Dimineaţa, mai 1921 (Anul 18, nr. 5276-5296)
1921-05-05 / nr. 5277
v ANUL XVIII-lea. - No. 5277 3 Pagini 1 Ben exemplarul în toată țara -3 pagini Joi 5 Mai 1921 íS í&reoldat în ISC^ .de CONST. MILLE Germanii au refuzat să unească Când spun că germanii au refuza să pflateasca— vreau și, spui că germanii refuză să-și respecte semnătura. După cum au făcu la 1914 violând frontiera Belgiei, to astfel astăzi guvernanții statulu german amenință pacea lumei a o prelungire a incertitudinea. Stă în tradiția guvernanților germani de a nu-și respecta semnătura. La 1870 războiul franco-german a izbucnit pe o falsificare telegrafică. 1-a toț i războiul s-a abătut asupra Europei și invaziunea asupra Franței prin sfâșierea tractaturiii care garanta neutralitatea Belgiei Acum cârmuitorii germani, după a au semnat tractatul de la Versailles refuză să-l execute. De 7 ani liniștea Europei, bunul ei trai, mersul ascensiv către idealurile omenire civilizate, au fos întrerupte și înlăturate prin brutal, agresiune completată la Postdam , la Berlin, și acum, iată, că popoarele sunt amenințate să se scandi iarăși în baia de sânge, fiindcă așa vor urmașii Kaizenului. Poporul germann nu poate fi partizanul acestui temperament prusac Poporul gemai vrea pacea și este oiștii regimului militar. Sub ocupațiune am văzut aversiunea adânca a soldatului împotriva ofițerimea îngâmfată împotriva prelungirea măcelului. Am auzit soldați spunând: ,,Dacă vom fi trimiși iarăși pe front vom trage înapoi împotriva ofițerilor iar nu în față împotriva inamicului. Dar trăește totuși în Germania un spirit care nu este numai un spirit belicos, care, la popoarele cu patima independenței, este o nobilă și mândră însușire. In Germania — în o parte a poporului german, mai ales în Prusia — trăește un spirit ■ de intoleranță, de brutalitate și de nesocotire a drepturilor celorlalți. Dela Vatanloo,deprinși cu o sută de ani de victorii militare, neîntrerupte prin nici o înfrângere, militarii prusiani au îndrăznit totul, fiindcă n’au trecut nici 5 ani de atunci, ca într’o zi de Septembrie aeroplanele germane s’au abătut ca un stol de pasări de pradă asupra Bucureștilor, și au asasinat femeile și copiii.Fără nici o necesitate de ordin militar, fără provocare, nu s’au mărginit, precum ar fi fost îngăduit de regatele războiului, să se verse prozctilele asupra cazărmilor, asupra arsenalelor, a trenurilor militare, ori a fortificațiilor, ci, au căutat de preferință aglomerațiile popule, oriu abătut asupra centrului și au ucis populația nevinovata. Toată dezordinea și materială și morala, care pustiește astăzi ogoarele atât de înfloritoare ale Europei culturale și bogate de odinioară, este urmarea acelei agresiuni complicată cu un sperjur internațional. Și acum guvernanții dela Berlin “,u iarăși sate de sânge- s Și măcar dacă Germania ar avea* astăzi destulă putere ca să redobândescă tot ceea ce a pierdut.