Dimineaţa, iunie 1907 (Anul 4, nr. 1184-1213)

1907-06-11 / nr. 1194

Luna 11 iv -a»; loanele eliseului Luther, o mare ser­bare a florilor, organizată de un co­mitet de d-șoare in scop filantropic, începutul va fi la orele 6 p. m. Recolta gogoșilor de mătase din a­­nul acesta este foarte abundentă, ase­menea și prețurile ce se plătesc pentru această marfă, în stare neuscată, sunt favorabile. Societatea „Țesătoarea“, care precum se știe, a împărțit anul acesta 300 kgf. sămînța gîndaci de mătase in toată țara cumpără chiar de pe acum, recolta go­goșilor ce i se aduce in orice canti­tate la depozitul ei din str. Popa-La­­zăr lingă Oborul nou (Moși) in Bucu­rești, cu prețul de 2 lei și 40 pînă la 2 lei și 90 kilogramul. In fiecare zi zecimi de care din ju­dețul Ilfov aduc gogoșile adunate, iar altele sosesc cu calea ferată, mare­ vi­teză din alte județe. Se speră a avea numai din jud. Ilfov 60.000 pină la șaptezeci de mii kgr. gogoși în raport cu sămința distribuită. Am primit la redacție: Părinții și copii, roman de Sofia Nă­dejde. Ediția II-a. Un vol. in 8 de 361 pag. Buc. Editura Bi­roului Universal A. I. Nițescu. Prețul 2 lei. Biblioteca Universală (Aceeași edi­tură). N. Ține. Monstrul. O broș. în 8 din 32 pag. Buc. 1907. Instigatorii revoltelor țărănești— responsabilitatea generală a agenților pro­vocatori de Mihail Mora avocat. O broș, în 8 de 14 pag. Buc. Tip. Cucu. • In mod excepțional, pentru anul 1907, toți militarii grade inferioare, aflați in concediu sau in rezervă, chemați sub drapel anul acesta, pentru potolirea răs­coalelor și cari au­ stat concentrați, vor fi scutiți de darea prostațiunilor în bani sau în natură. m in vitrina magazinului Ieder din calea Victoriei i’a expus un portret-șarjă al d­lui general Averescu ministru de răz­boiu­, datorit talentatului caricaturistului Iser. • Uniunea culturală a absolvenților școalelor de arte și meserii din țară a ținut ședință aseară. S’a discutat memoriul pe care absol­venții l’au­ adresat d-lui Spiru Hirot, președintele de onoare al societlței, iar d. Mureșanu președintele societății a ținut o conferință tratînd despre “Duș­manii meseriașilor“. G­RATIS participă toți n­oii abonații ai zia­rului „DIMINEAȚA“ la —— CLASA I - a------— Loteriei Regatului Român a cărei tragere va avea loc la 6 iulie crt., avînd afară de MULTE ALTE CÂȘTIGURI și un câștig principal ev. de cei 60.000 In dorința de a fi cit mai plăcuți abonaților noștrii am hotărît ca, în afară de marile premii ce acordăm abonaților ziarului „Dimineața“ sa trimitem cu totul gratuit ! " Un sfert las clasa I-a a Loteriei­­ Regatului Român tuturor ace­­lora ce vor trimite valoarea a­­bonamentului pe UN AN și de las clasa I-a tuturor acelora­­ ce vor trimite valoarea abona­mentului de 6 LUNI. Loturile sunt cumpărate de la cunos­cuta colectură principală Felix Grun și Comp. București str. Academiei No. 1, recunoscută ca cea mai norocoasă. Acest premiu unic se acordă în mod suplimentar abonaților ziarului „Dimineața“ și participă la el numai abonații noul sau cei ce vor reînoi abona­mentul, până la 1 IULIE a c. (inclusiv) In afară de aceasta, toți abonații fără deosebire, (vechi și nouă) parti­cipă la: MARILE PREMII­Uri ■ ■ ale Ziarului ======== „Dimineața“ compuse din: 1. Casa din str. Popa Nan No. 33, liberă de orice sarcină, complect renovată și mobilată. 2. Un trusou complect de damă, în valoare de 800 leî. 3. O mașină de scris Test No. 10 în va­loare de 700 leî. 4. O călătorie la Paris dus și întors clasa II și lei 250 chel­tuieli de înt­eținere (biletul valabil 90 de zile). 