Cuvântul, noiembrie 1925 (Anul 2, nr. 297-322)

1925-11-25 / nr. 317

ANUL II No. 317. Redacţia şi Administraţia 4, STRADA SĂRINDAR, 4 Telefon: l 78/09 Administra»i l 78/10 Redacţia Director: C. GONGOPOL Citiri in pact. IV-a: Operaţiunile de la Industrie Dictatorul burghez Chiar cei deprinşi a nu ad­mite judecăţi gata făcute şi a crede în ele numai pentru moti­vul că ele sunt «în­deobşte» ad­mise, au nevoe să facă un efort de judecată pentru a se deba­rasa de influenţa mentalităţii comune, când e vorba să înţe­leagă acţiuni care iesă din ca­drul obişnuit al vieţii de toate zilele.^ Ne­ găsim într’o astfel de situaţie când vrem să judecăm ultimile manifestaţiuni ale d-lui Mussolini. Presa ne-socialistă din toată lumea a salutat pe d- Mussolini în­ 1922. Reintroducerea spiritu­lui de ordine şi legalitate bur­­gheză în Italia guvernată de un guvern parlamentar burghez dar incapabil să reprime, în numele prigmei şi legalităţii burgheze, mişcările revoluţionare ale co­muniştilor a făcut din d. Mus­solini «salvatorul Italiei» şi nu numai Italienii ci burghezia din toată lumea i-a închinat imnuri de laudă. Pentru aceiaşi burghe­zie însă d. Mussolini este azi un tiran, iar ultimele legi propuse de d-sa pentru a-şi întări şi mai mult drepturile dictatoriale con­­stitute pentru burghezia parla­mentară mondială «actul de ne­bunie» cu care termină toţi dic­tatorii. Se poate,» dar să ne fie permis să introducem puţin şi logica — cu toate că nu prea are ce căuta în judecăţile politice — în părerea făcută numai din pa­siune şi prejudecată a respecta­bilei burghezii parlamentare din occidentul european. Sconta această onorabilă, dar slabă burghezie că d- Mussolini după ce va fi restabilit ordinea, va da Italiei tui guveranmânt «constituţional» adică bazat pe un parlament ales cu vot uni­versal. Din guvernul parlamen­tar i-ar fi fost îngăduit la ri­goare să facă parte şi d-sa, cu toate că ar fi fost preferabil ca d- Mussolini să se mulţumească pentru restul vieţei cu titlul de Duce şi cu sentimentul datoriei împlinite- Şi cine ar fi dorit ace­­stă dulce tranziţie ! Nu burghe­zia italiană care a susţinut şi susţine şi azi pe d. Mussolini ca unul care-i garantează ordinea în stat şi libertatea muncii- ci poli­­ticianii, reprezentanţii partidelor politice burgheze, cari din cauza veşnicului mers la «stânga» în tovărăşie cu partidul socialist uitaseră că de esenţa guverne­lor burgheze­­este domnia orda­liei şi a legalităţii şi represiunea contra tuturor tulburătorilor. Este d- Mussolini tiran pentru reprezentanţii partidelor bur­gheze franceze . Dar câţi de­putaţi francezi mărturisesc pu­blic că sânt burghezi ? Partidul radical care ar trebui să fie quin­tesenţa burgheziei democratice s’a făcut radical-socialist, o îm­­părechere care ar echivala cu catolic-mahomedan în religie­ Critică d. Lloyd George poli­tica drlui Mussolini. Spiritul practic englez a înţeles că un par­tid liberal cu tendinţe socialiste n’are rost, de aceea voturile au mers ori la conservatori — repre- zentanţii de azi ai burgheziei en­gleze, ori la laburişti. Contestăm acestor «reforma­ţi» să vorbească în numele doc­trinei burgheze pe care ei au sa­crificat-o demagogiei electorale. Evoluţia pe care înşişi reprezen­tanţii burgheziei o socoteau fi­rească­ a condus la pierderea în­crederii în doctrina burgheză şi s’a crezut că metodele burgheze nu