Cuventul, noiembrie 1930 (Anul 6, nr. 1987-2016)
1930-11-25 / nr. 2011
Aft UL AL VlMea. No. ZON. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str. Const. Miile (Sărindar), 14 Etajul III. 'rr.-j i'mi 37b/10 REDACŢIA JELIFON ' 378/9 ADMINISTRAŢIA Fondator TITUS ENACOVICI Director NAE IONESCU__________ flHOHCIURILE ŞI PUBLICAŢIILE ADMINISTRAŢIA „CUVÂNTULUI“ Şi prin toate agenţiile de publicitate SE PRIMESC LA SPERT sau CAPRICIU S'a vorbit prin, ziare şi mai cu inimă de la om la om de o aşa zisă afacere cu peşte sărat, importat din Rusia sovietică. O notă informativă publicată Sâmbătă în «Dimineaţa» dă prin cuprinsul ei un caracter foarte delicat şi grav acestei chestiuni şi ridică nedumeriri cam cu atât mai mult se cuvin mărturisite, cu cât par a fi provocate de desvăluirea unui sistem a cărui îndrăzneală nu mai ține seama de nici o limită. Iată ce scrie confratele nostru: «Cazul ciudat dela ministerul de Industrie, cu reducerea taxei de import a peștelui sărat din Ilusia dela 12 lei la 1.20 la kgr., dă loc la tot soiul de versiuni si explicaţii. «Se spune, intre altele, că cererea aceasta, respinsă nu de mult de d. Manoilescu, a fost aprobată de d. Madgearu, interimar la industrie, în urma intervenţiei ţinut amic politic solicitat de mai mulţi comercianți. «Se mai adaugă că jumătate din diferența de aproape 11 lei la kgr., care însumează la cantitatea de peşte aprobată, un respectabil număr de milioane, constitue răsplata intervenției acelui amic al d-lui Madgearu. Sepune întrebarea: ministrul interimar al Industriei n’a putut să-şi dea seama de ce i se cere modificarea tarifului vamal prin decizie ministerială?». Şi în adevăr cazul este—cum spune şi «Dimineaţa»—foarte ciudat. Atât de ciudat încât, dacă nu ne-am lăsa călăuziţi decât de logică, ar trebui să credem că el constitue doar invenţia răutăcioasă a unui calomniator. Fiindcă, nu-i aşa, toată lumea ştie că ţara românească este înzestrată cu râuri, fluvii, bălţi şi lacuri foarte bogate în peşti de toate felurile şi are şi un litoral maritim care permite un pescuit extrem de roduse. Mai ştim iarăşi cu toţii că s’a înjghebat şi o regie menită să organizeze şi să exploateze această avuţie în partea care este proprietate a statului, precum şi o populaţie numeroasă de pescari cari trăzesc din vânătoarea şi prepararea peştelui. Ei, dar vor răspunde beneficiarii afacerii cu peştele rusesc, la noi nu se ştie prepara peştele sărat şi de aceia suntem nevoiţi a fi tributarii ruşilor. Să admitem că obiecţiunea ar fi valabilă în sensul că se cere peşte sărat pentru consum. Trebuia însă numaidecât să aducem marfa din Rusia şi nu putem s’o importăm din altă ţară? E o întrebare la care, evident, nu ni se va da răspuns. Nu ne este cu putinţă totuşi să trecem peste ea. Căci doară se ştie ce ofensivă pe viaţă şi pe moarte au întreprins Sovietele împotriva statelor burgheze şi cu deosebire împotriva României. Cum, după ce ne-au răvăşit comerţul de cereale, Sovietele sunt ajutate chiar de noi să ne boicoteze şi comerţul de peşte şi asta chiar pe pinta internă? Ce putere fascinatorie a putut lucra asupra diverselor noastre organe de conducere pentru ca trecându-se peste orice consideraţii să se dea o astfel de aprobare favorabilă importului de peşte rusesc? Iar când un ministru respinge o cerere recentă în acest sens, în lipsa lui şi printr’un organ oarecare — nu este indiferent dacă acest organ se numeşte ministerul industriei ori delegaţia economică — se revine asupra hotărârii acelui ministru şi se dă o nouă încuviinţare. Pentru ce acest joc de-a aprobarea, de-a respingerea şi apoi de-a reaprobarea? Un recent comunicat ministerial, provocat de nota informativă pe care o reproducem mai sus, nu izbuteşte decât să arate că nu ministerul de industrie a dat noua aprobare, ci delegaţia