Cuventul, iunie 1928 (Anul 4, nr. 1115-1144)

1928-06-01 / nr. 1115

ANUL al IV-lea.­­ No. 1115. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI. Str. SĂRINDAR No. 4. BUCUREŞTI 'tpiffon. 1 ADMINISTRŢIA TELEFON: I 378/ 9 reDCŢIA Director politici : TITUS ENACOVICI. Director: C. GONGOPOL. Publicitatea ziarului concesionată exclusiv SOCIETĂŢII GENERALE de PUBLICITATE CAROL SCHULDER și S. BERGER Str. Eug. Carada (fost Karagheorghevici 9). Telefon 311/54. ULTIMA ETAPA -¡»*«­Partidul naţional-ţărănesc a ho­tărât să treacă la acte. Ceea ce partizanii lui şi opinia publică nu socotesc prea de­vreme. Intimidarea unei­ stăpâniri, care Chiar dacă nu ştie să se stăpâneas­că pe dânsa, nu vrea să renunţe a o face pentru ceilalţi, prin sim­ple injoncţiuni verbale, nu este ope­rantă. Imperativele, cât de cate­gorice, care nu es din cadrul gra­maticei pentru a pătrunde în câm­pul acţiunei, rămân litere moarte sau silabe inutile. Partidului naţional-ţărănesc i s’a creat reputaţia de organism cu energia latentă. In străinătate chiar. Cu prilejul adunărei de la Alba-Iulia, d. Saint-Brice, redacto­rul de politică externă de la le Jour­nal, nu a scris oare, că nu s’a în­tâmplat nimic, fiindcă «d. Iuliu Maniu este omul cel mai indecis» ? In privinţa obiectivităţei acestei aprecieri — ca şi a altora — se vor putea găsi ulterior destule urme la ministerul nostru de externe. Fapt este însă, că din presupusa «indecisie» a d-lui Maniu, care ar determina ezitările partidului na­­ţional-ţărănesc, s’au tras conclu­­siuni defavorabile şi pentru partid şi pentru şef. Liberalii, cu o mare doză de senină incoherenţă, pe de­o parte au denunţat mereu acţiunea «revoluţionară» a naţional-ţărăniş­­tilor, pe de alta i-au copleşit sub sarcasme — regretabil că ortogra­fia nu dispune şi de un semn in­dicator al umorului — pentru­­«in­capacitatea» de a face ceva. Partidul liberal ar trebui să edi­teze un «Manual pentru acţiunea de opoziţie a partidelor de guvern». Mania de a decerne certificate de bună ori rea purtare, menite să au­tentifice sau să anuleze drepturile unui partid la conducerea ţarei, era altădată o impertinenţă politi­că, pe care însă faptele ulterioare o transformau într’o concretă abe­raţie constituţională. Aşa se în­tâmpla, — după cum cădeau sen­tinţele partidului liberal. Năzuinţa acestuia a rămas, — dar astăzi nu mai e de­cât gro­tească... Grava iniţiativă, dacă nu privi­legiu, abandonată în mâinele şefu­lui partidului liberal de către fac­torul constituţional, acum nu poa­te dăinui, fiindcă nu mai este cine s’o dea,­­ şi nici cine s’o ţie. O încercare în asemenea sens ar fi, în conjoncturile actuale, o funestă eroare devenită imediat o primej­die. Astfel atestatele guvernului cel mult dacă mai amăgesc pe ge­neralul Averescu, în jurul căruia s’au întors şi oile rătăcite, proba­bil neputând găsi aiurea ograda ospitalieră în care se aşteptau a fi poftite. Pentru partidul naţional-ţărănesc a cărui forţă politică şi-a verifi­cat-o singur aşa de bine, încât or ce îndoială nu-i mai este îngădui­tă, — chestia succesiunei la guvern rămâne între deţinătorii provizorii ai prerogativelor constituţionale şi naţie. Intre aceşti factori nu mai este tolerabil amestecul unui