Cuvântul, august 1925 (Anul 2, nr. 220-245)

1925-08-01 / nr. 220

ANUL 61 No. 220. Redacţia şi Administrația 4. STRADA SĂRINDAR, 4 ....... I 78/09 Aaministrație Telefon­­ 7810 RetiaC|ia Director: C. GONOOPOL IN PAG. IV­ai Un epilog al alegerii dela ChUIn âu ■ sQfiiumiA ( * 4 pagini 2 Lei Sâmbătă, I August 392 De malt banditism Nu e vorba de alegerile pentru Camerile agricole; nici de anche­ta de la Chişinău contra fruntaşi­lor ţărănişti; nici de isprăvile co­­misiunei delimitărilor în Ardeal; nici de corecţiunile decisive apli­cate prin aresturile poliţiilor; nici de suprimarea libertăţii de cugetare prin confiscarea ziarelor şi câteodată a persoanelor... Nimic din variatele şi interesantele în­deletniciri ale unui regim de or­dine conştientă şi organizată... E vorba de celalt banditism, şi el conştient şi el organizat, ale cărui manifestări tot aşa de ex­cesive merg par*că într'un para­lelism îndrăzneţ cu cel oficial. De aceea, se vede, ca orice linii paralele, nu e chip să se întâlnea­sc­ă. Autoritatea înarmată numai pentru exasperarea oamenilor de treabă, se dovedeşte neputincio .­­să contra celor care-şi fac trebu­rile la druimul mare, ori prin ad­ministraţiile publice. In adevăr începe a nu mai fi de glumă. Banditismul iniţiativei particulare -dacă se poate zice ast­fel, a luat în timpul din urmă o ofensivă îngrijitoare. S-a râs anul trecut de aventura cu Terente.... Mobilizarea în del’­. a „forţelor de uscat şi ge­ană“, s-a isprăvit în acel ridicol cate­goric, al cărui secret îl deţine Au­toritatea în exerciţiu... Terente, el însuşi desgustat, a preferat să se expatrieze... Intre timp, aceeaşi autoritate ţinea sub cheie, ca o rezervă, p­e Munteanu şi pe Tomescu. Intr‘o dimineaţă aceştia plictisiţi de via­ţa sedentară, au plecat şi cu chei­le şi cu garda... De atunci iar a intrat în vigoare tradiţia brigan­zilor naţionali... Era­, odinioară şi pe aiurea. Celebrităţi au tre­cut prin v­eche­a cronică judiciară a naţiilor civilizate. Dar forţa represive l­a ec­ .e­rau aproape inexistente... De abia sunt 80 de ani de la înfiinţarea telegrafului şi 19 de la aceea a primului telefon. ‘Azi disj­unc­­i de toate aceste mijloace de repre­siune. Dar „puterile" ne-au rămi , ca pe vremea haiducilor, pe­­ aceştia au evoluat şi nu mai fac deosebiri de neam :? de -’ncipii în exercitarea carierei... Poate n‘ar fi ceva prea ameninţător, dacă sfert, de acţiune ar fi localizată. Cel mult anumite drumuri ar tre­bui ocolite de sportivi, turişti şi automobile, oricât ar supăra­­.­­Deasta ne preşedintele de onoare al Clubului­ Automobil, care este însuşi M. S. Regele. Amatorii de romantism şi de reportagii „­­­­naţionale“ şi-ar avea emoţiile şi romanul estual: „Pe urmele ban­diţilor“ , iar jam’ 'vmeria mi rost şi o ocupaţie onorabile. Dificulta­tea e că bandiţii se deplasează me­reu, şi impunitatea de care se bu­cură constitue un funest exemplu Deunăzi un inginer a fost prădat la drumul mare, în Ardeal, de doi indivizi mascaţi, cari s-au reco­mandat Tomescu şi Munteanu. Gazetele cu multe pagini au zilnic câte una sau două pline numai cu isprăvile armatei Delic­tului. Brigandarul îmbrăţişează tot felul de ramuri şi de forme, a­­proape deopotrivă neîntimidat în nici una din ele. Tâlharul de codru sau fabri­catorul de rentă se simte în ace­iaşi măsură apărat, când pentru a li se da de urmă, se instituesc re­compense băneşti oficiale destina­te să stimuleze zelul acelor care ar trebui să-l aibă prin chiar funcţia lor, sau