Cuvântul, iulie 1925 (Anul 2, nr. 193-219)

1925-07-01 / nr. 193

REVISTA PRESEI „VIITORUL“ ziarul partidului­­ liberal,­­examinând roadele gu- J­­ernării liberale, încheie astfel editorialul său de ieri: „Pentru a-și complecta opera nu mai rămâne actualului parla­ment, decât ca în sesiunea ce se va deschide la 15 octombrie vii­tor, să voteze bugetul pe 1926 şi legea electorală. Aceasta se va în­tâmpla până la 1 Decembrie, da­tă până la care parlamentul se va dizolva de la sine, iar guver­nul va demisiona. In interesul ţă­rii este bine­ ca întreaga legisla­ţie a parlamentului liberal, să fie aplicată de viitorul guvern, care prin modificările ce va adu­ce legilor, atât pentru a le pune în concordanţă şi cu vederile lui, cât şi pentru a le adapta cerinţel­e lor aplicării, va consolida opera liberală, colaborând cel puţin în acest mod la ceea ce trebue să re­prezinte aşezământul patriei în­tregite. Tot în timpul sesiunii par­lamentare vor avea loc serbările date cu dublu scop, întâiul acela de a răsplăti cum se cuvine mun­ca marelui român I. I­ C. Brătia­­nu, în momentul când prin a sa voinţă, se retrage, fiind încă , în plină vigoare, din viaţa publică. Al doilea pentru a marca o dată în viaţa politică a ţării, aceia când se termină era guvernelor de un singur partid, încheiată glo­rios prin ultima guvernare libe­rală. Nu ne putem ocupa de noul gu­vern, căci n’avem căderea de a ne indica succesorii, lăsăm deci Suveranului grija alegerii, şi par­tidelor de opoziţie sarcina de a­­întreprinde acţiunea care să me­rite preferinţa Suveranului. Ori­care ar fi alegerea,­ partidul li­beral se va menţine în atitudinea de critic aspru dar obiectiv al ac­telor viitorului guvern, în timp ce va încerca o refacere a parti­dului pe baze noi, pentru a pre­găti un organism destoinic capa­bil de a aduce României întregi­te aceleaşi servicii, pe care parti­dul liberal în forma actuală, le a a­dus României vechi“. „ROMANIA“, ziarul partidului naţional nuanţa ardeleană, în­­tr’un articol de fond, ocupându­­se de greutăţile viitoarei guver­nări din cauza moştenirii lăsate de regimul liberal, doreşte ca ac­ţiunea partidului naţional să nu fie stingherită şi de animozităţi­le personale ale aderenţilor. Iată acest pasaj : „Intre căpeteniile partidului, înţelegerea este deplină, nici u­­nul nu înţelege să aibă conduce­rea absolută, nici unul nu vrea să-şi asigure o preponderenţă, îm­punând deputaţi în număr mai mare dintre foştii aderenţi ai par­tidelor înainte de fuziune. Aşa­­fiind, când în Arde­al situaţiile nu sânt disputate, nu e corect să căutăm a impune în vechiul re­gat, chiar unde nu merită, pe pri­mii fuzionaţi din regat, sub pre­textul că ei ar fi mai devotaţi d­­lui Maniu. Nu recunoaştem în partidul fuzionat devotamentele personale, ci numai devotamente pentru partid­ Căpeteniile parti­­dului vreau să facă operă de dreptate, căci altfel şi-ar în­strei­­na pe foştii partizani ai d-lor Ior­­ga şi Argetoianu, de care îi leagă o datorie de realitate. Veniţi deci să cereţi situaţiile în numele pu­terii organizaţiei ce reprezentaţi, nu în numele fracţiunii din care făceaţi parte înainte de fuziune“. „NEAMUL ROMANESC“, zia­rul partidului naţional nuanţa Iorghistă-Argetoienistă, ocupăm­du-se de frumoasa situaţie poli­tică câştigată de partidul iraţio­nal, prin acţiunea dibace a şefi­lor şi prin forţa electorală a par­tidului, arată că această situaţi­­une nu se poate menţine, de­cât printr’o contopire a organizaţii­lor partidelor fuzionate şi conti­nuă astfel: „Sindicatul ce s’a format pen­tru a impune pe membrii lui la