Cuvântul, noiembrie 1925 (Anul 2, nr. 297-322)
1925-11-25 / nr. 317
ANUL II No. 317. Redacţia şi Administraţia 4, STRADA SĂRINDAR, 4 Telefon: l 78/09 Administra»i l 78/10 Redacţia Director: C. GONGOPOL Citiri in pact. IV-a: Operaţiunile de la Industrie Dictatorul burghez Chiar cei deprinşi a nu admite judecăţi gata făcute şi a crede în ele numai pentru motivul că ele sunt «îndeobşte» admise, au nevoe să facă un efort de judecată pentru a se debarasa de influenţa mentalităţii comune, când e vorba să înţeleagă acţiuni care iesă din cadrul obişnuit al vieţii de toate zilele.^ Ne găsim într’o astfel de situaţie când vrem să judecăm ultimile manifestaţiuni ale d-lui Mussolini. Presa ne-socialistă din toată lumea a salutat pe d- Mussolini în 1922. Reintroducerea spiritului de ordine şi legalitate burgheză în Italia guvernată de un guvern parlamentar burghez dar incapabil să reprime, în numele prigmei şi legalităţii burgheze, mişcările revoluţionare ale comuniştilor a făcut din d. Mussolini «salvatorul Italiei» şi nu numai Italienii ci burghezia din toată lumea i-a închinat imnuri de laudă. Pentru aceiaşi burghezie însă d. Mussolini este azi un tiran, iar ultimele legi propuse de d-sa pentru a-şi întări şi mai mult drepturile dictatoriale constitute pentru burghezia parlamentară mondială «actul de nebunie» cu care termină toţi dictatorii. Se poate,» dar să ne fie permis să introducem puţin şi logica — cu toate că nu prea are ce căuta în judecăţile politice — în părerea făcută numai din pasiune şi prejudecată a respectabilei burghezii parlamentare din occidentul european. Sconta această onorabilă, dar slabă burghezie că d- Mussolini după ce va fi restabilit ordinea, va da Italiei tui guveranmânt «constituţional» adică bazat pe un parlament ales cu vot universal. Din guvernul parlamentar i-ar fi fost îngăduit la rigoare să facă parte şi d-sa, cu toate că ar fi fost preferabil ca d- Mussolini să se mulţumească pentru restul vieţei cu titlul de Duce şi cu sentimentul datoriei împlinite- Şi cine ar fi dorit acestă dulce tranziţie ! Nu burghezia italiană care a susţinut şi susţine şi azi pe d. Mussolini ca unul care-i garantează ordinea în stat şi libertatea muncii- ci politicianii, reprezentanţii partidelor politice burgheze, cari din cauza veşnicului mers la «stânga» în tovărăşie cu partidul socialist uitaseră că de esenţa guvernelor burghezeeste domnia ordaliei şi a legalităţii şi represiunea contra tuturor tulburătorilor. Este d- Mussolini tiran pentru reprezentanţii partidelor burgheze franceze . Dar câţi deputaţi francezi mărturisesc public că sânt burghezi ? Partidul radical care ar trebui să fie quintesenţa burgheziei democratice s’a făcut radical-socialist, o împărechere care ar echivala cu catolic-mahomedan în religie Critică d. Lloyd George politica drlui Mussolini. Spiritul practic englez a înţeles că un partid liberal cu tendinţe socialiste n’are rost, de aceea voturile au mers ori la conservatori — repre- zentanţii de azi ai burgheziei engleze, ori la laburişti. Contestăm acestor «reformaţi» să vorbească în numele doctrinei burgheze pe care ei au sacrificat-o demagogiei electorale. Evoluţia pe care înşişi reprezentanţii burgheziei o socoteau firească a condus la pierderea încrederii în doctrina burgheză şi s’a crezut că metodele burgheze nu sânt absolut necesare pentru menţinerea aşezării de azi a statelor; numai această stare de spirit a paralizat guvernele burgheze în faţa mişcărilor revoluţionare, împiedicând reacţiunea pe care doctrina burgheză o cerea. A trebuit să vie fasciştii ca să reintroneze cu forţa ordinea şi legiuirea de stat burgheză- d- Mussolini este azi reprezentantul tip al burgheziei-Să nu se mire însă burghezia dacă d. Mussolini este contra parlamentelor, în urma experienţii făcute- Care