5. Un ceas și un lanț de aur, pentru bărbat, și a căror tragere se va face la 15 Septembrie a. e. de reprezentanții Camerilor de Co­========== merein din: BUCUREȘTI, IAȘI, CRAIOVA , BRAILA și CONSTANȚA -r»n=i » ■ M Prețul abonamentului : Un an Loi 20 avînd dreptul la 15 cupoane Și 1/4 Los.­­ Aceasta numai pînă la 1 Iulie c.) 6 luni Lei 1 avînd dreptul la 7 cupoane și 1/8 Le­i.f Aceasta numai pînă la 1 Iulie c.­ 3 luni Lei 6 avînd­­ dreptul la 2 cupoane, va ține la institutul Oteteleșanu dela Măgurele, examenele de fine de an, la care Academia romina a decis in ședința de Vineri, ca delegați să fie d-nit An­gh­el Saligny, președintele Academiei, Spiru Haret, ministrul instructional și dr. V. Babeș, profesor universitar. • Biroul Academiei române studiază ac­tualmente modalitatea cum ar putea a­­renda mai avantagios pentru săteni, moșia Roșiori din județul Suceava, ți­­nînd, bine înțeleg, seamă de interesele fondului Adamachi, căruia aparține mo­șia și veniturile căruia sînt destinate pentru acordarea de burse în țară și in străinătate la tineri săraci, dar sîrgui­­tori. • Oni după amiază au început exame­nele de canto ale elevelor și elevilor din ultimii ani ai conservatorului de canto și declamație din Capitală. Examenele vor continua și azi, iar mline Lunî va fi ultimul examen de declamație. • Proprietarii din str. Ghica-Vodă ne roagă să atragem atenția primăriei Ca­pitalei ca să se inchidă ulicioarele de pe acea stradă, deoarece prin acele uli­cioare trec o mulțime de indivizi, de pe urma cărora proprietarii și chiriașii de pe acolo întîmpină o mulțime de dificultăți. • Se agită ideea de a se seca locurile din­ delta Dunărei și colonizarea tere­nurilor cu rombul. Productivitatea aces­tor terenuri s’a dovedit că ar petrece chiar productivitatea intregei întinderi a terenurilor din județul Tulcea. Afară de aceasta, coloniștii romîni ar fi pu­ternică avantgardă de limita Basara­biei, in susul Dunărei, bogați în ele­mente străine și mai ales rusești. • Orele de cancelarii în toate servi­ciile din direcțiunea generală a C. F. R. s’au fixat intre orele 7—12 jum. a. m. Cu toate acestea, funcționarii servi­ciului atelierelor lucrează de la orele 6 a. m. pînă la 6 seara, această din capriciul șefului acelui serviciu­ și fără știrea d-lui ministru al lucrărilor pu­blice și nici chiar a directorului ge­neral al C. F. R. • A apărut No. 3 din interesanta re­vistă ilustrată „Vilegiatura“. Cu următorul sumar : % Băile Slănicul Moldovei, interview ca d. dr. Al Brăescu (cu un portret) ; Hi­­droterapia in Romînia; Prestigiul banc­notelor, nuvelă; Un succes al „Vili* graturei“ ; Ecouri : Josul la noroc, o distracție ruinătoare ; De pe colină (ver­suri); Preumblări și petreceri prin pro­vincie ; O preumblare prin Iași, grădina publică din Tecuci; Medalioane: Ga­zella ; Corespondențe din Govora, La­­cul-Sărat, Slănicul - Moldovei, Piatra- N.; Medalion din P.­Neamțu , d-șoara Fanny K.; Vilegiatura veselă; Cronica lui Mefistofel; Anecdote balneare ; Tro­tuarul Bucureștilor ; Trotuarul High­life ; Patru vederi din Lacul Sărat, etc. Numărul 15 bani. —Redacția și ad­ministrația : bulevardul Carol, No. 5 București. • Societatea studenților în teologie și-a constituit astfel comitetul diriguitor al său pentru anul 1907—1908 : Președinte Const. Chifu, vicepreșe­dinte Stoian Popescu, bibliotecar Radu Cristescu, casier V. Slivneanu, secretar gen. Popescu Gr. N. Prahova, secretari de ședințe Marghiescu Victor și Popescu G. Teodor, comisia de control Gh. Gheol­­dam (Onești-Bacâu),, Const. Cernaianu, Ion Popescu (Mălurești-Argeș). • Dumnica 17 Iunie va avea loc în sa­ Militare Regele a semnat decretul prin care se hotărește ca tunica oamenilor trupei pompierilor să fie întocmai ca a bate­riei de munte, avînd pe epolet semnele distinctive ale pompierilor, adică 2 to­poare încrucișate. Cravata se inlocuește printr’o legă­tură de flanelă. Această modificare s’a avizat unifor­mei pompierilor spre a putea fi mai li­beri în mișcările ce au a face in­­ timpul incendiilor.