situaţiile pe cari ei cred că le aberită, nu este de natură a grăbi această contopire. Din acest sin­dicat fac parte pe lângă unul sau doi nedreptăţiţi, un mare număr de oameni fără merite, şi nu în­ţelegem când s’a putut stabili o solidaritate între ei. E curios cum acei ce au făcut politică desinte­­resată zeci de ani lângă profeso­rul Iorga, pot fi azi sindicaţi cu cei alipiţi organizaţiei iorghiste în ultimul timp, fără a reprezintă nici o capacitate, nici­ o muncă în partid şi nici-o jertfă. Partidul fu­zionat se poate uşor lipsi de noui valori. Ca să se ştie !“ „UNIVERSUL“, devenit sub noua direcţie un organ de infor­maţii dă următoarea ştire poli­tică : „In cercurile autorizate se a­­firmă că situaţia politică s’a cla­rificat. Partidul liberal se va re­trage înainte de Decembrie după ce parlamentul actual va vota le­gea electorală şi bugetul pe 1926-D- Iorga va fi însărcinat de Su­veran cu formarea noului minis­ter. D-sa este decis să facă un gu­vern de colaborare cu partidul ţă­rănesc“. „ÎNDREPTAREA“ anunţă că ori­ce şanse de guvernare au dispă­rut pentru partidul poporului şi sfătueşte pe partizani să conti­nue lupta pentru a pregăti tim­puri mai bune. Comparaţi ce scriu aceste zia­re cu ceea ce le-am atribuit eu, pentru a vedea diferenţa între un ziar care ţine să informeze pe ci­titori în mod sincer, susţinând însă frumos partidul pe care î l ser­veşte, şi un ziar care scrie, ceea ce nici redactorii şi nici cititorii nu cred.Pentru cine scriu aceste ziare şi ce influenţă pot avea asupra o­­piniei publice, n’am priceput ni­ciodată. Este însă în acest consens a tu­turor ziarelor de a întrebuinţa a­­celaş fel de propagandă, un semn al timpului, M. P. S. Am priiit acest articol din partea unui cititor care şi-a ascuns cu grije numele. II facem loc cu plă­cere, căci este o lecţie pe care o pri­meşte colectiv presa de obiectivitate în informaţii şi de curaj în atitu­dine.­­ Fantezia cititorului nostru este străbătută de o fină ironie. O subli­niem. # & Sovietele împotriva intrării Germaniei în Liga Naţiunilor AVERTISMENTUL „IZVESTIEI1 Riga 28. — Presa sovietică continuă lupta împotriva pactului de garanţie. „Izvestia“ tipăreşte un articol în care autorul documentează că pactul de ga­ranţie e dezavantagios pentru Franţa. Acelaş lucru se „documentează“ şi re­lativ la Germania. Mai mult ca orice, bolşevică sunt tricaţi de posibillta­tea Intrării Germa­niei In Liga Naţiunilor. „Foarte dese­ori am atras atenţia Berlinului — scrie „Izvestia“ asupra urmărilor ce le poate avea pentru Ger­mania Intrarea el in Liga Naţiunilor. Mersul evenimentelor ne-a confirmat dreptatea poziţiei noastre. Dacă Berli­nul se va hotărî la acest pas, Germa­nia trebue să ştie că S. S. R. (Fede­­ralia Republicelor Sovietice) ia toate măsurile pentru garantarea Intereselor sale. Intrând in Ligă, Germania cade sub puterea Angliei. Anglia are nevoie de ea pentru menţinerea echilibrului Im Europa şi se loseşte de ea ca de un teren Împotriva S. S. R. De altfel, e indoelnic dacă puterile aliate vor ac­cepta Intrarea Germaniei In Liga Na­ţiunilor, dacă nemţii vor Insista, ca şi până acum, asupra eliberării lor de oare­cari obligaţiuni, prevăzute în pa­ragrafele 10, 16 și 18 ale Covenantului Ligii, privitor la participarea intr’o ac­tiune militară Împotriva unui al treilea stat. Acest al „treilea stat" poate fi „S. S. R.