economică a guvernului. Ca şi cum asta ar fi cel mai interesant lucru de lămurit. Noi vrem să neglijăm svonurile despre intervenţii lăturalnice şi concedăm chiar că nici un spert nu s’ar fi încasat de nimeni în această tenebroasă afacere cu peşte rusesc. Deşi nu putem să nu relevăm că ceiace s’ar fi cuvenit să lipsească regimului naţional-ţărănesc pentru ca cel puţin în ordine morală el să fi constituit un efort de a eşi de sub semnul afacerilor veroase pe seama obştei, este tocmai această atmosferă de suspiciune şi compromitere Ne-a fost însă hărăzit să vedem şi sub regimul pe care l’am voit şi l’am sperat nou şi curat, aceiaşi oribilă îmbulzeală de samsari cari dau târcoale cabinetelor ministeriale pentru a pune la cale afaceri. Dar chestiunea aceasta cu peştele prezintă şi un alt aspect care vădeşte lipsa unei serioase atitudini a conducătorilor treburilor publice faţă de diverse probleme care se pun statului. Căci, în timp ce se anunţă de pretutindeni măsuri pentru a contracara acţiunea dumpingului sovietici şi cu toată împotrivirea unui factor al guvernului care a înţeles să lucreze în sensul acestor măsuri, se revine asupra unei hotărâri logice şi îndreptăţite, fără nici o motivare şi fără să se fi petrecut vreun fapt de natură a modifica această deciziune. Şperţul sau capriciul, iată elementele care determină şi azi la noi activitatea oamenilor de guvernământ. Şi este deprimant ca şi sub ceea ce s’a numit noul regim să se petreacă lucrurile ca în trecut. Vladimir Ionescu tiri sint Unul din cei mai cunoscuţi şi preţuiţi poeţi ai noştri ne-a adus la cunoştinţă zilele acestea un caz şi ne-a rugat să atragem asupră-i atenţia. E vorba de un mic industriaş pe care criza cumplită în care ne sbatem l-a scos din circulaţie. Omul avea o fabricată de uleiuri, din care îşi scotea pâinea lui cea de toate zilele. E un om bătrân care nu mai are nici cutezanţa tinerelei, nici familiarizat cu nouile mijloace de luptă din comerţ nu este. Micul industriaş înţelegea să-şi câştige existenţa prin muncă productivă, iar timpul liber să şi-l consacre literaturei şi artei. Un idealist. L-a cunoscut în tinereţa sa pe Eminescu şi obsesia maestrului l-a urmărit toată viaţa. Se numeşte Solomon Segal. Atât însă nu e destul ca să fie înţeleasă înduioşarea noastră pentru un caz de proletarizare devenit banal. Solomon Segal a crezut că cere pre-o misiune în viaţă. Să facă vestită lirica românească consângenilor săi. A tălmăcit din Alexandri şi Eminescu, din Minunescu şi Arghezi, din Davidescu şi Blaga, din Nichifor Crainic şi Ion Pillat. Şi a tipărit la Viena —cetim vreo 10 ani — o carte voluminoasă care cuprinde o antologie a poeziei româneşti, de la începuturile ei până astăzi. D. N. Iorga care a prefaţat volumul, mărturiseşte că tălmăcirile — în evreeşte — din Eminescu mai ales, vi se par armonioase şi precist Dar d, Solomon Segal şi-a băgat mai tot ovulul sau în această operă capitală a vieţii sale. In acel timp Viena se sbătea în plină tragedie economică. Preţurile variau de la o zi la alta. Solomon Segal a fost sila sa şi risipească aproape întreaga avere ca să-şi vază opera dusă la bun sfârşit. După cât ni s’a spus, încurajări pecuniare n’a primit de nicăeri. Antologia s’a bucurat de un frumos succes moral. Atât. Acum, omul şi-a pierdut şi ultimul său avut. Tragedia sa este deci una ceva mai complexă. Nu este un simplu industriaş care a căzut victimă crizei. Evident, noi nu putem face uita decât să atragem atenţia lumei intelectuale asupra unui om de inima şi de bune intenţii. Măcar volumele pe care le are în depozit ar trebui grabnic epuizate. Dacă nu să i se dea o compensaţie materială a pierderilor suferite, măcar una morală, E. Mâine, parlamentul îşi reia activitatea. Camera şi Senatul vor începe discuţia Adresei la Mesajul