sânt absolut necesare pentru menţinerea aşezării de azi a sta­telor; numai această stare de spi­rit a paralizat guvernele bur­gheze în faţa mişcărilor revolu­ţionare, împiedicând reacţiunea pe care doctrina burgheză o ce­rea. A trebuit să vie fasciştii ca să reintroneze cu forţa ordinea şi legiuirea de stat burgheză- d- Mus­solini este azi reprezentantul tip al burgheziei-Să nu se mire însă burghezia dacă d. Mussolini este contra parlamentelor, în urma experi­­enţii făcute- Care ar fi­ resulta­­tul unor alegeri în care burghe­zia se prezintă împărţită din cauza doctrinei (!) în şase par­tide iar socialiştii vor face uşor bloc cu comuniştii ! Neunirea partidelor burgheze conduce la predominarea vieţei politice de către partidele revo­luţionare servite de un Nitti u­­şor de găsit oriunde­ D. Mussolini crede că îr o anu­mită stare de spirit num­erica de represiune împiedică violenţa minorităţilor cari se mişcă­ şi o guvernare de 3 ani pare că-i dă dreptate. Partidele politice burgheze din toată lumea, prin acţiunile lor discordante, se înlătură singure de la conducerea statelor- A so­sit timpul ca toţi câţi mai ţin la ordinea politică de azi să se ra­lieze sub steagul burgheziei—pur şi simplu — desfiinţând biseri­cuţele, altfel viitorul este al dic­taturii albe sau roşii. Credinţa burgheziei însăşi în necesitatea unei evoluţii la stânga, îi va fi fatală Titus Enacovici Propaganda pentru Societatea Naţiunilor Nu te poate spune că Societatea Naţiunilor se bucură în România de entusiasmul sau măcar de intere­sul pe care ar trebui să-l stârnească această mare instituţie însărcinată cu menţinerea şi organizarea păcii. Ceva mai mult. Societatea Naţiuni­lor fiind forul în care se manifestă conflictele recile sau aparente dintre noi şi minorităţile noastre şi fiind­că plângerile minorităţilor se urmea­ză neobosit unele după altele, insti­tuţia geneveză e cunoscută marelui nostru public mai mult sub aceas­tă latură care nu e de natură să producă simpatie. O răceală incon­testabilă, dar regretabilă însoţeşte puţina atenţie ce­­ se dă în Româ­nia. Dar afară şi mai presus de aceas­tă lăture nu tocmai agreabilă, insti­tuţia păcii ar trebui urmărită în lucrările ei cu interesul ferbinte al tuturor celor ce iubesc înţelegerea şi armonia popoarelor. Internaţiona­lismul Societăţii Naţiunilor e azi singurul internaţionalism normal şi ordonat, care, respectând graniţele fixate, năzuieşte să creeze pe deasu­pra lor, dar tocmai pentru garanta­rea lor, o atmosferă comună fi priel­nică tuturor popoarelor. E singurul internaţionalism la care orice na­ţionalist trebuie să adere fără reti­cenţe şi fără bănuieli. Afară de a­­ceasta, familiarizarea cu organis­mul Instituţiei şi cu metodele ei de lucru are pentru noi românii o deosebită importanţă educativă: e o şcoală de europenism adevărat. Gân­direa noastră, care obişnuit tocmai de acest europenism nu prea sufere, are prilejul să se lărgească în vas­tele perspective internaţionale fără care astăzi o politică reală nu se mai poate face. Pentru tineret în­deosebi, pentru conducătorii de mâine, Societatea Naţiunilor e o admirabilă şcoală de gândire euro­peană. Orice propagandă în acest sens e o datorie şi o vom semnala totdea­una cu satisfacţie. O asemenea sa­tisfacţie ne-a procurat Sâmbătă sea­ra conferinţa d-lui profesor Gh. O­­prescu, secretarul Comisiunii de cooperaţie