Cuventul, martie 1928 (Anul 4, nr. 1032-1056)
1928-03-01 / nr. 1032
Anul al IV-lea No. 1032 REdactIA 9I ADMiftlfelKATIA SluAUA hArflWUAit, 4 • i'lb/lv Administrația Telefon Redacția Director politic TITUS ENACOVICI Publicitatea ziara-ue concesionata esclusiv SOCIETĂȚII GENERALE DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER si S. BERGER Siriu«. tirada lost Kara^neorgyevici I») telefon I MtM Politica de găoace ----ooi!«H»---. ...In definitiv o convingere politică nu implică numaidecât rrintatea faţă de opiniile contrare. Când acea credinţă mai este şi desinteresată, străină de patima pe care viaţa de partid o toarnă, o strectură sau în cazul cel mai bun o prelinge în judecată despre taberele adverse, raţiunea îngădue şi sentimentul ni să furişeze o privire ca pompierul din culise, spectator veşnic lateral la cele ce se petrec pe scenă. Este suficient însă ca anumite manifestări, chiar fără a determina o privire indulgentă, să găsească totuşi un început de comiseraţiune, desigur, numai pentru unii din actorii întâmplărilor. Aşa cum sforţa rea lamentabilă a unei mârţoage să urce o stradă hipantă, trăgând o căruţă prea încărcată pentru ea, va opri totdeauna trecătorul, ca şi cum căutătura lui miloasă ar fi de tin ajutor. Politica «le găoace inspiră ase- MMH4C» , impresii... Cred că este o justă definiţie a ceeaea altcum se numeşte «consfătuirea de culoare». «Culoarea» este despărţământ mn editaro-administrativ al Capitalei. Partidele politice îşi aranjează în fiecare o «organizaţie» cu şef şi comitet. Ceva nesiuut a servi efectiv numai în perioada doctorală. Încolo mulţumeşte unele vanităţi suburbiale şi în principiu satisface nevoia de descentralizare a propagandei. Pentru partidele populare şi mai cu seamă populare aceste subdiviziuni corespund poate, unei necaităţi de organizare, decongestionând acţiunea comitetului central. La aşchiile de partide, unde toate «culorile» la un loc nu pot h’o sonată la vopsea, sunit nişte miei gaoace ia care odată sau de două o mi pe săptămână aceeaşi melancolici emisari sporovăesc aceleaşi piato vechituri. in fiecare zi foile' necitite nici de . partizanii în intenţia cărora apar. puo’.iiiVi mi isteriKy cele mai vizibile că în ziua cutare, lu 6 or la 9 seara «toţi amicii noştri politici din culoarea, de.TM sunt eu insistenţă rugaţi să ia parte la consfătuirea din casele d-lui Cumîizice, şeful culoarei» ♦ tei care vor să facă economie pot ... ţese, într’un local din periferia «culorei» respective. Vin — cine sum înscrişi, de fapt or în iluziile lor, la imeut profit de pe urma puterei, la care li se spune mereu că vor ajunge. Aceiaşi bieţi oameni, care ar fi mai folositori şi lor şi obştei ţin&ndu-se de altceva, se duc prosteşte, ca la o datorie, să asculte aceleaşi bunivei ne. p», care «fruntaşii» le repetă cu o seninătate Inconştientă. ij&ci şi aceştia sunt victime. D. Cihodariu, deopildă nu este un sinceher când întreţine vestigiile lorgriste despre călătoria în lună sub forma că «marele nostru şef va fi chemat să formeze guvernul «lupa întoarcerea din străinătate» Nu, din nefericire pentru dânsul, accidentalul fost ministru vrând mereu să crează astfel, a sfârşit prin a adopta himera inocentă! pe care încearcă s’o inculce victimelor ce se pretează. Acest lucru şi la averescani, cu deosebire oft cinismul ocupă acolo mai mult loc decat convingerea. Comparşii nu cred o boabă din ce spun, dar fac prinsuri. Căci a intrat strechea In mercenari. Sunt însă şi acolo destui pârliţi, rămaşi fata un căpătâi in viaţa publică şi care se lăsa aiuriţi de palavrele uişarte sau venale. Ha petrec în aceste penibile să face scene vrednice de observarea meticuloasă a unui Dickens. Un vocabular stereotip, foarte