— 1 avere, prestigiu militar sv*"T*ru~ ," T*rintrV, strălucită militara. î S ni»’ liTM< < nu o au. c Atunci de ce?... ci De ce? Fiindcă naturile brutale r și fără respectul cuvântului dat există în oarecare cercuri prusiane. ” Poporul german va plăti spesele de incertitudinea de astăzi și poate a fi nouei conflagrațiuni de astăzi ori sip de mâine, la fel cu toate popoarele Europei. Dar se va ști un lucru, și dacă guvernanții kaizeriani pot invocă controversa cu privire la ras- o prinderile provocate! războiului de la a! 1914, astăzi este bine stabilit că o restabilirea definitivă a păcei o prob vorică Berlinul ei _ p: onstantin Baealba;a st TELEFON Direcția 10/66 Publicitatea 10/84 Centrala ziarelor 6/67 Oglinda zilei Vacanța Parlamentară — Bina că au depus proecte multe, ca să avem roade... cs Cum se face ? Grațierile de Paști, pe care uzând de prerogativa constituțională, Regele le făcea in fiecare an și care scoteau din ocne sau apropiau de ieșire pe atâți criminali îndreptați au lipsit în anul acesta. Zadarnicii 1 am Scrutat coloanele Monitorului Oficial" și împreună cu noi familiile atâtor nenorociți. Coroana a uitat de Brațîari. Guvernul a omis le propună. I,e-am așteptat cu ocazia nunților princiare, dar n’au venit Le-am scontat pentru serbarea învierii, dar nu s’au produs. Mărturisim că nu găsim explicația. Căci niciodată n’au fost mai necesare, niciodată n’ar fi fost mai justificate ca acum, închisorile gem de condamnați feluriți. Listele penitenciarelor sunt interminabile. S’a condamnat în ultimul an fară cruțare și fără cercetare. Justiția a funcționat implacabilă ca o ghilotină, decapitând civilmente mii de cetățeni nevinovați sau cu vinovății neînsemnate. Justiția militară, în special, a judecat așa de samavolnicește, încât nici nu se poate vorbi de erori judiciare. Au fost niște adevărate orori. O singură consolare există pentru condamnați, ca și pentru familiile lor. Un singur corectiv al nedreptății . Grațierile regale. Ba nu ne înșelăm, mai este unul și probabil că de dragul lui s’a resumțat la celălalt.E amnistia. O preferăm și noi grațierii. Numai apropierea unei amnistii totale a putut determina Coroana să lase la o parte grațierile. E singura explicație pe care o găsim și singura scuză o așteptăm. PLEBS. Un gest Un , ma‘ur’ cei ai unui [ val divizionar din Orhei, a avut- o purtare regretabilă față cu un student român, de la facultatea de litere și drept din Iași. Numitul medic-maior, nemulțumit că publicul a învoit pe student să-și ia cu câteva clipe mai înainte un bilet de tren, fără nici o explicațiune, a adresat cuvinte ofensatoare la adresa studentului, după care s’a năpustit cu palmele, maltratându-l cu o furie bestială. Numai grație palmului păstrat de student și de public, actul de barbarie atât de revoltător, n’a luat proporțiile unui conflict mai serios. Am protestat ori de, câte ori acte samavolnice de aceasta natură au fost provocate, chiar atunci când victima, avea o parte de vină. Cu atât mai mult, în cazul de față, veștejim purtarea medicului mator, cu cât gestul său degradator era pornit dintr’un impuls neexplicabil și fără a fi provocat de student. Cazul nu poate rămânea nepedepsit, cu atât mai mult cu cât e vorba de o ofensă adusă unui student, întru nimic vinovat de cele întâmplate. Studențimea română, credem, va ști să-și afirme prestigiul cu acest prilej. Fel de fel In curtea Ministerului de interne, s’au depus vre-o câteva zeci de vagoane de lemne pentru iarnă. Ce bine gospodăresc cei de la guvern... Dar numai pentru ei, ■x * # Un provincia] întreabă pe Mitică, unde e Ministerul Industriei. El îi răspunde foarte serios. ( __ Da toi o*?.