Cuventul, martie 1928 (Anul 4, nr. 1032-1056)

1928-03-01 / nr. 1032

Anul al IV-lea No. 1032 REdactIA 9I ADMiftlfelKATIA SluAUA hArflWUAit, 4 • i'lb/lv Administrația Telef­on­­ Redacția Director politic TITUS ENACOVICI Publicitatea ziara-ue concesionata esclusiv SOCIETĂȚII GENERALE DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER si S. BERGER Sir­iu«. tirada lost Kara^neorgyevici I») telefon I MtM Politica de găoace ----ooi!«H»---­. ...In definitiv o convingere poli­ti­că nu implică numaidecât rrinta­tea faţă de opiniile contrare. Când acea credinţă mai este şi desintere­sată, străină de patima pe care viaţa de partid o toarnă, o strectu­ră sau în cazul cel mai bun o pre­linge în judecată despre taberele adverse, raţiunea îngădue şi senti­mentul ni să furişeze o privire ca pompierul din culise, spectator veş­nic lateral la cele ce se petrec pe scenă. Este suficient însă ca anumite ma­nifestări, chiar fără a determina o privire indulgentă, să găsească to­tuşi un început de comiseraţiune, de­sigur, numai pentru unii din ac­torii întâmplărilor. Aşa cum sforţa rea lamentabilă a unei mârţoage să urce o stradă hi­pantă, trăgând o căruţă prea încărcată pentru ea, va opri totdeauna trecătorul, ca şi cum căutătura lui miloasă ar fi de tin ajutor. Politica «le găoace inspiră ase- MMH4C» , impresii... Cred că este o justă definiţie a ceeaea altcum se numeşte «consfă­tuirea de culoare». «Culoarea» este despărţământ mn ed­itaro-adminis­­trativ al Capitalei. Partidele po­lit­ice îşi aranjează în fiecare­ o «or­ganizaţie» cu şef şi comitet. Ceva nesiuut a servi efectiv numai în perioada doctorală. Încolo mulţu­meşte unele vanităţi suburbiale şi în principiu satisface nevoia de descentralizare a propagandei. Pentru partidele populare şi mai cu sea­mă populare aceste sub­­di­vizi­uni­ corespund poate, unei ne­­­caităţi de organizare, decongestio­­nând acţiunea comitetului central. La aşchiile de partide, unde toa­te «culorile» la un loc nu pot h’o sonată la vopsea, sunit nişte miei gaoace ia care odată sau de două o m­i pe săptămână aceeaşi melanco­lici emisari sporovăesc aceleaşi piato vechituri. in fiecare zi foile' necitite nici de . partizanii în intenţia cărora apar. puo’.iiiVi mi isteriKy cele mai vizibile că în­ ziua cutare, lu 6 or la 9 seara «toţi amicii noştri politici din culoarea, de.TM sunt eu insistenţă ru­gaţi să ia parte la consfătuirea din casele d-lui Cumîizice, şeful culoa­­rei» ♦ tei care vor să facă economie pot ... ţese, într’un local din periferia «cu­lorei» respective. Vin — cine sum înscrişi, de fapt or în iluziile lor, la imeut profit de pe urma­ pu­­terei, la care li se spune mereu că vor ajunge. Aceiaşi bieţi oameni, care ar fi mai folositori şi lor şi obştei ţin&n­­du-se de altceva, se duc prosteşte, ca la o datorie, să asculte aceleaşi bunivei ne. p», care «fruntaşii» le re­petă cu o seninătate Inconştientă. ij&ci şi aceştia sunt victime. D. Cihodariu, deopildă nu este un sinceher când întreţine­­ vestigiile­ lorgriste despre călătoria în lună su­b forma că «marele nostru şef va fi chemat să formeze guvernul «lupa întoarcerea din străinătate» Nu, din nefericire pentru dânsul, accidentalul fost ministru vrând mereu să crează astfel, a sfârşit prin a adopta himera inocentă! pe care încearcă s’o inculce victime­lor