Dacia, iulie-decembrie 1931 (Anul 18, nr. 97-189)
1931-11-25 / nr. 176
Anul XVIII No. 1761 Fondator, C. IRIMESCU 4 pagini Lei 3 Director-proprietar, L. M. MOSCU Guvernul a hotărît importul zahărului. Curat vorba românului : „ne duce cu zăhărelul !“. APARE ZILNIC i-1 redacția "și ADMINISTRAȚIA " II MĬ NTnnw" Pu 12 ,anl................ 600 •' I ^ufilini abeSe abonatII ANUNCIURI DUPĂ LA ORELE 12 | s*r. p»tru |«^ ng a telefon no. ea» abonamentul^ s..........................gaas w || on^ |_ TARIF - Un nou cult este acela al persoanei primului ministru. Noi avem tot respectul și toată admirația față de uriașa personalitate culturală a d-lui profesor N. Iorga. Ne mândrim chiar că dintre noi, a eșit cineva care să fie cinstit cu titlul de doctor honoris causa al celor mai înalte așezăminte de cultură din luminatul apus. Ne impunem însă o rezervă în legătură cu această satisfacție — rezervă isvorâtoare din bunul simț și din modestia care a stat atât de bine, de frumos neamului nostru , nu trâmbițăm, această mândrie pe la toate colțurile. Reținem pentru noi cinstea pe cari ne-o face un exemplar ales al neamului nostru și credem că lauda prea mare ce i se aduce ar putea să însemneze mai mult recunoașterea mediocrității noastre din care proaspătul doctor honoris causa ar fi evadat, decât constatarea valorii d-lui N. Iorga. Ce avem noi însă cu omul politic și mai ales, dar mai ales, cu primul ministru de astăzi N. lorga, aceasta este altă chestiune. Din punctul de vedere al principiilor politice cari ne animează, se întâmplă ca noi să avem astăzi război cu d. lorga. Aceasta însă nu micșorează cu nimic respectul ce-l păstrăm pentru omul de știință care este d-sa. De aceea, raționali fiind, nu avem nimic de zis ca d. Iorga să se bucure de osanalele unei prese care îl aclamă pe d-sa ca om politic pe când noi îl respectăm pe cărturar, criticând pe omul politic. Prin aceasta, voim să lămurim că nu contestăm meritele omului de cultură, deși nu ne împăcăm cu omul politic. Presa amică d-lui Iorga face însă greșala de a confunda pe omul de cultură cu omul politic. După această presă, personalitatea culturală incontestabilă a d-lui Iorga este titlul cel mai categoric în baza căruia d-sa este și om politic. Cum se vede, un raționament destul de... incomplect,ca să nu-l numim altfel. In definitiv, este permis oricui să creadă tot ce poftește despre valoarea politică a unui om. Chiar trecând asupra omului politic meritele omului de cultură, precedeu care se poate dovedi în ultima analiză ca greșit, se poate totuși admite ca pentru considerente de prozelitism—cel puțin—presa guvernamentală să facă propagandă în felul acesta. Dar nu se poate admite ca spre exemplu să fie decretată ca antipatriotică și inconștientă, acea presă care nu se prosternează în fața primului ministru. Nu se poate admite ca să se servească cititorului mereu aceleași fraze ditirambice în care se dă ca supremă nădejde și garanție, valoarea culturală a primului ministru. E chiar primejdios, pentru că în cazul unui fiascop această valoare poate e și depreciată, iremediabil compromisă. Pentru profesorul Iorga, ar fi detestabil ca tocmai sub pretextul tămâierii lui, lichelismul, să fie ridicat la rangul de virtute civică. Viator O LEGE NEOMENOASA Ușurința cu care guvernul tratează problemele cari se pun, în fiecare moment, în cadrul nevoilor statului, conduce la exasperarea păturilor cetățenești. Cu toate protestele asociațiunilor profesioniștilor și salariaților particulari, cari datorită sărăciei generale nu au o situație mai bună decât slujbașii statului, s’a și depus pe birourile parlamentului proectul impozitului insuportabil asupra salariilor particulare