par­tid, care, judecător şi parte, să poa­tă influenţa ori impune o decizie. Această concepţie a făcut parti­dul naţional-ţărănesc, să se mărgi­nească până astăzi la avertismen­te platonice în campania lui de răsturnare. Desigur, întrunirea de la Bucu­reşti anterioară celei de la Alba-Iu­­lia putea să se isprăvească altfel. Pregătirea materială a zecilor de mii de oameni aduşi în capitală ar fi fost alta, căci moralmente vor fi totdeauna pregătiţi să-şi dovedeas­că elanul pentru acţiune. Totul s’a petrecut în cea mai bună ordine... Guvernul a doua zi a zis: «Slă­biciune!» iar cei care se fac a nu admite schimbări politice sub «pre­siunea străzei», au adoptat această sumară explicaţie. Alba Iulia nu era greu de trans­format într’o mişcare, care să se şi mişte. Tendinţa n’a lipsit, — şi mai ales dorinţa. La Bucureşti sferele oficiale simţeau destulă emoţie la cele două emisfere... Când s’a tele­fonat moţiunea şi lozinca de des­părţire în linişte, au revenit culori­le în obraz şi zâmbetul pe buze. Gu­vernul a doua zi a strigat: «Slăbi­ciune!» Iar Domnii care nu vor să-şi plece urechia către larma po­pulară, nici nu şi-au mai dat oste­neala să reflecteze asupra întâm­plării... Acum partidul naţional-ţărănesc purcede, la ceeace dânsul numeşte executarea rezoluţiilor dela Alba- Iulia. Programul de îndeplinit nu este banal. Ca «le Tiers-Etat» care s’a întrunit singur la 1789, pentru ca apoi să vază venind la dânsul şi o parte din nobili şi clerul, parla­mentarii naţional-ţărănişti, nu se mai duc în Cameră şi în Senatul o­­ficial, — ci se adună între dânşii asociându-şi pe toţi cei care au can­didat pe listele tot în alegerile ge­nerale, — şi dintre care, fireşte, cei mai mulţi ar fi şi fost aleşi dacă alegerile erau libere. Desbaterile acestei adunări, che­mate să ia hotărâri asupra situa­ţiei politice în primul rând, vor fi supuse unui fel de referendum na­ţional. Desăvârşirea acestor formalităţi nu pare a se întreprinde cu o seni­nătate academică. Şi guvernul con­­fient pe baza precedentelor, nu ştiu dacă mai are îndreptăţit surâsul. In ori ce caz, se poate socoti că opoziţia populară a ajuns acum la ultima etapă a «avertismentelor». Simţul ei de ordine şi preocupa­rea legitimă d’a nu brusca barierele legalităţii, perspectivă de consecin­ţe grave s­au să se găsească în­­tr’un impas decisiv. Căci, în definitiv, trebue să fie vreun mijloc de a îndepărta dela pu­tere, guvernele care fac rău, dar nu voesc să plece. Şi asupra acestui capitol ar pu­tea în chip anticipat să mediteze, acei care au datoria să nu lase a fi tulburată viaţa naţiei. C. Gongopol •xox — — Aeronava generalului Nobile a luat şi ea, drumul neantului. Che­mările aeriene ale fiilor pământu­lui o pipăie, prin spaţiu, în zadar. Un duh răzbunător pândeşte, unde­va, pe îndrăzneţii cari încearcă tai­nele văzduhului. 