Cuventul, septembrie 1929 (Anul 5, nr. 1567-1596)
1929-09-01 / nr. 1567
ANUL AL V-lea. — No. 1567, HtDAMIA J?1 AriMlNlb 1 KA J IA BUCURtȘTI, BIL. tLlSABhTA 12, Et. II TELktON .IV6/b nu^AU(U) 1378/ b AlimiMSTRAŢIA Fondator TITUS ENACOVICI Director: NAE IONESCU Publicitatea ziarului concesionată exclusiv SOCIETĂțII GENERALE de PUBLICITATE CAROL SCHULDER si S. BERGER ijtr. tujr. Carada (fost haragheorghevici, 9) Telefon 3x1/84 .*/* CantSnecu I Septembrie SS29 ■a» INTRE ŢARA ŞI OCULTA Deunăzi, la marginea scrisoriimanifest a d-lui L Petrovici, mărturiseam părerea că d-sa, dominat prea mult de trecut, exagerează, atunci când vorbeşte, cu o îngrijorare nefacuta, de o «primejdie liberală». Această superstiţioasă teamă o împărtăşeşte însă foarte multă lume, chiar din mijlocul acelora cari au participat la evenimentele premergătoare înfrângerii liberale şi izbânzii de acum un an a naţional-ţărăniştilor, şi cari sunt în măsură, cunoscând direct cele ce se pot urzi în culise, să nu se lase intimidaţi de agenţii semănători de panică ai partidului liberal. Este desigur o enormă greşală procedarea conducerii naţional-ţătrăniste care, victorioasă astă-toamnă, n’a mers totuşi până la capătul drumului. Putea atunci să taie pentru totdeauna poftele cari maşinează în umbră. Putea să pună o linie de demarcaţie netă şi precisă între trecut şi prezent, între vechile regimuri urzite pe deasupra voinţei ţării şi deseori şi a Coroanei, şi o nouă stare de lucruri, expresie nemagmiflată a mecanismului nostru constituţional. Dar nu ştiu ce slăbiciune sau ce neînţelegere a momentului tactic aşa de prielnic, au făcut să se compromită roadele minunate ale acestei izbânzi care putea să fie definitivă. Iată de ce deabia la opt luni de la instaurarea regimului celui nou, şoaptele prin colţuri au început, intrigile ţes pânzele lor de păianjen, fierbe cazanul Satanei, cum atât de plastic a formulat d. Iorga ceia ce se pune la cale în taină. Se vorbeşte de un guvern naţional, de o combinaţie Ştirbey, căruia ţărăniştii smulşi de d. Stere solidarităţii lor cu ardelenii, i-ar oferi un sprijin necondiţionat, de un cabinet al strigoilor politicei, şi câte alte înjghebări, unele mai verosimile, altele dea dreptul abracadabrante. Gazetele sunt pline de reportagii în jurul acestor tenebroase urzeli, cafeneaua vueşte de svonuri contradictorii şi fantastice, iar lumea, imensa mulţime care nu cere decât să fie lăsată în pace ca să muncească şi să-şi ducă traiul, e turburată în liniştea ei morală, e ţinută în aceasta stare de aşteptare, e mai ales lucrată pentru a fi familiarizată cu combinaţiile ocultei şi pentru a fi obişnuită cu toate incertitudinile. In felul acesta se încearcă a se creia in jurul regimului actual o atmosferă de nesiguranţă şi de provizorat, din mijlocul căreia el apare ca o jucărie în mâinile forţelor oculte. Ei bine, nu. Situaţia nu este aşa de tragică pentru guvern, precum o dramatizează gazetele sau precum au voi-o unii. Desigur intriga n a dezarmat. Mari naţiuni vinovate se ramifică până în sânul familiei naţional-ţărăniste. Oamenii cari de atâta vreme sau obişnuit să facă şi să desfacă totul în ţară, sau pus din nou pe lucru după ce sau recules din lovitura de măciucă de astă toamnă. Semnalat de veghe pe care, păstrându şi calmul, îi dădu zilele trecute de Iorga, îşi are rostul lui. Dar de aci până la panică e cale Chiar dacă primejdia e mai mare decât se spune, nimeni nu trebuie să se lase însă speriat Panica e preludiul derutei. Regimul naţional-ţărănist cu toată greşala iniţială despre care am vorbit mai sus, cu toate stângăciile lui de mai apoi. Cuoondiţiunile extrem de grele în cari a fost nevoit să activeze nu s’a dovedit incapabil de a