Dacia, iulie-decembrie 1931 (Anul 18, nr. 97-189)

1931-11-25 / nr. 176

Anul XVIII No. 1761 Fondator, C. IRIMESCU 4 pagini Lei 3 Director-proprietar, L. M. MOSCU Guvernul a hotă­rît importul zahă­rului. Curat vorba ro­mânului : „ne duce cu zăhărelul !“. APARE ZILNIC­­ i-1 redacția "și ADMINISTRAȚIA " II MĬ NTnnw"­ Pu 12 ,anl................ 600 •' I ^ufilini abeSe abonat­­II ANUNCIURI DUPĂ LA ORELE 12 | s*r. p»tru |«^ ng a­­ telefon no. ea» abonamentul^ s..........................gaas w || on^ |_ TARIF - Un­­ nou cult este acela al persoanei primu­lui ministru. Noi avem tot res­pectul și toată admirația față de uriașa personalitate culturală a d-lui profesor N. Iorga. Ne mân­drim chiar că dintre noi, a eșit cineva care să fie cinstit cu titlul de doctor honoris causa al celor mai înalte așezăminte de cultură din luminatul apus. Ne impunem însă o rezervă în legătură cu această satisfacție — rezervă isvorâtoare din bunul simț și din modestia care a stat atât de bine, de frumos neamu­lui nostru , nu trâmbițăm, aceas­tă mândrie pe la toate colțurile. Reținem pentru noi cins­tea pe cari ne-o face un exem­plar ales al neamului nostru și credem că lauda prea mare ce i se aduce ar putea să însemneze mai mult recunoașterea mediocri­tății noastre din care proaspătul doctor honoris causa ar fi eva­dat, decât constatarea valorii d-lui N. Iorga. Ce avem noi însă cu omul po­litic și mai ales, dar mai ales, cu primul ministru de astăzi N. lorga, aceasta este altă chestiune. Din punctul de vedere al prin­cipiilor politice cari ne animează, se întâmplă ca noi să avem as­tăzi război cu d. lorga. Aceasta însă nu micșorează cu nimic respectul ce-l păstrăm pentru o­­mul de știință care este d-sa. De aceea, raționali fiind, nu avem nimic de zis ca d. Iorga să se bucure de osanalele unei prese care îl aclamă pe d-sa ca om politic pe când noi îl respectăm pe cărturar, criticând pe omul politic. Prin aceasta, voim să lămurim că nu contestăm meritele omu­lui de cultură, deși nu ne îm­păcăm cu omul politic. Presa a­­mică d-lui Iorga face însă gre­­șala de a confunda pe omul de cultură cu omul politic. După a­­ceastă presă, personalitatea cul­turală incontestabilă a d-lui Iorga este titlul cel mai categoric în baza căruia d-sa este și om politic. Cum se vede, un raționament destul de... incomplect,ca să nu-l numim altfel. In definitiv, este permis oricui să creadă tot ce poftește despre valoarea politică a unui om. Chiar trecând asupra omului politic meritele omului de cultu­ră, precedeu care se poate do­vedi în ultima analiză ca greșit, se poate totuși admite ca pentru considerente de prozelitism—cel puțin—presa guvernamentală să facă propagandă în felul acesta. Dar nu se poate admite ca spre exemplu să fie decretată ca anti­patriotică și inconștientă, acea presă care nu se prosternează în fața primului ministru. Nu se poate admite ca să se servească cititorului mereu ace­leași fraze ditirambice în care se dă ca supremă nădejde și garan­ție, valoarea culturală a primului ministru. E chiar primejdios, pen­­tru că în cazul unui fiascop aceas­tă valoare poate e și depreciată, iremediabil compromisă. Pentru profesorul Iorga, ar fi detestabil ca tocmai sub pretex­tul tămâierii lui, lichelismul, să fie ridicat la rangul de virtute civică. Viator O LEGE NEOMENOASA Ușurința cu care guvernul tratează problemele cari se pun, în fiecare mo­ment, în cadrul nevoilor statului, conduce la exasperarea păturilor cetățenești. Cu toate protestele asociațiunilor profesioniștilor și salariaților particulari, cari datorită sărăciei generale nu au o situație mai bună decât slujbașii statului, s’a­ și depus pe birourile parlamentului proectul impozitului insuportabil asupra salarii­lor particulare ceea