Cuventul, iunie 1929 (Anul 5, nr. 1475-1504)
1929-06-11 / nr. 1485
ANUL al V-lea. No. 1485, REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI, BUL. ELISABETA 12, Et. ÎL TELEFON: 1378/10 REDACŢIA 378/ 9 ADMINISTRAŢIA Fondator: TITUS ENACOVICI Director: NAE IONESCU S3 Publicitatea ziarului concesionată exclusiv SOCIETĂŢII GENERALE de PUBLICITATE CAROL SCHULDER și S. BERGER Str. Eug. Carada (fost Karagheorghevtdl 9), telefon 3NI/14. Regenta şi „reţinea“! Marea luptă împotriva reformei administrative impusă de necesităţile unui stat modern şi de ideologia partidului naţional-ţărănesc, la început. Ea se poartă deocamdată în culise, şi utilizează arme clandestine. O discuţie deschisă, în care să se înainteze argumente şi să se ofere soluţii, nu vedem încă. Ştim însă că «toate măsurile au fost luate pentru ca această lege să nu treacă». Se afirmă chiar, lucru eminamente necuviincios, că înalta regenţă ar refuza să iscălească decretul de trimitere a proectului de lege respectiv în discuţiunea camerelor. Ca şi cum cineva poate fi informat valabil asupra intenţiunilor regenţei. Se mai afirmă însă că acest proect ar putea totuş deveni lege, dacă guvernul actual ar consimţi la anumite modificări. Iar între aceste modificări se indică în primul rând renunţarea la regiune. Cu alte cuvinte, nimeni nu s’ar opune la înfăptuirea reformei administrative, dacă această reformă ar semăna cu proectul de lege al... partidului liberal. Pentru că asta însemnează acele «anumite modificări» în cari se cuprinde renunțarea la regiune. Nimeni nu s’ar opune. Cine, nimeni? Opoziţia liberală sau averescană? Această opoziţie ar fi, de sigur valabilă, dacă ea s’ar face în numele ţării. Dar vedeţi, ţara s'a pronunţat de abia la începutul iernii trecute, şi nu e nici un motiv să se creadă că indicaţiunile ei ar fi astăzi altele. Dacă însă nu vorbeşte în numele ţării, cu ce îndreptăţire ridică proteste opoziţia! In numele competenţei? Este puţin. Competenţa liberală, ca şi cea avereşeană, ne-au dus la situaţia actuală. In numele unui progrm? Se poate. Numai că programul liberal e un program oarecare, între toate programele posibile. Iar naţional-ţârăniştii au şi ei unul, care în momentul de faţă prezintă asupra celui liberal cel puţin un avantagiu: că întruneşte sufragiile ţării. Prin urmare în nici un fel, şi pentru nici un motiv opoziţia naţionalilor şi avereşpanilor nu poate fi astăzi un element de orientare în viaţa noastră publică. Şi nu în numele ei se poate cere naţional-ţărăniştilor să renunţe la ideea de regiune, care e fundamentală reformei administrative actuale. Cine atunci poate intervenit Regenţa? Nici ea — Regenţa reprezintă pe rege, — iar în regimul nostru regele domneşte, dar nu guvernează. Regenţa nu are deci în nici un fel dreptul de a impune guvernului un punct de vedere în conducerea treburilor publice, atâta vreme cât există prezumţia că guvernul posedă încă încrederea ţării. Nu este mulţumită regenţa cu o anumită concepţie a guvernului? Singura cale care-i stă la dispoziţie este să facă o nouă consultare a ţării. Atât. Ea însă nu poate şi nu are dreptul să facă vreo presiune asupra guvernului, pentru că ea nu poate — fără uzurpaţiune — să-şi substitue voinţa ei celei a ţării; şi nici nu are, prin natura ei pozitivă, putinţa de a vorbi în numele naţiunii, care e o prerogativă regală de natură mistică. Emcţiunea consiliului de regenţă nu poate depăşi în nici o direcţie atribuţiile unui preşedinte de republică; ca atare regenţa nu are voie să se comporte nici ca un rege nici ca un dictator. Dacă