Cuventul, iulie 1931 (Anul 7, nr. 2224-2254)

1931-07-01 / nr. 2224

ANUL AL VlMea.­ No. 7XM.40 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str. Const. Miile (Sărindar), 14 Etajul III. rrTZT I 378/10 REDACŢIA TELEFON­­ 378/9 ADMINISTRAŢIA Fondator TITUS ENACOVICI Director NAE IONESCU ANUNCIURILE ŞI PUBLICAŢIILE ADMINISTRAŢIA „CUVÂNTULUI“ şi prin toate agenţiile de publicitate SE PRIMESC LA IAR CU 8 CLASE $ca $coolo In dinf Când cu două luni în urmă, mi­nisterul şcolilor se declara hotărât, pentru desfiinţarea bacalaureatului, la acest loc şi cu acelaş condeiu de astăzi, însemnarăm câteva gânduri de rezervă. Bacalaureatul, socotiam noi, poate fi amelionat, poate fi de­grevat dacă se pare a fi prea di­ficil, poate fi specializat, însă nu poate şi mai ales nu trebue să fie suprimat pe deantregul. Scriind astfel eram, dealtminteri, în linia convingerii de totdeauna. O convingere pornind dela cunoaş­terea realităţilor, dela media scă­zută a seriilor de după războiu, ca şi de la alarma universităţilor in­vadate de mulţimile slab diferen­ţiate ale absolvenţilor de licee. Mai mult chiar, ne amintim să fi scris astfel de lucruri, mai cu sea­mă după sesiunea de bacalaureat a anului trecut, când preconizam fu­zionarea anului preparator, acel făt mort născut al reformatorilor noş­tri fără de oboseală, cu fosta clasă a 8-a a liceelor, care repusă la sfâr­şitul celor 7 ani de curs ar fi de­venit anul de iniţiere specializată în vederea bacalaureatului. Observaţiunea n’avea, la drept vorbind, alt merit decât pe acela că venia de la un examinator atent la toate datele problemei bacalaurea­tului. Liceul de astăzi cu şapte cla­se şi fără nicio urmă de speciali­zare a însemnat faţă de cel dina­inte, trifurcat sau numai bifurcat, o diluare a cunoştinţelor de tot soiul, fără să fi întronat acel regim de cultură generală după care sus­pină pedagogii noştri. Cum totuşi la examenul de bacalaureat candi­daţii se împărţiau în două secţii, a matematicii şi a latinei, iar pe de altă parte nu aduceau cunoştinţe cât de cât specializate, ni s’a părut că nu poate fi reformă mai utilă decât să se treacă anul preparator, rămas doar pe hârtie la liceu, sub chip de a opta clasă, dedicată unor subs urmat să se dea şi bacalaureatul. In chipul acesta, ne-am fi putut aş­tepta să vedem serii din ce în ce mai bine pregătite şi coeficiente mai puţin compromiţătoare, de ad­mişi ai bacalaureatului. Când, după aceia, la începutul a­­cestui din urmă an şcolar, fostul ministru al şcoalelor, d. N. Costă­­chescu, anunţa desfiinţarea inte­grală a anului preparator şi reîn­fiinţarea clasei a 8-a ca o adevărată clasă de pregătire a bacalaureatu­lui, cu atât mai mult am consemnat faptul şi l-am aplaudat. Mai puţin dintr’o vanitate de cre­meni nu s’ar fi aşteptat. Riscurile hazardului se dovedesc din nou ca­pricioase. Cine a experimentat ve­chiul gimnaziu de 4 clase şi liceul cu alte 4 ştie ce armonie şi câtă pro­­porţionalizare de cunoştinţe repre­zenta acela. Gimnaziul de 3 clase a fost cu adevărat o reformă şubredă. Trebuia readus la vechia lui consti­tuţie: de 4. Dece însă cu 5 clase? Când ar fi fost cu mult mai sim­plu: gimnaziu 4, superiorul 3 şi a 8-a clasă de bacalaureat. Să nu disperăm însă. S’ar putea să iasă, într’o bună zi şi o astfel de formaţie aritmetică din urna cu mistere sau din zigzagurile rotii no­rocului. Perpessicius propagatăriei