intelectuală de pe lângă Societatea Naţiunilor. Clar şi arhiec­tural, conferenţiarul a desfăşurat în faţa unui public select dar care prin număr confirma regretabil consta­tările din fruntea acestor rânduri, compoziţia, scopurile şi metoda co­misiei însărcinate cu strângerea ra­porturilor intelectuale, cu facilita­rea schimbului de bunuri intelec­tuale şi cu crearea unor baze inter­naţionale pentru viaţa ştiinţifică şi artistică. Conferinţa substanţială fi utilă, a fost organizată de Asociaţia româ­nă pentru Liga Naţiunilor şi de Asociaţia femeilor pentru aceeaşi Ligă, asociaţie care, mulţumită in­teligenţii ş­i energiei d-nei Michaela Catargi, se manifestau astfel stră­lucit pe drumul propagandei pentru care au fost create N. C. Apropierea «termenului fatal» şi liniştea cu care opoziţia unită aş­teaptă desfăşurarea evenimentelor enervează cercurile guvernamentale mai mult decât se observă în mani­festările publice ale guvernului.­­Soluţiiunile» cele mai neaşteptate asupra succesiunei virtual deschisă de la alegerile pentru Camerile A­­gricole sunt puse în circulaţie de către membrii guvernului şi frun­taşii liberali, numai pentru a scoa­te din rezervă opoziţia unită, în al cărei calm d. Ionel Brătian îl vede siguranţa acesteia în dominarea desfăşurărei ulterioare a eveniment­­elor politice. Intre Rege şi d. Ionel Brătianu Cercurile guvernamentale nu se sfiesc să afirme că «problema se pu­ne Intre Rege şi d. Ionel Brătianu», — problema succesiunii adică, asu­pra căreia şeful partidului liberal nu înţelege să se resemneze. Cuvântul a arătat acum câteva zile una din soluţii: prezidarea a­­legerilor generale de către d. Ionel Brătianu cu două departamente neutre, în scopul de­ a «doza» ale­gerile şi­ a obţine un Parlament ne­­viabil, incapabil să lucreze multă vreme cu guvernul de coaliţie. D. Ionel Brătianu, — este cert — a abandonat cu totul ideea unui «gu­vern Averescu» și nimeni din gu­vernul actual nu mai crede în posi­bilitatea unei asemenea combina­­țiuni ridicole, la care nu se opune numai țara, dar întâiu chiar Suve­ran­uL De aceia este considerată sarci­na d-lui Ionel Brătianu de­ a deter­mina modul de atribuire a puterii nu numai foarte grea şi lipsită de seriozitate, dar mai ales Inconve­­nentă la adresa Regelui. «Nu plecăm decât prin alegeri» ■■■ Este interesant în această chesti­une «formula» împărtăşită de şeful guvernului colaboratorilor d-sale »» redată de aceştia amicilor politici. Ea a fost comunicată, ca «­fişă de­­ consolaţie» d-lui Go­ga şi moţiunea de la congresul averescan se resimte de influenţa ei, ba chiar, o complec­­tează. — Nu plecăm odată cu Camerele, — afirmă d. Vintilă Brătianu, — cel mai încântat de «soluţie». Vom ■onsulta întâia ţara, — şi poate, dacă ţara e conştientă, să păstrăm frânele guvernării încă patru ani. Evident, nimeni nu mai crede in putinţa unei guvernări noui liberale afară poate, de d. Vintilă Brătianu. Dar nu mai puţin acest limbaj re­flectă mentalitatea celor ce cred că, printro asemenea afirmaţiune, vor putea impune Regelui şi ţării, având aerul a face o concesiune, «soluţiat crizei prin prezidarea nouilor ale­geri generale. ANCHETE POLITICE Intre Rege şi d. Ionel Brătianu Guvernul încearcă să impieteze prin cramponare asupra rezolvării succesiune­­I „NU PLECAM DECÂT PRIN ALEGERI“. REGELE FERDINAND D. I. I. BRATIANU Teorie şi escrocherie O naţie