Cuventul, noiembrie 1930 (Anul 6, nr. 1987-2016)

1930-11-25 / nr. 2011

Aft UL AL VlMea.­­ No. ZON­. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str. Const. Miile (Sărindar), 14 Etajul III. 'rr.-j i'mi 37b/10 REDACŢIA JELI­FON ' 37­8/9 ADMINISTRAŢIA Fondator TITUS ENACOVICI Director NAE IONESCU__________ flHOHCIURILE ŞI PUBLICAŢIILE ADMINISTRAŢIA „CUVÂNTULUI“ Şi prin toate agenţiile de publicitate SE PRIMESC LA SPERT sau CAPRICIU­ S'a vorbit prin, ziare şi mai cu inimă de la om la om de o aşa zisă afacere cu peşte sărat, importat din Rusia sovietică. O notă informati­vă publicată Sâmbătă în «Dimi­neaţa» dă prin cuprinsul ei un ca­racter foarte delicat şi grav acestei chestiuni şi ridică nedumeriri cam­ cu atât mai mult se cuvin mărturi­site, cu cât par a fi provocate de desvăluirea unui sistem a cărui în­drăzneală nu mai ține seama de nici o limită. Iată ce scrie confratele nostru: «Cazul ciudat dela ministerul de In­dustrie, cu reducerea taxei de import a peștelui sărat din Ilusia dela 12 lei la 1.20 la kgr., dă loc la tot soiul de ver­siuni si explicaţii. «Se spune, intre altele, că cererea aceasta, respinsă nu de mult de d. Ma­­noilescu, a fost aprobată de d. Madgea­­ru, interimar la industrie, în urma in­tervenţiei ţinut amic politic solicitat de mai mulţi comercianți. «Se mai adaugă că jumătate din di­­ferența de aproape 11 lei la kgr., care însumează la cantitatea de peşte apro­bată, un respectabil număr de milioane, constitue răsplata intervenției acelui amic al d-lui Madgearu. Se­­pune întrebarea: ministrul inte­r­imar al Industriei n’a putut să-şi dea seama de ce i se cere modificarea tari­fului vamal prin decizie ministerială?». Şi în adevăr cazul este—cum spune şi «Dimineaţa»—foarte ciudat. Atât de ciud­at încât, dacă nu ne-am lă­sa călăuziţi decât de logică, ar tre­bui să credem că el constitue doar invenţia răutăcioasă a unui ca­lomniator. Fiindcă, nu-i aşa, toată lumea ştie că ţara românească este înzestrată cu râuri, fluvii, bălţi şi lacuri foarte bogate în peşti de toa­te felurile şi are şi un litoral ma­ritim care permite un pescuit ex­trem de roduse. Mai ştim iarăşi­­ cu toţii că s’a înjghebat şi o regie me­nită să organizeze şi să exploateze această avuţie în partea care este proprietate a statului, precum şi o populaţie numeroasă de pescari cari trăzesc din vânătoarea şi prepa­rarea peştelui. Ei, dar vor răspun­­d­e beneficiarii afacerii cu peştele rusesc, la noi nu se ştie prepara peştele sărat şi de aceia suntem ne­voiţi a fi tributarii ruşilor. Să ad­mitem că obiecţiunea ar fi valabilă în sensul că se cere peşte sărat pen­tru consum. Trebuia însă numai­de­cât să aducem marfa din Rusia şi nu putem s’o importăm din altă ţa­ră? E o întrebare la care, evident, nu ni se va da răspuns. Nu ne este cu putinţă totuşi să trecem peste ea. Căci doară se ştie ce ofensivă pe viaţă şi pe moarte au întreprins Sovietele împotriva statelor bur­gheze şi cu deosebire împotriva României. Cum, după ce ne-au ră­văşit comerţul de cereale, Sovietele sunt ajutate chiar d­e noi să ne boi­coteze şi comerţul de peşte şi asta chiar pe pinta internă? Ce putere fascinatorie a putut lucra asupra diverselor noastre organe de con­ducere pentru ca trecându-se peste orice consideraţii să se dea o astfel de aprobare favorabilă importului de peşte rusesc? Iar când un minis­tru respinge o cerere recentă în a­­cest