“ «,»«,««,« »„li IMPRESII DIN ALTA LUME Mmm zile la Văiimii de M. CONDRUS IV ALTE METODE DE FURTIŞAG. - CUM SE OPEREAZĂ IN TRE­NURI. - PUNGAŞII ŞI CONFESIUNILE. - PATANIA UNUI „CONFERENŢIAR“. — CAT ESTE DE GREU A DEVENI UN OM DE TREABA, DUPĂ PUŞCĂRIE Printre pungaşii mai isteţi, ca­re simţeau un fel de mândrie să­m­i povestească isprăvile lor, se găsea și un bărbier, „specialist“ în furturile la garderobă. Bărbierul operează iarna cu mantale de cauciuc. Bine îmbră- cat, dar peste haine numai cu o manta de ploae, intră la restau­rante, berării sau cafenele unde nu se dau numere la garderobă și supravegherea nu e strictă. Are grije sâ-şi aşeze mantaua lân­gă o blană. Intra, se face a căuta pe cineva câteva momente, ese, profită când alţi clienţi se des­­bracă şi este oarecare aglomera­ţie la vestiar, înşfacă blana de lângă manta, — şi se retrage cu atitudini marţiale... Şi bărbierul mă asigură în con­cluzie : . ..Pot spune că prin acest mij­loc mi-am câştigat până acum „o­­norabil“ existenţa. ..•Am dat peste câteva exempla­re de pungaşi de trenuri. Mi s-a măr­turisit cu acest pri­lej un lucru trist, foarte trist, pe care am refuzat să-l crez, dar mi-a fost confirmat cu tărie de toţi... Ar fi unii şef de tren care sunt ,,blat“, adică complici cu punga­şii şi împart cu aceştia rezultatul „prăzilor". La controlarea bil­eelor, pe care mulţi pasageri le pun în por­tofoliul de la piept, şeful de tren observă care se arată mai abun­dent garnisit cu bilete de bancă. Când ajunge cu revizia la vago­nul unde se află „specialistul“ îi face semn cu ochiul şi la extre­mitatea coridorului, având aerul că-i dă lămuriri asupra orariului, îi dă indicaţii asupra „fraerilor“ care, fie prin portofoliile, fie prin valizele lor ar merita atenţia u­­nei „prăjeli“. Va fi ceva adevărat din asta ? In orice caz iată-i preveniţi pe călători : să şi păstr­eze biletele în buzunarul vestei.­. * Unii din clienţii Văcăreştilor au ajuns aproape cu titlul per­manent. Ca la teatrele de provincie cu figuraţie săracă­, unde zece inşi îmbrăcaţi soldăţeşte reprezintă un regiment eşind pe o uşe şi reintrând pe alta, puşcăriaşii a­­ceştia, când li s’a isprăvit pedea­psa şi liberaţi se văd în poarta în­chisorei, îşi pun o singură între­bare : — „Ce ne facem acum ? Dacă e primăvară or vară în­cearcă să-şi afle un rost. Dacă e toamnă pr iarnă primul lor gând e să fure, spre a se întoarce îna­poi, unde au căldură, casă şi ma­să asigurată. Problema e grea şi vastă. Pre­ocupările umanitare, care în Fran­ţa, au făcut să se instaleze la Fresnes o închisoare-model ce-i mai mult un ospiciu, scapă din vedere nevoia d’a inspira delic­ventului într’o formă sau alta, o­­roarea puşcăriei. In Anglia, au a­­nunţat gazetele străine, s’a rein­trodus acum iarăşi pedeapsa cor­porală. „Pisica cu nouă cozi“ ca­re funcţionează. Nu insist. Parcă văd ridicându-se fulgerile „Ligei drepturilor omului“. In or­ce caz la Văcăreşti, din cauza lipsei de fonduri, pentru a­­proape trei sferturi din cei 860 de deţinuţi domneşte regimul trân­dăviei. Nu, sunt ateliere suficien­te unde să fie puşi să lucreze, ni sunt prea mulţi pensionari pen­tru grădinărit, olărit şi tipogra­fie. Munca nu este aproape de loc organizată. Şi în toată acea lume mizerabilă trândăvia nu face de­cât să sporească şi să agraveze relele instincte. Nu cu sfaturi, cu predici or cu conferinţe moralizatoare poţi să îndrepţi pe cei înaintaţi în dru­mul păcatului. Vreţi un exemplu ? înainte de aducerea mea un conferenţiar’ pronunţase înaintea deţinuţilor întruniţi un elocvent discurs asu­pra ticăloşiei vieţei lor actuale, îndemnându-i să nu mai fure, să devie cinstiţi la eşirea din închi­soare. „Adunarea“ a ascultat cu sme­renie. Dar când conferenţiarul s’a întors în cabinetul directorului închisoarei, a constatat că-i fuse­se