Cuventul, noiembrie 1927 (Anul 3, nr. 913-942)
1927-11-25 / nr. 937
Anul al UM ea No. 937 BED AC fi A Şl AOMlNlSfRAHA 4, bl “AUA SAKliNDAR, 4 Director politic: TITUS ENACOVICI Director C. GONGQPOt Publicitatea ziarurii, concesionata exclusiv SOCIETĂȚII GENERALE DEPU3UCITATE CAROL SCHULDER si S. Bitau btr. Eug. Carada (fosta Caragheorgaevici) 9 Telefon : 311/S4 Vineri 25 Noembrie 1927 Opoziţia şi guvernul suntem informaţi că lupta contra guvernului a început, înştiinţare necesară, căci sgomotul bătăliei nu se aude. Şi nici încăerare nu se vede. Expunerea d-lui Iuliu Maniu înaintea Comitetului executiv al partidului ce presidează, a avut, — cel puţin după notele stenografice care s au publicat, — mai mult un caracter retrospectiv. Recapitularea perioadei politice de la 1922 până acum este în funcţie de actualitate doar printr’un singur punct- Dacă «tot ce a făcut parlamentul ales în 1922 nu poate avea autoritate», — cum a declarat d. Maniu, — este cert că nici actele de la începutul ultimului său an de legiferare nu pot avea statornicie. Nu suntem însă la cea dintâi afirmare în acest sens. Ca anulările verbale să poată fi traduse în fapt este indispensabilă deţinerea puterei. Deocamdată tot d. I. Brătianu o are în mâini. Şi pretinde să n’o abandoneze doisprezece ani. Astfel, problema dominantă a situaţiei nu se rezolvă prin constatări formale. A aştepta desistarea d-lui Brătianu este o glumă. Experienţa din Martie 1926 stufosul nostru dictator n’o mai repetă. Cu nimeni, — oricine ar fi acela El. — Este şi rămâne, — dacă nu răstoarnă destinul lui, ori adversarii... Cel dintâi este incert. Ceilalţi trebue să poată. • In lupta de care se vorbeşte, până acum lovituri n’a dat decât guvernul. A primit şi el una, formidabilă de unde nu se aştepta L-a clătinat. Exploatată, putea fi însoţită de un «knock-ut». N’a fost cine să’l plaseze. Arena parlamentară nu oferă opoziţiei perspective de succes răsunător. Ii lipseşte gladiatorul, în stare a deslănţui acelei mari şedinţei, în care majoritatea cea mai compactă devine o masă amorfă şi inertă, iar guvernul cel mai sigur apare mototolit şi sdruvcinat. Victorie morală, dar cu repercursiuni vădite şi sensibile-Cu atât mai mult când prin a a însăşi chestiunea pune guvernul în grea cumpănă adversarii lui au trebue să şi îngădue un eşec-In situaţia de azi vedem dictatura îmbrobodită a d-lui I. C. Bratianu permiţându-şi cele mai grave îndrăsneli. Arestează, — şi condamnă înaintea judecăţei, fără nici o consecinţă când judecata îl blamează. Promulgă legi de excepţiune, care abrogă Constituţia. Interzice congresele şi întrunirile opoziţiei. * • ♦ : • • • • • • • • . • » Cum răspunde opoziţia, presupusă că, în adevăr, încorporează protestarea şi îndârjirea unei naţii prea mult batjocorită ? Ni s’a spus Duminica trecută, că la Alba lulia era «să se protesteze în faţa lumei împotriva regimului care compromite viaţa naţională. Nu credem, că «prima datorie a unui popor demn» este să se văicărească, faţă de cine n are cădere să se amestece în treburile lui, de lira aia regimului ce rabdă. Dar după Alba lulia împiedicata s’a interzis şi Bucureşti. Consemnarea unui întreg corp de armată a arătat, nu numai că dictatura nearastenică se temea de legitima reacţiune a prigoniţilor, dar mai cu seamă îi era frică de urmările ce trebuia să dea eventualei