stăpâni situaţia şi a ştiut să se păstreze ca exponent al ţării şi al spiritului cari a luptat împotriva vechei lumi. Din ceiace a îndeplinit până acum ca şi din caracterul pe care nu l-a pierdut de reprezentant al obşteştei voinţi, el îşi trage puteri de viaţă şi de luptă suficiente pentru a nu se lăsa aşa, cu una cu două, decapitat de forţele intrigei. Nu, pesimismul nu e justificat şi e şi primejdios. E starea de spirit a celor care se presimt învinşi inainte de luptat. Atenţi la cele ce se petrec în jurul lor, gata să dejoace o intrigă şi să dea o replică, solidari cu deosebire, naţional-ţărăniştii ca şi toţi câţi se socotesc alături de el luptători ai unei noui ordine spirituale şi politice, se cade să fie optimişti, adică dinamici, fiindcă numai astfel se creiază şi se pot cuceri izbânzile. Cu încredere deci în acest război în care sunt angajate forţele luminei şi ale întunerecului. Vladimir Ionescu De cătăva vreme, colegi bine intenţionaţi au ridicat prin presă chestiunea protecţiei animalelor. Fraţii noştri cai de tramvai şi surorile noastre pisicile de pe acoperişuri, au devenit obiectul unei solicitudini debordante. Campaniei începută, i s’a răspuns cu un noian de scrisori de îmbărbătare — „Mamăria lui Bijulică» şi «Papalica lui Azoreh aplaudă din toată inima iniţiativa, adaogă sfaturi extrase dintr’o solidă experienţă personală. Un interes universal s’a stârnit împrejurul lighioanelor de muncă şi de agrement, rumegătoare, behăitoare, lătrătoare, miorlăitoare, căutătoare şi ronţăitoare. Foarte frumos şi civilizat sentiment. Lux adăugat unei civilizaţii ajunse la apogeul ei de bună stare generală, higiena, confort. Când ai terminat cu oamenii, nimic mai firesc decât să descinzi la animale. Dar la noi ? Ne aducem aminte de faimoasa S. P. A. de dinainte de război, de reclama stârnită împrejurul ei, de apartamentele cu apă caldă puse la dispoziţia câinilor vagabonzi, de cochetele pălăriuţe de chil cu urechile afară, ale cailor de saca. Furia a durat un sezon, s’au strâns bani pentru scopuri filantropice, cari au avut soarta tuturor fondurilor cu destinaţune umanitară. Şi pe atunci mizeria nu colcăia la fiecare colţ de stradă, micii vagabonzi, copii părăsiţi, frunze veştejite purtate de vânturi prin toate şanţurile nu invadau grădinile publice, trotuarele, gropile periferice. Zilele trecute ministerul muncii s’a văzut silit să trimeată la urma lor pe micii olteni, precupeţi ambulanţi, din pricină că siliţi să trăiască în condiţiuni mizerabile, se tuberculizau pe capete, iar speluncile în cari dormeau câte douăzeci, unul peste altul, deveniseră focare de infecţie şi anticamere ale morţii. Nu sunt acestea prilejuri destul de puternice pentru ca sentimentalitatea publică să se emoţioneze mai curând decât de soarta câinilor ? Protecţia puilor de oameni nu trebuie să preceadă pe aceia a puilor de pisică ! Există leagăne, maternităţi, pentru noii născuţi. Dar pentru copilul de şeapte ani, nici o solicitudine, nici o milă. Abandonat de societate, devine micul paria sordid şi maltratat — nenorocitul ucenic, calfă, băiat de prăvălie, când găseşte un adăpost sau vagabondul pe care boala, foamea, mai târziu desfrâul, îl prind în ghiarele lor inexorabile. Protecţia animalelor... Să ne gândim întâi la oameni! Alexandru Kiriţescu ( Mânat de acelaş vânt folkloristic, ce bate şi pe la noi de câtva timp şi care ameninţă să devie un adevărat Crivăţ,— ca să întrebuinţăm o metaforă — te trezeşti de astă dată aruncat în mijlocul altui sat oltenesc. Ţinuturile îţi sunt cunoscute, şi atmosfera prietenoasă. Convorbirile cu băştinaşii se scurg acum, ca şi altădată, în monotonia aceloraş nevoi destăinuite şi alintate doar de speranţa promisiunilor. Te