furate batista, ceasornicul şi portofelul. E întâmplarea survenită unui rabin, care mustrând cu vehemen­ţă pe coreligionarii săi închişi pentru diverse pungăşii — sânt 50 de evrei printre clienţii actua­li ai Văcăreştilor, aceştia, revol­taţi de violenţa rabinului, i-au golit cu măestrie buzunarele. Evreii sunt specializaţi în a­­buz de încredere, borfăşărie, furt de buzunare etc- Rare­ori e câte unul care a dat cu cuţitul. Şi într-una din zile am asistat la o scenă curioasă. Un grup de evrei tăbărâse asupra unui deţi­nut. Am căutat să-i liniştesc, — dar unul din grup: — Nu-i luaţi apărarea, dom­nule Condrus. Ticălosul ăsta a dat cu securea în cumnata lui, nici măcar, în soacră-sa. Noi îl renegăm...“ De altfel comunităţile israelite sunt singurele care se ocupă de coreligionarii lor arestaţi, vizita­ţi totdeauna la sărbători de că­tre cineva din comitetul comuni­tăţilor sau un rabin, chit să i se întâmple cele ce povestim mai sus. Sânt, de­sigur, şi unii care ar vrea să devie oameni de treabă, după prima culpă în care au că­zut-S’ar zice, ascultându-i de aceş­tia că n’au reuşit tot din cauza „societăţei“ şi apărătorilor ei. Astfel unul din aceştia mi-a po­vestit, că reuşise să fie numit funcţionar’ la Domenii, după cea dintâi eliberare. Dar după trei luni a fost în­­tâlnit de către un agent de po­liţie pe când era la şeful de bi­rou. Agentul, trântind o înjurătui­ră, îl întreabă că, de mult nu l-a mai văzut şi unde mai operează. Cu toate protestările ambii am fost conduşi la Circumscripţie un­de chiar şeful de birou a fost luat drept un borfaş complice. Este uşor de înţeles scandalul care s’a produs şi urmările lui. Pocăitul a fost dat afară din sluj­bă şi.... a revenit­ la Văcăreşti. Nu garantez autenticitatea fap­tului. Mă mărginesc a-l semnala.. Avem nişte agenţi de poliţie !.... Dar cum poţi recruta mai bunii cât Statul alocă lefurle lor ca­raghioase ? (Va urma) Venim acum la demonstraţia tehnică ce am făgăduit şi prin care se va dovedi, că am fi înar­maţi cu cele mai proaste avioane militare. Fuselajul Blériot şi motorul Lorraine­ Dietrich Prin contractul încheiat şi sem­nat de d. Tancred Constanti­­nescu uzina de la Copşa ar trebui să utilizeze pentru avioanele noastre fuselajul Blériot si moto­rul Lorreine-Dietrich. Fuselajul si motorul sunt cele două organe decisive ale avionu­lui. Cel dintâi îi asigură stabilita­tea, celalt viteza. De perfecţiona­rea lor depinde calitatea avionu­lui care am arătat că este unica garanţie de superioritate a unei aviaţiuni. Or, fără a denigra însuşirile fu­­selajului Blériot, trebue sft ară­tăm că azi, au rămas în urma nouilor progrese realizate şi nu se mai întrebuinţează în indus­tria aparatelor de luptă. Motorul Lorraine Dietrich este cu apă. Or, acum motorul cu aer comprimat este fără rival, fiind­că sub raportul greutăţei şi vite­zei reprezintă un câştig de unu la două faţă de celalt sistem de motor. Cu alte cuvinte la GREUTA­TEA DE 600 Kgr. a unuia celalt NU ARE DECAT 300 Kg. Pe când un avion cu motor Die­trich pune 20 MINUTE SPRE A fall de inamic SE RIDICA PANA LA 3000 ME­TRI ÎNĂLȚIME, CELUILALT CU AER COMPRIMAT NU-I TRE­BUE DE­CÂT 10 MINUTE* Enormă diferenţă de greutate, enormă diferenţă de viteză. Astfel o superioritate sdrobi­­toare a avioanelor având mo­toare cu aer comprimat, fată de acelea cu motor cu apă•­lată cum si prin fuselaj si prin motor avioanele noastre nu ar fi de­cât o pradă facilă sau ,,du gibier", cum se spune în Franţa pentru orice aviaţie cu nouile per­fectiuni introduse acum. Ca ne-a propus gu­vernul francez Or, — şi aci chestiunea