Dimineaţa, martie 1911 (Anul 8, nr. 2509-2539)

1911-03-01 / nr. 2509

Anal VIII.—No, 2500 PUBLICITATEA: C­OMCEDATĂ EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp* Str. Karageorgevici. 18__Telefon 3/4 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 București Dimineața H­­u­BBlli mmwmȘl 1m DIRECTOR CONST. MILLE Abonamente cu premii 1 ■I« UI M— I « Ui Vk> a «ani . . U »Jriinătete prețui este indoit TELcrON• Direcția Șl Administrația No. 14/1« tedacția i cu Capitala • i Provincia „ > • « Străinătatea „ 1 ft&mfl 1 Martie 1911 *m* APARE ÎN FIE­CARE DIMINEAȚĂ CUrCELE DIN­ URMĂ ȘTIRI DIN TOATĂ LUME­Aga __________________________________________________________________________________________________________________________________­___________________-----------------------------------------------—------------------------------ ------------- —---------------—............. JUa........., ■ț Universitatea populară Cite­va însemnări reamintite împrejurările politice, cam­panie­, electorală și alegerile ge­neral­e au făcut ca presa să ne­glijeze pînă la uitare tot, ce însemna manifestare în afară de ordinea evenimentelor po­litice. Politică, politică mult, chiar prea multă, e și acesta încă u­­nul din păcatele tarei acesteia, în care cei mai mulți văd în politică singurul mijloc ca să se îmbogățească sau, în cazul cel mai bun, să dea satisfacție unor nemăsurate ambițiuni personale. Că excepțiunile nu lipsesc, lucrul e cert, după cum cert este că numărul lor e așa de restrins, în­cît se pierd aproape în massa enor­mă a regiilor generale. Fără îndoială că vor veni și alte vremuri, cu alți oameni, și, deci, cu alte moravuri mai potrivite fondului sufletesc al unui­ popor, căruia moravuri­le­­ de­ astăzi au început să-i o­­trăvească și puținul ce mai rămăsese neîntinat încă. Pînă atunci, însă, adevărul e aces­ta și nu altul, ori cită ostenea­lă și-ar da unii și alții să-l as­cundă sub masca aparențelor înșelătoare. Dar nu meschinăria mora­vurilor noastre politice urmea­ză să­ facă obiectul discuțiunea din cuprinsul raidurilor aces­tora. Reamintite incidental, au aci doar menirea de a servi drept scuză și explicațiune în­târziere­ ce am pus de a da toată atențiunea, la care are util de mult dreptul, unei in­­stituțiuni de cultură popula­ră, ale cărei primei baze va să se pună în cursul lunei care vin­e. . .­­) ' înțelegem să vorbim de in­­stituțiunea atît de utilă a ,,U­­niversitatea populare“, pen­tru asigurarea existenței căre­ia se face în sfîrșit și la noi o primă încercare cu adevărat serioasă. Intro după amiază din lu­na trecută, un grup ele -gate­, tari,’m­ai linei4! și mai în vîrs­­tăv f Stoilișem, cerc în biblioteca d-lui " profesor dr. Cantacuzi­no, fostu­l director general al serviciului sanitar..", care ne expunea utilitatea institut­iv­i peî acesteia, utilitate de care păream cu toții de-o­potrivă convinși. Pînă atunci nu avusesem prilejul să-l cunosc mai de-a­­proape. Părăsindu-l, am ple­cat însă cu impresia că me­diul nostru politic nu reușise să-l înrîurească, că d. dr. Can­tacuzino rămăsese tot iluzio­nistul de altă dată, tot savan­tul idealist, pentru care știin­ța e singura preocupare ca­­re dă vietei hitelesul adevăra­tului ei rost. Succesul întemeierei unei Universități populare la noi, atîrnînd în cea mai bună par­te de prima organizare ce i se va da, organizăm acesteia i se dă azi toată luarea aminte, pentru că numai astfel o ase­menea Universitate ar putea răspunde pe de-a ’ntregul me­­nirei sale culturale și sociale. * Pînă acum s’a făcut apel la tot ce înseamnă la noi autori­tate în domeniul științei, artei și literaturei. Și cum răspun­surile sînt cele ce erau de do­rit, e de presupus , că atîtea bune voinți nu vor fi prea pu­ține pentru a asigura