redus oare, in convorbirile particula.T«, după monologările rituale ale «fruntaşilor», începe: — «Ce se mai ştie nou?» — «Ce să mai fie!ie duel» — «Credeţi în adevăr, că...». — «Certitudine!» — «Şi oare sunt indicaţii că noi vom...!» — «Auzi, indicaţii! Dar cu c e’ar putea altfel! Cine să vie! Maniuî Noi vrea Regenţa, certitudine! Intr'o lună suntem la putere!». —Şi în tăcerea gravă ce urmea- ză acestei formale asigurări, pe care tot grupul prezent a ascultat-o. ronţăind brumă de «trataţie» care se oferă, fiecare se gândeşte, bine ’nţeles, la dânsul. «Fruntaşul» se întreabă, subiiamente înnourat, dacă vă fi ministru, măcar subsecretar de Stat, căci nu-i vine să se îndoească dacă va fi sau nu în Parlament. Alţii îşi mângâe iluzia prefectorială, edilitară, sinecurile, Banisarlâcurile, după grad, erarhie, situaţie... Despărţirea este tot cordială însă din punct de vedere per. Buna! mai rezervată, fiecare simte în. celalt,un.rival. Doar au mijit.cupolele mirajului și drama a început -Iată politica de găoace, microscopică și sterilă frământare, care merita această repede ochire mai mult sub aspectul moral decât politic. In împrejurările atât de grele pe care ţara le atrfibate, când cea dintâi imperativă nevoe de Stat cere instaurarea unui regim normal, la spatele căruia să fie ca sprijin însăşi naţia, doar astfel putându-se asigura, aci şi peste graniţe, buna rezolvare a problemelor de căpetenie ce nu mai răbda întârziere, — găoacele politice adăpostesc, ca scoicăria mărilor infimite ei vietăţi, puzderia micelor egoisme, vanităţi, Iluzii, interese înlănţuite de ambiţiunea Benilă într’o parte, fără autocritică în alta, a unor permanenţi Jneurea-Treabă. Azi ceasul este al politicei deschise, al verbului real şi curajos, al hotărârei afirmată — şi satisfacerei voinţei populare. Cine crede că poate fi folositor, — sau e dator să fie, — nonei aşezări de viaţa publică, n’are decât drumul unei colaborări, cu atât mai preţioasă cu cât va fi mai francă, alături de cei calificaţi să aibă întâiul pas. Căci aşa va fi... Iar mai târziu, naivii îmbrobodiţi din mai mult ridicola politică a găoacelor, nu vor putea să aibă nici măcar compătimirea ce o deşteaptă astăzi. C. Gongopol Roman în doi Unul: ftuic maşter cu înlinse latifundii in judeţul de Dunăre, renumit in cereale Şi păşune de o», eunuc înzestrat cu tot confortul modern, cu somptuoasă locuinţă pe una din stranie de seama aleJapitaiei de judeţ, cu odae de studiu şi oue, Mâluri du dormitorul bejutin -şifonierCi lingerie au mai puse şi uniformă de scvipt englezesc. Eleganţă precoce şi parfumata preumblându-se pe străşuc mai moarte ale târgului de provincie, o dezacuzare pretimpurie pe care nu orele de clasă ar fi fost în stare să o atenueze. Mai ales că odrasla moşierească nu vădea nici un interes pentru rudimentele da ştiinţă sau litere, ale învăţămăntului secundar. Nu mucoasa creerulă se aştepta gâdilată de senzaţii forte. Serile, în travesti civil la varietéul din localitate, unda şi începuse să-şi aibă masa rezervată şi anturajul. Duminicile dehipodrom, şedinţele de joc de cărţi, in intimitatea familiilor şi mai ales lunile de vară ale vilegiaturii în plină expansiune a instinctelor, ii mai îmbiau cu tentaţiile lor bine stabilite, să îndure plicticosul jug al anilor de carte. Cum însă coconul trebuia să isprăvească cele opt clase ale liceului din târgul unde familia trecea printre primele în scara nobleţe burgheze, şi fie şi asemeni câinelui prin apă, să fi ajuns numai la celalt mal, al absolvirei, de unde se arăta cel puţin Parisul, cu nenumăratele-i institute de cultură, apropiate pe măsura vânatelor temperamente orientale, consiliul părinţilor, dimpreună cu îndemnul directorului de