devine mai mult decât stranie — eram numai decât obligaţi să contrac­tăm în asemenea conditiuni de inferioritate, ca un oraş care putând avea şi gaz aerian şi elec­tricitate preferă pe cel dintâiu ? Nu. Absolut nu. Şi cea mai bună dovadă este că guvernul fran­cez ne-a oferit, în ce pri­veşte f­uselajul, să tratăm cu un sindicat al întregei industrii de aviaţie fran­ceză, care să ne pute la dis­poziţie cel mai perfect şi m­ai nou tip, ce se va con­strui pentru aviaţia mili­tară franceză. De ce guve­rnul român a ref­uzat această excelen­tă ofertă şi s-a angajat nu­mai­decât cu fuselajul Blériot ? De ce când am fost avi­zaţi că peste trei ani nu va mai exista nicăeri în aviaţia militară un motor cu apă ci numai cu aer comprimat, de ce s-a res­pins modelul de aseme­nea motor, tot francez, spre a se preferi Lorrai­­ne-Dietrich? Când peste trei ani vom construi». Uzina de la Copşa nu va fi în stare să funcţioneze decât peste trei ani. Şi a­­tunci, conform contractu­lui încheiat şi semnat de d. Tancred Constantines­­cu, vom construi avioane cu un fuselaj şi un motîtr, adică sub raportul stabili­tăţei greutăţei şi vitezei, care nu vor mai fi în func­ţiune în nici o aviaţie mi­litară. Ce vor însemna atunci avioanele noastre ? Pen­tru ce vor fi fost construi­te ? Cine nu ne-ar putea înfrânge cu cea mai redu­tabilă armă a viitorului ? Vom preciza aceste în­trebări ■■a Cum se pregătesc dezastrele Osatura şi motorul întrebuinţate la avioanele ce s’ar con­strui la Copşa nu mai sunt utilizate In nici o altă aviaţie Dezastruoasa inferioritate In care ne-am găsi JUSTITIA AMENINŢATA Sprijinim cu o tenacitate care im­pune chiar adversarilor noştri, i­­deia de autoritate. Zilnic in faţa mul­tiplelor probleme ce se pun judecăţii noastre, noi păţim călăuziţi de aceiaş doctrină, de aceiaş metodă. Am ac­centuat de nenumărate ori aceiaş concepţie: ideia de autoritate tre­buie să fie doar aspectul dinamic al ideii de justiţie, strămutarea in do­meniul realităţilor sociale a unei no­­ţiuni abstracte. Şi in măsura în care se închirceşte conţinutul de dreptate al autorităţii, în aceiaş proporţie slăbeşte ideia autorităţii însăşi. Cri­zele de autoritate sunt de fapt crize de justiţie. Când o societate începe să fie dominată nu de credinţa ci de senzaţia că in spatele gestului dis­ciplinat al autorităţii nu mai subsis­­tă forţa morală a justiţiei, spiritul revoluţionar musteşte spontan pre­gătind marile crize ale convulsiuni­­lor anarhice. In lumina acestei concepţii, pe care o lămurire cu persistenţă zilnic re­­incită spre a înlătura confuziile voi­te ale adversarilor noştri, noi am in­dicat, câteva fapte simptomatice me­nite să provoace o cât de fugară me­ditaţie din partea oamenilor politici. Evident că naivitatea noastră nu e nevoie să fie subliniată — ştim că ne amăgim atunci când punem ipoteza aşa de hazardată a existenţii unor oameni politici lectori atenţi ai zia­relor, rezumate mai mult sau mai puţin fidele a fluctuaţiilor opiniei pu­blice. Omul politic român nu numai că nu citeşte — dar are chiar tâmpa îngâmfare de a spune: „eu nu citesc“. Virginitatea creerului este aproape obligatorie în politica românească. Convinşi însă că scrisul înseamnă o obligaţie noi am semnalat simpto­­mele crizei de justiţie (citiţi autori­tate). Afacerea paşapoartelor pusă în po­nibila lumină a unui simplu decor de scandal In culisele căruia se ur­ma cu frenezie duelul intre doi mi­niştri, Georgel Mârzescu Artur Văt­­toianu. Declaraţia maiorului Ştefă­­nescu-Drăgăneşti este doar o simplă şi fragmentară precizare a unor lu­cruri şoptite de