Citesc într’un ziar ştirea că din Bul­garia au fost trimişi in ţară la noi nu­meroşi agenţi spre a face propagandă pentru atragerea vizitatorilor pe timpul verei la Varna. Gazeta cu pricina cere autorităţilor­­noastre să ia măsuri ca să se împiedice această acţiune adăogănd că trimişii bulgari pe lângă propaganda pe care o fac farmecelor şi confortului Varnei se dedau şi la acte de spionaj ori de atâtcere iredentă. Evident, dacă faptul din urmă este adevărat, autori­tăţile­­noastre au datoria să procedeze cu toată severitatea pentru a pune ca­­capăt unei atari încercări dăunătoare statului şi ordinei. In ceia ce priveşte, însă, acţiunea de propagandă şi de re­clamă în folosul Varnei, aceia nu cu o­­prelişti poliţieneşti se cuvine să fie com­bătută. Fiindcă nu e drept. Căci atunci ar trebui s'o extindem­ la orice localitate străină. Or toate localităţile din lume înzestrate de Dumnezeu fie cu fru­museţi fie cu daruri tămăduitoare îşi fac prin alte mijloace reclamă ca să atragă lumea de oriunde. Cataloage, afişe, cer­tificate de la somităţi medicale, fotogra­­fii, anunţul prin ziare, placarde prin gări şi prin trenuri, in hoteluri şi res taurante, pretutindeni şi cu mijloace ingenioasa te râafaţfi got-yt*­p­ igandd. Poate cineva s’o împiedice i ce drept ! Suferă din această pricină staţiunile noastre? Se poate. Dar cine e de vină? Să facă şi ele propagandă. Pe de o parte pentru a şi pune în evidenţă avantagiile pe care le oferă asupra străinătăţii, pe de alta pentru a distruge, ceia ce se a­­firmă că este o prejudecată a noastră, de a găsi mai bun tot ce există dincolo de graniţă. Cu rare excepţii toate între­prinderile de băi, de găzduire şi de res­taurante din localităţile noastre balnea­re şi climaterice nu cunosc decât specu­la cea mai neruşinată în condiţiile de confort cele mai detestabile. Edilii ace­loraşi staţiuni nici nu vor să ştie că turală a peisagiului sau numai puterea miraculoasă a darurilor tămăduitoare nu sunt deajuns. Trebuie pentru a se bu­cura de una şi a extrage din cealaltă maximum de randament să se pregăteas­că vizitatorului toate celelalte condi­­ţiuni de confort, de distracţie, de esti­nătate cari să-l mulţumească şi să-l a­­tragă pentru a face din el un client şi în acelaş timp cel mai bun propagan­dist. Nimic sau aproape nimic nu s’a rea­lizat în această direcţie de către nici una din staţiunile de recreaţie şi însănă­toşire dela noi. Toate s’au mărginit doar să-şi speculeze vizitatorii. In aşa chip, în cât încep să culeagă acum şi roadele. Dezertăm localităţile din ţară pentru Cele de aiurea. Chiar pentru Var­na bulgărească, precum vedeţi. Nu patriotic, se spune. N’o fi. Dar lipsa de LUCRĂRILE PARLAMENTULUI Caracterul râipolaiui aerian viitor le va răspunde d. N. Iorga partide d­in şedinţa de mâine a Camerei După toate probabilităţile astăzi la Senat şi mâine la Cameră va lua sfârşit discuţiunea Adresei la Mesajul Tronului. Din partea gu­vernului la Senat va răspunde d. M. Manoilescu, iar la Cameră d. prim ministru N. Iorga. Discuţiunea la Adresă deşi a fost scurtă n’a fost lipsită de interes. Partidele au reuşit să-şi precizeze punctele lor de vedere faţă de gu­vern fără să uzeze prea mult coar­dele vocale ale reprezentanţilor lor din Parlament. Prin aceasta s-a făcut o triplă economie: de bani, de timp şi de gogomănii. De pe ur­ma ei au câştigat ţara, prestigiul regimului