ar fi resultatul unor alegeri în care burghezia se prezintă împărţită din cauza doctrinei (!) în şase partide iar socialiştii vor face uşor bloc cu comuniştii ! Neunirea partidelor burgheze conduce la predominarea vieţei politice de către partidele revoluţionare servite de un Nitti uşor de găsit oriunde D. Mussolini crede că îr o anumită stare de spirit numerica de represiune împiedică violenţa minorităţilor cari se mişcă şi o guvernare de 3 ani pare că-i dă dreptate. Partidele politice burgheze din toată lumea, prin acţiunile lor discordante, se înlătură singure de la conducerea statelor- A sosit timpul ca toţi câţi mai ţin la ordinea politică de azi să se ralieze sub steagul burgheziei—pur şi simplu — desfiinţând bisericuţele, altfel viitorul este al dictaturii albe sau roşii. Credinţa burgheziei însăşi în necesitatea unei evoluţii la stânga, îi va fi fatală Titus Enacovici Propaganda pentru Societatea Naţiunilor Nu te poate spune că Societatea Naţiunilor se bucură în România de entusiasmul sau măcar de interesul pe care ar trebui să-l stârnească această mare instituţie însărcinată cu menţinerea şi organizarea păcii. Ceva mai mult. Societatea Naţiunilor fiind forul în care se manifestă conflictele recile sau aparente dintre noi şi minorităţile noastre şi fiindcă plângerile minorităţilor se urmează neobosit unele după altele, instituţia geneveză e cunoscută marelui nostru public mai mult sub această latură care nu e de natură să producă simpatie. O răceală incontestabilă, dar regretabilă însoţeşte puţina atenţie ce se dă în România. Dar afară şi mai presus de această lăture nu tocmai agreabilă, instituţia păcii ar trebui urmărită în lucrările ei cu interesul ferbinte al tuturor celor ce iubesc înţelegerea şi armonia popoarelor. Internaţionalismul Societăţii Naţiunilor e azi singurul internaţionalism normal şi ordonat, care, respectând graniţele fixate, năzuieşte să creeze pe deasupra lor, dar tocmai pentru garantarea lor, o atmosferă comună fi prielnică tuturor popoarelor. E singurul internaţionalism la care orice naţionalist trebuie să adere fără reticenţe şi fără bănuieli. Afară de aceasta, familiarizarea cu organismul Instituţiei şi cu metodele ei de lucru are pentru noi românii o deosebită importanţă educativă: e o şcoală de europenism adevărat. Gândirea noastră, care obişnuit tocmai de acest europenism nu prea sufere, are prilejul să se lărgească în vastele perspective internaţionale fără care astăzi o politică reală nu se mai poate face. Pentru tineret îndeosebi, pentru conducătorii de mâine, Societatea Naţiunilor e o admirabilă şcoală de gândire europeană. Orice propagandă în acest sens e o datorie şi o vom semnala totdeauna cu satisfacţie. O asemenea satisfacţie ne-a procurat Sâmbătă seara conferinţa d-lui profesor Gh. Oprescu, secretarul Comisiunii de cooperaţie intelectuală de pe lângă Societatea Naţiunilor. Clar şi arhiectural, conferenţiarul a desfăşurat în faţa unui public select dar care prin număr confirma regretabil constatările din fruntea acestor rânduri, compoziţia, scopurile şi metoda comisiei însărcinate cu strângerea raporturilor intelectuale, cu facilitarea schimbului de bunuri intelectuale şi cu crearea unor baze internaţionale pentru viaţa ştiinţifică şi artistică. Conferinţa substanţială fi utilă, a fost organizată de Asociaţia română pentru Liga Naţiunilor şi de Asociaţia femeilor pentru aceeaşi Ligă, asociaţie care, mulţumită inteligenţii şi energiei d-nei Michaela Catargi, se manifestau astfel strălucit pe drumul propagandei pentru care au fost create N. C. Apropierea «termenului fatal» şi liniştea cu care opoziţia unită aşteaptă desfăşurarea evenimentelor enervează cercurile guvernamentale mai mult decât se observă în manifestările publice ale guvernului.Soluţiiunile» cele mai