1Şi la un semn, câi­nii vânturilor asmuţiţi, rup cu vrăj­măşie din învelişul de mătasă al sborului prizonier, sau din aripa gudronată a avântului. Viteazul a­­tunci, se prăbuşeşte, din asaltul ce­reştilor metereze, în mausoleul alb al zăpezilor veşnice. Floarea sânge­lui nepăsător de moarte se risipeşte şi se încheagă, pe sarcofagul, durat în pripă, din reci lespezi de cristal. Somn de­ basm începe, în haos de diamant, cu stele mai apropiate ca ori­unde, cu nume, rămas, departe, pentru omenirea înfiorată de nepri­ceperea sfârşitului. Sau poate o al­tă aventură, mai năpraznică și dea­ dreptul divină, smulge, potrivit vi­nei teorii incontrolabile pe cei plu­titori în marginea aerului, din le­­gile meschine şi avare ale planetei? Răsuciţi, pe roza dementă a vântu­rilor, generalul Nobile şi ai săi, sunt săgetaţi dincolo de frontiera, imponderabilă a temniţei rotunde, şi dezorbitaţi, se prăbuşesc acum într’o minunată poveste, prin im­periul unui alt luceafăr, cu alte pă­sări — cari ne întorc în sbor spa­tele, — cu alt spaţiu şi altfel de bă­taie de ceas.... Ei au mers, astfel, spre cumplita pedeapsă a unei morţi necunoscute sau în captivi­tatea fără speranţă a unei stranii şi indescifrabile vieţi? Pentru cavalerii recordului, pen­tru precursorii răsputerilor umane pentru cei ce chezăşuiesc cu trupul lor, autenticitatea măreaţă a nebu­niei, şi proclamă, cu înfăptuiri, dreptul sublim al dispreţului de rea­litate, pentru cei răsvrătiţi faţă de osânda absurdă a greutăţii, pentru cuceritorii miraculosului, toate spe­ranţele, cabrate, ale omenirii, se re­unesc astăzi, într’un frăţesc salut. fr. Vinca Guvernul şi d-lui ANCHETE POLITICE acţiunea IULIU MANIU O ridicola campanie de ridiculizare In numărul nostru de ori — la ul­tima oră — am arătat ce trebue în­ţeles, conform intenţiilor conduce­rii naţional-ţărăniste, prin hotărâ­rile luate de comitetul de direcţie al opoziţiei cu privire la aplicarea rezoluţiilor de la Alba Iulia. Accentuăm, ca cea mai importan­tă semnificaţie, că ACŢIUNEA CE ÎNCEPE D-L IULIU MANIU IN FRUNTEA PARTIDULUI NATIO­NAL-ŢĂRĂNESC MARCHEAZA ESIREA DIN CADRELE UZUALE SI CHIAR LEGALE D­IN LUPTA DE RĂSTURNARE A GUVERNU­LUI. Concluzia care se impune este aceea că de-acum înainte, orice sur­priză de tactică, orice acţiune de căi de fapt, este posibilă, fiind, în concepţia conducerii opoziţiei, şi justificată , de asemenea, că con­ducerea naţional-ţăranistă conside­ră a fi pus, numai prin anunţarea hotărârilor luate, guvernul d-lui Vintilă Brătianu într-o situaţiune de drept şi de fapt care-i impune a trage singura concluzie de natură a împiedica desvoltarea planului extraordinar de răsturnare şi apli­carea rezoluţiilor : DEMISIA. Am sintetizat mai sus punctul de vedere al opoziţiei. Cercetările în lumea guvernamentală — chiar în acea strict reprezentantă a vederilor şefului guvernului şi membrilor im­portanţi ai cabinetului — cari decid situaţia — ne pun în măsură să pu­tem înfăţişa soluţia d-lui Vintilă Brătianu, deşi până acum încă in­suficient cristalizată. Răspunsul gravernului: campanie... de ridiculizare Guvernul a examinat şi alaltăeri şi eri şi azi — şi-o va face mereu — chestiunea : cu ce răspunde ac­­ţiunei naţional-ţărăniste ! Criza de autoritate — şi neîndrep­tăţirea lui din cauza impopularităţii şi incapacităţii lui de guvernare — sileşte guvernul d-lui Vintilă Bră­tianu la a răspunde d-lui Iuliu Ma­niu printr’o simplă campanie de ri­diculizare. Prea simplă, — şi totuşi e singurul lucru decis de guvern. DESI I S’A OFERIT O ALTA SO­LUŢIE, LEGALA, A CODULUI PENAL, care stabileşte că oricine — organizaţie