Cuvântul, august 1925 (Anul 2, nr. 220-245)
1925-08-01 / nr. 220
ANUL 61 No. 220. Redacţia şi Administrația 4. STRADA SĂRINDAR, 4 ....... I 78/09 Aaministrație Telefon 7810 RetiaC|ia Director: C. GONOOPOL IN PAG. IVai Un epilog al alegerii dela ChUIn âu ■ sQfiiumiA ( * 4 pagini 2 Lei Sâmbătă, I August 392 De malt banditism Nu e vorba de alegerile pentru Camerile agricole; nici de ancheta de la Chişinău contra fruntaşilor ţărănişti; nici de isprăvile comisiunei delimitărilor în Ardeal; nici de corecţiunile decisive aplicate prin aresturile poliţiilor; nici de suprimarea libertăţii de cugetare prin confiscarea ziarelor şi câteodată a persoanelor... Nimic din variatele şi interesantele îndeletniciri ale unui regim de ordine conştientă şi organizată... E vorba de celalt banditism, şi el conştient şi el organizat, ale cărui manifestări tot aşa de excesive merg par*că într'un paralelism îndrăzneţ cu cel oficial. De aceea, se vede, ca orice linii paralele, nu e chip să se întâlnească. Autoritatea înarmată numai pentru exasperarea oamenilor de treabă, se dovedeşte neputincio .să contra celor care-şi fac treburile la druimul mare, ori prin administraţiile publice. In adevăr începe a nu mai fi de glumă. Banditismul iniţiativei particulare -dacă se poate zice astfel, a luat în timpul din urmă o ofensivă îngrijitoare. S-a râs anul trecut de aventura cu Terente.... Mobilizarea în del’. a „forţelor de uscat şi geană“, s-a isprăvit în acel ridicol categoric, al cărui secret îl deţine Autoritatea în exerciţiu... Terente, el însuşi desgustat, a preferat să se expatrieze... Intre timp, aceeaşi autoritate ţinea sub cheie, ca o rezervă, pe Munteanu şi pe Tomescu. Intr‘o dimineaţă aceştia plictisiţi de viaţa sedentară, au plecat şi cu cheile şi cu garda... De atunci iar a intrat în vigoare tradiţia briganzilor naţionali... Era, odinioară şi pe aiurea. Celebrităţi au trecut prin vechea cronică judiciară a naţiilor civilizate. Dar forţa represive la ec .erau aproape inexistente... De abia sunt 80 de ani de la înfiinţarea telegrafului şi 19 de la aceea a primului telefon. ‘Azi disjunci de toate aceste mijloace de represiune. Dar „puterile" ne-au rămi , ca pe vremea haiducilor, pe aceştia au evoluat şi nu mai fac deosebiri de neam :? de -’ncipii în exercitarea carierei... Poate n‘ar fi ceva prea ameninţător, dacă sfert, de acţiune ar fi localizată. Cel mult anumite drumuri ar trebui ocolite de sportivi, turişti şi automobile, oricât ar supăra.Deasta ne preşedintele de onoare al Clubului Automobil, care este însuşi M. S. Regele. Amatorii de romantism şi de reportagii „naţionale“ şi-ar avea emoţiile şi romanul estual: „Pe urmele bandiţilor“ , iar jam’ 'vmeria mi rost şi o ocupaţie onorabile. Dificultatea e că bandiţii se deplasează mereu, şi impunitatea de care se bucură constitue un funest exemplu Deunăzi un inginer a fost prădat la drumul mare, în Ardeal, de doi indivizi mascaţi, cari s-au recomandat Tomescu şi Munteanu. Gazetele cu multe pagini au zilnic câte una sau două pline numai cu isprăvile armatei Delictului. Brigandarul îmbrăţişează tot felul de ramuri şi de forme, aproape deopotrivă neîntimidat în nici una din ele. Tâlharul de codru sau fabricatorul de rentă se simte în aceiaşi măsură apărat, când pentru a li se da de urmă, se instituesc recompense băneşti oficiale destinate să stimuleze zelul acelor care ar trebui să-l aibă prin chiar funcţia lor, sau să adopte