Cuventul, septembrie 1931 (Anul 7, nr. 2286-2315)
1931-09-01 / nr. 2286
MARŢII SEPTEMBRIE ANUL AL VlLea. Wo.2186. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Calea Victoriei 48, etajul (Intrarea prin Pasagiu Imobiliara Scara B, dreapta) ) 378.10 REDACŢIA TELEFON: 378/09 ADMINISTRAŢIA * Fondator: TITUS ENACOVICI Director : NAE IONESCU ANUNCIURILE ŞI PUBLICAŢIILE SE PRIMESC LA ADMINISTRAŢIA „CUVÂNTULUI“ prinşi toate agenţiile de publicitate Jen împotriva Ardealului“ Ziarele au publicat știrea despre descinderea pe care parchetul de la Sibiu a făcut-o zilele trecute la «Banca Albina» din Sibiu. S-a spus cu prilejul acesta că cercetările judecătorului de instrucţie ar fi avut drept obiect depunerile pe care le-ar avea la acest institut de credit faimosul domn Romul Boilă. Faptul aceasta, care nu poate să aibe nimic de a face cu politica, a provocat însă un fulminant protest al «Patriei». Oficiosul ardelean se şi grăbeşte să-i dea o interpretare politică, afirmând că el se datoreşte unei intenţiuni de răzbunare pe care guvernul ar nutri-o faţă de... Ardeal. Iar d. Vaida nu se sfieşte să facă, în legătură cu această descindere o declaraţie pe care trebuie s-o reproducem mai jos pentru că este caracteristică mentalităţii celor mai mulţi dintre tovarăşii d-lui Maniu. Fostul ministru de interne a spus negru pe alb: «Cele ce se petrec în ultimul timp de-a dreptul ne înmărmuresc. Se vede că d. Iorga a început ofensiva împotriva Ardealului şi că în această cucerire vrea să întreacă toate metodele cari s’au aplicat până acum». Va să zică, judecătorul de instrucţie primeşte un denunţ. Următor legei, el face descinderea necesară. Act absolut legal şi care ar trebui socotit şi ca foarte normal, dacă nu s’ar fi încetăţenit la noi convingerea că oamenii politici sunt... tabu Potlogarii şi defraudatorii de rând merg uneori la puşcărie. Dar când e vorba de unul dintre simandicoşii politicei, lucrurile se schimbă. Atunci legea trebuie să înceteze de a mai fi lege; morala trebuie să se plece în faţa grangurelui. Căci altfel se deslănţue din mijlocul prietenilor politici şi de afaceri ai acestuia o violentă campanie care acuză imediat guvernul că vrea să se răzbune politiceşte. Dincolo de munţi, însă, faptul la proporţii şi mai teribile. Nu mai este vorba de o afacere personală, nici măcar de una politică, ci de o gravă chestie naţională. Cercetări ale parchetului asupra posturilor creditoare ale d-lui Romul Boilă la cutare bancă, asta înseamnă cum spune d. Vaida, o ofensivă împotriva Ardealului. Aplică fiscal o amendă de câteva milioane pentru contrabandă d-lui Sever Bocu, ofensivă împotriva Ardealului. Ridică Parlamentul, la cererea justiţiei, imunitatea parlamentară a d-lui Aurel Dobrescu, ofensivă împotriva Ardealului. Orice act prin care organele statului sau ale justiţiei încearcă să definească unele rosturi în afaceri cam tenebroase ale vreunuia dintre ciracii d-lor Maniu sau Vaida, capătă de îndată caracterul unui atentat împotriva Ardealului. Dacă ni s’ar fi spus că este în aceste tribulaţii ale parchetelor o intenţiune de răzbunare politică, să mai zici. Deşi, ce-ar putea să aibă d. Iorga ori d. Argetoianu cu alde Aurel Dobrescu ori Romul Boilă? Asta este însă prea puţin şi merge numai în vechiul regat. De îndată ce se află în joc unul dintre oamenii dlui Maniu, apoi Ardealul însuşi şi integral este băgat în ciorbă. Căci poate să spună cineva că d- Romul Boilă