liceu, se hotárâra să dea odraslei lor un tovarăş de clasă, să-i fie stimulent şi dădacă într’ale cărţii şi temelor. Zis şi făcut în persoana unui al său coleg căruia, pentru simplificare, să-i spunem. Celălalt, fiu de nevoiaş ţărani, stabiliţi în Dobrogea, pe un petec de pământ mai mult rădăcini, ogor cu mult prea neîndestulător să Arciească o droae de suflete. Copilul, minte deschisă, harnică şi răbdătoare, sfârşeşte cele patru clase primare ale orăşelului din Dobrogea şi e trimis de învăţător în capitala frumoasă de peste drum de Dunăre, ale cărei turnuri de biserici se şi văd sclipind, în soare, în zilele incinse de vară. Întâiul în clasă, e ales să fie tovarăş şi îndemn, odraslei despre care vorbirăm. Şi după terminarea liceului pornesc amândoi spre Franţa. De aci, drumurile se despart şi cronica târgului se încurcă în impreciziuni. După războiu însă, dobrogeanul se întoarce, desrădăcinat şi ducând cu sine nu ştiu ce păcat originar, în oraşul de pe Dunăre. O viaţă umilă, de avocat ostracizat de împrejurări şi de oameni, în timp ce odrasla de moşier, descinse în Capitală şi trăeşte exact romanul pe care ziarele lau povestit în legătură cu crima «cavalerului» din parcul Bonaparte. Şi pentru că trebueşte şi un sfârşit, nu ne-ar mira să vedem, pe la Juraţi, pledând între alţii şi pe fostu-i meditator, avocatul nevoiaş de provincie. Sunt anumite destine... Perpessicius «Uneltire inconştientă împotrivit statului». Aşa caracterizează ziarul liberal «Viitorul» — oficios al guvernului — faptele întâmplate , întrunirea naţional-ţârănistă de li cernauţi. Iar faptele, sunt, după aceeiaşi dar, următoarele: «Noul aliaţi al naţional-ţărăniştilor au făcut declaraţii de simpatie pentru d. luliu Mani». 1). Svimnovici în limba polonă...; Norbert Zlocever in limba germană.«; Krakalia în limba ucrainianăTM; Goliţki in limba germana; Kapaport în evreeşte şi germană; Lenk» în limba ucrainiană». Sotul este tipărit cu litere groase, mai groase decât restul testului intitulat, după un limbaj de delaţiune — după care nu se poate ascunde ca inspirator decât d. Duca —, «Partidul Naţional-Ţărănesc unelteşte împotriva unităţii statului». In acest pasagiu şi nn în altul este indicată deci cea mai nouă crimă a naţional-ţărăniştilor, crimă care, pentru respectivul confrate de la «Viitorul» constitue o consolidare a guvernului. Consolidarea guvernului nu ne preacupă pentru moment. Ar fi şi inutilă pierdere de vreme o asemenea preocupare. Soarta cabinetului Vintilă Brătianu e pecetluită. Prin gravele lui greşeli de până acum şi prin vădita lui incapacitate de a face faţă greutăţilor în cari se zbate ţara. Alegerea momentului concedierii lui e de competenta factorului constituţional. Interesant pentru observatorul politic e doar să stabilească ■iacă acest moment va fi ales încă în timp util, sau dacă o întârziere nu ne va arunca în noul tulburari nu numai lipsite de sens, dar chiar primejdioase. Că viitorul guvern THEBYE să revină naţional ţărâniştilor, este deasupra oricărei îndoeli. Dar DACA el va fi încredinţat sau nu d-lui Maniu, asta e iarăşi chestiune şi- competenţa factorul constituţional, care va lucra în aceste împrejurări după indicaţiaiile conştiinţei; neuitatul a ţine seana că e cu atât mai responsabil, cu cât nu esupus aici unei responsabilitaţi !)la DUI&T. interesantă e pentru noi în atacul acesta guvernamental, natura «crimei». Ce e criminal în cele întâmplate! Declaraţiile de simpatie pentru d. luliu Alauiu! Probabil, că nuci doar FAPIUL CA DIVERŞI ORATORI CITAŢI S AU EXPRIMAT FIECARE IN LIMBA LUI MATERNA. Pentru un oficios al guvernului, atitudinea aceasta este -sa o mărturisim — cel puţin stranie. Va să zică, GUVERNUL E DE PĂRERE CA ACTUL DE A