care cere puţin, findeci nu este­­ străbătută de mistica unor anticipări u­­topice de noui orânduiri sociale ; popo­rul românesc se mişcă în cadrul unui realism robust, de aceia se lasă greu târât pe panta aventuroasă a revoltei. Poate suntem statul cel mai uşor de guvernat, căci suntem din neamul ce­lor care aşteaptă puţin de la înţelepciu­nea «stăpânirii», cel mult o fărâmă de dreptate, dar fărâma de dreptate o a­­şteptă cu Îndărătnicie. Oricât a’ar mâhni entuziaştii demo­craţiei, nu mă voi sfii de a o spune ritos că siluirea urnelor, mobilizarea jandar­milor în timpul alegerilor, falsul admi­nistrativ toate ar fi fost ertate printr’o generoasă uitare, dacă în schimb guver­nul liberal ar fi dat ţării o gospodă­rie cuminte. Să fi simţit omul grija zilei de mâine ceva mai puţin aspră, greul existenţei mai puţin, iar viaţa mai îndurătoare. Zisele legi economice pot da o relativă împăcare pasionatu­lui mânuitor de abstracţiuni, dar nu pot dumeri, oricât de pe înţelesul tu­turor ar fi explicate, pe omul simplu, necăjit, prizonier permanent al lipsu­rilor. Cu atât mai grav când zisele legi economice se împotrivesc să expli­ce scuzând gravele scăderi ale unei gu­vernări păcătoase. Criza de producţie cu repercusiunile ei asupra balanţei co­merciale, lipsa de acoperire metalică a leului hârtie, tendinţa de urcare a preţurilor tuturor obiectelor la nive­lul preţurilor mondiale, plus toate for­mele de explicaţii teoretice ale unei mizerii reale, sunt pe alocarea insu­ficiente. Specula subsistă nu ca un fe­nomen firesc al circulării produselor, ci ca un fenomen specific al politicei de jăfuire a statului şi a obidiţilor lui cetăţeni. Intre multele scrisori pe care le primesc la redacţie am găsit una care prin cuprins părea mai interesantă. Era iscălită «Cetăţeanul necăjit» şi încheia cu înţeleaptă caracterizare «Românul care protestează şi rabdă». Desprind un fragment: «Am intrat în postul Crăciunului. Se mănâncă peşte, — şi peşte nu-i. Nu-i adică pentru noi cei mulţi şi necăjiţi, — cu toate că aşa se zice : că hrana săracului e peştele». Şi pentru a mă documenta necunos- J cutul meu corespondent care iscăleşte aşa de sintetic anonimatul suferinţă ge­nerale «Cetăţeanul necăjit», îmi trimite scos din ziarul «Universul» un repor­taj relativ la propunerea formulată d-lui ministru al domeniilor de către coope­rativele de pescari din deltă. Cooperativa «Holbhia» dă şi un tablou — din care să văd diferenţele dintre pre­ţurile cu care se cumpără peştele de la pescari şi preţurile cu care e vândut peş­tele la consumatori­ »­Astfel, peştele de categoria I e cumpă­rat cu 2 lei 90 de la pescari, vândut cu 25 lei la Galaţi, cu 35—16 lei publicului con­sumator din restul ţării ; peştele de cate­goria II e cumpărat cu 1­60 kgr., spre a fi vândut cu 18—20 lei la Galaţi, cu 25—30 lei kgr. in restul tării; peştele de cate­­goria III e cumpărat cu 1 leu kgr- dela pescari, spre a fi vândut cu 18—20 la Galaţi, cu 25 lei kgr- în restul tării; peş­tele de categoria IV e cumpărat cu 60 bani kgr. dela pescari, spre a fi vândut cu 12 lei la Galaţi, cu 15 lei kgr- în res­tul tării. Ce propun pescarii în vederea iefte­­nirii peştelui pe piaţă ! Ei propun ca tot peştele ce se vânea­ză de membrii cooperativei să se factu­reze pe contul cooperativei, care se obli­gă să plătească şi taxele societăţii «Fri­gul» (0 lei kg- la cat. I, 