Tronului. Cu acest prilej, partidele politice îşi vor preciza atitudinea faţă de guvernul Mironescu. Discuţia va avea o deosebită importanţă din cauza participării la ea a partidelor de opoziţie cari au reintrat în Parlament şi urma apelului făcut de M. S. Regele. Liberalii vintilişti Reprezentanţii partidului liberal vintilist nu vor lua parte la discuţiunea Adresei. D. I. G. Duca va citi o simplă declaraţie în care ,va arăta punctul devedere al d-sale şi al d-lui V. Brătianu asupra Mesajului. Tinerii deputaţi ar fi vrut să se lase membrilor partidului libertatea de a-şi expune părerile asupra problemelor de care se ocupă Mesajul D. Duca s’a opus însă ca parlamentarii liberali să ia cuvântul de teama ca să nu pătrundă în opinia publică disensiunile din partid. Totuşi d. C. Argetoianu va lua cuvântul la Senat şi va expune punctul d-sale de vedere asupra problemelor din Mesaj. Liberalii ţjeergişti D-nii George Brătianu şi general Vâitoianu, în cuvântările pe cari le vor rosti, pe lângă criticele ce le vor face guvernului, vor ataca pe d. V. Brătianu şi concepţiunile sale politice şi economice. D. George Brătianu promite a fi sensaţional. Partidul poporului Fruntaşii partidului poporului afirmă că în cursul acestei săptămâni seva decide participarea la lucrările parlamentului. Parlamentarii avereşcani nu vor participa nici la discuţia Adresei. In schimb, d. O. Goga va citi o declaraţie la Cameră în numele partidului, iar d- mareşal Averescu la Senat. Celelalte partide şi grupuri Din partea noului bloc basarabean va lua cuvântul d. O. Stere. Muncitorii şi socialiştii vor lua parte la discuţia Adresei combătând guvernul. Dintre majoritarii nemulţumiţi, vor vorbi d-nii D. R. Ioaniţescu şi I Petrovici. Astfel se prezintă partidele şi grupările parlamentare în ajunul discuţiunei la Adresă. ANCHETE POLITICE DISCUŢIA LA MESAJ liberalii vintilişti.-Georaiştii.-Partidul Poporului.-Celelalte partide $i grupuri parlamentare. ---:------V ■! H« iliiT iii mm riPiiiii Marea criză a partidului liberal ♦ ♦ ♦ Limpede este că partidul liberal trece printr’o criză, criză înăuntrul lui de aşezare, şi criză în afară de prestigiu. Sunt două aspecte ale aceluiaşi fapt de inadaptabilitate. Partidul liberal nu se poate deprinde şi mlădia cu situaţia cea nouă; situaţia cea nouă însă a depăşit până la strivire veleităţile partidului liberal şi posibilităţile lui de rezistenţă. De aici a luat însă naştere o stare ciudată de contradicţie permanentă între situaţiile succesive de fapt, şi prezentarea lor ideologică, între năzuinţă şi realizare; dacă «* fi să caracterizăm biologic viaţa acestui organism politic, ca pe un echilibru armonic între memorie şi tendinţă, adică memorie pentru experienţa trecutului, şi tendinţă pentru folosirea ei în vedere» desfăşură rol în linie dreaptă a rezervelor de viaţă de care dispune, ar trebui să constatăm situaţia paradoxală, pentru orice specie zoologică cu sorţi de a supravieţui momentului, a unor experienţe ancestrale care, în loc de a-i folosi, pentru perpetuarea ei, ii dăunează, şi îi împiedică mişcările. Lucrul acesta, fireşte, nu e nou în biologie. El însă marchează, în condiţii analoage, tocmai speciile sortite pieirei, prin neputinţa lor de a se adapta la condiţii noui de viaţă atunci când aceste condiţii s-au schimbat radical. Memoria experienţelor ancestrale, care capătă, în lupta pentru viaţă, forma unor instincte condiţionale, devine astfel, la un moment dat, cea mai aprigă adversară a tendinţei; echilibrul este, astfel, rupt în interiorul organismului de însăşi organism, iar specia se pecetlueşte singură unei sigure pieiri. Este, in momente de acestea, de prisos orice împotrivire, şi mai puţin orice protest. Fiindcă sunt legi biologice care îşi găsesc verificare riguroasă şi în organismele sociale, politice