Un­iver­­sităței, populare nu numai o existență sigură, dar o viață u­­tilă, de pe urma căreia educa­­țiunea mediului nostru social de azi va avea să se resimtă. Cu­ mijloace simple, pe în­țelesul tuturor, se va ajunge la rezultate mai’î, dacă toți cei de cari s’a înconjurat d. prof. dr. .Cantacuzino vor vroi să în­țeleagă ca și d-sa care e , sin­gura organizare sănătoasă și utilă ce trebue să se dea unei Universități populare la noi. Să sperăm că așa va fi, — și ar fi ele dorit, în chiar inte­resul nouei instituți­mi, că va fi așa și nu altfel, — pentru că numai sub auspiciile unei atari organizări. Universitatea populară, ca factor de cultură socială, va juca, în viața cul­turală a masselor, rolul la ca­re­­ va fi chemată. Pînă atunci, însă, asupra încercare­ și ostenelilor de azi e bine, e necesar, sa se întru­nească toate bunele voințe, luarea aminte a tuturor, con­cursul necondiționat la care o asemenea încercare are drep­turi de mai înainte câștigate. ALEX. MAVRODI Arestirea lor complice al Id! Reichman­n — Escroci și „anarhiști“ din Viena ni se telegrafiază­ următoarele: 1 Poliția de aci a arestat pe un spume Kintesch, care a avut un rol, activ­ în afacerea Reichmann. Acest Kintesch, în vederea lu­nei apropiate „alegeri oferise ger­­­manilor­ naționali serviciile sale ca s­pion, obligîndu-se să furnize­ze documente contra social-de­­mocraților. In­ același timp însă, el a plas­­iografiat iscălitura directorului ziarului sff.1 Reichspost, încercînd să escrocheze­ cu 2000 de coroane pe germanul­ național Biederman. Acesta devnnțînd faptul poliției, Kiritesch am fost arestat. * Cu , prilejul acesta găsim ni­merit "să arătăm cele scrise.. în ziarul nostru acum cîtva timp despre acest Kintesch de care s’a vorbit atunci cînd „anarh­istul* Deichmann fusese arestat la Cer­năuți . . la fi­­ ce­­ scriam atunci: Acum cîteva luni sosi la Viena vnX,rus anume Kintesch, care sa dădea drept revoluționar refugiat din țara lui. După cîte spunea, trecuse fără acte in Romînia si tot­ așa sosise în A­ustria. Aci el se invtrtea printre socialiștii românî cărora le cerea să-l ajute, în ca­­b­lul eß­ lui de­ victima a țarismu­lui.. . Firește, muncitorii romiul tot ru pe ceO­ plinea de la gură, ca să-l dea martirului Kintesch. Un «­­b­un al nostru aflind de toate an­cdilia și aluziile lui Kintesch pă­­rindu-i suspecte a­ întreprins cer­cetări, șisș îia făcut convingerea că Kintesch e spion, și escroc. Socialiștii români din Viena a­­viza­ți din aceasta s'au grăbit să-l îndepărteze pe faimosul martir, etire'mhsă — lucru curios ! — în loc să ,ră­mîie muritor de foam­­e,­­căci 'se plângea că, n'are nici un nit sprijin, a­ fost văzut prin ca­lende și restaurante scumpe,, și s’a aflat ' că ''face numeroase ' vo­lanți.'' Aceasta era o dovadă, mai mult că Kintesch are resurse nemănu­­ri&ile. In lot iirhmul însă cît s’a învir­­li­t printre socialiștii români el nu spusese că'are cunoștință cu Ti cichm­a­nn. Acuma însă, odată cu arestarea­­ lui Reich­mann’în Bucovina, rea­­pare și Kintesch , la Viena, unde nu mai fusese­ văzut de mult. El s'a­ prezentat unui lucrător ro­mân pe care-l știa prietin perso­nal al lui Reichmann, pentru a-l ttbm­i și­ sprijinul. ■ Da­ spus, că Reichimann­ vo. fi eliberat cu sigu­ranță, dar 0. pentru asta trebue lucrat. In­ acest scop, zicea Kin­tesch trebue lucrat nu direct în Austria, ci indirect din Romînia, pr țficeasUă acțiune. Kintesch o și începuse, căci trimisese în Ro­­mînia suma de o mie de lei. . Lucrătorul, care-l știa pe Kin­tesch în mizerie, s’a mirat fireș­te, că el poate dispune d­e o s­um­ă atît de­­­ mare. Ca să-l convingă, însă, Kintesch i-a arătat o scri­soare a d-rei Charlotte Reich­­mann din București (sora „anar­­h­istului“) care spunea că su­ma de trei sute