Dacia, iulie-decembrie 1933 (Anul 20, nr. 59-83)
1933-07-02 / nr. 59
Anul XX No. 59 Fondator, C. IRIMESCU Director-proprietar, L. M. MOSCU Director politic AL. D. DEMETRIAD APARE ZILNIC LA ORELE 12 I REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Str. Traian No. 9 — TELEFON No. S22| - ABONAMENTUL Pe 12 luni........................6006 .............................325 Pentru autorități și instinciuni bancare abonamentul îndoit — ANUNCIURI DUPĂ — TARIF — Se proecteaza încurajarea creșterii vitelor. Par’ca n’am avea destule vite... electorale ! in chestiunea societății S.C.E.C. Avem impresia — în urma celor petrecute și țesute pe seama societății comunale de electricitate, în ultima vreme — că, în jurul S.C.E.C-lui, toată vorbăria care s’a făcut ca și anumite practici utilizate de către consiliul municipal, nefiind determinate de motive plauzibile, sunt inspirate dintr’un sistem arțăgos, care face din citirea pătimașă, justificată cu ba, preocuparea de căpetenie și singura rațiune de a fi a bunului opozant. A rămas de pomină sistemul celebrului bătăuș electoral, Popa Tache care teroriza Bucureștii acum 40 de ani și care se lega de om așa, din senin : — „De ce mă calci pe brâu, mă?" — „Vai de mine, nea Tache, cum o să calc eu pe brâu! matale, se poate?!" — „Așaaa ! Atunci,... de ce nu m’ai călcat pe brâu ?“ — Și, iaca așa, intra bietul român în fabrica de pumni a zmintitului răspopit, de nu știa cum să-și scape zirișoarele. Tot astfel și cu „S.C.E.C."-ul. Câtă vreme Constanța era ca vai de lume, luminată pe sponci, ca ultimul târg de la marginea pământului, lipsa aceasta nepermisă era calul de bătae al tuturor opozanților și aspiranților la titlul de edil. — «N’avem uzină, auzi comedie, să n’avem uzină! De ce n’avem ? Să răspundă d. . !» Iar acum, când fără să angajeze un leu comuna, orașul ne-a fost dotat cu o uzină modernă și puternică, cu instalații de racordare subterane, când sunt iluminate până și cele mai îndepărtate cartiere, când — într’un cuvânt — arzătoarea problemă a iluminatului public și particular a fost rezolvită la Constanța în cele mai bune condiții în favoarea atât a municipalității cât și ’ntr’a cetățenilor, iată l pe Poparache apărând — în mai multe exemplare — cu arțăgoasa lui apostrofă: — «Avem uzină? Este! Dar, de ce să avem ?» Să lăsăm însă gluma. Chestiunea e prea serioasă, domnilor edili. Că modul în care a fost rezolvită problema aceasta la Constanța, constitue un merit al partidului național-țărănesc, nu trebue să vă îngălbenească de ciudă. Iar hotărîrea comitetului local de revizuire, prin care s’a anulat deciziunea consiliului municipal care respinsese bilanțul prezentat de «S.C.E.C.», să serve de secțiune tuturor acelora cari vor să bată monedă, cu orice preț, într’o chestiune ce se leagă de prosperitatea unei instituții atât de utilă. Pentru că, deosebit de toate avantajele pe care le oferă comunei și particularilor «S.C.E.C»-ul, presupunem că administrația municipală are tot interesul, în calitatea ei de coproprietară, ca afacerea să prospere. Mihail Tomitanul 4 pagini Lei JJț tră. Mărturisim preferința noastre simbriași ai nevoie de informație a publicului, pentru ședințele Camerei de Comerț constănțene, față de toate celelalte adunări la cari suntem obligați să asistăm. Seriositatea problemelor cari se pun și se desleagă într'acest for profesional, ponderațiunea cu care se poartă discuțiile în contradictoriu — atunci când este cazul —, tonul academic utilizat în ședințe și, mai presus de toate, natura interesantă a chestiunile ce vin în dezbatere, justifică laolaltă această preferință. Nu măgulim, nefiind în obișnuința noastră acest artificiu. Dar am dori în mod sincer să vedem și'n forurile altor instituțiuni urmânduse maniera care prezidează cu un aer de superioritate, de chibzuință și de eleganță, peste