8 lei cat. II, 7 lei de kg- la categoria III şi 5 lei de kgr. la categoria IV, şi să-l desfacă publicului consumator, prin cooperati­vele de consum, putăndu-l vinde cu o re­ducere de 30—40 la sută din preţul de desfacere actual. Dacă această propunere nu se admite, in cazul acesta pescarii vânători s'ar mulţumi să li se plătească peştele cu 6 lei kgr- cel de cat. I. 5 lei kgr. cel ce cat. II, 1 lei kgr. cel de cat. III şi 3 lei kgr. cel de cat. IV­­Aceasta e propunerea făcută ministe­rului de domenii de către pescarii vână­tori, proppunere favorabilă consumatori­­lor in ce priveşte reducerea preturilor cu 30— 40 la sută faţă de cele actuale Unde sunt legile economice inflexi­bile care trec cu nepăsare peste vaetele oamenilor ca un autocamion peste tru­pul fragil al unei orătănii ? Apariţia unui organism puternic capitalist înt’un domeniu de producţie în care au dom­nit forme primitive de producţie trebue să aibă după mult cântatele legi eco­nomice, ca prim efect eftenirea tuturor produselor. întreprinderile capitalis­te produc mult şi eftin, acesta este şi primul argument intru apărarea tuturor scăderilor regimului burgheziei capita­liste. Dar din propunerea formulată de cooperativa de pescari «Holbina» reese clar, cu precizia matematică a cifrelor, că în cazul societăţii «Frigul» nu avem de a face cu o întreprindere burgheză capitalistă, ci cu o escrescenţă specu­lantă a procopselii politice. Jăcmăneala merge pe două fronturi, cei care su­portă ventuzele «Frigului» sunt şi micii producători pescarii şi umilii consuma­tori. Dar in acest fapt divers — căci sunt aşa de multiplicate căile de jăcmăneală a locuitorilor statului român încât ori­cât de mare ar fi operaţia «Frigului» rămâne tot un fapt divers — se poate desprinde şi un adevăr fecund. S’a vorbit de comercializări cu acea emfază şi tremole ce caracterizează pa­teticul faţadei naţionaliste a partidului liberal ; ne-am redus la sfera capita­lului «prin noi înşine». Trebuiau să vie verificările. Capitalul pur naţional? S’a examinat cazul Deltei Dunării în pagi­­nele acestui ziar şi s’a dovedit că depo­­sedarea statului român în favoarea par­­tidului liberal poate lua aspectul ne­vinovat al unei opere naţionale cu ca­pital... naţionaL Se dovedeşte acum că la escrocheria originară se adaugă jăcmănelele ulteri­oare. «Frigul» devastează pe pescari, exploatează fără ruşine sărăcia consu­matorilor. Unde a mai rămas sfântul principiu «prin noi înşine»? Ce mai re­prezintă seducătoarele aspecte ale teo­riei capitalului naţional? Teoria? Fas­tuoasă deghizare a celor mai neruși­nate escrocherii. Pamfil Şetcaru FORJA PSYHICA de Ing. C. STANULESCU De­sigur că nici unul dintre oa­menii învăţaţi nu poate susţine că Ştiinţa cunoaşte astăzi toate legile şi forţele naturale. Cu cât cineva învaţă mai mult, cu atât observă că ştie puţin şi că la sfârşitul vieţii ceia ce ştie e mai puţin de­cât ceia ce nu ştie. Cu toate astea sunt oameni, une­ori chiar învăţaţi, cari se pun de-a curmezişul noilor cuceriri pentru motivul că cunoştiinţele căpătate par sau cred ei că contrazic legile şi aplicarea forţelor naturale. Cititorii vor găsi în volumul nostru SPIRITISMUL SUBIEC­TIV ce apare la 1 Decembrie la Cartea Românească, citarea câtor­va cazuri de oameni savanţi cari­­ n’au vroit în ruptul capului să ad­­­­mită căderea meteoriţilor, circula­ţia sângelui, ridicarea