Dimineaţa, iunie 1914 (Anul 11, nr. 3678-3707)

1914-06-10 / nr. 3687

Anni XI.—No. 3637.— C 6-8-10-12 PAGINI Pentru apropierea franco-germană i part © € medill›lii3 ís3t@rpar3aüi © inar franco-german Marcel Sembat (1), Albert Thomas (2), G. Ronaneî (3), Haase-Xönigsberg (4), Filip Scheidemann (5), Ledebour (8), Augagneur (7) D. Fr. Nauman (8), Dr. David (9), Jaurés (10), Conrad Haussmann (11), Baron d’Estourneîles de Constant (12), Ludwig Haas (13), Frank-Mânnheim (14), Dr. Weill (15). In Camera imperiului german, a răsunat nu de mult strigătul de trăiască Franța- In Camera franceză s’a spus nu odată cuvîntul de înfrățire cu Germania. Desigur, aceste momente au o importantă deosebită. Ele nu înseamnă, firește, nici ștergerea amintirei de la 1870 nici distrugerea deodată a dorului revanșei. Intre Franța și Germania este o prăpastie. Ea a fost și mai mult adîncită la 1870, iar Alsacia și Lorena sunt vecinicul memento care veghiază la perpetuarea dușmăniei franco-germane. Dar, cu toată dușmănia nemărginită care despart cele două neamuri de dincolo și dincoace de Pan, se manifestează de un timp încoace dorul unei înfrățiri în dragoste și pace. Din Franța și din Germania a purces deodată ideia constituției unei organizațiuni care să aibă drept țintă apropierea dintre cele două țări vrăjmașe. Un comitet de parlamentari germani și francezi s-a constituit. Acest comitet lucrează și activitatea lui este privită cu simpatie de ambele popoare. Fac parte din comitet fruntași politici de mina întîi din amîndouă părțile. Dintre parlamentarii fracezi cităm pe Jean Jaurès, baron d’Estournelles de Constant, Augagneur etc.; germanii: Scheidemann, Ledebour, Haase, etc. După reuniunile cari au avut loc pînă acum și cari au avut răsunet în lumea întreagă „Comitetul interparlamentar franco-german’’ s’a adunat în ultimul timp în ședință la Basel. Aci s’au discutat chestiuni de o deosebită importanță pentru mersul înainte al activităței ce se desfășoară pentru apropierea franco-germană. Intre altele s’a decis înființarea unui birou de informațiuni reciproce pentru a se putea înfrîna astfel jocul știrilor tendențioase cari înveninează și mai mult raporturile franco-germane. S’a mai hotărît ca membrii comitetului să înceapă, fiecare, în țara respectivă, o acțiune de educație publică în vederea apropiere între cele două popoare. Intîlnirile ce s’au ținut de către parlamentarii dornici de o apropiere franco-germană, s’au produs pînă acum numai pe teritoriu elvețian. Cea mai apropiată întîlnire se va produce pe teritoriul francez sau german. Aceasta dovedește că activitatea comitetului a făcut un pas înainte și că această activitate i-a creat o situație pe care se poate bizui. Apropierea franco-germană este o chestiune a cărei importanță depășește cu mult viața celor două țări și neamuri, cele dintâü interesate. Pacea mondială este aici în joc. Cu cât Germania și Franța se vor învrăjbi mai mult, cu atît și situația internațională mondială este mai primejduită. Din clipa în care o apropiere între Germania și Franța se va fi produs, toate popoarele vor avea cuvînt să fie mulțumite. Căci aceasta va fi cea dintîi o manifestare a sfîrșitului erei întunecoase și sîngeroase a războaelor , Germania și Franța își vor da mina trecînd peste amintiri și răni din trecut. Desigur, suntem încă departe de vremea aceasta. Dar toate încercările ce se fac în vederea unui țel luminos — de înfrățire și pace, sînt bine venite. Lumea întreagă se aplaudă pentru ca mîine să poată binecuvînta roadele încercărilor timide de acum. Z. —— — —— —------— Marți 10 Me 1914 NUVELELE „DIMINIÎȚEI* A FI SLABL^ ■-------------------------- — Tu! — Tu! — Eu ! — Fu ! Și strînsei cu putere mina lui Matei, un coleg de liceu pe care soarta mă făcea să-l