nu reprezintă Ardealul în tot ce are el mai înalt ca spiritualitate şi mai strălucitor ca onestitate morală? Sau că d. Aurel Dobrescu nu are dreptul să ni se înfăţişeze ca prototip al aceluiaş Ardeal? Fiecare din câţi se înşiruese acolo în spatele d-lui Maniu trebuie socotit ca exponent al Ardealului. Evident, oricine se desparte de d. Maniu pierde imediat această însuşire, oricât prin activitatea sa şi prin valoarea sa ar fi adăugat la patrimoniul provinciei. Căci nu e deajuns să fii ardelean, nu e deajuns să te poţi mândri cu oricât de fecundă contribuţie de muncă şi de suflet la ceia ce este Ardealul pentru a avea dreptul să vorbeşti în numele lui. Pentru ca să te poţi prezenta drept reprezentant al lui, este neapărat necesar să te fi uns de Maniu ca atare. Eşti deslegat în acest fericit caz de orice prestaţiune în folosul Ardealului. Căci exilatul voluntar de la Bădăeni este marele dispensator al diplomelor care pot face din tine, oricine ai fi şi orice păcate ai avea, un exponent sintetic, autorizat şi sacru al provinciei de peste munţi. Iată cum d. Boilă, ori d. Bocu, d- Aurel Dobrescu ori d. Sever Dan, şi alţii oricâţi vreţi, unşi de d. Maniu ca reprezentanţi sacro-sancţi ai Ardealului, sunt tabu chiar pentru justiţie. Parchetele din Ardeal n’au ştiut acest lucru? D. ministru al justiţiei să dea grabnic o circulară explicativă în acest sens. Căci te pomeneşti că vrând să mai facă şi alte cercetări de aceiaşi natură ca şi cele dela Sibiu, nimeresc vreun alt personaj tot atât de imaculat şi de reprezentativ precum d. Romul Boilă. Şi atunci cu atât mai vârtos va vorbi d. Vaida de o ofensivă împotriva Ardealului. Dar, lăsând gluma la o parte, cât o să mai aibă curs această tristă farsă pe care de un deceniu o speculează politiceşte d. Maniu? Vladimir Ionescu Sililiu! Moise legislatorul suferia cu siguranţă de amnezie. In sensul că o sumă de precepte pe care trebuia neapărat să le treacă în decalog, le-a trecut cu vederea. Căci dacă nu suferia de amnezie, chestia decimai gravă, înseamnă că nu era prevăzător; a compus un decalog valabil numai sau o epocă şi care nu se mai potriveşte cu epoca noastră. N’avea simţ juridic. Ceiace ar fi trist pentru un legislator. Moise a uitat să treacă în tabelele legii per ceptul: să nu reclami! După ce înscrisese un precept destul de imoral socotit de contimporani cum e acel privitor la femeia altuia, la avutul altuia. Din această pricină, d. Romulus Boilă are dreptul, ba chiar datoria să fie furios împotriva părintelui decalogului. Ce fel de legislator e ăla care a uitat să treacă printre porunci pe cea mai însemnată: să nu reclami! Să nu te înfurii împotriva lui Moise! Unde a trăit nătărăul, în care occident pavat cu lespezi de civilizaţie şi legalitate ? Nu s'a născut el aci, în răsărit, în jigăria Egipetului şi într’un timp când, desigur, nu existau constituţii şi liga drepturilor omului? Pentru că Moise legislatorul a uitat să ne porunciască a nu reclama se întâmplă o mulţime de încurcături. Reclamă cetăţeanul că l-a bătut comisarul, şi mai mănâncă un supliment de bătaie, pentru că a avut cutezanţa... să reclame. II acuză un gazetar — nu suntem bine în curent care — pe d. Romul Boilă că are bani şi d. Boilă îl reclamă la parchet. Ori gazetarul, cum e gazetarul de felul său, curios şi bine informat, spune procurorului să facă descindere la banca «Albina» — unde justiţia găseşte într-adevăr că nepotul mucenic al d-lui