ce înseamnă că vom avea în curând o lege scelerată, sub imperiul căreia o lume întreagă de necăjiți va trebui să suporte un regim de cea mai crun­tă mizerie: în cursa dementă după augumentarea veniturilor statului, care trebue să a­­copere incapacitatea și reaua credință a celor ce conduc țara din rău în mai rău, se batjocoresc criteriile cele mai elementare de gospodărire și se desconsideră mizeria a zeci de mii de oameni cari muncesc și produc, în mod demn și cinstit. Guvernul vrea să transforme poporul într-o adunătură de cerșetori, iată e­­fectele dictaturei deghizate a ritmului nou. Principiul, nu oamenii Fără a fi știut că sub semnătura directorului — său, față de care avem cele mai bune sentimente—« Dobrogea Jună» susținuse ceva mai înainte, inutilitatea episcopiei Tomisului, semnatarul aces­tor rânduri a scris, acum câ­teva săptămâni, un articol în care căuta—bazat pe consi­derente, în primul rând de ordin național — să demon­streze că nu este bine să se desființeze această episcopie. In replică, directorul «Do­­brogii june» susținându-și punctul de vedere prin pă­catele celor ce sunt puși să servească—anonim și efemer — episcopia Tomisului, ne numea «un confrate de cu­rând convertit», ca și când până nu de mult, am fi avut alte convingeri despre utili­tatea episcopiei Tomisului și despre biserică însăși. Astăzi, după creștineasca încăerare între următoarele păroase și bețive din servi­ciul catedralei episcopale, pe care am înregistrat-o și am comentat-o după cuviință și după cum ne era datoria, confratele «Dobrogea Jună», relatând cu oarecare întâr­ziere faptul, nu uită să ob­serve că «este încântat că înșiși confrații cari sări­seră atunci în apărarea Episcopatului, se văd siliți a se ocupa pe coloane în­tregi de isprăvile mamei­lor Prea Sfințitului». Nu este, credem, necesar să precizăm că acei confrați suntem noi. E drept, câte­odată am luat în răspăr pe cei dela E­­piscopie iar altădată i-am lăudat, pentru că aceasta era elementara noastră datorie ca organ cinstit nepărtinitor și conștiincios. Dacă am relevat unele lu­cruri necurate de la episcopie, nu din dușmănie față de bi­serică am făcut aceasta, ci din adâncă înțelegere a ros­turilor ei. Dacă am vorbit cândva despre viermii cari rod bise­rica, a fost durut ruina ei pentru că ne-a și pentru că îi vrem vindecarea de racile. Dacă am veștejit violent păcatele slugilor ei ticăloase și dacă acum, cu prilejul re­centei competițiuni de tăvă­leală intermonahală, am făcut la fel, n’a fost pentru că sun­tem dușmani ai bisericii ori pentru că ne-am fi schimbat convingerile în ce privește rostul și Utilitatea episcopiei locale. Dacă s’a întâmplat să a­­vem cuvinte bune despre activitatea episcopală, n’a fost pentru că suntem în slujba oamenilor de acolo și nici pentru că am fi dorit să in­trăm în bunele grații ale vreunei mărimi de la epis­copie. Am crezut noi că este bine ce s’a făcut și ne-am exprimat deschis și cinstit— bucuria că s’a făcut în sfârșit ceva bun. Noi am avut în vedere un principiu și pe acela l’am a­­părat. Am crezut și credem că episcopia Tomisului nu este bine—și din alte motive pe lângă acelea de ordin na­țional—să fie desființată. Cine gândește fără pornire, nu poate să nu fie de partea noastră. Noi n’am apărat oamenii —nici pe Chiriarhul însuș— și nici nu ne gândim să-l a­­părăm ori să-i lingușim. Nu confundăm principiul etern al învățăturii lui Chris­tos cu păcatele ori cu virtu­țile oamenilor cari vremelnic îl reprezintă. De altfel—de­sigur din respect pentru a­­devăr—însuș confratele «Do­brogea Jună» afirmă că am apărat Episcopatul Să ne fie permis să observăm că Episcopat e una și Episco­pie e cam altceva. Și noi am apărat episcopia Tomisului și mai ales episcopia