Dimineaţa, ianuarie 1914 (Anul 11, nr. 3531-3560)

1914-01-24 / nr. 3553

Anni ZI___No. 3553— O AGENȚIEI DE PUBLICITATE 'CAROL SCHULDER S Comp. Str. Karageorgevief 9, Etaj i._Te!efon ®/4 6-8-1 0-1 2 PAGINI Cu cele din urmă știri din lumea întreagă Director: CONST. MILLE Biurourile ziarului: Str. Sărindar No. 11. — București PUBLICITATEA CONCEDATĂ EXCLUSIV Diadocul Greciei în Capitală Principele moștenitor George al Greciei vine în Capitala noastră în­tr-o atmosefră de deosebită sim­patie pentru patria sa. De la conferința pentru pace ca­re a avut loc la noi și care a în­semnat o nouă orîn­duire în Bal­cani, interese comune au făcut ca legăturile noastre cu Grecia să fie tot mai strînse și mai prietenești. Ca și țara noastră, Grecia urmă­rește acum aceeași politică de pace bazată pe echilibrul stabilit prin tratatul încheiat în București. Dacă un moment, interese comune au făcut ca să pornim o acțiune militară simultană cu acțiunea de apărare pornită de armata greacă, de data aceasta, "după ce acțiunea armată a fost încununată de suc­ces» țara noastră este alăturea de Grecia pentru a menține fără știr­bire opera care a pus capăt celor două războaie sângeroase de la su­dul Dunărei. « rn­vr:. In amintirea acțiunei militare din 1913, regele Constantin părin­tele tinărului principe, oaspetele nostru, a fundat medalia de răz­boiu­. Pentru înmînarea acestei me­dalii regelui Carol și principelui Ferdinand, a fost însărcinat însuși principele moștenitor grec George. Cu acest prilej a venit în Capitala noastră. Principele George, diadocul Gre­ciei, s-a născut în castelul Tatoi la 7 iulie 1890. Este deci în virată de 24 de ani. Mama sa regina Sophia este sora împăratului Wilhelm al Germaniei, iar părintele său­ regele Constantin este nepotul fostului rege al Danemarcei Christian IX supranumit pe vremuri „socrul Eu­ropei“. Principele George este astfel în­rudit cu aproape toate curțile eu­ropene. Cercuri bine informate asigură însă că nu e vorba numai de o mi­siune primită de principele Geor­ge dela părintele său. Se afirmă că în curînd se va comunica în mod oficial logodna prințului cu princi­pesa Elisabeta a Romîniei. Logodna aceasta va fi deopotrivă de bine privită și de opinia publică de la noi ca și de cea din Grecia. O nouă legătură cu o țară de care ne leagă atîtea interese comune nu poate fi decît binevenită. Și niciodată mai mult ca acum manifestările priete­niei noastre cu Grecia, nu au­ o im­portantă mai mare poitică și nu constitue un moment mai binefă­cător pentru opera de pace. In a­ceste conditiuni salutăm cu bucurie vizita principelui moșteni­tor al Greciei în Capitala noastră și așteptăm cu încredere roadele relațiunilor de prietenie greco-ro­­mîne. Fie binevenit în mijlocul nostru principele George al Greciei. — 7 — : ’ BXHbP Ilirel Inexpropriere!­­ »» —­ Se va revizui Constituția dar nu se va schimba nimic — Marii proprietari au­ pornit agita­ție împotriva expropriere!. Agitația aceasta coincide cu începutul cam­­panii­­ electorale- Nu este aici o sim­­plă în Ooc identă- Reforma afișată de liberal și agitația întreprinsă de proprietari, par deopotrivă pornite din grija alegerilor ce vor avea loc. Nici liberalii, nici conservatorii nu se ocupă de expropriere, cei dinții cu avîntul pe care-1 dă convingerea și cei din urmă cu temerea adîncă pe care ar provoca-o grija serioasă a nesocotiri unor mari interese. Și unii și alții au față de expropriere atitudinea pe care o au de obicei partidele și oamenii noștri politici fată de o chestiune pusă și exploa­tată în vederea unei campanii elec­torale. Liberalii cari au­ afișat ideea expropriere! n’am­ făcut al­ceva de­cit să arunce un cuvint care deși promite m­ult poate da, cu anumite rezerve, foarte puțin, dacă nu