Dimineaţa Copiilor, 1925 (Anul 2, nr. 47-98)

1925-01-04 / nr. 47

PAG. 2 „DIMINEAŢA COPIILOR" Păpuşa In ajunul Anului Nou o mare prăvălie de jucării este înţesată de lume. Pe stradă, copii cu ochii aprinşi de dorinţă stau în faţa galantarelor, ad­mirând toate minunăţiile şi păpuşile în îmbrăcămin­tea lor sclipitoare. O fetiţă care arăta şi mai frumoasă în hăinuţa ei de catifea împodobită cu blană, îşi alege dintr’un raft plin păpuşa cea mai frumoasă. „Pe asta o vreau”, zise ea, arătând mamei sale 0 păpuşe mare cu obrajii ca persica şi îmbrăcată într’o spumă de mătase albă.­­ — Dacă îţi place, ia-o îi răspunse maică-sa. î — Ce mulţumită sunt că am atâtea păpuşi cu tari să mă joc! exclamă fetiţa bucuroasă.­­ Luă păpuşa în braţe şi se îndreptă cu mama ei spre cassă pentru a plăti costul. De­odată însă pri­mirea ei se opri asupra unei alte fetiţe sărăcăcios îmbrăcată, care stătea foarte tristă în faţa unui raft şi vorbea cu o femeie bătrână în haine negre. „Bunico, zicea biata fetiţă, ian te uită ce fru­moasă e păpuşea aceasta! O, ce fericită aş fi să im una la feli’* I — Eu aş fi şi mai fericită să ţi-o pot cumpăra, ii întoarse vorba femeia cea bătrână, dar de..., dacă nu se poate! — Nu-ţi mai cer, nimic, cu ăi copila oftând du­reros. Adăugă însă îndată: „Văd că alţi copii sunt răzgâiaţi, pe când eu n’am nici o jucărie şi... — Nu fi invidioasă, îi observă bătrâna. Din cauza zgomotului din prăvălie, nu se mai auzi се­ şi vorbiră una alteia femeia cea bătrână şi fetiţa cea sărăcăcios îmbrăcată. Dorina — aşa o chema pe fetiţa cea bogată care cumpărase frumoasa păpuşe — nu pierduse un cu­vânt din tot ce s’a spus. „Nu mi-aş fi închipuit nici odată, gândea ea, că sunt copii aşa ele săraci cari nu-şi pot cumpăra o jucărie. Ce fericită m’aşi simţi, dacă pot să-i fac bietei fetiţe o plăcere... Dar cum şi în ce fel?” Şi Dorina căzu pe gânduri. „Ce ai de stai aşa? o întrebă maică-sa. Nu cumva nu ţi-e bine?” — Nu, mămico, n’am nimic, dar aş vrea să-ţi fac numai­decât o întrebare. — Spune drăguţ­o, că te ascult, îi întoarse ea vorba.­­ — Nu-i aşa, întrebă din nou Dorina, că am voa să fac ce vreau CU păpuşea ce mi-ai cumpărat? Se înţelege că da. — Pot s’o sparg, s’o arunc sau chiar să o dă­ruesc cuiva?­­ — Fireşte că poţi, dar de ce mă întrebi? o în­trebă la rândul ei mamă-sa.­­ Dorina însă îi dădu înainte cu întrebările: „Şi nu mă cerţi, dacă o dăruiesc altei fetiţe? — Nu, de loc. Dorina nu mai întrebă nimic, ci îndreptându-se spre fetiţa cea săracă, îi puse păpuşea în braţe, zicându-i: „Fără să vreau, am auzit tot ce ai spus. Ştiu că ai fi fericită să ai o păpuşe ca aceasta. De aceia, te rog să o primeşti pe a mea. Eu am atâtea jucării şi de Anul Nou voi primi şi altele”. — Vai, domnişoară, ce darnică eşti! îngână fe­tiţa căreia de bucurie i se luminase faţa. Dar ce e să spună mama d-tale? — Nimic, copila mea, Dorina are voe să faci ce vrea cu păpuşea ei. Ba chiar eu ca mama «, îţi mulţumesc că i-ai dat prilejul să arate că are o inimă bună. Şi în timp ce femeia cea bătrână stătea înmăr­murită în faţa frumosului gest al Dorinei aceasta luă mâna mamei sale şi se îndreptă cu paşi grăbiţi spre uşă zicând: „Să ieşim mai repede, mamo, să nu se răzgândească fetiţa. Dacă ai şti cât sunt de bucuroasă !’’ Adaptare de Mia Bella Nu uitaţi să cumpăraţi volumul „Suflete de viteji" -etonat şi frumos ilustrat

Next