simţi mult stingherit, fiindcă tu dreapta porţi iarăş ponositul fonograf. încerci să-l recomanzi atenţi unei sătenilor. Ciudat, dar neatrăgător. Îi rogi să-ţi cânte; ei se ivesc La urmă arunci în plasă tutun şi băutură. Atmosfera se’ncălzeşte şi cân Jurnal folkloristic tecile se ivesc; iar tu, culegător, desluşeşti că şi aici «cauza folkloristică» nu va fi pierdută. Astfel, cu momeli crescânde şi curiozitate susţinută, ajungi a-i convinge să-ţi cânte cu aceiaş bunăvoinţă cu care ară. Iar fonograful, care în «oraş», alene se supunea vreunui Zavaido o periferie — convins că prin «romanţa» domniei sale, salvează prestigiul Muzicei româneşti, de astă dată, până în seară, cu resemnare eroică îşi anemiază toate bietele-i oscioare. Se zice că Alecsandri niciodată n’a ţinut mai mult la viaţă decât atunci când întorcându-se la Mirceşti, ducea cu sine «Mioriţa». Păstrând proporţiile — inutilă remarci dealtfel — şi deşi nu posezi exclusiv «Mumia» ai cutia cu fonograme, totuş acea micuţă turmă de «lăi şi bucătăi», îţi impun rezerve de posesor al unei avuţii. Ca atare — frizând ridicolul — te temi şi de frunzele pădurei prin care treci. Seara răsfoeşti notiţele cu detaliile verbale ce-ţi dădeau ţăranii în timpul înregistrării privitoare la origina cântecului, împrejurările în care-l execută eta Revezi mai atee preţuirile lor spontane făcute asupra frumuseţii melodiilor. Ai impresia că citeşti un tratat de estetică ţărănească, cu norme de-o atâta limpezime în judecată şi bun simţ, încât subit încerci o aversiune faţă de topurile» docte, cu ale căror norme căutai să descifrezi grămada asta de frumuseţe naturală. Aceasta fără a înţelege că directivele aride de până acum le găseşti cu totul opuse realităţei. Iţi lasă însă impresia unor artificiale flori de «ball», faţă de viaţa ce emană din aceste busuiocuri de gândire ţărănească. Spiritul găseşte de netă dată linia dreaptă a judecăţii cristalizată întrun cuvânt, şi simte o mare împrospătare că s’a mai destins din raţionamentul întortochiat al unei pagini, cu deslegarea pe cealalta. Găseşti planşa explicativă a descrierilor de până aici, şi care din «vina editorului» nu fusese anexată. Două pagini de slove, debitate de virtuosul cimpoier, te scutesc de optzeci, în cari analiza şi motivele creaţiunei artistice, termină cu «va urma». Sau poate ponosul aruncat asupra frumoaselor tipărituri de norme savante, este nedrept îndoiala, de-a fi încercat să descui o poartă de ogradă, cu o complicată cheie a unui minuscul Wertheim, începe să-ţi dea ghes. Oricum ar fi nedumeririle ce nasc rămâne totuş clar, că asemenea preţuiri, ce închid în ele normele estetice ale ţăranului nostru, privitoare la muzică în cazul de faţă — manifestările artistice ale satului nelimitându-se numai aci — n’ar trebui să constitue numai «simple fişe» indispensabile unor cercetări etnografice, sau consolidărei unor teorii estetice, cum cele mai adesea se înclină. Ar trebui colecţionate — cel mult clasate — numai pentru ele, şi aşa cum provin din sursă. Comparativ, » ar putea spune că şi ele ar trebui prinse la fonograf. Astfel adunate şi publicate ar depăşi cadrul de utilitate exclusivă unei ramuri artistice. In orice caz, ar constitui era bironul unei estetici populare, purtând de astă dată autentica pecetie a specificului naţional. Mai mult, diferenţele regionale, mediu economia etc., vor da naştere unor variaţiuni psihologice ale inşilor, traduse în însemnările respective de aşa manieră încât va prezenta aspectul unor «ediţii revăzute şi adăogite», ale aceluiaş op. S’ar putea intitula: «Data popor adunate şi celor cu carte date». In studierea şi determinarea «fenomenului românesc» ar îndeplini slujba unei a patra