ceea ce înseamnă că vom avea în curând o lege scelerată, sub imperiul căreia o lume întreagă de necăjiți va trebui să suporte un regim de cea mai cruntă mizerie: în cursa dementă după augumentarea veniturilor statului, care trebue să acopere incapacitatea și reaua credință a celor ce conduc țara din rău în mai rău, se batjocoresc criteriile cele mai elementare de gospodărire și se desconsideră mizeria a zeci de mii de oameni cari muncesc și produc, în mod demn și cinstit. Guvernul vrea să transforme poporul într-o adunătură de cerșetori, iată efectele dictaturei deghizate a ritmului nou. Principiul, nu oamenii Fără a fi știut că sub semnătura directorului — său, față de care avem cele mai bune sentimente—« Dobrogea Jună» susținuse ceva mai înainte, inutilitatea episcopiei Tomisului, semnatarul acestor rânduri a scris, acum câteva săptămâni, un articol în care căuta—bazat pe considerente, în primul rând de ordin național — să demonstreze că nu este bine să se desființeze această episcopie. In replică, directorul «Dobrogii june» susținându-și punctul de vedere prin păcatele celor ce sunt puși să servească—anonim și efemer — episcopia Tomisului, ne numea «un confrate de curând convertit», ca și când până nu de mult, am fi avut alte convingeri despre utilitatea episcopiei Tomisului și despre biserică însăși. Astăzi, după creștineasca încăerare între următoarele păroase și bețive din serviciul catedralei episcopale, pe care am înregistrat-o și am comentat-o după cuviință și după cum ne era datoria, confratele «Dobrogea Jună», relatând cu oarecare întârziere faptul, nu uită să observe că «este încântat că înșiși confrații cari săriseră atunci în apărarea Episcopatului, se văd siliți a se ocupa pe coloane întregi de isprăvile mameilor Prea Sfințitului». Nu este, credem, necesar să precizăm că acei confrați suntem noi. E drept, câteodată am luat în răspăr pe cei dela Episcopie iar altădată i-am lăudat, pentru că aceasta era elementara noastră datorie ca organ cinstit nepărtinitor și conștiincios. Dacă am relevat unele lucruri necurate de la episcopie, nu din dușmănie față de biserică am făcut aceasta, ci din adâncă înțelegere a rosturilor ei. Dacă am vorbit cândva despre viermii cari rod biserica, a fost durut ruina ei pentru că ne-a și pentru că îi vrem vindecarea de racile. Dacă am veștejit violent păcatele slugilor ei ticăloase și dacă acum, cu prilejul recentei competițiuni de tăvăleală intermonahală, am făcut la fel, n’a fost pentru că suntem dușmani ai bisericii ori pentru că ne-am fi schimbat convingerile în ce privește rostul și Utilitatea episcopiei locale. Dacă s’a întâmplat să avem cuvinte bune despre activitatea episcopală, n’a fost pentru că suntem în slujba oamenilor de acolo și nici pentru că am fi dorit să intrăm în bunele grații ale vreunei mărimi de la episcopie. Am crezut noi că este bine ce s’a făcut și ne-am exprimat deschis și cinstit— bucuria că s’a făcut în sfârșit ceva bun. Noi am avut în vedere un principiu și pe acela l’am apărat. Am crezut și credem că episcopia Tomisului nu este bine—și din alte motive pe lângă acelea de ordin național—să fie desființată. Cine gândește fără pornire, nu poate să nu fie de partea noastră. Noi n’am apărat oamenii —nici pe Chiriarhul însuș— și nici nu ne gândim să-l apărăm ori să-i lingușim. Nu confundăm principiul etern al învățăturii lui Christos cu păcatele ori cu virtuțile oamenilor cari vremelnic îl reprezintă. De altfel—desigur din respect pentru adevăr—însuș confratele «Dobrogea Jună» afirmă că am apărat Episcopatul Să ne fie permis să observăm că Episcopat e una și Episcopie e cam altceva. Și noi am apărat episcopia Tomisului și mai ales episcopia