Iuliu Maniu are un cont de câteva milioane. Căzu beleaua pe capul omului. Nu, să stăm strâmb şi să judecăm drept, întrucât e vinovat d. Boilă c’a strâns oarecari bani albi pentru zile negre! Vroia ca omid, să-şi asigure tristele bătrâneţe. Ni s’a găsit un delator — care spre desnădejdea noastră face parte chiar din breasla noastră — şi a răsturnat calculele de prevedere ale d-lui Romul Boilă. Și nu-i de vină d. Boilă, nu-i de vină, la urma urmelor nici păgubosul de gazetar, ci Moise neprevăzătorul care a uitat să întregească cele zece porunci cu încă una: Să nu reclami! Dar. Ne-au vizitat deunăzi la redacţie două doamne licenţiate ale facultăţii de teologie din Bucureşti. Veniseră să ni se tânguiască de faptul că nu le se dau catedre de religie la şcoli Nu cereau să li se dea dreptul de-a sluji la altar. Vor numai să împrăştie de pe catedră Cuvântul Domnului. Şi iată că o problemă aproape identică se pune azi şi în Germania. Nu e vorba acolo de biserica creştină, ci de cea evreească. Dar problema e de actualitate pentru noi, dacă o raportăm la faptul amintit la începutul acestor rânduri. Tinerele evreice studiază Talmudul. Li se va perfora femeilor accesul la rabinat şi la predică ? Şcoala de înalte studii iudaice din Berlin este considerată ca una din cele mai remarcabile instituţii de cultură pentru formarea tinerilor rabini şi predicatori, şi ea atrage studenţi veniţi din toate colţurile lumii. De câteva semestre s-au înscris ca studente, mai multe fete tinere, în majoritate fiice de părinţi asimilaţi, cari-şi propun să urmeze cursurile de rabinat spre a putea îndeplini sarcina de conducătoare de suflete. ■Această nouă ramură de studii profesionale a tinerelor fete evree provoacă atât în cercurile iudaice din Berlin, cât şi în cele creştine, un viu interes şi o atenţie justificată. Căci, după tradiţia talmudică, femeile trebuesc ţinute, — pe cât posibil, — cât mai departe de biserica evreească. Acesta e şi motivul, pentru care, conform tradiţiei, evreii pioşi, nu consimt ca fiicele lor să-şi apropie cunoştinţele talmudice profesionale, lăsându-le în schimb toată libertatea asimilării unei culturi europene. Dar în Germania modernă, evreii, totdeauna gata să accepte reforme inteligente şi practice, îngădue fiicelor lor întreaga libertate a studiilor chiar dacă e vorba de literatură rabinică, de dificilul Talmud şi de numeroasele sale comentarii. E de observat că cele mai multe din candidatele la rabinat ies din familiile bogate din Germania. Sunt fiice de medici, avocaţi, mari industriaşi, etc. Nu se află printre ele evreice de la Est. E tocmai contrariu de ce se întâmplă cu candidaţii masculini. Evreii germani nu constitue decât o infimă parte; şi de mulţi ani, marea majoritate o furnizează rezervorul evreesc de la Est; sunt cu totul lipsiţi de mijloace băneşti şi primesc burse sau ajutoare de la comunităţile evreeşti din Berlin. Programul pe care viitoarele femei rabini trebue să-l urmeze, cuprinde, afară de obiectele obişnuite şi studii superioare: filozofie, pedagogie, psihologie, etc.; ramurile ştiinţei specific iudaice: exegeză biblică, istoria literaturii iudaice, Talmudul şi comentariile. Toate aceste discipline prezintă câteodată greutăţi serioase nu numai pentru fete tinere, dar chiar şi pentru talmudişti încercaţi. Datorită zelului lor neobişnuit, studentele parvin să-şi însuşească obiectele de studii într-un chip remarcabil. Multe din studente