protestări. Au fost, un exposeu, discursuri moţiune, deopotrivă inoperante fata de un guvern invulnerabil la procedeurile platonice. Dar pe urmă ? , Brătienia înfăţişează în perioada actuală cea mai bizară situaţie politică. Un guvern revoluţionar tulbură, în numele legalităţei şi al ordinei, întreaga aşezare constituţională a Statului, începând din vârful piramidei. O opoziţie legalistă brutalizată la fiecare pas sub pretextul tendinţelor ei revoluţionare, se face complicea dictaturei revoluţionare, mulţumindu-se a o combate numai prin formule. Or, această opoziţie pretinde să fie exponenta «voinţei poporului» care, în adevăr, înseamnă o forţă — cu condiţie să aibă animatori şi dirigenţi. Dar împotriva ei şi a coaliţiei morale care pune toată conştiinţa publică de o parte a baricadei, de cealaltă, dictatura revoluţionară izolată, neputând să se încreadă, eventual să se sprijine, nici pe singura autoritate care ingădue exercitarea dictaturei ,îşi continuă cu aroganţă stăpânirea. Un asemenea joc poate dura mereu, chiar duzina anilor de care se iluzionează d. I. C. Brătianu... Opoziţia nu apasă asupra punctului nevralgic al stărei pe care însuşi primul ministru şi a creat-o. Este limpede, că preşedintele consiliului, pentru motive lesne de priceput şi în care raporturile economice externe ţin un loc considerabil, n’ar fi bucuros de o proclamare făţişe a dictaturei. Să o exercite de fapt, — dar să-i păstreze fardul constituţional.... Primul act, într’o luptă realmente serioasă ce opoziţia ar începe ar fi împingerea guvernului la înlăturarea acestui echivoc. Tot susţine că nu-i plac echivocurile. A vrut legi excepţionale ! Să fie silit să le aplice... Desigur o asemenea acţiune nu se poate desfăşura pe o alee a trandafirilor.... Dar cine se prezintă mântuitor de ţară, nu trebue să se sperie de eventualitatea cununilor de spini.... C. Gongopol *44 «Organ al asociaţiei studenţilor localnici». O foaie sprintenă, curată, care ne vine din Cluj. E la primul număr. Să trăiască. Să trăiască, pentru că e — aşa ni se pare cel puţin — gazeta studenţească pe care o aşteptam. *Vrem să statornicim o colaborare activă între catedra şi banca universitară dintre profesor şi student. «Vom milita o politică strict şi ■pur studenţească. Vrem să fim un organ de control, de examinare a condiţiilor materiale şi spirituale ale vieţii studenţeşti. Vom exercita un control riguros şi imparţial al repartizării bunurilor materiale acordate de stat studenţilor. Să nu existe preferinţi, să nu se facă nedreptăţi. Să se păstreze echilibrul între idee şi faptă, între ideal şi practică, program şi realizare... «Vom lupta pentru crearea condiţiilor materiale indispensabile unei vieţi de laborioasă muncă intelectuală...» Aşa spune articolul care deschide foaia. In sfârşit. Va să zică în materie de politică studenţească, « isbutit punctul de vedere sănătos al realităţilor creatoare. Nu vom mai avea prilejul să asistăm la sterpe agitaţii de stradă, vor refuza de aci înainte tinerii noştri—pe care vrem să-i ştim crescând pentru o Românie mai fericită, dar tocmai de aceia îi censurăm mai sever —să fie instrumente oarbe în serviciul tuturor ambiţiilor politice. De la «Jos Jidanii»— până la cererea dreptului la muncă, iată evoluţia pe care a făcut-o studenţimea noastră în ultimii cinci ani, A, desigur nu s’a isprăvit cu