* Regele a semnat decretele prin cari se pun în poziție de retragere, urmă­torii ofițeri de rezervă, constatați de­ că­tre comisiunea medicală ca avînd in­firmități incurabile: Locotenent în rezervă Ștefan Mintani din reg. Radu Negru 28, sublocotenenții în rezervă Mihail Radu, din reg. 10 Putna și Ion Dimancea din reg­­io Putna. Re­gele a semnat decretele prin cari au­ fost puși in poziție de retragere pentru infirmități incurabile căpătate în timpul serviciului, dar nu din cauza serviciului, următorii ofițeri superiori și inferiori din armată: D. maior Teodor Corivan din arma artileriei, aflat în poziție de disponibi­­litate; D. căpitan Ercol Roseti din reg. 27 Bacău­ ; D. căp. Grigore Chirițescu, din arma infanteriei, aliat în poziție de disponi­bilitate; și d. căp. Nicolau Maldărescu, din arma cavaleriei, aflat în poziție de disponibilitate. >■­­ Í Toți acești ofițeri au fost șterși con­form avizului comisiunei medicale din orice element al armatei. • Regele a semnat decretul prin care d. locotenent Haralambie Georgescu din regim. 6 artilerie, care a împlinit 6 luni de absență de la corp, fiind în concendiu­ pentru interese personale, se trece pe ziua de 30 Aprilie. In poziți de disponibilitate. Regele a semnat decretul prin care d. Gheorghe Chirițescu, șef de muzică nou bugetar cl. 11-a din batalionul 8 vînă­­tori, a fost numit șef de muzică buge­tar cl. ll-a la vacanța ce este în regim. 30 Muscel. * Regele a aprobat un concediu de 90 zile pentru interese familiare în o­ră și străinătate, d-lui locotenent Teodor Rei­­­nech din divizionul­ de jandarmi călări. SOLEMNITATEA punerea pietrei fundametale a pavilionului „Maternitatea" dri Sîmbată, la ora 5 după amiază în frumosul parc după bulevardul Inde­pendenței, peste drum de facultatea de medicin­ă, a avut loc cu multă pompă așezarea pietrei fundamentale a primu­lui pavilion aparținând societăței „Ma­terna“. Scopul atît de nobil al persoanelor ce compun această societate e în destul de cunoscut. A stringa din colțurile dru­mului unde plîng păcate neștiute, pe bieții copilași pierduți, a primi copiii săracelor, copii fără de mamă și adă­post, iată linia de conduită urmată fără de încetare de „Materna* dela anul fon­­dărei sale și pînă astăzi. Sub înalta protecțiune a reginei noas­tre, care niciodată nu uită a lua parte la orice alinare de dureri, și a grațioa­sei noastre prințese, societatea a pros­perat și ori putu să strîngă in jurui pri­mei pietre a viitorului ei pavilion, un număr de persoane din cea mai aleasă lume. La ora 5, sosi regina noastră într’o splendidă toaletă de crepe de b­ine și dantele albe. Fa primită in sunetul mu­zicei militare și la intrarea parcului d-na dr. Catzarida Crătunescu îi oferi un splendid buchet de flori. Peste cî­­teva minute sosi și grațioasa noastră prințesă, de asemeni In toaletă albă cu o superbă pălărie ce purta drept garni­tură o pasăre a s paradisului, galbenă. O jerbă de crini albi, floarea favorită a prințesei noastre, il fu oferită și d-na dr. Cutzarida Grătulescu deschise ser­barea, pronunțînd o mică cuvintare. Dînsa reaminti pe scurt scopul soaie țâței „Materna“ și citi actul comemora­tiv care trebuia­ să fie zidit la temelie. Ie arișă întreaga asistență ce luase SSame de la Starm După cererea generală în astă seară se joacă la Grădina Ambasadori pentru a 16-a oară vestita comedie Da­ma de la Maxim, care face succesul zilei. Putem spune, cu această ocazie, că cu­pletul „Sub picior", pe care-l cîntă în actul al doilea d-ra Peppi