adunările acestei camere profesionale. ză impresiunea ce se detașeanet din faptul asistării la o singură ședință a numitului for, este că — spre onoarea lor — negustorii și industriașii din Constanța șiau trimis acolo pe cei mai desăvârșiți reprezentanți ai clasei lor. Și, această constatare se poate verifica prin inițiativele frumoase ca și prin realizările folositoare cari au asigurat negustorilor constănțeni, în toate ocaziunile în care Camera au putut să intervină, beneficii materiale și morale. In ultimii ani, Camera de Comerț Constanța a dovedit forța ei morală împiedicând — ca să nu cităm decât un singur caz, mai recent—, cu sprijinul ziarului nostru ca magaziile cu silozuri ale portului să fie concesionate unui consorțiu de cavaleri de industrie olandezi — ideie năstrușnică a fostului guvern Iorga-Argetoianu, care de nu s'ar fi produs energica protestare a acestor organe, s’ar fi realizat, spre imensa pagubă a țării și a negustorimii. * * * In ședința de ori după amiază a consiliului de administrație al Camerei de comerț constănțeane, printre alte interesante probleme examinate și soluționate în măsura în care legea de organizare a instituției permite, cităm rezoluția luată — ca urmare a suplicei adresată de către cetățenii din cartierul oborului nou al municipiului nostru — de a se înființa într'acea parte a locului un bâlci bianual. A doua perioadă a acestui bâlci fiind sorocită pentru data de Al. Demetriad cuprinsă între zilele 25 Septembrie 10 Octombrie, urmează că, chiar în toamna ce vine să avem la Constanța, bâlciul. Considerând pe deoparte marele serviciu care se face ruralilor aflați toamna în localitate cu produsele lor agricole și cari se vor putea aproviziona cu cele trebuitoare gospodăriilor lor, iar pe de altă parte că printr'aceasta se activează viața comercială locală și se valorifică acea parte a orașului care tânjește din lipsă de treabă, salutăm această hotărire și felicităm pe cei ce au luat-o. Dar înființarea acestui bâlci interesează și dintr'alt punct de vedere. In el renaște vechiul Panait, care era o atracțiune originală a orașului acestuia până mai acum vreo 17 ani și care a fost alungat — atât spre paguba comerțului în genere cât și spre acea a tradiției — de către nu știm cari pretenții de «civilizațiune"» a Constanței. In ultima parte a ședinței, consiliul a examinat situațiunea ce ar fi să se creeze orașului și provinciei noastre, prin construcțiunea proectată a podului peste Du Urmarea în pag. Ila Ilegalitatea dela Carmen-Sylva Cerem anularea autorizației Í ■ Dacă desueta stațiune balneo-climaterică numită Carmen Sylva, socotește că nu-i ajung câștigurile realizate din jupuiala vilegiaturiștilor atrași acolo de faima care încă stărue, pe care i-a creiat-o cu multă vreme în urmă fondatorul ei, boerul de frumoasă aducere aminte Ion Movilă — și, în vederea augmentării unor venituri necurate se complace în situația de beneficiară a unei autorizațiuni ilegale. Dacă spiritul acesta acaparator și lipsit de scrupule morale, este ilustrat prin însăși atitudinea edilității acelei localități — edilitate, care spre regretul tuturor oamenilor de bun simț, poartă pecetia autorității premierului ei, rectorul primei universități a regatului, ce se face părtașă la exploatarea și încurajarea viitului jocurilor de hazard, în dauna sănătății și a avutului celor ce se duc acolo pentru liniște și recreație. Dacă la ministerul sănătății domnește atâta anarhie încât un slujbaș oarecare să-și poată permite libertatea de a acorda o autorizație în flagrantă opoziție cu legea autorizării jocurilor de noroc, pentru că noi refuzăm să concepem că d. ministru D. R. Ioanițescu are măcar cunoștință de această classă ilegalitate, întrebăm pe d. primar al municipiului Constanța, în interesele căruia se lovește grav printr’aceea ilegală autorizațiune, ce