politică, s’ar consti­tui în afara învestirii formale cu autoritate în Stat, ori s’ar constitui în instituţii de substituire a institu­ţiilor legale (al doilea guvern, al doilea Parlament, etc.) poate fi di­­solvată, conducătorii arestaţi şi pe­depsiţi. — GUVERNUL A REFU­­ZAT-O. Pentru că nu ar vrea-o? De­sigur că nu. Pentru că criza de au­toritate îl face incapabil a domina astfel situaţia, pentru că teama de reacţiune îl constrânge la a simu­la... lipsa de importanţă a acţiunei naţional-ţărăniştilor tdv D. IULIU MANIU D. VINTIQA BiBATLAHU Profilul moral al regimului de MAE IONESCU Când am cerut guvernului să dea lămuriri asupra operaţiilor făcute cu acţiunile băncii Naţionale, ştiam că nu va putea răspunde decât în doi peri, deşi îi oferisem posibilita­tea unui comunicat franc şi onora­bil în acelaş timp. Pentru noi însem­nat era nu să punem ministerul de finanţe în încurcătură, ci să înles­nim plasatorilor de capitaluri, cari tremură prin bursă, o indicaţie pen­tru orientarea lor asupra pieţii. Guvernul a preferat sofisma. Prin directorul general al contabilităţii din ministerul de finanţe, s-a decla­rat publicului că pachetul de acţiuni al statului e neatins,­­ neglijându­­se însă a se da şi informaţia compli­mentară că transacţii cu acţiuni Banca Naţională au fost totuş fă­cute de stat. Probabil pentru că în acest caz ar fi trebuit să se spună şi la ce curs s’a făcut vânzarea, şi cine a fost cumpărătorul. Lucruri eminamente delicate. Delicate, pentru că ar fi descope­rit ceea ce s’ar putea numi profilul moral al regimului. In adevăr, îm­prumutul de stabilizare este o nece­sitate pentru ţară. Aşa se afirmă- Noi nu suntem prea convinşi. Pen­tru simplul motiv că un împrumut de stabilizare e bun atunci când sta­bilizarea se poate face efectiv. Dar operaţia apare îndoelnică cu succes astăzi, când bugetul ţării este evi­dent deficitar, şi când balanţa plă­ţilor e numai artificial activă. Aceas­ta e însă o problemă pe care o vom desbate în timp util. Astăzi, aşa se spune, împrumutul de stabilizare e o necesitate imediată. Să zicem. Sunt însă necesităţi ime­diate şi afacerile cari se fac în ju­rul acestui împrumut? Iată, noi am isbutit să arătăm că o speculă în­tinsă se face la Paris cu­rentele ro­mâneşti cari urmează a fi revalori­zate, — şi că de această operaţie nu sunt străini oameni ai regimului. E mai departe îndeobşte cunoscut în bursă că unul din cei mai proaspeţi deţinători de acţiuni Banca Naţiona­lă, care a realizat diferenţe de şase­­zeci de milioane lei în câteva săptă­mâni la aceste hârtii, joacă un în­semnat rol oficial în tratativele îm­prumutului. Plecarea d-lui Barbu Ştirbey în străinătate nu e pe de altă parte, lispită de legături cu diverse avantagii. In sfârşit — deşi s’ar pu­tea continua — să mai amintim că marile scăderi înregistrate în ulti­mele zile la bursa efectelor, şi cari au dat operaţiilor un caracter de panică, nu sunt străine de anumite svonuri despre dificultăţile grave ale împrumutului, — svonuri por­nite uneori din cercuri apropiate re­gim­ului, şi a căror seriozitate şi sens se precizează prin ştirea, aproa­pe publică astăzi, că un personagiu liberal ar fi cumpărat, în scăderea aceasta, hârtii pentru circa 