sens, în lipsa lui şi printr’un organ oarecare — nu este indiferent dacă acest organ se numeşte mini­sterul industriei ori delegaţia eco­nomică — se revine asupra hotă­rârii acelui ministru şi se dă o nouă încuviinţare. Pentru ce acest joc de-a aprobarea, de-a respinge­rea şi apoi de-a reaprobarea? Un recent comunicat ministerial, provocat de nota informativă pe ca­re o reproducem mai sus, nu izbu­teşte decât să arate că nu ministe­rul de industrie a dat noua apro­bare, ci delegaţia economică a gu­vernului. Ca şi cum asta ar fi cel mai interesant lucru de lămurit. Noi vrem să neglijăm svonurile despre intervenţii lăturalnice şi con­­cedăm chiar că nici un spert nu s’ar fi încasat de nimeni în această tene­broasă afacere cu peşte rusesc. De­şi nu putem să nu relevăm că ceiace s’ar fi cuvenit să lipsească regimu­lui naţional-ţărănesc pentru ca cel puţin în ordine morală el să fi con­stituit un efort de a eşi de sub sem­nul afacerilor veroase pe seama ob­­ştei, este tocmai această atmosferă de suspiciune şi compromitere­ Ne-a fost însă hărăzit să vedem şi sub regimul pe care l’am voit şi l’am sperat nou şi curat, aceiaşi oribilă îmbulzeală de samsari cari dau târ­coale cabinetelor ministeriale pen­tru a pune la cale afaceri. Dar chestiunea aceasta cu peştele prezintă şi un alt aspect care vă­deşte lipsa unei serioase atitudini a conducătorilor treburilor publice faţă de diverse probleme care se pun statului. Căci, în timp ce se a­­nunţă de pretutindeni măsuri pen­tru a contracara acţiunea dumpin­gului sovietici şi cu toată împotri­virea unui factor al guvernului ca­re a înţeles să lucreze în sensul a­­cestor măsuri, se revine asupra u­­nei hotărâri logice şi îndreptăţite, fără nici o motivare şi fără să se fi petrecut vreun fapt de natură a mo­difica această deciziune. Şperţul sau capriciul, iată ele­mentele care determină şi azi la noi activitatea oamenilor de guver­nământ. Şi este deprimant ca şi sub ceea ce s’a numit noul regim să se petreacă lucrurile ca în trecut. Vladimir Ionescu ti­ri sint Unul din cei mai cunoscuţi şi pre­ţuiţi poeţi ai noştri ne-a adus la cu­noştinţă zilele acestea un caz şi ne-a rugat să atragem asupră-i atenţia. E vorba de un mic industriaş pe­ care criza cumplită în care ne sba­tem l-a scos din circulaţie. Omul a­­vea o fabricată de uleiuri, din care îşi scotea pâinea lui cea de toate zi­lele. E un om bătrân care nu mai are nici cutezanţa tinerelei, nici familiarizat cu nouile mijloace de luptă din comerţ nu este. Micul in­dustriaş înţelegea să-şi câştige exis­tenţa prin muncă productivă, iar timpul liber să şi-l consacre litera­­turei şi artei. Un idealist. L-a cu­noscut în tinereţa sa pe Eminescu şi obsesia maestrului l-a urmărit toată viaţa. Se numeşte Solomon Segal. Atât însă nu e destul ca să fie înţeleasă înduioşarea noastră pentru un caz de proletarizare de­venit banal. Solomon Segal a cre­zut că cere pre-o misiune în viaţă. Să facă vestită lirica românească consângenilor săi. A tălmăcit din Alexandri şi Eminescu, din Minu­ne­scu şi Arghezi, din Da­vid­escu şi Blaga, din Nichifor Crainic şi Ion Pillat. Şi a tipărit la Viena —cetim vreo 10 ani — o carte voluminoasă care cuprinde o antologie a poeziei româneşti, de la începuturile ei până astăzi. D. N. Ior­ga care a prefaţat volumul, mărturiseşte că tălmăcirile — în evreeşte — din Eminescu mai ales, vi se par armonioase