roate la car. Trebue subliniat faptul că spre a colecta asemenea aprecieri, nu-i nevoie de expediţiuni aparte. Se pot face în cadrul unor alte cercetări. Dealminteri, ideia a fost sugerată, cu prilejul înregistrărilor de melodii populare cu ajutorul fonografului. Se va insista doar asupra lucrului de a nu fi considerate ca auxiliare ale unor studii principale, şi de care aprecieri te poţi la sfârşit dispensa. Gh. Crețoiu Două concepţii de „guvern naţional" Campania politică de toamnă se va învârti în junii chestiunei «guvernului naţional», este neîndoelnic. Simptome categorice se arată de pe acum. Am arătat că d. Ştirbey, împins de opoziţia unită oarecum, liberalpaverescană şi susţinut şi de d. Stere, manevrează pentru un fel de guvern ce şi-ar zice naţional, — al cărui sens mic ar fi, cel puţin în modul de-a vedea al opoziţiei, o punte către revenirea la putere a partidului liberal. Am spus însă că aceste manevre — indiferent de complicităţile ce-ar avea — nu vor reuşi, deoarece Regenţa nu va putea fi câştigată pentru această lovitură. Iată dece. Două concepţii despre «guvern naţional» Intr'adevăr, opoziţia şi Regenţa — vom vedea cum priveşte guvernul chestiunea, deşi s’ar putea zice că aceasta e până la un punct, indiferent, ceea ce însă, după cum se va vedea, nu este exact sau un punct de vedere cu totul diferit asupra «guvernului naţional». Căruţ în Noembne m. d. Vintila Brâtianu retrăgându-se şi recomandând Regenţei soluţia unui «guvern naţional», — pentru a exclude succesiunea pură şi simplă a partidului naţional-ţărănesc. Regenţa a însărcinat pe d. Titulescu cu formarea unui as mienea guvern, d- Titutwou a '■ ovit tdCd rezistenţa d-lui fe»tilă Brătianu la duolrarea Parlamentului d-sale cât şi de opunerea d-lui luliu Maniu şi a partidului naţional-ţărănesc care îşi asuma răspunderea guvernării. Regenţa punea o condiţie: pacificarea partidelor. Guvernul Titulescu nu s’a putut constitui pentru că d. Maniu cerea puterea numai pentru partidul naţional-ţărănesc, iar d. Vintilă Brătianu refuza împrumutul prin Soc. Naţiunilor. Pacificarea era imposibilă. Care e am situaţia? Partidul liberal — recte d. V. Brătianu — ar accepta orice formulă, numai să plece d. Maniu dela cârmă, — şi-o cere nu din convingerea necesităţii unui astfel de guvern, ci■ a vrii de partid cu gândul să-i facă joc curând. De-aceia şi susţine pe d. Ştirbey. Dar ar accepta — numai d. Duca nu s’ar consola! — şi pe d. Titulescu. Partidul naţional-ţărănesc nu şiar da însă consimţimântul de cât dacă guvernul său ar recunoaşte că Intr’adevăr situaţia financiară e aşa de grea iar situaţia politică aşa de întinsă încât a continua guvernarea ar fi primejdios, aşa cum a înţeles în Noembrie 1928 d. Vintilă Brătianu pentru guvernul său. Iată însă ceea ce guvernul Maniu socoteşte departe. In ce priveşte arbitrul, Regenta a rămas la acelaş punct de vedere: «guvernul naţional» nu se poate face decât cu consimţimăntul celor două mari partide. Contra unuia sau contra altuia , e o absurditate o lovitură politică, dar nu un adevărat guvern naţional. Crede Regenţa că a venit momentul să-l ceară? Crede Regenţa că-l uite obţine? Informaţiile răspund la ambele în treburi negativ. Singura salvare: Banca Naţională La examenul de maior, căpitanul Cantcuzino azi generalul Zizi Cantacuzino, care ne şi povestea actstea trebuia să rezolve cam următoarea problemă: Fiind cu un regiment de infanterie într'o regiune izolată de restul trupelor amice, ce dispoziţiuni sau ordin va da regimentului său dar‘iin faţă este atacat de Infanterie inamică mult superioară, dacă în spate este bombardat cu tir de baraj de artilerie inamică, iar în flancuri 2 divizii de cavalerie sunt rasate de inamic