10.000 lire sterline. Afaceri deci. Nu e permis? Ba da- Dar cu anumite condiţiuni. Este permis unui bancher să profite de anumite contoneturi pentru a face lovituri de bursă. Marea avere a Rotschilzilor se datoreşte — după cum se spune— faptului că şeful ca­sei a fost la un moment dat în mă­sură să utilizeze o informaţie poli­tică pe care a deţinut-o înaintea al­tora. Dar Rotschild era bancher. Iar dacă acum câţi­va ani s’a ridicat îm­potriva lui Take Ion­escu acuzarea că şi-a îmbogăţit partizanii, comuni­cându-le din vreme cursul la care se vor schimba coroanele — cu atât mai mult se poate obiecta regimului de astăzi că se sprijină pe oameni cari utilizează în folosul personal informaţii pe cari le deţin prin ca­lităţile lor oficiale. Sistemul a fost practicat în chip constant de partidul liberal, asta e drept. Dar asta nu creiază privile­giul de a continua cu aplicarea sis­temului în virtutea... precedentelor. Faptele acestea desemnează un pro­fit moral, care face parte integrantă din regim. Suntem de acord cu el, suntem de acord și cu persistența guvernului. Avem însă impresia că asistăm la ultimele manifestări ale sistemului. Lichidarea totală va mătura și a­­ceastă categorie de profitori. Va tre­bui să o măture. Literatura română în italia ţile criticei. Ajunge, astfel la recon­stituirea completă şi organică a o­­perii şi autorului. Articolele sale a­­supra literaturii române sunt de două ori preţioase: 1) pentrucă do­vedesc informaţie, talent şi reflec­ţie; 2) pentrucă încadrează scriito­rul studiat în linia sa coresponden­tă din literatura universală, D. Grillo — alături de celalt harnic traducător şi larg­ înţelegător al li­teraturii noastre, Enzo Loreti, ală­turi de tovarăşii de învăţătură, Li­­lio Cialdeia, Mino Cilloco şi Nella Callini, toţi elevi ai cursului de limbă română —, aduce efective ser­vicii culturii şi literaturii noastre. Nu pentrucă scrie despre noi, ci pentrucă scrie informat, cu drago­ste şi cu multă înţelegere critică.­­ Articolul său asupra lui Caragia­le e o nouă dovadă şi o întărire a nădejdilor noastre, începând prin a trii folosindu-se de toate posibilită-l dovedi puţina încredere pe care tre Continuăm recenzia sumară a con­tribuţiilor tinerilor intelectuali ita­lieni la cunoaşterea culturală a Ro­mâniei. Fără îndoială, nu ne pu­tem opri asupra fiecărui articol, şi nu putem afirma că am cunos­cut toate articolele publicate în ju­rul acestei teme. Vom adăuga şi con­tribuţiile românilor, pentru a în­tregi icoana. Unul dintre cele mai recente şi mai frumoase studii se datoreşte a­­celuiaş Alfredo Grillo care a scris Viaţa şi poesia lui M. Eminescu. De data aceasta, analizează opera lui Caragiale: La vis comica di Gara­­giale (II Lavoro d’Italia, 25 Maiu). D. Grillo îmbină intuiţia artistică a unei opere cu înţelegerea ei filoso­fică. Caută în fruntaşii literaturii române realizarea tehnică şi miezul filosofic. Izbuteşte să circumscrie personalitatea celor «mari» ai nos­buie să o arătăm teoriilor comicu­lui — d. Grillo surprinde specificul comicului caragialesc în abaterea lui de la tipurile universal comice: avarul, mizantropul, adulterul etc. «Caragiale nu are nici o teză de de­monstrat, nici o definiţie de dezvol­tat, nici