şi prec­ist Dar d, Solomon Segal şi-a băgat mai tot ovulul sau în această operă capitală a vieţii sale. In acel timp Viena se sbătea în plină tragedie e­­conomică. Preţurile variau de la o zi la alta­­. Solomon Segal a fost sila sa şi risipească aproape întreaga avere ca să-şi vază opera dusă la bun sfârşit. După cât ni s’a spus, încurajări pe­cuniare n’a primit de nicăeri. An­tologia s’a bucurat de un frumos succes moral. Atât. Acum, omul şi-a pierdut şi ultimul său avut. Tragedia sa este deci una ceva mai complexă. Nu este un simplu industriaş care a căzut victimă cri­zei. Evident, noi nu putem face uita decât să atragem atenţ­ia lumei in­­telectuale asupra unui om de inima şi de bune intenţii. Măcar volumele pe care le are în depozit ar trebui grabnic epuizate. Dacă nu să i se dea o compensaţie materială a pier­derilor suferite, măcar una morală, E. Mâine, parlamentul îşi reia acti­vitatea. Camera şi Senatul vor în­cepe discuţia Adresei la Mesajul Tronului. Cu acest prilej, partidele politice îşi vor preciza atitudinea faţă de guvernul Mironescu. Discuţia va avea o deosebită im­portanţă din cauza participării la ea a partidelor de opoziţie cari au reintrat în Parlament şi urma a­­pelului făcut de M. S. Regele. Liberalii vintilişti Reprezentanţii partidului liberal vintilist nu vor lua parte la discu­­ţiunea Adresei. D. I. G. Duca va citi o simplă declaraţie în care ,va arăta punctul de­­vedere al d-sale şi al d-lui V. Brătianu asupra Mesa­jului. Tinerii deputaţi ar fi vrut să se lase membrilor partidului liberta­tea de a-şi expune părerile asupra problemelor de care se ocupă Me­sajul­ D. Duca s’a opus însă ca par­lamentarii liberali să ia cuvântul de teama ca să nu pătrundă în opinia publică disensiunile din partid. Totuşi d. C. Argetoianu va lua cuvântul la Senat şi va expune punctul d-sale de vedere asupra problemelor din Mesaj. Liberalii ţjeergişti D-nii George Brătianu şi general Vâitoianu, în cuvântările pe cari le vor rosti, pe lângă criticele ce le vor face guvernului, vor ataca pe d. V. Brătianu şi concepţiunile sale politice şi economice. D. George Brătianu promite a fi sensaţional. Partidul poporului Fruntaşii partidului poporului a­­firmă că în cursul acestei săptă­mâni se­­va decide participarea la lucrările parlamentului. Parlamentarii avereşcani nu vor participa nici la discuţia Adresei. In schimb, d. O. Goga va citi o declaraţie la Cameră în numele partidului, iar d- mareşal Averescu la Senat. Celelalte partide şi grupuri Din partea noului bloc basarabean va lua cuvântul d. O. Stere. Muncitorii şi socialiştii vor lua parte la discuţia Adresei combă­tând guvernul. Dintre majoritarii nemulţumiţi, vor vorbi d-nii D. R. Ioaniţescu şi I­ Petrovici. Astfel se prezintă p­artidele şi grupările parlamentare în ajunul discuţiunei la Adresă. ANCHETE POLITICE DISCUŢIA LA MESAJ liberalii vintilişti.-Georaiştii.-Partidu­l Poporului.