apei la ori­ce etaj, aeroplanete etc. etc. Chestiunea mişcării obiectelor fără contact vizibil a fost şi este încă şi astăzi contestată. In numărul de Crăciun al revis­tei Je sais tout din 1924 am citit întâmplător un articol în care au­torul — al cărui nume nu­­l-am re­ţinut — se chinueşte cu câteva no­ţiuni schingiuite de Mecanică, să dovedească omenirii că atunci când 3-4 persoane se aşează la o măsuţă şi pun mâinele pe platoul ei, masa face mişcări graţie rezultantei for­ţelor imperceptibile, inconştiente cu care fie­care asistent apasă pe acel platou. Sărmanul autor al acelui articol e mai inconştient de­cât forţele de care vorbeşte cu atâta emfază in revista franceză care dacă ştie tot tot ca şi cum se mişcă mesele, a­­poi sunt mai de plâns cititorii ei de­cât colaboratorii ! Şi cu toate astea nu trebue să ne mire prea mult un articol de revistă de popularizare când ştim că marele Faraday fizician cele­bru şi filosof, a căzut în aceiaşi greşală omenească vroind să dove­dească psyhiştilor englezi că se sprijină pe o iluzie când vor să a­­firme convingerea lor că se gă­sesc în faţa unei forţe noi naturale. Ce amărât trebue să fie sufletul lui Faraday — acolo unde se va fi aflând astă­zi — văzând cum s’a înşelat şi cum contiporant răută­cioşi — ca mine — nu dau uitării această eroare, care în orice caz nu-i poate distruge gloria faptelor lui pozitive. Dacă el ar fi fost sing­urul nega­tor al unei cuceriri ştiinţifice de sigur că ar fi fost gravă greşala lui; dar cum au mai fost şi alţii şi­ au fost şi sunt în toate timpurile, adevărurile îşi urmează drumul lor spinos, încet dar sigur. Nimic şi nimeni nu poate împedica un feno­men real să înceteze de a fi şi de a se demonstra, numai fiindcă u­­nii oameni nu vor să-l accepte în cazierul cunoştinţelor lor. De la Faraday şi până astăzi ex­perienţele s’au înmulţit şi s’au sis­tematizat, studiindu-se cu toată a­­tenţia şi cu controlul cel mai ri­guros spre a se ajunge,’ nu la miş­carea unei mese pe care ţin Pal­mele mâinilor câteva babe sau câţi­va oameni de ştiinţă vrăjiţi de o minune ci la mişcarea acestor mese şi preumblarea lor prin ca­meră fără a mai pune nimeni mâna pe ele; la ridicarea lor în aer şi lăsarea încet în jos ; la miş­carea de taburete, scaune fotolii, instrumente muzicale şi oameni (ridicări în aer — levitaţiuni) Aceste fenomene sunt descrise de mine după marii cercetători din­ America şi apusul Europei în pri­mul volum al Trilogiei spiritua­liste intitulat Fenomenele spiritua­liste (Editat la Cartea Româneas­că—Bucureşti). Unde mai sunt aci acele impul­sione musculare imperceptibile sau inconştiente ale redactorului fran­cez sau ale lui Faraday! S’au evaporat toate în faţa rea­lităţii fenomenelor care, în ciuda celor ce nu voiau şi nu vor să le admită se repetă de mii de ori pe tot globul în şedinţele mediumnice. Evident că mărturia mea nu are greutatea acelor mari savanţi ai apusului, totuşi pentru cei ce mă cunosc fac aci afirmarea realităţii a mare parte din aceste fenomene pe care le-am observat personal atât în ţară cât şi în străinătate. Cred suficient să citez — din ca­pitolul Materializările din Mantes pe care l-am Introdus în volumul meu «Spritismul subiectiv — că la un moment dat într-o cameră de şedinţă, un ecran luminos (o scân­­durică unsă cu sulfură de calcium) după ce a evaluat prin cameră la diferite înălţimi, s’a scoborât pe •■deală şi s’a înapoiat în aer cu un al doilea ecran aşezându-se u­­nu­l d’asupra celuilalt şi pornind din nou să cutreere în atmosfera odăei făcând tot felul de mişcări — unele chiar comice. Un al treilea ecran gelos de sue­­sul celorlalte două, a pornit şi el singur şi a început să se ia la întrecere cu ele- lucrând însă se­parat şi la extremităţi opuse ale camerii, în fine cel d’al patrulea ce sta ln:c+:* no nnr)*(n'ă *rS?ftTm d «TM? (Citifi continuare în pag. II-a) . 