da let e insufi­cientă și trebue complectată o mie da lei. Kintesch zicea că a și trimis restul cerut. A doua zi Reichmahn a fost e­­liberat după ce din București ple­­case cineva la Cernăuți cu anu­mite instrucțiuni. Acest cineva — personagiul misterios remarcat de ziariștii din Cernăuți — Kin­tesch știe­ cine este, este Petra Popescu, lucrătorul angajat de d. Panaitescu și care a luat parte și la celebrul complot „contra rege­lui, Carol“. Adaug că Kintesch a vorbit aci de Petre Popescu, îna­inte ca ziarele să fi adus vorba de „personagiul misterios spioni ! — învățătorii ajutori suplinitorii și De­și după lege învățătorii ajutori trebue să funcționeze nu­mai la școalele de cătun în cari numărul copiilor în vârstă de școală e mai mic de­ 40, totuși s’a observat că astăzi acești învă­țători sunt numiți fără nici o deosebire, la școalele cu orice po­pulație școlară. Față de­­ această stare de lucruri consiliul­ inspec­torilor primari a comunicat mi­nisterului cultelor, că ’locul cel mai potrivit pentru învățătorii a­­jutori, dată fiind pregătirea lor insuficientă e numai postul al treilea sau­ al patrulea. De asemenea consiliul a rapor­tat ministerului că modul de’re­crutare al ‘ învățătorilor ’ să nu se generalizeze, căci el poate con­tribui la coborîrea nivelului în­vățământului. . Suplinitorii trebuesc numiți, în acest scop, numai la școalele cu­­ mai multe posturi. Cererile de trasferare ale în­vățătorilor din postul I să se fa­că numai într’u atâta întrucît s’ar putea aduce în locul acestora alți învățători bărbați titulari. Concediile, detașările și trans­ferările se vor aproba numai du­pă ce se va lua avizul inspecto­rului ’’......... Alegerile comunale din Capitală — ATITUDINEA PARTIDULUI SO­­CIAL-DEMOCRAT — Ori după amiază a avut loc a­­dunarea clubului social-democrat din Capitală pentru a se discuta și­­ stabili atitudinea partidului social-democrat la alegerile co­munale din București ,cari vor a­­vea loc în zilele de 10 și 13 Mar­tie. In urm­a discutiiluilor urmate s-a stabilit ca partidul social-de­mocrat să propună o listă de candidați la alegerea de la coleg­ II pentru comună. A fost apoi ales un comitet e­­lectoral în vederea propagandei pe culori. Se vor convoca întru­niri prin mahalale precum și o mare întrunire publică in una din sălile mari din București. Tot în vederea alegerilor comu­nale sunt convocate pentru astă­ seară Luni comitetul executiv al partidului social-democrat și co­mitetul electoral ales în aduna­rea de orî.—A. Zborurile dela Chitilă­ uri la orele 3 și jumătate du­pă a­mia­ză au fost la aerodromul dela Chitila zborurile pilotului Nicolae Costin român din Basa­rabia. Principele Carol însoțit de profesorul Moerlen, a sosit la o­­rele 3 și 20 la Aerodrom. Primul zbor a început la­ o­­rele 3:22 minute în direcția­­ Mo­­­goșoaei, pilotul ridicindu-se pe un vînt de 10 metri pe secunda la o înălțime de 500 metri și de la această înălțime oprind bru­­c motorul, după un zbor de 10 minute, s-a lăsat în zbor planat la pămint, aterisînd în cele mai bune condițiuni îndrăznețul pilot a fost viu fe­licitat de prinț și rugat să în­cerce un nou zbor care a uimat în aceleași condițiuni și a du­rat 10 minute. — S. Două tepsi cifrate otel­tal Harg­anai t--------------*­-------------­ Din dosarul alegerilor Sintem­ în dregiSină măsură a po sfericai tex­­ti­l esirmatoare Bost tepsuiá depeșa cifrate ale mi­­ssistmli*a de interne s in ajunul aleg­er ei colegiului f de Senat Ministrul de interne a trimis prefectului de Muscel următoarea te­­eg­ramă cifrată în care îi spunea­­ că: alegerea d-lui Gheorghe Canta­cuzino are o mare im­portanță deoarece e destinat să fie preșe­dinte al Senatului și adăuga: si­m uilațî a s&sprave­­tgh îa acțiu­nea electo­rală a băncei „Musce* lul“. #­­si ■ * * fu ajunul alegerei colegiului si de Senat, ministrul de interne a trimis ■următoarea­, te­legramă cifrată tutu­ror prefecților: „Ziua de mîsane foar­te importanta. Lucrarî cu deosebită stăruință pentru reușite. Punem mult preț pe rezulta­tul coleg, al douilea“. Solem­nitatea religioasă de la biserica Silivestru Bri fiind sărbătoarea „Ortodoxiei" societatea ortodoxă națională a doamnelor române din Capitală a sărbătorit această zi printr’un ser­viciu religios, care s’a oficiat la bi­serica Silivestru. Serviciul divin a fost oficiat de către arhiereul Theodosie Ploeșteanu inconju­rat de preoții Bidoianu, pro­­toereul județului, G. Georgescu, Ra­du Radolian și erodiaconul Calinic Șerboianu. Răspunsurile au fost date de către corul bisericei sub condu­cerea maestrului Em. Petrescu, lau­­reat al conservatorului. După terminarea serviciului di­vin, arhiereul Teodosie Ploeșteanu, a ținut o cuvîntare prin care a în­­demnat pe credincioși la fapte bune. Vorbește apoi despre activitatea societatei ortodoxe naționale a doamnelor române și aduce laude co­mitetului conducător al societăței parohiale Silivestru.­La orele 11 și jumătate a sosit la biserică mitropolitul primat, care a oficiat un serviciu religios. înaltul prelat a ținut cu această ocaziune, o cuvîntare cu privire la activitatea soc. ortodoxe naționale. Au asistat la această solemnitate religioasă, d-na­ A. Filipescu, d-na Manu, d-na Al. G. Cantacuzino, d-ra Florescu, d-ra Butculescu, d. Scurtu, d. Adamescu, d-ra Odobescu, d. Sărățeanu, d-na Ana Manoil direc­toarea școalei Silivestru, d-na Dis­­sescu ,d-na și d. Alexandrescu, Col. Zlăteanu și numeroși credincioși de prin partea locului. Solemnitatea a luat­ sfîrșit la o­­rele 12 și jum., cînd mitropolitul primat a plecat însoțit de­ arhiereul Theodosie­ Ploeșteanu. -00- Producția de la institutul „Pompilian“ Era după amiazi la orele 3, în frumoasa sală de serbări a in­stitutului „Pompilian“ a­­ avut loc o producție din cele mai reu­șite dată de elevele școalei sub conducerea d-nei Françoise De­­vronne-Petrescu,­­ profesoară de limba franceză. Cu o vervă și naturalețe de­­săvîrșită drăguțele eleve artiste au­ interpretat: „Le bu­raier de Crémonne“, „Le peintre exige­­ant“, „Les havards“ și „Démo­­crite“ patru piese care au atras aplauzele distinsului public compus din invitați și părinții elevilor. Aceste producții care au darul de a face mult pentru facilitatea conversației și dicțiunei france­ze a copilelor, se vor urma în fiece Duminică pînă la vacanța Paștelui. O inițiativă de care nu putem decit felicita pe distinsa directoare a școalei d-na C. Zos­­sima. — Faimen. ( Șezătoarea de la soc. studenților în Drept­ uri la orele 2 după amiazi a avut loc în­ sălile 4.și­ 5 de la Universi­tate „Prima șezătoare literară a­ soc. studenților de la drept“. La ordinea zilei, cl. V. Eftimiu a cetit pasagiile cele mai interesante din „înșiră-te drăgărie“. Urmează: Quartet vocal executat de studenți’. D-ra Macri de la Teatrul Național, a recitat, Balmea, student. Solo de man­dolină. Al. Stamatiade a făcut lectură din: bucățile d-sale. Titiana, student­, Solo de chitară. E. Popovici: Declamație. M. Șerbănescu: Solo de violină-Ședința s’a terminat la orele 1 și jum. --------------------­ Adunarea­ societății Sf­. Nicolae ia sala Eforiei a avut loc erî dimineață adunarea generală a societăței Sf. Nicolae din Capi­tală. Ședința a fost prezidată de d. Nae Popescu. S’a citit darea de seamă a acti­vi­tâței societăței pe anul trecut, care a fost aprobată. De asemenea s’a aprobat bud­getul pe anul viitor. .. In urmă s’a procedat la alege­rea membrilor consiliului de ad­ministrație. Au fost aleși d-nii : M. Th­eodo­­rescu, I. Bălănescu, C. Avrames­­cu, G. Russo și