neaşteptate asupra succesiunei virtual deschisă de la alegerile pentru Camerile Agricole sunt puse în circulaţie de către membrii guvernului şi fruntaşii liberali, numai pentru a scoate din rezervă opoziţia unită, în al cărei calm d. Ionel Brătian îl vede siguranţa acesteia în dominarea desfăşurărei ulterioare a evenimentelor politice. Intre Rege şi d. Ionel Brătianu Cercurile guvernamentale nu se sfiesc să afirme că «problema se pune Intre Rege şi d. Ionel Brătianu», — problema succesiunii adică, asupra căreia şeful partidului liberal nu înţelege să se resemneze. Cuvântul a arătat acum câteva zile una din soluţii: prezidarea alegerilor generale de către d. Ionel Brătianu cu două departamente neutre, în scopul de a «doza» alegerile şi a obţine un Parlament neviabil, incapabil să lucreze multă vreme cu guvernul de coaliţie. D. Ionel Brătianu, — este cert — a abandonat cu totul ideea unui «guvern Averescu» și nimeni din guvernul actual nu mai crede în posibilitatea unei asemenea combinațiuni ridicole, la care nu se opune numai țara, dar întâiu chiar SuveranuL De aceia este considerată sarcina d-lui Ionel Brătianu de a determina modul de atribuire a puterii nu numai foarte grea şi lipsită de seriozitate, dar mai ales Inconvenentă la adresa Regelui. «Nu plecăm decât prin alegeri» ■■■ Este interesant în această chestiune «formula» împărtăşită de şeful guvernului colaboratorilor d-sale »» redată de aceştia amicilor politici. Ea a fost comunicată, ca «fişă de consolaţie» d-lui Goga şi moţiunea de la congresul averescan se resimte de influenţa ei, ba chiar, o complectează. — Nu plecăm odată cu Camerele, — afirmă d. Vintilă Brătianu, — cel mai încântat de «soluţie». Vom ■onsulta întâia ţara, — şi poate, dacă ţara e conştientă, să păstrăm frânele guvernării încă patru ani. Evident, nimeni nu mai crede in putinţa unei guvernări noui liberale afară poate, de d. Vintilă Brătianu. Dar nu mai puţin acest limbaj reflectă mentalitatea celor ce cred că, printro asemenea afirmaţiune, vor putea impune Regelui şi ţării, având aerul a face o concesiune, «soluţiat crizei prin prezidarea nouilor alegeri generale. ANCHETE POLITICE Intre Rege şi d. Ionel Brătianu Guvernul încearcă să impieteze prin cramponare asupra rezolvării succesiuneI „NU PLECAM DECÂT PRIN ALEGERI“. REGELE FERDINAND D. I. I. BRATIANU Teorie şi escrocherie O naţie care cere puţin, findeci nu este străbătută de mistica unor anticipări utopice de noui orânduiri sociale ; poporul românesc se mişcă în cadrul unui realism robust, de aceia se lasă greu târât pe panta aventuroasă a revoltei. Poate suntem statul cel mai uşor de guvernat, căci suntem din neamul celor care aşteaptă puţin de la înţelepciunea «stăpânirii», cel mult o fărâmă de dreptate, dar fărâma de dreptate o aşteptă cu Îndărătnicie. Oricât a’ar mâhni entuziaştii democraţiei, nu mă voi sfii de a o spune ritos că siluirea urnelor, mobilizarea jandarmilor în timpul alegerilor, falsul administrativ toate ar fi fost ertate printr’o generoasă uitare, dacă în schimb guvernul liberal ar fi dat ţării o gospodărie cuminte. Să fi simţit omul grija zilei de mâine ceva mai puţin aspră, greul existenţei mai puţin, iar viaţa mai îndurătoare. Zisele legi economice pot da o relativă împăcare pasionatului mânuitor de abstracţiuni, dar nu pot dumeri, oricât de pe înţelesul tuturor ar fi explicate, pe omul simplu, necăjit, prizonier permanent al lipsurilor. Cu atât mai grav când zisele legi economice se împotrivesc să explice scuzând gravele scăderi ale unei guvernări păcătoase. Criza de producţie cu repercusiunile ei asupra balanţei comerciale, lipsa de acoperire metalică a leului hârtie, tendinţa de urcare a preţurilor tuturor obiectelor la nivelul preţurilor mondiale, plus toate formele de explicaţii teoretice ale unei mizerii