TE EXPRIMA SAU DE A INGADUI EXPRIMAREA IN LIMBA MATERNA INTRO ADUNARE PUBLICA, CONSTITUE O UNELTIRE INCONSTIENTA ÎMPOTRIVA UNITATI STATULUI. Venită de la un şovinist iresponsabil, o asemenea aforistică de stat nu ar putea fi considerată decât ca o aberaţie.Tipărită în oficiosul guvernului, ea apare ca declaraţie programatică a unei politice de huligani, agitatoare, aţâţătoare şi oprimanta. «Viitorul» uită prea uşor vremea când probabil se entusiasma de faptul câ în parlamentul de, la Pesta, Cehii aveau drept««! de a vorbi in graiul lor şi dorea acest drept şi pentru români. Protestau redactorii «Viitorului» atunci împotriva asupririlor şi şovinismului maghiar, şi prevesteau bătrânei monarhii o soartă care nu a întârziat să se realizeze. Din adevârurile cari erau valabile atunci, nu mai rămâne nici unul în picioare. Crede guvernul că politica de opresiune a drepturilor spirituale ale naţionalităţilor, care nu a isbutit la Budapesta, poate avea succes la Bucureşti! Sau poate îşi închipue d. Duca, în momentele în care se dedă la filosofie politică — doamne fereşte de mai rău! — ea teoria statului naţional mai stă în picioare chiar în absurdităţile ei poliţiste!! Noi ştim ce însemnează naţionalitate. Cunoaştem mărea ei putere creatoare în domeniul spiritualului şi suntem cei dintâi, cei mai sinceri şi mai convinşi închinători ai ei. Dar tocmai pentru că suntem încredinţaţi de realitatea naţiunii ca unitate spirituală şi etică, nu putem asista impasibili la o politică de strangulare a naţionalităţilor. Fuga polemică a smuls guvernului declaraţii aberative. Să le regrete. In chip formal şi explicit. Nu e nici o ruşine. Ci ar fi o declaraţie care ar linişti ţara — pe noi românii cari nu ne dorim soarta Ungariei, în primul rând — şi care ar convinge şi străinătatea că guvernele române nu străine sunt de elementara deosebire dintre politică și cultură. Iar pe viitor, mai multă pază la gură! Na© lonescu „UNELTIRI INCONŞTIENTE“ —X.0—---- aa^fa»—— de E. P. , dela «New-York Times» In timp de pace, în 1914, armata Cu excepţia bisericii ortodoxe, nici o instituţie rusească n’a sufe- rit mai mică schimbare din cauzal revoluţiei ca armată rusă, dar puterea sa militară s’a transformat. Cei mai mulţi din ofiţerii buni actuali au servit pe timpul ţârilor Liniile esenţiale ale organizaţiei sale sunt aceleaşi ca şi mai înainte. Jurămintele de credinţă sunt noi şi mulţi din tinerii ofiţeri sunt proletari introduşi anume în cadre pentru a democratiza serviciul. Sistemul urmat se bazează direct pe cel vechi şi fără a voi să neg sforţările lui Trotzky, ele nu pot fi înţelese decât ştiind că el a fost ajutat de foştii ofiţeri ai armatei ţariste. Soldatul rus este în esenţă acelaş; ca altă dată armata rusă este funciar defensivă şi puţin preparată la ofensivă., rusă avea 1.300000 .oameni de toate rangurile; rezervele sale se măresc in fiecare an cu 500.000 de rezervişti. Forţa actuală, a armatei sovietice, cuprins şi aviaţia, este de 1124.000 naineni, în timp de pace. Din acest număr, 562.000 oameni fac parte din armata regulată, cuprinzând în organizaţia politico-militară a O. G. P. U.-ului, o categorie specială de trupe semănând cu gardele civile din Spania şi cu carabinierii italieni. Restul reprezintă prima linie din diviziile teritoriale. In timp de răsboi, Sovietele ar putea ridica aproape 10 milioane de oameni de la 16 la 31 ani, toţi având o oarecare pregătire militară,, dar Sovietele n ar putea echipa decât o parte. Trupele O. O. P. U. In 1926-27 bugetul armatei atingea 634 milioane de ruble, dar această ciftă nu cuprinde creditele pentru trupele O. G. P. U. Acestea din urmă constitue o forţă întrebuinţată special la spionajul contra-revoluţionarilor, la