interesul în cadrele particulare, unde s'ar găsi amatori de aventuri. Jandarmeria şi poliţia creiate şi întreţinute cu mari sacrificii, trebue să aibă imboldul premiilor în bani, cum ar fi o armată căreia i s'ar distribui gratificaţii în ziuade mobilizare. Şi iată că urmările grave ale ofensivei banditismului nepedepsit nu întârzie să se arate. Lângă ÎT,Măgurele a fost atacat de o bandă necunoscută un depozit de muniţii al armatei. .Tâlhăria încurajată prin slăbiciune şi prin neputinţă, deşteaptă temeritatea anarhiei. Situa ia îşi schimbă aspectul şi înfăţişarea ei este alarmantă.Trebue să fie o cauză adâncă şi primejdioasă a destrăbălărei care a dezarmat statul şi organizaţia lui faţă de diversele elemente ale crimei. Dezordinea administrativă a ajuns la un stadiu de funestă paralizie în care îndrăzneala şi perversiunea adversarilor Scietăţei, găseşte un larg teren liber, sugestionând prin succesele lor şi atâtea alte conştiinţi slăbănoage. Guvernul şi Autoritatea par să nu-şi dea seama de înţelesul faptelor... Şi pe când în toată ţara tâlhăria de toate soiurile, crescute, zilnic prin contingente noui, îşi afirmă cu insolenţă numărul şi forţa, iar pe alocurea, ca la Timişoara tâlharii sunt chiar şefi ai poliţiei, toată reţeaua de apărare administrativă e concentrată în aceeaşi arenă politică, de unde şi-a tras progresiva atrofie. Şi prefecţii regimului ordinei sunt puşi în fruntea listelor guvernului la alegerile de Camere agricole cu porunci de a nu se interesa decât de asta !... C. Gongopol Iliid dinsat Pestriţă şi stranie e alcătuirea unei biblioteci de sat, când prin minune există. Sunt binevoinţi singuratice, căte un dascăl de şcoală, un preot, câţiva studenţi ori şcolari in vacanţă, un om de bine, care au dăruit un dulap cu geam şi cu lacăt, l-au înzestrat cu cele dintâi cărţi destinate ţăranului pentru zile de iarnă sau pentru acele sărbători care nu-l ţin toată ziua la cârciumă. Pe urmă, aşa zisa bibliotecă, dacă nu se părăgineşte din nepăsare ori dacă lacătul n’a ruginit cu cheia pierdută, sub imboldul tenace al omului care cu adevărat crede în ea, începe a creşte din pomana ministerelor. De aci începe desgustătoarea glumă. Ministerul artelor, al instrucţiunei publice, al Muncei şi Casa Şcoalelor au un buget pentru această furnizare a bibliotecilor. Dar cărţile se cumpără nu după o alegere melodică, ci după obrăznicia şi eroica perzistenţă a câtorva autori care s'au specializat în arta anticamerei. Un bileţel de la un deputat, de la un şef de organizaţie sau numai promisiunea smulsă pe peronul unei gări, constitue singurul criteriu de selecţie. Pe urmă, la cererea unei biblioteci de ţară, parchetul porneşte conţinând o piesă de Flers şi Caillavet tradusă, sfaturi pentru păstrarea frumuseţei, impresiile unui vilegiaturist neurastenic, arta de a avea succes în amor, o traducere din Anatole France, buletinul literar al d-lui Mihalache Dragomirescu, toate rămăşiţele editurilor falite şi autorilor de maculatură. In rafturi cărţile se gălbinesc netăiate, praful le înăbuşe, cititorul care altfel s'ar fi lăsat poate ispitit să deschidă un volum se desgustă pentru totdeauna. Cheia dulapului poate fi svărlită în fântână fără nici o pierdere. Nici nu s-ar prinde de veste că lipseşte, după un an Ţăranul nu citeşte. Evident. Nici nu la învăţat nimeni să citească, ce şi cum. Pentru el şcoala a fost un supliciu obligatoriu. E mulţumit dacă după ce-a