să a­­dopte inte­resul în cadrele particulare, un­de s'ar găsi amatori de aventuri. Jandarmeria şi poliţia creiate şi întreţinute cu mari sacrificii, tre­­bue să aibă imboldul premiilor în bani, cum ar fi o armată căreia i s'ar distribui gratificaţii în ziua­­de mobilizare. Şi iată că urmările grave ale ofensivei banditismului nepedep­sit nu întârzie să se arate. Lângă ÎT,­Măgurele a fost atacat de o bandă necunoscută un depozit de muniţii al armatei. .Tâlhăria încurajată prin slăbi­ciune şi prin neputinţă, deşteap­tă temeritatea anarhiei. Situa ia îşi schimbă aspectul şi înfăţişa­rea ei este alarmantă.­­Trebue să fie o cauză adâncă şi primejdioasă a destrăbălărei care a dezarmat statul şi organizaţia lui faţă de diversele elemente ale crimei. Dezordinea administrativă a a­­juns la un stadiu de funestă pa­ralizie în care îndrăzneala şi per­versiunea adversarilor S­cietăţei, găseşte un larg teren liber, suge­stionând prin succesele lor şi at­­âtea alte conştiinţi slăbănoage. Guvernul şi Autoritatea par să nu-şi dea seama de înţelesul fap­telor... Şi pe când în toată ţara tâlhăria de toate soiurile, crescut­e, zilnic pr­in contingente noui, îşi afirmă cu insolenţă numărul şi forţa, iar pe alocurea, ca la Timi­­şoara tâlharii sunt chiar şefi ai poliţiei, toată reţeaua de apăr­are administrativă e concentrată în aceeaşi arenă politică, de unde şi-a tras progresiva atrofie. Şi prefecţii regimului ordinei sunt puşi în fruntea listelor guvernu­lui la alegerile de Camere agricole cu porunc­i de a nu se interesa de­cât de asta !... C. Gongopol Iliid din­sat Pestriţă şi stranie e alcătuirea unei biblioteci de sat, când prin minune există. Sunt binevoinţi singuratice, căte un dascăl de şcoală, un preot, câţi­­va studenţi ori şcolari in vacanţă, un om de bine, care au dăruit un du­lap cu geam şi cu lacăt, l-au înzes­trat cu cele dintâi cărţi destinate ţăranului pentru zile de iarnă sau pentru acele sărbători care nu-l ţin toată ziua la cârciumă. Pe urmă, aşa zisa bibliotecă, dacă nu se pără­­gineşte din nepăsare ori dacă lacătul n’a ruginit cu cheia pierdută, sub imboldul tenace al omului care cu adevărat crede în ea, începe a creş­te din pomana ministerelor. De aci începe desgustătoarea glumă. Ministerul artelor, al instrucţiunei publice, al Muncei şi Casa Şcoale­­lor au un buget pentru această fur­nizare a bibliotecilor. Dar cărţile se cumpără nu după o alegere melo­dică, ci după obrăznicia şi eroica perzistenţă a câtorva autori care s'au specializat în arta anticame­rei. Un bileţel de la un deputat, de la un şef de organizaţie sau numai pro­misiunea smulsă pe peronul unei gări, constitue singurul criteriu de selecţie. Pe urmă, la cererea unei bi­blioteci de ţară, parchetul porneşte conţinând o piesă de Flers şi Cai­­llavet tradusă, sfaturi pentru păs­­trarea frumuseţei, impresiile unui vilegiaturist neurastenic, arta de a avea succes în amor, o traducere din Anatole France, buletinul literar al d-lui Mihalache Dragomirescu, toate rămăşiţele editurilor falite şi autorilor de maculatură. In rafturi cărţile se gălbinesc netăiate, praful le înăbuşe, cititorul care altfel s'ar fi lăsat poate ispitit să deschidă un volum se desgustă pentru totdeauna. Cheia dulapului poate fi svărlită în fântână fără nici o pierdere. Nici nu s-ar prinde de veste că lipseşte, după un an Ţăranul nu citeşte. Evident. Nici nu la învăţat nimeni să citească, ce şi cum. Pentru el şcoala a fost un supliciu obligatoriu. E mulţumit dacă după