e tare, şi dacă vrea să procedeze în deplinitatea puterilor cu care l-a investit ţara, guvernul d-lui Maniu trebue să amintească respectuos, dar ferm acest lucru în loc înalt. Din acestea urmează că atâta timp cât guvernul d-lui Maniu se bucură efectiv de încrederea ţării, nimeni nu-i poate cere valabil să renunţe la un punct din programul său, oricât de extremist ar fi el. Iar în speţă, acest guvern nu trebue să renunţe cu nici un preţ la concepţia care stă la baza reformei administrative şi care se concretizează în «regiune». Nu putem accentua îndeajuns acest punct de vedere pe care guvernul trebue să-l înţeleagă şi să şi-l însuşiască. Eu îmi dau seama că chiar între naţional-ţărănişti ideea regiunii nu are aderenţe suficient de puternice. Este însă o greşeală. La baza căreia stau două fapte: de oparte o lipsă de înţelegere pentru ideologia naţional-ţărănistă, de alta — de ce să nu spunem lucrurilor pe nume antipatia pe care o inspiră unora d. Stere, care este deocamdată stegarul ideii de regiune. Aş vrea să atrag stăruitor atenţia adevăraţilor naţional-ţărănişti că persoana d-lui Stere nu trebue să aibă nici un rol în această chestie. Oricum ar fi sentimentele pe care d-sa le inspiră, ideea de regiune este bună şi esenţială doctrinei naţional-ţărăniste. Ea trebue deci sprijinită din răsputeri. Fără ea, reforma administrativă poate fi cel mult o perfecţionare technică, dar nu o adevărată reformă, care să îngădue desfăşurarea forţelor vii ale ţării în cadrele lor reale. Va avea guvernul dificultăţi? Se poate- Dincolo de guvern e partidul. Iar ceea ce are de făcut partidul vom spune-o cu alt prilej. Nae Ionescu DUMNEALOR Aceşti domni din comisiunile Camerei cari au primit dela guvern misiunea de a «rectifica» budgetele diferitelor ministere, au început prin a scoate fum pe nări şi au luat atitudini atât de necruţătoare şi de sanguinare, încât se părea că vor face ravagii printre budgetivorii de toate categoriile cari congestionează administraţiunile publice. Guvernul începuse să se teamă de consecinţele unei astfel de frenezii şi membrii mai importanţi ai cabinetului au primit misunea de a interveni, fiecare pe lângă cunoscuţii şi protejaţii săi din comisiuni pentru ca opera acestora să nu se transforme într’un masacru general. Dar de îndată ce au luat în primire dosarele cu cheltuelile fiecărui departament, ei au început să purece capitolele budgetare, zelul nouilor Torquemada s’a potolit ca prin farmec. Mai întâi de funcţionarii de carieră, ca şi de cei cu cinci ani vechime — imposibil să te atingi. Se opune statutul funcţionarilor şi apoi e imprudent să stârneşti prea mult supărarea «Viitorului». Dintre diurnişti, cei mai mulţi sunt înduioşătoare personagii, incapabile de a-şi câştiga existenţa altfel decât nefăcând nimic. A-i suprima, înseamnă a dovedi o flagrantă lipsă de umanitate■ Apoi, ar însemna o primejdie incalculabilă pentru ordinea publică şi pentru forma de stat actuală, să asvârli pe drumuri două sute de mii de cetăţeni, cari din pacinici şi loiali supuşi ai Majestăţi Sale Mihai s’ar putea preschimba peste noapte în redutabile elemente revoluţionare. Foamea este un rău sfătuitor şi Moscova, care trăieşte cu ochii aţintiţi asupra stărilor dela noi, ar fi nespus de voia să să înregimenteze în coloanele sale de asalt pe sinecuriştii români asvârliţi pe drumuri. Cu acest argument peremtoriu mi-a închis gura un foarte important personagiu, preşedinte al tineia din comisiunile parlamentare, fost şi viitor raportor de budgete, etc... Trebue să adaug că pe lângă