paza frontierelor şi la protecţia guvernului. Majoritatea membrilor sunt comunişti cari au fost antrenaţi şi echipaţi cu o grijă particulară. Unul din regimente staţionează la Leningrad, dună sunt la Moscova şi alte 7 în restul ţării. Această cuprinde apoi ,100 secţiuni, cuprinzând fiecare trei companii de infanterie, un pluton de mitraliere şi o trupă de cavalerie; aceste secţiuni păzesc frontierele, escortează pe prizonieri şi controlează regiunile suspecte. . Recrutarea se face prin conscripţie. Sunt supuşi la o preparaţie militară prealabilă tinerii de 16 ani şi adolescenţii dintre 16 şi 18 ani trebue să probeze că au făcut anual 160 ore de exerciţii fizice şi militare. In şcolile superioare, antrenarea atinge 180 de ore pe an, cuprinzând şi câteva ore de teorie. Studentele sunt obligate la aceste exerciţii. începând din toamna trecută, elevii şcoalelor superioare au fost supuşi unei antrenări de două luni în lagăre. Femeile nu sunt supuse acestui regim. La vârsta de 18 ani, încep exerciţiile preliminare de pregătire militară, până la vârsta de 20 ani, fiecare adolescent trebue să facă zece săptămâni de antrenare, pe an, sub direcţia instructorilor militari. La vârsta de 21 ani, el este chemat în faţa unui consiliu de revizie şi examinat din punct de vedere medical. După plasarea efectuată la acest examen, el este afectat armatei regulate, cadrelor regulate a unei divizii teritoriale, rezervei teritoriale sau scutit ca inapt. Administraţie militară, împreună cu Caucazul, ţara este divizată în zece regiuni militare, fiecare sub comanda unui general cu un stat major de 800 de persoane. Fiecare comandament are sarcina de a antrena şi administra toate formaţiile militare din cuprinsul lui, aparţinând armatei regulate sau rezervei. Aceste regiuni militare sunt subdivizate în cercuri divizionare, regimentare şi de batalioane, cu comisari însărcinaţi să înregistreze oamenii, animalele şi echipajele pentru uzul armatei. Armata este actualmente organizată în 21 corpuri de infanterie şi 3 de cavalerie. In general, fiecare corp de armată cuprinde 3 divizii şi un regiment de trupe speciale. Fiecare divizie de infanterie cuprinde 18.595 oameni de toate rangurile, pe picior de război, şi are fiecare 8 regimente de infanterie, de 3 batalioane, precum şi artilerie, formaţiuni de geniu şi serviciu de legătură. Sunt în total 69 divizii de infanterie, din care 80 de armată regulată şi restul de rezervă sau teritorială. Sunt 12 divizii de cavalerie pine o divizie de cazaci în rezervă. Cavaleria Sovietică a fost totdeauna excelentă. Mobilitatea ei a fost mărită printr’o modificare a echipamentului și focul său sporit prin adaugarea a 96 tunuri automatice ușoare la cele 96 grele pe cari le aiCitit* continuarea în panga) JINtRIlE »OUNtt BLOCUL MINORITĂŢILOR si alien partijai pale misii Tratativele pentru bloc.-0 campanie de întruniri minoritare De multă vreme se agită în cercurile minoritare ideia înfiinţării unui bloc al minorităţilor, care să apere drepturile tuturor mioritarilor din graniţele României între gită. 3 .. In vederea realizării acestui bloc aui început tratative între diferitele fracţiuni maghiare pe de o parte şi partidul săsesc, pe de altă parte. La Bucureşti discuţiile urmează între d-nii Witter şi Hans Otto Roth, preşedintele partidului săsesc. Se crede că în curând acest bloc va căpăta fiinţă şi el va cuprinde pe toţi minoritarii, indiferent de confesiunea religioasă sau politică ce au urmat-o până acum. Minoritarii explică necesitatea realizării acestui bloc prin neîncrederea pe care au căpătat-o în partidele politice româneşti. Nu pot susţin reprezentanţii lor autorizaţia să li se recunoască drepturile decât în schimbul «târgnciilor» pe cari Ie fac eu diferite partide politice, în special cu cel de la guvern. Partidele şi blocul minoritar Guvernul liberal,precum şi partidul naţional ţifrailesc (chiar şi gruparea averescănă prin d. Bucşan!) socotesc înfiinţarea acestui bloc al minorităţilor drept o acţiune quasiantina turnată, indirect îndreptată contra intereselor statului român. Minorităţile pot să-şi valorifice foarte bine drepturile şi interesele lor în cadrul partidelor politice româneşti. Orice altă orientare este socotita condamnabilă şi profund jignitoare pentru toleranţa şi larga înţelegere pe care statul dominant a dovedit-o totdeauna faţă de interesele minoritarilor. întruniri minoritare pentru bloc Minoritarii au fost puşi în cunoştinţă de atitudinea pe care paradele politice o vor adopta faţă de acţiunea blocului minoritar. Totuşi ideia înjghebării lui n'a fost abandonată şi nici tratativele n’au fost rupte sau măcar temporar suspendate. Din contră, ideia pare a câştiga cât mai mulţi aderenţi in sânul minoritarilor şi pentru ca ea să trezească un ecou simpatic în masse s'au organizat Întruniri l» toate centrele minoritare: Cluj, Timişoara, Sibiu, Cernăuţi şi in Basarabia i oraşul n'a fost încă fixat). ». G. TATÎLKESCI! * Subsecretar de stat al minorităţilor Sânge şi scuipat —sau Itm--- Apartamentul din strada Roma 8, a fost sigilat. Până Miercuri dimineaţa, când va avea loc reconstituirea crimei, sângele victimei va avea timp să se usuce. Fiindcă a fost o profuziune de sânge risipit, neînchipuită. Din ţeasta găurită cu fierul ciocanului ţâşneau fântâni arteziane cari şi-au proectat panaşele purpurii pe cămaşa şi mâinile asasinului, iae pereţi, pe aşternutul patului, pe covor, le casa de baniT. Pacheteie de pancnote erau leoarcă de sânge, pâlnia receptorului telefonic se umpluse până in buză, ciocanul corp delict pare vopsit cu roşu de plumb. Cumtreime să fi părut, la seroarea acea, a morţii, victima despuiată atât cât cere şirul zilei pentru marile recepţiuni de gală, cu capul împodobit cu crose roşii! O pată de sânge pe umăr îi făcea o garnitură de cuelamene în ton şi funebrul partener care s’a gândit cu atâta preciziune la toate, a uitat un singur lucru: n’a pus la gramofon placa cu ultimul black-botom sosit la «Columbia». Dansul fără muzică a părut cam trist, petrecerea ratată și victima «Dacă ar mai fi avut putere, avea tot dreptul să ceară banii înapoi ! „ . 1 1 • 1 . • Asasinarea cu ciocanul este ultimul suspin al modei în lumea criminalilor din Franţa. Ţeasta este o cutie aşa de friabila şi creerii sânt aşa de moi!TM Apoi nu face sgornyt Un pocnet de revolver trezeşte slugile, vecinii. Pe când o surdă lovitură de ciocan... in ceremonialul roman, decanul cardinalilor iubeşte de trei ori cu un ciocan ţeasta Beatitudinei sale Papa. Dar după ce pontiful a murit, ca să-i constate moartea, Gaetan a facut-o ca să provoacemoartea. Simplă nuanță protocolară. ^ Există în romanul intitulat «l’Or» de Victor Marguerite un episod identic celui ce s’a petrecut între 7 şi 9 în patul crimei. Victima aşa de dulce şi de ritmic omolată îşi dă seama la un moment că masculul o s’o omoare, că jertfa înclinată Afroditei, din ritualul căreia nu lipseau decât cele două porumbiţe albe, se va schimba într’o căsăpeală de abator. George Găetan îşi cunoaştea clasicii. • Mereu aceiaşi tineri seniori apar in toate scandalurile şi scârbele din ultimii ani cu regularitatea călugăeraşului care în barometrele de Nüremberg iese din chilioara lui să vestească că o să se schimbe vremea. . Călugăraşii aceştia, cari n’au nimic evanghelic, anunţă doar ploi de sânge şi măzăriche cu gloanţe. • Unii din ei, cel care a adăpostit mai mult pe asasin şi l’a întovărăşit ca să