parlamentar şi mai ales oratorii care vroiau să se ilustreze. Pentru la toamnă însă se pare că­­guvernul le-a promis,­­ majorita­rilor amatori de a-şi plasa micul lor cuplet de la tribuna parlamen­tului — libertatea de a se compro­mite şi de a-şi distruge aureola ce cu multă grijă şi-au creat în jurul ilustrelor lor persoane. Răspunsul d-lui N. Iorga Răspunsul pe care d. N. Iorga, preşedintele de consiliu, îl va da mâine partidelor, este aşteptat cu mare interes. D-na va trebui să precizeze atitudini­­ ce înţelege gu­vernul s-o aibă faţă de grupările politice reprezent­e în Cameră şi Senat şi în acelaş timp să-şi expu­nă programul să parlamentar. Discursul d-lui rim-ministru este aşteptat cu aceiaşi, curiozitate şi de o parte a prey­i din străinătate care se ocupă de câtăva vreme ne­obişnuit de mul de situaţiunea noastră internă, dâ­ndu-n­e­ sfaturi ce nu le-a cerut nim­it. Opera reparatorie De joi parlamentul îşi va începe marea lui misiune: aceia de a repa­ra şi îndrepta ceea ce au distrus partidele politice. Misiunea lui este mare şi grea, fiindcă pe lângă obli­gaţiunea de a repara şi îndrepta, o are şi pe acela de a nu compromite principiul în baza căruia i s’a în­credinţat d-lui N. Iorga formarea acestui guvern. Miniştrii trebuie să facă dovada că sânt nişte buni cu­noscători ai afacerilor publice iar munca lor şi a parlamentului este folositoare ţării şi cetăţenilor. Patru din legile depuse până în prezent de guvern pe biroul parla­mentului ştim că răspund unei per­fecte cunoaşteri a situaţiunei ţărei şi a nevoilor ei de organizare: pro­­ectul pentru modificarea reformei administrative şi proectul pentru rectificarea bugetului, ambele alcă­tuite de d. ministru C. Argotoianu, precum şi proeetele pentru modifi­carea bacalaureatului şi învăţă­mântului secundar depuse de d. prim-ministru N. Iorga. începutul este bun şi promiţător. Rămâne să vedem şi celelalte pro­­ecte, ce io va aduce guvernul în a­­ceastă sesiune.­ ­. un cap satisfăcut în dezideratele lui­­ pentru a atrage lumea trebuie să-i ofere cât din bucuria de a vedea roata l ţi schimb ceva. Numai frumuseţea na­hazardului staţionând din nou la nu­mărul 8. Sunt jucători, şi Dostoiev­­ski a fost unul dintr’ânşii, care vor­besc de conjurarea norocului ca de o ştiinţă aproape sigură. Odată — norocul — pornit pe drumul cel bun s’ar putea să nu se mai oprească şi în locul zigzagurilor capricioase la care e supus învăţământul, să avem o circumferinţă bine închisă. Cu sin­gura condiţie ca ea să nu fie, în a­­celaş timp, şi un cerc vicios. Dar bucuria nu Unu mult şi din nou a­­flarăm că despre o a 8-a clasă nu se mai poate vorbi în niciun caz, cum nici despre anul prepar’ator şi mai puţin despre bacalaureat. Acestea se petreceau cu două luni în ur’m­ă. Insă nici întristarea nu Unu prea mult. Căci iată, bacalaureatul nu numai că nu s’a desfiinţat dar s'a îngrădit de noi dispoziţiuni, a că­ror eficacitate rămâne să fie verifi­cată la faţa locului. Desigur, e me­toda cea mai comodă pentru croni­car. Să aştepte la colt de drum, să înregistreze şi să judece. O metodă şi o situaţiune cu mult mai privile­giată decât aceia a reformatorilor. Un reformator trebue să prevadă, să presimtă, să-şi angajeze creditul. De aceia, poate, dificultatea aceasta, cei mai mulţi reformatori preferă soarta cronicarilor. De aceia, în loc să prejudece, dau brânci roţii ha­zardului şi