Dimineaţa, noiembrie 1913 (Anul 10, nr. 3472-3501)
1913-11-26 / nr. 3497
Anal X.—Ho. 34976 SCHULDER Comp. Str. Karageorgavicl 9, Etaj I.—Telefon »/4 6-8-10-12 PAGINI Ca cele din urmă știri din lumea întreagă Director: CONST. MILLE ____Sirourile ziarului : Str. Sărindar No. 11. — București md—«wmrw ^ABONAMENTE CD PREMII: IV Kn. pia Rei 2».— . [ íani bei 11 /fjiji în firma ]Lei 6. — : JPiAtributr&i oe íaiîeg»retail este La«2»1 ’ •':'/f‘: /^TELEFON 4 UNII No. 1 34 30. 34/73; 34/99; 18/4* PU93MCITATEA CONCEDATA EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE Femeia in aviațiune Temperament efiîtizîast, doritoare d’a împărtăși toate pericolele tovarășului ei, femeea, în ciuda sioniștilor, a știut să ia parte la toate sporturile, la toate călătoriile nespus de grele, fără să se plîngă sau să se teamă. Am văzut femei exploratoare, în pustiurile Africei, femei înfruntând de mii de ori moartea pe munți și ghețari, sau mai modest și mai sublimpăta, luptind a vindeca cele mai ucigătoare boale. In Norvegia, o femee e comandant de corabie și in Muntenegru, frumoasele supuse ale regelui, Nikita, se știe că au încins cartușiera cu gloanțe și nu afi pălit !așueratul șrapneldor. Nicăeri însă ca pe terenul sporturilor femeea n’a fost mai dornică d’a se egala cu bărbatul. Primită în aviațiune cu oarecare... piedici, și îndoială, ea s’a impus din prima ■m și toți au salutat cu bucurie pe Plutind aceea care te înțelegea să glumească cu propria ei viață- Cea dintiia aviatoare, de care putem, fi mindre noi femeile, e d-na de la Roche ; d-sa în luna lui Noembrie 1909 a decolat pe cimpoi de la Cha Iores — cu un biplan Voisin — făcând două zboruri desăvârșite: unul de 300 de metri iar al doilea de șase kilometri. După dînsa au urmat și alte îndrăznețe străbătătoare ale aerului. Toate s’au supus la munca grea a pilotajului ce comportă după sine, scularea, zilnică cu noaptea în cap, șederea de ceasuri întregi pe cîmpurile de aviație în frig și umezeală deseori și mai presus de toate, înfruntarea temperaturei scăzute atît de pernicioasă naturilor delicate. D-ra Elina Dutrieu o altă celebră aviatoare franceză a înfăptuit zboruri așa de frumoase încât a fost decorată cu „Legiunea în aer... de onoare“. O sărbătoare în adevăr emoționantă pentru toate femeile a fost ziua când s’a înmînat la Paris, d-rei Dutrieu, acest brevet înalt de curaj și capacitate. D-na Daniel Lesueur, vice-prezidenta societății literaților francezi, a rostit cu prilejul acesta un frumos discurs imbrățișînd pe tînăra decorată. D-ra Dutrieu, făcînd zboruri cit mai dese și mai reușite își stabilise un loc de frunte printre aviatoarele franceze pînă cînd, mai deunăzi, luptînd din nou pentru cupa Femina, fu învinsă de altă tovarășe, anume, de d-na Gallier. Intr’un zbor admirabil de 290 de kilometri, făcut în trei ceasuri și treizeci de minute, d-na Gallier luă premiul I la recentul concurs de aviațiune, fiind felicitată și sărbătorită de întreg Parisul" Abilitate, ochi, sigur, curaj' nemaipomenit iată calitățile de care ați dat dovadă femeile aviatoare. Dacă și forța fizică le-ar fi egală cu aceea a bărbaților, atunci de sigur că am fi înscris la activul aviatoarelor raiduri tot așa de minunate ca ale colegilor lor. La noi, până mai acum o lună două, ne lipsea femeile în aviațiune. D-ra Caragiani, însă a ținut să nu rămânem mai prejos de femeile franceze și germane și înscriindu-se în Liga aeriană, a stîrnit stima aviatorilor noștri cu intrepiditatea ei. Despre prima noastră aviatoare imt rezerv însă dreptul a vorbi într’un apropiat articol. Faimen Citiți în pagina II-a: Dinu Milieu Roman de CONST. MILLE Marți 26 Noembrie 1913 Scumpetea chiriilor Romînia