isprăvit câteva clase, ştie să se iscălească, poate verifica cu aproximaţie socoteala de la cârciumă şi de la târg şi poate silabisi numele de pe listele de vot. Meşteşugul cititului şi desţătarea aceasta rară, n-o putea învăţa decât tot din ultimii ani de pe băncile şcolii, sau în cei dintâi ani după ce a isprăvit şcoala, dacă i-ar fi pus cineva în mână, cărţile în care să găsească plăcere şi folos. Cărţi simple de imaginaţie, dar mai ales cărţi care să-i satisfacă acea curiozitate neobosită a primitivului despre lume, care fac pretutindeni succesul bibliotecilor de vulganizare, cu descripţii de călătorii şi aventuri, cu născociri mecanice , cum a fost născocit acul şi cum vânau oamenii peşterilor. Omul simplu e impermeabil noţiunilor metafizice, dar e stăpânit de o vie curiositate ştiinţifică. Această curiositate trebuie exploatată şi satisfăcută; prin canalizarea ei se formează gustul cititului. Toţi am început prin a devora jurnalele de voiaj şi de vulgarizare ştiinţifică. Şi tocmai aceste cărţi, din bibliotecile de sat lipsec. Am deschis un asemenea dulap mai deunăzi. Dintre un tom latinesc al analelor academiei şi 101 reţele pentru a rămâne veşnic frumoasă, mi-a ţâşnit în faţă, speriat, un şoarece cenuşiu. Spaimă legitimă. De atâta vreme se socotea singurul stăpân acolo!... Cezar Petrescu * * Cauzele adevărate care au pricinuit rezultatul cunoscut al examenelor de bacalaureat trebuiesc cercetate cu atenţiune. Ele s-au vădit de cele mai multe ori, odată cu acest rezultat chiar în decursul examenelor, sau, alte ori, prin efectele lor, au putut să fie îndată deduse din situaţia faptelor în faţa cărora au fost puşi profesorii din comisiile de examinare. Negljenţa ş lipsa de muncă serioasă în multe licee şi-a dat la iveală roadele şi cu acest prilej. Fără a înfiera sau condamna, — căci rostul nostru este altul — sun prof. ROM. DEMETSCU tem siliţi să constatăm, cu strângere de inimă, cu adâncă îngrijorare, această situaţie gravă. Vom vedea imediat că ea este consecinţa necesară a unor fapte ce trebuesc oprite să se mai repete. Am declaraţiile unor elevi examinaţi în comisia II de la Oradea Mare, — şi ştiu că astfel de declaraţii s-au făcut şi la alte comisiuni — din care reiese că profesorii şcoalelor respective nu şi-au făcut datoria. Cum ar fi putut să şi-o facă elevii singuri, s’a văzut!... Un exemplu, care a fost raportat ministerului. La unul din liceele din Nord vestul ţării profesorul de limba română — un om cum se cade de altfel — a găsit de cuviinţă să dicteze în timpul orelor, cursul de literatură şi limbă română, cerând elevilor să-l memorizeze. Rezultatul: la examenul de bacalaureat, întrebându-i de chestiuni de înţelegere şi, cerându-le material de lectură, din manual elevii mi-au răspuns că n’au citit nimic din materialul prevăzut In programa analitică. La chestiunile de literatură de asemeni n’au ştiut absolut nimic. Pentrucă nici la celelalte materii candidaţii n’au fost pregătiţi altfel, s’a întâmplat să nu treacă dela acest liceu decât o elevă şi aceasta, fiind pregătită în particulari La acelaş liceu, şi încă la alte două, elevii au folosit un manual foarte bun pentru cele patru clase inferioare ale şcoalei civile şi un altul de istoria literaturii, destul de prost, ambele neaprobate de minister ca manuale de literatură la licee şi mai ales la cl. Viki Dovadă că această situaţie este absolut reală, e faptul că profesorul