Cuvântul, iulie 1925 (Anul 2, nr. 193-219)
1925-07-01 / nr. 193
REVISTA PRESEI „VIITORUL“ ziarul partidului liberal,examinând roadele gu- Jernării liberale, încheie astfel editorialul său de ieri: „Pentru a-și complecta opera nu mai rămâne actualului parlament, decât ca în sesiunea ce se va deschide la 15 octombrie viitor, să voteze bugetul pe 1926 şi legea electorală. Aceasta se va întâmpla până la 1 Decembrie, dată până la care parlamentul se va dizolva de la sine, iar guvernul va demisiona. In interesul ţării este bine ca întreaga legislaţie a parlamentului liberal, să fie aplicată de viitorul guvern, care prin modificările ce va aduce legilor, atât pentru a le pune în concordanţă şi cu vederile lui, cât şi pentru a le adapta cerinţele lor aplicării, va consolida opera liberală, colaborând cel puţin în acest mod la ceea ce trebue să reprezinte aşezământul patriei întregite. Tot în timpul sesiunii parlamentare vor avea loc serbările date cu dublu scop, întâiul acela de a răsplăti cum se cuvine munca marelui român I. I C. Brătianu, în momentul când prin a sa voinţă, se retrage, fiind încă , în plină vigoare, din viaţa publică. Al doilea pentru a marca o dată în viaţa politică a ţării, aceia când se termină era guvernelor de un singur partid, încheiată glorios prin ultima guvernare liberală. Nu ne putem ocupa de noul guvern, căci n’avem căderea de a ne indica succesorii, lăsăm deci Suveranului grija alegerii, şi partidelor de opoziţie sarcina de aîntreprinde acţiunea care să merite preferinţa Suveranului. Oricare ar fi alegerea, partidul liberal se va menţine în atitudinea de critic aspru dar obiectiv al actelor viitorului guvern, în timp ce va încerca o refacere a partidului pe baze noi, pentru a pregăti un organism destoinic capabil de a aduce României întregite aceleaşi servicii, pe care partidul liberal în forma actuală, le a adus României vechi“. „ROMANIA“, ziarul partidului naţional nuanţa ardeleană, într’un articol de fond, ocupânduse de greutăţile viitoarei guvernări din cauza moştenirii lăsate de regimul liberal, doreşte ca acţiunea partidului naţional să nu fie stingherită şi de animozităţile personale ale aderenţilor. Iată acest pasaj : „Intre căpeteniile partidului, înţelegerea este deplină, nici unul nu înţelege să aibă conducerea absolută, nici unul nu vrea să-şi asigure o preponderenţă, împunând deputaţi în număr mai mare dintre foştii aderenţi ai partidelor înainte de fuziune. Aşafiind, când în Ardeal situaţiile nu sânt disputate, nu e corect să căutăm a impune în vechiul regat, chiar unde nu merită, pe primii fuzionaţi din regat, sub pretextul că ei ar fi mai devotaţi dlui Maniu. Nu recunoaştem în partidul fuzionat devotamentele personale, ci numai devotamente pentru partid Căpeteniile partidului vreau să facă operă de dreptate, căci altfel şi-ar înstreina pe foştii partizani ai d-lor Iorga şi Argetoianu, de care îi leagă o datorie de realitate. Veniţi deci să cereţi situaţiile în numele puterii organizaţiei ce reprezentaţi, nu în numele fracţiunii din care făceaţi parte înainte de fuziune“. „NEAMUL ROMANESC“, ziarul partidului naţional nuanţa Iorghistă-Argetoienistă, ocupămdu-se de frumoasa situaţie politică câştigată de partidul iraţional, prin acţiunea dibace a şefilor şi prin forţa electorală a partidului, arată că această situaţiune nu se poate menţine, decât printr’o contopire a organizaţiilor partidelor fuzionate şi continuă astfel: „Sindicatul ce s’a format pentru a impune pe membrii lui la situaţiile pe cari ei