un tip pe care să întemeie­ze, până la incarnaţie, culmea unui defect sau a unui viciu universal întâlnite în societate. Comicul său izvorăşte cu sinceră puritate din toată felurimea situaţiilor, din com­plicaţiile cele mai neaşteptate de psihologie individuală şi colectivă. Râsul se porneşte de pretutin­deni, dintr’o slăbiciune ireductibi­lă şi dintr’o naivitate nătângă, din grosolănia unui gest ca şi din ca­lamburul echivoc al unui cuvânt, din prostia minoră a unui defect ca şi din insipidul unei virtuţi, pen­trucă societăţii îi place să-şi exer­cite râsul şi asupra virtuţilor şi a­­numitor aspecte ale lor. Caragiale înfige rădăcinile comediei sale în omul întreg, fără schematisme şi fără fracţionamente interioare, fe­mul care poate fi tratat fie de co­medie fie de tragedie, omul în in­finitele, variatele, neaşteptatele sa­le manifestări. Goliţi acest om de orice seriozitate interioară, de ori­ce conştiinţă morală şi de orice su­praveghere a cuvintelor şi artelor, picuraţi în plăpânda sa conştiinţă o doză bună de stupiditate respon­sabilă şi prezumţioasă — şi veţi a­­vea tipul comic al lui Caragiale, care, pus fiind în anumite situaţii şi într’o anumită societate pare să aibă deja în sine elemente suficien­te pentru a se vădi ridiculă , sta­bileşte în comediile artistului nos­tru o atmosferă de irezistibilă co­­micitate. Iar societatea româneas­că, în care trăiau în perfectă ar­monie asemenea ţipi, se oferea o­­portun pentru a fi luată în batjo­cură». Continuând, d. Grillo analizează succint situaţia cultural-politică a Ţării Româneşti în epoca lui Cara­giale. Caracterizează pe Caţavencu, pe d. Leonida, pe Rică Venturiano. Apoi, dovedeşte independenţa artei lui Caragiale de circumstanţele is­torice, de orice catalogare etică sau definiţie preconcepută. Din neferi­cire pentru necunoscătorii limbei române, Caragiale este şi un crea­tor de expresii intraductibile, deo­sebit în acest aspect de Plaut, de Moliére, de Kleist. • Un alt cunoscător de limbă, isto­rie şi cultură românească, d. Lilio Cialdeia, a închinat mai multe stu­dii şi articole frumoasei cărţi a d-lui Iorga: Italia dei Romeni. Cel dintâi e La nuova opera di Nicola Iorga (II Lavaro d’Italia, 20 Apri­lie). Urmează apoi­­ rapporti italo­­romeni nell’opera di N. Iorga în «Mattino» din Napoli. O volumi­noasă recenzie asupra aceleiaşi sin­teze publică în L’Europa Orientale. Tot d. Cialdeia — de la care aştep­tăm numeroase şi preţioase tradu­ceri ce se află în lucru — a publi­cat în Construire un fragment din opera lui C. Kiriţescu, sub titlul­­de «La Romania nella grande guerra». Enzo Loreti, traducătorul lui Bră­tescu-Voineşti, a tipărit Ombre e luci în revista «Due lire di no­­velle» (Roma). Iar d. Nino Cilloco: L’Italia e la letteratura romena în «Mattino» (Napoli). In Impero (Roma) d. Mir­cea E­­liade continuă seria Medaliilor ro­mâneşti; Hajdeu a apărut în 8 Mai; Spătarul Milescu, Cantemir, vor apare. In Lavara d’Italia din 18 Maiu, Mircea Eliade publică o primă sin­tetică: La letteratura romena con­temporana, schiţând profilele lui Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Teo­­doreanu, Cezar Petrescu, Gib. I. Mi­hăiescu, Em. Bucuță, Minulescu, Arghezi, Maniu, etc. De