sau numai economice. Or, partidul liberal are astăzi misiunea să verifice adevărul unor atare si unetudini. Naşterea, dezvoltarea şi apogeul lui sunt rezultatul unor stări de fapt care nu se mai repetă, întreaga lui viaţă luase astfel înfaţişarea acestor condiţii al cărora rezultat logic fusese până mai eri. Corespondenţe întunecate, unele, mai limpezi, altele, îi formaseră organismul pentru anumite digestii, pentru anumită odihnă, pentru anumită luptă, pentru anumită plăcere. A fost în epoca de aur a partidelor, atunci când ţara, dumicându-şi pe îndelete puţinul care i se dăruia, îngăduia, fără să ştie de ce este vorba, drepturi necontrolate şi necontrolabile, a conducătorilor puşi în fruntea di ile huzaruul cuno ştie căror fortuite sau întâmplătoare împrejurări. Istovirea actuală a curmat un scont, este drept, dar destul de serios, cu o tradiţie pe care nimeni nu o mai poate suporta; şi, într’o clipă când nimeni nu mai poate suporta nici un gram de sacrificiu mai mult, privirile s’au întors întrebătoare înspre beneficiarii zilelor de eri, dintre care liberalii, alături de familia Maniu Boilă, constitue o categorie predilectă. Spectacolul acesta e plin de învăţătură şi de adâncime, realiimnea care se produce, deopotrivă, înlăuntrul ca şi în afara vii. Mai întâi voinţa partidului liberal a contenit de a mai face lege. Programul lui este supus controlului, şi adnotat cu numeroase puncte de întrebare, de suspensie şi de exclamare. Oamenii care îl servesc sunt şi ei trecuţi printr’uni riguros inventării, cântăriţi, judecaţi şi ţinuţi sub o cuvântătoare carantină. Sub presiunea aceasta, venită din afară, iau înăuntru naştere o serie întreagă de curente contradictorii: numeroşi «indezirabili» devin realităţi; se desprind personalităţi a cărora acţiune apasă şi dislochează pe concurenţii lor oficiali. Deplasări, apoi, de tot felul pe întreaga scară clasică a partidului dovedesc o gravă modificare a realităţilor din sânul lui. Or, evident că prin această situaţie, ne găsim în faţa unui fapt nou. Partidul liberal nu mai este cea ce a fost. A rămas doar structura lui ile partid care se agaţă cu frenezie de o situaţie trecută, pentru prezent însă acţionează potrivnic organismul partidului. Şi conflictul există. Memoria partidului reprezintată prin factorii lui vechi, acţionează într'un fel, şi «tendinţa» lui organică, reprezintată prin factorii dornici de viaţă, se mişcăin direcţii cu totul opuse. Unil sau altul din aceste suişuri trebue să învingă pentru a duce l» un fenomen mortal sau transformist. Dacă vechile apucături înving, avem de a face cu însuşi moartea partidului liberal prin neputinţa de a se adapta la nouile împrejurări; partidul liberal însă moare aşa cum a trăit şi cum a evoluat, în datele lui clasice. Dacă izbutesc nouile tendinţe apoi avem atace cu o perpetuare a unei existenţe într’o nouă formă. Linia de evoluţie, a primaţilor este destul de lungă, şi conţine, în ca o serie întreagă de specii zoologice care stingându-se aparent, au continuat totuşi să existe, una prin alta şi una din alta, cu toatele, în cine ştie care din maimuţele de azi. Partidul liberal are de ales între aceste două alternative, a evoluţiei lui depline spre noile împrejurări pe care, eventual ar fi chemat să trăiască, sau a pieirei în starea lui organică de azi. Este, evident, vorba aici de un proces a cărui realitate adâncă nu se rezolvă prin simplă formă, căci a afirma ea, de pildă, atâta vreme cât va fi existând o formă «naţional-liberală» există şi un partid liberal, echivalează cu a numi şopârla de azi ichtiosaur, şi conchide de aici că avem şi azi ichtiosauri. Or, problema acestei post-existenţe, ca să zicem aşa, stă în a afirma existenţa ei cu toate atributele care au condiţionat până acum vieaţa, mişcările de evoluţie, cea ce