cred că le aberită, nu este de natură a grăbi această contopire. Din acest sindicat fac parte pe lângă unul sau doi nedreptăţiţi, un mare număr de oameni fără merite, şi nu înţelegem când s’a putut stabili o solidaritate între ei. E curios cum acei ce au făcut politică desinteresată zeci de ani lângă profesorul Iorga, pot fi azi sindicaţi cu cei alipiţi organizaţiei iorghiste în ultimul timp, fără a reprezintă nici o capacitate, nici o muncă în partid şi nici-o jertfă. Partidul fuzionat se poate uşor lipsi de noui valori. Ca să se ştie !“ „UNIVERSUL“, devenit sub noua direcţie un organ de informaţii dă următoarea ştire politică : „In cercurile autorizate se afirmă că situaţia politică s’a clarificat. Partidul liberal se va retrage înainte de Decembrie după ce parlamentul actual va vota legea electorală şi bugetul pe 1926-D- Iorga va fi însărcinat de Suveran cu formarea noului minister. D-sa este decis să facă un guvern de colaborare cu partidul ţărănesc“. „ÎNDREPTAREA“ anunţă că orice şanse de guvernare au dispărut pentru partidul poporului şi sfătueşte pe partizani să continue lupta pentru a pregăti timpuri mai bune. Comparaţi ce scriu aceste ziare cu ceea ce le-am atribuit eu, pentru a vedea diferenţa între un ziar care ţine să informeze pe cititori în mod sincer, susţinând însă frumos partidul pe care î l serveşte, şi un ziar care scrie, ceea ce nici redactorii şi nici cititorii nu cred.Pentru cine scriu aceste ziare şi ce influenţă pot avea asupra opiniei publice, n’am priceput niciodată. Este însă în acest consens a tuturor ziarelor de a întrebuinţa acelaş fel de propagandă, un semn al timpului, M. P. S. Am priiit acest articol din partea unui cititor care şi-a ascuns cu grije numele. II facem loc cu plăcere, căci este o lecţie pe care o primeşte colectiv presa de obiectivitate în informaţii şi de curaj în atitudine. Fantezia cititorului nostru este străbătută de o fină ironie. O subliniem. # & Sovietele împotriva intrării Germaniei în Liga Naţiunilor AVERTISMENTUL „IZVESTIEI1 Riga 28. — Presa sovietică continuă lupta împotriva pactului de garanţie. „Izvestia“ tipăreşte un articol în care autorul documentează că pactul de garanţie e dezavantagios pentru Franţa. Acelaş lucru se „documentează“ şi relativ la Germania. Mai mult ca orice, bolşevică sunt tricaţi de posibilltatea Intrării Germaniei In Liga Naţiunilor. „Foarte deseori am atras atenţia Berlinului — scrie „Izvestia“ asupra urmărilor ce le poate avea pentru Germania Intrarea el in Liga Naţiunilor. Mersul evenimentelor ne-a confirmat dreptatea poziţiei noastre. Dacă Berlinul se va hotărî la acest pas, Germania trebue să ştie că S. S. R. (Federalia Republicelor Sovietice) ia toate măsurile pentru garantarea Intereselor sale. Intrând in Ligă, Germania cade sub puterea Angliei. Anglia are nevoie de ea pentru menţinerea echilibrului Im Europa şi se loseşte de ea ca de un teren Împotriva S. S. R. De altfel, e indoelnic dacă puterile aliate vor accepta Intrarea Germaniei In Liga Naţiunilor, dacă nemţii vor Insista, ca şi până acum, asupra eliberării lor de oarecari obligaţiuni, prevăzute în paragrafele 10, 16 și 18 ale Covenantului Ligii, privitor la participarea intr’o actiune militară Împotriva unui al treilea stat. Acest al „treilea stat" poate fi „S. S. R.