N. Petrescu. In­­ comisia de verificare au fost a­­leși d-nii :G. Popescu, G. Cameni­­ță, Axente Negrea, G. Bălășescu și T. Antonescu,­Adunarea s-a terminat la orele 2 du­pă amiază. Vorbe de clacă Uuff! Au trecut! S’au dus pe pustii ale­­gi­ile! Surercuța,­ bîtișoara (î), sau măș­­cuțele și friculița au lucrat excelent, parola mea! Au eșit dipotau­l din urnă cum ies măselele din gura bie­tului creștin cînd le tragi cu cleș­tele! Și să fi dat dracu să nu iasă, că vedeau alegătorii pe Scaravski în costum de — bac! Așa­dar scăpărării ,și de această plagă — scaunele Camerei vor fi o­­cu­pate tot de boerî unul și unul ca bomboanele grace într’o cutie. Zău așa, (un sfînt mi-a eșit — din con­deiul) ce mai bomboane dipotatil conservatori. Numai că o să-î cam doară, stomacul pe cei cari i-au tri­mes în Cameră, căci vor fi nevoiți să înghită niște legi curata pietroaie­ Nu? Eu, om trăi și om vedea. Ilelbetl Dar cu una cu alta îmi uitai vor­ba. Scrisei a fl, nu fiind­că am votat și am scăpat teafăr, ci fiind­că am scăpat de o frică soră cu moartea. Stați să vă spun! Nici nopticica, nici ziulica, ca o mioriță tae, gurița mea nimai tă­cea. Pasă­rhi­le mă durea — ghi­ciți? O măsea !, Dar ce măsea, mare cît o mănăstire!­zicea nevasta. — Stanică, du-te ,zău la dentist, știi Mariescu ăl.din str.’Regală..... — Mersi madam! Știm noi,ce pot — sufăr.... —. Zău Stanică, are o mină de aur, nici nu simți! Crac! Gata mă.... Madam te ..opresc de­ a-mi lău­da astfel pe amicii amicelor d-tale! Luf! Dar ce­ să mai spui? Cu pă­lăria pe ceafă, cu gura deschisă, cu pallóim pe umerii am năvălit in biroul dentistului. Nici cîre n’am zis, fiind­că nu m’a durut. Vorba nevesül, mină de aur! . Dar iar îmi uitai vorba! (Bre!) Așa au­ fost și alegirile astea cu­ di­­potații­, sureicuța, bîta, bumașca, frica de ciocoi au scos din urna țâ­rei măselele — pardon dipotatil. Mină de aur să ai în alegeri și treci, treci al dracului, dovadă cio­­cotinea în păr la Cameră! Ce vreți, la fața bugetului trebue să sugă vi­țeii — sau vițelul de — aur.... Stan Bolovan ANCHETELE NOASTRE Un ateliu & jucării In Capitală Păpuși și țărăncuțe. — Călărași, roșiori și dorobanți în miniatură. Copilașii ce trec zilnic pe stra­da Romană, întîrzie adesea pa­sul lor mărunt în dreptul unei albe case ce­ poartă o firmă atră­gătoare: „Păpușa“ atelier de ju­­cării. La ferestre sur­d capete blonde și brune, iar o mină de mamă blajină, cu­ chip și păr de zăpadă se tot așează frumos de privesc trecătorii. E mai bine de un an de cînd un scop caritabil pentru a putea da o meserie la un număr de co­pii săraci,­ d-na­­ Moisil soția d-lui I. Moisil, directorul revistei „A­­micul tinerimii", înființă atelie­rul său de­ jucării.. D-sa făcu o călătorie de cîte­va luni în Ger­mania,­ însoțită de un maestru, absolvent al școalei de ceramică din Gorj, d. Popescu, și acolo îm­preună, studiază modul de fabri­care al jucăriilor. Reîntoarsă în țară, d-na Moisil nu avu pace pînă nu puse în lu­crare planul său, acela d’a fl’,a copiilor noștri jucării­­ românești cu caracter’ pur național. Astfel se­ născu țărăncuța romi­na care văzută la serbarea"Mo­șilor trecuți, de regele nostru fu găsită nespus de răușită. Am făcut­ deunăzi o vizită d-neî Moisil și am rămas încîntată de curățenia atelierului și gingășia copilelor sale de carton-pastă. Căci micuțele d-neî Moisil așa de cuminți, cu obrajii albi și tran­dafirii sînt din pastă. de­ hîrtie,­­ceia ce le face rezistente la ori­ce capricii copilărești.. In salonul din stingă intrării, pe mese și vitrine stau zeci și sute de păpușicî. Iar pentru băetașî, viteaza ar­mată romina,­ dorobanți, roșiori călărași, tratați se înșiră pe eta­jere în minunatele lor uniforme, însoțită de d-na Moisil, sim­pa­­tica directoare a acestei școale