Dimineaţa Copiilor, 1924 (Anul 1, nr. 1-46)

1924-03-02 / nr. 1

„Dimineaţa Copiilor" De ce ese o nouă revistă pentru copii şi ce urmărim ? Cuprinsul ei va răspunde mai bine acestei întrebări. Din partea noastră ţinem să spunem că, scoţând „Dimineaţa Copiilor" în forma de revistă, nu facem decât să înfăptuim un gând pe care l’am avut mai de mult. Gân­dul acesta, l-am avut din ziua în care ziarul „Dimineaţa“ hotărâse publicarea în numărul de Duminecă a „Paginei Copiilor “ «Pagina Copiilor » a fost o încercare, o pipăire a terenului şi a nevoilor tinerilor cititori. Era­ o îndrumare şi tot deodată un mijloc de a­ ne apropia mai bine de sufletele curate ale tineretului,­­ de a-i cunoaşte mai amănunţit gusturile şi dorinţele intelectuale, încercarea a izbutit. Pe de o parte, noi, cei cari ne-am luat greaua sarcină de a conduce „Dimineaţa Copiilor" am avut prilejul să ne lămurim şi mai bine asupra unor chestiuni pe cari le­ cunoşteam din experienţa noastră de până acum, iar, pe de altă parte, s’a făcut dovada că tineretul şcolar este dornic de o publicaţiune în felul celei ce i-o prezintăm astăzi. In adevăr, cititorii de Duminică ai «Paginei Copiilor» sunt cei cari au contribuit mai mult şi au grăbit scoaterea „Dimineţei Copiilor",grevistă care este a lor şi apare nu numai pentru distracţia lor, ci şi ca să-i înveţe mereu lucruri nouă şi folositoare, să le formeze caracterul, să le dezvolte şi să le întărească sentimentele frumoase, într-un cuvânt să-i facă buni Români şi membri folositori ai societăţii. In această direcţiune „Dimineaţa Copiilor" va căuta să desăvârşească ceia ce face şcoala şi familia. De aceea, o recomandăm bunei voinţi a părinţilor şi a membrilor corpului didactic, ca să o răspândească cât mai mult printre tineri şi copii. Iar copiilor le mai spunem şi următoarele: Noi, dragii noştri, ne vom strădui din toate puterile ca să vă dăm o revistă de care să fiţi pe deplin mulţumiţi. Aducem experienţa­­ră destul de lungă şi marea dragoste ce o avem pentru voi. „Dimineaţa Copiilor" vine ca un bun f­ru, dar ca un prieten mai bătrân care vă va da şi învăţătură şi sfaturi preţ. cu drag, citiţi-o cu plăcere Dorinţa noastră este ca „Dimineaţa Cop­­ă să fie din ce în ce ma bună. Ajutaţi-ne ca să putem înfăptui această doi ajute cu sfatul, cu expe­rienţa şi cu cunoştinţele lor toţi oamenii de bine. In „Dimineaţa Copiilor" noi am pus nădejdi frumoase. Să facem a­toţii aşa, ca aceste nădejdi să se înfăptuiască. N. B.­ REDACŢIA ф\ ADMINIST BUCUREŞTI. — STRADA SĂRINDAR, 9- Abooartaaaia.: Un an 150 număr Şase luni &Q străsnăU cîor Castrişanu 1EŞTI

Next