chiar nimic, iar proprietarii cari combat ideea o fac cu siguranța dinainte că­pătată că nici un interes al lor nu va fi sacrificat­ In jurul ideii de „expropriere“ a marei­­ proprietăți, să nu ne mirăm deci că la noi nu se dă decît o pa­rodie de luptă pe cînd aiurea che­stiunea aceasta ar fi provocat o miș­care la care ar fi luat parte întreaga opinie publică. * * * Daca partidul liberal ar fi pornit să înfăptuiască ideea exproprierei în sens larg, dacă acest partid și-ar fi însușit într’adevăr sarcina de-a realiza împărțirea pămîntului lati­fundiarilor și dacă dela început n’ar fi trădat intenția de-a ocoli aplicarea largă a principiului exproprierei, de­sigur că mai mult decît proprietarii unui partid s’ar fi ridicat împotriva programului liberal. In același timp, liberalii n’ar fi avut numai sprijinul propriului lor partid ci și concursul dezinteresat al întregii democrații din țară. Așa cum se prezintă însă „exproprierea“ liberală, ea nu entu­ziasmează decît pe partizani — fie chiar și proprietari — și nu provoa­că decît pe adversari fie chiar de­mocrați.Au spus doar librarii că în inten­ția lor nu este să treacă peste „in­terese legitime“ și că prin expro­priere ei nu înțeleg aplicarea largă a principiului vînzărei forțate a marilor proprietăți. Exproprierea este o măsură ce­rută în alte țări de elemente extre­me. La noi, cu politicianismul­ ver­sat în subterfugii, exproprierea a devenit o armă în vreme de alegeri, mînuită de un partid de guvernă­­mînt în care trăiesc și prosperează în toată siguranța și în belșug cres­­cînd, capitaliști șî mari proprietari. Și unii și alții nu văd în programul partidului liberal un pericol pentru interesele lor, iar în tendințele par­tidului au știut să discearnă cu pre­­cizitme negustorească elementele cari le asigură foloase inepuizabile. Iar adversarii, cu același discernă­­mînt și aceiași siguranță, nu se a­­larmează prea mult și nu se agită decît în cadrul unei lupte electorale. In partidele noastre de guvernă­, _ ] mint sînt elementele pe cari le-a chemat la conducerea vieții publice, structura noastră politică, bazată pe sistemul celor trei colegii din care cel puțin unul — colegiul al IlI-lea­­nu există ca factor ocîrmuitor. Colegiile cari hotărăsc în viața noastră publică sínt aceleași cari constitue, prin partide, factorul ho­­tărîtor- Ele nu renunță la privilegiile pe cari li se acordă legea noastră fundamentală. Constituția. Cînd este vorba de o schimbare, ea trebue să țină seama înainte de toate de drep­turile așa zise cîștigate- Aceasta o știu­ oamenii noștri politici, indife­rent de paridul din care fac parte. Așa se explică și lipsa de entuziasm sincer și lipsa de împotrivire seri­oasă pe care a întîmpinat-o la noi ideea exproprierei. Exproprierei liberale i se potrive­ște vorba lui Caragiale: va revizui Constituția, dar nu va schimba ni­mic. M. SĂRĂȚEANU Citiți în pag. II-a­i: O viată de Consta­biile Vineri 24 Ianuarie 1914 NUVELELE „DIMINEȚII“ Fiii­­ ISIS ÎI de LIA HÂRLU Am văzut o fem­ee plîngînd. Nu era nici cea dintîi, nici cea din ur­mă. Dar femeea aceasta plîngea cu lacrimi ciudate, lacrimi fără du­rere. Nu-i murise nimeni, nu pierduse averea, nu o trădase nici un amant. O înșelase însă o iluzie. Cea mai frumoasă iluzie. Am întrebat-o de ce plînge și fe­meea, străină mie, străină cu el, mi-a desvăluit dintr’odată întregul ei suflet. O femee ciudată. Și totuși sunt multe ca ea. O iluzionistă. Alerga pururi după o nălucă. Era o per­versă. O ademenea nu năluca ispi­titoare și veșnic amăgitoare a dra­gostei curate, ci a senzațiilor. O stă­­pînea simțurile, înțelegea volupta­tea, o dorea. Și acum, cînd o simțise cu ade­vărat, plîngea decepția acestei sen­zații. Intîlnise un bărbat. Nu era tînăr, nu era nici prea