizând întreaga ţară a Cehoslovacilor, uine toti muncesc cu râvnă, crează cu voe bună, îmbogăţesc pe zi ce trece ţara în care o conştiinţă senină a datoriei de împlini şi a rosturilor unui popor civilizat, animă şi împinge mereu, înainte. Pretutindeni se munceşte şi în lunga noastră călătorie, străbătând dela un capăt la altul pământul pehsolovac. n'am văzut de cât coşuri fumegânde de fabrici, n'am văzut un petec de câmp necultivat Ordonaţi, muncitori voioşi, bucuroşi de libertatea câştigată după secole de suferinţă, înţelenţi la da (Continuare în pagina ll-a._ _____ II Şl In vreme ce guvernul afişa pentru a nu ştiu alta oară, la Cameră şi'n coloanele „Viitorului'', primejdia care s'a adunat la toate marginile ţării, şi acuza trădătoarea opoziţie că nu înţelege prescripţiile patriotismului, un minstru plenipotenţiar arăta tntr'un memoriu, că s'a găsit pe suprafaţa pământului un popor şi o ţară extrem de binevoitoare României. De aşteptat ar fi fost, după atâta necaz liberal pe statele vecine, că măcar cu această ţară şi acest popor în chestiune, să se ocupe în măsura maximă a satisfacerii intereselor române. Atunci când acuzi toate statele, şi le acuzi pentru a-ţi masca lipsa de atenţie pentru interesele româneşti pe care ar trebui să le aperi în acele state sau în raporturile cu respectivele guverne, îţi incumbă să nu faci la fel când este vorbă de popoare şi guverne ce-ţi sunt binevoitoare. Dar guvernul liberal a socotit, că s'ar înjosi iremediabil să se coboare până la micimea Albaniei, tocmai el, guvernul marelui Dalai Lama balcanic. De aceea ministrul nostru de instrucţie publică a primit deunăzi un raport diplomatic de la ministrul României din Tirana, în termeni care dovedesc, că tot se mai găsesc printre plenipotenţiarii liberali oameni cu demnitate. D. prof. Simion Mândrescu acuză toate guvernele romăneşti, că n'au dat nici o atenţie numeroşilor români din Albania, iar pe guvernul actual — deci pe d. dr. C. Angelescu — că a dovedit „o indolenţă de neiertat faţă de solicitudinea actualului guvern albanez pentru românii săi. Guvernul albanez a pus României în vedere, că ar putea să înfiinţeze şcoli, biserici pentru aceşti români, să le trimită dascăli, preoţi, iar România nimic n'a catadixit să facă. Dar atunci ce să zicem de interesele românești din alte state cari ne poartă Sâmbetele ? Sofia, Iunie. — Opinia publică de aci a urmărit cu un viu interes tratativele între reprezentanţii Greciei şi Iugoslaviei, la Belgrad pentru reînoirea tratatului de alianţă, denunţate de guvernul iugoslav în toamna anului trecut. Se ştie că, în primăvara anului 1913, Serbia şi Grecia au încheiat un tratat de alianţă în contra Bulgariei El a dăinuit peste unsprezece ani, când deodată, din senin, cei din Belgrad au hotărât ca să-l denunţe. De ce a fost denunţat tratatul Cauza denunţărei lui a fost tot Bulgaria. Atât Grecia cât şi Bulgaria se angajase, la sfârşitul lunei Septembrie 1913, faţă de Societatea Naţiunilor, ca să aplice, pe teritoriile lor, cauza protecţiunii minorităţilor. Prin acest anganjament, Grecia recunoştea de fapt existenţa minorităţii bulgare în Macedonia. Aceasta nefiind pe placul Iugoslaviei, — şi spre a se face presiune asupra Greciei, să nu aplice protocolul iscălit la Geneva, — s’a denunţat tratatul. Ca să nu piarză prietenia Iugoslaviei, Grecia a făcut tot posibilul şi a anulat de fapt protocolul. După aceia s’a început negocierile cu Iugoslavia pentru reînoirea triatului înainte încă de a încheia acest tratat, Iugoslavia a cerut rezilierea câtorva chestiuni ce o interesau de aproape: lărgirea zonei din portul Salonic, acordată Iugoslaviei, regularea traficului pe linia ferată Salonic Ghergheli, renunţarea la exproprierea bunurilor rurale ale mânăstirei Sârbeşti Hilindar de la muntele Athos şi chestiunea minorităţilor slave din Macedonia. Asupra zonei din portul Salonic pentru comerţul de import şi export al Iugoslaviei precum şi asupra expropierei bunurilor rurale ale mânăstirei, Grecia s-a arătat dispusă să facă concesiuni. Linia ferată Salonic- Ghevgheli Când însă sârbii au cerut, ca să le cedeze linia ferată Salonic-Ghevgheli şi să se recunoască caracterul sârbesc al minorităţi slave din Macedonia, ea s-a opus cu îndârjire. Linia ferată Salonic-Ghevgheli a fost cumpărată acum câţiva ani, de statul Iugoslav. S'a format apoi o societate anonimă, pentru care s'a cerut dreptul de a exploata şi administra linia. Dacă Grecia admitea punctul de vedere iugoslav, atunci s'ar fi acordat de fapt eşirea Iugoslaviei la marea Egee, printr'o linie ferată iugoslavă, pe teritoriul grecesc, şi prin zona liberă din portul Salonic-Dar