“ «,»«,««,« »„li IMPRESII DIN ALTA LUME Mmm zile la Văiimii de M. CONDRUS IV ALTE METODE DE FURTIŞAG. - CUM SE OPEREAZĂ IN TRENURI. - PUNGAŞII ŞI CONFESIUNILE. - PATANIA UNUI „CONFERENŢIAR“. — CAT ESTE DE GREU A DEVENI UN OM DE TREABA, DUPĂ PUŞCĂRIE Printre pungaşii mai isteţi, care simţeau un fel de mândrie sămi povestească isprăvile lor, se găsea și un bărbier, „specialist“ în furturile la garderobă. Bărbierul operează iarna cu mantale de cauciuc. Bine îmbră- cat, dar peste haine numai cu o manta de ploae, intră la restaurante, berării sau cafenele unde nu se dau numere la garderobă și supravegherea nu e strictă. Are grije sâ-şi aşeze mantaua lângă o blană. Intra, se face a căuta pe cineva câteva momente, ese, profită când alţi clienţi se desbracă şi este oarecare aglomeraţie la vestiar, înşfacă blana de lângă manta, — şi se retrage cu atitudini marţiale... Şi bărbierul mă asigură în concluzie : . ..Pot spune că prin acest mijloc mi-am câştigat până acum „onorabil“ existenţa. ..•Am dat peste câteva exemplare de pungaşi de trenuri. Mi s-a mărturisit cu acest prilej un lucru trist, foarte trist, pe care am refuzat să-l crez, dar mi-a fost confirmat cu tărie de toţi... Ar fi unii şef de tren care sunt ,,blat“, adică complici cu pungaşii şi împart cu aceştia rezultatul „prăzilor". La controlarea bileelor, pe care mulţi pasageri le pun în portofoliul de la piept, şeful de tren observă care se arată mai abundent garnisit cu bilete de bancă. Când ajunge cu revizia la vagonul unde se află „specialistul“ îi face semn cu ochiul şi la extremitatea coridorului, având aerul că-i dă lămuriri asupra orariului, îi dă indicaţii asupra „fraerilor“ care, fie prin portofoliile, fie prin valizele lor ar merita atenţia unei „prăjeli“. Va fi ceva adevărat din asta ? In orice caz iată-i preveniţi pe călători : să şi păstreze biletele în buzunarul vestei.. * Unii din clienţii Văcăreştilor au ajuns aproape cu titlul permanent. Ca la teatrele de provincie cu figuraţie săracă, unde zece inşi îmbrăcaţi soldăţeşte reprezintă un regiment eşind pe o uşe şi reintrând pe alta, puşcăriaşii aceştia, când li s’a isprăvit pedeapsa şi liberaţi se văd în poarta închisorei, îşi pun o singură întrebare : — „Ce ne facem acum ? Dacă e primăvară or vară încearcă să-şi afle un rost. Dacă e toamnă pr iarnă primul lor gând e să fure, spre a se întoarce înapoi, unde au căldură, casă şi masă asigurată. Problema e grea şi vastă. Preocupările umanitare, care în Franţa, au făcut să se instaleze la Fresnes o închisoare-model ce-i mai mult un ospiciu, scapă din vedere nevoia d’a inspira delicventului într’o formă sau alta, oroarea puşcăriei. In Anglia, au anunţat gazetele străine, s’a reintrodus acum iarăşi pedeapsa corporală. „Pisica cu nouă cozi“ care funcţionează. Nu insist. Parcă văd ridicându-se fulgerile „Ligei drepturilor omului“. In orce caz la Văcăreşti, din cauza lipsei de fonduri, pentru aproape trei sferturi din cei 860 de deţinuţi domneşte regimul trândăviei. Nu, sunt ateliere suficiente unde să fie puşi să lucreze, ni sunt prea mulţi pensionari pentru grădinărit, olărit şi tipografie. Munca nu este aproape de loc organizată. Şi în toată acea lume mizerabilă trândăvia nu face decât să sporească şi să agraveze relele instincte. Nu cu sfaturi, cu predici or cu conferinţe moralizatoare poţi să îndrepţi pe cei înaintaţi în drumul păcatului. Vreţi un exemplu ? înainte de aducerea mea un conferenţiar’ pronunţase înaintea deţinuţilor întruniţi un elocvent discurs asupra ticăloşiei vieţei lor actuale, îndemnându-i să nu mai fure, să devie cinstiţi la eşirea din închisoare. „Adunarea“ a ascultat cu smerenie. Dar când conferenţiarul s’a întors în cabinetul directorului închisoarei, a constatat că-i fusese furate