ce-a isprăvit câteva cla­se, ştie să se iscălească, poate veri­fica cu aproximaţie socoteala de la cârciumă şi de la târg şi poate sila­bisi numele de pe listele de vot. Meş­teşugul cititului şi desţătarea aceas­ta rară, n-o putea învăţa decât tot din ulti­mii ani de pe băncile şcolii, sau în cei dintâi ani după ce a is­­prăvit şcoala, dacă i-ar fi pus cine­va în mână, cărţile în care să gă­sească plăcere şi folos. Cărţi simple de imaginaţie, dar mai ales cărţi care să-i satisfacă acea curiozitate neobosită a primi­tivului despre lume, care fac pre­tutindeni succesul bibliotecilor de vulganizare, cu descripţii de călă­torii şi aventuri, cu născociri meca­nice , cum a fost născocit acul şi cum vânau oamenii peşterilor. Omul simplu e impermeabil noţiunilor metafizice, dar e stăpânit de o vie curiositate ştiinţifică. Această curio­­sitate trebuie exploatată şi satisfă­cută; prin canalizarea ei se formea­ză gustul cititului. Toţi am început prin a devora jurnalele de voiaj şi de vulgarizare ştiinţifică. Şi tocmai aceste cărţi, din bibliotecile de sat lipsec. Am deschis un asemenea dulap mai deunăzi. Dintre un tom latinesc al analelor academiei şi 101 reţele pentru a rămâne veşnic frumoasă, mi-a ţâşnit în faţă, speriat, un şoa­rece cenuşiu. Spaimă legitimă. De atâta vreme se socotea singurul stă­pân acolo!­­... Cezar Petrescu * * Cauzele adevărate care au prici­nuit rezultatul cunoscut al exame­nelor de bacalaureat trebuiesc cer­cetate cu atenţiune. Ele s-au vădit de cele mai multe ori, odată cu acest rezultat chiar în decursul examenelor, sau, alte ori, prin efectele lor, au putut să fie îndată deduse din situaţia fap­telor în faţa cărora au fost puşi profesorii din comisiile de exami­nare. Negljenţa ş lipsa de muncă se­rioasă în multe licee şi-a dat la iveală roadele şi cu acest prilej. Fără a înfiera sau condamna, — căci rostul nostru este altul — sun prof. ROM. DEMETSCU tem siliţi să constatăm, cu strân­gere de inimă, cu adâncă îngri­jorare, această situaţie gravă. Vom vedea imediat că ea este conse­cinţa necesară a unor fapte ce tre­­buesc oprite să se mai repete. Am declaraţiile unor elevi examinaţi în comisia II de la Oradea Mare, — şi ştiu că astfel de declaraţii s-au făcut şi la alte comisiuni — din care reiese că profesorii şcoa­­lelor respective nu şi-au făcut da­toria. Cum ar fi putut să şi-o facă elevii singuri, s’a văzut!... Un exemplu, care a fost raportat mi­nisterului. La unul din liceele din Nord vestul ţării profesorul de limba română — un om cum se cade de altfel — a găsit de cuviin­­ţă să dicteze în timpul orelor, cursul de literatură şi limbă ro­mână, cerând elevilor să-l memo­rizeze. Rezultatul: la examenul de bacalaureat, întrebându-i de ches­tiuni de înţelegere şi, cerându-le material de lectură, din manual elevii mi-au răspuns că n’au citit nimic din materialul prevăzut In programa analitică. La chestiunile de literatură de asemeni n’au ştiut absolut nimic. Pentrucă nici la celelalte materii candidaţii n’au fost pregătiţi altfel, s’a întâmplat să nu treacă dela acest liceu decât o elevă şi aceasta, fiind pregătită în particulari La acelaş liceu, şi încă la alte două, elevii au folosit un manual foarte bun pentru cele patru clase inferioare ale şcoalei civile şi un altul de istoria litera­turii, destul de prost,­­ ambele neaprobate de minister ca ma­nuale de literatură la licee şi mai ales la cl. Vik­i Dovadă că această situaţie este absolut reală, e faptul că profeso­rul despre