rătăcirile. Tinerimea noastră va mai greşi de aci înainte; căci de aceea e tinerime. Dar toate erorile pe cari le va face, nu mai sunt primejdioase pentru sufletul nouilor generaţii; — pentru că toate vor izvorî din generozitatea vârstei şi entusiasmului lor. Cotitura cea mai primejdioasă a evoluţiei lor a fost trecută: studenţimea se declară pentru o acţiune de revendicări strict profesionale, deasupra şi împotriva oricărei politice de partid. îmi închipui ce experienţă dureroasă vor fi trebuit să facă clujenii, câte iluzii trebue să li se fi spulberat, pentru ca să ajungă aci. Nu e nimic. Înfrângerile rodnice valorează mai mult decât o victorie nemeritată. In pragul congresului general studenţesc care se va ţine la Oradea către sfârşitul lunii, clujenii poartă — dacă nu altceva—cel puţin hotărârea de a lucra pe socoteala lor proprie. E mult. N. I. -------------0X0------------ Intr’un reportaghi, zilele trecute, sub acelaş titlu, ne ocupam de intimităţile guvernării. Arătam că d. Ionel Brătianu e preocupat de anumite schimbări în fizionomia cabinetului, pentru că partidul nemulţumit exercită presiuni asupra celor mai apropiaţi ai săi — d-nii Duca şi Vintilă Brătianu — pentru a se valonfica titlurile de ministeriabili ale celor cari ameninţă cu plecarea din partid ori promit revărsarea Nilului şi, mai ales, pentru că, în fine, nici d-sa nu mai e mulţumit de compoziţia guvernului şi de dispoziţia partidului, — faţă de evenimentele în curs. Necesitatea consolidării guvernului şi partidului Intradevăr» d. Ionel Brătianu e preocupat de problema rezistenţii guvernului, majorităţilor parlamentare , în faţa ofensivei ce stă să se deslănţue împotriva regimului, şi care nu va fi o simplă luptă parlamentară, după cum nici perspectivele rezultatului ei nu sunt cele obicinuite, nu e vorba nici de-o banală campanie de returnare, după cum nu e vorba aici de-o normală demitere, pentru că d. Brătianu e hotărât, după cum am arătat chiar în aceste colone, să nu se lase demis, iar opoziţia naţional-ţărănească — bloc cu alţii ori bloc... singură — să nu dea o simplă lovitură de sabie în apă, cum se zice. D. Brătianu, în aceste condiţiuni, înţelege că trebue să fie sigur de toţi miniştrii săi, chiar şi de cei cin «a l-a parte de răspundere», de toţi «leaderi, şefi de provincii ori de grupuri parlamentare, de întreg partidul şi... de încă ceva, mai ales de încă ceva. Şi acest «ceva», care era o iluzie raşă înainte de procesul Manuilescu, a devenit de-o vreme încoace o grijă teribilă pentru d. Ionel Brătianu. Norme şi probabilităţi de remaniere Soluţia — după d. Brătianu stă, deci, într’o remaniere, — care să excludă surprizele ce i-ar putea rezerva «miniştrii cu a 14-a parte din răspundere» — dacă ar fi cazul luării sau sustragerii de la alte... paisprezecimi mai grele; — care să solidarizeze fără posibilitate de defecţii majorităţile parlamentare şi personalităţile liberale ce stau în... rezervă din cauza portofoliilor ocupate de «colaboratori», remaniere care în fine, să dea d-nul Brătianu, alaturi de miniştrii străluciţi eu nume şi solidari în fracţie de răspundere, miniştrii de nădejde în caz de pericol. Ştirile asupra victimelor şi beneficiarilor remanierii nu sunt încă precise. Ca document, vom înregistra — începem cu armata, et pour cause ! — că d. general Angelescu e sortit Marelui Stat