atâtea ori. Cele două aspecte ale d-lui Mano­­lescu-Strunga — lovind crâncen pe deputatul loan şi primind corecţiu­­ne dela d. M. Condruş — justiţia fiind mototolită ca un manuscript inutil pe care îl svârti la coş. Dar lista s'ar prelungi prea mult spre a dovedi că în România justi­­ția trebue să devină — aşa o doresc oamenii politici—prostituata guver­nelor in ziua când magistraţii vor slăbi eroica lor împotrivire faţă de reînoitele atentate ale guvernelor. In Franţa afacerea Rochette, primul mi­nstru Mones — 1911 — intervenind sub presiunea lui Caillaux spre a determina amânarea unui proces de fraudă) a provocat un scandal i­­mens --- la noi se caută a se irăbuşi sistematic orice năzuinţă de sancţio­nare a violentărilor oculte aduse jus­­tiţiei. Am mărginit până acum infiltra­ţiile primejdioase în justiţie la sfera oamenilor politici — iată însă că un incident care — dintr-o ciudată con­­cepţie — a fost dat publicităţii sub forma vagă a „unei afaceri de o­­noare“, când de fapt este o dureroa­să confirmare a unor bănueli lărgeş­te spăimântător sfera nefastă. Să rezumăm. Decanul baroului d. Istrate Micescu şi a surprins pe se­cretarul său Ed. van Saanen „aran­jând" cu „un tânăr avocat Înrudit prin alianţă cu un înalt magistrat“ diverse procese pendinte la secţia I a Curţii de Apel. In ziua de 13 iunie avocatul Ed. van Saanen a fost sur­prins in clipa când vroia să-l ope­reze pe reprezentantul soc. „Speran­ţa“ căruia îi comunicase discret da­rnicul aşteaptă“. In aceiaş zi aflând cele petrecute, avocatul Aznavorian cere să se recu­ze unul din membrii Curţi de Apel secţia I pe motiv că încrederea în stricta obiectivitate a judecăţii acelui membru, a slăbit datorită celor în­­tâmplate chiar în ziua aceia. D. Az­­navorian a povestit faptele, curtea a intrat în deliberare, iar magistratul —pe nedrept sau nu pus în cauză— nu s-a recuzat. Micul incident care întrerupea dis­cretele învârteli ale tânărului Ed, van Saanen, a avut de£i grave reper­cusiuni. In loc însă ca baroul să fie sesizat , tânărul intermediar al altui „tâ­năr avocat, înrudit prin alianță cu un înalt magistrat“ a cutezat să mai trimită și martori socotindu-se ofen­sat de interzicerea aspră ce i se fă­cea de a se „deda la traficuri dezo­­norante“. In loc de sancţiuni imediate, , guer re en dentelles" si ceiace este si mai mâhnitor in cazul acesta, este că in­­suşi decanul baroului d. Istrate Mi­cescu s‘a pretat la comedia unui „ju­riu de onoare“ dintr'un cavalerism, fără nici un rost intr'o gravă abatere profesională. Ori „tânărul“ Ed. van Saanen a fost vinovat — şi procesele verbale publicate in „Adevărul“ o dovedesc cu prisosinţă, şi atunci decanul ba­­roului a făcut o greşală acceptând martorii în Ioc să-l­rimită in jude­­cată, ori nu a fost vinovat şi atunci cum trebuesc tălmăcite procesele, verbale? Justiţia este pusă intr'o lumină care-i colorează dezonorant toga i­­maculată. întrebăm baroul de Ilfov cum înţe­lege să-şi apere prestigiul? întrebăm ministrul de justiţie cum socoteşte să salveze integritatea i­­deii de dreptate? Aşteptăm sancţiunile. Pamfil Şeicaru Guvernul sovietic şi partidul comunist rus Cine ar fi putut admite în 1918, că in 1925 guvernul sovietic îşi va măr­gi­ni iubirea nemărginită faţă de parti­dul cominist, din mijlocul căruia a eşit şi pe energia căruia a înfăptuit revo­luţia mondială, planetară, universală, micro şi macrocosnică ? In primii 5 ani de revoluţie, guver­nul sovietic s-a folosit de partidul comunist ca de o legiune de pretoriani, căreia îi dăduse toate libertăţile de a teroriza, de a jefui, de a se