Dimineaţa, noiembrie 1913 (Anul 10, nr. 3472-3501)

1913-11-25 / nr. 3496

Acu! 5a. ~4SÜ —­ 0-8-10-12 PAGINI Societatea ortodoxă a d-nelor romíné Director: CONST. MILLE Sîurourile statului: Str. Sărindar No. 11. — București ftzim­B­atPö.aiíism­­e prețul «ste 5sat3 © 88 < 111’k',TELEPO­W ~4 LÍW­I ’p. I 14 IO. 64'?3» 24 22 40 PUBLICITATEA CONCEDATA EXCL­USIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CASTEL SCHULDEM II Comp. Str. Ksrageorgavici 9, Etaj I.—Telefon s/4 la H șlj­on# II FRANȚA GUVERNELE CAD CIND NU MAI AU ÎNCREDE­REA PARLAMENTULUI In Franța a căzut un guvern și ritul ii ia locul. Guvernul căzut a fost doborât de lipsa de încredere la el a majorității reprezentanților națiunei. Așa cad guvernele fran­ceze. Cînd parlamentul nu mai vrea un guvern acesta din urmă trebue să se retragă. Voința națiu­nei vorbește atunci cind vorbesc reprezentanții ei. . La noi lucrurile se petrec altfel.­­ Parlamentele sunt dizolvate cînd guvernele nu mai au încredere In de. Deputații și senatorii, întitu­lați reprezentanți ai națiunei, își pierd mandatul de­­ îndată ce au pierdut încrederea guvernului. A­­ceasta arată că între situația de la sol și aceea din Franța este o de­osebire esențială. La noi națiunea are nevoe de lncredene­a guver­nului, pe cînd în Franța guvernul are nevoe de încrederea națiunei. Și totuși, la baza vieții noastre publice avem și noi ca și în Fran­ța o lege a legilor care stabilește suveranitatea voinței naționale. Și la noi ca și în republica franceză toate puterile emană de la cei mulți, iar cei aleși nu sunt chemați decit sa aducă la îndeplinire ceea ce este în sentimentul națiunei. * La noi, guvernele își alcătuesc parlamentele. Fiecare guvern își a re parlamentul pe care-l voește. In Franța, parlamentele își au gu­vernul pe­ care-l voiesc­ G în* o s ă vie un nou guvern, la noi pri­­m­­ul lucru care se face este dizol­varea parlamentului ales de gu­vernul căzut. Primenirea începe de sus, de la guvern, se întinde asu­pra corpurilor legiuitoare, trece la administrație și nu se oprește nici în instituțiile cari se bucură de o așa numită autonomie în conducere Totul, deja mare la mic, se schim­bă cînd vine un alt guvern. Ar pă­rea că ministeriabilii la noi sunt șefii unor vaste clientele politice, rezerve cari nu așteaptă decit ri­dicarea la rang a șefului ca să-și valorifice și ele dreptul la condu­cerea națiunei. Și, întru­cît aceste rezerve au soarta șefilor, ele sunt ținute să-i sprijinească fiind veci­nia ta alternativa: cu miniștri, la putere, fără ei, la opoziție. Așa fiind, dacă numeroasa clientelă, în­­tr un moment de rătăcire, se de­părtează de la singura cale ce i se impune, ea cade în disgrație, gu­vernul ni mai are încredere în ea și parlamentul se dizolvă. Și im­preună cu rătăcita clientelă cad s­­efii cari constituesc guvernele. * La noi nici dizolvarea parlamen­telor, nici căderea guvernelor, nu sunt provocate de neîncrederea națiunei. De încrederea ei doar nu au nevoe ocîrmuitorii de la noi. Nevoe e numai de încredere re­ciprocă între șefii și clienții lor. Atîta timp cît se menține această încredere, totul merge de minune la cea mai fericită dintre țări, în Romînia. O singură împrejurare mai intră în socoteala vieții noa­stre­­ publice: grija de clientela ră­masă în afară de... conducerea ță­rei. Cînd clientela în opoziție nu mai poate de nerăbdare, atunci clientela de la putere trebue să-l cedeze locul. Și orieit de bun a fost un guvern, el nu găsește pe niment la noi pe care să se bîzue în nerespectarea nerăbdărei celei­lalte clientele. Guvernul trebue să cadă, aceasta este legea care se impune, fiindcă altul trebue să-i ia locul. Cauze de alt ordin nu prea intervin în noi în schimbarea­ ocîrmuitorilor, în Franța, însă este altfel. Viața publică a republici este așa fel în­dreptată încît între lege și realita­te este întotdeauna o legătură și cei chemați să conducă ,nu uită nici­odată că au a se supune și ei legi­lor. La noi este altfel. M. SĂRĂȚEANU Cn cele din urmă știri din lumea Întreagă ABONAMENTE CU PREMII:­­ Va­ran Lel 30.