Moor, s’a im­primat pentru voce și piano și se află de vânzare la Magazinul Conservatorului. Mama de la lUSa Mien e comedia despre care se vorbește azi în toate cercurile și „Hoplea că nu mă vede tata“ se repetă prin toate familiile. Prețul locurilor. Un loc rezervat, 2 lei. Stal 1 un lett. Intrarea la mese 50 bani. loc sub un mic umbrar, se îndreptă spre Ingrid­ica unde urma să fie zidit pergamentul semnat de regină, prințesă și d-nele membre ale comitetului. Preo­ții începură slujba sfințirei și două fru­moase șorțuri naționale se oferiră suve­ranei și princesul care cu o mistrie ten­­cuită cîtevas pietre ale fundamentului. Deocamdată nu se const­ruește decît pavilionul administrativ, care e pus sub supravegherea d-lor architiți Mandred și Schmidinger, va fi gata la toamnă. In curînd însă și grație donațiunilor care de pe acum au­ început să curgă, „Materna“ își va avea toate pavilioa­nele ei construite și micii copilași săr­mani vor dormi în casa lor. Generoasele persoane cari au­ binevoit a dărui d-nei Catzarida Crătunescu ac­tiva prezidentă a „Maternei“, însemnate sume de bani pentru clădirea începută, sunt următoarele: D-nela Bib­escu 1000 lei, general Can­­diano 100 lei, Grădișteanu 100 lai, E­­conomu 300, Căpitanovici 100, iar d-na Tom­a Stelian, soția ministrului nostru de justiție a promis fondul necesar construi­rei unui pavilion, faptă ce vorbește de la sine prin nobleță ei. In urma terminărei solemnității s'a servit șampanie, pișcoturi și limonăzi, iar suverana și prințesa au făcut cete, convorbind în sunetele muzico- militare ce alterna cu o orchestră de lăutari, cu toate doamnele prezente pe cari le notez și ea in fugă : D-na Zoo Sta­dza în splendidă toa­letă albă, d-na Elena Femhide, d-na Tom­a Stelian, d-na general Alexandrina Boerescu, născută Socec, membră fon­datoare in comitetul „Maternei“, d na colonel Socec, născută Mavrocordat, d-na Albert Ghica, d-na Alimănișteanu, d-na Căpitanovici, d-na pictor Eugen Voi­­nescu vice-prezidenta „Maternei“, d-na colonel Cristescu, d-na Bengescu, damă de onoare a reginei, d-na general Ma­vrocordat, d-na general Poenaru, d na Aslan, d-na Rimniceanu, d-na Zoe Pău­­cescu, d-na Algiu, d-na Sihleanu, d-na dr. Leonte, d-na Zoe Mandrea, d-na Pa­ulina Arion, d-na Iacobsofia, d-na Do­­brescu, d-na Butculescu, d-na Saba Ște­­fănescu, d-na Zigura, d-na dr. Tom­escu, d ra dr. Alexandrescu, d-na Schmidin­ger, d-ra Fichler, etc. L­r printre d-nl: D. general Robescu șeful casei mili­tare princiare, d. dr. Leonte, d. pictor Voinescu, d. architect Mandrea, d. dr. Zigura, d. dr. Tomescu, d. Nicu Cuța­­rida, etc.—Farmen. m­ui Nenorocirea din gara de Nord Eri după prinz, s’a întimplat în gara de Nord, o nenorocire, care a costat viața unui om. Pe la orele 4, mașina cu No. 711, condusă de mecanicul ei și focarul Ni­­colae Bălan, venea din­spre Chitila cu personalul unui tren. Prin dreptul stației B. M. N­, la punc­tul numit halta Grivița, in apropiere de atelierul nou al C. F. R„ mașina a surprins pe șeful de manevră Cristia Ghițescu. ■» Nenorocirea mi-a putut evita; șeful de manevră a fost tăiat in două, rămi­­nînd mort pe loc. Din ordinul parchetului cadavrul ne­fericitului Christescu, a fost ridicat și transportat la institutul medico-legal. S-a deschis o anchetă asupra cui cad responsabilitățile.