calitatea sa de reprezentant al Naţiunii, personagiul acesta mai este membru în vreo zece consilii de administraţie, că veniturile sale anuale se urcă la câteva milioane de lei. Şi este înfocat ţărănist pe deasupra — ceea ce nu împiedică nimic — dimpotrivă. Un stomach mereu plin şi nişte meninge aburite de alcooluri scumpe, îl dispun fără îndoială la o largă indulgenţă pentru tot ce nu jigneşte interesul său imediat. Nimic ca o digestie copioasă nu te face să vezi lumea în culori trandafirii. De aceia, manstietudinea acestor domni este firească şi explicabilă. Rezultatul «verificărilor» şi «rectificărilor» dumnealor, va fi că în locul celor două sau trei miliarde atât de trâmbiţate, quantumul economiilor realizate la budgetele diverselor ministere va fi de maximum... trei sute de mii de lei!... Oricum, dacă guvernul ţinea într’adevăr să taie în carne vie şi să facă operă de salvare a finanţelor publice, trebuia să numească comisiuni alcătuite dintre noi, nenorociţii de contribuabili români, cari din mizeria şi foamea noastră întreţinem sutele de mii de trântori budgetari. Noi am fi ştiut cum să procedăm. Alexandru Kiriţescu ——=□=— —-------------------- De-o bucată de vreme d. Vintilă Brătianu — însoţit de d. Duca, are grijă să anunţe «Viitorul» de câte ori se deplasează d. Vintilă Brătianu — procedează la reorganizarea partidului liberal. Reorganizare necesară, cu atât mai necesară cu cât nu s’a făcut dela războiu încoace nici o organizare or consultarea elementelor locale, Ionel Brătianu, conducând partidul fără preocupări electorale, iar d. Vintilă Brătianu moştenindu-l la guvern fiind, aşa că nu s’a putut ocupa de forma lăuntrică a partidului. «însoţit de d. Duca» Faptul că d. Vintilă Brătianu merge în provincie, la reorganizarea partidului «însoţit de c. Duca» nu e o întâmplare. D. Vintilă Brătianu îl ia pe d. Duca după d-sa spre a-l solidariza la măsurile pe care le ia. Cum d.Vintilă Brătianu va pleca în curând în străinătate, vrea să lase în urmă o situaţie clară în partid şi să curme posibilităţile de schimbări care să-i facă surprize. Congresul va avea lec în Septembrie ...Surprize la congresul partidului, care va avea loc la finele lui Septembrie. Congresul acesta, care trebuia să aibă loc în Martie, dar s’a amânat pentru toamnă, va avea sarcina de a ratifica şefia d-lui Vintilă Brătinu, şefie care până acum, formal, n’are confirmarea din partea partidului, iar de fapt, are tocmai contrariul după multe manifestări, împotrivirea partidului. Va confirma partidul şefia d-lui Vintilă Brătianu? Chestiunea care rămâne mereu actuală e aceea de-a se şti: a renunţat d. Duca la a lua şi formal şefia partidului, a cărui conducere de fapt şi-a putut însuşi cu interr-'-’-tr'* Şi a renunţat d. Vintilă Brătianu de-a creşte pe d. George Brătianu pentru şefia partidului (despre care acum câteva luni afirma sus şi tare că trebue să fie a Brătienilorl), ca să fi renunţat şi d. Duca la detronarea actualului şef? Se pare că d. Duca s’a resemnat să nu pună chestiunea atâta vreme cât nu i-o va pune d. Vintilă Brătianu. In orice caz, înainte de congres se va şti precis care e situaţia la conducerea partidului liberal, adică în ce constă obligaţiile reciproce, în schimbul ratificării fără discuţii, nici surprise a şefiei d-lui Vintilă Brătianu. ANCHETE POLITICE REORGANIZAREA PARTIDULUI LIBERAL Congresul va avea loc în Septembrie. Va confirma el pe d. Vintilă Brătianu ca sef 1 D. VINTILĂ BRATIANU V. I G. DUCA intre primejdia comunistă şi ordinea noastră naţionala O nouă interpelare anticomunistă