ia aer pe bulevarde şi pe calea Victorie, fiindcă chinuit de o inexplicabilă migrenă, uitase să ia în buzunar cutia cu cachet. Faivre se luase la «șuetă» cu judele instructor : — «Ei, las-o dracului șefule, adevărat că vrei să mă arestezi! Mais je vous assure, şefule, que je ne suis pour rieu dans cette cochonnerie. Pourquoi je ne l’ai pas dénoncél Inimă păcătoasă, şefule, așa e inima mea, d’o la dracu de inimă. Parole d’honneur, şefile puiule». Un altul, a intrat cu ţigara în gură în cabinetul judecătorului. Acesta după ce l’a privit o clipă lung, i-a întins o altă din cutia pe care o avea dinainte. Neînţelegând lecţia, informatorul şi-a strivit ţigara lui în scrumieră şi cu un zâmbet a acceptat-o pe a magistratului. Până la sfârşitul depoziţiei a svântat jumătate din cutia de pe birou. • Asasinul a ascultat liniştit citirea ordonanţei de dare în judecată. Dar când magistratul a ajuns la calificarea faptului, caracterizându-l de «tâlhărie», un surâs supremic înflorit în colțul gurii: — «Tâlhărie! Ce juge n’a pas d» monde pour deux sous»TM Alexandru Kiriţescu —-----oxo—----TM Un nou simbol in gospodăria noastră publică. Vă aduceţi aminte: o directoare aie cărui merite didactice şi administrative au isbutit să organizeze in câteva luni o şcoală cum avem prea puţine, a fost înlocuită de d. Chiţescu pentru a plasa o protejată a d-lui Duca. S'a nement —- și nici nu se puica ailfel — ca această protejată să fie o biată femeie dezordonată, ale cărui acte nu-i stau totdeauna sub control Au intervenit deci diverși oameni cu interes de școală, ca să se restabilească lucrurile. Când directorul general delicvent a fost luat de scurt, s’a descoperit că numirea se făcuse din ordinul d-lui Duca, şi s'a făcut la Tunari pentru că aşa şi nu altfel cerea postulanta: «Smoala asta o vrem, şi pavelac aşa. Şi aşa a fost. Când i s'a vorbit Insă d-lui Duca, şi' anume de un personagiu căruia ministrul de interne îi datora cel puţin omenie şi sinceritate, protectorul nouei directoare a făgăduit, că va fi mutată, că se va repara greşala. Iar peste două zile: «Domnule Cutare, aţi exprimat o dorinţă; aţi fost satisfăcut». Domnul Cutare, care ştia cu cina are deaiave, a ridicat din umeri şi a zâmbit. Neîncrezător. Şi pe drept cuvânt: după viţiul săm obicinuit, d. Duca minţea. Pe urmă afacerea a devenitpublică. A intrat îni presă, intre multele cazuri abuzive ale lui Uruţăscu. Am intervenit şi noi. Prevâzana vă asemenea scandaluri nu pot duce la nimic bun pentru şcoală. Doamna s’a simţit însăilată şi ne-a deschis proces. Am zâmbit. Ştiam noi doară cu cine aveam de a face; şi aşteptam. Dosarul doamnei, cu scandaluri şi bâtă» pe la periferie, il avem de mult. Dar noi tot mai aşteptam ceva. Cine aşteaptă, nu pierde nici odată. Dec» nici no*. . Căci iată cum s'au desfăşurat lucrurile (noi, te ştim deocamdată de la părinţi ai copiilor din şcoala Tunar», cari au venit să nu se plângă), şcoala e de fete. Sunt copii până la 16—17 ani. Dar şcoala are şi un servitor. Care va fi având obiceiuri proaste. Obiceiurile astea le avea el şi înainte probabil. Dar era o directoare care era un stăpân sever. Acum noua directoare a avut, în anumite împrejurări, nevoe de un fel de complicitate a servitorului. Care, natural, s'a pretat, dar care de atuna şi-a arogat drepturi speciale. In virtutea acestor drepturi, s'a legat de fete. Nu e nici o invenţie. Duminică a fost anchetă. Iar copiii au povestit lucruri grozave. Nu e adevărat? Rugăm ministerul să dea un comunicat asupra faptului. Sâ-l dea şi în cazul în care e totuş adevărat. Domnule Ministru, trebue să liniştim şi pe părinţi. Dar, în afară de asta, vedeţi că tot noi am amit dreptate? Ce zice trinitatea Cameniţă-Ghiţescu-Ducaf a.