acelaș, un studiu mai larg asupra prozei con­temporane, va apare în La Nuova Antologia. ------xxooxx- Vineri I Iunie 9928 Reflecţii apoase Ce însemnează aceatstă apă pe care cerul o toarnă fără întrerupe­re în vinul nostru şi aşa de sălciu? In fiecare zi plouă, violent sau prin sită, după capriciu şi între parde­siul impermeabil şi umbrelă n’avem decât libertatea alegerii. Să fie un aperitiv, destul de agreabil, pe care Providenţa ni-1 serveşte înaintea banchetului celui mare al morţii? E drept că nu se mai vorbeşte de cataclisme, cutremure, prăbuşiri în inima pământului­ In ziua de 7 Mai era sigur că vom dispare în neant. Dar nu s’a întâmplat nimic. De a­­ceea, înclinăm a crede că svolul ca­tastrofal a fost răspândit de gu­vern. Agenţii săi, aveau aerul de a i spune cui vrea să-i asculte: — «Ce se mai duc naţional­ ţără­­niştii la 6 Mai la Alba Iulia? Că a doua zi se scufundă pământul. Mai aveam un hop de trecut pe la finele lui August. II vom traver­sa, sperăm, şi pe acela cu bine. Dumnezeu n’are nici un motiv spe­cial să fie supărat pe România­ Mare şi să-i dorească peirea. De cele ce-i provoacă indignarea divi­nă, nu sunt responsabili decât doar câţi­va trpeleraţi. Ii predăm cu ini­ma uşoară tribunalului său suprem. • «The great season of Buca­rest» se prezintă lamentabil. In fiecare an, între finele lui Martie şi începu­tul lui Iulie, aveam câte­va săptă­mâni bucureştene în care provin­cia invada Capitala. Doamnele ve­neau să-şi împrospăteze garderoba de plajă sau de munte, domnii să respire aerul cabaretelor şi altor delectabile distracţii în plin aer... Era o vioaie forfoteală elegantă pe calea Victoriei şi la Şosea, restau­rantele estivale gemeau de clienţi, toate alcazalurile şi alham­brele cari au în ele ceva mai mult gali­­ţian decât spaniol, ofereau necta­rul uitării şi elixirul voluptăţii cu o generozitate care nu izbutea să satisfacă cererea. De rândul acesta ploaia din at­mosferă şi seceta din buzunare a reţinut pe toată lumea acasă. Gră­dinile de vară sunt pustii. Răzimaţi de mesele imaculate, chelnerii în frac par nişte coabe negre cari aş­teaptă clienţii cu mutre încrunta­te şi eziţi să treci pragul de frică să nu te ia la palme. Dealtfel, du­pă o modestă masă în centru, ieşi complect devalizat. Aşa zisele tru­fandale cari au îmbătrânit de mult sunt marcate cu preţuri exorbitan­te şi cerşetoria atinge proporţiuni neverosimile: pe lângă zecimala percepută în notă, chelnerul se ui­tă după un bacşiş suplimentar. Apoi piccolo-ul şi ajutorul lui, groomul, garderobierul şi şeful orchestrei care te urmăreşte cu vioara sub braţ şi cu arcuşul în bătălie, până în stradă. De aceia bunii provinciali cari nu se mai deranjează să vie la Bucu­reşti cu una cu două, fac bine ce fac.