s’a iscat de pe băncile senatului, liberală şi ortodoxă, prin glasul d-lui general Moşoiu. Specialistul partidului liberal până acum în materie de bolşevism era d. G. Tătărăscu; materia a trecut pe cale de exosmosă, dintr’o interpelare patriotică activă într’o alta preventivă, în domeniul de fost militar al d-lui general Moşoiu, şi faptul a fost reazat în cuvinte şi peroraţii desfăşurate în jurul tulburărilor de la Oradea Mare. Evident că există şi la noi, ca în toate părţile, o problemă a propagandei comuniste, şi a acţiunei acestor profeţi interesaţi sau numai rătăciţi ai paradisului lui Stalin. Liberalii au făcut, pentru a atrage luarea aminte a publicului şi a facorilor cu răspundere asupra ei, tot ce omeneşte le-a fost cu putinţă. Şi, datorită acestei acţiuni, publicul a fost lămurit, dar în acelaşi timp şi problema comunismului la noi a făcut progrese pe care altfel nu le-ar fi putut realiza nici într’un fel. Amatorii de noutate şi de subvenţie au aflat astfel deja liberali lucru, de care ei habar lui avuseseră, că pot constitui eu agitaţiile lor, o primejdie şi, ca atare, adresându-se documentat forurilor cunoscute de ei, au determinat augmentări de retribuţie, intensificări în propagandă şi lărgire de acţiune clandestină. Nu e mai puţin adevărat, totuşi, că partidul liberal era cel dintâi chemat să se alarmeze de o atare chestiune. Structura lui economică, cu ramificaţii în toată industria ţărei româneşti, îl punea direct în contact cu împrejurările în care pot lua naştere nueltele comuniste. Bolşevismul îndrertându-se în special spre muncitorul industrial se făcea, implicit, vizibil în primul rând de către reprezentanţii partidului liberal. In faţa alarmei liberale se ridică concepţia contrară a naţional ţărăniştilor. Aceştia, la rândul lor, veneau cu experienţa şi cu convingerea masselor pe care s© sprijineau. Şi, fireşte, nu se poate vorbi de o primejdie bolşevică în mijlocul unei populaţii agrare, avându-şi fiecare ins pământul lui, şi, deci, în esenţa ei conservatoare şi agresivă faţă de încercările şi de experienţele turbulente de aiurea. Lucrul acesta l-a evidenţiat d. Vaida Voevod în răspunsul dat de d-sa d-lui general Moşoiu. Adevărul astfel constatat de ministrul de interne al ţării, şi experimentat de alegerile libere din tot timpul guvernării actuale, lasă problema, din punct de vedere al ordinei noastre stabilite, comunismului pe un plan cu totul secundar. Din punct de vedere liberal însă chestia comunismului poate să-şi păstreze o necontenită actualitate. Nu este, într-adevăr, tot acelaşi lucru proporţia celor câteva mii de comunişti care vor fi existând în tot cuprinsul ţărei, raportată la numărul muncitorilor din fabricie şi din industriile mai mult sau mai puţin liberale, şi apoi a aceluiaşi număr de comunişti raportaţi la cele optsprezece milioane de locuitori ai ţărei, ţărani, în covârşitoarea lor majoritate, cu pământul lor, ostili comunismului şi ideilor vânturate de el, conservatori, toţi, prin firea însăşi a lucrurilor-Amănuntul acesta nu trebue niciodată uitat când o voce liberală vorbeşte de primejdia bolşevismului. E omul care vede cu proporţii mărite un fast din pricină că a redus proporţiile celorlalte categorii de fapte înconjurătoare şi determinante la un punct specific de vedere şi de observaţie. De pe şantierele unui partid se poate vorbi de o primejdie bolşevică; ea însă dispare în perspectivele uriaşe ale celor două laturi ale Carpaţilor. Aiei poporul românesc şi-a spus cuvântul lui de ordine, şi a pecetluit definitiv cu el soarta