-Celelalte par­tide $i grupuri parlamentare. ---:------V ■! H« iliiT iii mm riPiiiii Marea criză a partidului liberal ♦ ♦ ♦ Limpede este că partidul liberal trece printr’o criză, criză înăuntrul lui de aşezare, şi criză în afară de prestigiu. Sunt două aspecte ale a­­celuiaşi fapt de inadaptabilitate. Partidul liberal nu se poate de­prinde şi mlădia cu situaţia cea nouă; situaţia cea nouă însă a de­­păşit până la strivire veleităţile partidului liberal şi posibilităţile lui de rezistenţă. De aici a luat însă naş­tere o stare ciudată de contradicţie permanentă între situaţiile succesi­­ve de fapt, şi prezentarea lor ideo­logică, între năzuinţă şi realizare; dacă «*­ fi să caracterizăm biologic viaţa acestui organism politic, ca pe un echilibru armonic între memorie şi tendinţă, adică memorie pentru experienţa trecutului, şi tendinţă pentru folosirea ei în vedere» des­făşură rol în linie dreaptă a rezer­­­velor de viaţă de care dispune, ar trebui să constatăm situaţia para­doxală, pentru orice specie zoologică cu sorţi de a supravieţui momentu­lui, a unor experienţe ancestrale care, în loc de a-i folosi, pentru perpetuarea ei, ii dăunează, şi îi împiedică mişcările. Lucrul acesta, fireşte, nu e nou în biologie. El în­să marchează, în condiţii analoage, tocmai speciile sortite pieirei, prin neputinţa lor de a se adapta la condiţii noui de viaţă atunci când aceste condiţii s-au schimbat radi­cal. Memoria experienţelor ances­trale, care capătă, în lupta pentru viaţă, forma unor instincte condiţio­nale, devine astfel, la un moment dat, cea mai aprigă adversară a tendinţei; echilibrul este, astfel, rupt în interiorul organismului de însăşi organism, iar specia se pe­­cetlueşte singură unei sigure pieiri. Este, in momente de acestea, de prisos orice împotrivire, şi mai puţin orice protest. Fiindcă sunt legi biologice care îşi găsesc verifi­care riguroasă şi în organismele sociale, politice sau numai economice. Or, partidul liberal are astăzi misiu­nea să verifice adevărul unor atare si un­etudini. Naşterea, dezvoltarea şi apogeul lui sunt rezultatul unor stări de fapt care nu se mai repetă, întreaga lui viaţă luase astfel în­faţişarea acestor condiţii al cărora rezultat logic fusese până mai eri. Corespondenţe întunecate, unele, mai limpezi, altele, îi formaseră or­ganismul pentru anumite digestii, pentru anumită odihnă, pentru anu­mită luptă, pentru anumită plăcere. A fost în epoca de aur a partidelor, a­­tunci când ţara, dumicându-şi pe îndelete puţinul care i se dăruia, îngăduia, fără să ştie de ce este vor­ba, drepturi necontrolate şi necon­­trolabile, a conducătorilor puşi în fruntea di ile huzaruul cuno ştie că­ror fortuite sau întâmplătoare îm­prejurări. Istovirea actuală a curmat un scont, este drept, dar destul de serios, cu o tradiţie pe care ni­meni nu o mai poate suporta; şi, într’o clipă când nimeni nu mai poate suporta nici un gram de sa­crificiu mai mult, privirile s’au în­tors întrebătoare în­spre beneficiarii zilelor de eri, dintre care liberalii, alături de familia Maniu­ Boilă, constitue o categorie predilectă. Spectacolul acesta e plin de învăţă­tură şi de adâncime, realiimnea ca­re se produce, deopotrivă, înlăun­­trul ca şi în afara vii. Mai întâi voinţa partidului libe­ral a contenit de a mai face lege. Programul lui este supus controlului, şi adnotat cu numeroase puncte de întrebare, de suspensie şi de excla­mare. Oamenii care îl servesc sunt şi ei trecuţi printr’uni riguros in­ventării­, cântăriţi, judecaţi şi ţi­­nuţi sub o cuvântătoare carantină. Sub presiunea aceasta, venită din afară, iau înăuntru naştere o serie întreagă de curente contradictorii: numeroşi «indezirabili» devin rea­lităţi; se desprind personalităţi a cărora acţiune apasă şi dislochea­­ză pe concurenţii lor oficiali. Depla­sări, apoi, de tot felul pe întreaga scară clasică a partidului