sunt chiar talmudiste excepţionale şi-şi fac tezele de doctorat tratând chestiuni din literatura talmudică sau rabinică. De multe ori se întâmplă ca o candidată să-şi însuşească mult mai repede ansamblul de cunoştinţe necesare şi să-şi vadă munca încoronată cu diploma rabinică. Corpul profesoral al şcolii de inarte studii iudaice, al cărei scop este să formeze rabini, nu se arată satisfăcut de acest rezultat, îmbucurător pentru studente. Naşte însă întrebarea: diplomele vor permite tinerelor fete accesul la un scaun de rabinat sau de predicator ? Cum am spus, ritului iudaic, aceasta nu e admisibil, şi e puțin probabil ca chiar comunităţile extrem de modernizate să se decidă la instalarea în templu a unui rabin de sex femenin ! Jp. In pag. IV-a, D. Maniu se pregăteşte să revină la şefia partidului Fruntaşii naţional-ţărănişti se întorc în ţară . PROBLEMA Temelie In biserica Comedia a început. Cel dintâi care a avut curajul să iasă în public şi să ceară revenirea d-lui Iuliu Maniu în fruntea partidului naţional-ţărănesc, a fost... d. D. R. Ioaniţescu. Conform «ritualului» stabilit de d. Vaida, d. D. R. Ionaniţescu a convocat organizaţiunea judeţului într’un congres care a avut loc în sala «Transilvania». Aci, oratorii organizaţiei au cerut revenirea d-lui Iuliu Maniu la şefia partidului, după ce, bineînţeles, d. D. R. Ioaniţescu le-a explicat pentru ce d. preşedinte a părăsit-o. Fostul subsecretar de stat a fost de data aceasta în expunerea şi destăinuirile sale, mai «abstract» decât de obicei. El a arătat că d. Iuliu Maniu părăsind şefia «a avut în vedere două interese: al ţarei şi al partidului». «Voinţa» celor 288 d de sate Deşi «destăinuirea» a fost considerată ca mult prea obscură chiar şi de cei obişnuiţi cu felul de... gândire şi exprimare e d-lui D. R. Ioaniţescu, totuşi a fost şi aplaudată de reprezentanţii celor 288 de sate, din cele 311, câte are judeţul Ilfov.Apoi d. Ioaniţescu a continuat «expozeul» declarând: Vă asigur că temerile d-lui Maniu au fost înlăturate. De aceia nu ne rămâne decât să-l aclamăm şi să spunem: vrem să revie în fruntea partidului. Trăiască Iuliu Maniu». Delegaţii celor 288 de sate au ascultat îndrumările şefului organizaţiei de Ilfov şi l-au aclamat pe d. Maniu, deşi nimeni n-a prea înţeles, din declaraţiile grave şi «senzaţionale» pe care le-a făcut d. Cere de ce şeful a plecat din fruntea partidului. Această «manifestaţie spontană» în favoarea revenitei d-lui Iuliu Maniu la şefia partidului, ne aminteşte felul cum descrie Paul Louis Courier că a fost proclamat împărat Napoleon de armata din Italia. Ofiţerii şi soldaţii regimentului într’o zi, pe când aveau liber, au fost strânşi de colonelul care le-a spus «Poporul vrea ca Bonaparte să fi împărat. Armata nu poate rămân mai prejos. Să-l aclamăm împărat» Şi soldaţii s’au executat, dornici si (Citiţi continuarea în pag. IV-a) ANCHETE POLITICE COMEDIA „MANIFESTAŢIILOR pentru d. Maria, a început! —-—-- —------------- Regizor e d. Vaida, ior şeful „masselor“, d. Dere. VOINŢA CELOR 288 SATE... D. DERE împotriva sindicatului sperţarilor Tineretul naţional-ţărănesc s-a întrunit deunăzi din nou pentru a hotărî asupra atitudinii lui faţă de necesitatea purificării cadrelor partidului dela volanul căruia a tulit-o d. Maniu. Din cuvântările rostite în acea adunare se vede că, prin impurităţi, tinerii înţeleg în primul rând, pe «acei membri ai partidului naţional-ţărănesc cari s’au