­­ Furtul de la Moși Soldatul Manole Moise din regimen­­tul 3 călăr­ași venise și of­eri în Moși, se vede însă, că nu cu ginduri bune. El se invirti prin biscu­t, căscă gura pe la panorame, se cinsti la cita o cir­ciumă, pină se înfundă in rachioria d-lui Petre Nedelescu. Dar aci cu adevăra­ i s’a înfundat; căci „necuratul“ il îm­pinse să pun mina pe suma de 103­55 lei, ce aparține a fi circiumarului. D. Nedelescu, observă lipsa l­and­or, se alarmă și se plîase comisariat. Iul din târgul Moșilor. D. inspector de poliție, P. Pallady, dev­ di, că pungașul nu este altul de­cit, soldatul Manole, pe care il aresta și-l trimese cominduirel pieței. Rănirea din str. Al. Lahovari o ceartă se încinse eri după prînz intro doi vecini. Anton Stern și Ion Christescu, amîndoi stînd în aceiași curte, pe 3tra. Alexandru Lah­ovari 38. Trecu cearta, dar ura lui Stern con­­tra vecinului și adversarului său nu se împrăștia. Pa seară, Anton Stern, pîndi pe Christescu, cind eși din curte, și cu o vergea de fier, I­ lovi în cap. Deși lovitura fusese dată cu putere totuși, Christescu, mai avu putere să strige ajutor. Vecinii, îl duseră în casă il dădu primele ajutoare și apoi che­mară un medic. Agresorul a fost condus la circum­scripția respectivă. Bătaia din calea Gri­viței Soldatul ordonanță Ion Gociu, trecea ori după prinz pe calea Griviței. Prin dreptul casei cu No. 97, se luă la ceartă cu un d. Aristidi Locusteanu care locuește la adresa de mai sus. Ce s’a mai fi petrecut in urmă, se poate închipui, de­oarece ordonanța e și din această ceartă, cu o rană la cap. Probabil, că avusese loc și o bătae. Circumscripția 17-a care anchetează cazul, a trimis pe rănit­ la spitalul Fi­lantropia, unde el a fost pansat. Groaznica încercare de sinucidere din strada Udricanî Femeia Adela Goldenberg, de aproape V0 de ani, a încercat să se sinucidă in niște împrejurări înspăimântătoare. Ea a intrat într’o magazie din str. Udricanî 5, și-a turnat gaz pe îmbrăcăminte și și-a dat foc. Imediat flăcările o înconjurară din toate părțile, produc­ndu-i răni pe tot corpul. La țipetele ei săriră veci­ di, cari nu știau din­cotro vine focul. 3 III Abia după cîteva micuțe, ei pătrun­seră in magazia unde își dăduse foi Adela Goldenberg și o scoaseră de a­­colo, transportind-o la spitalul Colțea. Starea d­­e gravă. Nenorocita e căsătorită cu comercian­tul de fierărie Bereu Goldenberg, din str. Sf. Vinoii No. 25, și in ultimul timp suferea de au­­nație mintală" STIEI ARTISTICE Astă seară la orele 9, se dă la circul Sidoli, cu concursul veselului și cunos­cutului artist I. Montaureanu o repre­zentație în scop filantropic. Se vor juca: Fata Tăbăcarului, comedie în 3 acte loca­lizată de d. P. Oromolu, și Vlăduța Ma­mei, comedie bufă într’un act. La sfirșit d. Montaureanu va zice noul monoloage. Prețuri populare­ ft» Jilie «B» 9 Iunie In Capitală­— Iata cursurile pe ziua de azi: Rente: tipul 5o/ft: 1891 internă 10131j 1021/4 ; idem de 185 mii. 1903 lei 1013/1— 102 ; Tipul 4 ° 1, 32>|a milioane internă lei 10l/2—91—­­ idem 50, mii. 1889 lei 91 — Ol’lljidem 274 milioane 1890 lei 93— 931/2 idem 45 milioane 1891 lei 91—991 2 idem 120 mii. 1894 lei 91—91 Va ; idem 90 la 1896 lei 89—89>/»; idem 180 mii. 1898 89—891/2. Bent amortibilă seria A și B, 100 Mii. lei 893/4— 90— Convertită 1905 lei 893/4—90—. Obligațiuni: Cred, județean și comunal 5 I, 102 lei­ 102Ț2 idem 41­ î­ 951[2­953|4. Cred. viticol 41/3 94—941­ 4. Oblig. com­. Bucur. 1903 4­­, lei 88—88‘/4 idem 1906 4­­, lei 873/4—88 Craiova 1906 5­0/0 96V2—­97 ; Ploești 51/,, 97X14—97314 Iași 41/2 92b,­92 la. Scrisuri funciare: rurale 56/o 102—102^4 idem 4 /1 lei 901­ 2-91, urbane Bucur, lei 993­ 4——100 , urbane Iași lei 953/4­96­ Acțiuni : Banca Națională 3600—361; Banca Agr. 422—426 ; Banca Romîniei 239—242 ; Banca de scont 140—142; Ban­ca Marmorosch Blancki Co. 890—900 Banca generală Romînă 1710-1730; Dacia Romîna 710—715 ; Naționala 905—915 ; Loc. de asig. și reasig. Patria 245—255; Letea purtător 90-95, Letea fondator 90 95, Letea priorit, 9­3—95. Monede: Napoleon 20.18-20.20. Cor. ger­mană marc.