batista, ceasornicul şi portofelul. E întâmplarea survenită unui rabin, care mustrând cu vehemenţă pe coreligionarii săi închişi pentru diverse pungăşii — sânt 50 de evrei printre clienţii actuali ai Văcăreştilor, aceştia, revoltaţi de violenţa rabinului, i-au golit cu măestrie buzunarele. Evreii sunt specializaţi în abuz de încredere, borfăşărie, furt de buzunare etc- Rareori e câte unul care a dat cu cuţitul. Şi într-una din zile am asistat la o scenă curioasă. Un grup de evrei tăbărâse asupra unui deţinut. Am căutat să-i liniştesc, — dar unul din grup: — Nu-i luaţi apărarea, domnule Condrus. Ticălosul ăsta a dat cu securea în cumnata lui, nici măcar, în soacră-sa. Noi îl renegăm...“ De altfel comunităţile israelite sunt singurele care se ocupă de coreligionarii lor arestaţi, vizitaţi totdeauna la sărbători de către cineva din comitetul comunităţilor sau un rabin, chit să i se întâmple cele ce povestim mai sus. Sânt, desigur, şi unii care ar vrea să devie oameni de treabă, după prima culpă în care au căzut-S’ar zice, ascultându-i de aceştia că n’au reuşit tot din cauza „societăţei“ şi apărătorilor ei. Astfel unul din aceştia mi-a povestit, că reuşise să fie numit funcţionar’ la Domenii, după cea dintâi eliberare. Dar după trei luni a fost întâlnit de către un agent de poliţie pe când era la şeful de birou. Agentul, trântind o înjurătuiră, îl întreabă că, de mult nu l-a mai văzut şi unde mai operează. Cu toate protestările ambii am fost conduşi la Circumscripţie unde chiar şeful de birou a fost luat drept un borfaş complice. Este uşor de înţeles scandalul care s’a produs şi urmările lui. Pocăitul a fost dat afară din slujbă şi.... a revenit la Văcăreşti. Nu garantez autenticitatea faptului. Mă mărginesc a-l semnala.. Avem nişte agenţi de poliţie !.... Dar cum poţi recruta mai bunii cât Statul alocă lefurle lor caraghioase ? (Va urma) Venim acum la demonstraţia tehnică ce am făgăduit şi prin care se va dovedi, că am fi înarmaţi cu cele mai proaste avioane militare. Fuselajul Blériot şi motorul Lorraine Dietrich Prin contractul încheiat şi semnat de d. Tancred Constantinescu uzina de la Copşa ar trebui să utilizeze pentru avioanele noastre fuselajul Blériot si motorul Lorreine-Dietrich. Fuselajul si motorul sunt cele două organe decisive ale avionului. Cel dintâi îi asigură stabilitatea, celalt viteza. De perfecţionarea lor depinde calitatea avionului care am arătat că este unica garanţie de superioritate a unei aviaţiuni. Or, fără a denigra însuşirile fuselajului Blériot, trebue sft arătăm că azi, au rămas în urma nouilor progrese realizate şi nu se mai întrebuinţează în industria aparatelor de luptă. Motorul Lorraine Dietrich este cu apă. Or, acum motorul cu aer comprimat este fără rival, fiindcă sub raportul greutăţei şi vitezei reprezintă un câştig de unu la două faţă de celalt sistem de motor. Cu alte cuvinte la GREUTATEA DE 600 Kgr. a unuia celalt NU ARE DECAT 300 Kg. Pe când un avion cu motor Dietrich pune 20 MINUTE SPRE A fall de inamic SE RIDICA PANA LA 3000 METRI ÎNĂLȚIME, CELUILALT CU AER COMPRIMAT NU-I TREBUE DECÂT 10 MINUTE* Enormă diferenţă de greutate, enormă diferenţă de viteză. Astfel o superioritate sdrobitoare a avioanelor având motoare cu aer comprimat, fată de acelea cu motor cu apă•lată cum si prin fuselaj si prin motor avioanele noastre nu ar fi decât o pradă facilă sau ,,du gibier", cum se spune în Franţa pentru orice aviaţie cu nouile perfectiuni introduse acum. Ca ne-a propus guvernul francez Or, — şi aci chestiunea