4 PAGINI 2 LEI Cercuri 25 Msambria 1925 Un ţinut românesc obijduit Ţara Oaşului In colţul de Miiză Noapte şi Apus­ al Ardealului la poalele munţilor de I­trachit din­spre Maramureş se afllă adunată una din cele mai curate populaţii româneşti, cu port şi obi­ceiuri caracteristice. E ţara Oaşului, cu natură încân­tătoare, cu aşezări omeneşti ce tră­dează un caracter­ etnic deosebit, aşa cum îl mai păstrează pădurenii din Haţeg, o parte din bihoreni sau vecinii mai apropiaţi de pe Iza ma­­ramureşană. CA 'N ţara LUI CREMENE... Pe cât e de Interesantă această regiune, pe atât e de uitată şi vi­tregită de cârmuire. Notar şi jandarm, aplică aici mai mult decât ori­unde legea bunului plac. Ţăranul răbdător nu cârteşte, nu se jelueşte nimănui, fiindcă din pă­ţite ştie că «nu te poţi pune cu stă­pânirea». Dar de te apropii de sufletul lui, de cauţi să stai de vorbă cu el, nu întârzie să-ţi desvăluie necazurile. Şi câte nu afli pe seama celor doi a­tot-puternici ai satului, care vor să se înstărească cu orice preţ. Un simplu bilet de identitte care cu fotografie cu tot nu face decât cel mult li­le!, e vândut cu 50—100 lei, «după puterea omului», iar un «păsuş» (autorizaţie de vânzare) cu nu mai puţin de 70 lei. «Notăraşul» ia 106 lei pentru pă­­şunatul a 3 capre în loc de 15 şi când nu-i dai te pândeşte ,i te bate cu jandarmul îndată ce ai ieşit din casă». «Şi nimeni nu ştie acestea, fiind­că domnii cei mari nu trec pe aici decât în vremea alegerilor» spunea cu resemnare un paşan din Bicsad. RECOLTE SLABE ŞI INUN­DAŢII La praznicul bisericei din Boi­­neşti, «molătnesc» (petrec) feciorii oaşeni, pierr.Am du-şi mintea în otra­va rachiului. Mai deoparte stau bătrânii cu gu­­bele miţoase, sfătuind tăcut şi înde­sat asupra «pânei» şi ploilor care nu mai contenesc de-o săptămână. Pâinea e slabă, porumbul a rămas în multe locuri închircit şi necules. Ciurda de oi a fost scoborâtă de vreme de la munte şi de-o fi iarna grea nu ştiu cum 013 eşi cu ele până’n primăvară. Ploile au stricat şi bruma de strujeni, iar pe Valea Râului şi a Turului, apele mari au inundat pă­şunile, ogoarele. Intrând chiar în sate unde uliţele s’au transformat în pâraie. Când vii cu trenul din­spre Săt­­mar spre Bicsad, câmpia dintre O­­raşul nou şi Bate Tur îţi apare ca un adevărat lac, pe care plutesc în voie bostanii şi căpiţeii de strujeni. Şi cerui mereu întunecat, cu Moţii Ţibleşului împânziţi de neguri nu dau nici o nădejde că ploile se vor opri. IMPORTANTA TARII OAŞULUI E zi de sărbătoare. La biserica din satul Bicşad e strânsă multă lume din tot cuprinsul ţinutului. Femei bătrâne, flăcăi, toţi sunt în port de sărbătoare. E dealtfel şi ziua preotului bătrân, slujitor al cuvântului Domnului de peste trei­zeci de ani în ţara Oaşului. După slujbă în casa rustică, bă­trânul îmi vorbeşte cu căldură de trecutul ţării Oaşului, de cei câţiva cărturari români