care vorbim mai sus, auzind despre „dezastrul“ elevilor săi, a venit să se justifice şi să se scuze, oarecum în faţa comisiei de examinare! Aceste scuze ar fi fost mai bine plasate, dacă se fă­ceau ministerului sau, mai curând elevilor, cari au tras consecinţele sistemului de învăţământ practi­cat la liceul acela. Şi pentru că a­­cest sistem este reprezentat — din nenorocire! — de mulţi de foarte mulţi dascăli, nu numai, dar mai ales în Ardeal, trebuie să avem curajul să spunem că dacă nu se îndreaptă această situaţie care duce la prăbuşirea culturală a ţă­rii, nu va mai fi timp să ne recule­gem în ceasul al unsprezecelea! Experienţa mi-a arătat că acest sistem de „catehetizare“ a mate­rialului de învăţat este foarte în­tins. Cunosc foarte multe cazuri în care profesorii mai cer încă lecţiile după metoda catehetică, a „bucherelii“. De înţelegerea, ob­­iseala, formarea judecăţii, m­obila­rea sufletească a elevilor, nici nu poate fi vorba în astfel de cazuri. Dascălii fiind un fel de stăpâni cu drepturi nelimitate asupra clase­lor, elevii rămâne nişte simple păpuşe, nişte mecanisme, la care dacă schimbi un şurup, tot angre­najul de rotiţe se desangrenează. La seminarul pedagogic univer­sitar mi s-a spus, în ultimii patru ani aici în Cluj, de către practi­­canţii-studenţi, toate minunatele „năsdrăvănii pedagogice“ ale mul­tor dascăli vechi şi noi. Se ştie că judecata elevilor, ori­cât ar fi de colorată, cuprinde mai mult decât un sâmbure de adevăr. Mergeţi şi urmăriţi în majoritatea şcoalelor „toceala“ tradiţională a gramaticei cu „paradigme“ şi „regule“, învă­ţate... ca apa“, atât la limba româ­nă, dar mai ales la latineşte! Şi aceasta chiar în cursul superior de liceu, unade elevii nu pot folosi un text latin ca să-l înţeleagă pe departe, dar­mi-te să guste frumu­şelele lui, conduşi de luminata pri­cepere a dascălului! Dimpotrivă, îngrozit de lipsa de cunoştinţe gramaticale a şcolarilor săi şi sim­­ţindu-se obligat să lase oarecare urmă de „latină“ in experienţa şcolarilor, profesorul recurge la sfertul de oră obligator pentru „memoriter“, adică pentru buche­­reală, în fiecare lecţie, a unei părţi din textul latin... Vă închipuiţi plăcerea băeţilor la astfel de ore! Iată unde duce lipsa complectă de busolă în predare. Şi presupu­nând că potrivit directivelor noue ale reformei şcolare, numărul a­­cestor ore vor spori — fără însă ca autoritatea şcolară să oblige pe profesori să-şi sporească mijloa­cele melodice şi să li dea putinţa s’o facă, ne închipuim lesne că re­zultatul reformei va fi fabricarea de papagali antichizaţi, cari vor şti să recite­m ca mulţi din vechii dascăli şi ca celebrul Chicoş Rog­­toganul, cu care inspectorii şco­lari fac azi adeseori cunoştinţa de visu şi nu prin Caragialel­e să recite­zic, pasaje întregi de lati­neşte, din care nu vor pricepe ni­mic. In felul acesta suflul senil, al culturii antice, ordinea şi cla (Citiţi continuarea în pag. II-a) ! ­ Anchete politice Guvernul liniat de dezastre In alegarile Camerelor agricola Rapoartele senzaţionale si alarmante ale prefecţilor Consiliul de miniştri învăluit de mister care s’a ţinutîMiercuri după amiază — şedinţa oficială avusese loc de dimineaţă — a destăinuit guvernului o situaţie neaşteptată şi alarmantă. Am relevat-o în ediţia de ieri pentru Capitală. E locul să mai in­sistăm. Rapoartele alarmante ale prefecţilor E vorba de alegerile pentru Ca­merele agricole, unde guvernul spera ca lucrurile să meargă a­­semeni unei scrisori