constitue, azi, o imposibilitate absolută. Partidul liberal nemaiputând avea acelaşi câmp de acţiune, aceleaşi mijloace de existenţă, şi aceleaşi motive de mişcare, a contenit de a mai fiinţa ca atare, rămâne acum să vedem cum va rezolva această situaţie, care constitue criza acută a partidului liberal- N. Davidescu Rubrica plastică Expoziţia cehoslovacă de MAC CONSTANTINESCU — Arta aplicată Partea a doua a expoziţiei cehoslovace instalată actualmente în Pavilionul Artelor de la Şosea o formează obiectele de artă aplicată şi de industrie relativă la construcţiuni. In rubrica precedentă am căutat să descriem şi pe cât se poate să analizăm arhitectura cehoslovacă veche şi mai ales cea modernă, după planşele şi fotografiile ce figurează în expoziţie. Am remarcat cum faţă de noile posibilităţi tehnice tânăra arhitectură cehă s’a deslipit de tradiţia vechilor acoperişuri în pantă abruptă şi de suprafaţa încărcată de ornamente a faţadelor, ca să năzuiască spre o cât mai mare puritate a liniilor, spre o simplificare a masselor cu acoperişuri în terasă şi faţade netede în cari nu intervin decât mari deschideri ,vitrate prin care aerul şi lumina pătrund în abundenţă. Armonia exterioară a arhitecturii se continuă în interiorul locuinţei printr’o decoraţiune logică, toată consacrată confortului şi higienei. Vechiul mobilier de lemn cu sculpturi întortochiate şi cu stofe broşate, adevărate cuiburi de praf şi de microbi, este înlocuit în noile locuinţe de mobile construite simplu şi solid, din lemn lustruit, metal nichelat şi ţesături trainice de un colorit agreabil şi franc. In «liwing-room-urile» mobilierul se simplifică: linoleum sau carelaje smălţuite iau locul covoarelor îmbâcsite, vechile portiere greoaie dă pasul draperiilor uşoare, masa devine o mobilă portabilă, serviciile de masă îşi simplifică forma în armonia generală, cartea în legătura sa de bun gust intervine oriunde, pe masă, pe marginea fotelului, pe etajeră şi alăturată unei petişe de colorit şi galb rafinat înveseleşte interiorul cu minunate pete decorative. Fapt într’adevăr remarcabil este că majoritatea obiectelor de artă aplicată expuse, de o estetică atât de superioară nu sunt piese ce ar necesita un material dificil şi costisitor, deşi studiate cu cea mai mare îngrijire de decoratorii cei mai talentaţi, ele se pot fabrica în mare serie şivândute cu un preţ la îndemâna oricui. Industria artelor aplicate deşi a început să se înfiripeze numai de la răsboi, înainte de 1919 având o importanţă mult mai redusă, cu caracter provincial, realizările făcute într’un timp atât de scurt sunt de cel mai mare merit şi pline de promisiunea unor perspective grandioase. Mobilierul, simplu şi armonios în care lemnul lăcuit în colori vii, ţesăturile de un desen geometric precis şi metalul încheiat îi dă un caracter de intimitate şi de vigoare executat după proectele arhitecţilor Hoythum, Kucerva-Zaleska şi Zak provin în actuala expoziţie de la Interprinderile Artei Industriale din Praga (U. P.) Iluminatul modern este reprezentat prin lămpi cu un caracter decorativ de primul ordin. Becul electric este ascuns în abat-joururi de verré dépoli sau de porțelanuri turnate în forme variate, răzemate pe suporturi de metal alb. Serviciile pentru masă din sticlă colorată monochrome au forme și suporturi simple și elegante. Macheta unei arhitecturi de inginerul F. A. Libra a fost realizată din plăci de şamota de diverse colori provenind din prea cunoscuta fabrică «Bako». Astfel montate, plăcile de şamotă mi se prezintă în adevăratul lor cadru. Nici jucăriile n’au fost neglijate. Mici figuri, şi miniaturi stilizate interesant după felurite maşini şi obiecte au fost executate în lemn dat cu «duca» după proectele d-lui profesor d. Sumar. Printre obiectele de artă minoră de cel mai viu interes, figurează în expoziţie o colecţie de dantele executate după desenele decorative interesante ale d-nei Madeova-Paliekova, de către elevele şcoalei speciale cehoslovace de stat. Ni se spune că frumoasa dantelă rotundă de un desen atât de subtil şi atât de fin redat, a necesitat pentru execuţia sa 20.000 ore de lucru. Celebrele cristale de Boemia figurează în expoziţie cu cele mai alese exemplare. (Citiţi continuarea în pagina II-a). 