ce se pretează. Acest lucru şi la averescani, cu deosebire oft cinismul ocupă acolo mai mult loc decat convingerea. Comparşii nu cred o boabă din ce spun, dar fac prinsuri. Căci a in­trat strechea In mercenari. Sunt însă şi acolo destui pârliţi, rămaşi fata un căpătâi in viaţa publică şi care se lăsa aiuriţi de palavrele uişarte­­ sau venale. Ha petrec în aceste penibile să face scene vrednice de observarea meticuloasă a unui Dickens. Un vocabular stereotip, foarte re­dus oare, in convorbirile particula­­.T«, după monologările rituale ale «fruntaşilor», începe: — «Ce se mai ştie nou?» — «Ce să mai fie!­ie duel» — «Credeţi în adevăr, că...». — «Certitudine!» — «Şi oare sunt indicaţii că noi vom...!» — «Auzi, indicaţii! Dar cu c e’ar putea altfel! Cine să vie! Ma­niuî No­i vrea Regenţa, certitudine! Intr'o lună suntem la putere!». —Şi în tăcerea gravă ce urmea- ză acestei formale asigurări, pe ca­­re tot grupul prezent a ascultat-o. ronţăin­d brumă de­ «trataţie» care se oferă, fiecare se gândeşte, bine ’nţeles, la dânsul.­ «Fruntaşul» se întreabă, subiiamente înnourat, dacă vă fi ministru, măcar subse­cretar de Stat, căci nu-i vine să se îndoească dacă va fi sau nu în Par­lament. Alţii îşi mângâe iluzia prefectorială, edilitară, sinecurile, Banisarlâcurile, după grad, erarhie, situaţie... Despărţirea este tot cor­dială însă din punct de vedere per. Buna! mai rezervată, fiecare simte în. celal­t,un.rival. Doar au mijit.cu­polele mirajului și drama a înce­­put -Iată politica de găoace, micros­copică și sterilă frământare, care merita această repede ochire mai mult sub aspectul moral decât po­­litic. In împrejurările atât de grele pe care ţara le atrfibate, când cea din­tâi imperativă nevoe de Stat cere instaurarea unui regim normal, la spatele căruia să fie ca sprijin în­săşi naţia, doar astfel putându-se asigura, aci şi peste graniţe, buna rezolvare a problemelor de căpete­nie ce nu mai răbda întârziere, — găoacele politice adăpostesc, ca scoicăria mărilor infimite ei vie­tăţi, puzderia micelor egoisme, va­nităţi, Iluzii, interese înlănţuite de ambiţiunea Benilă într’o parte, fără autocritică în alta, a unor perma­nenţi Jneurea-Treabă. Azi ceasul este al politicei des­chise, al verbului real şi curajos, al hotărârei afirmată — şi satisfacerei voinţei populare. Cine crede că poate fi folositor, — sau e dator să fie, — nonei aşe­zări de viaţa publică, n’are decât drumul unei colaborări, cu atât m­ai preţioasă cu cât va fi mai francă, alături de cei calificaţi să aibă în­tâiul pas. Căci aşa va fi... Iar mai târziu, naivii îmbrobodiţi din mai mult ri­dicola politică a găoacelor, nu vor putea să aibă nici măcar compăti­mirea ce o deşteaptă astăzi. C. Gongopol Roman în doi Unul: ftu­­ic maşter cu înlinse la­tifundii in judeţul de Dunăre, renu­mit in cereale Şi păşune de o», eu­nuc înzestrat cu tot confortul mo­­dern, cu somptuoasă locuinţă pe una din stranie de seama ale­­Japi­­taiei de judeţ, cu odae de studiu şi oue, Mâluri du dormitorul bejut­in -şifonierCi lingerie au mai puse şi uni­formă de scvipt englezesc. Eleganţă precoce şi parf­um­ata preumblându-se pe străşuc mai moarte ale târgului de provincie, o dezacuzare pretim­purie pe care nu orele de clasă ar fi fost în stare să o atenueze. Mai ales că odrasla moşierească nu vă­dea nici