dovedesc o gravă modificare a realităţilor din sânul lui. Or, evident că prin această si­tuaţie, ne găsim în faţa unui fapt nou. Partidul liberal nu mai este cea­ ce a fost. A rămas doar struc­tura lui ile partid care se agaţă cu frenezie de o situaţie trecută, pen­tru prezent însă acţionează potriv­nic organismul partidului. Şi con­flictul există. Memoria partidului reprezintată prin factorii lui vechi, acţionează într'un fel, şi «tendinţa» lui organică, reprezintată prin fac­torii dornici de viaţă, se mişcă­in direcţii cu totul opuse. Unil sau al­­tul din aceste suişuri trebue să în­vingă pentru a duce l» un fenomen mortal sau transformist. Dacă ve­chile apucături înving, avem de a face cu însuşi moartea partidului liberal prin neputinţa de a se adap­ta la nouile împrejurări; partidul liberal însă moare aşa cum a trăit şi cum a evoluat, în datele lui cla­sice. Dacă izbutesc nouile tendinţe a­­poi avem atace cu o perpetuare a unei existenţe într’o nouă formă. Linia de evoluţie, a primaţilor este destul de lungă, şi conţine, în ca o serie întreagă de specii zoologice c­are stingând­u-se aparent, au con­tinuat totuşi să existe, una prin al­ta şi una din alta, cu toatele, în cine ştie care din maimuţele de azi. Partidul liberal are de ales între aceste două alternative, a evoluţiei lui depline spre noile împrejurări pe care, eventual ar fi chemat să trăiască, sau a pieirei în starea lui organică de azi. Este, evident, vor­­ba aici de un proces a cărui­ rea­litate adâncă nu se rezolvă prin simplă formă, căci a afirma ea, de pildă, atâta vreme cât va fi exis­tând o formă «naţional-liberală» există şi un partid liberal, echiva­lează cu a numi şopârla de azi ich­­tiosaur, şi­­ conchide de aici că a­­vem şi azi ichtiosauri. Or, proble­ma acestei post-existenţe, ca să zicem aşa, stă în a afirma existen­ţa ei cu toate atributele care­­ au condiţionat până acum vieaţa, miş­cările de evoluţie, cea­ ce constitue, azi, o imposibilitate absolută. Par­tidul liberal ne­mai­putând avea a­­celaşi câmp de acţiune, aceleaşi mijloace de existenţă, şi aceleaşi motive de mişcare, a contenit de a mai fiinţa ca atare, rămâne acum să vedem cum va rezolva această situaţie, care constitue criza acută a partidului liberal- N. Davidescu Rubrica plastică Expoziţia cehoslovacă de MAC CONSTANTINESCU — Arta aplicată Partea a doua a expoziţiei ceho­slovace instalată actualmente în Pavilionul Artelor de la Şosea o formează obiectele de artă aplicată şi de industrie relativă la construc­­ţiuni. In rubrica precedentă am căutat să descriem şi pe cât se poate să analizăm arhitectura cehoslovacă veche şi mai ales cea modernă, după planşele şi fotografiile ce figurează în expoziţie. Am remarcat cum faţă de noile posibilităţi tehnice tânăra arhitec­tură cehă s’a deslipit de tradiţia ve­chilor acoperişuri în pantă abruptă şi de suprafaţa încărcată de orna­mente a faţadelor, ca să năzuiască spre o cât mai mare puritate a li­niilor, spre o simplificare a m­asse­­lor cu acoperişuri în terasă şi faţade netede în cari nu intervin decât mari deschideri ,vitrate prin care aerul şi lumina pătrund în abun­denţă. Armonia exterioară a arhitecturii se continuă în interiorul locuinţei printr’o decoraţi­une logică, toată consacrată confortului şi higienei. Vechiul mobilier de lemn cu sculpturi întortochiate şi cu stofe broşate, adevărate cuiburi de praf şi de