Dimineaţa, ianuarie 1914 (Anul 11, nr. 3531-3560)
1914-01-24 / nr. 3553
Anni ZI___No. 3553— O AGENȚIEI DE PUBLICITATE 'CAROL SCHULDER S Comp. Str. Karageorgevief 9, Etaj i._Te!efon ®/4 6-8-1 0-1 2 PAGINI Cu cele din urmă știri din lumea întreagă Director: CONST. MILLE Biurourile ziarului: Str. Sărindar No. 11. — București PUBLICITATEA CONCEDATĂ EXCLUSIV Diadocul Greciei în Capitală Principele moștenitor George al Greciei vine în Capitala noastră într-o atmosefră de deosebită simpatie pentru patria sa. De la conferința pentru pace care a avut loc la noi și care a însemnat o nouă orînduire în Balcani, interese comune au făcut ca legăturile noastre cu Grecia să fie tot mai strînse și mai prietenești. Ca și țara noastră, Grecia urmărește acum aceeași politică de pace bazată pe echilibrul stabilit prin tratatul încheiat în București. Dacă un moment, interese comune au făcut ca să pornim o acțiune militară simultană cu acțiunea de apărare pornită de armata greacă, de data aceasta, "după ce acțiunea armată a fost încununată de succes» țara noastră este alăturea de Grecia pentru a menține fără știrbire opera care a pus capăt celor două războaie sângeroase de la sudul Dunărei. « rnvr:. In amintirea acțiunei militare din 1913, regele Constantin părintele tinărului principe, oaspetele nostru, a fundat medalia de războiu. Pentru înmînarea acestei medalii regelui Carol și principelui Ferdinand, a fost însărcinat însuși principele moștenitor grec George. Cu acest prilej a venit în Capitala noastră. Principele George, diadocul Greciei, s-a născut în castelul Tatoi la 7 iulie 1890. Este deci în virată de 24 de ani. Mama sa regina Sophia este sora împăratului Wilhelm al Germaniei, iar părintele său regele Constantin este nepotul fostului rege al Danemarcei Christian IX supranumit pe vremuri „socrul Europei“. Principele George este astfel înrudit cu aproape toate curțile europene. Cercuri bine informate asigură însă că nu e vorba numai de o misiune primită de principele George dela părintele său. Se afirmă că în curînd se va comunica în mod oficial logodna prințului cu principesa Elisabeta a Romîniei. Logodna aceasta va fi deopotrivă de bine privită și de opinia publică de la noi ca și de cea din Grecia. O nouă legătură cu o țară de care ne leagă atîtea interese comune nu poate fi decît binevenită. Și niciodată mai mult ca acum manifestările prieteniei noastre cu Grecia, nu au o importantă mai mare poitică și nu constitue un moment mai binefăcător pentru opera de pace. In aceste conditiuni salutăm cu bucurie vizita principelui moștenitor al Greciei în Capitala noastră și așteptăm cu încredere roadele relațiunilor de prietenie greco-romîne. Fie binevenit în mijlocul nostru principele George al Greciei. — 7 — : ’ BXHbP Ilirel Inexpropriere! »» — Se va revizui Constituția dar nu se va schimba nimic — Marii proprietari au pornit agitație împotriva expropriere!. Agitația aceasta coincide cu începutul campanii electorale- Nu este aici o simplă în Ooc identă- Reforma afișată de liberal și agitația întreprinsă de proprietari, par deopotrivă pornite din grija alegerilor ce vor avea loc. Nici liberalii, nici conservatorii nu se ocupă de expropriere, cei dinții cu avîntul pe care-1 dă convingerea și cei din urmă cu temerea adîncă pe care ar provoca-o grija serioasă a nesocotiri unor mari interese. Și unii și alții au față de expropriere atitudinea pe care o au de obicei partidele și oamenii noștri politici fată de o chestiune pusă și exploatată în vederea unei campanii electorale. Liberalii cari au afișat ideea expropriere! n’am făcut alceva decit să arunce un cuvint care deși promite mult poate da, cu anumite rezerve, foarte puțin, dacă