un interes pentru rudimen­tele da ştiinţă sau litere, ale învăţă­măntului secundar. Nu mucoasa creerulă se aştepta gâdilată de sen­zaţii forte. Serile, în travesti civil la varietéul din localitate, unda şi începuse să-şi aibă masa rezervată şi anturajul. Duminicile de­­hipo­drom, şedinţele de joc de cărţi, in intimitatea familiilor şi mai ales lunile de vară ale vilegiaturii în plină expansiune a instinctelor, ii mai îmbiau cu tentaţiile lor bine stabilite, să îndure plicticosul jug al­ anilor de carte. Cum însă coco­nul trebuia să isprăvească cele opt clase ale liceului din târgul unde fa­milia trecea printre primele în sca­ra nobleţe burgheze, şi fie şi ase­meni câinelui prin apă, să fi ajuns numai la celalt mal, al absolvirei, de unde se arăta cel puţin Parisul, cu nenumăratele-i institute­ de cul­tură, apropiate pe măsura vânate­lor temperamente orientale, consi­liul părinţilor, dimpreună cu în­demnul directorului de liceu, se ho­tárâra să dea odraslei lor un tova­răş de clasă, să-i fie stimulent şi dădacă într’ale cărţii şi temelor. Zis şi făcut în persoana unui al său coleg căruia, pentru simplifica­re, să-i spunem. Celălalt, fiu de nevoiaş ţărani, stabiliţi în Dobrogea, pe un petec de pământ mai mult rădăcini, ogor cu mult prea neîndestulător să Arci­­ească o droae de suflete. Copilul, minte deschisă, harnică şi răbdă­­toare, sfârşeşte cele patru clase pri­mare ale orăşelului din Dobrogea şi e trimis de învăţător în capitala frumoasă de peste drum de Dună­re, ale cărei turnuri de biserici se şi văd sclipind, în soare, în zilele incinse de vară. Întâiul în clasă, e ales să fie tovarăş şi îndemn, odras­lei despre care vorbirăm. Şi după terminarea liceului pornesc amân­doi spre Franţa. De aci, drumurile se despart şi cronica târgului se încurcă în impreciziuni. După răz­­boiu însă, dobrogeanul se întoarce, desrădăcinat şi ducând cu sine nu ştiu ce păcat originar, în oraşul de pe Dunăre. O viaţă umilă, de avo­cat ostracizat de împrejurări şi de oameni, în timp ce odrasla de mo­şier, descinse în Capitală şi trăeşte exact romanul pe care ziarele lau povestit în legătură cu crima «ca­valerului» din parcul Bonaparte. Şi pentru că trebueşte şi un sfâr­şit, nu ne-ar mira să vedem, pe la Juraţi, pledând între alţii şi pe fostu-i meditator, avocatul nevoiaş de provincie. Sunt anum­ite destine... Perpessicius «Uneltire inconştientă împotrivit statului». Aşa caracterizează zia­rul liberal «Viitorul» — oficios al guvernului — faptele întâmplate , întrunirea naţional-ţârănistă de li cernauţ­i. Iar faptele, sunt, după ac­eeiaş­i dar, următoarele: «Nou­l a­­liaţi al naţional-ţărăniştilor au fă­cut declaraţii de simpatie pentru d. luliu Mani». 1). Svimnovici în lim­ba polonă...; Norbert Zlocever in lim­­ba germană.«; Krakalia în limba ucrainianăTM; Goliţki in limba ger­mana; Kapaport în evreeşte şi ger­mană; Lenk» în limba ucrainiană». S­otul este tipărit cu litere groase, mai groase de­cât restul testului intitulat, după un limbaj de dela­ţiune — după care nu se poate as­cunde ca inspirator decât d. Duca —, «Partidul Naţional-Ţărănesc u­­nelteşte împotriva unităţii statu­lui». In acest pasagiu şi nn în altul este indicată deci cea mai nouă cri­mă a naţional-ţărăniştilor, crimă care, pentru respectivul confrate de la «Viitorul» constitue o