microbi, este înlocuit în noile locuinţe de mobile construite sim­plu şi solid, din lemn lustruit, metal nichelat şi ţesături trainice de un colorit agreabil şi franc. In «liwing-room-urile» mobilierul se simplifică: linoleum sau carelaje smălţuite iau locul covoarelor îm­bâcsite, vechile portiere greoaie dă pasul draperiilor uşoare, masa de­vine o mobilă portabilă, serviciile de masă îşi simplifică forma în ar­monia generală, cartea în legătura sa de bun gust intervine oriunde, pe masă, pe marginea fotelului, pe eta­jeră şi alăturată unei petişe de co­lorit şi galb rafinat înveseleşte in­teriorul cu minunate pete decora­tive. Fapt într’adevăr remarcabil este că majoritatea obiectelor de artă aplicată expuse, de o estetică atât de superioară nu sunt piese ce ar necesita un material dificil şi cos­tisitor, deşi studiate cu cea mai mare îngrijire de decoratorii cei mai talentaţi, ele se pot fabrica în mare serie şi­­vândute cu un preţ la îndemâna oricui. Industria artelor aplicate deşi a început să se înfiripeze numai de la răsboi, înainte de 1919 având o im­portanţă mult mai redusă, cu carac­ter provincial, realizările făcute în­­tr’un timp atât de scurt sunt de cel mai mare merit şi pline de pro­misiunea unor perspective gran­dioase. Mobilierul, simplu şi armonios în care lemnul lăcuit în colori vii, ţe­săturile de un desen geometric pre­cis şi metalul încheiat îi dă un ca­racter de intimitate şi de vigoare executat după proectele arhitecţi­lor Hoythum, Kucerva-Zaleska şi Zak provin în actuala expoziţie de la Interprinderile Artei Industriale din Praga (U. P.) Iluminatul modern este repre­zentat prin lămpi cu un caracter decorativ de primul ordin. Becul e­­lectric este ascuns în abat-joururi de verré dépoli sau de porțelanuri turnate în forme variate, răzemate pe suporturi de metal alb. Serviciile pentru masă din sticlă colorată monochrome au forme și suporturi simple și elegante. Ma­cheta unei arhitecturi de inginerul F. A. Libra a fost realizată din plăci de şam­ota de diverse colori prove­nind din prea cunoscuta fabrică «Bako». Astfel montate, plăcile de şamotă mi se prezintă în adevăra­tul lor cadru. Nici jucăriile n’au fost neglijate. Mici figuri, şi miniaturi stilizate interesant după felurite maşini şi obiecte au fost executate în lemn dat cu «duca» după proectele d-lui profesor d. Sum­ar. Printre obiec­tele de artă minoră de cel mai viu interes, figurează în expoziţie o co­lecţie de dantele executate după de­senele decorative interesante ale d-nei Madeova-Paliekova, de către elevele şcoalei speciale cehoslovace de stat. Ni se spune că frumoasa dantelă rotundă de un desen atât de subtil şi atât de fin redat, a necesitat pen­tru execuţia sa 20.000 ore de lucru. Celebrele cristale de Boemia figu­rează în expoziţie cu cele mai alese exemplare. (Citiţi continuarea în pagina II-a). 3 LEI MARȚI 25 NOEMBRIE 1930 Articolul meu asupra bisericei­ ruse din Basarabia a provocat un răspuns a polemic din partea Pă­rintelui Arhimandrit Scriban, pro­fesor la Facultatea de Teologie din Chișinău. Diferendul, după părerea mea, se explică prin faptul că S. S. exami­nează această chestiune exclusiv din punctul de vedere bisericesc, pe când eu o iau în toată complexita­tea ei. S. S., amestecând expunerea Sa cu elementele personale în privinţa mea, a ieşit din cadrul chestiunei puse de mine, lărgind-o până la pro­blema rusă