devine mai mult decât stranie — eram numai decât obligaţi să contractăm în asemenea conditiuni de inferioritate, ca un oraş care putând avea şi gaz aerian şi electricitate preferă pe cel dintâiu ? Nu. Absolut nu. Şi cea mai bună dovadă este că guvernul francez ne-a oferit, în ce priveşte fuselajul, să tratăm cu un sindicat al întregei industrii de aviaţie franceză, care să ne pute la dispoziţie cel mai perfect şi mai nou tip, ce se va construi pentru aviaţia militară franceză. De ce guvernul român a refuzat această excelentă ofertă şi s-a angajat numaidecât cu fuselajul Blériot ? De ce când am fost avizaţi că peste trei ani nu va mai exista nicăeri în aviaţia militară un motor cu apă ci numai cu aer comprimat, de ce s-a respins modelul de asemenea motor, tot francez, spre a se preferi Lorraine-Dietrich? Când peste trei ani vom construi». Uzina de la Copşa nu va fi în stare să funcţioneze decât peste trei ani. Şi atunci, conform contractului încheiat şi semnat de d. Tancred Constantinescu, vom construi avioane cu un fuselaj şi un motîtr, adică sub raportul stabilităţei greutăţei şi vitezei, care nu vor mai fi în funcţiune în nici o aviaţie militară. Ce vor însemna atunci avioanele noastre ? Pentru ce vor fi fost construite ? Cine nu ne-ar putea înfrânge cu cea mai redutabilă armă a viitorului ? Vom preciza aceste întrebări ■■a Cum se pregătesc dezastrele Osatura şi motorul întrebuinţate la avioanele ce s’ar construi la Copşa nu mai sunt utilizate In nici o altă aviaţie Dezastruoasa inferioritate In care ne-am găsi JUSTITIA AMENINŢATA Sprijinim cu o tenacitate care impune chiar adversarilor noştri, ideia de autoritate. Zilnic in faţa multiplelor probleme ce se pun judecăţii noastre, noi păţim călăuziţi de aceiaş doctrină, de aceiaş metodă. Am accentuat de nenumărate ori aceiaş concepţie: ideia de autoritate trebuie să fie doar aspectul dinamic al ideii de justiţie, strămutarea in domeniul realităţilor sociale a unei noţiuni abstracte. Şi in măsura în care se închirceşte conţinutul de dreptate al autorităţii, în aceiaş proporţie slăbeşte ideia autorităţii însăşi. Crizele de autoritate sunt de fapt crize de justiţie. Când o societate începe să fie dominată nu de credinţa ci de senzaţia că in spatele gestului disciplinat al autorităţii nu mai subsistă forţa morală a justiţiei, spiritul revoluţionar musteşte spontan pregătind marile crize ale convulsiunilor anarhice. In lumina acestei concepţii, pe care o lămurire cu persistenţă zilnic reincită spre a înlătura confuziile voite ale adversarilor noştri, noi am indicat, câteva fapte simptomatice menite să provoace o cât de fugară meditaţie din partea oamenilor politici. Evident că naivitatea noastră nu e nevoie să fie subliniată — ştim că ne amăgim atunci când punem ipoteza aşa de hazardată a existenţii unor oameni politici lectori atenţi ai ziarelor, rezumate mai mult sau mai puţin fidele a fluctuaţiilor opiniei publice. Omul politic român nu numai că nu citeşte — dar are chiar tâmpa îngâmfare de a spune: „eu nu citesc“. Virginitatea creerului este aproape obligatorie în politica românească. Convinşi însă că scrisul înseamnă o obligaţie noi am semnalat simptomele crizei de justiţie (citiţi autoritate). Afacerea paşapoartelor pusă în ponibila lumină a unui simplu decor de scandal In culisele căruia se urma cu frenezie duelul intre doi miniştri, Georgel Mârzescu Artur Văttoianu. Declaraţia maiorului Ştefănescu-Drăgăneşti este doar o simplă şi fragmentară precizare a unor lucruri şoptite de atâtea