Dimineaţa Copiilor, 1925 (Anul 2, nr. 47-98)
1925-01-04 / nr. 47
PAG. 2 „DIMINEAŢA COPIILOR" Păpuşa In ajunul Anului Nou o mare prăvălie de jucării este înţesată de lume. Pe stradă, copii cu ochii aprinşi de dorinţă stau în faţa galantarelor, admirând toate minunăţiile şi păpuşile în îmbrăcămintea lor sclipitoare. O fetiţă care arăta şi mai frumoasă în hăinuţa ei de catifea împodobită cu blană, îşi alege dintr’un raft plin păpuşa cea mai frumoasă. „Pe asta o vreau”, zise ea, arătând mamei sale 0 păpuşe mare cu obrajii ca persica şi îmbrăcată într’o spumă de mătase albă. — Dacă îţi place, ia-o îi răspunse maică-sa. î — Ce mulţumită sunt că am atâtea păpuşi cu tari să mă joc! exclamă fetiţa bucuroasă. Luă păpuşa în braţe şi se îndreptă cu mama ei spre cassă pentru a plăti costul. Deodată însă primirea ei se opri asupra unei alte fetiţe sărăcăcios îmbrăcată, care stătea foarte tristă în faţa unui raft şi vorbea cu o femeie bătrână în haine negre. „Bunico, zicea biata fetiţă, ian te uită ce frumoasă e păpuşea aceasta! O, ce fericită aş fi să im una la feli’* I — Eu aş fi şi mai fericită să ţi-o pot cumpăra, ii întoarse vorba femeia cea bătrână, dar de..., dacă nu se poate! — Nu-ţi mai cer, nimic, cu ăi copila oftând dureros. Adăugă însă îndată: „Văd că alţi copii sunt răzgâiaţi, pe când eu n’am nici o jucărie şi... — Nu fi invidioasă, îi observă bătrâna. Din cauza zgomotului din prăvălie, nu se mai auzi се şi vorbiră una alteia femeia cea bătrână şi fetiţa cea sărăcăcios îmbrăcată. Dorina — aşa o chema pe fetiţa cea bogată care cumpărase frumoasa păpuşe — nu pierduse un cuvânt din tot ce s’a spus. „Nu mi-aş fi închipuit nici odată, gândea ea, că sunt copii aşa ele săraci cari nu-şi pot cumpăra o jucărie. Ce fericită m’aşi simţi, dacă pot să-i fac bietei fetiţe o plăcere... Dar cum şi în ce fel?” Şi Dorina căzu pe gânduri. „Ce ai de stai aşa? o întrebă maică-sa. Nu cumva nu ţi-e bine?” — Nu, mămico, n’am nimic, dar aş vrea să-ţi fac numaidecât o întrebare. — Spune drăguţo, că te ascult, îi întoarse ea vorba. — Nu-i aşa, întrebă din nou Dorina, că am voa să fac ce vreau CU păpuşea ce mi-ai cumpărat? Se înţelege că da. — Pot s’o sparg, s’o arunc sau chiar să o dăruesc cuiva? — Fireşte că poţi, dar de ce mă întrebi? o întrebă la rândul ei mamă-sa. Dorina însă îi dădu înainte cu întrebările: „Şi nu mă cerţi, dacă o dăruiesc altei fetiţe? — Nu, de loc. Dorina nu mai întrebă nimic, ci îndreptându-se spre fetiţa cea săracă, îi puse păpuşea în braţe, zicându-i: „Fără să vreau, am auzit tot ce ai spus. Ştiu că ai fi fericită să ai o păpuşe ca aceasta. De aceia, te rog să o primeşti pe a mea. Eu am atâtea jucării şi de Anul Nou voi primi şi altele”. — Vai, domnişoară, ce darnică eşti! îngână fetiţa căreia de bucurie i se luminase faţa. Dar ce e să spună mama d-tale? — Nimic, copila mea, Dorina are voe să faci ce vrea cu păpuşea ei. Ba chiar eu ca mama «, îţi mulţumesc că i-ai dat prilejul să arate că are o inimă bună. Şi în timp ce femeia cea bătrână stătea înmărmurită în faţa frumosului gest al Dorinei aceasta luă mâna mamei sale şi se îndreptă cu paşi grăbiţi spre uşă zicând: „Să ieşim mai repede, mamo, să nu se răzgândească fetiţa. Dacă ai şti cât sunt de bucuroasă !’’ Adaptare de Mia Bella Nu uitaţi să cumpăraţi volumul „Suflete de viteji" -etonat şi frumos ilustrat