agitaţiilor sterile a agenţilor comunişti de la noi. N. Davidescu D. GRAL TRAIAN MOŞOIU /Marţi II Iunie 1929 DESPRE CETITORI Problema cetitorilor: dificilă, insolubilă şi permanentizată pentru literatura românească, îmbelşugată în suggestii, în posibilităţi de discuţie, problema cetitorilor stăruie — pentru scriitori — ca un infern podit cu cele mai bune intenţii. Intr’adevăr, «cetitor» — în faza actuală a difuziunei ideilor la noi, — exprimă mai cu seamă echivalentul unui ceva supraterestru. O noţiune care va fi mărturisind aiurea o realitate, dar, la noi a fost adoptată ca emblemă, ca firmă sonoră. Dece n’am mărturisi adevărul pur, fără înconjururi! Cetitorul din massă, mai ales, e un miraj scriitoresc. «Cetitori» înseamnă—atunci când există şi se animă — o cantitate X de cetăţeni pestiferaţi de snobism. Cari afectează un viciu îngăduit — viciul pomenit de Valery Larbaud — cultivat în şcoli şi academii: cetitul. Şi totuşi, undeva, ascunşi prin provincii trebue să existe — cu siguranţă că există! — cetitori veritabili. Sunt însă, din nenorocire puţini, rămân obscuri, fiindcă nu reclamă subvenţii de la Stat, pentru truda lor. Sunt fără îndoială, şi la noi, cetitori otrăviţi de pasiune. Căci, oricât de paradoxal ar părea, cultura trebuie înţeleasă deapururi ca o otravă ce înveninează lent plăcut. Un vis cultivat e o fiinţă alterată ce aparreauitate cu un peisaj de vis. Deaceia, în neclintirea cotidianului, fără circuitul de înaltă frecvenţă ce sdruncină mintea trândavă nu se iscă atmosferă prielnică de cultură. Cetitor şi autor trebuie să comunice: o punte invizibilă de miresme şi bună înţelegere se întinde intre ei. îmi amintesc de o scenă semnificativă — aplicabilă în cazul de faţă — din romanul Battling Malone de Louis Hemon. Battling irampiomil imbatabil britanic e ispitit să se bată cu şampionul Franţei pe pământ francez. Battling e un boxeur forte; se simte dintru început, de cum păşeşte pe ring, biruitor. Dar asistenţa — care nu mai e aceiaş ca la galele de box londoneze — emană un fluid vrăjmaş. O vrăjmăşie nedesluşită şi inexplicabilă se înalţă din arenă împotrivă-i. Simte că nu mai are de luptat cu un singur om, ci cu spiritul demonic al colectivităţii aţâţate împotrivă-i. Cade înfrânt, nu nu de îndemânarea pumnului vrăjmaş, ci urmărit de umbre fierbinţi, cari iradiază o toropeală moleşitoare. Un învăţământ adevărat şi cert se poate conclude: autorul român asemenea lui Battling Malone predică de pe amvon unei mulţimi absente, în faţa indiferenţei ce-l copleşeşte. Scriitorii exultă când descoperă existenţa unui contingent de 5000 cetitori — şi află că sunt cărţi ce au atins un tiraj de 15.000 de volume, în câţiva ani. La ce se reduce personajul legendar: cetitorul! Din mulţimea confuză, ca orientare şi gust s’ar putea desluşi trei categorii: una, amorfă, blajină, care nu cunoaşte autori, ci urmăreşte intriga; a doua, autorii între ei; a treia, în sfârşit antipatica categorie a lectorilor subţiri cultivaţi. Categorie blazată, care nu ceteşte româneşte, încredinţată că în această limbă mitocănească, de sunete grele şi cuvinte nedibace nu se pot compune cărţi pe gustul ei subţiat. Nu citeşte româneşte îl ocoleşte pe Odobescu, Anton Pann, Arghezi, Galaction şi alţi câţiva şi ai crede că preferă pe Rabelais, Claudel, Dostoievski, Rilka... Urmăreşte-i atent, prietene: poartă în creer numai melasa senzaţionalului franţuzesc.. Să fim drepţi totuşi: adevăratul popor românesc nu ceteşte încă. Miasmele indiferentei citadine se vor risipi cândva. Atunci când massele emancipate vor