Major, iar d. general Moşoiu, — Războiului; că d. O- Dimitriu e sacrificat d-lui V. Sassu; că d. Mrazek e debarcat în favoarea d-lui Tancred Constantinescu ( ce se însărcinează cu «revărsarea Nilului»; şi că d. Istrate Micescu, ca o satisfacţie dată memoriei lui Stătescu, Toma Stelian, Gh. Mârzescu, dar mai ales inteligenţei şi talentului care mereu sunt ţinute la carantină în partidul liberal, — poate şi magistratura!? — e destinat să înlocuiască pe d. Stelian Popescu. Nu este exclus ca schimbările acestea să preceadă chiar ofensiva decisivă a opoziţiei. Rămâne de văzut, — după cum rămâne de văzut şi dacă pot schimba mersul lucrurilor... , tei, ANCHETE POLITICE SCHIMBARILEJHN GUVERN Consolidarea partidului In vederea dificultăţilor guvernării Câteva probabilităţi ale remanierii D. I. I. U. BRATIANU Rezistenţa cetăţenească E formula exasperării mulţimilor în faţa teroarei şi batjocurii dictatoriale. Toate legile şi toate libertăţile sunt suprimate. Guvernul nu mai procedează altfel decât prin zilnice măsuri de brutal bun-plac. E un şantaj, e o inchizitorială si- Iuire pentru a stringe adversarilor, acea eşire din echivoc, pentru care se străduia ca un mamos d. I. G. Duca, — acea mărturisire de intenţiuni subversive, potrivnice, adică vederilor guvernului, şi îngăduind aplicarea «violenţelor excepţionale». E un război de uzură, în care cei puţini şi încercuiţi, au orbirea să-şi închipuie că vor rezista faimosul sfert de oră mai mult, ce decide victoria. E o amăgire pe care o urmăresc de nouă ani, prin nisipurile mişcătoare ale politicei. Nouă ani, într-adevăr, de aşteptare încordată şi nedezmirţită, nu i-au convins pe uzurpatori că în potriva partidelor de masse nu se luptă nici cu fapta nici cu timpul. Pădurea se reface în adâncuri, când cad la margini copaci isbiţi de secure. An după an, popularitatea partidului traţional-ţărănesc s’a adâncit în desişul înviorător şi fecund al poporului. In aceeaş vreme rândurile asupritorilor s’au rărit, chipurile multora au primit sărutul pământului, pe cei rămaşi bătrâneţea îi hărţuie sau îi batjocoreşte cu iluzia, întreţinută, a sănătăţii şi a dăinuirii... Din ce în ce sporeşte grozava disproporţie a taberilor, şi asediaţii, totuşi cutează să provoace şi să înfrunte. Pentru ea au pus între izolarea lor şi ostilitatea naţiunii întregi, unica soluţie a răsvrătirii. Ultima lor speranţă e într’o represiune a unei mişcări ce întârzie. Ei deţin autoritatea şi armele ei. Le trebuie prilejul de a abuza de ele, pentru a eşi din intolerabila lor situaţie de prizonieri. Totdeauna, d. Ion Brătianu a recurs la leacul câtorva picături de sânge. Are nevoie o zi de proaspete libaţiuni. De aceea campania, cinică, de sfidări, tăgăduirea oricărui drept de discuţie şi de întrunire, asfixierea, voită, a vieţii politice. La cea dintâi împotrivire, guvernul îşi asmute mexicanii. Ca în 1907, ca în 1919. Liberalii s’au priceput totdeauna să opună masselor, armata, în situaţie pregătită de ei. Desigur, niciodată opoziţia nu se va hotărî să recurgă la supremul mijloc. Nu de teama baionetelor, ci de a necunoscutului pe care dezlănţuirea mulţimilor îl implică. Din acest punct de vedere problema, pentru naţional-ţărănişti e clară. Se bucură, pretutindeni de popularitate şi ascultare. O singură chemare, şi Ardealul, cel puţin Ardealul, le răspunde. E o posibilitate