ori. Cele două aspecte ale d-lui Manolescu-Strunga — lovind crâncen pe deputatul loan şi primind corecţiune dela d. M. Condruş — justiţia fiind mototolită ca un manuscript inutil pe care îl svârti la coş. Dar lista s'ar prelungi prea mult spre a dovedi că în România justiția trebue să devină — aşa o doresc oamenii politici—prostituata guvernelor in ziua când magistraţii vor slăbi eroica lor împotrivire faţă de reînoitele atentate ale guvernelor. In Franţa afacerea Rochette, primul minstru Mones — 1911 — intervenind sub presiunea lui Caillaux spre a determina amânarea unui proces de fraudă) a provocat un scandal imens --- la noi se caută a se irăbuşi sistematic orice năzuinţă de sancţionare a violentărilor oculte aduse justiţiei. Am mărginit până acum infiltraţiile primejdioase în justiţie la sfera oamenilor politici — iată însă că un incident care — dintr-o ciudată concepţie — a fost dat publicităţii sub forma vagă a „unei afaceri de onoare“, când de fapt este o dureroasă confirmare a unor bănueli lărgeşte spăimântător sfera nefastă. Să rezumăm. Decanul baroului d. Istrate Micescu şi a surprins pe secretarul său Ed. van Saanen „aranjând" cu „un tânăr avocat Înrudit prin alianţă cu un înalt magistrat“ diverse procese pendinte la secţia I a Curţii de Apel. In ziua de 13 iunie avocatul Ed. van Saanen a fost surprins in clipa când vroia să-l opereze pe reprezentantul soc. „Speranţa“ căruia îi comunicase discret darnicul aşteaptă“. In aceiaş zi aflând cele petrecute, avocatul Aznavorian cere să se recuze unul din membrii Curţi de Apel secţia I pe motiv că încrederea în stricta obiectivitate a judecăţii acelui membru, a slăbit datorită celor întâmplate chiar în ziua aceia. D. Aznavorian a povestit faptele, curtea a intrat în deliberare, iar magistratul —pe nedrept sau nu pus în cauză— nu s-a recuzat. Micul incident care întrerupea discretele învârteli ale tânărului Ed, van Saanen, a avut de£i grave repercusiuni. In loc însă ca baroul să fie sesizat , tânărul intermediar al altui „tânăr avocat, înrudit prin alianță cu un înalt magistrat“ a cutezat să mai trimită și martori socotindu-se ofensat de interzicerea aspră ce i se făcea de a se „deda la traficuri dezonorante“. In loc de sancţiuni imediate, , guer re en dentelles" si ceiace este si mai mâhnitor in cazul acesta, este că insuşi decanul baroului d. Istrate Micescu s‘a pretat la comedia unui „juriu de onoare“ dintr'un cavalerism, fără nici un rost intr'o gravă abatere profesională. Ori „tânărul“ Ed. van Saanen a fost vinovat — şi procesele verbale publicate in „Adevărul“ o dovedesc cu prisosinţă, şi atunci decanul baroului a făcut o greşală acceptând martorii în Ioc să-lrimită in judecată, ori nu a fost vinovat şi atunci cum trebuesc tălmăcite procesele, verbale? Justiţia este pusă intr'o lumină care-i colorează dezonorant toga imaculată. întrebăm baroul de Ilfov cum înţelege să-şi apere prestigiul? întrebăm ministrul de justiţie cum socoteşte să salveze integritatea ideii de dreptate? Aşteptăm sancţiunile. Pamfil Şeicaru Guvernul sovietic şi partidul comunist rus Cine ar fi putut admite în 1918, că in 1925 guvernul sovietic îşi va mărgini iubirea nemărginită faţă de partidul cominist, din mijlocul căruia a eşit şi pe energia căruia a înfăptuit revoluţia mondială, planetară, universală, micro şi macrocosnică ? In primii 5 ani de revoluţie, guvernul sovietic s-a folosit de partidul comunist ca de o legiune de pretoriani, căreia îi dăduse toate libertăţile de a teroriza, de a jefui, de a se