despre care vorbim mai sus, auzind despre „dezastrul“ elevilor săi, a venit să se justifice şi să se scuze, oarecum în faţa comisiei de examinare! Aceste scuze ar fi fost mai bine plasate, dacă se făceau ministerului sau, mai curând elevilor, cari au tras consecinţele sistemului de învăţământ practicat la liceul acela. Şi pentru că acest sistem este reprezentat — din nenorocire! — de mulţi de foarte mulţi dascăli, nu numai, dar mai ales în Ardeal, trebuie să avem curajul să spunem că dacă nu se îndreaptă această situaţie care duce la prăbuşirea culturală a ţării, nu va mai fi timp să ne reculegem în ceasul al unsprezecelea! Experienţa mi-a arătat că acest sistem de „catehetizare“ a materialului de învăţat este foarte întins. Cunosc foarte multe cazuri în care profesorii mai cer încă lecţiile după metoda catehetică, a „bucherelii“. De înţelegerea, obiseala, formarea judecăţii, mobilarea sufletească a elevilor, nici nu poate fi vorba în astfel de cazuri. Dascălii fiind un fel de stăpâni cu drepturi nelimitate asupra claselor, elevii rămâne nişte simple păpuşe, nişte mecanisme, la care dacă schimbi un şurup, tot angrenajul de rotiţe se desangrenează. La seminarul pedagogic universitar mi s-a spus, în ultimii patru ani aici în Cluj, de către practicanţii-studenţi, toate minunatele „năsdrăvănii pedagogice“ ale multor dascăli vechi şi noi. Se ştie că judecata elevilor, oricât ar fi de colorată, cuprinde mai mult decât un sâmbure de adevăr. Mergeţi şi urmăriţi în majoritatea şcoalelor „toceala“ tradiţională a gramaticei cu „paradigme“ şi „regule“, învăţate... ca apa“, atât la limba română, dar mai ales la latineşte! Şi aceasta chiar în cursul superior de liceu, unade elevii nu pot folosi un text latin ca să-l înţeleagă pe departe, darmi-te să guste frumuşelele lui, conduşi de luminata pricepere a dascălului! Dimpotrivă, îngrozit de lipsa de cunoştinţe gramaticale a şcolarilor săi şi simţindu-se obligat să lase oarecare urmă de „latină“ in experienţa şcolarilor, profesorul recurge la sfertul de oră obligator pentru „memoriter“, adică pentru buchereală, în fiecare lecţie, a unei părţi din textul latin... Vă închipuiţi plăcerea băeţilor la astfel de ore! Iată unde duce lipsa complectă de busolă în predare. Şi presupunând că potrivit directivelor noue ale reformei şcolare, numărul acestor ore vor spori — fără însă ca autoritatea şcolară să oblige pe profesori să-şi sporească mijloacele melodice şi să li dea putinţa s’o facă, ne închipuim lesne că rezultatul reformei va fi fabricarea de papagali antichizaţi, cari vor şti să recitem ca mulţi din vechii dascăli şi ca celebrul Chicoş Rogtoganul, cu care inspectorii şcolari fac azi adeseori cunoştinţa de visu şi nu prin Caragialele să recitezic, pasaje întregi de latineşte, din care nu vor pricepe nimic. In felul acesta suflul senil, al culturii antice, ordinea şi cla (Citiţi continuarea în pag. II-a) ! Anchete politice Guvernul liniat de dezastre In alegarile Camerelor agricola Rapoartele senzaţionale si alarmante ale prefecţilor Consiliul de miniştri învăluit de mister care s’a ţinutîMiercuri după amiază — şedinţa oficială avusese loc de dimineaţă — a destăinuit guvernului o situaţie neaşteptată şi alarmantă. Am relevat-o în ediţia de ieri pentru Capitală. E locul să mai insistăm. Rapoartele alarmante ale prefecţilor E vorba de alegerile pentru Camerele agricole, unde guvernul spera ca lucrurile să meargă asemeni