nu chiar nimic, iar proprietarii cari combat ideea o fac cu siguranța dinainte căpătată că nici un interes al lor nu va fi sacrificat In jurul ideii de „expropriere“ a marei proprietăți, să nu ne mirăm deci că la noi nu se dă decît o parodie de luptă pe cînd aiurea chestiunea aceasta ar fi provocat o mișcare la care ar fi luat parte întreaga opinie publică. * * * Daca partidul liberal ar fi pornit să înfăptuiască ideea exproprierei în sens larg, dacă acest partid și-ar fi însușit într’adevăr sarcina de-a realiza împărțirea pămîntului latifundiarilor și dacă dela început n’ar fi trădat intenția de-a ocoli aplicarea largă a principiului exproprierei, desigur că mai mult decît proprietarii unui partid s’ar fi ridicat împotriva programului liberal. In același timp, liberalii n’ar fi avut numai sprijinul propriului lor partid ci și concursul dezinteresat al întregii democrații din țară. Așa cum se prezintă însă „exproprierea“ liberală, ea nu entuziasmează decît pe partizani — fie chiar și proprietari — și nu provoacă decît pe adversari fie chiar democrați.Au spus doar librarii că în intenția lor nu este să treacă peste „interese legitime“ și că prin expropriere ei nu înțeleg aplicarea largă a principiului vînzărei forțate a marilor proprietăți. Exproprierea este o măsură cerută în alte țări de elemente extreme. La noi, cu politicianismul versat în subterfugii, exproprierea a devenit o armă în vreme de alegeri, mînuită de un partid de guvernămînt în care trăiesc și prosperează în toată siguranța și în belșug crescînd, capitaliști șî mari proprietari. Și unii și alții nu văd în programul partidului liberal un pericol pentru interesele lor, iar în tendințele partidului au știut să discearnă cu precizitme negustorească elementele cari le asigură foloase inepuizabile. Iar adversarii, cu același discernămînt și aceiași siguranță, nu se alarmează prea mult și nu se agită decît în cadrul unei lupte electorale. In partidele noastre de guvernă, _ ] mint sînt elementele pe cari le-a chemat la conducerea vieții publice, structura noastră politică, bazată pe sistemul celor trei colegii din care cel puțin unul — colegiul al IlI-leanu există ca factor ocîrmuitor. Colegiile cari hotărăsc în viața noastră publică sínt aceleași cari constitue, prin partide, factorul hotărîtor- Ele nu renunță la privilegiile pe cari li se acordă legea noastră fundamentală. Constituția. Cînd este vorba de o schimbare, ea trebue să țină seama înainte de toate de drepturile așa zise cîștigate- Aceasta o știu oamenii noștri politici, indiferent de paridul din care fac parte. Așa se explică și lipsa de entuziasm sincer și lipsa de împotrivire serioasă pe care a întîmpinat-o la noi ideea exproprierei. Exproprierei liberale i se potrivește vorba lui Caragiale: va revizui Constituția, dar nu va schimba nimic. M. SĂRĂȚEANU Citiți în pag. II-ai: O viată de Constabiile Vineri 24 Ianuarie 1914 NUVELELE „DIMINEȚII“ Fiii ISIS ÎI de LIA HÂRLU Am văzut o femee plîngînd. Nu era nici cea dintîi, nici cea din urmă. Dar femeea aceasta plîngea cu lacrimi ciudate, lacrimi fără durere. Nu-i murise nimeni, nu pierduse averea, nu o trădase nici un amant. O înșelase însă o iluzie. Cea mai frumoasă iluzie. Am întrebat-o de ce plînge și femeea, străină mie, străină cu el, mi-a desvăluit dintr’odată întregul ei suflet. O femee ciudată. Și totuși sunt multe ca ea. O iluzionistă. Alerga pururi după o nălucă. Era o perversă. O ademenea nu năluca ispititoare și veșnic amăgitoare a dragostei curate, ci a senzațiilor. O stăpînea simțurile, înțelegea voluptatea, o dorea. Și acum, cînd o simțise cu adevărat, plîngea decepția acestei senzații. Intîlnise un bărbat. Nu era tînăr, nu