îmbogăţi, de a se înşela — înşelând pe alţii — că reprezintă proletariatul rus, că este o avangardă militantă şi neobosit triumfătoare a dictaturei proletariatului. A făcut această politică, până când a reuşt să închege şi să organizeze celelate două formidabile organizaţii de teroare şi de despotism : Ceka şi Armata roşie. Astăz guvernul sovietic începe să se debaraseze de partidul său,fiindcă acest partid a început să încurce lucrurile acolo, şi să strice „constructivismul“ sovietic. In lupta pentru dominaţie şi pentru îmbogăţire afară de partidul comunist-burghez, prin tendinţele sale de a consuma fără a produce, de a exploata situaţiile nouei economii politice fără să se simtă in contradicţie cu firma oficială cu care există ca răsărit noua pătură de dominaţie şi de exploatare a ţărănimei şi a proletariatului : aristrocraţia sovietică, alcătuită din oameni ce ştiu să se adapteze la toate situaţiile schimbătoare, din militarii privilegiaţi, din noua pravoslavnicie ortodoxo-sovietică, din creaturile unuia şi ale altuia. S-a făcut curăţirea partidului — de nenumărate ori. Comitetul central a veghiat ca în el să nu pătrundă oameni cinstiţi. A veghiat să nu se strecoare în el socialişti, social-revoluţionari, socialişti-populişti, anarhişti — ne mai vorbind de vechile partide ale travaiştilor, cadeilor, octobriştilor, monarhiştilor. Trebuia să rămână în partid — oamenii nimănui, copiii bucătăresei, ca să nu fie muncitori şi numai muncitor ca să nu fe ţărani şi numai ţărani. 200 de mii de temperamente preductibile formează acest groaznic partid comunist, care-şi revendică dreptul — devenit istoric — de a conduce ca până acum politica internă, externă, constructivă, destructvă a guvernului, de a avea în mâini Ceka şi Armata roşie. Partidul comunist rus nu vrea să ştie că revoluţia mondială nu se va mai produce, că alte idei, — ideea naţionalistă, ideea burgheză, ideea militarista, ideea imperialistă — conduc guvernul sovietic şi-i menţin, în jalnică agonie, viaţa. Pentru aceste idei — partidul comunist rus nu are nici simpatie nici posibilitate de jertfă. Unii din şiretenie alţii din idioţie cer pe Marx întreg, şi întreg îl impun guvernului sovietic. Ultimele congrese ale partidului comunist rus dovedesc aceasta. Trântit la pământ ca o holdă netrebnică — a fost silit să voteze — fără pateticele interpelate din trecut — rezoluţiile aristocrafiei sovietice. Cum caută guvernul sovietic să se scape de partidul comunist rus ? Deşi îşi zice partid comunist rus el este numai pe jumătate rus. Jumătatea cealaltă o formează evreimea din toate ţările. Comuniştii ruşi, bivoli tâmpiţi înhămaţi la carul revoluţiei mondiale, sociale, idioţi integrali din energia cărora dăinueşte cea mai nevăzută teroare asupra ţărănime şi asupra proletariatului — simt trimişi de guvernul sovietic în satele ruseşti, deşteptate acuma din narcoza revoluţionară, răzvrătite împotriva guvernului ateist şi internaţionalişti — ca acolo să organizeze — la spartul târgului — nuclee şi celule comuniste. Ii trimite acolo — ştiind că vor fi ucişi ca nişte câini turbaţi. Presa sovietică — pagina a Il-a şi a IlI-a — zilnic numără pe tovarăşii ucişi de contra-revoluţia mujicească. De doi ani de zile se face experienţă, şi această experienţă nu e obligatorie pentru guvernul sovietic. Şi în timp ce bivolii ruşi mor pentru o cauză pierdută, la înălţimile de comandă, sprijiniţi de Ceka şi Armata roşie, rămânneschimbate până la exasperare, aceleaşi pseudonime blestemate» desăvârşit^du-şi opera de