consolida­re a guvernului. Consolidarea guvernului nu ne preacupă pentru moment. Ar fi şi inutilă pierdere de vreme o aseme­nea preocupare. Soarta cabinetului Vintilă Brătianu e pecetluită. Prin gravele lui greşeli de până acum­ şi prin vădita lui incapacitate de a face faţă greutăţilor în cari se zbate ţara. Alegerea momentului concedierii lui e de competenta factorului con­stituţional. Interesant pentru obser­vatorul politic e doar să stabilească ■iacă acest moment va fi ales încă în timp util, sau dacă o întârziere nu ne va arunca în noul tulburar­i nu numai lipsite de sens, dar chiar primejdioase. Că viitorul guvern THEBYE să revină naţional­ ţărâ­­niştilor, este deasupra oricărei în­­doeli. Dar DACA el va fi încredin­ţat sau nu d-lui Maniu, asta e iarăş­i chestiune şi- competenţa facto­ru­­­l constituţional, care va lucra în aceste împrejurări după indicaţia­­iile conştiinţei; neuitatul a ţine sea­­na că e cu atât mai responsabil, cu cât nu e­­supus aici unei responsa­­bili­taţi !)la DUI&T. interesantă e pentru noi în atacul acesta guvernamental, natura «cri­mei». Ce e criminal în cele întâm­plate! Declaraţiile de simpatie pen­tru d. luliu Alauiu! Probabil, că nu­ci doar FAPIUL CA DIVERŞI ORATORI CITAŢI S AU EXPRI­MAT FIECARE IN LIMBA LUI MATERNA. Pentru un oficios al guvernului, atitudinea aceasta este -sa o mărturisim — cel puţin stra­nie. Va să zică, GUVERNUL E DE PĂRERE CA ACTUL DE A TE EXPRIMA SAU DE A INGADUI EXPRIMAREA IN LIMBA MA­TERNA INTRO ADUNARE PU­BLICA, CONSTITUE O UNELTI­RE INCONSTIENTA ÎMPOTRI­VA UNITATI STATULUI. Venită de la un şovinist irespon­sabil, o asemenea aforistică de stat nu ar putea fi considerată de­cât ca o aberaţie.Tipărită în oficiosul guvernului, ea apare ca declaraţie programatică a unei politice de hu­ligani, agitatoare, aţâţătoare şi o­­primanta. «Viitorul» uită prea uşor vremea când probabil se entusias­­ma de faptul câ în parlamentul de, la Pesta, Ceh­ii aveau drept««! de a vorbi in graiul lor şi dorea acest drept şi pentru români. Protestau redactorii «Viitorului» atunci împotriva asupririlor şi şo­vinismului maghiar, şi prevesteau bătrânei monarhii o soartă care nu a întârziat să se realizeze. Din a­­devârurile cari erau valabile a­­tunci, nu mai rămâne nici unul în picioare. Crede guvernul că politi­ca de opresiune a drepturilor spiri­tuale ale naţionalităţilor, care nu a isbutit la Budapesta, poate avea suc­ces la Bucureşti! Sau poate îşi în­­chipue d. Duca, în momentele în care se dedă la filosofie politică — doamne fereşte de mai rău! — ea teoria statului naţional mai stă în picioare chiar în absurdităţile ei poliţiste!! Noi ştim ce însemnează naţiona­litate. Cunoaştem mărea ei putere creatoare în domeniul spiritualului şi suntem cei dintâi, cei mai sin­ceri şi mai convinşi închinători ai ei. Dar tocmai pentru că suntem în­credinţaţi de realitatea naţiunii ca unitate spirituală şi etică, nu putem asista impasibili la o politică de strangulare a naţionalităţilor. Fuga polemică a smuls guvernului de­claraţii aberative. Să le regrete. In chip formal şi explicit. Nu e nici o ruşine. Ci ar fi o declaraţie care ar linişti ţara — pe noi românii cari nu ne dorim soarta Ungariei, în primul rând — şi care ar convin­ge şi străinătatea că guvernele ro­mâne nu străine sunt de elementa­ra deosebire