pândesc. Ce vrea noro­cul, acela iese. Apoi studiază o vre­me consecinţele şi dacă rezultatele nu sunt strălucite, din nou vâră mâna în urna cu bile câştigătoare sau dau brânci roţii hazardului. Şi şcoala o duce numai în zigzaguri, comod şi bine, ca pe o planşă de to­bogan cucuiat. Mai sunt însă şi fericiri parţiale, efecte ale aceluiaş joc al norocului. S’a anunţat de pildă, că liceul va avea din nou 8 clase. Ne-ar fi plă­cut să-l vedem din nou specializat şi cu a 8-a, drept clasă de pregătire a bacalaureatului. N’a fost aşa. Sau nu e încă. Cine ştie ce mai poate veni. In schimb se vesteşte: gimnaziul de 5 clase şi liceul de 3. La aşa ceva ni­ ac. Demisia d-lui Maniu 3. D. Preşedinte se răzbună Mari manifestaţii de solidarizare lăzi, când se prol­ie manifestaţiile i se organizează pretutindeni d-lui!1 de solidaritate, sluaţia se va fi Maniu. De­sigur. Numai că mani-i schimbat în favoarea d-lui Maniu. festaţiile acestea trebuesc şi ele Nu. îndelungata ledere în străină­­t­ate «cum grano salis»- Declaraţii tate va fi fost pilitru fostul preşe­­de dragoste şi credinţă politică? dinte un prilej de reflexiune. Nn Vai, am *«-s*uit noi Snşi-ne atâtea! însă şi unul de îr^ăcare. D. Maniu , pildă, aminte că ja !a fost adânc­­ ligamentului »n­*01 partidului şi în împrejurarea constituirii cabinetu­lui Mironescu; şi­­ nu a putut să o uite. Vremea nu a lucrat în sensul înţelepciunii şi al împăcării. D. Ma­niu s’a întors înrăit şi cu gânduri de răzbunare. Mare slăbiciune pen­tru un şef politic, de sigur, dar FAPT. Căci atunci când a fost în măsură să o facă, ŞEFUL PAR­TIDULUI A PROVOCAT DISOL­­VAREA PARLAMENTULUI. Asupra acestei întâmplări nu exis­­tă îndoieli. Să amintim împrejură­rile: însărcinat cu formarea unui cabinet de uniune naţională, d. Ti­­tulescu şi-ar fi putut împlini mi­siunea, dacă ar îi înţeles că un a­­semenea cabinet nu se poate con­stitui decât cu camerele naţional ţărăniste. Ministrul nostru la Lon­dra a crezut altfel, împotriva tutu­ror indicaţiilor cari i s’au dat în chip expres, şi a eşuat. Vineri sea­ra însă — Vinerea care a precedat constituirea guvernului lorga­r se ajunsese, precum se ştie, la soluţia unui cabinet Titulescu fără dizol­varea parlamentului. Această com­binaţie nu a reuşit nici ea însă. De ce ? Pentru că d- Maniu a declarat că nu poate pune Camerele, recte majorităţile parlamentare, la dis­­poziţia viitorului guvern, decât da­că i se admite controlul asupra e­­ventualei compuneri a minister­lui. Cred că nu fac indiscreţiuni a­­mintind aceste împrejurări. Faptele ma lui '8, in ziua aceea de Sâmbătă cân­d naţional-ţărăniştii preluau puterea, d. Maniu strân­­gându-m­i mâna emoţionat îmi spu­nea: noi nu uităm că 50% din aceas­tă victorie o datorăm «Cuvântului». Se putea o mai categorică manifes­tare de simpatie şi un mai precis legământ de solidaritate? Şi totuş nu mai departe decât la sfârşitul lui ianuarie 1920, d. Maniu trata cu inamici de-ai noştri, suprimarea ziarului «Cuvântul». Noi suntem însă obicinuiţi cu manifestaţiile d-lui Maniu. Ultima dată când am stat de vorbă, la 2 ianuarie 1930, când , după o conversaţie de a­­proape două ore în care preşedinte­­le de pe atunci, slăbit, enervat şi hărţuit, a sfârşit prin a-şi desvă­­lui cele mai intime intenţii (ŞI CE INTENŢII!) — m’am sculat să plec, d. Maniu m’a condus prieteneşte până dincolo de uşă şi m’a asigurat de statornicia