compromis în timpul guvernării»; în al doilea rând, pe cei cari «au nesocotit principiile disciplinei de partid» şi în al treilea, pe aceia cari «au dovedit că nu se pot adapta ideologiei partidului». In adunarea pomenită, oratorii s’au mărginit să se ocupe numai de prima categorie de... spurcăciuni, de hoţomani, de sperţari. Au luat cuvântul tinerii: Anton Alexandrescu, H. Blazian, P. Strihan, avocat Cârjan, Păleanu, Nestor Badea, preşedintele tineretului, şi alţii. Francheţea afirmaţiilor acestor tineri este vrednică de menţionat. Nu s’au sfiit de nimeni şi de nimic; n’au vorbit... pe ocolite, ci deschis, deadreptul. Au spus lucrurilor pe nume. Prin şperţari, prin hoţomani, ei au spus că înţeleg pe UNII DIN CONDUCĂTORII PARTIDULUI naţional ţărănesc. Vorbind despre cei necinstiţi un orator a spus acolo: «Gândindu-ne la mijloacele prin care au ajuns la locurile de comandă, pe care le-au deţinut şi le deţin, în partid, ca şi în guvernare, gândindu-ne la reţeaua de nepătruns a relaţiunilor şi intereselor prin care se menţin, s’ar părea că opera de epuraţie ar fi irealizabilă». Este limpede, aşadară, că atacând problema purificării, tineretul s’a gândit la unii conducători ai partidului. La care? Se va vedea mai târziu, când acţiunea tineretului va căpăta consistenţă. Deocamdată tinerii au declarat răsboi tuturor «rechinilor» lor politici, cari «au mijloace, au tupeu, ştiu şi pot să ţină în şah». S’a spus sus şi tare, că sperarii din partid «au organizaţia lor solidară, ca un sindicat» Sa recunoscut că opera de purificare este grabnic necesară. Şi dacă, pentru o clipă, «a învins forţa brutală, în curănd va învinge forţa morală». In această adunare s'au produs atacuri la adresa conducătorilor partidului cari au înţeles să se înconjoare de oameni de casă. împotriva acestui sistem «tineretul se ridică cu toată vehemenţa şi nu-i va mai îngădui». S-a vorbit acolo de «acţiunea de învăluire» pe care cei interesaţi o încearcă împotriva tineretului, dându-se asigurări că ea va rămâne infructuoasă. Cel din urmă a vorbit preşedintele tineretului, care a declarat: «Atitudinea noastră ne-o comandă tinereţea pe care n’o vrem risipită zadarnic; ne-o cere grija pentru ţărănime; ne-o cere însăş dragostea faţă de partid. Nu facem deosebire între regăţeni, ardeleni, sau basarabeni. Noi nu cunoaştem, pe laturea lor etică, decât oameni cinstiţi şi necinstiţi». Ne aflăm, aşadară, în faţa unei acţiuni insurecţionale. Tineretul se vede nevoit să someze conducerea partidului (care conducere, anume?) ca să arunce la lada cu gunoiu toate spurcăciunile morale. Cari spurcăciuni s’ar afla tocmai printre actualii conducători ai partidului. Sacrificarea tuturor ovarilor, bolnarilor, spirtarilor, o cere tineretul. Aceştia însă sunt tari. Ei au început acţiunea de învăluire. Au statul lor major, foarte priceput în astfel de trebi. Sunt, apoi, puternici. De ceilalţi puternici îi leagă «o reţea de interese». Aceasta este situaţia. Şi aceasta fiind, se pune întrebarea: cine va învinge? Tineretul, sau şperţarii? Noi credem că vor învinge cei tineri. Biruinţa, întotdeauna, este de partea tinereţii, de partea vieţii de partea curăţiei. Se va produce, fără îndoială, vânzoleala. S’a anunţat de Pe acum chiar. Se vor tulbura apele şi se vor umfla. Şi vor prinde în vâltoare toate cioturile, toate putregaiurile. Iar când se vor linişti, se vor aşeza şi se vor limpezi, — pe maluri, înfipte în mocirlă, vor