3 LEI MARȚI 25 NOEMBRIE 1930 Articolul meu asupra bisericei ruse din Basarabia a provocat un răspuns a polemic din partea Părintelui Arhimandrit Scriban, profesor la Facultatea de Teologie din Chișinău. Diferendul, după părerea mea, se explică prin faptul că S. S. examinează această chestiune exclusiv din punctul de vedere bisericesc, pe când eu o iau în toată complexitatea ei. S. S., amestecând expunerea Sa cu elementele personale în privinţa mea, a ieşit din cadrul chestiunei puse de mine, lărgind-o până la problema rusă în Basarabia în genere. Mă supun şi eu acestei transformări. Cine cunoaşte Basarabia, va mărturisi fără nici o ocolire că, deşi ea a suferit sub stăpânirea rusă o adâncă înrâurire rusească, totuşi vre-o primejdie rusă nu există în Basarabia actuală. In Basarabia se scot patru ziare în limba rusă, însă aceste organe nu prezintă opinia publică rusă de loc. Nici din punct de vedere al iaşilor călăuzitoare, nici în privinţa conţinutului, ele nu sunt ruseşti, ci, dimpotrivă , româneşti. Ele rămân întotdeauna aproape exclusiv în cadrul intereselor româneşti. Nimănui din ziariştii ruşi i-ar fi venit în cap, de exemplu, să onoreze pe Marele Duce Kirill, după cum fac aceasta unii monarhişti ruşi, sau să accepte o altă platformă politică rusă. Mai mult. Se poate afirma că, în genere, cultura rusă în Basarabia actuală nu s’a păstrat. In afară de un monument al lui Puşchin în grădina publică a Chişinăului şi unele obişnuinţe ruseşti, reminiscenţe slabe ale trecutului, nu s’a păstrat nimic. Spiritul rus a sburat. Bineînţeles, aceasta nu înseamnă că, pe măsură ce a dispărut cultura rusească, a pătruns cultura românească. Nu se poate spune că cultura naţională a înlocuit cultura rusă, pe deplin. Insă este cert un lucru important : în Basarabia românească, cultura rusă nu mai revine. In asemenea condiţiuni, existenţa minorităţii ruse nu prezintă nici o primejdie din punct de vedere naţional. Deci, dacă s’a găsit un grup de oameni, care cu prilejul alegerilor municipale din 1929 a strâns în întreaga Basarabie numai 6 la sută de voturi şi care doreşte a se ruga la Dumnezeu în limba rusă, nu văd nici un motiv de ordin pur politic să ne împotrivim acestei dorinţe, cu atât mai mult că noi suntem legaţi de tratate internaţionale respective. Una din două : sau statul nostru îşi va îndeplini îndatoririle lui internaţionale şi va fi respectat de opinia publică străină, sau nu le va îndeplini şi va suferi scăderea prestigiului său. In timpul nostru, dreptul minorităţilor a devenit fapt. Nerespectarea lui ne promite în viitor conflicte serioase. Bine vede acela, care prevede. Aşa stă chestiunea din punct de vedere politic şi juridic. In ce priveşte punctul de vedere pur bisericesc, această chestiune, cred, nu ar fi existat de loc. Biserica rusă s’ar fi găsit sub înalta ocrotire a I. P. S. S. Mitropolitului Gurie, la care minoritatea rusă de îndată s’a şi adresat, dacă întreaga chestiune nu s’ar fi oprit la stilul vechiu. Aşa a înţeles-o şi ministrul de interne de atunci, d. Vaida. , Stilul vechi emoţionează până acum întreaga Basarabie şi mai ales satele ei, înţelegând însemnătatea stilului vechiu în Basarabia, un liberal basarabean, d. Pântea, a promis nu de mult ţăranilor nu mai puţin decât întoarcerea definitivă la acest stil» iCitiţi continuarea în pagina 11-a). ------posop-----| Presa noastră nu se