dintre politică și cul­tură. Iar pe viitor, mai multă pază la gură! Na© lonescu „UNELTIRI INCONŞTIENTE“ —­­­X.0—----­ ­aa^fa»—— de E. P. , dela «New-York Times» In timp de pace,­ în 1914, armata Cu excepţia bisericii ortodoxe,­­ nici o instituţie rusească n’a sufe-­ rit mai mică schimbare din cauzal revoluţiei ca armată rusă, dar pu­terea sa militară s’a transformat. Cei mai mulţi din ofiţerii buni actuali au servit pe timpul ţârilor Liniile esenţiale ale organizaţiei sale sunt aceleaşi ca şi mai înainte. Jurămintele de credinţă sunt noi şi mulţi din tinerii ofiţeri sunt pro­letari introduşi anume în cadre pentru a democratiza serviciul. Sis­temul urmat se bazează direct pe cel vechi şi fără a voi să neg sfor­ţările lui Trotzky, ele nu pot fi în­ţelese decât ştiind că el a fost aju­tat de foştii ofiţeri ai armatei ţa­riste. Soldatul rus este în esenţă a­­celaş; ca altă dată armata rusă este funciar defensivă şi puţin prepara­tă la ofensivă., rusă avea 1.300000 .oameni de toate rangurile; rezervele sale se măresc in fiecare an cu 500.000 de rezervişti. Forţa actuală, a armatei sovietice, cuprins şi aviaţia, este de 1124.000 naineni, în timp d­e pace. Din acest număr, 562.000 oameni fac parte din armata regulată, cuprinzând în or­ganizaţia politico-m­ilitară a O. G. P. U.-ului, o categorie specială de trupe semănând cu gardele civile din Spania şi cu carabinierii ita­lieni. Restul reprezintă prima linie din diviziile teritoriale. In timp de răsboi, Sovietele ar putea ridica a­­proape 10 milioane de oameni de la 16 la 31 ani, toţi având o oarecare pregătire militară,, dar Sovietele n ar putea echipa decât o parte. Trupele O. O. P. U. In 1926-27 bu­getul armatei atingea 634 milioane de ruble, dar această ciftă nu cu­prinde creditele pentru trupele O. G. P. U. Acestea din urmă consti­­tue o forţă întrebuinţată special la spionajul contra-revoluţionarilor, la paza frontierelor şi la protecţia guvernului. Majoritatea membrilor sunt comunişti cari au fost antre­naţi şi echipaţi cu o grijă particu­lară. Unul din regimente staţionea­ză la Leningrad, dună sunt la Mos­cova şi alte 7 în restul ţării. Aceas­tă cuprinde apoi ,100 secţiuni, cu­prinzând fiecare trei companii de infanterie, un pluton de mitraliere şi o trupă de cavalerie; aceste sec­ţiuni păzesc frontierele, escortează pe prizonieri şi controlează regiu­nile suspecte. . Recrutarea se face prin conscrip­ţie. Sunt supuşi la o preparaţie mi­litară prealabilă tinerii de 16 ani şi adolescenţii dintre 16 şi 18 ani trebue să probeze că au făcut anual 160 ore de exerciţii fizice şi milita­re. In şcolile superioare, antrenarea atinge 180 de ore pe an, cuprinzând şi câteva ore de teorie. Studentele sunt obligate la aceste exerciţii. începând din toamna trecută, e­­levii şcoalelor superioare au fost supuşi unei antrenări de două luni în lagăre. Femeile nu sunt supuse acestui regim. La vârsta de 18 ani, încep exerciţiile preliminare de pre­gătire militară, până la vârsta de 20 ani, fiecare adolescent trebue să fa­că zece săptămâni de antrenare, pe an, sub direcţia instructorilor mili­tari. La vârsta de 21 ani, el este chemat în faţa unui consiliu de re­vizie şi examinat din punct de ve­dere medical. După plasarea efec­tuată la acest examen, el este afec­tat armatei regulate, cadrelor regu­late a