sentimentelor sale sublimând necesitatea absolută a colaborării noastre- Asta la ora 1.20. Ceea ce nu-l împiedica însă ca la ora 1.25 să cheme telefonic siguranţa ge­nerală, cerându-i să mă pună în ur­mărire (Am în această privinţă, de­claraţii faţă de martori!). De ce ne-am emoţiona deci de manifesta­ţiile cari se fac azi pentru d. Ma­niu şi am crede mai mult în de­claraţiile partizanilor decât în cele ale şefului? Cu atât mai mult, cu cât situaţia de fapt pledează con­tra. Contra d-lui Maniu- Căci se poate spune orice în această chestiune: grijă, incapacitatea, incur­a, dezordinea­­ nu se poate spune însă că din toam­­şi specula neruşinată din staţiunile nă, când raporturile între partid şi noastre sunt patriotice? V« I« I şef erau cum le ştim, şi până as­ In numărul de mâine: Demisia Mii Maniu 4. Diversiunea au fost de altfel relatate de chiar ziarele amice d-lui Maniu de unde le şi iau. Este dela sine înţeles că o aseme­nea pretenţie, a cărei împlinire ar fi conferit d-lui Maniu o situaţii de supra arbitru în vie­ţa noastră pu­­t- »te jestrcptată. A tu v buit deci să se renunţe la parlamen­tul naţional-ţărănist Nu e însă clar că, în asemenea împrejurări, vina dizolvării revine în întregime d-lui Maniu? Ba da. Ce hotăra însă pe a­­cesta la un asemenea act? Situaţia politică? Nu. Ci numai resentimen­tele sale personale împotriva parla-­ mentului, care nu consimţise în toamnă să se solidarizeze cu el, şi acceptase un guvern Mironescu. Iată deci car­ erau raporturile dintre şef şi partid în Aprilie 1931. D. Maniu era supărat, exercita răs­­bunări şi încerca să-şi măsoare oa­recum forţele. In acelaş cadru se plasează de altfel şi ultima campa­nie a «Patriei», campanie cu totul dezordonată, care nu putea găsi a­­probarea partidului; ce importanţă avea însă asta? D Maniu voia să vadă: va avea curaj partidul să protesteze ? Ei bine, experienţa nu a fost favorabilă şefului; partidul a protestat; şi nu au protestat nu­mai ţărăniştii (ceea ce ar fi fost normal) sau «chemăriştii» (ceea ce iarăş ar fi fost normal), ci au pro­testat chiar vechii ardeleni, de un netăgăduit dinasticism, în cap cu d. Aurel Vlad. Faptul acesta era hotărâtor pen­tru d. Maniu. D-sa se răsbunase pe parlament pedepsindu-l, dar parti­dul nu fusese impresionat de acest gest de forţă. El judeca singur, şi pretindea să dea indicaţiuni chiar şefului. Situaţia delicată şi dificilă la care d. Maniu probabil nu se aşteptase. Trebuia să , reacţioneze. Repede. Şi a făcut-o. Cum? Vom explica. Nae Ion­escu Intre Vatican şi Fascism de Preotul PETRE CHIRICUŢA III Am lămurit, sper, unele din te­meiurile de prim ordin cari au dus la actuala criză între Vatican şi Fascism. S’ar pune poate întrebarea — mulţi şi în felurite chipuri şi-o pun: cine va birui ? Chinuitoare întrebare — şi, mărturisim, uşurin­ţa cu care obicinuit se răspunde, cu­ atâta promptitudine, de anumiţi «iniţiaţi», nu e mai puţin chinui­toare. Pentru că oricine ar birui — Va­ticanul sau Fascismul — pentru I­­talia precum şi pentru civilizaţia şi ordinea politică­ morală de stări şi de valori cu cari am fost cres­cuţi, această biruinţă n’ar fi alta decât o dureroasă pagubă pentru toţi. Oricare din cele două puteri diminuată în prestigiu ar constitui o pierdere aproape ireparabilă pen­tru feti. Cel puţin pentru generaţia noastră, Vaticanul angajează doar ceva mai mult decât obicinuit se crede : însuşi prestigiul religiei care ne este comună, religia Mântuitorului. Paguba ce ar suferi Vaticanul în acest conflict implică totodată o reală pagubă pentru opera creşti­nismului în lume. De altă parte, să precisăm: din această păgubire nici un folos pen­tru ortodoxia noastră. E clar ? Ce a folosit, de pildă, ortodoxia pe ur­ma răsmeriţii anticatolice din Mexic, acum câţiva ani ! Sau din Spania, de curând! Sau în Franţa, în preaj­ma revoluţiei franceze ? Se poate răspunde cu sinceritate afirmativ: eu am folosit noi ortodoxii ceva pe urma acestor răsvrătiri ? Sau: a­­vem noi traistă să prindem noi, în traista noastră, fructele cari se desprind și cad din pomul catoli­cismului sguduit de astfel de in­temperii ? Ori, fructele cari cad din catolicism, într’acest chip, sunt fruc­te coapte pentru... ortodoxie ? Nu­mai­decât... pentru ortodoxie ? Fruc­te cari sunt ori crude ori putrede, de cad, sunt fructe cari ne-ar putea mulţumi în vreun chip ? Cât despre Fascism — p! cât da­torează Vaticanul şi întreagă civi­lizaţia şi ordinea Europei acestei revoluţii de eroică rezistenţă şi re­­acţiune contra anarhiei bolşevice! De n’ar fi fost doar biruitoare re­voluţia fascismului: în Italia n’ar fi desăvârşit, cu certitudine, o pus­tiire mult mai costisitoare şi ire­parabilă ca în Rusia. Opera de pro­păşire a primejdiei bolşevice în Eu­ropa ar fi fost imens înlesnită de bolşevizarea Italiei In acest caz, cine ar putea estima în justă valoare imensa pierdere pentru Vatican, în primul rând, dacă nu s’ar fi produs chiar în ceasul al 12-lea reactiunea eroică­­salvatoare a Fascismului?! Fascismul — restaurator de ener­gii creatoare nebănuite și mii de ani neverificate; restaurator al unui ideal dispre­ţuit de indolenţa vechilor partide şi de mişcarea de insurecţie a maselor muncitoreşti bolşevizate de suferin­­ţele unor stări postbelice pentru cari ei n’aveau doar nici o înţele­gere — idealul imperiului spiritua­lităţii latine, care a dat vieţii în ţara Ducelui , unitate, ritm şi directivă spre con­solidare şi acea uriaşă operă de construcţie, recunoscută şi admira­tă de adversar chiar, în toate do­meniile, ca să fie pildă şi pentru alţii,­­ într’un cuvânt: Fascismul care a salvat Italia pe marginea prăpastiei şi i-a dat, în câţiva ani numai for­ţa şi prestigiul de care se bucură mnmammmammmmmmmammmMm.MBB» şi se mândreşte Italia azi, între po­poarele lumii, a salvat totdeodată prestigiul şi patrimoniul Vaticanu­lui! Cine şi cum ar putea nesocoti acestea toate ? «CINE VA BIRUI­!» Dar admi­ţând că ar birui Vaticanul, această biruinţă va fi enorm de costisitoare şi enorm de târzie, în orice caz ea pare imposibilă în zilele Ducelui. Dar întrebăm: şi după Fascism ? Cine-şi poate imagina o Italie re­dată iarăşi convulsiunilor aceluiaşi politicianism venal şi steril de­ odi­­nioară . Temperamentul poporului italian, mai ales în vremurile de mari sguduiri şi prefaceri din te­melie a vieţii ce trăim, greu, impo­sibil, să ne imaginăm că s’ar putea adapta iarăşi politicei de poticneli, de hezitări ale politicianismului de ori «cuminte» şi «circumspect» până la desnădejde ! Altcineva va întinde pânzele în această mare a desnă­­dejdii, ce ar deveni Italia după spulberarea efortului fascist. bolse­ (Cititi continuarea In pag. Il a) MJOUWUt i IbUL lyjl Autorul francez, de care ne-am o­­­­cupat în articolul precedent Pier­ Faure în cartea