românească a Tomisului. Suntem așa de fermi în hotărârea de a susține utilitate acestei episcopii—cu nuanța pe care am subliniat-o — încât chiar cele scrise spre blamarea urâtei întâmplări de deunăzi sunt scrise cu convingerea că facem bine bisericii și episcopiei acesteia arătând pe slugile ei nevrednice. Altfel, poate că nici nu ne-am fi sesizat la timp. Confratele va concede că în țară apar ziare cari fac infinit mai mult rău decât bine și a căror apariție constitue un atentat în contra scrisului și a presei în sine ca și în contra moralei publice. S’a gândit cineva ca pentru acest motiv să ceară suprimarea instituției presei ? ION NEICU Lexoíume a mării și a marinei Duminică dimineața la teatrul «Tranulis» a avut loc o frumoasă șezătoare închinată mării și marinei românești, organizată de către ateneul popular «îndrumarea». A vorbit d. Alecu Dan despre «Marina românească». Darea de seamă a interesantei d-sale conferințe o vom face în numărul de mâine. A urmat apoi un program marinăresc la care au dat concursul ofițerii din divizia de mare, corul școalelor de marină și muzica marinei. La urmă a rulat filmul : Călătoria bricului «Mircea». Citiți In pagina IW ULTIME EVENIMENTE Miercuri 25 Noembrie 1931 Emigranții de la Cavarnia / Ziarele au înregistrat un fapt care nu poate fi altfel decât dureros pentru noi și mai ales pentru cei cari locuim și suntem organic și indisolubil legați de ținutul acesta al Dobrogii. Este vorba despre emigrarea în Turcia asiatică a peste trei sute de familii de Găgăuzi din jurul Cavarnei. In jurul neamului acestuia de oameni, circulă tot felul de credințe și foarte multe legende. Un studiu asupra acestui neam al Găgăuzilor, ar constitui unul dintre cele mai considerabile aporturi la cunoașterea științifică a Dobrogii. In primul rând, Găgăuzii aceștia (greșit sunt numiți Găgăuți) sunt una din cele mai vechi populații ale Dobrogii. Sunt mai vechi decât tătarii și turcii (turcii osmanlii) ceva mai noui decât grecii (cu condiția ca aceștia să descindă direct din locuitorii coloniilor grecești din antichitate) și cam de aceiași vechime cu românii dela Dunăre — cu condiția ca aceștia să nu fie imigranți din Valahia, din Moldova de jos, ori din sudul Basarabiei. Oamenii aceștia posedă un bogat fond folkloristic, legende în cari cu oarecare râvnă științifică, se pot deosebi — și poate într’o înfățișare nouă — fapte din viața trecută a Dobrogii. Din nenorocire însă, nimeni nu s’a ocupat de ei — adică nu s’a făcut asupra lor nici cel mai modest studiu monografic bazat pe criterii științifice, întrebuințându-se procedee științifice. Ceea ce este mai trist, este că dezinteresul oamenilor de specialitate a făcut joc amestecului incompetent al diletanților a căror bine intenționată contribuție nu are de multe ori decât meritul intenției de a lămuri chestiunea, fără însă să și aibă efectiv rezultatul așteptat. Articolul de față este primul dintr’o serie care — dacă împrejurări de tehnică redacțională nu se vor opune— va căuta să aducă oarecare lumină scoasă dintr’o îndelungată urmărire — pe baze documentare și bibliografice — a acestui interesant punct de întrebare din etnologia Dobrogii și a unei bune părți din coastele nord-estice ale Mării Negre. Avertizăm pe cititor că aici nu se va face știință propriuzisă. Considerațiile de actualitate vor interveni mereu pentru ca să dăm mai de grabă un fel de filezon informativ și de vulgarizare cu temeiuri literare și de alt soiu, decât un studiu meticulos și riguros științific, studiu care de ne va ajuta Cel de sus, va vedea poate odată lumina tiparului într’o revistă de pură specialitate... Să începem deci cu faptul Urmarea în pagina II-a