unei divizii teritoriale, rezer­vei teritoriale sau scutit ca inapt. Administraţie militară, împreună cu Caucazul, ţara este divizată în zece regiuni militare, fiecare sub comanda unui general cu un stat major de 800 de persoane. Fiecare comandament are sarcina de a an­trena şi administra toate formaţii­le militare din cuprinsul lui, apar­ţinând armatei regulate sau rezer­vei. Aceste regiuni militare sunt sub­divizate în cercuri divizionare, re­gimentare şi de batalioane, cu co­misari însărcinaţi să înregistreze oamenii, animalele şi echipajele pen­tru uzul armatei. Armata este actualmente organi­zată în 21 corpuri de infanterie şi 3 de cavalerie. In general, fiecare corp de armată cuprinde 3 divizii şi un regiment de trupe speciale. Fiecare divizie de infanterie cuprin­de 18.595 oameni de toate rangurile, pe picior de război, şi are fiecare 8 regimente de infanterie, de 3 batali­oane, precum şi artilerie, formaţi­uni de geniu şi serviciu de legătură. Sunt în total 69 divizii de infanterie, din care 80 de armată regulată şi restul de rezervă sau teritorială. Sunt 12 divizii de cavalerie pine o divizie de cazaci în rezervă. Cavaleria Sovietică a fost totdea­una excelentă. Mobilitatea ei a fost mărită printr’o modificare a echi­pamentului și focul său sporit prin adaugarea a 96 tunuri automatice ușoare la cele 96 grele pe cari le a­iCitit* continuarea în pan­g­a) JINtRIlE »OUN­tt BLOCUL MINORITĂŢILOR si alien partijai pale misii Tratativele pentru bloc.-0 campanie de întruniri minoritare De multă vreme se agită în cer­curile minoritare ideia înfiinţării unui bloc al minorităţilor, care să apere drepturile tuturor mioritari­lor din graniţele României între­­ gită. 3 .. In vederea realizării acestui bloc au­­i început tratative între diferi­tele fracţiuni maghiare pe de o parte şi partidul săsesc, pe de altă parte. La Bucureşti discuţiile urmează în­tre d-nii Witter şi Hans Otto Roth, preşedintele partidului săsesc. Se crede că în curând acest bloc va că­păta fiinţă şi el va cuprinde pe toţi minoritarii, indiferent de confesiu­nea religioasă sau politică ce au urmat-o până acum. Minor­itarii explică necesitatea realizării acestui bloc prin neîncre­derea pe care au căpătat-o în par­tidele politice româneşti. Nu pot­­ susţin reprezentanţii lor autori­zaţi­a să li se recunoască dreptu­rile decât în schimbul «târgnciilor» pe cari Ie fac eu diferite partide politice, în special cu cel de la gu­­vern. Partidele şi blocul minoritar Guvernul liberal,precum şi par­tidul naţional ţifrailesc (chiar şi gru­parea averescănă­ prin d. Bucşan!) socotesc înfiinţarea acestui bloc al minorităţilor drept o acţiune quasi­­anti­na turnată,­­ indirect îndrepta­tă contra intereselor statului ro­mân. Minorităţile pot să-şi valori­fice foarte bine drepturile şi inte­resele lor în cadrul partidelor po­litice româneşti. Ori­ce altă orien­tare este socotita condamnabilă şi profund jignitoare pentru toleran­ţa şi larga înţelegere pe care statul dominant a dovedit-o totdeauna fa­ţă de interesele minoritarilor. întruniri minoritare pentru bloc Minoritarii au fost puşi în cunoş­tinţă de atitudinea pe care par­ade­le politice o vor adopta faţă de ac­ţiunea blocului minoritar. Totuşi ideia înjghebării lui n'a fost aban­donată şi nici tratativele n’au fost rupte sau măcar