ocupă îndeajuns de o categorie de Români, cari plecaţi de timp îndelungat din patrie şi stabiliţi în Statele Unite, au devenit şi marea republică personalităţi de primul ordin, fără ca prin aceasta să piardă contactul spiritual cu pământul unde sau născut, unde li sunt îngropaţi părinţi, unde după o viaţă întreagă de activitate rodnică, pe meleaguri îndepărtate, se întorc să moară. Este una dintre formele cele mai caracteristice pe cari le adoptă viaţa naţională, această afecţiune filială, şi tenace a emigranţilor români faţă de ţara lor. Deveniţi cetăţeni americani, învălmăşiţi în viaţa tumultuoasă din metropolele de peste ocean, gândul lor e mereu la România, vorbesc în familie româneşte, păstrează cu o neştirbită evlavie, obiceiurile, tradiţiile romă- neşti. Unul dintre aceşti Români americani, printre cei mai distinşi, se află de câtva timp printre noi. Este d. Edward Herbert, avocat, jurisconsult, ziarist şi conferenţiar. Originar din Huşi, d-sa a plecat din ţară acum patruzeci şi doi de ani. In Statele Unite şi-a cucerit repede un loc de primul ordin şi influenţa sa, relaţiunile sale, le-a pus în serviciul cauzei românești de câte ori a fost nevoie, cu un admirabil devotament, cu o inalterabilă realitate. D. dr. Angelescu, trimes de guvernul Brătianu în America în timpul războiului, a fost la Washington primit de d. Herbert, care a aranjat în onoarea sa un mare banchet la hotelul Shorham, unde pentru întâia oară, în faţa misiunilor aliate, a înaltei societăţi americane, s’a cântat Imnul Regal Român în ovaţiile întregei adunări. Condeiu fecund, viguros gazetar, de atunci d-sa a publicat şi presa de peste ocean articole de luminare a opiniei publice asupra stărilor din România, bogăţiilor ei naturale, posibilităţilor ei infinite de propăşire. Mai ales într-o împrejurare, iniţiativa d-lui Edward Herbert a fost decisivă pentru orientarea opiniei americane cu privire la sensul evenimentelor din România. Era după Oradea Mare, Presa internaţională deslănţuise o campanie furibundă împotriva noastră. In America se puseseră la cale demonstraţiuni monstre de protestare, în Congresul din Washington se anunţaseră interpelări. D. Edward Herbert s’a pus imediat în contact cu marii fruntaşi ai iudaismului mondial: d. Louis Marshall, marele avocat şi filo-român, William Nelson Cromwell, juristul Max D. Steur. A adus de la Washington pe ministrul României de atunci, d. Creţeanu şi în apartamentul acestuia de la hotel Ritz Carlton din New-York, după o prealabilă consfătuire, s’au pus bazele unei acţiuni imediate de lămurire a opiniei publice americane, de înfrânare a demonstrațiuilor puse la cale. Rezultatul1 Exponenţii iudaismului american au devenit cei mai calzi prieteni ai României, d. Louis Marshall a oprit personal, patru întruniri de protestare, iar congressmanul d. Sirowich a renunţat după o cordială întrevedere cu d. Creţeanu, de a mai prezintă înaintea adunării reprezentanţilor din Washington moţiunea sa împotriva României. Doctor în filosofie şi în literatură, d. Edward Herbert a tradus şi publicat în revistele americane nuvele de Delavrancea, este un colaborator fidel al buletinului societăţii «Friends of Romania», unde cu prilejul vizitei M. S. Reginei Maria în America a făcut să apară un remarcabil studiu «Democratic Romania», demonstrând continuitatea geniului latin, juridic şi civilizator în sistemul legislativ românesc. Iată cum datori suntem să exprimăm recunoştinţa noastră acestor fraţi îndepărtaţi, cari şi chip spontan, dezinteresat, mânaţi numai de dragostea lor faţă de pământul natal, nu şovăie a utiliza talentul, inteligenţa, influența lor, în Lumea nouă, pentru aprecierea României în adevărata ei lumină, pentru spulberarea campaniilor răuvoitoare. D-lui Edward Herbert printre cei dintâi. Alexandru Kiriţescu