limpezi viaţa culturală a ţării — prin simpla lor râvnă. Şi — vă rog să credeţi —că nu e un deziderat utopic. Cetitorii vor exista cândva şi la noi. Cetitori animaţi de dragoste şi pasiune. Ion Calisgăru LBSÎni! Zadarnic veţi încerca să vă mai opriţi, de câteva zile încoace, pe bulevardul Elisabeta, la locul pe care î l ştiţi ocupat de văcsuitori în nădejdea că, prăfuit de o circulaţie desfăţată, de nisipul şi molozul lucrărilor de tramvaie şi construcţii, la tot pasul şi la orice oră din ziuă, vă veţi putea acorda, pentru câteva minute, măcar, un lustru efemer. O aglomeraţie puţin obişnuită, ţipete, ordine şi în mijlocul vacarmului, alături de scaunele şi micile tarabe, îngrămădite de peste grămadă, văcsuitorii, speriaţi mizeri şi în majoritatea lor infirmi, obligaţi să evacueze trotuarul, numaidecât, fără de nici o amânare, aşa cum d. comisar trimes de la Poliţie şi Poliţia îndemnată de Primărie au hotărât într’un efort de cugetare edilitară — iată spectacolul rar pe care-l puteaţi vedea acum câteva zile. Pentru ca, desigur, ceea ce voesc să întreprindă şi să statueze onoarţii noştri edili este estetizarea Bucureştilor, cari nu mai pot suporta tabloul paşnicilor nomazi ai periilor şi cremei de ghete. Că de breasla asta mizeră şi cuminte, fără să încurce pe trecători nici măcar, cât bicicletele cu trei roţi ale micilor sportsmani din preajma locului, împlineau, odată cu bucata de pâine ce şi-o câştigau în mod cinstit, un oficiu de reală utilitate socială, iată ce nu vor să ştie d-nii de la Primărie şi de la Poliţie. Cum, pe de altă parte domniile lor sunt oameni sensibili, în calitate de procurori şi alte grade ale umanităţii, cu care i-a onorat o mitologie politică generoasă, n’au venit, desigur, în persoană, să execute pe bieţii văcsuitori. Cum n’ar fi putut suporta cu inima uşoară lacrimile nenorocitei văcsuitoare care abia îşi mai prididea lacrimile cu şorţul şi nici ura din privirea invalidului de războiu căruia oficialitatea după ce i-a tocat plămânii, şi i-a fixat o pensie de mizerie îi ia acum şi mijlocul de existenţă onorabil cu care singur a supunit vitregia profitorilor războiului — au trimes pe comisar şi alţi agenţi de execuţie, mai tari de înger. E adevărat că la oarecare distanţă de «Boulevard» sunt câteva lustragerii, instalate, şi că d-nii edili şi d-nii de la poliţie se vor fi gândit că, în felul acesta, cetăţanul nu e lipsit de lustrul de rigoare. Cum se cunoaşte că d-nii care estetizează nu merg pe jos, prin praful Bucureştilor şi că nici nu s’au abătut vreodată prin lustrageriile instalate, cuiburi de insecte şi de jeg profesional. In cazul acesta n’ar mai fi luat Bulevardului caracterul lui, oriental dar cuviincios, al văcsuitorilor, când toată dimineaţa trotuarul din faţa cafenelei e înţesat de un public de bursă şi de samsari, care întrerup circulaţia şi pe cari nu i-ar putea pune să dea un pic de lustru. Perpessicius (Citiţi continuare înpag. ll-a). VOINICII ----Organizarea tineretului român în cete de voinici întreprinsă de «Chemarea» din Cluj a suscitat varii cometarii în presă şi în parlament. Opoziţia, fricoasă sau interesată, vede în aceste formaţiuni ale tineretului nuclee revoluţionare, menite, după concepţia ei, să se opună la un moment dat forţelor organizate în stat. (Vezi anunţarea interpelărei d-lui deputat I. G. Duca). Manifestaţiei dela Blaj, unde s’au sfinţit primele steaguri ale voinicilor, i s’au atribuit proporţii alarmante şi, culori false. Am impresia că toată campania pornită pe această temă de opoziţie este lipsită la bază de bună