—. 6 m­ai Lel 11 . 3 luni Le­ G. - fl JD-sta Anastasia G. Filipescu Pe un timp superb plin de soare , bucurie s’afl pus acum trei ani, în luna Noembrie, bazele societăței pentru apărarea sfintei religii stră­moșești, societate intitulată a femei­lor ortodoxe române. O splendidă procesiune cu arhiereii și episcopii­­ trei în frunte, urmată de toți cei mari simt romînește, de doamnele dun vița cea mai boerească, a străbă­ut în acea zi neuitată stradele Capi­­alei, ducîndu-se să asigure pe șeful bisericei noastre de nemurirea rali­dei ortodoxe. Sînt numai trei ani de atunci și ce vis, ce drum înălțător și triumfal a fost străbătut de doamnele romane în care a bătut cu atîta elan inima plină de dorul și credința strămo­șească! Zece grădini de copii au­ fost în­ființate, grădini unde copii de mun­citori găsesc bunătate, îndrumare spre religie, în fiece an numărul a­­cestor grădini sporește. Oameni de bine ca d. Virgil Pleșoianu, s’au gă­sit care să dăruiască cîte o casă și un teren pentru înființarea acestui adăpost folositor copilăriei, exemplu nobil care ar fi de dorit să găsească cît mai mulți imitatori. In Azuga, Tg.­Ocna­ și Gâ­ărași, societate», a în­ființat de asemeni grădini de copii cari funcționează de minune, iar la actualul congres din Iași, se știe că a fost inaugurată în localul propriu al societătei, o grădină de copii mo­del ce va fi de mare folos lucrători­lor de la Socola. , Aci nu se mărginește însă în­treaga activitate a societăței orto­doxă. Bibliotecile populare, constituesc și ele un șirag de nestimate în fru­moasa cunună de educație și cultu­ră a d-nelor române. Aproape în fiece periferie a Capi­talei, societatea ortodoxă a înființat biblioteci de lectură care sunt foarte cercetate de clasa doritoare de a-și cultiva mintea. Cele mai principale sunt: Biblioteca Maria Mareș (școala primară de fete din Precupeții Noui), unde citesc regulat elevele și pă­rinții lor. Biblioteca „Maria Const. Mille“ de la școala mixtă din șoseaua Pantelimon, dăruită de soția direc­torului nostru, e una din cele mai cercetate biblioteci. Asemenea și bi­bliotecile de la spitalul militar, spi­talul de copii, închisoarea Văcărești, Biblioteca „Grigore și Adina Olăne­­scu“ la școala de fete No.­16 din str. Ion Creangăț • ales c firul" cărți" au­ fost donate de d-nele M. Glogoveanu și B. Mih­ailescu. Pe lingă grădinele de copii și bi­blioteci,­mai avem internatul de fe­te din București și actualmente in­ternatul din Iași, unde copilele vor fi crescute sub supravegherea și con­trolul de aproape al d-nelor din co­mitetul central care au bine meritat dela Patrie. In capul societăței veghiază cu toată vîrsta sa înaintată d-na As­­syka Gr. Filipescu. D-sa cercetează tot ce se face de societate și nu lip­sește dela te­ deumurî și alte solem­nități importante.­E secondată de un mănunchiul de doamne toate bune patriote, toate profesînd un cult și o ascultare deosebită pentru vene­rabila lor prezidentă, reprezentantă a adevăratei boerimi romînești cu dor de țară și de sfînta religie orto­doxă. Fulmem Citiți în pagina II-a: Dinu­ Mihan Roman .de CONST. MILLE Luni 2& Noembrie 1313 NUVELELE „DIMÎNEȚEî* D­ECEPȚIE *”­de LIA HARLA „Bună ziua”, și glasul femeii se auzi sfios, deabea înțeles. Tir­ajul șef de cabinet prin mirat și oareșî cum încurcat la f­­îneca ca­re pășise ușor pînă lîngă birou. O­­chii lui se opriră întrebători pe chi­pul din fața lui: „Doamnă.... Mă rog... luați loc”. Cîteva clipe tăcură