era nici prea frumos. Un tip aproape ca oricare altul, dacă nu ar fi avut acel ceva cutezător, obraznic care place atît de mult femeilor. Poate unui anumit fel de femei. Dela cele dinti cuvinte el i-a spus dea dreptul: „Te vreau. Nu’mi plac podoabele d-tale (femeia era împodobită cu juvaerurii scumpe), nici hainele d-tale bogate. Eu îți vreau trupul gol, buzele fierbinți și beția plăcerilor pe cari le poți da“. Un fior s-a străbătut prin tot trupul și dusă de privirile lui cari o pătrundeau în suflet, pierdută, l’a urmat ca o halucinată. Cu ceasuri de beție nebună! Nici nu-1 vedea. El sau un altul, ce-i păsa!! Nu era un om cel ce-i mușca buzele pînă la singe, era o fiară care-î sugea tot sîngele din vine, care-i sdrobea trupul tot în strînsurî de o patimă cumplită, o făcea să simtă mii de mort într’o clipită. Și deodată, fiara ucisă de plăceri, bărbatul aproape necunoscut sta întins ca mort alături de ea, cu ochii închiși și nemișcat. Femeea se desmetici. Deschise ochii mari și privi în juru-i. In fața patului o oglindă ii restrîngea trupul cu desăvîrșire gol. Privea și nu înțelegea. Cum ? Trupul acela alb întins alături de omul cel străin era al ei ? Ce căuta ea acolo? Și cînd înțelese că era ea cu adevărat femeeia aceia goală, impudică în desfrînarea ei, simți cum văpaia unei rușini grozave i se urcă în obrajii palizi, istoviți de desfrîă. Ușor, ca să nu trezească fiara postolîtă de lingă ea, se dete jos din pat. Iogi, ca într’un vis unt, își puse mănușa căzută pe covor, se rubrăcă fără să-și dea bine seama de ce face și se așeză la biroul din mijlocul odăei, își simțea trupul tremurînd, mîinile reci și capul în flăcări. Glodurile năvăleau în minte, aci tumultoase, aci se opreau în loc pentru cîteva clipe. După cîtva timp se desmetici cu totul. Privi la fotografiile de pe birou. Chipul unei femei frumoase în felurite poze, eî în frac, cu decorațiile pe piept, o fotografie mică de amator luată într'o poză căutată pe puntea unui vapor. Pe pereți tablouri. O masă de tablă simplă cu citeva sticle de parfum pe jumătate goale, obiecte de toaletă primitive, desperechiate. Pe una din ferestre, îngrămădite unele peste altele, o paletă, o cutie cu culori, o lampă de alamă cu abajur, două-trei cărți și încă alte nimburi fără preț. Roti ochii în jur. Așternutul patului de o curățenie dubioasă, pernele rătăcite, plapuma căzută jos, întreg decorul unei odăi mobilate pe preț convenabil. Dintr’o aruncătură de ochi văzute, îi ramaseră totuși în minte săpate pentru totdeauna și o urmăreau nu creau ca un coșmar. Ei se trezi încet ca un om cu totul împăcat, începu să-și facă toaleta. Minuțios ca pentru o serată, își restrîngea în oglindă chipul nepăsător, ca și cînd cele petrecute ar fi fost un co fără însemnătate, o întîmplare de toate zilele La un moment dat, văzînd-o pe ea privind cu stăruință lucrurile din juru-î zise iarăși cam stingherit: „Parc’a-și fi un conte căzut în mizerie“. Și zimbi. Femeea nu răspunse: „Nu găsea ce. Un simțimînt puternic și amar de rușine, de desgust, decepție, un amestec de tot ce lasă în suflet o faptă rușinoasă, o iluzie spulberată, o stăpînea. O decepție ? Pornise oare cu vreo iluzie ? Nu-șî mai aducea aminte. Totuși... El nici nu o mai privea, își alegea cravata, mănușile, își parfuma batista, fredonînd un cintec vesel. Pentru el, ea nici nu mai exista. Fiara sătului se potolise. Nici o ultimă sărutare la ușă, nici măcar un „la revedere“. S’au despărțit. Și acum femeea, singură în fața mării plîngea cu lacrimi ciudate. Nu o cunosc, nu am mai revăzut-o nici în ziua aceia, nici în zilele următoare. Se va fi dus aiurea să-șî plîngă durerea și desgustul de dragoste și de sine însăși. ■ EIA HIRSU