frumos. Un tip a­­proape ca oricare altul, dacă nu ar fi avut acel ceva cutezător, obraznic care place atît de mult femeilor. Poate unui anumit fel de femei. Dela cele dint­i cuvinte el i-a spus dea dreptul: „Te vreau. Nu’mi plac podoabele d-tale (femeia era împodobită cu­­ juvaeruri­i scumpe), nici hainele d-tale bogate. Eu îți vreau trupul gol, buzele fierbinți și beția plăcerilor pe cari le poți da“. Un fior s-a străbătut prin tot tru­pul și dusă de privirile lui cari o pă­­trundeau în suflet, pierdută, l’a ur­mat ca o halucinată. Cu ceasuri de beție nebună! Nici nu-1 vedea. El sau un altul, ce-i păsa!! Nu era un om cel ce-i mușca buzele pînă la singe, era o fiară care-î sugea tot sîngele din vine, care-i sdrobea tru­pul tot în strînsurî de o patimă cum­plită, o făcea să simtă mii de mort­ într’o clipită. Și de­odată, fiara ucisă de plăceri, bărbatul aproape necunoscut sta în­tins ca mort alături de ea, cu ochii închiși și nemișcat. Femeea se desmetici. Deschise ochii mari și privi în juru-i. In fața patu­lui o oglindă ii restrîngea trupul cu desăvîrșire gol. Privea și nu înțelegea. Cum ? Tru­pul acela alb întins alături de omul cel străin era al ei ? Ce căuta ea a­­colo? Și cînd înțelese că era ea cu ade­vărat femeeia aceia goală, impudi­că în desfrînarea ei, simți cum vă­paia unei rușini grozave i se urcă în obrajii palizi, istoviți de desfrîă. Ușor, ca să nu trezească fiara po­s­tolîtă de lingă ea, se dete jos din pat. I­ogi, ca într’un vis unt, își pu­­se mănușa căzută pe covor, se­ r­u­­brăcă fără să-și dea bine seama de ce face și se așeză la biroul din mij­locul odăei, își simțea trupul tremurînd, mîi­­nile reci și capul în flăcări. Gloduri­le­­ năvăleau în minte, aci tumul­toase, aci se opreau­ în loc pentru cî­­teva clipe. După cîtva timp se desmetici cu totul. Privi la fotografiile de pe bi­ro­u. Chipul unei femei frumoase în fe­lurite poze, eî în frac, cu decorațiile pe piept, o fotografie mică de amator luată într'o poză căutată pe puntea unui vapor. Pe pereți tablouri. O masă de tablă simplă cu citeva sticle de parfum pe jumătate goale, obiecte de toaletă primitive, desperechiate. Pe una din ferestre, îngrămădite unele peste altele, o paletă, o cutie cu culori, o lampă de alamă cu aba­jur, două-trei cărți și încă alte nimb­­uri fără preț. Roti ochii în jur. Așternutul patu­lui de o curățenie dubioasă, pernele rătăcite, plapuma căzută jos, întreg decorul unei odăi mobilate pe preț convenabil. Dintr’o aruncătură de ochi văzute, îi ramaseră totuși în minte săpate pentru totdeauna și o urmăreau­ nu c­­reau ca un coșmar. Ei se trezi­ încet ca un om cu to­tul împăcat, începu să-și facă toa­leta. Minuțios ca pentru o serată, își restrîngea în oglindă chipul ne­păsător, ca și cînd cele petrecute ar fi fost un co fără însemnătate, o în­­tîmplare de toate zilele La un moment dat, văzînd-o pe ea privind cu­­ stăruință lucrurile din juru-î zise iară­și cam stingherit: „Parc’a-­și fi un conte căzut în mi­zerie“. Și zimbi. Femeea nu răspunse: „Nu găsea ce. Un simțimînt puternic și amar de rușine, de desgust, decepție, un amestec de tot ce lasă în suflet o faptă rușinoasă, o iluzie spulberată, o stăpînea. O decepție ? Pornise oare cu vreo iluzie ? Nu-șî mai aducea aminte. Totuși... El nici nu o mai privea, își alegea cravata, mănușile, își parfuma ba­tista, fredonînd un cintec vesel. Pentru el, ea nici nu mai exista. Fiara sătului se potolise. Nici o ultimă sărutare la ușă, nici măcar un „la revedere“. S’au despărțit. Și acum femeea, singură în fața mării plîngea cu la­crimi ciudate. Nu o cunosc, nu am mai revăzu­t-o nici în ziua aceia, nici în zilele următoare. Se va fi dus aiurea să-șî plîngă durerea și desgustul de dragoste și de sine însăși. ■ EIA HIRSU

Next