inutilizabilă, ca energia valurilor mării. Patriotismul porunceşte opoziţiei să refuze uzurpătorilor războiul civil pe care aceştia, ajunşi la «fie ce-o fi» îl reclamă. Opoziţia a ales însă metoda mai eficace a «rezistenţei cetăţeneşti». Formula e destul de obscură. De fapt, tot ceeace a făcut partidul naţional ţărănesc în ultimii nouă ani se poate denumi «rezistenţă cetăţenească». O rezistenţă însă, mărginită la protestări solemne, la o polemică vie, la o participare la simulacrul vieţii constituţionale. O rezistenţă pasivă, care n’a reacţionat sub lovitură, ci s’a supus fără să cedeze tactica seculară a românului. Ce va însemna, faţă de aceasta, «rezistenţa cetăţenească» de azi? Desigur, reacţiunea imediată. Nesupunerea în faţa arbitrariului şi abuzului. Apărarea de către cetăţeni, a legei, în potriva celor investiţi cu titlurile şi insignele autorităţii. Intimidarea şi corectarea, prin acest mijloc, aplicat în miile prilejuri cotidiane, a slirilor a căror neruşinare şi ferocitate nu-şi puizează curajul decât în pasivitatea cetăţeanului. E o metodă pe deplin îndreptăţită, riguros legală. Ea duce fără greş prin descurajarea uneltelor guvernamentate din administraţie şi din jandarmerie, la paralizarea dictaturii. Ea necesită însă o propagandă prin exemplu şi o conştiinta a cărei mobilizare, credem, a pregătit-o însuși guvernul prin provocările lui. Darul Caligari I). IULIU MANIU Menţiuni critice de PERPESSICIUS LUCIAN BLAGA: „MEŞTERUL HANDLE“, dramă în 5 acte, (tip. „Dacia Traiană“, Sibiu, 1927). Şi teatrul de până acum al d-lui lucian Blaga ca şi întreaga sa orientare spirituală îl indicau să se apropie de misteriosul mit al zidirii Curţii de Argeş. In ce chip însă a bătut la porţile de altar ornamentat al legendii şi în ce măsură duhul zidurilor nesigure au ascultat de acest nou Amphion al meşteşugului dramatic, rămâne de văzut şi vom încerca în cele ce urmează. D-l Lucian Blaga este un spirit îndrăgostit de mistere Pentru d-sa există o lume a sub-aparenţelor, a sensului nevăzut şi ascuns vederii obşteşti, o lume, într’un cuvânt, plină de taină şi de poezie care seamănă aidoma cu mirajul, reflectat în cine ştie ce apă a morţilor, al cetăţilor legendare dintr’ânsul. Totul de altminteri, în activitatea literară a d-lui Lucian Blaga, dela chiar «Poemele luminii», în care predilecţia pentru imagine şi derivarea ei în simbol erau un indiciu, s’a orânduit pe această axă şi astăzi, după o activitate şi bogată şi diversă şi mai presus de toate interesantă, caracterul fantaziei lirico-dramatice a d-lui Lucian Blaga apare definitiv conturat. Ne aflăm în faţa unui spirit de o ageră pătrundere pentru care viaţa se petrece în emisferul totdeauna în umbră şi în unghiurile tăinuite ale căruia ajungi cu telescoape de fosfor — dacă aşa ceva este cu putinţă — sau şi mai sigur cu antenele unei imaginaţii speculative Toate simbolurile repertoriui d-lui Lucian Blaga poartă în jurul frunţii lor un nimb de argint selenar, pentru că toate aceste figuri sunt înrudite cu visul şi cu realitatea dar toate au pe ochi o mască de întuneric, din întunericul din care au ieşit înainte de a răzbi în zona de lumină lunară a fantaziei poetului şi toate târăsc după ele o mantie de umbră care le amineşte neîntrerupt de unde vin şi unde au să se întoarcă. Suntem cu teatrul d-lui Lucian Blaga într’o regiune