nouî industrielle, trec în atelierul de fabricație. Aci se fierbea în vase mari pasta iar maetrul o a­­șeza­, o potrivea­ în forme de fe­lurite mărimi. Am găsit admirabilă inițiativa doamnei Moisil d’a căuta să in­troducă și­ la noi în țară indus­tria’ așa de producătoare a jucă­riilor. Ușor se poate vedea de ce mare resursă, va fi în viitor pentru copiii săraci întinderea­ acestor ateliere. E­­ de regretat numai că­ harni­ca directoare e prea puțin încu­rajată de cei în drept. Asemenea încercări ,cu scopuri frumoase și­ patriotice ar trebui plaudate nu numai cu cuvin­te frumoase. Pentru ca atelierul d-nei Moisil să progreseze dlasa are nevoe de mai mulți copilași, de lucrători și ucenici. Ar face un lucru bun primăria, încredin­­țînd atelierului de jucării din strada Romană 12, cîțiva din lăp­­tașii orfani. De asemeni un local oferit de Ministerul de Industrie doamnei Moisil, ar contribui la dezvolta­rea unei industrii nouî, ceia ce nu trebue să disprețuim. Jucării, păpuși..., lucrul nu pa­re serios celor mari,­­celor cu­­minți. Ele sunt totuși viața, bu­curia, zîmbetul micuților, și să nu uităm că adesea razele ’de soare ’ ale copilăriei se resfrtng pînă în vîrsta cea mai­ matură. Asta ar trebui să ne îndemne a vizita și încuraja atelierul d-nei Moisil, harnica mamă a­­ drăgăla­șelor și albelor păpușicî. Vulmen­. .Păpuși și Țu­r&nsuțe din­ atelierul d-nei Moisil Ppirgling M­ersuri ^ffariig „HOEf ElliL”* va începe publicarea senzaționalului rom AMORUL UNUI REGE SAU Misterele cartei engleze Romanul, tradus din englezește, este de cea mai giaspițantă actualitate, eu­­firinzind povestea căsătoriei actualului regim al Ang­liei, George al V-lea, cu o­dată «lin popor. an NUVELELE.DÎMINEȚEI ȘI O DRAGOSTE de MARIA PAMFILE Am o prietenă, o femee mărita­tă de eurind, după care mă îne­­bunesc. E așa de drăguță, de sin­ceră, de vorbăreață, că auzind-o, te gândești cit de nedreptățit e sexul nostru femeesc, cînd e tre­cut ca viclean, ipocrit și mai știa eu ohm. Intr’o zi a venit foarte tristă, la mine și uitându-mă bine la ea, am băgat de seamă că avea ochii umezi. Am întrebat’o ce are și ea simi povești următoarele : —­ ..Tu știi draga mea, ca noi facem parte d­intr’o lume, unde formele, convențiunea sunt de ri­goare. Lasă pe doamna X sad Y • sa aibă o sută de amanți, dar din moment ce e măritată, actele îi sînt in regulă, ca de pildă catâr t­rei femei de stradă înscrisă la poliție. ..Ce mască și ce mișelii se as­cund îndărătul măștei, la mai toate acestea cu actele în regulă : „Pe coridorul unde stăm noi, sîntem vecini cu una din acele ființe, care n’a trecut întîi pe la biserică sau pe la funcționarul de la primărie, ca să capete învoirea de a iubi. Puțin i-a păsat și de u­­na și de altul și a iubit, a iubit a­­șa cum nici una din noi, cari am trecut și pe la primărie și pe la biserică n’am fost în stare. „Iți spun ție, asta, și mărturi­sesc că n’aș avea curajul să o spun lumea mele, căci mi-ar în­chide ușile în nas. Mă rog, aș da de bănuit“ # Sărmana mea vecină ! E așa de drăguță, de inteligentă și de cins­tită, că-i întind mina cu drag și o salut mai cu inimă de­cit pe una din cele cu actele în regulă. Nici­odată n’am văzut o mai mare modestie în îmbrăcăminte, în pieptănătură, nici odată n'am privit în niște ochi mai senini, mai nevinovați. Nu șt­i­u­ cine îi erau părinții, dar după cultura îngri­jită ce avea, vedeai că trăise în­tr’o lume inteligentă. De multe ori mă gîndisem că sărmana fată căzuse victimă ilu­ziilor frumoase și nebunești ale a­­dolescenței, că fugise de acasă și lucrul așa părea a fi, judecind după grija cu care cerceta fiecare chip străin ce intra în curte. Dar cum iubea fetișcana asta, n’asi să mai văd a două oară". Cînd se apropia ceasul întoarce­­rea iubitului, ușile