unei scrisori la cutie în urma straşnicelor măsuri luate, abuzurilor şi ilegalităţilor pregătite or consumate şi în privinţa cărora am insistat pe larg Or, rapoartele prefecţilor asupra situaţiei generale electorale a acestor alegeri au fost stupefiante. Dânşii anunţă guvernul că nu pot răspunde de situaţia care, în condiţiunile de azi, ar însemna o generală şi dezastruoasă înfrângere pentru guvern. Sensul comun al tuturor rapoartelor de care consiliul a luat cunoştinţă, este: Guvernul e ameninţat să fie bătut pretutindeni, atât de puternică este ostilitatea care se manifestă în ţărănime contra lui. Chiar alegătorii „guvernamentali“ contra guvernului Ceea ce a fost o culme venim consternarea ministerială, este faptul că guvernul nu poate conta nici pe alegătorii pe care-i socotea „ai lui“- Se ştie ordinele ce s’au dat în vederea întocmirei listelor. Am arătat ce s’a petrecut la Muscel. La Dolj, nici dgeneral Argetoianu, nici fiul său d. C. Argetoianu n’au fost trecuţi pe Ustă, deşi stau în fruntea condiţiilor prevăzute de lege. Pe de altă parte în foarte multe judeţe însuşi prefecţii respectivi au fost puşi în capul listelor. Or, toate acestea au indignat până si pe alegătorii presupuşi „guvernamentali“. Prefecţii spun că curentul ostil guvernului este atât de pronunţat, încât nici cei peste contau nu vor vota pentru el, astfel că toată osteneala dată pentru anumita fabricare a listelor nu va sluji la nimic. Pentru evitarea dezastrului la aceste condiţiuni „alegerile gospodăreşti" ar fi un dezastru desăvârşit pentru guvern, care nu s'ar alege nicăeri. Consiliul de miniştri, a găsit că cea mai bună încercare de a îndrepta lucrurile, nu poate fi decât propaganda personală a miniştrilor. Astfel circumscripţiile electorale pentru Camerele agricole au fost împărţite între miniştrii socotiţi cu influenţă in anumite regiuni, ca de-o pildă, d-nii Mârzescu, Duca, Moşoiu, Chirculescu, Sâvenu, Cipăianu, şi unde aceştia vor trebui să conducă în persoană propaganda. După huiduiala pe care a înghiţit-o d. Mârzescu prin unele sate din judeţul Iaşi, se înţelege uşor „succesul" acestei acţiuni. Culmea e că de unde guvernul ţinea morţiş să nu dea — în aparenţă — un caracter politic acestor alegeri, acum le dă însuşi cea mai formidabilă fizionomie politică de partid. Insă cea mai serioasă speranţă o pune guvernul în faptul că opoziţia cu o lipsă de comprehensiune a situaţiei în adevăr uimitoare riscă să se prezinte în unele circumscripţii din cauza fricţiunilor locale cu câte două liste. Se înţelege că aceasta s’ar întoarce în avantajul guvernului, ameninţat altcum de cel mai formidabil dezastru. D. G. TATARASCU conducătorul alegerilor Variantele Alicei înţelegeri Este o asociaţie cu noroc gruparea celor trei State succesorale ale fostului imperiu austroungar, Serbia, Cehoslovacia, România şi care constituesc Mica înţelegere, singura înţelegere, limitată dar existentă, în atmosfera internaţională mai mult tulbure. Are noroc, căci molipseşte cu aceleaşi bune intenţiuni sau sentimente nu numai pe alţi vecini, care ar vrea să i se asocieze, dar în naţiunile care compun Mica Triplice, principiul de la care aceasta a pornit a determinat curente pentru exiuderea lui in afară de sobra întocmire a convenţiilor scrise. Astfel s-a constituit Mica înţelegere a feministelor, al căror congres la Belgrad pare a fi avut un deosebit succes. Aşa peste câteva zile se va deschide