reale, sunt pe alocarea insuficiente. Specula subsistă nu ca un fenomen firesc al circulării produselor, ci ca un fenomen specific al politicei de jăfuire a statului şi a obidiţilor lui cetăţeni. Intre multele scrisori pe care le primesc la redacţie am găsit una care prin cuprins părea mai interesantă. Era iscălită «Cetăţeanul necăjit» şi încheia cu înţeleaptă caracterizare «Românul care protestează şi rabdă». Desprind un fragment: «Am intrat în postul Crăciunului. Se mănâncă peşte, — şi peşte nu-i. Nu-i adică pentru noi cei mulţi şi necăjiţi, — cu toate că aşa se zice : că hrana săracului e peştele». Şi pentru a mă documenta necunos- J cutul meu corespondent care iscăleşte aşa de sintetic anonimatul suferinţă generale «Cetăţeanul necăjit», îmi trimite scos din ziarul «Universul» un reportaj relativ la propunerea formulată d-lui ministru al domeniilor de către cooperativele de pescari din deltă. Cooperativa «Holbhia» dă şi un tablou — din care să văd diferenţele dintre preţurile cu care se cumpără peştele de la pescari şi preţurile cu care e vândut peştele la consumatori »Astfel, peştele de categoria I e cumpărat cu 2 lei 90 de la pescari, vândut cu 25 lei la Galaţi, cu 35—16 lei publicului consumator din restul ţării ; peştele de categoria II e cumpărat cu 160 kgr., spre a fi vândut cu 18—20 lei la Galaţi, cu 25—30 lei kgr. in restul tării; peştele de categoria III e cumpărat cu 1 leu kgr- dela pescari, spre a fi vândut cu 18—20 la Galaţi, cu 25 lei kgr- în restul tării; peştele de categoria IV e cumpărat cu 60 bani kgr. dela pescari, spre a fi vândut cu 12 lei la Galaţi, cu 15 lei kgr- în restul tării. Ce propun pescarii în vederea ieftenirii peştelui pe piaţă ! Ei propun ca tot peştele ce se vânează de membrii cooperativei să se factureze pe contul cooperativei, care se obligă să plătească şi taxele societăţii «Frigul» (0 lei kg- la cat. I, 8 lei cat. II, 7 lei de kg- la categoria III şi 5 lei de kgr. la categoria IV, şi să-l desfacă publicului consumator, prin cooperativele de consum, putăndu-l vinde cu o reducere de 30—40 la sută din preţul de desfacere actual. Dacă această propunere nu se admite, in cazul acesta pescarii vânători s'ar mulţumi să li se plătească peştele cu 6 lei kgr- cel de cat. I. 5 lei kgr. cel ce cat. II, 1 lei kgr. cel de cat. III şi 3 lei kgr. cel de cat. IVAceasta e propunerea făcută ministerului de domenii de către pescarii vânători, proppunere favorabilă consumatorilor in ce priveşte reducerea preturilor cu 30— 40 la sută faţă de cele actuale Unde sunt legile economice inflexibile care trec cu nepăsare peste vaetele oamenilor ca un autocamion peste trupul fragil al unei orătănii ? Apariţia unui organism puternic capitalist înt’un domeniu de producţie în care au domnit forme primitive de producţie trebue să aibă după mult cântatele legi economice, ca prim efect eftenirea tuturor produselor. întreprinderile capitaliste produc mult şi eftin, acesta este şi primul argument intru apărarea tuturor scăderilor regimului burgheziei capitaliste. Dar din propunerea formulată de cooperativa de pescari «Holbina» reese clar, cu precizia matematică a cifrelor, că în cazul societăţii «Frigul» nu avem de a face cu o întreprindere burgheză capitalistă, ci cu o escrescenţă speculantă a procopselii politice. Jăcmăneala merge pe două fronturi, cei care suportă ventuzele «Frigului» sunt şi micii producători pescarii şi umilii consumatori. Dar in acest fapt divers — căci sunt aşa de multiplicate căile de jăcmăneală a locuitorilor statului român încât oricât de mare ar fi operaţia «Frigului» rămâne tot un fapt divers — se poate desprinde şi un adevăr fecund. S’a vorbit de comercializări cu acea emfază şi tremole ce caracterizează pateticul faţadei naţionaliste a partidului liberal ; ne-am redus la sfera