întîlnesc cu abrupto. Apoi, începind, ca de obicei, cu întrebările: — Tu, mă Matei ? De cînd nu te-am văzut! M’am gîndit adeseori"la tine, zäü! — Da ? — Parol ! Și ce-ai mai făcut decit întîmplările întîmplării ne-au despărțit? — Răi, dragul meu, grozav de rău. Totul conspiră împotrivă’mî. Totul! totul!... — Afară de boală, Întrerupsei eu surîzînd, căci ai o înfățișare... — înfățișare !... Ce înfățișare ? exclamă Matei sărind în sus... Așadar și tu ești ca toată lumea? Și tu te extaziezi în fața excelentei mele constituții ? Dar nu’nțelegei că’mi petrec viața blestemîndu’mi sănătatea? — Haida de !... — Ce haida de ? țipă el din ce în ce mai disperat fără ca să’mi îngădue a ghici cauza manifestării acesteia. Ce haida de ? Ai ajuns și tu să fii din școala celor cari judecă după aparență, și a ți închipui că un temperament puternic e o garanție de fericire ! — Nu tocmai o garanție, mai degrabă un element, insinuai eu sfios. — Un element de nenorocire, da. Un element de veșnică neșansă... A fi plăpînd și jigărit, ce vis frumos!.. Ași da tot ce mi s’ar cere ca sîs, pot ajunge să am numai pielea și oasele ca văru-meu Luca. Ți-aduci aminte de Luca care era cu o clasă și urma noastră? — Bietul băiat! Ba bine că nu, mi-aduc aminte !... Nu cred s’o fi dus întrebi cînd am avut durerea să-l pierzi? — Nu crezi s’o fi dus mult!... Mă întrebi cînd am avut eiurerea să’l pierd !... Glumeși, se vede? Dar Luca, e viu, tot te poate fi mai vioi, și, grație firei lui bolnăvicioase, totul i- a mers bine, în vreme ce eut... — Nu te’nțeleg. — E ușor de înțeles. Isprăvim liceul și ne prezentăm la examenul de absolvire în aceeași zi, cu cei dinții. Fac două, trei greșeli de date. Comisiunea de examinare mă privește mimată, iar președintele se pleacă și șoptește la urechea vecinului lui din dreapta: „Un smăgădan așa de zdravăn să nu știe nimic! Are nevoc de muncă ca să mai slăbească puțin... Eu zic să-l respingem...” Și respins am fost... In vreme ce Luca, care venea după mine, palid, interesant, abia ținîndu-se pe picioare, fu privit cu o emoțiune fățișe de către președinte care se aplecă și zise vecinului din strigă: „Bietul băiat e pe ducă!....‘‘ Apoi, cu glas tare: — „Aibi curaj, tinere, înțelegem că susținerea unei teme prea lungi te-ar obosi. Răspunde nu numai la două-trei întrebări... Nu e așa că Ștefan cel Mare a murit în anul 1504 ? Bravo ! foarte bine...” După cinci minute, grație înfățișării lui bolnăvicioase, Luca era admis cu laude. — Uite, uite! nu putui să mă împiedic de a murmura. — Stai că mai sunt și altele. Solicităm amîndoi un loc în aceeași administrație. Sosim în anticamera directorului unde se mai găseau încă vreo doisprezece pretendenți. Ușierul, înduioșat la vederea lui Luca, slab și palid, îi murmură la ureche: „Domnule, în starea în care te afli nu vreau să te fac să aștepți... vino cu mine...” Și Luca pătrunse înăuntru cei dinții, și căpătă imediat postul vacant. Iar eu am fost trimis la plimbare. — Drace ! zisei eu din nou. — Aibi răbdare!... Intr’o zi mă aflam cu Luca într’un compartiment de drum de fier. Sub pretextul că fiind plăpînd ca sănătate aerul rece îi face rou, Luca vru să silească pe un călător ca să ridice geamul. De aci discuție, ceartă. Luca e obraznic, celălalt îl provoacă la duel. In aceeași zi, seara, prietenii noștri comuni mă iau de o parte și’mi zic: „Vărul tau nu poate să se bată, în starea lui... E de ajuns să sufli peste el ca să’l răstorni... In timp ce tu ești zdravăn cu cinci... In numele familiei te rugăm... etc.” A doua zi, primeam în socoteala lui Luca, o lovitură de spadă în brați — Hm !hm i- Vasăzi că începi să fii de părerea mea? Dar n’am isprăvit încă. Intîlnim în lume o fată adorabilă... un înger căruia nu’i căzuseră încă aripile... o ființă ideală, moneher... Ne