— ; Cor. aus. hirtie 1.0574— 1.0512. Rubla 2­ 644­2—2.66. Devise : Cec Londra 25-26X/4; cec Paris 100-45 ; cec Berlin 123-50 ; cec Viena 104-821­2; cec Belgia 100—15. In străinătate.—Viena.— Deschide­rea­. Napoleonul 19.20.—Rubla 2­5250. Anstalt 649.—. Cred. f. austriac 1026. Gred. f. ungar 748.50 C. F. Austriaco 665.50 Lombarde 137.—­ Alpine 578.25. Cor. tnrcrșt. 185.50. renta hírt. austr. aur 97.65. renta austr. arg. 97.55. renta austr. aur 116.25.­­r. aur ungar 111.10. Schimb Londra 241.10. Schimb Paris 95.87. Schimb Berlin 117 87. Schimb Amsterdam 199.80. Se. Belgia 95.60. Schimb Italia 95 65. Tendința calmă New York gritt lfiOj,—porumb 617js. Ida Theumim Iulius Blumenfeld Logodițî R.­Sărat Brăila In locul oricărei alte invitațiuni Grădina RIȘCA Duminică 1O Iunie 1907 Debutul Celebrei Trupe de Operă LILIPUTANA sub conducerea Com. Guerra se va data: Carmen Opera în 4 acte. Muzica de Bilet Parcul Oteteleșanu Campania Lirica Româna sub comicerea d-lui CONST. GRIGORIU Duminică IO Iunie 1907 Se va juca pentru a 7-a oară Fire de Artist Kunstlerblut. Operă tor în 3 acte de Leo Stein și Carl Lindau, traducție de P. Gusty. Muzica de Edmund Eysler MT HAARE SUCCES Grădina Blanduziei Duminică 20 Iunie 1907 SUCCES se va juca pentru a opta oară CORALIE & Comp Comedie în 3 acte de Valabroque și Han­guin, tradusă de d. Al. Alexandrescu Act de mulțumire E nemărginită mulțumirea ce o am către d. Doctor Aurianu, pentru modul conștiincios și osteneala cu care a tratat pe soția mea, la un avort care-I punea la primejdie viața și nu mă pot opri a-1 exprima prin publicitate aceasta, cu toată sinceritatea. Sunt sigur că aceste rînduri vor dis­plăcea d-lui doctor, care e contra oricărei reclame, totuși in dorința de a-1 arăta tuturor, ca pe salvatorul soției mele m'am decis a face aceasta. I­ lancu Str., Sf. Ștefan, 32. Băile Orii­a-Tg.Neamțu prin gara Pașcani — La poalele munților Neamțului, Un­gă o pădure seculară, ferită de curenți— Rail­e Qalinn cele mai concentrate, DailU DallilC similare băilor: Hali Ischl, Kc­hmhall, conținînd cloru­ra de Sodiu, Urotimra de magnesia, Iod, etc. etc. —IRHALRfn­ HIDEHHE.—HIBROTERAPIB— Recomandare contra­f srît Scrofulosch, Ximfatism, boale de leruel și co$>iî, boale de pere. — Hotel și Restaurant excelent — Serviciul medical: Dr Fetroni: Dr. Leifoschutz Cumpărare de gogoși ü b matasi Societatea „Țesătoarea“ cumpără de pe acuma în ori­ce cantitate gogoși de mătase (néu toate) in lo­calul ei Str. Popa lazăr (lingă biserica Gbaru-Nou) Moși, București unde vînzătorii pot aduce marfa lor, sau­ a o trimite prin Calea fe­rată, mare viteză, în coșuri acope­rite cu priză. Prețul franco gara București este de lei 2.4L pînă la 2.80 pe kilo­gram, dimineața CERTIFICATELE PRIMITE DE: Depositul de M­otoare „EROSSK­EY“ W. ST­A ADCOM.CR—București Subsemnatul Gheorghe Bogdan Buicliu proprietar domiciliat în orașul Roman, vă exprim mulțumirile mele pentru motorul din fabrica Crossley Brothers Openshaw, No. 52380 ce mi l'ați vîndut și montat la moara de pe moșia Fântănelele, Județul Botoșani; moară instalată tot de D-r. Motorul funcționează cu benzină de la 14 Decembrie 1906, find în condițiunile cele mai bune. Roman, 21 Mai 1907. (sf) Gh. Bogdan Buicliu Subsemnatul D. D. Verzeanu diplomat al Școalelor de Arte și meserii, al școalei de comerț din București fost sub­director al școalei de meserie din Ploești, ac­tualmente mecanic, proprietar de mașini agricole, moară și arengaș, vă confirm cu plăcere că motorul de ben­zină englezesc Crossley ce l’ațî instalat în moara meii din comuna Comana, Județul Vlașca, conduce două perechi de pietre de 42 țoli cu cea mai mare ușu­rință, aceasta datorită solidității, simplicității și eco­­nomiei