se deschideau și se închideau de o mie de pe clipă și daca nu i-ar fi­ fost ru­șine tot de o mie de ori m’ar fi în­trebat cit­e ceasul. Siirîdeam cu plăcere, căci iu­beam în fata asta, în dragostea ei, iubirea, șoaptele lor mă în­duioșați și plângeam auzind cum își lua rămas bun, cînd pleca el. Mai sărută-mă, se ruga ea . Ședeam de mult împreună și de multe ori ființa asta drăguță și cinstită îmi zicea : —In curînd îmi veți strînge mî­­na fără să Vă feriți, doamnă dra­gă". Ca orice om cu simțamintul si­tuației sale neregulate, vecina mea era bănuitoare, de­și mărtu­risesc că întîlnind-o pe stradă sau în altă parte, n’aș fi stat la în­doială .O clipă s’o recunosc cu bu­­curie. 1 * Erau­ oamenii cei mai tăcuți, a­­ceștî dour îndrăgostiți și in toată zarva casei mari cu sute de chi­riași, ei se strecurau­ neobservați, timizi, muți, privindu-se lung și iubitor. Ferestrele lor se deschi­deau mai tîrziu­ și n pervazul pustiu, se sbătea doar perdeaua. Chiriașii îl botezaseră „îndrăgos­tiții m­orței”. Și numai așa nu era, căci pe ai­tă vreme, ea era blinda, modestă’, bună și c’un­ aer de nevinovăție nesfîrșită, el ascundea în ochii pe jumătate închiși, viclenie și un fel de răutate către cei ce-i în­conjurați. Ochii lui aruncau raze ciudate, de sub pleoapele plecate pare că să nu-i cunoască rumenea ca și cum ochii erau singurul lu­cru după care i-ar fi cunoscut cineva Era aproape um­­an de cînd e­­roii mei mă fericeau cu specta­colul iubirilor tăcute și adîncî, cînd intr’o zi, ,vecina mea, gătită și îmbujorată, își isprăvea pre­gătirile de plecare, nerăbdătoare și mulțumită; îmi spuse că o mătușă a ei, foarte bogată, se ho­tărâse s’o împace cu părinții și o poftea să stea pînă atunci la dîn­­sa, pînă la unirea deplină, le­gală ce avea să urmeze împăca­rea. Era fericită, o vedeam după strălucirea luminilor ei albastre, după graba cu care-șî împacheta cîteva schimburi: — Mai bine îndur acum cîta­va vreme despărțirea, ca să fiu pe urmă veșnic cu el, în fața lumeî, căci, iubită doamnă.... Nu continuă, ci-mi făcu un semn ca și cum mi-ar spune altă dată, își puse repede voaleta­­ și dispăru grăbită. Numai auzii șoaptele­­ dulci,- In­­ umbră­ coridorului,' nici rugămin­tea ei cînd el pleca . Mai săru­­tă-mă“ și-mi părea toată casa pustie­,cu toată larma ce făceau nenumărații chiriași. Dimineața, la prînz și Seara el continuă a veni regulat, tot așa de tăcut, de liniștit ca și mai­­ ’nnainte. Se culca tot de vreme, și perdeaua bătea în­ fereastră pustie, deschisă larg, fără ca mâ­nuța mică și albă a iubitei s’o o­­prească la vreme. Intr’o zi auzii un rîs destrăbă­lat,’" care umplu curtea­ și odăile, un rîs ce venea din catul de jos. Întrebai pe­­ servitoare șî ea îmi , mi deslușiri ! * ■— —Conița n’a băgat fie seama­, pînă acum. Jos șade o femee fără rost, o văduvă sau o divorțată, cum zice ea. Asta e rîsul eî...., O nebună, conița. Peste cîteva zile eram din cori­dor și nu știu ce priveam în curte. In­ aceiaș clipă, iubitul ve­cinei mele intră tot așa de la lo­­cul^Uiî, tot cu ciudații lui ochi pe jumătate închiși. Ni auzeam pașii pe scări, cînd deodată rîsui ace­la provocator, pe care-l mai au­zisem, răsuna din nou ca o des­fidere nu știu cărei nepăsări. Mărturisesc că am făcut îndată o legătură între cel care suia scai­­rile și rîsul, care continua în ur­ma lui și atunci o ură mare mă cuprinse, o ură adîncă împotriva femeilor fără suflet, cari se pun în calea bărbaților și-l abat da la datorii sfinte. Vezi, eil admit iubirea liberi, atîta vreme cu­ un ideal curat și mare o călăuzește, acolo unde este curățenie de suflete, mă ’nchin și trec cu plăcere și respect , dar legăturile acelea cari murdăresc cuvîntul „iubire" și ’n cari feme­ile leneșe, găsesc prilej de lux și desfrînare, ori