Dimineaţa Copiilor, 1930 (Anul 7, nr. 336-351)

1930-07-20 / nr. 336

PAG.2 DI­MI­NE­AŢ­A COPII­LOR CÂTEVA SFATURI PENTRU CITITORI Ceea ce ştiu şi eu... Ce anume ştiu şi eu, vă spun numai­decât. Ştiu anume că sfaturile nu fac mai niciodată plăcere, că nu sunt ascultate cu atenţie şî că de ele nu prea se ţine seamă. Vorba ceea: in­tră pe o ureche şi es­te cealaltă. Se poate chiar să nu intre deloc în ureche. Insă, cu toate că ştiu lucrurile acestea, m’am hotărât totuşi să dau iubiţilor mei cititori şi micilor mei prieteni câteva sfaturi. Mai întâi eu, am simţit această nevoe în le­gătură cu cele publicate la rubrica de faţă în ultimele patru numere. Al doilea, am socotit că voiu fi oarecum as­cultat, pentru că din multe părţi mi se spune că drăguţii cititori ţin la Moş Nae, iar Moş Nae şi nu altul este cel care de atâţia ani scrie rubrica „De toate şi amestecate.” Se va mai vedea că sfaturile ce am de gând să dau nu sunt chiar aşa de supărătoare şi nici greu de urmat, încă un cuvânt de introducere. Dacă le vor citi şi părinţii copiilor, sper că lectura rându­rilor ce urmează nu va fi o vreme pierdută în zadar. Copiii să fie copii! Acesta este primul meu sfat. Copiii să fie copii, adică să se bucure de toată bucuria şi de toate plăcerile vârstei lor aşa de fericite. Să nu caute a face, pe oamenii mari, pe băr­baţii cari nu vorbesc decât despre chestiuni serioase, cari au sau se fac uneori că au griji şi supărări. Un copil care face pe omul mare, vorbeşte, se poartă şi gesticulează ca un om mare, este un copil îmbătrânit înainte de vreme. Atât copiii, cât şi părinţii lor, să-şi aducă a­­minte de adevărul că fericita vârstă a copi­lăriei este de durată scurtă şi trecătoare. Oameni mari vor fi şi griji vor avea în viaţă destule. Copii însă nu pot să mai fie. Unui copil îi şade bine mai puţină seriozi­tate şi mai multă zburdălnicie. Sub pretextul de a-i da o creştere serioasă, nu trebue să fa­cem din copiii noştri fiinţe blegi, fără voinţă, fără­ iniţiativă. Să lăsăm dar pe copii să-şi trăiască vârsta, aşa cum cere vârsta aceasta. Să răsune casa de voioşia lor. Copiii să nu crească sing­uri! Să nu crească singuri, adică numai în so­cietatea părinţilor sau a unei „Tanti” care, de­sigur, îi iubeşte, însă prefacând dragostea în slăbiciune, îi răsfaţă în tot momentul, caută să le îndeplinească toate poftele şi capriciile, sfârşind prin a face din copii nişte tirani, cari astăzi supără pe alţii, dar ca mâine vor fi su­părători pentru ei înşişi. Un copil trebue, măcar câteva ore pe zi, să trăiască în societatea copiilor. Să se joace cu ei jocuri copilăreşti, să stea de vorbă cu ei în chestiuni cari interesează mai mult pe copii, să alerge şi să zburde cu ei. Bine­înţeles, nu şade frumos să se certe şi cu atât mai puţin să se ia la bătaie cu tovară­şii de joacă şi cu prietenii. Copiii trebue să se iubească între dânşii şi să nu-şi facă rău. Insă,dacă, — lucru pe care nu-1 dorim deloc — s’ar întâmpla vreodată să se certe sau — ceea ce dorim şi mai puţin — să se mai tragă puţin şi de păr, nu este un motiv să-i ţinem mereu despărţiţi de cei de o vârstă cu dânşii. Le va trece supărarea şi durerea. LUPUL ŞI VIAŢA LUI Este minunat înfăţişată în graiul potrivit înţelegerii copiilor, de către d. ION CIREŞU în „CĂRTICICĂ PASĂ­RILOR ŞI ANIMALELOR11. Ц „CĂRTICICĂ" constituie o plăcută lectură pentru copii şi o luminoasă iniţi­ere a lor în viaţa pasărilor isteţe şi a animalelor. Ilustrată în culori —Lei 30. De vânzare pretu­tindeni. Editura , A­DEVERUL" S. A. © ?!»1*я»0еи1а«а1*«я&;»ашав««квNo«!Г.явявяш»яаавпяи!Еэмцш«««яе*!*,я1К1е«9*'!1 «гэиявввянявяяввянвпояввияяэягез^чэй^зг^яэарг^зг^вэдяйс-.-, TEORIA CĂPRARULUI La teorie, don căprar,, Explică apăsat și rar : Lunei Ianuarie îi zice Ghenar, Lunei Februarie îi mai spune și Făurar, Dar ciocolata bună e numai Suchard !

Next