de vis, din acel vis al nopţilor pe care Nietzsche îl socotea, de egală importanţă cu ceailaltă jumăate a vieţii de trezie, din pricina acelei esenţe misterioase a naturei noastre, a cărei aparenţă, exterioară suntem Fie că evoacă pe Pan cel orb, fie că urmăreşte în «« Tulburarea apelor» sau în «Fapta» eroi sumbri şi fecioare demonice ca să nu mai amintim de extraordinara pantomimă a «Învierii» care ni se pare una din cele mai inspirate producţiuni literare a d-lui Lucian Blaga şi în care grotescul şi sinistrul se aliază într’o armonie de rară virtuositate, fie că în «Meşterul Manele», mobilizează toate forţele supranaturale sau lumeştii împotriva sufletului acestuia nedreptăţit; pretutindeni şi la toate latitudinile inspiraţiei, fie lirică, fie dramatică a d-lui Lucian Blaga, ne învecinăm cu ţara enigmelor. Condiţiune poate neprielnică unei încetăţeniri repezi în marea masă a cetitorilor dar nu mai puţin favorabilă poeziei. Deoarece cu toate lipsurile şi cu toate lacunele, piesele d-lui Blaga respiră o atmosferă de concentrată poezie * Ar fi fost cazul şi cu «Meşterul Manole» dacă d-l Lucian Blaga nu ne-ar fi dat ceva mai mult decât un simplu poem dramatic. «Meşterul Manole» e aproape o dramă. Nu ştiu dacă ceea ce lipseşte acestei lucrări ca să fie o desăvârşită dramă trebueşte pus în sarcina autorului până într’atâta silinţa şi începutul de realizare dramatică, ale d-lui Blaga, sunt apreciabile — cât mai de grabă în seama legendei şi a prestigiului ei. In baladă totul apare procetat pe pânza irealului şi sufletul nostru le primeşte toate ea dintr’o voinţă dumnezeiască, ca pe o poruncă de sus, oricât ar fi de grea orânda, oricât de absurdă. Meşterului i se face un vis şi o şoaptă de sus îi spune că oricât s’ar trudi ei cei «nouă meşteri mari, calfe şi zidari şi Manole zece» nu vor izbândi până când nu vor hotărî să zidească, pe întâia soţioară sau soră ce va fi să vină în zori de zi, să le aducă mâncare Şi toţi primesc, fără ca balada să mai stăruiască asupra acestei dificile chei de boltă a oricărei realizări dramatice. Adăogaţi că preludiul baladei ni-i prezintă fiind însoţiţi de Vodă, care le alege locul şi le făgădueşte recompense mari in caz de izbândă, «ia» de nu apoi, v’oiu zidi pe voi, v’om zidi de vii, chiar în temelii !»• Cu acest început de motivare şi cu aceste premise balada care şi aşa, lipsită de trup şi proectată pe fundalul timpului şi spaţiului cum e orice baladă, n’ar avea nevoe de motivare, se desfăşoară în chip firesc, oricât de inumană ni s’ar părea hotărârea meşterilor şi oricât ne-ar înduioşa soarta Anei, văitându-se că zidul rău o strânge, trupuşoru-i frânge. De unde vine însă că totul în ţesătura cântecului bătrânesc ni se pare de o simplicitate de cronică, de o poezie de basm în care toate ororile şi toate nedreptăţile se întâmplă şi nu se întâmplă, pentru ce necurmat iluzia mitului nu ne nărăseşte şi nu dăm lucrurilor nici o gravitate . Balada patinează asupra dramei şi versul popular ca şi libretul tot, e astfel închegat ca oricât de sânge(Citiţi confihmrv în pag. Ihn). ------eo-^«e----- De la 18 ale lunei curente a început să se judece, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul aşa zis al «Composesoratului» Românilor nobili din Vişău Maramureş. Ce este acest Composesorat? Este proprietatea personală a lui Bogdan Vodă, întemeietorul