amindoi. Fe­me­ea cută să se deprindă cu lumina discretă pe care o lampă cu abat­ joci roșii o împrăștia în juru-î. Amurgul care se lăsa și a cărei lu­­mină violetă străbătea prin geamu­rile ferestrelor se lăsa asupra lucru­rilor din odae ea un abur ușor stră­­vezut. In fundul od&ea un pian pe care stau așeza­te într’un fel de neorîndu­­iala căutată o mulțime de nimicuri: fotografii, bibelouri, obiecte de eta­jară banale și fără preț. O banchetă de lemn în dreptul pia­nului pe care ar fi putut sta ori­cînd doi inși, lăsa să se înțeleagă că se făcea ades muzică la patru salini. Pe o canapea îngustă o blană a­­runcată artistic. Un jeț adînc, moale, îmbrăcat cu o țesătură romînească îmbia la o­­dihnă. Pe păreți, covoare și cîteva tablo­uri. La lumina nedeslușită pe care o împrăștia lampa cu abat-jour roșu celelalte lucruri din odae nu se des­lușeau­ bine. Totul părea vag, conturat deabia, pierdut într’un amurg ciudat. Dintr’o aruncătură de ochi, femeea cuprinde totul. Pînă și chipul tînă­­rul­ui necunoscut care stetea în fața ei, întors cu spatele la slaba lumină a lămpii și ai cărui ochi sclipeau vii și întrebători: „Luați foc, doamnă“, „Mulțumesc. Venisem să vă rog.... și cum la minister ar fi trebuit s­ă­­ aștept prea mult, vă rog să mă ier­tați că am îndrăznit... Mi se spusese că dv. sunteți în măsură să mă aju­tați....." Vorbea grăbit, repezind cuvintele ca sa ascundă încurcătura în care se afla: „Nu face nimic. Spuneți,­mi cu ce vă pot fi de folos”. Atitudinea lui era rece, severă a­­proape. Voia să arate astfel că deși singuri și acasă la el, ea nu avea să se teamă de nici o intimitate. Femeea se simți mai la largul ei. începu să spue la ce venise. Se­ ru­ga de indulgența ministrului. Era în­­tr’o încurcătură mare, avea nevoe de sprijin ca să poată birui. Bărbatul ei era râd, nu-și vedea de slujbă și era amenințat să fie dat afară. Ce se vor face ? Avere n’aveau. Ar muri de foame. Acum, cum o femee cu judecată se pot ține în rîndul lumii. Și intr’o desfășurare dureroasă, femeea des­­vălui acestui străin, atîta durere su­fletească, toată mizeria unei întregi categorii de oameni cu leafă puțină, siliți totuși de Împrejurări să trăias­că mai presus de mijloacele lor. Tînărul șef de cabinet, elegant, fe­ricit, mulțumit de situația lui, nu o înțelegea. O ascultă privind’o. Pe fie­care clipă simțea cum se stringe în sufletul lui un simțimînt vag de simpatie pa care-i avusese pentru femeea din fața lui ori de cite ori o văzuse trecînd. Căci străina din fața lui nu eră o necunoscuta. De multe ori, stînd pi­cior peste picior la Capșa, pe tro­tuarul îngust pe care se îmbulzesc trecătorii în zilele și serile de seară, o vedea trecînd grăbită, serioasă și modestă. Atunci privirile lui se opreau o clipă pe silueta ei fină, pe îmbrăcă­mintea ei simplă și o urmareau apoi pînă ce se pierdea în vălmășagul a­­tîtor făpturi elegante, în haine scum­­pe, bătătoare la ochi. Nu’șî o închipuise bogată, dar a­­cum, cînd îi așternea sub ochi în­treaga ei mizerie sufletească, cînd o vedea în fața lui cerșind — căci și cererea unui cuvînt bun lui i se pă­ruse o cerșetorie — simția ca un fel de barieră între eî doi, între situația lui înaltă pentru care nu se cere nici un merit și starea eî de femee de slujbaș. Ii plăcuse fermea fără să­­ știe ci­ne e. Acum nu­ î mai plăcea. Nici nu-l mai interesa. In cîteva minute știa și cum o chiamă, și cine e, o ve­dea de aproape și farmecul necunos­cutului se pierdu cu totul. Ca orice om ajuns, simțea un fel de­ dispreț pentru cei rămași mai prejos decît el și orice fel de atențiune ară­tată,unuia din ei i se părea câ-t du­­ce-înaopi de unde, plecase, că-1 apro­ace-A­­io$-odinioari.