la cutie în urma straşnicelor măsuri luate, a­­buzurilor şi ilegalităţilor pregătite or consumate şi în privinţa cărora am insistat pe larg Or, rapoartele prefecţilor asupra situaţiei generale electorale a ace­­stor alegeri au fost stupefiante. Dânşii anunţă guvernul că nu pot răspunde de situaţia care, în condiţiunile de azi, ar însemna o generală şi dezastruoasă înfrân­gere pentru guvern. Sensul comun al tuturor rapoar­telor de care consiliul a luat cuno­ştinţă, este: Guvernul e ameninţat să fie bătut pretutindeni, atât de puternică este os­tilitatea care se manifes­tă în ţărănime contra lui. Chiar alegătorii „gu­vernamentali“ contra guvernului Ceea ce a fost o culme venim consternarea ministerială, este faptul că guvernul nu poate con­ta nici pe alegătorii pe care-i so­cotea „ai lui“- Se ştie ordinele ce s’au dat în vederea întocmi­­rei listelor. Am arătat ce s’a pe­trecut la Muscel. La Dolj, nici d­­general Argetoianu, nici fiul său d. C. Argetoianu n’au fost trecuţi pe Ustă, deşi stau în fruntea con­diţiilor prevăzute de lege. Pe de altă parte în foarte multe judeţe însuşi prefecţii respectivi au fost puşi în capul listelor. Or, toate acestea au indignat până si pe alegătorii presupuşi „guvernamentali“. Prefecţii spun că curen­tul ostil guvernului este atât de pronunţat, în­cât nici cei pe­st­e contau nu vor vota pentru el, astfel că toată osteneala dată pentru anumita fabricare a listelor nu va sluji la ni­mic. Pentru evitarea de­zastrului la aceste condiţiuni „alegerile gospodăreşti" ar fi un dezastru de­săvârşit pentru guvern, care nu s'ar alege nicăeri. Consiliul de miniştri, a găsit că cea mai bună încercare de­ a îndrepta lucrurile, nu poate fi de­cât propaganda personală a miniştrilor. Astfel circumscripţiile electo­rale pentru Camerele agricole au fost împărţite între miniştrii so­cotiţi cu influenţă in anumite re­giuni, ca de-o pildă,­­ d-nii Mârzescu, Duca, Moşoiu, Chircu­­lescu, Sâvenu, Cipăianu, şi unde aceştia vor trebui să con­­ducă în persoană propaganda. După huiduiala pe care a înghi­ţit-o d. Mârzescu prin unele sate din judeţul Iaşi, se înţelege uşor „succesul" acestei acţiuni. Culmea e că de unde guvernul ţinea morţiş să nu dea — în apa­renţă — un caracter politic ace­stor alegeri, acum le dă însuşi cea mai formidabilă fizionomie poli­­tică de partid. Insă cea mai serioasă speranţă o pune guvernul în faptul că opo­ziţia­ cu o lipsă de comprehensiune a situaţiei în adevăr uimitoare riscă să se prezinte în unele cir­cumscripţii din cauza fricţiunilor locale cu câte două liste. Se înţelege că aceasta s’ar întoarce în avanta­jul guvernului, ameninţat altcum de cel mai formidabil dezastru. D. G. TATARASC­U conducătorul alegerilor Variantele Alicei înţelegeri Este o asociaţie cu noroc grupa­rea celor trei State succesorale ale fostului imperiu austroungar, Ser­bia, Cehoslovacia, România şi care constituesc Mica înţelegere, singu­ra înţelegere, limitată dar existen­­tă, în atmosfera internaţională mai mult tulbure. Are noroc, căci molipseşte cu ace­leaşi bune intenţiuni sau sentimen­te nu numai pe alţi vecini, care ar vrea să i se asocieze, dar în naţiuni­le care compun Mica­ Triplice, princi­piul de la care aceasta a pornit a determinat curente pentru exiude­­rea lui in afară de sobra întocmire a convenţiilor scrise. Astfel s-a constituit Mica înţelege­re a feministelor, al căror congres la Belgrad pare a fi avut un deose­bit succes. Aşa peste câteva zile se va deschi­de la Sinaia