• Am avut o zi a mamelor, fiindcă şi Americanii au una la fel. Astăzi toate ne vin din America, afară de dolari. Dar mai bine că rămân a­­colo unde sunt, fiindcă-i preferăm în casele de fier din Broadway de­cât în buzunarele naţional-liberale. Mamele române merită un cult anual şi emoţionat, fiindcă este o dovadă de mare eroism civic să dai mielul vieţii unei noui victime a d-lui Vintilă Brătianu. De aceia, foarte multe persoane pe cale de a deveni mame, recurg în termen util la anumite procedee, tot aşa de ex­peditive ca extracţia unui dinte sau a unei unghii incarnate. Este­­o nouă industrie, care face fericirea unei întregi categorii de praticie­­ni şi mai puţin a bietului galant complice fără să vrea la o crimă pe care sodul penal o urmăreşte cu se­­veritate fără s’o poată stârpi şi care într’o bună dimineaţă se pomeneş­te cu o misivă în gustul acesta: — «Trimite-mi urgent 20.000 de lei pentru...» Şi nesigur de o paternitate hazar­dată, dar în fond oarecum măgulit, plăteşti. Şi un nou înger ia calea paradisului. Altminteri, putea deveni minis­tru de interne sau censor. Mai bine în găleata cu lături. Cadet Roussel Zile vesele Republica gazetăriei româneşti va deveni iarăşi Arcadia ferice de odi­nioară? Două evenimente ne îndrep­tăţesc să clădim cele mai tranda­firii speranţe pentru ziua de mâine. Mai întâi ziariştii închişi la Jila­va au fost eliberaţi. Pe furiş, pe ne­gândite, când nimeni nu se aştepta, după ce Curtea de Casaţie în cău­tarea unui text de lege care să în­găduie cu o zi mai de­vreme repa­rarea unei nejustificate violenţe, a preferat să nu-l găsească. D. Duca este omul surprizelor re­zervate altora. Sperăm că cu aceiaşi bravură va primi pe cele rezervate d-sale. Oricum, după o detenţiune de a­­proape o lună, confraţii noştri au fost redaţi libertăţii... scrisului. Nu ştim cu ce gust se vor mai apuca de lucru.... Ziarişti de bună calita­te, au eroica elegantă să nu se plân­gă de regimul îndurat în cazemate, la zece metri sub pământ. Că au su­ferit de lipsă de aer şi de lumină, de condiţiuni higienice deplorabile, că au ieşit cu vederea slăbită şi cu membrele înodate de reumatisme, iată ce interesează foarte puţin pe cei cari i-au trimes acolo, cu dezer­torii, cu falsificatorii de acte publi­ce, cu dilapidatorii şi cu acuzaţii de pederastie să ispăşească vine ine­xistente. Presupunem că vor fi destul de prudenţi ca să-şi amâne resentimen­­tete până după prăbuşirea actualu­lui guvern. Va veni pentru ei şi pentru noi o zi a răfuelilor, pe care o prevedem memorabilă. Tot în legătură cu duioasa solici­tudine a guvernului Brătianu pen­tru presă, se spune că săptămâna a­­ceasta se va ridica cenzura. Regimul de teroare sub care am trăit, ne va dispune oare ca să gus­tăm cu o mai intensă voluptate li­bertatea regăsită? Oricum, proastă socoteală își fac cei cari-și închi­puie că prin asemenea regimuri de duşuri ecoseze îşi vor asigura o e­­ternă recunoştinţă din partea noas­tră. Trebuie să vedem in această tar­divă trezire la realitate, un indiciu că zilele guvernului sunt număra­te? Totdeauna liberalii în preajma abandonării puterii au suspendat măsurile aşa zise excepţionale. «­C’est mourir en beauté» din par­tea unor indivizi cari au trăit ca nişte porci. Se afirmă că evenimentul na­şării cenzurii va avea loc de unde ce împrumutul va fi fapt îndepli­nit. Premierul ţine atunci cu orice preţ ca toată lumea să fie veselă? Evohe Bache! Pregătiţi-vă coroane­le de mărgele, lumânari cu de ceară şi arvuniţi trăsura din vreme, fiind­că cei cari au jefuit miliardele sta­tului sunt în stare să vă lase să vă întoarceţi de la cimitir pe jos. Alexandru Kfiriţescu ■ —XXOOXX-----------­ --------0X0——

Next