în Basarabia în genere. Mă supun şi eu acestei transfor­mări. Cine cunoaşte Basarabia, va măr­turisi fără nici o ocolire că, deşi ea a suferit sub stăpânirea rusă o a­­dâncă înrâurire rusească, totuşi vre-o primejdie rusă nu există în Basarabia actuală. In Basarabia se scot patru ziare în limba rusă, însă aceste organe nu prezintă opinia publică rusă de loc. Nici din punct de vedere al iaşilor călăuzitoare, nici în privinţa conţi­nutului, ele nu sunt ruseşti, ci, dim­potrivă , româneşti. Ele rămân în­totdeauna aproape exclusiv în ca­drul intereselor româneşti. Nimă­nui­ din ziariştii ruşi i-ar fi ve­nit în cap, de exemplu, să onoreze pe Marele Duce Kirill, după cum fac aceasta unii monarhişti ruşi, sau să accepte o altă platformă politică rusă. Mai mult. Se poate afirma că, în genere, cultura rusă în Basarabia actuală nu s’a păstrat. In afară de un monument al lui Puşchin în gră­dina publică a Chişinăului şi unele obişnuinţe ruseşti, reminiscenţe sla­be ale trecutului, nu s’a păstrat ni­mic. Spiritul rus a sburat. Bine­înţeles, aceasta nu înseam­nă că, pe măsură ce a dispărut cul­tura rusească, a pătruns cultura ro­mânească. Nu se poate spune că cul­tura naţională a înlocuit cultura rusă, pe deplin. Insă este cert un lucru important : în Basarabia românească, cultura rusă n­u mai re­vi­ne. In asemenea condiţiuni, existenţa minorităţii ru­se nu prezintă nici o primejdie din punct de vedere naţional. Deci, dacă s’a găsit un grup de oameni, care cu prilejul alegerilor municipale din 1929 a strâns în în­treaga Basarabie numai 6 la sută de voturi şi care doreşte a se ruga la Dumnezeu în limba rusă, nu văd nici un motiv de ordin pur politic să ne împotrivim acestei dorinţe, cu atât mai mult că noi suntem legaţi de tratate internaţionale respective. Una din două : sau statul nostru îşi va îndeplini îndatoririle lui in­ternaţionale şi va fi respectat de o­­pinia publică străină, sau nu le va îndeplini şi va suferi scăderea pres­tigiului său. In timpul nostru, dreptul minori­tăţilor a devenit fapt. Nerespecta­­rea lui ne promite în viitor conflic­te serioase. Bine vede acela, care prevede. Aşa stă chestiunea din punct de vedere politic şi juridic. In ce priveşte punctul de vedere pur bisericesc, această chestiune, cred, nu ar fi existat de loc. Biseri­ca rusă s’ar fi găsit sub înalta o­­crotire a I. P. S. S. Mitropolitului Gurie, la care minoritatea rusă de îndată s’a şi adresat, dacă întreaga chestiune nu s’ar fi oprit la stilul vechiu. Aşa a înţeles-o şi ministrul de interne de atunci, d. Vaida. , Stilul vechi emoţionează până a­­cum întreaga Basarabie şi mai ales satele ei, înţelegând însemnătatea stilului vechiu în Basarabia, un liberal ba­sarabean, d. Pântea, a promis nu de mult ţăranilor nu mai puţin decât întoarcerea definitivă la acest stil» iCitiţi continuarea în pagina 11-a). ------posop-----­| Presa noastră nu se ocupă îndea­juns de o categorie de Români, cari plecaţi de timp îndelungat din pa­trie şi stabiliţi în Statele Unite, au devenit şi marea republică per­sonalităţi de primul ordin, fără ca prin aceasta să piardă contactul spiritual cu pământul unde sau născut, unde li sunt îngropaţi pă­rinţi, unde după o viaţă întreagă de activitate rodnică, pe meleaguri îndepărtate, se întorc să moară. Este una dintre formele cele mai caracteristice pe cari le adoptă via­ţa naţională, această afecţiune