capitalului «prin noi înşine». Trebuiau să vie verificările. Capitalul pur naţional? S’a examinat cazul Deltei Dunării în paginele acestui ziar şi s’a dovedit că deposedarea statului român în favoarea partidului liberal poate lua aspectul nevinovat al unei opere naţionale cu capital... naţionaL Se dovedeşte acum că la escrocheria originară se adaugă jăcmănelele ulterioare. «Frigul» devastează pe pescari, exploatează fără ruşine sărăcia consumatorilor. Unde a mai rămas sfântul principiu «prin noi înşine»? Ce mai reprezintă seducătoarele aspecte ale teoriei capitalului naţional? Teoria? Fastuoasă deghizare a celor mai nerușinate escrocherii. Pamfil Şetcaru FORJA PSYHICA de Ing. C. STANULESCU Desigur că nici unul dintre oamenii învăţaţi nu poate susţine că Ştiinţa cunoaşte astăzi toate legile şi forţele naturale. Cu cât cineva învaţă mai mult, cu atât observă că ştie puţin şi că la sfârşitul vieţii ceia ce ştie e mai puţin decât ceia ce nu ştie. Cu toate astea sunt oameni, uneori chiar învăţaţi, cari se pun de-a curmezişul noilor cuceriri pentru motivul că cunoştiinţele căpătate par sau cred ei că contrazic legile şi aplicarea forţelor naturale. Cititorii vor găsi în volumul nostru SPIRITISMUL SUBIECTIV ce apare la 1 Decembrie la Cartea Românească, citarea câtorva cazuri de oameni savanţi cari n’au vroit în ruptul capului să admită căderea meteoriţilor, circulaţia sângelui, ridicarea apei la orice etaj, aeroplanete etc. etc. Chestiunea mişcării obiectelor fără contact vizibil a fost şi este încă şi astăzi contestată. In numărul de Crăciun al revistei Je sais tout din 1924 am citit întâmplător un articol în care autorul — al cărui nume nul-am reţinut — se chinueşte cu câteva noţiuni schingiuite de Mecanică, să dovedească omenirii că atunci când 3-4 persoane se aşează la o măsuţă şi pun mâinele pe platoul ei, masa face mişcări graţie rezultantei forţelor imperceptibile, inconştiente cu care fiecare asistent apasă pe acel platou. Sărmanul autor al acelui articol e mai inconştient decât forţele de care vorbeşte cu atâta emfază in revista franceză care dacă ştie tot tot ca şi cum se mişcă mesele, apoi sunt mai de plâns cititorii ei decât colaboratorii ! Şi cu toate astea nu trebue să ne mire prea mult un articol de revistă de popularizare când ştim că marele Faraday fizician celebru şi filosof, a căzut în aceiaşi greşală omenească vroind să dovedească psyhiştilor englezi că se sprijină pe o iluzie când vor să afirme convingerea lor că se găsesc în faţa unei forţe noi naturale. Ce amărât trebue să fie sufletul lui Faraday — acolo unde se va fi aflând astăzi — văzând cum s’a înşelat şi cum contiporant răutăcioşi — ca mine — nu dau uitării această eroare, care în orice caz nu-i poate distruge gloria faptelor lui pozitive. Dacă el ar fi fost singurul negator al unei cuceriri ştiinţifice de sigur că ar fi fost gravă greşala lui; dar cum au mai fost şi alţii şi au fost şi sunt în toate timpurile, adevărurile îşi urmează drumul lor spinos, încet dar sigur. Nimic şi nimeni nu poate împedica un fenomen real să înceteze de a fi şi de a se demonstra, numai fiindcă unii oameni nu vor să-l accepte în cazierul cunoştinţelor lor. De la Faraday şi până astăzi experienţele s’au înmulţit şi s’au sistematizat, studiindu-se cu toată atenţia şi cu controlul cel mai riguros spre a se ajunge,’ nu la mişcarea unei mese pe care ţin Palmele mâinilor câteva babe sau câţiva oameni de ştiinţă vrăjiţi de o minune ci la mişcarea acestor mese şi preumblarea lor prin cameră fără a mai pune nimeni mâna pe ele; la ridicarea lor în aer şi lăsarea încet în jos ; la mişcarea de taburete, scaune fotolii, instrumente muzicale şi oameni (ridicări în aer — levitaţiuni) Aceste fenomene sunt descrise de mine după marii cercetători din America şi apusul Europei