româ­nească a Tomisului. Suntem așa de fermi în hotărârea de a susține utili­tate acestei episcopii—cu nu­anța pe care am subliniat-o — încât chiar cele scrise spre blamarea urâtei întâmplări de deunăzi sunt scrise cu con­vingerea că facem bine bise­ricii și episcopiei acesteia a­­rătând pe slugile ei nevred­nice. Altfel, poate că nici nu ne-am fi sesizat la timp. Confratele va concede că în țară apar ziare cari fac infinit mai mult rău decât bine și a căror apariție con­stitue un atentat în contra scrisului și a presei în sine ca și în contra moralei pu­blice. S’a gândit cineva ca pen­tru acest motiv să ceară su­primarea instituției presei ? ION NEICU Lexoíume a mării și a marinei Duminică dimineața la teatrul «Tranulis» a avut loc o frumoa­să șezătoare închinată mării și marinei românești, organizată de către ateneul popular «îndruma­rea». A vorbit d. Alecu Dan des­pre «Marina românească». Darea de seamă a interesantei d-sale conferințe o vom face în numă­rul de mâine. A urmat apoi un program ma­rinăresc la care au dat concursul ofițerii din divizia de mare, co­rul școalelor de marină și muzi­ca marinei. La urmă a rulat filmul : Călă­toria bricului «Mircea». Citiți In pagina IW ULTIME EVENIMENTE Miercuri 25 Noembrie 1931 Emigranții de la Cavarnia / Ziarele au înregistrat un fapt care nu poate fi altfel de­cât dureros pentru noi și mai ales pentru cei cari locuim și suntem organic și indisolubil legați de ținutul acesta al Do­­brogii. Este vorba despre emigrarea în Turcia asiatică a peste trei sute de familii de Găgăuzi din jurul Cavarnei. In jurul neamului acestuia de oameni, circulă tot felul de cre­dințe și foarte multe legende. Un studiu asupra acestui neam al Găgăuzilor, ar consti­tui unul dintre cele mai con­siderabile aporturi la cunoaș­terea științifică a Dobrogii. In primul rând, Găgăuzii a­­ceștia (greșit sunt numiți Gă­­găuți) sunt una din cele mai vechi populații ale Dobrogii. Sunt mai vechi decât tătarii și turcii (turcii osmanlii) ceva mai noui decât grecii (cu condiția ca aceștia să descindă direct din locuitorii coloniilor grecești din antichitate) și cam de ace­iași vechime cu românii dela Dunăre — cu condiția ca aceș­tia să nu fie imigranți din Va­­lahia, din Moldova de jos, ori din sudul Basarabiei. Oame­nii aceștia posedă un bogat fond folkloristic, legende în cari cu oarecare râvnă știin­țifică, se pot deosebi — și poate într’o înfățișare nouă — fapte din viața trecută a Dobrogii. Din nenorocire însă, nimeni nu s’a ocupat de ei — adică nu s’a făcut asupra lor nici cel mai modest studiu monografic bazat pe criterii științifice, în­­trebuințându-se procedee știin­țifice. Ceea ce este mai trist, este că dezinteresul oamenilor de spe­cialitate a făcut joc amestecu­lui incompetent al diletanților a căror bine intenționată con­tribuție nu are de multe ori de­cât meritul intenției de a lă­muri chestiunea, fără însă să și aibă efectiv rezultatul așteptat. Articolul de față este primul dintr’o serie care — dacă îm­prejurări de teh­nică redacțio­nală nu se vor opune— va căuta să aducă oarecare lumi­nă scoasă dintr’o îndelungată urmărire — pe baze documen­tare și bibliografice — a ace­stui interesant punct de între­bare din etnologia Dobrogii și a unei bune părți din coastele nord-estice ale Mării Negre. Avertizăm pe cititor că aici nu se va face știință propriu­­zisă. Considerațiile de actuali­tate vor interveni mereu pen­­tru ca să dăm mai de grabă un fel de filezon informativ și de vulgarizare cu temeiuri literare și de alt soiu, decât un studiu meticulos și riguros științific, studiu care de ne va ajuta Cel de sus, va vedea poate odată lumina tiparului într’o revistă de pură specialitate... Să începem deci cu faptul Urmarea în pagina II-a

Next