îmbogăţi, de a se înşela — înşelând pe alţii — că reprezintă proletariatul rus, că este o avangardă militantă şi neobosit trium­fătoare a dictaturei proletariatului. A făcut această politică, până când a reuşt să închege şi să organizeze ce­­lelate două formidabile organizaţii de teroare şi de despotism : Ceka şi Ar­mata roşie. Astăz guvernul sovietic începe să se debaraseze de partidul său,­­fiindcă a­­cest partid a început să încurce lu­crurile acolo, şi să strice „constructi­vismul“ sovietic. In lupta pentru domi­naţie şi pentru îmbogăţire afară de partidul comunist-burghez, prin tendin­ţele sale de a consuma fără a pro­duce, de a exploata situaţiile nouei e­­conomii politice fără să se simtă in contradicţie cu firma oficială cu care există c­a răsărit noua pătură de do­minaţie şi de exploatare a ţărănimei şi a proletariatului : aristrocraţia sovie­tică, alcătuită din oameni ce ştiu să se adapteze la toate situaţiile schimbătoa­re, din militarii privilegiaţi, din noua pravoslavnicie ortodoxo-sovietică, din creaturile unuia şi ale altuia. S-a făcut curăţirea partidului — de nenumărate ori. Comitetul central a veghiat ca în el să nu pătrundă oa­meni cinstiţi. A veghiat să nu se stre­coare în el socialişti, social-revoluţio­nari, socialişti-populişti, anarhişti — ne mai vorbind de vechile partide ale travaiştilor, cadeilor, oct­obriştilor, mo­narhiştilor. Trebuia să rămână în par­tid — oamenii nimănui, copiii bucătă­resei, ca să nu fie muncitori şi numai muncitor ca să nu fe ţărani şi numai ţărani. 200 de mii de temperamente preducti­bile formează acest groaznic partid co­munist, care-şi revendică dreptul — de­venit istoric — de a conduce ca până acum politica internă, externă, construc­tivă, destructvă a guvernului, de a a­­vea în mâini Ceka şi Armata roşie. Partidul comunist rus nu vrea să ştie că revoluţia mondială nu se va mai produce, că alte idei, — ideea naţio­nalistă, ideea burgheză, ideea militaris­ta, ideea imperialistă — conduc guver­nul sovietic şi-i menţin, în jalnică ago­nie, viaţa. Pentru aceste idei — partidul comu­nist rus nu are nici simpatie nici posi­bilitate de jertfă. Unii din şiretenie al­ţii din idioţie cer pe Marx întreg, şi întreg îl impun guvernului sovietic. Ultimele congrese ale partidului co­munist rus dovedesc aceasta. Trântit la pământ ca o holdă netrebnică — a fost silit să voteze — fără pateticele interpelat­e din trecut — rezoluţiile aris­tocrafiei sovietice. Cum caută guvernul sovietic să se scape de partidul comunist rus ? Deşi îşi zice partid comunist rus el este nu­mai pe jumătate rus. Jumătatea cea­laltă o formează evreimea din toate ţările. Comuniştii ruşi, bivoli tâmpiţi în­hămaţi la carul revoluţiei mondiale, so­ciale, idioţi integrali din energia căro­ra dăinueşte cea mai nevăzută teroare asupra ţărănime­ şi asupra proletaria­tului — simt trimişi de guvernul sovie­tic în satele ruseşti, deşteptate acuma din narcoza revoluţionară, răzvrătite împotriva guvernului ateist şi interna­ţionalişti — ca acolo să organizeze — la spartul târgului — nuclee şi celule comuniste. Ii trimite acolo — ştiind că vor fi ucişi ca nişte câini turbaţi. Presa sovietică — pagina a Il-a şi a IlI-a — zilnic numără pe tovarăşii ucişi de contra-revoluţia mujicească. De doi ani de zile se face experienţă, şi această experienţă nu e obligatorie pentru guvernul sovietic. Şi în timp ce bivolii ruşi mor pentru o cauză pier­dută, la înălţimile de comandă, spriji­niţi de Ceka şi Armata roşie, rămân­­neschimbate până la exasperare, acelea­şi pseudonime blestemate» desăvârşit^­­du-şi opera de