conferinţa pentru orga­nizarea Micei înţelegeri a presei ce­lor trei ţări asociate. Nu ştim dacă mişcarea feministă sârbo-româno-slovacă o va convin­ge mai uşor, aliată, masculinitatea politică a Micei înţelegeri. ...E sigur insă că Mica Antantă a presei ar fi chemată să joace un rol de căpetenie, nu numai în consoli­darea politică a acestui organism de pace în Orient, dar mai ales pentru cimentarea alianţei sufleteşti, fără de care cea politică este artificială şi expusă ol cărui incident. Când naţiunile—pe care conducă­torii le aşează alături, — ajung, cu­­noscându-se din ce în ce mai bine şi mai în adânc, la conştiinţa nece­­sităţii şi folosului naţional ce de­curg din alianţa lor, această alianţă devine de abia atunci un puternic instrument de acţiune şi de apărare. Pe acest larg tărâm­nica înţele­gere a presei poate să dea roade bo­gate şi trainice. Socotim insă că pen­tru acest rol, pentru fecunda lui în­deplinire presa fiecărei ţări din în­ţelegere trebue să fie mai întâi ca naţională. O! nu in înţelesul... să zicem confe­sional. Faptul că um evreu ar fi di­rectorul unui ziar cu atitudine şi sentimente naţionale, n'ar aduce nici o ştirbire autorităţei sale româ­neşti,­­ pe când diverşi Costatori internaţionali şi deochiaţi sunt un impediment moral într'o sănătoasă acţiune patriotică... De­sigur nu îi vom vedea îmbul­­zindu-se în primele rânduri ale con­ferinţei din Sinaia, spre a nu fi ne­­voiţi a întreprinde rânduiala cuve­nită. Căci dacă în preziua acestei Inte­resante adunări am crezut trebuin­cioase rândurile acestea,­­ fiindcă şeful unei mari instituţii economice şi financiare care-şi face o mândrie legitimă din românismul său — d. Aristide Blanck — a putut numi de­unăzi ca director al Adevărului şi Dimineţei pe acel Simon sau Samuel Kabin, despre ale cărei nemernice isprăvi pe tărâmul naţional Cuvân­tul a reprodus zilele acestea docu­mente categorice. X. & Y. URMĂRIȚI IN PAG. IV. ULTIMELE ȘTIRI ALE SERV. NOSTRU PARTI­CULAR. Misiunea d-lui Aronovici D. Aronovici, american, fireşte, vrea să repete minunea lui Moise, adică să facă să ţâşnească apă din stâncă, sau d. Vintilă Brătianu să se lase induplocat a accepta un îm­prumut. D. Vintilă Brătianu găsedu-se in­să în dârdora plecărei, l­a delegat cu conversaţia pe d. Tancred Con­­stantinescu. Ce s'a vorbit! Când discută con­tracte şi oferte d. Tancred Constănn­­tinescu e discreţia însă­şi. Princi­piul : să nu ştie stânga ce iscăleşte dreapta ori dreapta ce face stânga, este o regulă elementară în aseme­nea delicată materie. " Oare s'a ştiut ceva de fabrica­re avioane până ce afacerea n'a fost încheiată ? Totuşi ministrul industriei a şi avut prilejul să dea o desminţire — deja? — In privinţa unuia din pre­tinsele obiective ale întrevederei cu d. Aronovici: un canal între Bucu­­reşti-Olteniţa în legătură cu electri­ficarea Capitalei. Se pare că d. Tancred Constanti­­nescu ar fi declarat reprezentantului americanilor că nu poate discuta cu dânsul chestiuni de ed­erare, și că să se adreseze primăriei. In adevăr e un capitol în care d. Temistocle Alexandrescu, de o pildă, are o reputată specialitate. Se afirmă insă că d. dr Costinescu ar fi luat in mâini chestiunea, cea ce nu exclude­­ pentru alte mâini punctele de de­taliu"’. Oricum, cu toată stăruinţa sa a. Aronovici are cuvânt să fie cam des­curajat. Cunoaşte, de­sigur, vechea zicătoare despre ce se întâmplă co­pilului cu moaşe multe, deşi în privinţa tăiatului experienţa sa se referă la o