îndrăgostim amîndoi de ea și ne înțelegem ca s’o lăsăm liberă să aleagă ea pe cei care’i place. Ei bine, într’o bună zi, tata-sau, un șiret și jumătate, mă roagă să trec pe la el și’mî zice cu un glas adine pătruns: „Dragă domnule Matei, am făcut apel la inima fetei mele; știi că la optsprezece ani, fetele bine crescute sunt încă romanțioase, și obrajii d-tale prea bucălați și prea roșii, stomacul d-tale care n’o să întârzie să ia proporții, nu sunt făcute ca să... ca să... în fine Anicuța iubește pe văzul d-tale. Vrea să fie „îngerul vieții lui”, crud încercată de slăbirea sănătății... Fata mea e poetică și adoră „căderea frunzelor“. Ce vrei ? Nu poți fi gelos de mîngîerea asta supremă oferită sărmanului d-talevăr...” O lună după acea, Luca era însurat; eu’s încă flăcăii. — Și?.... . • Și. m’am apucat să fac literatură. Luca la fel. Volumul lui a fost alintat, menajat. Putea oare cineva să dea la cap unui scriitor care avea curajul să fie condeiul cu o mii?Â tremurîndă și slăbită de tot?... în schimb, am plătit eu pentru el. M’au copleșit de sarcasme, de critici, fioroase. N’aveam oare puterea de a le suporta?.... Pretutindeni, totdeauna în sfîrșit, totul pentru el, nimic pentru mine. La masă, bucățile cele mai bune, mai fine, sunt destinate lui. In saloane, colțul cel mai comod e al lui... Și mai ai încă curajul să mă fericiți de sănătatea mea? — Ascultă, dragă... O să ai cel puțin mîngîerea că ai să trăești mai mult ca el... — Mai mult că el?... . Haida de! Nici măcar atît. Alaltăcrî, doctorul mi-a zis: „Ferește-te!... Uite, vărul d-tale, cite de prăpădit, poate să trăiască o sută de ani. In vreme ce d-ta, sîngeros cum ești, poți fi trăsnit tam-nesam de un atac de apoplexie!... Poftim!... Pricepi acum?.. Sănătatea!... Sănătatea!... La revedere, căci îmi es din fire și mi-e teamă său, să nu văd sosind apoplexia prezisă. Și zicînd acestea, bietul Matei, plecă grăbit ridicînd mîinile la cer. ION DRAGU ’ ------—----- de ION DRAGO GÎNDURI SIMPLE Clipe suntt Păcat simpaticii mei cititori și drăguțe cetitoare că nu putei vedea în acest moment figura unui om cu adevărat fericit. Dar știți, fericit, nevoe mare! Progresăm d-nelor și d-lor, progresăm cu pași uriași în cîmpul literelor! In mănunchi frumos se adună scriitoarele noastre, formînd mici centre de cultură în jurul revistelor literare-feministe, sau mumai pur literare, cu versuri, proză, portrete, hârlie velină și etc., etc. Citindu-le omul simplu și amarii de istovitoarea luptă pentru existență, se simte deodată înseninat, purtat pe aripi diafane, în lumea eterică a iluziilor blcu-pal și fără voe îi zici: __ Bine dom’le că mai sunt in lumea asta și ființe cari n'au ce face! După ce ți-ai terminat toaleta, ai digerat bine, ai dormit liniștit, iei un condei și începi așa în dorul lelei, să-ți desirămi amintirile, fără pretenții, fără bălne de cap, tihnit, ca omul care lucrează ca să se distreze. Aplaud frenetic. E o ocupație foarte inofensivă și mult mai bună decit altele. — Dar progresul? veți zice dv.? __ Progresul? Hm, progresul e în numărul tot mai mare al revistelor. Ce ne pasă nouă de chestiile grele și încurcate ale proletariatului femenin? De luptele celor desmoștenite de soartă și de oameni? Ce ne pasă de ravagiile luxului și desfrtului? De soarta copiilor nelegitimi și părăsiți cari formează contingentele de pușcăriași? Ce ne pasă în sfîrșit de toate nevoile groaznice ale femeilor de rînd, cînd avem o literatură pur ideală, cu amor, stele, iluzii, decepții și prăpăstii. Citind nul înseninez ca un țap bătrîn cînd dă peste o brazdă de spanac, intr’o grădină plină, numai de mărăcini! Iată pentru ce sînt fericit. Dar știți fericit de tot.. Stan Bolovan A apărui: iin Ilim (EDIȚIA 4-a) ROMAN de CONST. MILLE 1 Leu exemplarul