Dimineaţa Copiilor, 1924 (Anul 1, nr. 1-46)
1924-04-20 / nr. 10
pag г DIMINEAŢA COPIILOR Nicuşor, un băeţel cuminte şi drăguţ de vreo şapte anişori, se întoarse de la şcoală, când mămica lui, profesoară la un liceu de fete, sosi acasă puţin cam înfiorată de frigul d’afară. Ningea mărunt şi des de două zile şi tânăra mamă ră- masă văduvă după urma răsboiului, nu-şi cumpărase şoşoni, fiindcă lui Nicuşor îi trebuise multe şi mărunte lucruri de iarnă. Când intră în casă d-na Bradu, aşa se numea buna mamă, găsi pe copilul ei foarte ocupat cu facerea temelor. Cum se silea el mai frumos, un strop de cerneală neaşteptată pică din peniţa şugubaşe şi Nicuşor strigă disperat: — „Mămico, ce mă fac ?“ Dar mămica, cu un zâmbet, luă sugătoarea, uscă pata- apoi cu delicateţă o frecă încet cu guma şi băeţelul văzu cu bucurie caietul curăţat ca şi înainte. — Scrie, scrie, băeţel, zise apoi ea, că şi eu am de lucru, şi profesoara scoase din geantă un număr de caete — compoziţiile elevelor ei — şi începu să le corijeze. Dar deodată se simţi obosită. O sfârşeală izvorâtă din zbuciumul de peste zi, din frigul care o scutura, o răzbi şi palidă, fără puteri, se duse să se întindă pe canapea. Băeţelul, care o văzuse clătinându-se, alergă fuga la ea şi o întrebă cu grije : „Mămico, vrei să dormi?" — Nu, puiule ! îi zise mama, dar sânt puţin cam obosită... zăpada mi-a făcut rău. Şi pe când servitoarea fierbea de grabă un ceai, d-na Bradu reluă: — Nu e nimic Nicuşor. Numai puţină oboseală. Şi ca să-mi treacă repede tu să faci pe m eu am să fiu fetiţa ta bolnăvioară- Să-mi le эе braţele tale, să mă săruţi pe frunte să beau ceaiul... aşa, cum faci acu.... euşor, plin de devotament şi mândru dor de îngrijitor, alergă de aduse o pernă de sub capul mămichii şi o întrebă : „Mămico, te simţi mai bine ?“ — Da, mai bine, dar fiindcă acu sunt ..-a ta, să nu-mi mai zici „mămico" ci Mioara. — Fă-te repede bine, Mioara: nu supăra aşa pe mămica ta. Vrei să dormi pufin? Nani—nani puişor, sau vrei ceaiul ? E dulce ?... Să-ți mai puc mămica zahăr ? Nu ? Vrei să-ți spun un basm ? Era odată un băieţel, care avea o mamă bună, bună Dar Nicuşor se opri, cuvintele îi încremeniră , gât, şi tăcerea domni d’odată în odaie. Ce s'a întâmplat ? Basmul începea aşa frumos. Bolnava deschise ochii şi îşi văzu băieţelul izbucnind în plâns. — Puiule, drăguţule, de ce plângi? îl întrebă ea. — Plâng, fiindcă nu știu cine o să mai fie mama mea. — Cum? Cine o să mai fie mama ta ? — Da, cine o să mai fie mama mea, acuma când tu ești fetița mea, eu am rămas fără mamă — O, sărăcuțule- ai dreptate ! mamele nu trebue să fie altceva decât mame. Ele nu trebue să se îmbolnăvească. Nu trebue să închidă ochii. Şi mămica lui Nicuşor se scoală întărită, îşi sărută băieţelul, pe când el, deschizând abecedarul, citeşte fericit. Casa e mare. Mama e bună..- Faimei Mămica lui Nicuşor ---------------* # # ---------------- Sfârşit din basm .A fost odată-un împărat.." Povestea mama... „şi avea „O barbă lungă, ca de nea..' ..Şi asculta copilu’n pat... „Şi impăratu-avea o fată... „...Şi a furat-o un pocit „Pitic, care-o pândea, odată... Şi copilaşu-a adormit !... Alexandru Bilciurescu.