fi­lială, şi tenace a emigranţilor ro­mâni faţă de ţara lor. Deveniţi ce­tăţeni americani, învălmăşiţi în viaţa tumultuoasă din metropolele de peste ocean, gândul lor e mereu la România, vorbesc în familie ro­mâneşte, păstrează cu o neştirbită e­­vlavi­e, obiceiurile, tradiţiile romă-­ neşti. Unul dintre aceşti Români ame­ricani, printre cei mai distinşi, se află de câtva timp printre noi. Este d. Edward Herbert, avocat, jurisconsult, ziarist şi conferenţiar. Originar din Huşi, d-sa a plecat din ţară acum patru­zeci şi doi de ani. In Statele Unite şi-a cucerit repede un loc de primul ordin şi influenţa sa, relaţiunile sale, le-a pus în ser­viciul cauzei românești de câte ori a fost nevoie, cu un admirabil de­votament, cu o inalterabilă realitate. D. dr. Angelescu, trimes de gu­vernul Brătianu în America în tim­pul războiului, a fost la Washing­ton primit de d. Herbert, care a a­­ranjat în onoarea sa un mare ban­chet la hotelul Shorham, unde pen­tru întâia oară, în faţa misiunilor aliate, a înaltei societăţi america­ne, s’a cântat Imnul Regal Român în ovaţiile întregei adunări. Condeiu fecund, viguros gazetar, de atunci d-sa a publicat şi presa de peste ocean articole de luminare a opiniei publice asupra stărilor din România, bogăţiilor ei natu­rale, posibilităţilor ei infinite de propăşire. Mai ales într-o împrejurare, ini­ţiativa d-lui Edward Herbert a fost decisivă pentru orientarea o­­piniei americane cu privire la sen­sul evenimentelor din România. Era după Oradea Mare, Presa in­ternaţională deslănţuise o campa­nie furibundă împotriva noastră. In America se puseseră la cale de­­monstraţiuni monstre de protesta­re, în Congresul din Washington se anunţaseră interpelări. D. Edward Herbert s’a pus ime­diat în contact cu marii fruntaşi ai iudaismului mondial: d. Louis Marshall, marele avocat şi filo-ro­­mân, William Nelson Cromwell, ju­ristul Max D. Steur. A adus de la Washington pe ministrul Români­ei de atunci, d. Creţeanu şi în a­­partamentul acestuia de la hotel Ritz Carlton din New-York, după o prealabilă consfătuire, s’au pus ba­zele unei acţiuni imediate de lămu­rire a opiniei publice americane, de înfrânare a demonstrațiuilor puse la cale. Rezultatul1 Exponenţii iudais­mului american au devenit cei mai calzi prieteni ai României, d. Louis Marshall a oprit personal, patru întruniri de protestare, iar con­­gress­manul d. Sirowich a renunţat după o cordială întrevedere cu d. Creţeanu, de a mai prezintă înain­tea adunării reprezentanţilor din Washington moţiunea sa împotri­va României. Doctor în filosof­ie şi în literatu­ră, d. Edward Herbert a tradus şi publicat în revistele americane nu­vele de Delavrancea, este un co­laborator fidel al buletinului so­cietăţii «Friends of Rom­ania», unde cu prilejul vizitei M. S. Regi­nei Maria în America a făcut să a­­pară un remarcabil studiu «Demo­cratic Romania», demonstrând con­tinuitatea geniului latin, juridic şi civilizator în sistemul legislativ ro­mânesc. Iată cum datori suntem să ex­primăm recunoştinţa noastră ace­stor fraţi îndepărtaţi, cari şi chip spontan, dezinteresat, mânaţi nu­mai de dragostea lor faţă de pă­mântul natal, nu şovăie a utiliza ta­lentul, inteligenţa, influența lor, în Lumea nouă, pentru aprecierea Ro­mâniei în adevărata ei lumină, pen­tru spulberarea campaniilor răuvoi­toare. D-lui Edward Herbert printre cei dintâi. Alexandru Kiriţescu

Next