credinţă. Căci într’o atare campanie susţinută tocmai de partidul liberal şi vai, şi de partidul poporului, trebue ori cum să distingem dela început o parte de calcul considerabilă, care depăşeşte datele reale ale problemei. Fără să discut însă oportunitatea manevrelor iniţiale cu acest prilej de opoziţia de toate nuanţele, voi căuta să lămuresc în mod sincer numai rosturile adevărate ale voinicilor aşa cum reies din program şi aşa cum le văd eu, înainte însă de a proceda la definirea caracterului organizaţiilor de voinici se cade a arăta că înjghebări asemănătoare există şi la alte popoare încă de multă vrme. Cehii îşi au «Sokolii» cari, încă dinainte de război, au cultivat în masse o politică de solidaritate naţională. Mai evident este caracterul de partid al organizaţiilor tineretului francez începând cu «Camelots du roi» (maurriasişti), «Tinerimea Patriotică», «Uniunea civică», fiecare cu rosturi bine încadrate în partidele reacţionare; apoi voinicii de stânga, diversele «Tinerimi Republicane» dirijate de d-nii Coty şi Marc Sagnier, precum şi puternicele «gărzi roşii» ale p. o. (vezi corespondenţa de la Paris a d-lui I. din Adevărul No. 13924 din 17 Main 1929). In Belgia sunt «miliţii antifasciste», iar în Germania «Reichsbannen-ii anticomunişti, în Italia fasciile şi în Ungaria faimoasele asociaţiuni patriotice de «levente» sau «bajtars», organizate şi înarmate de oficialităţi, desigur în scopuri nemărturisite. Dar chiar şi în viaţa poporului român din Ardeal am avut organizaţiuni de ale tineretului militând în politică încă din 1848 şi în numeroasele bătălii electorale din timpul activităţii partidului naţional român, până la revoluţia din octombrie 1918, când tinerimea română din Ardeal a format gărzile naţionale, cea dintâi armată a poporului românesc din Ardeal. (Vezi discursul d-lui prim ministru Iuliu Maniu rostit în Cameră în şedinţa din . . . ). Deşi aceste diferite tipuri de asociaţiuni tinereşti eşalonate pe ţări, n’au aceeaşi ideologie, totuşi există între ele o strânsă înrudire toate isvorâte din anumite situaţii politice, sociale şi economice speciale, având ca trăsătură comună necesitatea tineretului de a se încadra într-o disciplină spirituală unitară, prin care să se poată defini ca factor de acţiune şi progres Hotărât, tineretul de pretutindeni vrea să descindă în arena vieţii publice pentru a afirma o voinţă şi un ţel propriu. Tineretul român bine face că se concentrează şi el în organizaţiuni, în stare să reoglindească curentele de idei cari frământă societatea noastră. Şi cine i-ar putea găsi vreo culpă partidului care cel dintâi ar porni o sistematică acţiune de organizare a tineretului? Mai ales câtă vreme mişcarea aceasta s’ar menţine in legalitate şi nu ar leza moravurile. (Cu aceste rezerve organizarea tinerimei se poate concepe pe baze cât mai largi). • Trebue să constatăm aci că educaţia tinerimei noastre dela sate a fost până acum neglijată. Tocmai această sarcină de a face creşterea obştească a tinerei generaţiuni în spiritul tradiţiilor româneşti şi în cultul patriei şi-a luat-o asupra sa «Chemarea Tinerimei Române» pornind acţiunea voinicilor. Primul gând al tineretului intelectual Ardelean, după organizarea sa proprie, s’a îndreptat spre camarazii plugari, pentru a lega cu ei o tovărăşie de suflet menită să cimenteze unitatea şi solidaritatea neamului întreg. Iată cum defineşte statutul organizaţiilor de voinici, aprobat de conducerea partidului naţional-ţărănesc scopul lor, (art. 1 punct 3): a) Educaţia fizică a tinerimei şi de VICTOR CORNEA