fiind țara funcționarilor, era firesc ca autoritățile să se preocupe mai ales de acei ce au dreptul de a nu munci pe socoteala publicului. Și apoi prea se auzea prin Europa vorbindu-se de locuințe eftine pentru ca și Parisul nostru oriental să nu aibă așa ceva fie măcar de formă. La noi, însă, în loc de a se încuraja cît de mult inițiativa privată, singura în stare de a da roade bune, s’a întocmit de inefabilul meu amic și camarad Vintilă Brătianu, între Govora-Călimănești și Tramvaile comunale, și pe același tipic de cointeresare. Societatea comunală a locuințelor ieftine, care a fost înzestrată, în dauna Primăriei București, de privilegii enorme pe cînd orice inițiativă privată, și mai ales cele idividuale, au fost cu desăvîrșire anihilate. Am văzut, cu mirare, ridicîndu-se case plăcute, de stil romînesc, de pildă în strada Clucerului, cu fața spre aleea Kiseleff, în cartiere bogate, depărtate, și unde locul are o valoare mare. Ca reclamă pentru oameni superficiali a fost ideală. Fiecare știe că se fac și la noi în București locuințe ieftine și estetice pentru lumea săracă. Dar cine sunt acei cari judecă ceva mai adînc, și-și dau seama de realitatea lucrurilor? E destul ca sufletele sensibile, care deplîng câteodată trista soartă a solmanului care nu găsește adăpost, să-și zică între Balul Oborului și Revista Tibișorului că are grijă acum Primăria de nevoiași și le dă palate foarte drăguțe, chiar la șosea. Din fericire, amicul meu d-rul I. Costinescu a luat afacerea în mină cu toată dragostea- îndată ce va fi studiat mai bine greaua și complicata cestiune, care, de vreo șaptezeci de ani, dă atîta tevatură la o sumă de oameni eminenți, lucrurile se vor perfecționa și regulariza astfel Incit, mai ales dacă se va încuraja crearea a nouă societăți particulare, și inaugura o legislație omenoasă, dreaptă, poate chiar puțin protectoare mijloacelor modeste să le poată, deocamdată cel puțin, procura locuințe cuviincioase micilor funcționari, și asigura adăpost familiei lor. La baza acestor instituțiunii __ va rămâne însă întotdeauna această racilă. Va fi o soluție artificială, datorită unor condițiuni anormale. Teren ieftin sub cost, în paguba comunei, scutire de taxe și impozite în dauna celorlalți contribuabili. Singura parte dreaptă și sănătoasă este ostenirea loturilor prin cumpărare de terenuri întinse, ulterior parcelate, și scăderea costului materialelor prin fabricare în regie, prin procurare cu prețuri de gros, suprimând pe intermediari și dejucînd cartelele In fine prin reducerea costului minei de operă la minimum prin construirea deodată al unor întregi cuartiere prin întreprinderi considerabile. Dificultățile de evitat sunt mai ales opunerea publicului, care nu vrea să fie în cuartierat în anume despărțiri. Trebue să se evite uniformitatea plicticoasă și prea strânse cohabitare. Administrația trebue să fie tutelară dar nu cicălitoare. îmi amintesc că, la primul grup, cel din strada Lînăriei, arhitecti prevăzuse niște cerdacuri foarte estetice și naționale, dar deschise. In timpul ernei cumpărătorul-chiriaș, găsind că-i era cam frig, așeză un geamlâc la acea loggia. Arhitectul primăriei îl silește să desființeze această lucrare, sub cuvînt că-i strică stilul casei. E ușor de înțeles că i se acrește lezne omului de astfel de proprietate. Dar, în fine, toate aceste copilării vor dispare,odată cu experiența, și deocamdată o categorie de chiriași interesanți, dar de o importanță secundară ca număr, vor găsi locuințe cum se cade- Să revenim însă la categoria cea mai nenorocita și cea mai numeroasă. Să vedem ce poate fi azi în București locuința muncitorului. In București sînt aproximativ 25 mii de