în primul volum al Trilogiei spiritualiste intitulat Fenomenele spiritualiste (Editat la Cartea Românească—Bucureşti). Unde mai sunt aci acele impulsione musculare imperceptibile sau inconştiente ale redactorului francez sau ale lui Faraday! S’au evaporat toate în faţa realităţii fenomenelor care, în ciuda celor ce nu voiau şi nu vor să le admită se repetă de mii de ori pe tot globul în şedinţele mediumnice. Evident că mărturia mea nu are greutatea acelor mari savanţi ai apusului, totuşi pentru cei ce mă cunosc fac aci afirmarea realităţii a mare parte din aceste fenomene pe care le-am observat personal atât în ţară cât şi în străinătate. Cred suficient să citez — din capitolul Materializările din Mantes pe care l-am Introdus în volumul meu «Spritismul subiectiv — că la un moment dat într-o cameră de şedinţă, un ecran luminos (o scândurică unsă cu sulfură de calcium) după ce a evaluat prin cameră la diferite înălţimi, s’a scoborât pe •■deală şi s’a înapoiat în aer cu un al doilea ecran aşezându-se unul d’asupra celuilalt şi pornind din nou să cutreere în atmosfera odăei făcând tot felul de mişcări — unele chiar comice. Un al treilea ecran gelos de suesul celorlalte două, a pornit şi el singur şi a început să se ia la întrecere cu ele- lucrând însă separat şi la extremităţi opuse ale camerii, în fine cel d’al patrulea ce sta ln:c+:* no nnr)*(n'ă *rS?ftTm d «TM? (Citifi continuare în pag. II-a) . 4 PAGINI 2 LEI Cercuri 25 Msambria 1925 Un ţinut românesc obijduit Ţara Oaşului In colţul de Miiză Noapte şi Apus al Ardealului la poalele munţilor de Itrachit dinspre Maramureş se afllă adunată una din cele mai curate populaţii româneşti, cu port şi obiceiuri caracteristice. E ţara Oaşului, cu natură încântătoare, cu aşezări omeneşti ce trădează un caracter etnic deosebit, aşa cum îl mai păstrează pădurenii din Haţeg, o parte din bihoreni sau vecinii mai apropiaţi de pe Iza maramureşană. CA 'N ţara LUI CREMENE... Pe cât e de Interesantă această regiune, pe atât e de uitată şi vitregită de cârmuire. Notar şi jandarm, aplică aici mai mult decât oriunde legea bunului plac. Ţăranul răbdător nu cârteşte, nu se jelueşte nimănui, fiindcă din păţite ştie că «nu te poţi pune cu stăpânirea». Dar de te apropii de sufletul lui, de cauţi să stai de vorbă cu el, nu întârzie să-ţi desvăluie necazurile. Şi câte nu afli pe seama celor doi atot-puternici ai satului, care vor să se înstărească cu orice preţ. Un simplu bilet de identitte care cu fotografie cu tot nu face decât cel mult lile!, e vândut cu 50—100 lei, «după puterea omului», iar un «păsuş» (autorizaţie de vânzare) cu nu mai puţin de 70 lei. «Notăraşul» ia 106 lei pentru păşunatul a 3 capre în loc de 15 şi când nu-i dai te pândeşte ,i te bate cu jandarmul îndată ce ai ieşit din casă». «Şi nimeni nu ştie acestea, fiindcă domnii cei mari nu trec pe aici decât în vremea alegerilor» spunea cu resemnare un paşan din Bicsad. RECOLTE SLABE ŞI INUNDAŢII La praznicul bisericei din Boineşti, «molătnesc» (petrec) feciorii oaşeni, pierr.Am du-şi mintea în otrava rachiului. Mai deoparte stau bătrânii cu gubele miţoase, sfătuind tăcut şi îndesat asupra «pânei» şi ploilor care nu mai contenesc de-o săptămână. Pâinea e slabă, porumbul a rămas în multe locuri închircit şi necules. Ciurda de oi a fost scoborâtă de vreme de la munte şi de-o fi iarna grea nu ştiu cum 013 eşi cu ele până’n primăvară. Ploile au stricat şi bruma de strujeni, iar pe Valea Râului şi a Turului, apele mari au inundat păşunile, ogoarele. Intrând chiar în sate unde uliţele s’au transformat în pâraie. Când vii cu trenul dinspre Sătmar spre Bicsad, câmpia dintre Oraşul nou şi Bate Tur îţi apare ca un adevărat lac, pe care plutesc în voie bostanii şi căpiţeii de strujeni. Şi cerui mereu întunecat, cu Moţii Ţibleşului