ce au trecut pe aici: Candrea, Papahagi, Simiones­­cu, toţi căutând să pătrundă graiul, firea şi obiceiurile Oaşenilor. Teren de studiu pentru tineri cer­cetători, — stăruieşte bătrânul — cu atât mai de preţ cu cât formează o insulă etnică cu caractere tipice proprii. Originea adevărată a Oaşenilor n’o cunoaşte nimeni. Sunt Daci cum îi arată înfăţişarea! Sau Români din legiunile stabilite în Macedo­nia, trimişi ca ajutor de împăratul Andronic al Bizanţului, regelui Ştefan lll-lea al Ungariei împotri­va Tătarilor, care prădaseră Valea Izei, a Tisei până sub zidurile ce­­tăţei Hust şi a Nişăului până pe la Borşa maramureşană . Se zice că acesta din urmă după sfârşitul luptelor i-ar fi trimis îm­păratului Andronic ştire «că i-o tri­mite înapoi ajutorul, că’s oameni neaşezaţi», la care Andronic ar fi răspuns: «Ţine-i acolo că nici eu nu ştiu ce să fac cu ei». LIPSA DE GRIJA A CÂRMUI­RII FATA DE NEVOILE POPU­latiei Necazurile populaţiei le aud şi din gura părintelui. «Apoi lumea a devenit rea, se gan­deşte numai la bani, de cele ale minţei şi ale sufletului puţini se mai îngrijesc, adaogă veneratul preot. Şi pe deasupra cârmuirea de sus uită că mai sunt şcoli cari trebuesc susţinute şi învăţători care tre­buiesc plătiţi la timp. (De amintit că reg. Oaşului, fiind la graniţă cade în aşa zisa zonă culturală). Neajunsuri de tot felul: adminis­trative, culturale, economice năpăs­­tuiesc uitata regiune. Schimbarea capitalei judeţului la Baia mare cere în mod imperios şi o legătură mai bună, directă — de­altfel de mult în stare de proect — a acestei regiuni cu ţara Chioarului. Ea n’ar, necesita decât o cale fe­rată între Oraşul nou şi Seini (a­­proximativ 15 km.), legând linia Satu Mare-Baia Mare cu Satu Ma­re Bicsad. Peregrinus Noua criză din Franţa Căderea ministerului Parilevé în cursul desbaterilor reformei finan­ciare nu este o surpriză. Din mo­mentul în care şeful guvernului şi ministru al finanţelor acceptase, ca pe proectul său iniţial să se gre­feze dispoziţiuni esenţiale, care-l fă­ceau mai mult al comisiei finan­ciare, condusă de socialiști, decât al guvernului, autoritatea acestuia fu­sese adânc sdruncinată. De altminteri așa cum proectul eşise din desbaterile comisiunei, purtând bine imprimată pe alocu­rea marca socialistă, impresiunea generală era că Senatul n’are să-l admită. Pentru a se evita conflictul dintre cele două Adunări şi eventuala di­­salvare a Camerei, perspectivă con­stituţională redutabilă, o soluţie era răsturnarea guvernului la Cameră. Dela votarea primelor articole la care deplasarea a 15—20 voturi pu­­tea să decidă de soarta guvernului, prezicerile cele mai pesimiste erau legitimate. E ceea ce s’a şi întâmplat la arti­colul 5 din proect. Prezentarea unui paragraf adiţional, netrecut prin comisia financiară şi participarea celor 26 de comunişti la vot nu con­tate. Criza a doua a guvernului Pain lévé înseamnă de astădată criza ge­nerală a cartelului. Un guvern de cartel nu mai este posibil. Pentru a evita disolvarea Came­rei nu e decât soluţia unui guvern de concentrare republicană, nn a­­fără de socialişti şi comunişti. Fi-va d. Briand sau d. Loucheur omul acestei situaţiuni noui. Criza trebue repede deslegată şi necesi­­tatea ratificărei pactului de la Lo­carno ar indica pe cel dintâi, deşi nimic nu mai poate împiedica acum ratificarea aceasta şi de către Ger­mania.

Next