familii compuse din părinți cu cel puțin 3—4 copii, cite odată și doi bătrîni, a căror venit total este de 600—1000 lei. Tatăl, salahor sau muncitor, cîștigă 3 lei pe zi și are circa două sute zile lucrătoare pe an. Cu ce amgonisește pe ici pe colo, vr’un copil măricel, să zicem că ajunge la venitul de mai sus, maximul de o mie lei. Maximul chiriei ce poate plăti este deci de 250 lei pe an adică circa 21 lei pe lună. Un om singur fără familie mai poate găsi un pat, poate chiar o încăpere mizerabilă cu 10—15 lei pe lună, într’o casă mai mare. Cu un sistem de cazărmi bine cumpărate s’ar putea, poate, da chiar o odăiță convenabilă și aproape igienică, dar o asemenea întreprindere ar fi mai mult filantropică, decit ,rentabilă, și deci destinată a nu se prea întinde.Dar cînd e vorba de familii, procesul cazărmilor este, de mult, complect și irevocabil pierdut. Azi nu se mai discută formula și casă de fiecare familie. Mai ales la noi și chiar și moravurile și necesitățile locale impun casa unică. La noi muncitorul e fiu de țăran și vine la oraș cu deprinderile de țăran. La noi din fericire nu se cunosc încă genealogiile de proletari născuți, crescuți, și trăiți în case cu chirie, claie peste grămadă, în cea mai abjectă, groaznică și neigienică promiscuitate, cu singura intrare prin circiuma unde consumația e obligatorie pentru chiriaș. La noi, muncitorul îndată ce întemeiază o familie, n’are decît un vis, o dorința—să-șî facă bordeiul. Își impune cele mai mari sacrificii, numai și numai să știe că e la dânsul acasă și că dacă bate un cui famine al lui și al copiilor Aceasta dorință pe care filantropii cei mai înaintați, cu mari sacrificii și toate îndemnările și încurajările posibile nu o pot inspira proletarului apusan, care nu mai are tradiția vetrei familiare și totdeauuna este gata a-și bea salariul prin circiume, există la muncitorul român, ca cel mai mare deziderat și său. Tot ce a făcut stăpânirea pentru dînsul a fost să-l împiedice. Să legifereze în contra lui legi draconiane și excepționale, taxe împilătoare și dacă din fericire și în această cestiune, omenia și venalitatea funcționarilor celor mici au împiedicaQ aplicarea dispozițiunilor drastice și nechibzuite a legilor, ar fi trebuit ori să se golească Bucureștiul de muncitori, ori să izbucnească o revoluție mai năprasnică decât cea agrară de la 1907. Virgilie Pîeșoaiu GNPURI SIMPLE Mici corespondențe Sub acest titlu void răspunde scrisorilor ce bunii mei amici și gingașele cititoare îmi trimit, cerînd răspuns f. f. urgent. D-ra Floricica Danubiană din Gi*lați, cu un zâmbet fin, pe hîrtia highliffe, îmi spune că nu las cucoane#" în pace, fiindcă îmi sunt dragi, dar că uneori prea îmi arăt arama, de zeflemist —■ „Dacă d-voastră bărbații nu arî acorda sumele enorme pentru confecționarea luxului, îndrăcitul bolovan, n’ar avea pe cine zeflemisi“. Ce-i da făcut d-lor soți și părinți? După cum vedeți sexul cel slab, dar frumos și vicleană aruncă toată vina tot asupra noastră! Deci nu mai acordați sume enorme pentru lux, și o să se scriu și un articol special, ca să nu zică așa și ««a. D-ra Ghizela din Focșani, întreabă de ce nu se începe o luptă energică pentru ostenirea traiului. Răspund: — Cu cine? Și ce fel de luptă? Să facem întruniri și să răgușim țipând contra infamilor negustori? Cred că mare ispravă n’o să fie. Greva consumatorilor. Tot ce e prea scump nu cumpărații Consumatorii să se carteleze ca și negustorii și tot ce e scump să fie lăsat să se strice în prăvălia exploatatorului. Vă place soluția ! Eu din parte-mî o găsesc genială! Dar rubricuța e gata și cu regret amîn, corespondența asta sărată și pipărată pentru mîine. Stan Bolovan,