de benzină, moara aducindu -i cu acest motor cele mai frumoase rezultate. Recomand dar tuturor care voiesc a-și procura un asemenea motor, a vizita moara mea și a se convinge de cele zise. Vă salut cu toată stima (ss) Constantin D. Verzeanu Comana (Vlașca) 25 Maiu 1907. Vă confirm cu plăcere că motorul Crossley ce mi l’ați instalat funcționează perfect de bine cu două pe­rechi de pietre de 42 țoli și nu pot decis să reco­mand acest sistem de motor, care este de o construc­­ție simplă și foarte solidă. Vă salut cu toată stima (ss) Ștefan Gomăneanu Grădiștea de sus (R.­Sărat) 15 Mai 1907. Vă aducem prin aceasta mulțumirile noastre pentru motorul Crossley și moara Ruston cu două perechi de pietre ce mi se-ați instalat și care ne satisface pa deplin. Cu plăcere vă confirm că motorul de benzină Cros­sley și moara ce mi le-ați instalat ,a dat rezultate bune și vă pot recomanda la toți Domnii ce voesc să acă asemenea instalațiuni. Draganu-Bascov (Argeș) Mai 1907. Vă salut cu toată stima (ss) I. Ioanicescu Am onoare­a vă confirma că motorul Crossley ce mi l’ațî instalat, conduce moara mea spre deplina mulțumire și lucrează economic, consumînd foarte pu­țină benzină. Dochia (Neamțu) 15 Mai 1907. Vă salut cu toată stima (ss) Iordache Comăniță Motorul de benzină Crossley ce mi l’ațî instala conduce foarte bine moara mea cu două perechi pietre și vă aduc pr­in aceasta laudă și mulțumirile mele de modul cum am fost servit. Vai-de-ei (Olt) 10 Mai 1907. !­­ (ss) Marin Niță Sandu Vă anunț prin aceasta că motorul Crossley ce mi­­ l’ațî montat merge bine, lucrează economic, aduc­ noi rezultate bune. Vă mulțumesc și vă salut. Cu toată stima (ss) Rae D. Steriade v Moara de la Stânești-Chirculești (Vlașca) * ‘v Fiind pe deplin satisfăcut de motoarele Grosster ce mi-ați furnizat pentru diferitele mele instalațiuni, vă arăt că atît cel de 15 HP din Mai 1906 cît și cel de 7 HP din Septembrie 1906 funcționează perfect. Vă rog să bine-voiți a-mi instala fără întîziere cel de 9 HP ce va sosit pentru mine și de care sper că voi fi mulțumit ca de precedentele. București, 25 Mai 1907. Cu toată stima (ss) Leon M. ffornstein, Inginer Vă salutăm I W. Ir im eseu Const. Irimescu I Irimescu Vasile C- Marin u (7 'n. ii Se caută la Societatea de asigurare „Agricola“ agenți harnici și cinstiți pen­tru achizițiuni în București. !­ Ofertele însoțite de certifica­te să se presinte Representanței Generale Str. Smârdan, Ho. 1 Administrator, Șef grădinar Șef din­ Biat­csri caută post, român, 36 an­i cu transi­­lie, cunoaște perfect simbete romina germană, în grai și scris, comptabi­­litatea, corespondența, altoirea pomi­lor, trandafirilor și vițelor de vie, fabricarea spirtoaselor în pimniță și metoda franceză, manipularea vinu­lui, creșterea vitelor și fabricarea produselor lor și cultivarea albine­lor. Adresa G. Alexandru, Strada Brinzari 34. „STELLA“ Furnisorul Curței Regale recomandă tot felul de : Săpun fin de toaleta SĂPUN DE RAS — higienic pentru obraz — precum și Lumânări de Stearină de calitatea cea mai superioară de vînzare la principalele dro­­guerii magazine de manufactură și coloniale din țară Pânzărie și Lingerie La Mm. TUL“ — Casă elvețiană — Q. SAW - G­ie — BUCUREȘTI — Strada Bărăției No. 4—8 BRAIUA Calea Regală No. 18 CRAIOVA Strada Lipscani No 4 tipești Piața Unireî En grros și Bu­ilet»! Se confecționează după comandă. Saltele, piaposris și perne, um­plute cu KAPOR. La cerere se trimit mostre -----Prețuri absolut fixe------­aőibscop Bouöiqlia •secindări de Molift­i de orî-ce dimensiuni, m­iuta­gj­­ de orî-ce dimensiuni, pi’SBÎîa a colitatQ, precum și orî-ce fel­­ de lemn de construcție reco­­­­mandă a Fabrica de Cherestea și Moara da aria