«* x.Xi Ctti unu, Uvrtyru bulevardul Bacșișului.x * «• De Paști s’a dat populației pâine albă. Nu știu dacă aceasta este un semn că stăm bine, sau stăm prost. Avem oare atâta făină, încât facem lux, sau facem lux pentru că nu mai avem nimic? Sunt mulți cari umblă pe stradă în redingotă și ghete de lac, când nu mai au alte haine în garderobă. * •* •* De Paști Capitala a fost foarte curată. Până și cele mai depărtate cartiere ale Capitalei, au fost stropite și măturate. Ce păcat că Paștele nu e decât o dată pe an. * * * De sărbători aproape toți miniștrii au plecat în concediu și, totuși nimeni nu a simțit lipsa lor. Omul nu învederează inutilitatea lui decât atunci când se odihnește. M. W. Când guvernul a antal acum {S*se luni cd a a' '"'din poliției să înceapă de-a ingestionarea Capitalei, am sur<es cu amdroicumea int sine "’a ridicolă pentru și P ltea rezolvi criza locuințelor prin decongestionare. Capitala unei țări nu poate sd ră KiÄ %S ± iSa * Un fn?La%0i ajda poliției noastre libertatea de a face decongestionarea însemna a expune, o Sumă de oameni la tot felul de vexațiuni nedrepte și inutile. De altfel, cele ce s'au petrecut cu așa zisa decongestionare învederează perfecta noastră dreptate. O sumă de femei care populau hoteinilce noastre, au fost ridicate de la domiciliile lor și expulzate sub escorta, in vagoane cu geamurile sparți, o brutalitate cu desăvârșire inutilă. — iar a doua zi camerele lor au fost ocupate de alte femei, cu aceiași îndeletnicire ca si ele, _ dar cu singura deosebire că nu erau „supuse puterilor cu care am fost în război”. I atunci nu s'a mai auzit nimic despre această faimoasă decongestionare. Chilriile sunt tot scumpe, case nu moaSe.S?’ O cameră mobilată postă 10,mi lei pe an chirie, iar străinii care vin la București, colindă orașul zile întregi fără să poată, găsi un adăpost la vreunul din hotelurile noastre suprapopulate. Acum,, că s’a terminat cu ,decon gestionarea” aștept, să văd ce mijloc nou de vexațiune se va inventa pentru mulțimea celor care simt nevoia să se afle in treabă. — fără să facă ceva bun. MISTER WALK 1 Mai „îndreptarea" de aseară publică următoarele rânduri nobile : „Mai dus cu gândul‘înapoi spre zilele de durere și tristețe, când d’asupra țarei începuse să fâlfâie o clipă ca un stindard de jale zdreanță roșie a anarhiei și a teroare!. Un cortegiu dezgustător de sălbatec, străbătea stradele Capitalei, târând cu el o masă inconștientă de femei, bărbați și copii îmbrăcați ca la panoramă și urlând răgușiți internaționala dezastrului. La corpii de la „Astoria” manifestanții căpătau aprobarea unui club „democrat” ce se găsea acolo, publicul privea la vicleimul acela, iar care oficialitatea d-lui Vaida îl îngăduia așa de brutal”. Și apoi continuă: „Și în timp ce cortegiul — horibile visa — străbatea stradele centrale ale orașului, iar accentele barbare ale internaționalei moscovite spintecau văzduhul, la ministerul de interne, titularul mulțumit și radios, surâdea pe sub mustață cu satisfacția că „țara s’a redeșteptat”, iar Bujor bea liniștit „]a bordei" un mirar cu pelin în așteptarea deslănțuirei furtunei. Nu sunt doi ani de atunci. Am trecut un 1iMat liniștiți, cu lumină, cu apă, cu tramvaie, cu mers normal al trenurilor, cu soldați nemeazarmați ca pentru primejdie ,și cu acea seninătate și liniște deplină cu care se cuvine să primim totdeauna învierea lui, Christos". Ne ducem, noi cu gândul înapoi: 1 Maiu 1920. La putere se află guvernul Averescu. Pentru, prima oară în istoria tării guvernul sub semnătura d-lui miniștrii Trancu la.