la Sinaia conferinţa pentru organizarea Micei înţelegeri a presei celor trei ţări asociate. Nu ştim dacă mişcarea feministă sârbo-româno-slovacă o va convinge mai uşor, aliată, masculinitatea politică a Micei înţelegeri. ...E sigur insă că Mica Antantă a presei ar fi chemată să joace un rol de căpetenie, nu numai în consolidarea politică a acestui organism de pace în Orient, dar mai ales pentru cimentarea alianţei sufleteşti, fără de care cea politică este artificială şi expusă ol cărui incident. Când naţiunile—pe care conducătorii le aşează alături, — ajung, cunoscându-se din ce în ce mai bine şi mai în adânc, la conştiinţa necesităţii şi folosului naţional ce decurg din alianţa lor, această alianţă devine de abia atunci un puternic instrument de acţiune şi de apărare. Pe acest larg tărâmnica înţelegere a presei poate să dea roade bogate şi trainice. Socotim insă că pentru acest rol, pentru fecunda lui îndeplinire presa fiecărei ţări din înţelegere trebue să fie mai întâi ca naţională. O! nu in înţelesul... să zicem confesional. Faptul că um evreu ar fi directorul unui ziar cu atitudine şi sentimente naţionale, n'ar aduce nici o ştirbire autorităţei sale româneşti, pe când diverşi Costatori internaţionali şi deochiaţi sunt un impediment moral într'o sănătoasă acţiune patriotică... Desigur nu îi vom vedea îmbulzindu-se în primele rânduri ale conferinţei din Sinaia, spre a nu fi nevoiţi a întreprinde rânduiala cuvenită. Căci dacă în preziua acestei Interesante adunări am crezut trebuincioase rândurile acestea, fiindcă şeful unei mari instituţii economice şi financiare care-şi face o mândrie legitimă din românismul său — d. Aristide Blanck — a putut numi deunăzi ca director al Adevărului şi Dimineţei pe acel Simon sau Samuel Kabin, despre ale cărei nemernice isprăvi pe tărâmul naţional Cuvântul a reprodus zilele acestea documente categorice. X. & Y. URMĂRIȚI IN PAG. IV. ULTIMELE ȘTIRI ALE SERV. NOSTRU PARTICULAR. Misiunea d-lui Aronovici D. Aronovici, american, fireşte, vrea să repete minunea lui Moise, adică să facă să ţâşnească apă din stâncă, sau d. Vintilă Brătianu să se lase induplocat a accepta un împrumut. D. Vintilă Brătianu găsedu-se insă în dârdora plecărei, la delegat cu conversaţia pe d. Tancred Constantinescu. Ce s'a vorbit! Când discută contracte şi oferte d. Tancred Constănntinescu e discreţia însăşi. Principiul : să nu ştie stânga ce iscăleşte dreapta ori dreapta ce face stânga, este o regulă elementară în asemenea delicată materie. " Oare s'a ştiut ceva de fabricare avioane până ce afacerea n'a fost încheiată ? Totuşi ministrul industriei a şi avut prilejul să dea o desminţire — deja? — In privinţa unuia din pretinsele obiective ale întrevederei cu d. Aronovici: un canal între Bucureşti-Olteniţa în legătură cu electrificarea Capitalei. Se pare că d. Tancred Constantinescu ar fi declarat reprezentantului americanilor că nu poate discuta cu dânsul chestiuni de ederare, și că să se adreseze primăriei. In adevăr e un capitol în care d. Temistocle Alexandrescu, de o pildă, are o reputată specialitate. Se afirmă insă că d. dr Costinescu ar fi luat in mâini chestiunea, cea ce nu exclude pentru alte mâini punctele de detaliu"’. Oricum, cu toată stăruinţa sa a. Aronovici are cuvânt să fie cam descurajat. Cunoaşte, desigur, vechea zicătoare despre ce se întâmplă copilului cu moaşe multe, deşi în privinţa tăiatului experienţa sa se referă la