Moldovei, proprietate care, la 2 Februarie 1365, i-a fost confiscată de Ludovic, regele Ungariei, pe motiv de «infidelitate» şi donată lui Bale- Voevodul Maramureşului şi fraţilor săi Dragomir, Drag şi Ştefan cari, îl sprijineau în acţiunile sale contra lui Bogdan. Această avere, în cursul celor 562 de ani cari amn scurs până azi, fiind pădure şi păşune, nu s’a împărţit între descendenţii celor patru fraţi pomeniţi mai sus, deşi numărul lor atinge acum circa 10.000 suflete. Ce s’a întâmplat insă? Dela o vreme, Ungurii, găsind în aceste comunităţi de averi (căci în Maramureş sunt multe Composesorate de felul acesta) adevărate fortăreţe de defensivă românească, fortăreţe de care se sfarma ofensiva şovinismului lor maghiar, au căutat cu orice preţ să le distrugă. Mijloacele? Au fost de multe feluri. Printre ele şi acela că au îndemnat şi ajutat pe Ruteni şi mai ales pe evrei să pătrundă în ele şi, pătrunzând, să le pulberizeze. Aşa e cazul Composesoratului de care vorbim. In el, în mod absolut fraudulos, a pătruns Grödel şi alţi tovarăşi, acaparând, iarăşi, în mod absolut fraudulos circa 15.000 ungare adică aproape 19.000 pogoane pădure tecii fară de brad. Acaparând aceste suprafeţe, au cerut justiţiei maghiare să-i scoată din Comunitate. Este uşor de înţeles că Românii s’au opus cu toate forţele acestui jaf. In acest scop, la 1876, adică acum 51 ani, s’a început un proces între Români şi Evrei. Hotărârile date în această afacere sunt foarte numeroase iar dosarul cântrăreşte 115 kgr. Una dintre hotărâri cu No. 1816. P.1911, dată de Tribunalul Sighet, şi zisă definitivă, admitea lni Grödel şi încă la 91 tovarăşi ai săi eşirea din indivizie Intervenind răsboiul, lucrurile au rămas deocamdată aici. După răsboi Maramureşul fiind alipit României, acest Composesorat a căzut şi el sub jurisdicţiunea reformei agrare. Tactica lui Groedel Ca să fie sigur că-şi va desăvârşi planul, Grödel, şi-a asociat şi interesat persoane politice marcante din judeţ. Rostul acestora era ca, pe cât posibil, să împiedece pe cei interesaţi şi dovedi şi susţine drepturile lor, de a induce în eroare pe toată lumea şi de a menţine o cât mai profundă confuzie în jurul acestei chestiuni. Deci, venind înaintea instanţelor agrare cu hotărârea 1816 a Tribunalului Sighet care le admitea eşirea din indiviziune, acestea, pe această bază, au considerat şi ele ca valabilă această eşire din Comunitate şi au expropriat numai pe cei rămaşi în Composesorat adecă pe români. ~Ce însemnează eşirea din indiviziune pentru Grödel? Eşirea din indiviziune, după cum sună hotărârile în vigoare, însemnează ca Grödel (pentru că are drepturi mai mari de primit) să-şi ia mai departe dreptul său adică acolo unde este în adevăr pădure iar cei rămaşi în Composesorat. (expropriat şi aceasta) adică Românii (întrucât au drepturi mai mici) să-şi ia părţi lângă sat, adică râpile goale, şi pădurea tăiată şi distrusă, tocmai din cauza apropierii de sat, în timpul celor 51 ani de când ţine procesul şi în timpul răsboiului. Eşirea din indiviziune înseamnă ca Evreii să rămână cu părţile lor (părţi la care nici n’ar fi avut drept dacă s’ar fi putut judeca la fond toate ascunzişurile procesului neexpropriate şi individualizate; eşirea din indiviziune însemnează ca Evreii Composesori să nu contribuie cu nimic la reforma agrară; eşirea din