altă parte... Quidant Cronica externă VODCA, nou­a bază bugetari a Sovietelor Din cuceriri în cuceriri, guvernul sovietic recucerește din trecutul în­mormântat pe veci — vodca. Bine­cuvântata băutură nu este dată mi­lioanelor de mujici ca un divertis­ment gastronomic în realitatea ul­­traburgheză a Rusiei sovietice. Gu­vernul sovietic are un buget — pen­tru politica sa mondială şi plane­tară — şi acest buget se realizează astăzi din exploatarea unei patimi şi din oferirea unei otrăvi. Din 3 miliarde şi jumătate ruble aur — pe care guvernul sovietic le scotea manu militari din pungile mujicilor, la capitolul impozitului agrar, astăzi se vede nevoit să re­ducă miliardele la 250 de milioane ruble aur. Ţărănimea rusească nu vrea să plătească nici atât cât plă­tea — sau cât era silită să plăteas­că — în timpul lui Nicolae al II. Ţărănimea rusească a devenit atât de Inteligenţă să se opună unei poli­tici de revoluţie „mondială şi plane­tară“ a pseudonimelor care o guver­nează şi o stare, o politică de pe ur­ma căreia ea rămâne şi goală, şi un întunerec, fără unelte de muncă, în schimb , cu trăncăneala „electri­ficării“ „maşinizării“, ,,radioficării“. Toate proectele, la început practi­ce, acum în urmă teoretice, dar sa­vante, foarte optimiste, dar irealiza­bile, au adus lucrurile până la acel straşnic veto, bombănit confuz, pro­nunţat cu sprincenele încruntate şi parcă desprins din faţa pământie şi zbârcită a ţărănimii răzvrătite. Politica „mondială“ şi „planeta­ră“? Făceţi-o singuri. Revoluţie co­mică? Suntem sătui de ea! Bani nu dăm. Şi nu dau ţăranii — bani. In timpul de lărgire şi de adân­cire a revoluţiei sociale şi anticapi­taliste, — epoca comunismului mi­litar — 1018—­1921 — ţăranilor li se lua avutul cu arma în mână. Nu era o robie modernă asta — era pre­facerea unei clase în dobitoace, că­rora li se lua nutrețul de la gură. Lenin — a slăbit regimul, sub pre­siunea de jos în sus a dobitoacelor care începuseră să devină oameni. Se instituise prodnalogul — impozi­tul natural. In epoca de înflorire a primului NEP — adică a retrageri­lor pe poziţiile burgheze — impozi­tul natural păru că înfloreşte. Anii 1922—1923 întăriră — pe poziţii bur­gheze — regimul comunist, dar întă­riră şi mai mult ţărănimea. Ea află atunci că poate însemna ceva şi da­că vrea poate să facă ceva. Făcu ceia ce ştim: prăbuşi politica buge­tară a guvernului comunist: prod­nalogul. Atunci guvernul comunist introduse impozitele ca în orice ţară burgheză: impozitele, zise „agrare“ — cari atacau orice capitol al inven­tariului mobil şi imobil al ţărăni­mii. In un an şi jumătate de prac­tică a fost suficient să se vadă că robia şi exploatarea economică a ţă­rănimii de către guvernul mondial şi planetar avea ca rezultat jefuirea şi că nu va putea să fie întreruptă dacă nu i se va răspunde cu boicot. Ţărănimea boicotă şi aceste mă­suri burgheze — dar excesive şi cu scopuri străine mujlcimii. Bilanţul de anul acesta al comisarului de fi­nanţe arată o prăpastie: bugetul so­­viet­c rămâne — cu 250 de milioane de ruble aur, din 3 miliarde şi jumă­tate cât i-aduceau impozitele de pâ­nâ acum. * Totul spune, totul impune acestui guvern, guvern de pseudonime, gu­vernul nimănui că trebuie să plece, că trebuie să se spânzure. Ca să ră­mână, măcar pe posturile de coman­dă — cu copilăreasca speranţă că va izbucni aiurea revoluţia cosmică şi planetară pentru noi jafuri şi tâlhă­rii — pseudonimele deschid din tre­catul ,,blestemat şi înmormântat pe -'eci'- — sursa de venituri ameţi­toare — VODCA — pentru care bu­getul ţarist fu poreclit „bugetul beat“. Datorită imenselor cantităţi de vodcă cazonă, fabricată în disti­leriile statului, oferită ţărănimii, des­făcută şi vândută în buticele spe­ciale ale statului, se realizase acea îndobitocire a ţărănimii prin alcool — 40 de grade, tărie — care îţi ofe­rea spectacolul nemai­văzut nicăiri ca oamenii satelor — bărbaţi, copii, femei — să se tăvălească în noroiu, pe străzi, ca vitele, ca porcii. Buge­tul se realiza, dar se realiza şi de­gradarea unui popor. Revoluţia­­ şi trăncăneala bolşevică — promitea , salvarea. Şi iată acum revenirea la trecutul blestemat şi pe veci înmormântat. E o mică diferenţă: de 5 grade tă­­ri c; vodca sovietică se va vinde e­u preţ ridicat şi cu 35 de grade tărie G. fth Swa*s©w ,,Adevărul" exprimă două păreri asupra proectului contraamiralului francez Degourg, publicat în ,,Revue des deux mondes" relativ la necesi­tatea unei cruciade mondiale împo­riva guvernului sovietic — emanaţia Internaţionalei a III. Adevărat e, cum spune ,,Adevărul'', că realizarea unnei asemenea acţiuni nu va fi uşoa­ră­­,pentru că popoarele nu sunt as­tăzi dispuse să consimtă la o între­prindere care în ultimele ei consecin­­ţe poate duce la un greu războiul. Afară numai dacă Internaţionala a III nu năvăleşte peste popoare din afară, cu armata roşie, sau din înă­untru, cu partidele comuniste, care sunt — cum se ştie — batalioanele Int­er­naţionalei, întreţinute mai mult sau mai puţin, cu dolari, promi­siuni, dinamită pentru propagandă, şi visuri. În cazul acesta — fără să faci multă filozofie — şi fără să te fi aliat la un proces de cruciadă anti­­bolşevică ofensivă, din instinct de conservare te pomeneşti în războiu cu pseudonimele. Mi se pare aceasta este şi justificarea întreprinderii en­gleze. Anglia ştie acum foarte bine că atât acţiunea diplomaţiei sovieti­ce — introducerea cilului sovietic în propria ta Troie. Dar de ce, mă rog, proectul contra­­admiralului Degouy este motivat, cum atât de dulce se exprimă "Ade­vărul" — „de aşa argumente reacţio­nare şi urmăreşte aşa scopuri anar­hice, încât este exclus ca să găsească ecou“. Adică reacţionar lucru este oare să poţi trânti la pământ şi să înfunzi în cele mai mari abisuri ale iadului o bandă de tâlhari, cari au înfăptuit în Rusia cel mai mare reac­ţionarism, şi cea mai sălbatică tira­nie, din toate câte omenirea le-a cu­noscut vreodată ? Reacţionar lucru este să scapi, toate partidele politi­ce — menşevicii, socialrevoluţionari, ţărăniştii moderaţi, republicanii, mo­­narhiştii constituţionalişti etc. ele, din beciurile de moarte ale imensei Ceha comuniste — şi să le dai — ele nu cer mai mult — măcar atit la li­bertate, câtă există în cea mai bal­canică şi antisemită ţară? Reacţio­nar lucru este să dai posibilitate multor milioane de oameni să spu­nă ce vor, pe cine vor — într’un cu­vânt — să-şi aranjeze viaţa socială şi politică, după învăţămintele ce li le-au adus suferinţele anilor din ur­­m­ă ? Dacă acest lucru este reacţio­nar, — ce nu este după ,,Adevărul1'­— reacţionar ? Uite — aşa ajungi să te încredinţezi că mentalitatea, şi mai ales sentimentul, şi mai ales intenţia domnului şi domnilor cari văi o reacţiune in negarea ideologică şi efectivă a Internaţionalei a III — este nu numai aceiaşi din cauza unei identice, dar occidentale con­strucţii cerebrale, dar este acelaşi fiindcă izvorăşte din misterul ace­­luiaş sânge... fL |\fa. S. * *

Next