pentru a complecta operaţiile ofensive ale celorlalte unităţi ? Căpitanul Cantacuzino, după ce a recapitulat situaţia care forma obiectul temei puse de juriul examinator şi-a strâns cărţile şi a luat chipiul, şi retrăgându-se spre uşe a răspuns: «Voi comanda imediat: Pentru rugăciune descoperiţi». Tema pusă la acel examen seamănă perfect cu problema noastră economică in urma aplicărei planului Kist. Cetăţeanul nostru a sărăcit până la ultima expresie, şi de la ţăran până la cel mai civilizat orăşan, curg zdrenţele, poliţele protestate şi datoriile către cămătari sau bănci. Industriile sunt sugrumate de crisa de consumaţie, băncile forţate la inacţiune, refuză clienţii şi afacerile. Iar d. Rist atacă, măreşte dobânzile, micşorează creditele, şi pretinde impozite din ce în ce mai mari şi din ce în ce mai degrabă achitate . In cadrul acestor date este evident că factorul omenesc, nu mai poate reacţiona şi întocmai cum a răspuns d. general Zizi Cantacuzino la acel examen, trebue să ne resemnăm şi noi rugându-ne la Dumnezeu pentru o moarte cât mai grabnică şi mai onorabilă. Nu este însă prea târziu pentru a ieşi din această tragică situaţiune, pe care d. Kist probabil că nu o cunoaşte în adevăratele ei proporţii-Planul său — teoretic ireproşabil, însă practic inaplicabil — trebue modificat. Plecând de la premiza că stabilitatea monetară se leagă strâns cu starea de prosperitate internă, pe ire se reazemă tezaurul şi deci insăşi funcţiunile principale ale mecanismului condus de d. Rist, Banca Naţională trebue să înţeleagă că întregul nostru aparat economic nu poate porni singur din loc şi cu atât mai puţin dacă i se barează mişcările prin noi şi grele sarcini Atâta vreme cât băncile noastre lipsesc încă de capital propriu — care ci iar dacă a’ar fi imobilizat nu reprezintă nici a zecea parte din‘eeace trebue în R’omânia mare — şi mai ales neputându-se compta cu rulmentul depozitelor (în orice ţară economiile naţiunei se depun spre fructilii-ar© în bănci sau case de economii), fiindcă noi nu mai avem economii şi oameni bogaţi — cu rare excepţiuni liberale ca Tanarad, care îşi ţin baniii în străinătate — Banca Naţională are obligatia de a se scotori la nivelul realitaţilor, şi fără nici un risc pentru stabilizare să înceapă politica de decongestionare a pieţei, pe care 0 aşteptăm zadarnic de atâta timp. In primul rând se impune a mări proporfia angajamentelor faţă de totalul acoperirilor de incasso până la Urnita legală pe d. Rst s*a ferit s’o atingă. In adevăr până acum raportul a fost de 38,72%— 42,46% în loc de 35%. Dacă se menne scumptul de 9, Banca Naţională trebue să pricească fără şicane portofoliul prezentat de bănci, cu atât mai mult cu cât beneficlile băncei s’au mărit prin această urcare cu peste tîft% pe an. şi ca atare se poate risca o pierdere provenind din nerespectarea scadentelor. De altfel operaţiunea scomptului — mai cu seamă în epoca de comercializare a recoltei — trebue să crească până lain au, dat fiind factorul nou care intervine în circulaţia de mărfuri de piaţă şi, nonro un mi!mers a! căreia trebuesc cel puţin zece miliarde noni. Dacă nu se menţine scumptul la 90 %—ceea ce este o imperioasă şi urgentă necesitate pentru a începe oaterirea dobânzilor — Banca Naţionala tot are un fond de rezervă realizat deja din această urcare, de circa 200 milioane cu care se pot risca eventuale pierderi provenind din insolvabilitatea debitorilor. Nu trebue uitat insă ca mărind circulaţia de portofoliu Banca Naţională îşi măreşte beneficiile chiar cu un scompt mai mic, şi deci poate incerca operaţia de lărgire a portofoliului fără pericol tot aşa de bine şi cu vechiul scompt de 6%. Dacă insă crede că prin lichefierea şi ameliorarea