și decretează ziua de 1 Mai ca, sărbătoare oficială a muncii.Un cortegiu de 20 mii muncitori defilează pe străzile Capitalei cântând ..Internaționala”. Eram. In preajma alegerilor. De circuzii și comparații nu este fievoe. In treacăt „Țara lui Hübsch“ Am arătat în Agrarul care este originea acestei zicători, după chiar mărturisirea lui Hübsch, pe care l-am cunoscut destul de aproape. „Index“ publică acum îr. Dimineața o altă versiune, în care e un fond de adevăr, numai că lucrurile s'au petrecut invers de cum se povestește „Index”. Intr’un cerc de prieteni, Hübsch descria un atac de pe câmpul de bătaie în Bulgaria la care privise dela oarecare distanță. Un asistent îl întreabă de ce nu a sărit și el în ajutorul tovarășilor de luptă. — De ce n’am sărit? Dar e foarte simplu. Dacă cutare ofițer combatant cade într’o astfel de luptă toată nația îl plânge, îl proclamă eroii îi consacră ode ditirambice. Dacă însă luam și eu parte la atac și muriare știți ce erau să zică românii? Erau să zică: „Dar bine, toboșarul ălace... a căutat și el la atac?*! Iată care ar fi fost epitaful meu și acum veți înfige de ce am privit de la distoniâ. Nu odată am auzit acestea din chiar,gura lui Hübsch și legenda eoarte cunoscută. De altminteri numai în forma aceasta are haz'și intra in caracterul fostului șef al muzicilor militare. Prin riposta sa spirituală din care nu lipsia locuțiunea?r ® ‘"a făcut celebru și prin care el căuta să caracterizeze lipsa de resa românului pentru ol, și ce, libsch nu se desonora, căci nu era . rolul muzicantului, să atace redutele ( prin dese ocazii a fost și el expusă rjoanțelor inamice, fără a vorbi de viața mizerabilă din bordeie ș, de sub -corturile în care pătrundea ploaia și zăpada. . .Muzicile lui Hübsch, îmbărbătaui pe soldați chiar și în timpul luptei - I.í ? -m’au rodidit lacrimile, a scuitafid duioasele accente ale marfi”! tărăgănat ..Oștile stau față în ița pe când coloana, cu muzica în unte, înainta prin o vale fee șer * ua între ruinele satului Verbița și una din redutele Grivița, „ humele și apropo-urile pline de ® in ale lui Hübsch sunt numeroase ^arte nostime sunt anecdotele ciei”! spiritual dintre Hübsch, și f 1atorul Keiben, șeful serviciului vernnșr al armatei, care a făcut și S campania din Bulgaria, dar meci 3l ,a nu mă ajută să le j redau ev ct. di Cei cari se cunosc ar trebui să se a publicității. Un le ]u al. ciurcci ze —-------- nm • m'----------------I pc In timp ce Foch va prepara măsurile militare, comisiunea reparațiunilor va trimite socoteala ls Berlin. Germania vă răspunde prin ,dar s’au „nu" — In caz de refuz se va ocupa Westfalia.— # Leziunea Consiliului Suprem de la Londra este aproape terminată, cel puțin In ce privește chestiunea reparațiunlor. Desbaterile s’au desfășurat cu o extraordinară repeziciune pentru că terenul fusese dinainte netezit prin întrevederea de la Lympne și prin lucrările de o minunată preciziune a experților interaliați. Acești distinși Specialiști cari păstrează anonimatul, sunt de fapt principalii deslegători ai problemei. Trebue să amintim că reprezentanți puterilor nici nu s’au oprit asupra ultimelor propuneri germane, pe care America nu le-a comunicat în mod oficial la Londra. Mediațiunea americană a căzut astfel cu desăvârșire și odată cu ea participarea