temporar suspen­date. Din contră, ideia pare a câşti­ga cât mai mulţi aderenţi in sânul minoritarilor şi pentru ca ea să tre­zească un ecou simpatic în masse s'au organizat Întruniri l» toate centrele minoritare: Cluj, Timişoa­ra, Sibiu, Cernăuţi şi in Basarabia i oraşul n'a fost încă fixat). ». G. TATÎLKESCI! * Subsecretar de stat al minorităţilor Sânge şi scuipat —s­au Itm---­ Apartamentul din strada Roma 8, a fost sigilat. Până Miercuri di­mineaţa, când va avea loc reconsti­tui­rea crimei, sângele victimei va avea tim­p să se usuce. Fiindcă a fost o profuziune de sânge risipit, neînchipuită. Din ţeas­ta găurită cu fierul ciocanului ţâş­neau fântâni arteziane cari şi-au proectat panaşele purpurii pe că­maşa şi mâinile asasinului, iae pe­reţi, pe aşternutul patului, pe covor, l­e casa de baniT. Pacheteie de pancn­ote erau leoarcă de sânge, pâlnia receptorului telefonic se um­pluse până in buză, ciocanul corp delict pare vopsit cu roşu de plumb. Cum­­treime să fi părut, la seroa­­rea acea, a morţii, victima despu­iată atât cât cere şirul zilei pentru marile recepţiuni de gală, cu capul împodobit cu crose roşii! O pată de sânge pe umăr îi făcea o garni­tură de cuelamene în ton şi fune­brul partener care s’a gândit cu a­tâta preciziune la toate, a uitat un singur lucru: n’a pus la gramofon placa cu ultimul black-botom sosit la «Columbia». Dansul fără muzică a părut cam trist, petrecerea ratată și victima «Dacă ar mai fi avut putere, avea tot dreptul să ceară banii înapoi ! „ . 1 1 • 1 . • Asasinarea cu ciocanul este ul­tim­ul suspin al modei în lumea cri­minalilor d­in Franţa. Ţeasta este o cutie aşa de friabila şi creerii sânt aşa de moi!TM Apoi nu face sgornyt Un pocn­et de revolver trezeşte slu­gile, vecinii. Pe când o surdă lovi­tură de ciocan... in ceremonialul roman, decanul cardinalilor iubeşte de trei ori cu un ciocan ţeasta Beatitudinei sale Papa. Dar după ce pontiful a mu­rit, ca să-i constate moartea, Gaetan a facut-o ca să provoace­­moartea. Simplă nuanță protoco­lară. ^ Există în romanul intitulat «l’Or» de Victor Marguerite un episod iden­tic celui ce s’a petrecut între 7 şi 9 în patul crimei. Victima aşa de dulce şi de ritmic omolată îşi dă seama la un moment că masculul o s’o o­­moare, că jertfa înclinată Afrodi­­tei, din ritualul căreia nu lipseau decât cele două porumbiţe albe, se va schimba într’o căsăpeală de abator. George Găetan îşi cunoaştea cla­sicii. • Mereu aceiaşi tineri seniori apar in toate scandalurile şi scârbele din ultimii ani cu regularitatea călugăe­raşului care în barometrele de Nü­remberg iese din chilioara lui să vestească că o să se schimbe vre­mea. . Călugăraşii aceştia, cari n’au ni­­mic evanghelic, anunţă doar ploi de sânge şi măzăriche cu gloanţe. • Unii din ei, cel care a adăpostit mai mult pe asasin şi l’a întovără­şit ca să ia aer pe bulevarde şi pe calea Victorie, fiindcă chinuit de o inexplicabilă migrenă, uitase să ia în buzunar cutia cu cachet. Faivre se luase la «șuetă» cu judele ins­tructor : — «Ei, las-o dracului șefule, ade­vărat că vrei să mă arestezi! Mais je vous assure, şefule, que je ne suis pour rieu dans cette cochonne­­rie. Pourquoi je ne l’ai pas dénon­­cél Inimă păcătoasă, şefule, așa e inima mea, d’o la dracu de inimă. Parole d’honneur, şefile puiule». Un altul, a intrat