portofoliului printr-o selecţionare riguroasă a semnăturilor după criterii vagi şi empirice, care reduc lunar cu 20%— 40% valoarea efectelor prezentate, se puiliră piaţa şi se îndrumează pe cale bună evoluţia ei, d- Kist se înşeală. . Afirm: astăzi nici 10% din portofoliul prezentat nu este ideal- (cel puţin 90% este dubios, cu toate selecţionările şi rigorile serviciului de scumpt. Iar dacă constrângerile continuu, nimeni nu se va mai putea menţine, şi iubinea d-lui Kiht va deveni o operaţie în genul şoarecilor stârpiţi prin incendierea moare. In ce privesc impozitele mărite şi celelalte măsuri drastice impuse de d. Rist guvernului, spre aplicare, cu foarte mici excepţiuni se vor dovedi ineficace şi chiar dăunătoare. Repet ceea ce am scris deja: Contibuabilul care nu are de unde plăti zece mii lei pe an fiscului, a fortiori nu va plăti douăzeci de mii. Bugetul se echilibrează pe această cale numai pe hârtie şi nnorocnrea este că statul nu se poate decompta cu creditorii lui tot numai pe hârtie. Măsurile fiscale exagerate, zăpăcesc toate tendinţele de activitate şi de organizare a producţiei, şi ca atare ele constituesc un pericol economic care tinde să devină şi pericol social- Să-l evităm cât e vreme, cerând sacrificii acolo unde ele nu forţează sinuciderea. Corindon Sindicate profesionale începăturile sindicatelor ----80.-— g=3W--- Sindicatele profesionale se înfiripau în epoca în care se zămislea industrialismul. Asupra originelor s’au iscat multe controverse. Fapt cert este însă că ele nu-și aveau rostul în vremea de înflorire a vechilor bresle sau corporaţiuni , ci ele încep a se ivi după desmembrarea acestor alcătuiri, care se stingeau pe măsură ce se afirma noua formă de organizare economică a industrialismului. Dar dacă industrialismul a reuşit să spargă zidurile de apărare în care se întărise aceste bresle şi cu timpul să le distrugă complect — un lucru nu a putut distrage industrialismul: spiritul în care breslele trăise şi se dezvoltase. Acesta nu se putea distruge: el se GENERALIZA. Mai mult. Principiul dela care vechile organizaţii porniseră, nu aştepta decât adaptarea la condiţiunile noui ce io creiase prefacerile prin care trecea societatea din acea vreme. Numai aşa ne putem explica apariţia diferitelor feluri de instituţii de ajutor mutual în epoca în care Europa se afla la o răscruce de seamă a existenţei sale. Căci nu trebuie să scăpăm din vedere că epoca despre care vorbim este veacul XVIII în care se întâmplă independenţa Americei, Revoluţia Franceză şi marile invenţiuni industriale în Anglia. Diferenţierea funcţiunilor economice, pe care industrialismul o grăbeşte, lărgind câmpul pe care spiritul de asociaţie putea fecunda, contribuie în acelaş timp şi la specializarea diferitelor alcătuiri pe care împrejurările le reclamau. De unde până la epoca despre care vorbim, structura socială avea un aspect vertical, prin aceea că una şi aceiaşi organizaţie cuprindea pe toţi factorii producţiei la un loc, îngrijind de ei în puterea legăturilor ce menţinea organizaţia strâns unuti — diferenţierea funcţiunilor, dând loc fenomenului cunoscut sub denumirea de «divorţul capitalului de muncă», preface această structură, dându-i un aspect orizontal, în care se deosibesc în mod evident posesorii materiei, de o parte, de factorul muncă, de cealaltă. Interesul care aduna laolaltă pe membrii vechilor corporaţii nu mai există. In locul unui singur mobil comun, apar interese opuse care recurg la acţiuni ce se deosibesc fundamental de cele din trecut. Din momentul în care capitalismul industrial se întăreşte ca factor de sine stătător în viaţa economică, el nu se mai îngrijeşte de ceilalţi factori decât în măsura în