rămâne acestea toate: cioturi, surcele, tinichele, ori chiar grinzi arătoase, dar cuprinse de putregaiu. Tulburarea se va produce, fără doar şi poate. Şi în urma ei va veni lămurirea. Ea trebue să vie. Fiind, că un partid ţărănesc este necesar. Dar ţărănesc, nu ca cel de acum al d-lor Madgearu, ori Iuliu Maniu. Când a luat drumul Rădăcinilor d. Maniu a ştiut bine «că ce face». G. Racoveanu şi PIATILEJCA NOUĂ După cum se ştie, planul de cinci ani sovietic încă nu a izbutit să convingă pe specialiştii imparţiali din lumea aşa zisă capitalistă. Mulţi din ei nu cred în realizarea lui, iar alţii nu-i dau nici o însemnătate, deoarece el poate fi realizat techniceşte şi cu toate acestea realitatea economică să rămână aceiaşi sau aproape aceiaşi. Acum, probabil şi guvernul Sovietic înţelege că chiar realizarea deplină a planului nu va aduce cu sine fericirea lumei sovietice. Ce e de făcutatunci, dat fiind că massele populare aşteaptă cu o mare nerăbdare îmbunătăţirea soartei lor. Guvernul sovietic nu se lasă învins. O şiretenie naivă îl scoate din dificultate. Nu fericirea populaţiei a fost scopul planului — zice el, — ci numai desvoltarea industrială şi agricolă a ţării. De soarta populaţiei se va ocupa un alt plan de cinci ani, platileria nouă (1933—1937). Populaţia trebuia să mai aştepte. «Aţi aşteptat mult, mai aşteptaţi puţin», adică încă o perioadă de cinci ani. Un sfat bun pentru înfometaţi şi necăjiţi !... Bineînţeles, planul nou încă nu este gata. Sfatul suprem al economiei naţionale de sub conducerea lui Kubâşev este însărcinat să întocmească acest plan. Există deocamdată numai unele premise şi porunci grandioase. Platiletea nouă trebuie să desfiinţeze satele. In locul lor vor fi construite aşa zise «agrooraşe», ceva ce stă la mijloc între oraş şi sat. Conducătorii sovietici promit că nu mai puţin decât o jumătate din toată energia necesară agriculturei va fi electrică. Toate procesele producţiei agricole vor fi mecanizate. Apoi se prevede înfiinţarea combinatelor agro-industriale, intensificarea enormă a exportului pentru Occident al produselor sovietice, etc. După cinci ani de realizare a noului plan, vor apare pe pieţele mondiale cantităţi enorme de fabricate sovietice, întrucât agricultura şi industria Statelor europene vor fi sdruncinate ireparabil. Platiletea nouă va fi prin urmare, o încoronare a edilităţii socialismului, lichidând deosebirile între oraş şi sat. Crearea unui plan nou fără să se aştepte rezultatele realizării vechiului plan, este un lucru prematur şi — s-o spunem pe nume — naiv. Cum se poate plănui acuma, când nu se ştie încă la ce stare de succes economic va ajunge Rusia cu planul ei actual ? De exemplu, o uzină din Stalingrad, cum se zice în Rusia — «cea mai mare în lume», construită de un inginer american, căruia i s’au dat drepturi dictatoriale, a trebuit să producă în prima jumătate a anului curent 25.000 de tractoare, iar în realitate a fabricat numai cu puţin mai mult de 10?4 din această cantitate. Tot astfel merg «realizările» planului în multe alte direcţii. Ce se poate spune în momentul de faţă asupra celor ce vor fi la începutul realizării planului nou ? Iar dacă planul nou va avea ca punct de plecare realizarea deplină a actualului plan, ce rost real va avea el ? La aceste întrebări, răspunsul ni se pare clar. Anunţarea planului nou are poate o însemnătate morală, pentru ca să reţină sentimentele masselor populare în