ucidere a proletariat!!'' lui şi a micei burghezii orăşeneşti. Iar cealaltă jumătate a partidului —• evreii cari peregrhiează, cu banii, Ct­ mijloacele guvernului sovietic, prin toate tarile lumii, din Estonia şi până în India, din sudul Africei şi până în China — răspândind corupţia, amăgirea dolari, broşuri, ducând cu ei piroxilini şi maşini infernale. N’a fost atentat din Estonia, în Po­lonia, în România, în Bulgaria, în care sa nu fi participat în calitate de anima flagrans al crimei — câte un Friedman câte un Goldstein. Citiţi numele comu­niştilor din procesele europene şi veţi descoperi în fiecare din ele pe acelaş israelit supus al internaţionalei a Ill-a, condusă de Apfelhamn-Zinovlev şi dl Sobelson-Radec. Cu bivolul, tâmpit, idiot, misti­ficat, înebunit de Marx şi de revoluţie mondială, şi cu omuleţul perfid şi pila de coşuri pe faţă, guvernul sovietici „lucrează“ încă înăuntru şi în afară, mereu căutându-şi de bunătatea înălţi­milor de comandă, mereu debarasân­­du-se de „factori“ — iar acum au o­­noarea de a fi numai de rangul al II-lea. ga M. Ivanov iailiji­lewi Corespondentul nostru din Chi­șinău ne trimite, cum era de aș­teptat, fapte din zbuciumata ale­gere de senator de­ acotit, cari pun încă odată în crudă lumină regi­mul, terorist brătienesc. De data a­­ceasta nu e vorba numai de obiş­nuitele plăgi egiptene ce se făgiu­didesc populaţiei pentru a-i smulgi voturile în favoarea candidatului guvernamental sau adoptat de gu­vern. Guvernul a fost de rândul a­­cesta extrem de generos. Denunţând să aibă un fiu propriu pe care să-l impună cu întregul aparat de fără de­legi ca „reprezentant al ftiniei­ populare el a intrat părinteşte pe candidatul a­verescan ca pe un ve­ritabil orfan, lipsit de mijloacele popularităţii. Jandarmii, ciomegele şi mâna stângă au intrat în tutela orfanului. Dar a mai intrat ceva inventat de d. Ţanţu, prefect de Chi­şinău. A intrat, înfiorător şi ne­mai­pomenit, şantajul foamei! Basarabia, între alte calamităţi, e ameninţată de foamete. Guvernul a votat un fond de sal­vare. Foarte bine venit acest fond, în preziua alegerii de la Chişinău. Tocmai se întocmesc listele celor în­fometaţi, cărora trebuie să li se distribuie ajutoare. Şi atunci: ori votezi cu averescanul, ori te taie de pe asta! Cetar,v­.nai, pus in aceasta ruge­­niou,sa dilemă oficială, are acasă un cârd de copii şi un pătul de bu­cate care rânjeşte sinistru din fun­dul golit. Cetăţeanul are să aleagă intre conştiinţa lui politică şi între foamete, între venerabilul N. N. Alexandri şi între copiii cari aş­tea­­i­­tă în casă flămânziţi un codru, de mămăligă, izvor al zilelor de mâine. Instinctul primează asupra con­ştiinţei. V. prefect Tantu n'are nevoie să fie filosof şi nici măcar cărturar pentru a şti acest lucru. D. Tantu o ştie dintr'o cunoscută practică. Aceasta Va şi făcut să se excludă sau să fie exclus din blocul basa­rabean şi să ajungă ceea ce este: prefect liberal, un titlu ce ne scu­­teşte de orice alt calificativ. Trebuie să recunoaştem ingeniozitatea pro­cedeului care transpune pădureţul „punga sau viaţa" într'un dicton mai civilizat, însuşit în patrimo­niul liberal: „conştiinţa sau viaţa". Când bestia prusacă stăpânea lr» Belgia, ajutoare din largul lumii ve­neau pentru populaţia înfrântă, care totuşi nu se da biruită. Cu toată ura lor bestială, germanii s'au oprit în faţa crimei de-a sustrage hrana dăruită nenorociţilor. Bes­tialitatea lor avea o margine. Tâl­harii brătienismului­ au depăşit-o de mult. D. Tantu se dovedeşte, prin ingeniosul şantaj al foamei, liberal sadea. R. Mir.

Next