ucidere a proletariat!!'' lui şi a micei burghezii orăşeneşti. Iar cealaltă jumătate a partidului —• evreii cari peregrhiează, cu banii, Ct mijloacele guvernului sovietic, prin toate tarile lumii, din Estonia şi până în India, din sudul Africei şi până în China — răspândind corupţia, amăgirea dolari, broşuri, ducând cu ei piroxilini şi maşini infernale. N’a fost atentat din Estonia, în Polonia, în România, în Bulgaria, în care sa nu fi participat în calitate de anima flagrans al crimei — câte un Friedman câte un Goldstein. Citiţi numele comuniştilor din procesele europene şi veţi descoperi în fiecare din ele pe acelaş israelit supus al internaţionalei a Ill-a, condusă de Apfelhamn-Zinovlev şi dl Sobelson-Radec. Cu bivolul, tâmpit, idiot, mistificat, înebunit de Marx şi de revoluţie mondială, şi cu omuleţul perfid şi pila de coşuri pe faţă, guvernul sovietici „lucrează“ încă înăuntru şi în afară, mereu căutându-şi de bunătatea înălţimilor de comandă, mereu debarasându-se de „factori“ — iar acum au onoarea de a fi numai de rangul al II-lea. ga M. Ivanov iailijilewi Corespondentul nostru din Chișinău ne trimite, cum era de așteptat, fapte din zbuciumata alegere de senator de acotit, cari pun încă odată în crudă lumină regimul, terorist brătienesc. De data aceasta nu e vorba numai de obişnuitele plăgi egiptene ce se făgiudidesc populaţiei pentru a-i smulgi voturile în favoarea candidatului guvernamental sau adoptat de guvern. Guvernul a fost de rândul acesta extrem de generos. Denunţând să aibă un fiu propriu pe care să-l impună cu întregul aparat de fără delegi ca „reprezentant al ftiniei populare el a intrat părinteşte pe candidatul averescan ca pe un veritabil orfan, lipsit de mijloacele popularităţii. Jandarmii, ciomegele şi mâna stângă au intrat în tutela orfanului. Dar a mai intrat ceva inventat de d. Ţanţu, prefect de Chişinău. A intrat, înfiorător şi nemaipomenit, şantajul foamei! Basarabia, între alte calamităţi, e ameninţată de foamete. Guvernul a votat un fond de salvare. Foarte bine venit acest fond, în preziua alegerii de la Chişinău. Tocmai se întocmesc listele celor înfometaţi, cărora trebuie să li se distribuie ajutoare. Şi atunci: ori votezi cu averescanul, ori te taie de pe asta! Cetar,v.nai, pus in aceasta rugeniou,sa dilemă oficială, are acasă un cârd de copii şi un pătul de bucate care rânjeşte sinistru din fundul golit. Cetăţeanul are să aleagă intre conştiinţa lui politică şi între foamete, între venerabilul N. N. Alexandri şi între copiii cari aşteaită în casă flămânziţi un codru, de mămăligă, izvor al zilelor de mâine. Instinctul primează asupra conştiinţei. V. prefect Tantu n'are nevoie să fie filosof şi nici măcar cărturar pentru a şti acest lucru. D. Tantu o ştie dintr'o cunoscută practică. Aceasta Va şi făcut să se excludă sau să fie exclus din blocul basarabean şi să ajungă ceea ce este: prefect liberal, un titlu ce ne scuteşte de orice alt calificativ. Trebuie să recunoaştem ingeniozitatea procedeului care transpune pădureţul „punga sau viaţa" într'un dicton mai civilizat, însuşit în patrimoniul liberal: „conştiinţa sau viaţa". Când bestia prusacă stăpânea lr» Belgia, ajutoare din largul lumii veneau pentru populaţia înfrântă, care totuşi nu se da biruită. Cu toată ura lor bestială, germanii s'au oprit în faţa crimei de-a sustrage hrana dăruită nenorociţilor. Bestialitatea lor avea o margine. Tâlharii brătienismului au depăşit-o de mult. D. Tantu se dovedeşte, prin ingeniosul şantaj al foamei, liberal sadea. R. Mir.