aceasta nu ajungea celor din Belgrad. Ei au mai cerut, ca Grecia să recunoască existenţa minorităţii sârbeşti în Macedonia cu drept cuvânt, grecii s-au opus şi la această cerere. Se spune chiar, că Ministrul Preşedinte al Greciei ar fi declarat, că statul elen nu poate să recunoască ceea ce nu există. Un reviriment în Grecia faţă de Bulgaria Aceste două cereri au făcut ca tratativele să se rupă. După cât ni se comunică, ele au mai provocat şi un reviriment în opinia publică din Atena în favoarea Bulgariei.Presa monarhistă ar cere o înţelegere cu Sofia şi tot în acest sens s'ar fi pronunţat şi o parte din presa republicană. Politica externă a Bulgariei fiind condusă de principiul: relaţiuni cât se poate de prieteneşti cu toate ţările, dar mai ales cu vecinii, — opinia publică bulgară ar vedea cu simpatie o înţelegere cu vecinii de la Sud. Pentru aceasta se cere ca Grecia să îndeplinească două condiţiuni: să aplice clauza protecţiuni minorităilor, aşa cum s'a angajat la Geneva şi să nu mai forţeze pe bulgarii macedoneni, ca să emigreze. Ar mai trebui să se acorde facilităţi refugiaţilor din Macedonia şi din Tracia ca să-şi vânză bunurile la imobiliare ..Cuvântul“ la Sofia Bulgaria şi minorităţile Intru cât priveşte Bulgaria, aflăm din cercurile oficiale, că ea se ţine de anganjamentul ce şi-a luat în Septembrie 1924, la Geneva, şi că aplice clauza protecţiunii minorităţilor. Ni se mai comunică încă, că guvernul bulgar nu s'a opus, ca o bună parte din greci, cari, pe baza convenţiunii de emigrare voluntară, făcuse declaraţii, că vor să pomenească Bulgaria, să renunţe la hotârârea lor şi să rămână în ţară. Se mai relevă şi faptul, că autorităţile poliţieneşti au primit la timp ordine stricte, ca să împiedice mobilarea populaţiunii greceşti, de cătestarea populaţiunii greceşti, de că, da. Momentul este, aşadar, foarte favorabil pentru înfăptuirea unei Înţelegeri greco-bulgare. D. Panait Istrati biciuie pe samsari De la apariţia Cuvântului am ţinut să clarificăm atitudinea noastră în chestiunea evreească, declarând că antisemitismul turbulent nu rezolvă nimic. Evreii nu sânt buni integral ca să ne determine la filosemitism,, nici răi integral ca să ne determina, la antisemitism. Simpatizăm cu sionismul, aceasta miraculoasă mişcare de reînviere a străvechilor tradiţii iudaice,—tocmai fiindcă iubim situaţiile clare. Urăm, însă echivocurile în materie şi mai ales, pe speculanţii ordinari ai acestor echivocuri. Am zis în primul rând, grupul Adevărului, această primejdioasă şi grasă întreprindere de exploatare a situaţiei evreimii umilite, această uzină hodorogită de provocări şi de ură. Toate învinuirile pe care le-am adus acestui grup de ziare erau atât de juste încât samsarii echivocului n'au găsit nici măcar curajul unei apărări bdiguite. Evreii adevăraţi, indecşi tic eroare nociu crezum witit-i semiţi — fiindcă noi facem critică în numele naţionalismului constructiv. Dar iată un umanitarist de marca Romain Roland, se întâlneşte cu noi exact în aceeaşi critică. Ed. Panait Istrati, celebrul povestitor al „Chirci Chiralina". A fost lansat în ţară tocmai de ziarul Adevărul. Dar când s-a convins omul cu cine are a face, a retezat brusc orice legături cu samsarii echivocului şi, cu îndrăcită vervă, îşi dă drumul revoltei morale: „Cunoaşteţi ceva mai abject, mai oribil decât un ovrei care se prezintă Costică?(E vorba de d.Costică Grauir dela Adevărul! n. r.) Când îl cheamă Moritz, — Moritz pur şi simplu — e,vreul nostru e om cu frica lui Dum, neeu, e un om de ispravă, e un om de cuvânt, nu face nici un rău evreii lor şi nici creştinii n'au să se plângă de dânsul. Dar când fiul lui, in loc să rămână Aizic sau Avram, îşi transcrie evreismul pe un nume creştin.— aşa cum s'ar transcrie numele nevestii, — şi dinine »0 pildă Aristid, atunci primejdia e mare, e mare de tot. E primejdie şi pentru evrei şi pentru creştini, şi unii şi alţii trebuie să se ferească atunci de dânsul. Atunci el s'ar închina la toţi zeii şi i-ar vinde pe toţi, se strecoară în ajun in casa marelui rabin, chit ca a doua zi să îngenunche în faţa preotului catolic sau protestant. Atunci el vrea să fie de toate: zaraf şi mecena, poet şi negustor, liberal şi ţărănist, — şi de fapt nu e nimic. Atunci el devine, cum l-a calificat un vajnic fruntaş al neaoşismului integral : Un rău fiu, un rău soţ, un rău tată, un rău om de afaceri, un rău om politic, un rău evreu şi un rău... rotmăn , oare, prin această biciuitoare lecţie, şi Panait Istrati antisemit ?. Vor crâcni ceva samsarii echivocului de la Adevărul? Constatările sunt prea juste pentru ca Adevărul să nu tacă, şi de data aceasta, mâlc !.