care-i pot fi de folos. Factorul «muncă», avizat la mijloace proprii pentru a se menţine la un nivel funcţional, este nevoit să-şi creeze singur mijloace de apărare în lupta ce de acum înnainte va trebui să o întreprindă pe cont propriu. Mijloacele de apărare, la care a recurs muncitorimea pentru a se pune la adăpostul concurenţei, căreia ea a fost lăsată pradă în târgul devenit liber, prin desfiinţarea privilegiilor breslelor, au fost determinate de amintirea avantajelor pe care le da unitatea de acţiune Ţinând strânse, rândurile în care se ivise o spărtură atât de însemnată, şi căutând i eşire din greutăţile pe care le ridica noua stare a lucrurilor, muncitorimea îşi alcătueşte instituţii adecvate acestor condiţiuni. Sindicatele profesionale fac parte dintre acestea—dar ele poartă stigmatul împrejurărilor în care au luat naştere. N. K. Constantineseu Oemagogta / $1 luncponariS Presa liberală mărturisită sau «independentă» a deslănţuit din nou fulgerile sale împotriva guvernului pe tema reducerei numărului de funcţionari publici. «Viitorul» şi aculiţii săi afirmă că ministerul de finanţe a fixat în instrucţiunile cu privire la alcătuirea viitoarelor proecte bugetare trimise celorlalte departamente şi cuantumul acestor suprimări de slujbe care s’ar ridica până la un sfert din totalul funcţiunilor. Nu ştim precis dacă zisele circulări ale ministerului de finanţe cuprind asemenea sugestii şi dacă în adevăr s’a stabilit o cotă de 25% în privinţa reducerilor. Dar dacă o atare măsură se preconizează, ea nu poate fi decât aplaudată. Administraţia noastră de stat e îmbâcsită de funcţionari al căror număr exagerat de mare depăşeşte nu numai necesităţile unei organizaţii raţionale, ci chiar şi sistemul de la noi, dacă — bineînţeles — se poate socoti astfel, haosul administrativ în care se sbate ţara. Expunerea de motive a legii — votată acum o lună — pentru reorganizarea ministerelor, demonstra cu cifre incontestabile că suntem un stat care are faţă cu întinderea şi populaţia sa cel mai mare număr de funcţionari. De zece ori, proporţional, mai mult decât are Japonia şi cel puţin îndoit decât statul european cu cea mai respectabilă proporţie de slujbaşi. Aceiaşi expunere de motive înfăţişa şi câteva cazuri precise ilustrând, grozăvia de funcţiuni şi de formalităţi cari au făcut din administraţia noastră o formidabilă reţea inextricabilă înăbuşind viaţa rodnică a ţării, când rostul ei era tocmai acela de a satisface multiplele cerinţe şi de a înlesni jocul forţelor vii ale societăţii. Pentru a desmorţi trupul ţării din strânsoarea de fier a acestei armături paralizante, e nevoie întâi de o simplificare a formalităţilor biuroerotice, de o raţionalizare a muncii de un taylorism administrativ, operaţiuni care ar fi făcut suplu şi viu acest organism hipertrofiat. Iar in al doilea rând, ca o consecinţă a acestei transformări o reducere şi o selecţionare a personalului. Acesta era şi scopul legii de reorganizare ministerială şi sper că în acest sens lucrează comisiunile instituite pe lângă ministere pentru a întocmi regulamentele de aplicare, în spiritul legii, a normelor preconizate de ea. Dar chiar înainte de a se ajunge a această fundamentală reformă a administraţiei noastre de stat, o reducere a numărului parazitar de funcţionari în limita unui procent de douăzeci şi cinci nu va produce - e sigur — nici cea mai mică perurbare în mecanismul serviciilor jubilee, cum gratuit prevăd dezastre gazetele liberale făcând o odioasă demagogie. Ci dimpotrivă va desongestiona corpul gospodăriei obşteşti şi va aduce şi unui buget farficat de cerinţe o sensibilă uşurare, Wladyon ---- —ooxxxd. — Citiți în pag. II la : a doua scrisoare către plugari de I.