sa «Fers un no­veau Charleroi. La guerre aérier7^le­­ faultate­ de demain», afirmă că viitorul răz­boi va fi cu totul altceva decât războiul mondial din 1914—1918. Războaiele din trecut au fost ba­zate pe doctrina de ocupaţie mili­tară a terenului. Se lupta întotdea­una pentru ocuparea pământului i­­namicului. De acuma înainte, ocuparea de teren nu va mai avea aceiaşi im­portanţă. Pentru un viitor răsboi se pune imperios dilema: va fi oa­re aviaţia o simplă armă accesorie în ajutorul armatei sau ea va fi în stare să schimbe valoarea relativă a armelor existente ? Autorul este de părere ca aviaţia (şi anume aviaţia grea) va schimba brusc caracterul răsboiului. Aşa, de exemplu, 100 avioane echi­pate pentru bombardament nocturn pot îmbarca actualmente 80 tone de bombe. In schimb este suficient să ai numai două avioane puternice cu o suprafaţă de 100 metri, ca să poţi îmbarca aceiaşi greutate. Insă aceste două avioane vor a­­vea nevoie, numai de 24 oameni (e­chipaj şi servanţi) în loc de 200. Apoi, în loc de 50 avioane cu un motor fiecare, aceiaşi putere de bombardare poate s’o aibă un sin­gur avion, dacă va fi de 130 tone şi va fi înzestrat cu 20 motoare de* 650 cai putere. O economie enormă este evidentă în loc de 50 avioane — unul şi în loc de 50 motoare — numai 20. Autorul recomandă construirea u­nui avion de tip special, conside­rându-l cel mai bun. Acest avion ar semăna cu «Dornier-Dox», având o suprafaţă de 930 metri pătraţi, zece motoare de 750 C.V., procetoa­­re, paraşute şi s’ar baza pe specia­lizarea echipajului. Faur insistă asupra necesităţii ‘le&lic/at STUiC» CAT­­­T Ui* jVCtt III războiul viitor un rol formidabil. Numărul de oameni căzuţi în rândul inamicilor, nu depăşeşte, du­pă socoteala autorului cifra de 1.200.000. Mijloacele technice vor face po­sibil ca această massă de oameni să fie ucisă într’o singură noapte, prima noapte a unui atac massiv. De îndată ce ar putea să fie in­cendiate cu gaze toxice 20 orașe mari, s’ar produce moartea imedia­tă a unui număr enorm de peste un milion de oameni. Și tragedia va fi în faptul că armata inamică nu va putea ajuta întru nimic. Imaginati-vă numai spiritul armatei, când ea va afla că gratie atacului aerian sunt distruse 20 oraşe şi ucise femei şi copii — femeile şi copii lor! Se va putea păstra disciplina în asemenea con­­diţiuni ? Până acum oamenii chemaţi să-şi apere patria aveau un scop bine de­terminat: a opune corpul lor inva­ziei inamice pe teritoriul natal. Dacă prezenţa lor în cadrul ar­matei nu va mai putea împiedeca pe inamic să atingă binele lor cel mai scump. — ce forţă omenească îi mai reţine ? se întreabă autorul. Să mai avem în vedere că, împre­ună cu oraşele incendiate, vor fi dis­truse şi uzinele mari, cari de obi­­ceiu se instalează în oraşele mari. Iar fără industrie, orice răsboiu este azi imposibil. Germania are posibilitatea să pre­gătească avioane grele graţie mo­dului de «construcţie în serii», adi­că construirea în massă a părţilor inponente ale unui tip. Punerea lor în formă de atac, la o novoe­rgenţă, nu ar prezintă nici o­oi-Germanii învaţă, se gândesc la prototipul celui mai perfect avion, iar francezii, după părerea auto­rului, «dorm», încântaţi de posibi­lităţile creatoare naţionale ale Fran­ţei. Am expus conţinutul acestei cărţi consacrată războiului aerian posibil în viitor, pentru a atrage­ atenţia celor ce au însărcinarea