măsuri înțelege d-sa să ia pentru apărarea integralității drepturilor acestui oraș, alienate prin hatârul suspect făcut Carmen Sylvei, de cine știe se scrie din numitul minister și, repetăm aceeași întrebare parlamentarilor noștri, ca și tuturor autorităților locale, în sarcina cărora cade vegherea strictei aplicări și respectări a legilor. In fine, cerem d-lui ministru de resort să anuleze autorizațiunea dată cu încălcarea legii, primăriei Carmen Sylva, de a exploata jocuri de noroc. Căci, după cum vom arăta ulterior și în afară de faptul ilegalității ce stă la baza protestelor noastre legitime, nu e în rosturile firești ale edilității unei stațiuni de agrement și recreațiune, să patroneze o mizerabilă afacere de tripou, în care să fie atrase victimele deabia evadate din viața plină de tentații a orașelor și, deopotrivă, inocenții cari pentru prima oară vor contracta acolo — la mesele verzi ale d-lor Șmilovici & Șefer — pasiunea nenorocită a jocurilor de noroc.____________________________________________ Rezoluțiile Camerei de Comerț Duminică 2 Iulie 1933 Om în loc în Capitală, a provocat mare senzație cazul unui tânăr și — probabil — sărac student, care s’a prezentat la un examen, la academia de înalte studii comerciale, dându-se drept altcineva. Acest „altcineva“ e un domn care nu se știe cum a reușit să se strecoare prin toate rigorile impuse sub raportul studiilor celor care ocupă slujbe în vastul aparat al ministerului de finanțe, astfel că ocupă importantul serviciu de director regional financiar. Director regional financiar, nici mai mult, nici mai puțin, iată postul la care a reușit să parvină un individ fără studii, un om care pentru a-și câștiga diploma în baza căreia să poată aspira la demnități și mai înalte, știindu-se incapabil a recurs la procedeul comod de a-și pune om în loc, la examenele înaltei instituțiuni nu atât culturale, cât mai cu seamă dăruitoare de titluri. Directorul regional financiar, în chestiune, probabil că a uzitat aceleași procedeu pentru a fi trecut și examenele anterioare—în liceu, în școala superioară de comerț ș. a. m. d. —, căci așa, din senin, nu s’a trezit el în situațiunea de a fi student al numitei academii. Șmecherul domn în chestiune, trebue să fie, ca toți neisprăviții, ca toți trișorii intelectuali cari-ți vorbesc de înaltele lor studii, când în fond toată instrucțiunea și-au făcut-o ca furieri în armată, foarte prezumpțios. Și foarte exigent cu inferiorii săi, cu nenorociții de agenți de urmărire cari pentru a ocupa acea slujbă neînsemnata, au trebuit să producă o mie și una de dovezi, din cari să rezulte că sunt cel puțin bacalaureați. Portretul moral al studentului veritabil, al celui ce a consimțit în schimbul cine știe cărui avantaj să o facă pe omul în loc, nu ne sesizează atențiunea în chip deosebit, la acolo, vreun biet tânăr cu stomacul lipit de șira spinării și cu domiciliul volant — astă seară la un coleg, mâine la altul, poimâine așijderea — bucuros că în schimbul câtorva miari, pentru cari d. director regional financiar n’a dat cu sapa, își va putea îndulci amara și trudnica-i existență, jucând rolul altuia. Poate să fie la prima ispravă, poate se află în serie — Dumnezeu știe. Aceasta e forma aparent cea mai puțin gravă a șomajului intelectual, pe care țările din apus o cunosc dinaintea războiului. Am vrea să avem ani fericiți câți demnitari, foști, viitori și actuali și câți oameni cari și-au întemeiat situații briliante într’această țară, pe baza unui petec de hârtie, ’și au avut acolo —la Paris, Bruxelles sau aiurea— oamenii lor în loc, asemenea d-lui director regional financiar, prins la București cu mâța în sac! Un singur regret avem pe urma descoperirii acestei afaceri care, alături de procesul brigandului Tata Moșu, pasionează Capitala: regretul că toate oalele Urmare în pag. 111-a