cu ţigara în gură în cabinetul judecătorului. Acesta după ce l’a privit o clipă lung, i-a întins o altă din cutia pe care o avea dinainte. Neînţelegând lecţia, informatorul şi-a strivit ţigara lui în scrumieră şi cu un zâmbet a acceptat-o pe a magistratului. Până la sfârşitul de­poziţiei a svântat jumătate din cu­tia de pe birou. • Asasinul a ascultat liniştit citi­rea ordonanţei de dare în judecată. Dar când magistratul a ajuns la ca­lificarea faptului, caracterizându-l de «tâlhărie», un surâs suprem­i­c înflorit în colțul gurii: — «Tâlhărie! Ce juge n’a pas d» monde pour deux sous»TM Alexandru Kir­iţesc­u —-----oxo—----TM Un nou simbol in gospodăria noastră publică. Vă aduceţi aminte: o directoare aie cărui merite didac­tice şi administrative au isbutit să organizeze in câteva luni o şcoală cum avem prea puţine, a fost înlo­cuită de d. Chiţescu pentru a plasa o protejată a d-lui Duca. S'a ne­men­t —- și nici nu se puica ailfel — ca această protejată să fie o bia­tă femeie dezordonată, ale cărui acte nu-i stau totdeauna sub control Au intervenit deci diverși oameni cu interes de școală, ca să se resta­bilească lucrurile. Când directorul general delicvent a fost luat de scurt, s’a descoperit că numirea se făcuse din ordinul d-lui Duca, şi s'a făcut la Tunari pentru că aşa şi nu altfel cerea postulanta: «Smoala asta o vrem, şi pavel­­­ac aşa. Şi aşa a fost. Când i s'a vorbit Insă d-lui Duca, şi' anume de un personagiu căruia ministrul de in­terne îi datora cel puţin omenie şi sinceritate, protectorul nouei direc­­toare a făgăduit, că va fi mutată, că se va repara greşala. Iar peste două zile: «Domnule Cutare, aţi ex­primat o dorinţă; aţi fost satisfă­cut». Domnul Cutare, care ştia cu cina are deai­ave, a ridicat din u­­meri şi a zâmbit. Neîncrezător. Şi pe drept cuvânt: după viţiul săm obicinuit, d. Duca minţea. Pe urmă afacerea a devenit­­pu­blică. A intrat îni presă, intre mul­tele cazuri abuzive ale lui Uruţăscu. Am intervenit şi noi. Prevâzana vă asemenea scandaluri nu pot duce la nimic bun pentru şcoală. Doamna s’a simţit însăilată şi ne-a deschis proces. Am zâmbit. Ştiam noi doa­ră cu cine aveam de a face; şi aş­teptam. Dosarul doamnei, cu scan­daluri şi bâtă» pe la periferie, il avem de mult. Dar noi tot mai aş­teptam ceva. Cine aşteaptă, nu pier­de nici odată. Dec» nici no*.­­ . Căci iată cum s'au desfăşurat lu­crurile (noi, te ştim deocamdată de la părinţi ai copiilor din şcoala Tu­nar», cari au venit să nu se plângă), şcoala e de fete. Sunt copii până la 16—17 ani. Dar şcoala are şi un ser­vitor. Care va fi având obiceiuri proaste. Obiceiurile astea le avea el şi înainte probabil. Dar era o direc­toare care era un stăpân sever. A­­cum noua directoare a avut, în anu­mite împrejurări, nevoe de un fel de complicitate a servitorului. Care, natural, s'a pretat, dar care de a­­tuna şi-a arogat drepturi speciale. In virtutea acestor drepturi, s'a legat de fete. Nu e nici o invenţie. Duminică a fost anchetă. Iar copiii au povestit lucruri grozave. Nu e adevărat? Rugăm ministerul să dea un comunicat asupra faptului. Sâ-l dea şi în cazul în care e totu­ş ade­vărat. Domnule Ministru, trebue să li­niştim şi pe părinţi. Dar, în afară de asta,­­ vedeţi că tot noi am a­­mit dreptate? Ce zice trinitatea Ca­­meniţă-Ghiţescu-Ducaf­ ­a.

Next