să se inte­reseze de asemenea chestiuni. Chestiunile ridicate de Faure au vădită importanţă şi pentru lumea civilă. Trăim o perioadă când cunoştin­ţele militare într’o formă populară trebuiesc aduse la cunoştinţa ma­relui public prin instrucţie şcolară, conferinţe speciale, etc. Când aruncăm privirea asupra situaţiei internaţionale, cu lipsa si­guranţei de pace, devine absolut in­dispensabilă cea mai mare grijă pentru aviaţia noastră, pentru crea­rea şi buna ei înzestrare. A. Boldur mianturi Intr’o gazetă naţional-ţărănistă găsim un bilanţ al guvernării lor­ga. Depe acum bilanţ al guvernă­rii lorga este oarecum prea de tim­puriu. Mai întâi, guvernul lorga în­că nu s’a înscăunat deabinelea. N’a avut timpul material să se înscău­neze, necum să realizeze măcar un punct din programul impus de ce­rinţele ceasului. Al doilea, chiar dacă ar fi avut timp să realizeze, este obligat să lichideze moştenirea trecutului şi implicit şi p­oştenirea naţional-ţărănistă. Totuşi naţional­­ţărăniştii cred că se şi poate face s’au respectat, zice gazeta naţional ţărănistă, formei­ constituţionale, ci s’a încercat să se guverneze du­pă datina pământului. Dezastruos este pentru naţional-ţărănişti când o guvernare cată să ţină seamă de sufletul şi năzuinţele intime ale naţiunei. Pentru că, de acest pă­cat nu pot fi învinovăţiţi naţio­nal , ţărăniştii. Ei au ţintit deapururi la formele de împrumut ale apusului, au ţi­nut să nu contrazică ideologia, pactul de bază liberal. Din această pricină au guvernat ca liberalii,au guvernat ca averescanii, au guver­nat ca oricine, numai ca naţional şi ca ţărănişti, mai ales, n’au gu­vernat. Ci au dus o politică de con­tinuitate. S’au simţit măguliţi când li s’a acordat favoarea de a sta pe linia tradiţiilor împotriva cărora s’au ridicat violent cât au fost în opo­ziţie. Au guvernat un an, au guvernat doi: actele unei guvernări obişnui­te în sensul felului cum s’au obiş­nuit partidele să guverneze se a­­cumulau ca tot atâtea acuzări pre­cise, ca tot atâtea desminţiri ale programului ideologic şi de opozi­ţie. Şi totuşi, oridecâte ori încerca cineva, destul de timid, să schiţeze un bilanţ al guvernării naţional-ţă­­răniste, guvernul, presa, partidul protestau cu vehemenţă. — N’am avut încă timp să ne obişnuim cu ideia că guvernăm, ne­cum să ne realizăm şi dvs. înche­iaţi bilanţuri ! A încheia un bilanţ era sinonim cu o declaraţie de război. Intr’ade­­văr, este extrem de greu a încheia un bilanţ fără a ţine seamă de gre­şelile de tactică şi de greşelile co­mise cu intenţii. Un bilanţ este menit să supere, chiar dacă activul ar depăşi cu mult pasivul. Pasivul guvernării naţional - ţărăniste în­trece însă cu mult activul. A fost fatal să se întâmple aşa şi nu alt­fel. Felul cum a pornit guvernarea naţional-ţărănistă bizuită pe un­­ compromis care era în acelaş timp o renegare, a trebuit să aducă la devitalizarea partidului, la devital­izarea ţării. Şi totuşi, au îndrăzneala să întoc­­miască bilanţul altor guvernări. Pentru bilanţul guvernării lor ca de până acum nu se pot utiliza de­cât aşa zise principii, material re­toric de meeting, poate, nu cifre rezultate. Pentru bilanţul guvernării na­ţional - ţărăniste stau însă gata maldărele de dosare, stă martoră anarhia pe care au semănat-o şi încurajat-o, anumite afaceri care lasă urme, fără a se mai lua în sea­mă și pe cele invizibile. Dar.

Next