indiviziune înseamnă, în fine, ca cele două treimi din populaţia oraşului Vişău, care sunt evrei şi care n’aveau drept în Composesorat până acum, să capete, prin reforma agrară, pădure şi păşune din averea Românilor. Aşadar, ajuns în această situaţie neaşteptat de favorabilă pentru el, Grodel şi-a continuat drumul. Căci am uitat să spun: procesele de eşire din comunitate aveau mai multe faze iar ultima fază, adică punerea judecătoreşte în posesie nu se făcuse. Această ultimă fază se judecă acum la Casaţie. înşelarea Justiţiei Când s’a început la prima instanţă judecarea acestei ultime faze a Pr°' (Citiţi continuarea în pag. la) ••• Zilele acestea s’a luat o iniţiativă pentru ridicarea unui bust lui Vasile Pârvan. Propunerea va găsi poate ecoul cuvenit în inima acelora cari înţeleg să aducă obolul lor pentru proslăvirea unei vieţi de savant cu roade at&t de bogate. Nu doresc să intru aci în analizarea meritelor lui Pârvan. Ceea ce mă mişcă însă şi ce doresc să subliniez din viaţa aceasta neprecupeţit închinată ştiinţei este preocuparea constantă şi exclusivă pentru căutarea unor drumuri noui în ştiinţă. Oroare şi fuga de arena politică, evitarea ei cu desăvârşire. Aiurea lucrul acesta nu ar avea o l»semnătate deosebită, căci oamenii ştiinţei aparţin numai acesteia. La noi însă asemenea pilde sunt rare. Adeseori vedem tocmai pe aceia cari culeg luuri in domeniul ştiinţei, servindu-se de faima lor pentru a se coborî îi arena luptelor politice. Dacă relev acum această caracteristică a vieţei lui Vasile Pârvan, o fac insă pentru a sublinia o coincidenţă: Iniţialiva amintită pentru imortalizarea acestui reprezentant al ştiinţei imaculate vine tocmai in clipa când dela tribuna senatului s’a făcut o propunere pentru aşezarea bustului lui Alecu Constantinescu, în sala maturului corp alături de ale acelora cari au adus o contribuție reală în viața țării. Ce ironie ! Bustul lui Vasile Pârvan. Ştiinţa. Bustul lui Alecu Constantinescu. Politica în ce are ea mai respingător. Şi când ne gândim că cel dintâi a fost încercat de o adevărată oroare pentru tot ceiace a însemnat activitatea celuilalt. Se adaugă însă şi o chestiune materială, care nu e fără un adânc înţeles. Pe când pentru bustul lui Alecu Constantinescu s’a asociat imediat ministrul artelor, pentru acela al bietului Pârvan vor trebui făcute eforturi mari prin subscripţiuni publice şi intervenţiuni destul de dese pe lângă acelaş ministru ca să contribuiască la realizarea operei sculpturale. Şi parcă îl vedem pe d. Lapedatu dând din umeri, invocând lipsa de fonduri şi referindu-se la colegul său de la finanţe, care nu prea pricepe rosturile ştiinţei lui Pârvan... Dar aşa se întâmplă în ţara noastră ! Bustul lui Alecu Constantinescu a găsit sprijinul unui guvern întreg şi al tuturor acelora cari n-au făcut degeaba «suita» politică a autorului comitetului agrar. Pentru bustul lui Vasile Pârvan nu se pot găsi asemenea sprijinitori, căci savantul acesta n’a procopsit pe nimeni nici măcar pe el însuşi. Vor trebui deci căutaţi subscriitori cari în vremurile de astăzi se lasă greu solicitaţi. Şi nu ne-ar mira spectacolul, Bustul lui Alecu Constantinescu răsfăţându-se cinic în incinta senatului, în vreme ce iniţiativa pentru imortalizarea savanta lui Pârvan ar rămâne doar un simplu deziderat... M. Montan u. 11 ■■■■■■■■II III..IM »HI II I I