stare de linişte, nu însă reală, ca un temeiu adevărat pentru viitor. Nu ne îndoim că dacă sistemul sovietic actual va mai dura, un nou plan va fi alcătuit. Insă nu este mai puţin adevărat că nici acest plan nou nu va aduce masselor populare fericirea aşteptată, ci numai o nouă amăgire. Cu intensificarea extraordinară a mecanismului Statului, se va accentua în sate sclavia ţăranilor, întreaga populaţie va suporta din nou greutăţile financiare, deoarece nouii giganţi industriali abia vor începe să consume bani pentru exploatare şi toată lumea va rămâne săracă şi necăjită ca şi acum. Comunismul este incapabil să dea lumei fericire sau cel puţin o relativă bună stare materială. Este o teorie combătută de însăşi viaţa. Şi dacă mai perzistă, nu e din altă cauză, decât din orbia conducătorilor sovietici. Deoarece termenul prezentării planului nou s’a apropiat va fi foarte interesant să aflăm ce repercusiune va avea asupra premiselor lui fantastice discursul recent al lui Stalin. A. Boldur Cu capul găurit de lovituri de ciocan, cu trupul plin de răni, scăldat în sânge, clătinându-se pe picioare şi abia putând să grăiască, directorul şcoalei primare din Găiseni-Dâmboviţa, tânărul T. Demetrescu, a păşit pragul redacţiei noastre. Sâmbătă de dimineaţă. Doi nemernici de săteni, plătiţi de cineva, încercaseră să-l răpună, în chip laş. Tânărul dascăl vroise să lucreze dreptatea. Dar în ţara românească «dreptatea umblă cu capul spart». La şcoala pe care o conducea acest curajos tânăr, fusese numită, ÎMPOTRIVA LEGII, o învăţătoare: Eugenia Arsenescu. Despre această numire ilegală noi am scris, în acest loc. Am scris atunci luând apărarea «bietului dascăl Brebenel», în locul căruia fusese adusă învăţătoarea Eugenia Arsenescu. Nu ştim ce vor fi făcut, ce vor fi dres cei de la minister, dar învăţătoarea cu pricina a rămas, în cele din urmă, tot în Găiseni. împotriva abuzului săvârşit, s’a ridicat directorul şcoalei. El a raportat ministerului că învăţătoarea numită, n’avea dreptul să fie numită. Şi se părea că ministerul e pe cale de a reveni asupra numirii. Dar — ne decimă directorul şcoalei — de aci gândul de răsbunare. Se întâmplă că numita doamnă are soţ. Acesta, bun prieten cu primând. Iar primarul are doi tâlhari de fini, gata la poruncă, pentru orice tâlhărie. Şi aşa Sâmbătă dimineaţa directorul şcoalei fu chemat la o dijmă. Aci, mişeleşte, tâlhăreşte, cei doi criminali plătiţi, se năpustiră asupra lui, dându-i lovituri cu gândul să-l răpună. Lumea Va scos din mâinile nemernicilor. A fost adus la Bucureşti la spital şi credem că va fi salvat. De cei doi criminali, cari cu directorul şcolii niciodată n-au avut nimic de împărţit, se va ocupa, fără îndoială, parchetul. D-lui profesor Iorga îi adresăm aceste rânduri pentru vina, de neiertat, a învăţătoarei Eugenia Arsenescu. Mai poate oare rămâne, o astfel de învăţătoare, un ceas măcar, la postul în care se află? O învăţătoare care vrea să se scape de cei ce stau în calea intereselor ei, în chipul în care s’a încercat ? Dar pe ce vremi trăim noi, oare ? Trebue să stai, chiar pe catedră, cu pistolul în mână, ca să-ţi ageri viaţa de tâlharii plătiţi ca să te omoare ? Ni se spune că s’ar fi dat ordin de suspendarea învăţătoarei Arsenescu. Dacă, cumva până acum nu s’a dat acest ordin, el trebue grabnic dat. O cerem d-lui Iorga și nune îndoim că va fi dat. Iubitorii de crimă nu pot fi educatori ai copiilor satelor. G. R. -QCOO