Statelor Unite la discuția asupra reparațiunilor. La începutul conferinței, d. Lloyd George a susținut trimiterea unui ultimatum cu termen scurt la Berlin. Delegația franceză a dovedit că din punct de vedere juridic ultimatul este inutil, iar sub raportul practic ar avea efecte dezastruoase. D. Briand a refuzat cu energie acest ultimatum. In urma acestui fapt, Colosilul, în ședința de Duminică, a fost sesizat de o propunere a d-lui Jaspar, ministrul de externe belgian, prin care se renunță la ideea ultimatului, dar se lasă totuși Germaniei un termen de deliberare, după care sancțiunile vor fi aplicate. Propu. nprp.n Jașvar, în liniile ei generale, a fost aprobata. Sa hotărât astfel că în principiu măsurile militare și economice pot fi puse imediat în acțiune dar că puterile vor profita de intervalul de 11 zile necesar pentru terminarea pregătirilor militare pentru a comunica Germaniei obligațiunile financiare. Așadar în timp ce mareșalul Foch își va concentra, trupele, Germania va putea să dea un ultim răspuns. Comunicarea către Germania va fi făcută de Comisia Reparațiunilor Ea va cere ca cele 132 miliarde mărci aur să fie plătite în 36 anuități. Se va socoti întâi o dobândă de 2 și jumătate la sută,până în 1926, fie urmă de 5 la sută, în care se cuprinde și amortizarea. Pentru mobilizarea datoriei, Comisia Reparațiunilor va putea emite trei feluri de bonuri, în modul următor: O emisiune de 12 miliarde plătiț de peste un an; O a doua emisiune de 38 miarde cu începere de la 1 Noembrie 1920 și o ultimă emisiune care va fi emisă în raport cu posibilitățile de plasare a bonurilor și cu facultatea de plată a Germaniei. Pentru asigurarea acestor plăți aliații vor lua oarecari garanții (cari nu trebuiesc confundate cu sancțiunile). La studiul acestor garanții lucrează acum comitetul experților. Nota aceasta va fi comunicată la Berlin peste patru zile. Guvernul germania avea timp să răspundă în inrval de cinci sau șase zile. In caz de acceptare se va semna un acord și, bineînțeles, se va renunța la sancțiuni. In celalt caz, adică dacă Germania va refuza, trupele aliate, cari până atunci vor fi pregătite, vor ocupa Westfalia. Orice discuție este așa dar, exclusă. Se înțelege că în urma acestui aranjament, pe care presa aliată îl aplaudă, acordul de la Paris este anulat. El impune Germaniei o soluțiune oneroasă, dar justă și conformă cu tratatul, prin nenorocire sunt foarte puține șanse ca Germania să o accepte. anul „DIMINEAȚA” I po Primește abonamente: j P” In țară cu: Iîn 'îpelei 200 pe un an Lei 100 pe 6 luni +nou Lei 30 pe 8 luni ei 1 Citiți continuarea InW. U . O umbră ! Nu știu, ce antims, mi-a trezit amintirea aceasta dureroasă. Poate , fîrîitul jalnic al ploii, care, uneori, aduce cu un suspin, poate, lumina turbure, mohorâtă, care plutește azi , în casă, ca o ceață, poate mirosul de frunze veștede, ce-mi vine pe fefereastra deschisă — mireazma aceasta de toamnă, care-mi strânge inima. Cine știe, ce, anume, mi-a adus, azi umbra chinuită a lui Ion Vameșu? Gimnaziul l-am făcut într’un târgușor din fundul Moldovei Stăm la gazdă la o profesoară, Elisa Vameșu. Bărbatul ei, era cu mintea rătăcită, de când 11 dăduse afară din slujbă. Auzisem, că-1 îndepărtase fără nici o vină, așa, cum se lasă, pe drumuri, în această binecuvântată țară. Și iată, că astăzi, fără să Știu de ce, mi-a răsărit