o altă parte... Quidant Cronica externă VODCA, noua bază bugetari a Sovietelor Din cuceriri în cuceriri, guvernul sovietic recucerește din trecutul înmormântat pe veci — vodca. Binecuvântata băutură nu este dată milioanelor de mujici ca un divertisment gastronomic în realitatea ultraburgheză a Rusiei sovietice. Guvernul sovietic are un buget — pentru politica sa mondială şi planetară — şi acest buget se realizează astăzi din exploatarea unei patimi şi din oferirea unei otrăvi. Din 3 miliarde şi jumătate ruble aur — pe care guvernul sovietic le scotea manu militari din pungile mujicilor, la capitolul impozitului agrar, astăzi se vede nevoit să reducă miliardele la 250 de milioane ruble aur. Ţărănimea rusească nu vrea să plătească nici atât cât plătea — sau cât era silită să plătească — în timpul lui Nicolae al II. Ţărănimea rusească a devenit atât de Inteligenţă să se opună unei politici de revoluţie „mondială şi planetară“ a pseudonimelor care o guvernează şi o stare, o politică de pe urma căreia ea rămâne şi goală, şi un întunerec, fără unelte de muncă, în schimb , cu trăncăneala „electrificării“ „maşinizării“, ,,radioficării“. Toate proectele, la început practice, acum în urmă teoretice, dar savante, foarte optimiste, dar irealizabile, au adus lucrurile până la acel straşnic veto, bombănit confuz, pronunţat cu sprincenele încruntate şi parcă desprins din faţa pământie şi zbârcită a ţărănimii răzvrătite. Politica „mondială“ şi „planetară“? Făceţi-o singuri. Revoluţie comică? Suntem sătui de ea! Bani nu dăm. Şi nu dau ţăranii — bani. In timpul de lărgire şi de adâncire a revoluţiei sociale şi anticapitaliste, — epoca comunismului militar — 1018—1921 — ţăranilor li se lua avutul cu arma în mână. Nu era o robie modernă asta — era prefacerea unei clase în dobitoace, cărora li se lua nutrețul de la gură. Lenin — a slăbit regimul, sub presiunea de jos în sus a dobitoacelor care începuseră să devină oameni. Se instituise prodnalogul — impozitul natural. In epoca de înflorire a primului NEP — adică a retragerilor pe poziţiile burgheze — impozitul natural păru că înfloreşte. Anii 1922—1923 întăriră — pe poziţii burgheze — regimul comunist, dar întăriră şi mai mult ţărănimea. Ea află atunci că poate însemna ceva şi dacă vrea poate să facă ceva. Făcu ceia ce ştim: prăbuşi politica bugetară a guvernului comunist: prodnalogul. Atunci guvernul comunist introduse impozitele ca în orice ţară burgheză: impozitele, zise „agrare“ — cari atacau orice capitol al inventariului mobil şi imobil al ţărănimii. In un an şi jumătate de practică a fost suficient să se vadă că robia şi exploatarea economică a ţărănimii de către guvernul mondial şi planetar avea ca rezultat jefuirea şi că nu va putea să fie întreruptă dacă nu i se va răspunde cu boicot. Ţărănimea boicotă şi aceste măsuri burgheze — dar excesive şi cu scopuri străine mujlcimii. Bilanţul de anul acesta al comisarului de finanţe arată o prăpastie: bugetul sovietc rămâne — cu 250 de milioane de ruble aur, din 3 miliarde şi jumătate cât i-aduceau impozitele de pânâ acum. * Totul spune, totul impune acestui guvern, guvern de pseudonime, guvernul nimănui că trebuie să plece, că trebuie să se spânzure. Ca să rămână, măcar pe posturile de comandă — cu copilăreasca speranţă că va izbucni aiurea revoluţia cosmică şi planetară pentru noi jafuri şi tâlhării — pseudonimele deschid din trecatul ,,blestemat şi înmormântat pe -'eci'- — sursa de venituri ameţitoare — VODCA — pentru care bugetul ţarist fu poreclit „bugetul beat“. Datorită imenselor cantităţi de vodcă cazonă, fabricată în distileriile statului, oferită ţărănimii, desfăcută şi vândută în buticele speciale ale statului, se realizase acea îndobitocire a ţărănimii prin alcool — 40 de grade, tărie — care îţi oferea spectacolul nemaivăzut nicăiri ca oamenii satelor — bărbaţi, copii, femei — să se tăvălească în noroiu, pe străzi, ca vitele, ca porcii. Bugetul se realiza, dar se realiza şi degradarea unui popor. Revoluţia şi trăncăneala bolşevică — promitea , salvarea. Şi iată acum revenirea la trecutul blestemat şi pe veci înmormântat. E o mică diferenţă: de 5 grade tări c; vodca sovietică se va vinde eu preţ ridicat şi cu 35 de grade tărie G. fth Swa*s©w ,,Adevărul" exprimă două păreri asupra proectului contraamiralului francez Degourg, publicat în ,,Revue des deux mondes" relativ la necesitatea unei cruciade mondiale împoriva guvernului sovietic — emanaţia Internaţionalei a III. Adevărat e, cum spune ,,Adevărul'', că realizarea unnei asemenea acţiuni nu va fi uşoară,pentru că popoarele nu sunt astăzi dispuse să consimtă la o întreprindere care în ultimele ei consecinţe poate duce la un greu războiul. Afară numai dacă Internaţionala a III nu năvăleşte peste popoare din afară, cu armata roşie, sau din înăuntru, cu partidele comuniste, care sunt — cum se ştie — batalioanele Internaţionalei, întreţinute mai mult sau mai puţin, cu dolari, promisiuni, dinamită pentru propagandă, şi visuri. În cazul acesta — fără să faci multă filozofie — şi fără să te fi aliat la un proces de cruciadă antibolşevică ofensivă, din instinct de conservare te pomeneşti în războiu cu pseudonimele. Mi se pare aceasta este şi justificarea întreprinderii engleze. Anglia ştie acum foarte bine că atât acţiunea diplomaţiei sovietice — introducerea cilului sovietic în propria ta Troie. Dar de ce, mă rog, proectul contraadmiralului Degouy este motivat, cum atât de dulce se exprimă "Adevărul" — „de aşa argumente reacţionare şi urmăreşte aşa scopuri anarhice, încât este exclus ca să găsească ecou“. Adică reacţionar lucru este oare să poţi trânti la pământ şi să înfunzi în cele mai mari abisuri ale iadului o bandă de tâlhari, cari au înfăptuit în Rusia cel mai mare reacţionarism, şi cea mai sălbatică tiranie, din toate câte omenirea le-a cunoscut vreodată ? Reacţionar lucru este să scapi, toate partidele politice — menşevicii, socialrevoluţionari, ţărăniştii moderaţi, republicanii, monarhiştii constituţionalişti etc. ele, din beciurile de moarte ale imensei Ceha comuniste — şi să le dai — ele nu cer mai mult — măcar atit la libertate, câtă există în cea mai balcanică şi antisemită ţară? Reacţionar lucru este să dai posibilitate multor milioane de oameni să spună ce vor, pe cine vor — într’un cuvânt — să-şi aranjeze viaţa socială şi politică, după învăţămintele ce li le-au adus suferinţele anilor din urmă ? Dacă acest lucru este reacţionar, — ce nu este după ,,Adevărul1'— reacţionar ? Uite — aşa ajungi să te încredinţezi că mentalitatea, şi mai ales sentimentul, şi mai ales intenţia domnului şi domnilor cari văi o reacţiune in negarea ideologică şi efectivă a Internaţionalei a III — este nu numai aceiaşi din cauza unei identice, dar occidentale construcţii cerebrale, dar este acelaşi fiindcă izvorăşte din misterul aceluiaş sânge... fL |\fa. S. * *