i GEORGE PAUL KRISTEN­U — BACĂU — coroionofi sond­ oboi Se caută două sacale de fier uzate, in stare bună, capacitatea circa 2.500 kgf. fiecare, complet montate pe romî, pentru trans­portul de țițeiu și păcură. Oferte sub „Secă", Post res­­tant, București. SANATORIUL si BĂILE „S TKUNGA“ lingă Tlrgnl Frumos deschid sezonul de vară de la 1 Iunie a. c. Medici: Prof. Dr. Manoleson, Dr. Zosin­ai Dr Ghelerter­­ .PROSPECTE LA CERERE — Lacu ■ Sărat Vila și Hotel C. Baroni Situat la 20 metri depărtare de băi posedă confortul cel mai prefe­rabil, oferă camere de la 2—4 lei pe zi (50—100 leî lunar) masa 2—5 lei pe zi (50—100 lunar) locatarii mai pot beneficia de abonament de băi cu prețul redus. Proprietar 0. P Rorowej i­ LUWISCH — No. S, str. Covaci No. 8 — Specialist în bcale : SIFILITICE (lumești) Consult. 2—4 și GDI—7 și Impotența, Soarele lumești (secrete) și goale­le femei vindecă p­toro­ E Janolescu De la Facultatea din Paria Consultațiune de la orele 2—5 p. m. Calea Moșilor No. 370 Corespondează cu provincie a IAȘI ir.H.Solomovici Specializat pentru boalele de NAS, GÎT și URECHI la DERUM­ in policlinicele p rof. Krause, Jansen și Bag­inski Instalațiune pentru masaj vibrator e­lectric. CASA DE SCHIMB"""" M. FINKELS București, Strada LIPSCANI, No. 8 Noul Palat Dacia I Comp. I­iind 4 °/° Btnfarmor. 190S1qbTT~W25 9ep 40/6 „ „ 1905 a. b. 89 50 90 25 4 °/o Rentă internă 90 50 91 25 476 Oblig. Com­. Sas. 1903 87 50 87 56 40­0 . , „ 1906 87 25 88­­ 51 » , jud. 101 50 102 — 4“­o „ „ „ 95 25 96­­ 59/” Ser. Func. rural 10­ 75 102 25 40 . , „ 89 75 90 90 50” , „ urb. Bu. I 99 50 100 — 56­6 . . * Iași I 95 50 96 25 Ac. R. Națională 135 80 — 3600 — „ „ Agricolă 415 — 425 — „ „ Șc. Buc. 135— 145 — Cor. val. austr. 105 — 106 — Mărci germane 123 50 124 50 Banc. franceze 100 25 101 — „ italiene 100 — 101 —­­ rubl. hîrtii I 264 - 267 -Dr. fRunusmttu Specialist în afecțiunile gehito-urimice ” — MEDIC OFICIAL —­­s’a stabilit pe timpul sezonului ■ la Stațiunea balneară OBdlMBI­Eîîț - CSSUSHTft N. I. JEHEU­l AVOCAT es­­t -S’A MUTATĂ București. — Str. Episcopieft No.1 . V, GonsuUații 5-7 p. m. , / Băi de Pucioasa și Hidroterapie Cu CEA MAI DULCE BOMBOANA PURGATIVA Ctoirii își adulți PURGEN Aprobat de Onor Direcția Sanitară cu No. 15741 avînd un aspect și un gust p­ăcat se ia cu plăcere ATÂT «1« tras COPII cum și de către OAMENI­ in VÂRSTĂ. St­a­bbs 178 «una înlocuește cu succes purgativele amare. Părinții sunt scutiți do­­ ar f­8 IgOS a mai necăji copil, căci Purgjen îl ia cu plăcere și copiii de țîțâ. ^ ‘ f SrIJTVR de CONTRA­FA­CERI­­ Numai atunci PURGEG e veritabil, cînd PB CHpa Cui cutiei se citește jos Doetern » Bayer, Pharmăcien. Pp funQu­l Piltipî In culoare albastră și roșie aprobarea Onor. Direcției Sank­­­B UUöUl cutiei tare, fac înăuntrul cutiei instrucția pe romînește — De vînzare la toate Farmaciile și Drogueriile Din­țari — CEREȚI CUTRE ÎNCHISE VERITABILE; cutia cu 25 pastile Le­ 1.50 h­en­ozaisii Central: ta Drogueria jtlfih.Stoenescu str.ytca Demle și Ia Farmacia I. Rissdörfer, str. Carol I. ikTiPuamsmiii Solnținne concentrată contra MANEI la VII, POMI și contra OMIZILOR experimentată in Pepinierele Statului și Certificată de Onor. Minister Domeniilor și Primii Viticultori.­­1 — Prospecte gratis la cerere — LABORATORUL DE PRODUSE CHIM­­CE GH. FLORESCU, — Bacău |miB complecte de uzină (VISSrfÄÄSAÄi L*D?r„ÎJ.LRut Sc.­­V&i­ x&svia | str. Doamnei. Telefon 19­59. — Cel mai complect laborator particular I Chimie. Microscopie și Bacteriologie clinică. Culturi pentru sttrpirea șoarecilor se prepară numai la cerere pentru a fi proaspete. Vaste pentu strins urinele și instrucțiuni se trimit la cerere gratuit. * — PENTRU— ** V' " X

Next