în minte , umbra dureroasă a bolnavului; și-l văd limpede, ca și cum ar fi aevea maiantea ochilor mei: deșirat, aduși de spate, cu o lumină de fugă în ochii albaștrii-șterși, cufundați în orbite adânci, cu mâinile atârnate, moi de-a lungul trupului mumifiat; îmbrăcat pururea într-o redengotă. roasă, c pătată, cu niște ghete scâlciate, cu vârfurile aduse în sus. Umbla, întotdeauna ca o fantomă, parcă se tomea^ să calce mai tare, și strecura în lături priviri sfioase. Din ziua în care a rămas fără s slujbă, cucoana Elisa ,dăduse drumul slugii. II vedeam pe Vameșu tăind lemne, Intr’un ungher al ograzii, ferit de ochii vecinilor, ocprindu-se, din când în când, și stre și curând priviri pe zișe de teamă; ci îl auzeam spălând vasele în bucătărie; îl vedeam, seara, cinchit, pe un scăunaș, în odăița lui de lângă leu 11cătărie, în lumina pustie a lămpii, ci văcsuind ghetele nevestei, cu ochii d departe, în gol. 1 și Noaptea, târziu, după ce adormea Lumea din ulicioara noastră; îl audleam eșind binișor pe ușă, apoi pe 8 tortiță; și-atunci știam că se duce ă care apă de la fântână. N auzeam wate vreme de un ceas, eșind și nu la rând, pe portiță, și turnând apă în Patina de subt. părete, — așa căra, fiecare noapte, până când o umlea ochiu, — și, numai atunci, intra lâ i chilia, lui mucigăită, în care eram 0umai un pat. Uneori până noaptea ! CA trziu, vedeam arzând la el lumină -venea până la munte, un murmur I < de N. N. BELDICEANUU nedeslușit, — atunci știeam e& gtS; ii capul oaselor, pe mindirul goli, bentuit, și citește din biblie; "Ărtp mîșrtea adâncă, mi se părea că *&■ ucesc și fâșiitul filelor. Câteodată, se izbea o ușă, ca de urtimă, și glasul tăios al cucoanăi îlisa se nălța plin de mânie dm loapte: „Da până când, mă rog, nerusta tarea asta? Auzi, să stea cu Iftiqps prinsă până la vremea asta: paroha fur gazul, nud cumpăr?” Și lampa se stingea repede. Întyucoana Elisa, trântea ușa și ira» î casă, bombănind. Intr’o iarnă, l-a dat, de spate, atenă din casă, și o auzii s Mg&nicsc „Am să te duc la balamuc... Dană când am să-mi stupesc eusuetul cu’n nebun? Nu ți-am mai pus, să nu-ți mai calce piciorul taină, când nu te chem eu?“ Afară era ger și viscolea de ilineață; și-1 văzui așezându-se uxnit, numai în redengotă și cu capuli, pe-o bancă din fundul ogrăzii. Sta acolo neclintit, cu capu’n piept , fruntea încrețită, cu ochii în gol, mâinile bătătorite, vânoase, pe munchi ;și fulgii îl împresurau, se trezeseau, roiau, se așezau pe ip, pe umeri, pe genunchi. Și, târziu, când îl pătrunse gel, se ridică, tremurând; și se duîn odaia lui rece, cu lacrimi de viață pe pereți. Aveau o fetiță Lia, ca de vreo ori-patru ani. După amezire, când coana Eliza era la școală, dânsul i în casă și-și păzia copilul. Toată agostea lui de om chinuit, se versa asupra Liei. Când o juca pe nunchi, pe fața lui osoasă, íau vremea un zâmbet de vis. Câteodată, nu sta afară, la soare, pe banca î fundul ogrăzii, cu fața sarbădă chinuită ca de un gând amar, i venea, cu pașii ei mărunți; și, ndu-i-se în brațe, prindea a-i mânia pe obraz, cu mânuțile ei grăit, "atunci, din ochii lui storși, isve- i lacrimi și lunecau încet, cu frică,că, pe fața brăzdată, ntr’o zi, Lia, se îmbolnăvi; sta Insă în pătuceanul ei, cu fața albă, a pic ?e sănge, cu ochișorii arsă. Și dânsul’ședea toată noaptea la atâiul ei, zugrăvindu-se, în lumi-