­­Femeia aștepta. Strălucirea de lua nainte­a ochilor lui, care străbătea prin lumina nedeslușită a odăii, se stinse cu totul. Plictisit, cu un aer afectat, își pi­ronise privirile într’un colț întune­cos al odăii și aștepta ca femeea să sfîrșească. Apoi deodată, ca și cînd ,și’ar fi adus ceva aminte, zise re­pede: „Bine, doamnă, mă voi interesa. Vom vedea ce e de făcut. Acum, să mă iertați. Astă seară trebue să mă duc la teatru și mai am ceva de lu­cru cu ministrul acasă la el”. Era un dat­ afară vădit, fără în­conjur. Femeea înțelese, își strînse în jcu­rul gâtului blana care-l alunecase pe umăr, înclină ușor capul și ieși pe ușă Încet, fără să mai întoarcă ti­chii,­­ în urma ei, un parfum vag de fe­m­e­e frumoasă se amestecă cu amur­gul care se lăsase, tot mai mult și se împrăștie în fumul de țigară care murea uitată într’o ultimă licărire. Șeful de cabinet, își aruncă privi­’ vile prim fereastră și la uruitul tră­surii care se depărta, simți ca o pă­rere de räu neînțeleasă, părerea de räu a unei iluzii pe care nu avusese și pe care totuși o pierdea. LIA HARSU Incidentul din Zaf­arn Cu prilejul incidentului civilo-mi­litar din Zabern, Alsacia, cei mai mulți oameni politici germani, ,au găsit că Vina cea mare o are coman­dantul corpului de armată din Stras­­sburg, generalul Von Deimling. Gar­nizoana din Zabern cade sub autori­tatea militară a acestui general și deci el ar fi putut­ lua din timp mă­suri pentru a evita conflictul ce s’a produs. Dar, generalul von Demmling nu se pretează la măsuri de prevedere. El însuși este omul gafelor. Acum cîțiva ani trebuia să susțină — în Reichstag —în­­ calitate de comisar al guvernu­lui un proiect pentru o nouă linie fe­rată în Africa de sud-vest. Fiind com­bătut de mai mulți deputați, genera­lul se ridică ,și fără multă vorbă a­­runcă următoarea declarație: " — Acceptați sau nu proiectul, noi tot facem cum voim, înțelege oricine ce impresie a fă­cut această gafă a generalului nici­­un parlament cu deputați cari n’au înțeles nici­odată să fie mameluci. VRUTE ȘI NEVR­­E 36 de scrisori Sînt vreo doî-trei ani de cînd i*­rele franceze își băteau joc cu foarte mult spirit, propriu francezilor, de.... slăbiciunea pe care o arăta sexul slab berlinez cUorva boxeri și studenți ne­­gri cari venise in capitala Germaniei. Berlinezele, doamne din „lumea mare", sătule de masculinii rasei al­be, dedeau adevărate asalturi repre­zentanților rasei negre cari răspun­deau cu o politeță de adevărați albi inzistențelor blondelor supuse ale Kaizerului! Acum două săptămâni am avut și noi în București un negru, un negru celebru, pe Johnsohn, boxerul cu re­putație universală. In afară de acea­stă reputație boxerul acesta n’avea nimic care să-l facă dorit de albele noastre: era negru ca smoala, di­n, cu părul creț un chip care nu cre­deam că poate tine loc de făt-f­rumos în rândurile celor cari visează drago­ste și cu ochii deschiși! Și totuși, vai, am avut și noi „bir­­linezele" noastre! N’am scris aceasta cînd se afla Johnsohn în București ca să nu, se spună că-i fac reclamă! de a­re de altfel n’avea nevoe, dar acum cînd luptătorul american se a­­flă departe de noi, pot sa arăt că în­tr’o singură zi boxerul atît de unii dar atît de voinic, a primit nu mai puțin de 36 de scrisori de dragoste! Da, de dragoste! Și cum noi n’avem negrese, erau toate dela albe, dela albele noastre, elegante, frumoase, și perverse! ” . Bietul negru a răspuns unora din aceste invvațiuni și pe cil a putut și-a menținut reputația de... luptător universal! Și iată cum in București, pentru a primi într’o singură zi 36 de invita­ții de amor nu trebue să aî alte în­­s­ușiri decit acelea de a fi negru, ci­n, su aî părul ere­ și să te mai cheme și Johnsohn! De­sigur că­ va avea ce povesti a­­cest boxer în „bar"-urile americane despre­ moravurile scumpei noastre Capitale! " ‘ Maximig

Next