altele de a da curs răutăței lor, o acelea.... Știi, ce ? Pentru asemenea femei cea mai aspră pedeapsă mi se pare prea mică și prea blinda. Sînt femei, în inima cărora nu găsește loc decît răutatea. Desfac căsnicii din răutate, desfac iu­biri din răutate și pierd fete ti­­nere din răutate. , * După o bucată de vreme vecinii mea se ’ntoarse voioasă și strîn­gîndu-mî m­îînele să mi le frîng? îmi șopti . — Totul merge bine, tata d’ iartă, dar n’am mai putut sta la mătușa, imi­ era așa dor de el..... La prînz cînd se ’ntoarse iubi­tul, cu toată mutra lui făcută, n’ se putu opri să nu scoată un pu­ternic strigat de mirare. Mie mi s’a­ părut însă că’n mi­rarea aceia era și oare­care ciudă. Viața îndrăgostiților mei Înce­pu tot liniștită, tăcută ca și mai Înainte. 1 Intr’o seară, bărbatul meu șî cu­ mine t­e întorceam de la tea­­­­tru. Coborîndu-ne din trăsură, ■ ■ văzurăm lumină la vecinii noștri și eu mă mirai, ceia ce­ m­i atras s­­ Ăluia bărbatului meu :­­ •­­ Tu au ești zdravănă, ce-ți pasă de ei și pentru ce te ilitefre­­­­șezi, cu­ atâta căldură ? Nu zău, nu ești zdravănă. Intrarăm și era aproape să­ mă culc, cînd auzii pași ușori pe co­ridor Și fîșiitul nerăbdător al u­­nei rocii. — Poate e cineva bolnav, poate să se fi întâmplat ceva rău, răs­punsei la ocările bărbatului meu și ești să văd ce este. Deschizînd încetișor ușa, avui vreme să văd pe vecina mea co­­borînd încetișor scările și dispă­­­rînd jos. Am trecut coridorul și m’am aplecat peste scară, din unde vedeam în cazul întîi, tot ce se petrece. , Fata, într’un capăt de noap­te, cu părul desfăcut, din care-1 curgeau pe pțini, spiona odăile de jos și lumina ce străbătea prin perdelele zărite la un colț. / I se păru că aude ceva șî mfa» de asemenea mi se păru un rîs nebun, destrăbălat, înăbușit de­o­­dată, ca și cum cineva i-ar îi as­tupat gura cu palma. In aceiași clipă vecina mea scoase un țipăt grozav, supra­o­­m­enesc, care o să-mi răsune tot­deauna in suflet. i Sgndui cu putere ușa și căzu sfîrșită lingă pragul, pe care-l, trecuse iubitul ei; căci înțelesei, dintr’o dată toata nenorocirea. Chemai servitoarea și amîndouă o ridicarăm și o duserăm în odaia lor. Pe cînd suiam cu băgare de seamă scările, ușa de jos se ’des­chise și un om înspăimîntat se repezi afară­. Era el, dar numai ținea ochii plecați, ci-i ținti mari și speriați asupra celeia pe care o duceam., O clipă vru să se urce, apoi dis­păru afară și-l auzirăm pașii ră­­sunînd grăbiți, o fugă, pe strada pustie la ceasul acela. Am plîns în noaptea aceia la căpătîiul vecinii mele, cam voitî fi­ plîns la moartea mame­­i căci îi simțeam durerea, simțeam cum i se sfîșiase în bucăți sufletul. Cînd se deșteptă, întîi plînse fără o vorbă, fără o impunare, a­­poi începu criza grozavă ca ți­pete și suspine. " ) — Unde este, .vreaiî sî-l gfri, vreau să-l văd... .Și cum nu știam ce și-o răs­­pund, ea continuă ca și cum și-ar fi închipuit că e pe aproape și a aude : ! — Vreau­ să-l văd, ’doamnă, spu­­neți-i, convingeți-i că iert. Și iert din toată inima, numai să vie... Căuta! s’o liniștesc, s’o trün­­­gîiă ; dar ea pricepu:­ta. — A fugit,, a fugit ca uni lași î­ ’ * " * Fața, asta, bună și­ cinstită » plinsL o săptămînă, cum cineva ax: mânca ,o, prăjitură. Ziua și noap­tea îi auzi­m suspinele .Și Chemăr* iile de shadajdü SSte : : ’ — De ce nu vine, de ce a fugiți î Eil nu pot trăi fără el. < •Dacă n’eș fi fost eu aproape,­d’ați fi om­orît judecind după îndârjire» cu care căuta­ lucrurile primejdioasă ascunse de mine. .­.­In casa­­ mare­, ba alifia chiriați nu se aflase nimic, .Servitoarea mea era o fată de treabă, iar femeea aceea fără­ rost, destrăbălată, avea­ tot : interesul să tacă. Bărbatul nast íucese pe la poli­ție și intro «asiati* -□] :« . .. ■ ... ,

Next