împânziţi de neguri nu dau nici o nădejde că ploile se vor opri. IMPORTANTA TARII OAŞULUI E zi de sărbătoare. La biserica din satul Bicşad e strânsă multă lume din tot cuprinsul ţinutului. Femei bătrâne, flăcăi, toţi sunt în port de sărbătoare. E dealtfel şi ziua preotului bătrân, slujitor al cuvântului Domnului de peste treizeci de ani în ţara Oaşului. După slujbă în casa rustică, bătrânul îmi vorbeşte cu căldură de trecutul ţării Oaşului, de cei câţiva cărturari români ce au trecut pe aici: Candrea, Papahagi, Simionescu, toţi căutând să pătrundă graiul, firea şi obiceiurile Oaşenilor. Teren de studiu pentru tineri cercetători, — stăruieşte bătrânul — cu atât mai de preţ cu cât formează o insulă etnică cu caractere tipice proprii. Originea adevărată a Oaşenilor n’o cunoaşte nimeni. Sunt Daci cum îi arată înfăţişarea! Sau Români din legiunile stabilite în Macedonia, trimişi ca ajutor de împăratul Andronic al Bizanţului, regelui Ştefan lll-lea al Ungariei împotriva Tătarilor, care prădaseră Valea Izei, a Tisei până sub zidurile cetăţei Hust şi a Nişăului până pe la Borşa maramureşană . Se zice că acesta din urmă după sfârşitul luptelor i-ar fi trimis împăratului Andronic ştire «că i-o trimite înapoi ajutorul, că’s oameni neaşezaţi», la care Andronic ar fi răspuns: «Ţine-i acolo că nici eu nu ştiu ce să fac cu ei». LIPSA DE GRIJA A CÂRMUIRII FATA DE NEVOILE POPUlatiei Necazurile populaţiei le aud şi din gura părintelui. «Apoi lumea a devenit rea, se gandeşte numai la bani, de cele ale minţei şi ale sufletului puţini se mai îngrijesc, adaogă veneratul preot. Şi pe deasupra cârmuirea de sus uită că mai sunt şcoli cari trebuesc susţinute şi învăţători care trebuiesc plătiţi la timp. (De amintit că reg. Oaşului, fiind la graniţă cade în aşa zisa zonă culturală). Neajunsuri de tot felul: administrative, culturale, economice năpăstuiesc uitata regiune. Schimbarea capitalei judeţului la Baia mare cere în mod imperios şi o legătură mai bună, directă — dealtfel de mult în stare de proect — a acestei regiuni cu ţara Chioarului. Ea n’ar, necesita decât o cale ferată între Oraşul nou şi Seini (aproximativ 15 km.), legând linia Satu Mare-Baia Mare cu Satu Mare Bicsad. Peregrinus Noua criză din Franţa Căderea ministerului Parilevé în cursul desbaterilor reformei financiare nu este o surpriză. Din momentul în care şeful guvernului şi ministru al finanţelor acceptase, ca pe proectul său iniţial să se grefeze dispoziţiuni esenţiale, care-l făceau mai mult al comisiei financiare, condusă de socialiști, decât al guvernului, autoritatea acestuia fusese adânc sdruncinată. De altminteri așa cum proectul eşise din desbaterile comisiunei, purtând bine imprimată pe alocurea marca socialistă, impresiunea generală era că Senatul n’are să-l admită. Pentru a se evita conflictul dintre cele două Adunări şi eventuala disalvare a Camerei, perspectivă constituţională redutabilă, o soluţie era răsturnarea guvernului la Cameră. Dela votarea primelor articole la care deplasarea a 15—20 voturi putea să decidă de soarta guvernului, prezicerile cele mai pesimiste erau legitimate. E ceea ce s’a şi întâmplat la articolul 5 din proect. Prezentarea unui paragraf adiţional, netrecut prin comisia financiară şi participarea celor 26 de comunişti la vot nu contate. Criza a doua a guvernului Pain lévé înseamnă de astădată criza generală a cartelului. Un guvern de cartel nu mai este posibil. Pentru a evita disolvarea Camerei nu e decât soluţia unui guvern de concentrare republicană, nn afără de socialişti şi comunişti. Fi-va d. Briand sau d. Loucheur omul acestei situaţiuni noui. Criza trebue repede deslegată şi necesitatea ratificărei pactului de la Locarno ar indica pe cel dintâi, deşi nimic nu mai poate împiedica acum ratificarea aceasta şi de către Germania.